vineri, martie 29, 2024

Legalitate și meritocrație. Despre travaliul nașterii unei noi clase politice

Cred că este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când simt că ceva cu totul diferit se prevede pe scena politică de noi. Ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri locale aduce, în sfârșit, o adiere de speranță că este posibilă o transformare în zona cea mai neagră a societății, lumea partidelor politice. Victoriile USR, singuri sau în alianță, în marile orașe, București, Timișoara, Brașov, Alba-Iulia, dar mai ales la Bacău sau Câmpulung Muscel mi s-au părut aproape adevărate minuni. Chiar dacă procentual USR-ul nu are un scor mare, faptul că au reușit să câștige în aceste centre urbane, mai exact să convingă electoratul că o schimbare este cu putință reprezintă cu adevărat o mare victorie. Căci ea scoate la lumină un strat mult mai profund, acela al încrederii alegătorului în omul politic.

În seara în care s-au anunțat rezultatele, bucuria pe care am trăit-o s-a împletit cu un sentiment pe care nu-l mai trăisem de mult timp în zona relațiilor sociale: recunoștința. Văzând chipurile obosite ale învingătorilor, am realizat cât de important este să simți că celor cărora le-ai delegat parte din libertatea ta sunt oameni de încredere. Că te poți baza pe ei, că poți fi liniștit la gândul că ori de câte ori vor lua o decizie, vei fi și tu acolo, cu idealurile tale, cu nevoile tale, cu intransigențele tale. Și totodată am realizat că această delegare înseamnă pentru el și asumarea unei poveri, pe care e dispus să o ducă în numele tău. A alege o carieră politică în România pentru un om care pornește cinstit pe acest drum nu este o opțiune deloc ușoară, ba e considerată chiar o adevărată nebunie. În peisajul sinistru al vieții politice de la noi, o asemenea apariție este dintru început vânată. De aceea, trebuie să-ți asumi chiar din start că vei fi supus unor presiuni uriașe, iar cea mai cumplită dintre ele va fi calomnia. Toată viața îți va fi răscolită, vor cotrobăi în fiecare ungher al ei, iar dacă nu vor găsi nimic îți vor inventa mii de păcate. Te vor împroșca din creștet până în tălpi cu noroiul în care ei se bălăcesc și nu vor accepta cu niciun chip că tu ești altfel. Asumarea unei asemenea poziții înseamnă din start jertfirea propriei imagini publice. Și s-a văzut până unde se poate merge chiar în această campanie electorală, mai ales la București.

De aceea omul politic are nevoie de multă bărbăție și această calitate s-a văzut parcă și mai pregnant, culmea, în cazul femeilor. Iar faptul că au reușit să răzbată, traversând mocirla în care au fost târâți, este cu atât mai impresionant.

Dar, pe lângă presiunea exterioară, venită din partea inamicilor politici, există și presiunea internă. Iar acest lucru a devenit vizibil în aceste zile în discuțiile care au însoțit procesul de desemnare a listei candidaților pentru alegerile parlamentare în USR. Până la apariția acestui partid, pe scena politică de la noi procesul selecției candidaților nu a constituit o temă de dezbatere reală, ci doar una de bășcălie. Cine se regăsea pe listă este selectat după cu totul alte criterii decât meritul. Banii (celebrul caz al lui Bacali pe lista PNL), puterea, influența, rudenia, amantlâcul etc. Din 2016, când USR-ul a intrat în competiția politică s-a discutat pentru prima oară cu adevărat despre existența unor criterii de selecție democratică care au la bază principiul votului membrilor. Există de atunci un Regulament, o Comisie de arbitraj care funcționează după reguli clare. Și, cu toate că din 2016 nu s-a schimbat nimic la acest capitol al reglementărilor, au apărut discuții, preluate bineînțeles catastrofic în presă ca mare război în partid.

Pe lângă situația reprezentantului diasporei, mai mari tensiuni au vizat lista candidaților de la București. Iar cel mai vizibil deranjat de așa-numite „nedreