Moldova a reușit să depășească una din cele mai serioase crize energetice de la declararea independenței față de URSS în 1991. Deși problema gazelor este arhicunoscută în țară, din cauza dependenței excesive de importurile de resurse energetice, niciodată până acum gradul de alertă nu a fost atât de înalt. Anterior, șocurile provocate de subiectul gazelor s-au datorat scumpirii considerabile a gazelor naturale începând cu anul 2004. Acest lucru a fost precedat de refuzul Președintelui Vladimir Voronin de a semna “Memorandumul Kozak” în 2003, spulberând tentativa de federalizare a Moldovei. Ulterior, țara s-a confruntat cu stoparea livrărilor de gaze în 2009, devenind victima colaterală a disputelor pe tema gazelor dintre Rusia și Ucraina. Sursa crizei energetice moldovenești din 2021 a fost însă nedorința Rusiei de a prelungi contractul vechi din cauza formulei prețului și neachitării datoriilor istorice (de circa 700 milioane dolari) de către noua guvernare din Moldova. Alt motiv care explică rigiditatea Moscovei poate fi retragerea preferințelor comerciale, anterior asigurate forțelor pro-ruse, și care nu se extind față de noua conducere de la Chișinău din cauza orientării sale pro-UE (3DCFTAs, Octombrie 2021).
Interconectarea cu UE prin România și accesul liber la infrastructura de transport a Ucrainei, care a finalizat implementarea legislației europene în domeniul liberalizării pieței gazelor naturale (înaintea Moldovei), au consolidat pozițiile moldovenești în negocierile cu Gazpromul. Aceste eforturi s-au soldat cu prelungirea contractului dintre Moldova și Gazprom până în 2026. Contractul prelungit este defectuos, deoarece permite acumularea de datorii de către regiunea transnistreană. Totodată, același contract oferă Guvernului de la Chișinău un termen de cinci ani pentru a liberaliza, eficientiza și interconecta piața energetică autohtonă cu sistemul european.
Situația energetică precară în care se află Moldova în prezent ar trebui să servească ca o reamintire pentru UE și statelor membre privind faptul că dependența energetică de Rusia mereu are costuri. Diversificarea surselor de import a gazelor naturale, eficientizarea căilor de interconectare în interiorul UE, accelerarea tranziției la resursele regenerabile (inclusiv producția de energie pe bază de hidrogen) și eficientizarea consumului de energie trebuie să fie prioritizate mai mult decât construcția de conducte noi de gaze din Rusia. Or, cea din urmă implică riscuri de securitate pe termen mediu și lung. Totodată, multiplicarea conductelor de gaze din aceleași surse descurajează reorientarea sectorului energetic spre soluții sustenabile și sporirea autonomiei și rezilienței energetice împotriva acțiunilor externe de destabilizare.
Criza energetică din Moldova și evitarea scenariilor negative
Spre deosebire de complicațiile energetice traversate de țară în trecut, criza energetică din toamna lui 2021 are la bază două particularități nefavorabile pentru Moldova, care au agravat situația. Pe de o parte, țara își revine anevoios după criza economică (FMI, Octombrie 2021), iar cea pandemică este încă în derulare din cauza ratei de vaccinare scăzute (la 30 octombrie: 871,564 de persoane vaccinate complet sau 33% a populației). Noul val de infecții (peste 1 mie de cazuri noi zilnic în luna octombrie 2021) poate reduce considerabil elanul de recuperare a economiei, planificat de către guvernare cu ajutorul asistenței externe din partea UE și FMI (600 milioane euro și respectiv 564 milioane USD), care constituie peste un miliard de euro în următorii 3-4 ani.
Pe de altă parte, în cazul neprelungirii contractului cu Gazprom, achitarea unor prețuri exorbitante (800-1000 euro pentru 1.000 m3) pentru gazele achiziționate de pe piețele europene ar fi fost practic inevitabilă. Moldova a achitat prețuri europene pentru gazul rusesc achiziționat în luna octombrie (790 dolari pentru 1,000 m3). Volatilitatea extremă a prețului la gaze, înregistrată în ultimele luni pe piețele energetice globale, ar fi pus sub presiune enormă bugetul național în mijlocul iernii. Cele 60 milioane euro de asistență financiară venite din partea UE (Reuters, Octombrie 2021) nu ar fi putut acoperi alte cheltuieli decât achitarea compensațiilor pentru grupurile vulnerabile, care vor trebui ajutate, deoarece noul preț va fi oricum relativ ridicat (circa 450 USD pentru 1.000 m3). În locul asigurării unei creșteri economice prognozate de FMI, Moldova ar fi putut devenit victima stagflației (stagnării și inflației), cu toate consecințele socio-economice corespunzătoare.
Efectele provocate de escaladarea crizei energetice puteau genera consecințe de ordin socio-economic, sporind rata sărăciei energetice din țara. Întreruperea livrărilor de gaze din Rusia și respectiv scumpirea inevitabilă a gazelor ar fi avut efect destabilizator pentru reglementarea conflictului transnistrean, unde gazul rusesc joacă un rol semnificativ pentru supraviețuirea regimului separatist. De aceea, prelungirea contractului reprezintă un succes în sine și o modalitate de a evita scenariile negative.
Cărțile jucate de Chișinău
În timpul negocierilor cu Gazprom, care s-au desfășurat în ultimele zile ale lunii Octombrie (Riddle, Octombrie 2021), guvernarea de la Chișinău a pus în joc două cărți importante care au asigurat un anumit confort psihologic: valorificarea interconectărilor cu statele vecine (România, Ucraina) și apelarea la solidaritatea UE.
Primo, deschiderea României și Ucrainei au fost vitale pentru a livra gaze naturale pentru menținerea presiunii în sistemul de gaze moldovenesc. În ambele cazuri, deși volumele de gaz au fost nesemnificative, statele vecine au reacționat operativ la demersurile Chișinăului. Adițional, prin sistemul de transportare ucrainean, Moldova a recepționat gaze procurate pe piețele europene (Polonia etc.).
Segundo, solidaritatea manifestată de UE a luat forma unui ajutor bugetar direct, în valoare de 60 milioane euro, destinat sprijinului pentru mecanismul de compensare a facturilor pentru categoriile sociale nevoiașe. Noua asistență financiară a UE este a treia la număr de când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a preluat guvernarea în iulie 2021. Pe lângă aceasta, UE s-a poziționat ferm de partea Moldovei în intențiile sale de a prelungi contractul pe gaze cu Rusia. Șeful diplomației europene Josep Borrell s-a pronunțat deschis împotriva utilizării gazelor naturale în calitate de armă geopolitică, condamnând Rusia pentru că ar fi exercitat presiune politică asupra guvernării de la Chișinău (EEAS, Octombrie 2021). Tot în același context, Bruxelles-ul a agreat ideea lansării unui „Dialogul Înalt” în domeniul energetic cu partea moldovenească, împreună cu alte dialoguri similare pe politica externă și securitate. În opinia Chișinăului, Dialogul pe energie cu UE ar avea menirea, printre altele, să prevină crize energetice similare în viitor (Gov.md, Octombrie 2021).
Lecțiile moldovenești pentru UE, dependența energetică de Rusia și Nord Stream 2
Criza energetică din Moldova reprezintă o miniatură a unor eventuale crize prin care poate trece UE, dacă nu își schimbă atitudinea față de dependența sa energetică acută în raport cu Rusia. Doar în 2020, UE a importat 43% din gazul natural necesar din Rusia, iar dependența la nivel de țară este și mai problematică. Prin intermediul contractelor de lungă durată, Gazprom și compania fiică Gazprom Export pot exercita o influență enormă asupra stabilității energetice a țărilor consumatoare, dacă interesele geopolitice vor prevala asupra celor comerciale. Din 19 state UE care achiziționează gaz rusesc, majoritatea absolută este dependentă în proporție de peste 60% de gazul rusesc. Doar România, Olanda și Franța importă din Rusia sub 30% din gazul consumat. Totodată, în cazul a opt state, contractele au durată ce depășește anul 2030. Deși oferă o anumită previzibilitate a prețurilor de achiziție a gazelor, acest lucru prelungește dependența de Rusia (Vezi Tabelul de mai jos).
Tabel. Dependența statelor UE de importurile de gaz din Rusia și perioada contractelor de achiziție
| Țara | Durata contractului, an | Volum importat în 2019, mld. m3 | Dependența de Rusia, %, 2020 |
| Austria | 2040 | 16,2 | 64 |
| Bulgaria | 2022 | 2,3 | 77 |
| Cehia | 2035 | 8,1 (2018) | 66 |
| Croația | 2027 | 2,8 | 68 |
| Danemarca | 2026 | 1,6 (2016) | – |
| Estonia | – | – | 79 |
| Finlanda | 2031 | 2,4 | 94 |
| Franța | 2031 | 14 | 24 |
| Germania | 2035 | 57 | 49 |
| Grecia | 2026 | 8,8 | 51 |
| Italia | 2035 | 22,1 | 46 |
| Letonia | – | – | 93 |
| Lituania | – | 764 ( 2018: mil. m3) | 41 |
| Olanda | – | – | 11 |
| Polonia | 2022 | 9,7 | 40 |
| Romania | 2030 | 994 (mil. m3) | 10 |
| Slovacia | 2032 | 7,2 | 77 |
| Slovenia | 2022 | 336 (mil. m3) | 40 |
| Ungaria | 2036 | 11,2 | 40 |
Sursa: Compilația autorului în baza datelor Gazprom Export și Statista.com. Informația cu privire la Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania și Olanda este disponibilă doar parțial.
În locul evaluării critice a conductei de gaz Nord Stream 2 din perspectiva securității energetice europene, Ministerul Economiei german a avizat pozitiv conducta, referindu-se cu precădere la securitatea livrărilor de gaze. Asemenea estimări omit situațiile de insecuritate, precum cea cu care s-a confruntat Moldova recent, care implică factorul rusesc. Prin excluderea evaluării riguroase a riscurilor de securitate, Nord Stream 2 are toate șansele să fie certificat în curând și operațional în 2022. Cu scopul accelerării procedurilor, Rusia mizează pe deficitul de gaze și prețurile înalte pentru consumatorii europeni pentru a evidenția utilitatea conductei în rândul companiilor europene și a guvernelor naționale a statelor UE. Ca și Turkish Stream, Nord Stream 2 poate fi folosit pentru a devia sau reduce considerabil fluxurile de gaze prin teritoriul ucrainean, ceea ce are de asemenea conotații de securitate pronunțate. Materializarea acestui deziderat deja a avut loc în cazul contractului nou de livrare a gazului către Ungaria prin Marea Neagră și Turcia, ocolind Ucraina (TheMoscowTimes, Septembrie 2021).
Reieșind din dependența substanțială de gazul rusesc a peste jumătate din statele UE, diversificarea surselor de livrare a gazelor, interconectarea pieței de gaze la nivel european sau tranziția spre energia verde constituie soluții strategice. Totodată, pe lângă acestea, este extrem de important de asigurat achiziția comună de gaze naturale (deja examinată de UE) și depozitarea lor pe teritoriul european, pe bază anuală, pentru a garanta siguranța energetică a statelor UE în situații de urgență. În vederea prevenirii deficitului de gaze și a majorării excesive a prețurilor, UE a propus de asemenea modificarea legislației energetice, deja în decembrie 2021, pentru a facilita accesul transfrontalier la depozitele de gaze la nivel european (Starea Uniunii Energetice a UE în 2021).
În loc de concluzii…
Experiența moldovenească demonstrează că interconectarea energetică, accesul la infrastructura transfrontalieră de transportare a gazelor, dar și solidaritatea europeană, pot diminua impactul negativ al monopolului rusesc. Totodată, influența factorului rusesc putea fi anticipată, dacă autoritățile de la Chișinău ar fi anticipa riscurile legate de dependența energetică de Rusia, în baza unei strategii de securitate curente, pregătite de președinția țării încă de la începutul anului și preluate ulterior de noua guvernare după alegerile anticipate din iulie 2021.
UE are toate instrumentele necesare pentru a diminua influența monopolului rusesc pe piața europeană a gazelor. Acest lucru poate fi făcut prin renunțarea la noile conducte de gaze (Nord Stream 2), care amplifică dependența sa, dar și prin asigurarea autonomiei energetice ca parte integră esențială a „autonomiei sale strategice”. Sustenabilitatea și reziliența energetică depinde de tranziția la energia verde, inclusiv cea provenită din hidrogen. În fine, achizițiile comune de gaze naturale și înmagazinarea lor în depozitele europene sau cele din vecinătatea estică (Ucraina) poate oferi mai multă siguranță în timpul situațiilor de criză energetică. Consolidarea propriilor capacități energetice îi va permite UE să consolideze solidaritatea sa cu statele vulnerabile din punct de vedere energetic din Parteneriatul Estic.
Articol apărut pe site-ul IPN.md
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Diversificarea surselor de import a gazelor naturale, eficientizarea căilor de interconectare în interiorul UE, accelerarea tranziției la resursele regenerabile (inclusiv producția de energie pe bază de hidrogen) și eficientizarea consumului de energie trebuie să fie prioritizate
Aceste vise umede se repeta, in ultimul timp, la nesfirsit. Credinta, ca e vorba intr-adevar de credinta, nu de stiinta, ca regenerabilele vor deveni surse serioase de energie va duce la mari catastrofe. A calculat cineva vreodata cit ar costa si cit timp ar trebui pt aceasta tranzitie!? Am vazut pe undeva niste cifre, se vorbea de ca. 16% din PIB, pe o perioada de 20 de ani. Isi permite cineva sa ceva? https://www.youtube.com/watch?v=g696i04qeZY
Daca cineva are cifre mai credibile si mai stiintifice e rugat sa le puna pe masa.
Stimate domnule,
De ce esti rau si nu le dai si noilor generatii sansa de a trai ororile incercarilor esuate de a implementa o utopie? Pentru ca se pare ca asta isi doresc. Evident ca asistam la renasterea cultului solar si al mamei Gaia (matzu’).
Acum mai e o mica problema in calea neabatuta spre „progres”, ca orice politica trece prin stomac si prin frigul din oase. Asadar foamea si frigul vor fi groparii utopiei respective, dar din pacate si a multora dintre noi. Pana atunci chitzaim si noi pe forumuri, desigur fara speranta ca argumentele rationale pot schimba convingeri cvasireligioase.
Nu are. Dar are limbaj de lemn.
16% pentru 20 ani îmi pare a fi foarte optimist: arată că ar fi o problemă de dimensionare, dar nu o imposibilitate tehnică. Iar 20 ani e un Orizont previzibil. Asta dacă începem acum. Dacă vom începe peste 10 ani va dura încă 30 ani și va costa 25% din PIB.
Până atunci ce facem? Construim nucleare și le promovam ca unica soluție energetică, susțin unii. Adică si mai multă dependență tehnologică, chiar mai multă ideologie decât cea criticata a fi verde, mai multă putere concentrată la îndemâna potentaților, deci polarizare și tensiune in societate. Adică tot catastrofa iminenta.
Nevoia de schimbare nu se naște din prea mult bine, așa cum susțin ideologii stagnării, ci din depășirea unor puncte critice in evoluția socială și economică, când efectele negative, până de curând ignorate, tind să întreacă beneficiile.
Hantzy, nimeni nu-si poate permite sa cheltuie 16% din PIB, anual. De 25% nici nu poate fi vorba. Pur si simplu o societate nu poate suporta asemenea cheltuieli. Atentie e vorba de PIB, nu de buget. Ar insemna renuntarea la orice altceva, de la administratie, la educatie, la programe sociale, la sanatate, la inarmare, la alte investitii.
Suntem în situația unui alcoolic care și-a băut ficatul. Singura salvare este un transplant și un tratament. Nu știm dacă reușește, dar ne-ar costa azi o sesime din avere sau, dacă mai amânăm, chiar un sfert din aceeași acumulare. Asta înseamnă renunțare la confort, la mobilitate, la educație.
Sunt posibile două strategii, ambele legitime. Într-una din cele două capul nu crede ficatului și îl ignoră, insistând pe necesitatea confortului și a paharului ca unică motivație a traiului, cealaltă schimbând prioritățile. Ne vom zbate intre cele două, neștiind care merită a fi promovată.
Utopic este însă să creadă cineva că fie pancreasul, după ce se va retrage fără susținere de la creier într-un birou de cercetare, fie vreun extraterestru ne va pune într-o bună zi o tehnologie nouă, revoluționară și ieftină, pe care să o putem integra cât am înghiți un piramidon și brusc devine ficatul sănătos și putem și să renunțăm la viciul care ne colorează azi viața.
@neamtu tiganu
In primul rand, suma adusa pe tapet de blogherul-controversat Bjorn Lomborg nu poate fi subiectul unei analize coerente sau al unei discutii serioase.
In al doilea rand, pentru cunostintele matale, investiiile in tranzitia energetica (si nu numai) sunt in mare parte facute de sectorul privat autohton dar si global (vezi investitii straine directe /FDI) nicidecum de catre un stat sau de catre membrii unei societati, asa cum inca mai percepe (in mod eronat) o mare parte a persoanelor formate in comunism. Statul participa cel mult cu programe de facilitare/atragere a investitiilor, i.e. facilitati fiscale /subventii, legislatie, etc. Stiu, pentru multi oameni (in special prin fostul lagar comunist) aceasta realitate este greu de inteles si de acceptat. https://data.worldbank.org/indicator/BX.KLT.DINV.WD.GD.ZS?locations=DE
@neamtu tiganu
Actualmente, PIB-ul Zonei Euro este in jur de €13 trilioane, 16% din PIB pe o perioada de 20 ani inseamna 0,8% p.a., suma poate fii finanta precum urmeaza:
– 0,2% din PIB (€26 mlrd /an) subventii,. i.e fonduri europene, subventii guvernamentale
– 0,6% din PIB (€78 mlrd) investitii private.
In realitate, cifrele sunt mai mari, dar pornim de la calculele blogherului Bjorn Lomborg (Phd-istul de serviciu in politologie;). Investitiile directe de €78 mlrd. (0,6% din PIB) pot stimula o crestere anuala peste 0,8% din PIB. Referitor la subventiile in valoare de 0,2% din PIB, statul incaseaza taxe de tip TVA in valoare de 20% din total (0.16% din PIB?) la care se mai adauga si impozite pe salarii, etc. Ca fapt divers, numai companiile energetice au pus anul trecut de-o parte peste 300 miliarde pentru tranzitie energetica, la care se mai adauga si fondurile de investitii (capitalul asteapta cu limba scoasa o rendita in jur de 3%-4%, riscul fiind relativ mic https://www.gfanzero.com ).
Summa summarum, chiar daca tranzitia energetica este dependenta de subventii in faza initiala, este o afacere minunata, un stimul excelent de crestere economica, la fel cum a fost si subventionarea motoarelor diesel, sau cum sunt si alte programe gen subventionarea industriei militare, sectorul agro-alimentar, sectorul agriculturii, industria aeronautica, sectorul constructiilor, prima casa, programe rabla, etc. Avand in vedere ca riscul vanzarii energiei este relativ mic (energia o cusumam noi, apar vehiculele electrice, samd) eu as pleda pentru o tina a investitiilor anuale totale in tranzitie energetica in valoare 1% din PIB, suma subvetiilor nu ar depasi 0,3% din PIB. Daca este necesar mai scurtam putin de la agricultura, i.e. exportam componente inteligente pentru noul sector energetic, invertoare, turbine eoliene, electrolyzers, turbine pe gaz/hidrogen-verde, softuri, microchipuri quantum, vehicule electrice, avioane, etc. si importam ceva mai multe legume, fructe, carne, cereale, ligheane de plastic, textile, samd. Vecinii din Sud si Est trebuie sa castige si ei ceva bani, altfel nu au bani sa importe componentele noastre (sau chiar mai rau, dau navala peste noi).
https://hydrogen.thyssenkrupp.com/en/
https://press.siemens.com/global/en/pressrelease/hyflexpower-worlds-first-integrated-power-x-power-hydrogen-gas-turbine-demonstrator
https://www.ise.fraunhofer.de/en/press-media/press-releases/2021/european-photovoltaics-industry-is-booming-fraunhofer-ise-collaborates-in-andalusian-5-gigawatt-project.html
https://www.rwe.com/en/our-portfolio/innovation-and-technology/project-proposals/offshore-to-x
https://qt.eu/about-quantum-flagship/newsroom/first-eu-compact-quantum-computer/
16% din PIB pe o perioada de 20 ani inseamna 0,8% p.a
Anual se cheltuie cite 16% PIB. Si asta timp de 20 de ani. As dori seriozitate. Iar linkurile tale sunt ca de obicei aiurea, nu au nici o legatura cu subiectul.
Inmultiti cifrele de mai sus cu 5, 6 sau 7 (nu cu 20, asa cum exagereaza blogherul Bjorn Lomborg) si veti constata ca vom avea o crestere fantastica si durabila a PIB-ului (asigurata pe urmatorii 20-30 ani).
Pe de-o parte, strategia cresterii prin transformare tehnologica (energetica si digitala) ne ajuta sa balansam exportul Chinei de componente si tehnologii avansate (vedeti incaodata linkurile din postarea anterioara) iar pe cealalta parte, contribuie la reducerea dependentei energetice a UE – avand in vedere saracia zacamintelor de hidrocarburi (si nu numai).
Alternativ la aceasta strategie (viabila si durabila in opinia marei majoritati a economistilor si a participantilor pe piata) putem incerca balansarea ascensiunii Chinei si sporirea securitatii energetice prin umplerea porturilor cu portavioane si submarine nuke, stimularea puternica a consumului, majorarea masiva a salariilor si a preturilor la activele mobile si imobile, vouchere de vacanta, exporturi de carne, cereale, lapte praf, samd.
Domnilor, din pozitia de vechi termoenergetician convertit care si-a schimbat religia (la regenerabile), „ridic manusa” aruncata de dl. Neamtu Tiganu „pe masa” si pot demonstra „cu cifre” ca, cel putin in cazul RO, este posibil sa traim fara gaze, carbuni si alte alea…dar, mai intii, ca sa pot raspunde, ar trebui sa stiu cui ma adresez
Eu sunt transparent si imi asum afirmatiile
ca sa pot raspunde, ar trebui sa stiu cui ma adresez
Domnule Dragostin, va inteleg, si mie mi-au interzis parintii sa vorbesc cu persoane straine si chiar si sotia nu-mi permite sa aduc fetite straine in casa.
Ati putea sa-mi spuneti numai mie, promit ca nu spun la nimeni. Dar poate fi un subiect pt urmatorul articol al d-voastra. Tara va va fi recunoscatoare. Daca reusiti sa ma convingeti pe mine, convingeti toata lumea.
Chiar ar fi interesant sa citim opinea si calculele unui expert in materie. De la comentariile matale insa, ma astept (ca de obicei) la generalisme depasite, luarea autorului peste picior (smechereala ieftina cea de toate zilele), lozinci politicianiste si eventual cateva linkuri /trimiteri la articole postate de blogheri si gazetari controversati cu expertiza in materie de politologie.
Multumim politicienilor europeni Verzi si Rosii ca ne-au vandut pe toti Rusiei, cu obsesiile lor periodice legate de sfarsitul lumii si moartea prin carbon. Cred ca lui Putin nu-i vine sa creada ce posibilitate de manevra i-au oferit respectivii.
Scopurile strategiei de dezvoltare a UE (NextGenerationEU), i.e. atragerea investitiilor in transformarea tehnologica /digitala si energetica, etc, sunt clar definite:
– atragerea investitiilor in cercetare, in productia componentelor de azi si de maine, precum si cresterea competitivitatii UE la nivel global (sau doriti sa traim numai din exportul produselor agro-alimentare si turism?)
– asigurarea cresterii economice si a joburilor bine platite pe termen mediu si lung, samd.
Evident, competitia la nivel global pentru atragerea capitalului si a investitiilor directe este mare, si in acest context, competitorii UE (chinezi si nu numai) nu se sfiiesc sa critice initiativa UE. https://www.gfanzero.com/press/amount-of-finance-committed-to-achieving-1-5c-now-at-scale-needed-to-deliver-the-transition/
Referitor la Rusia, este o putere militara si un furnizor de materii prime (si cam atat). Money talks-BS walks… si in comparatie cu PIB-ul Zonei Euro sau al Chinei, Rusia este un pitic. In opinea mea, atata timp cat mai importam gaze, ar fi indicat ca investitorii europeni (Shell, Total, ENI, Winthershall, OMV, et al) sa isi mareasca chiar ponderea investitiilor in campurile gazeifere din Siberia, altfel riscam ca investitoriii chinezi de stat sa isi mareasca ei ponderea acolo si sa castige un upper-hand (atragerea Rusiei in sfera lor de influenta face parte din strategia initiativei Belt and Road). In acest context, investiile europene, businessul si afacerile cu Rusia (si nu numai) ar trebui probabil intensificate chiar si in alte domenii. https://asia.fes.de/fileadmin/user_upload/World-Maps-BRI.png
Totuşi, Rusia a fost rezonabilă în aceste negocieri cu Moldova având în vedere că exista deja o datorie a Moldovei. În plus, mai există o datorie enormă a Transnistriei către Rusia în valoare de vreo 6,5-7 miliarde de USD pe care nu se ştie cine o va plăti. Ca părere, Rusia se joacă ca pisica cu şoarecele cu Moldova, o ajută ca în final s-o îngroape financiar. Contractul trebuia negociat în comun, cu Moldova+Transnistria şi Rusia.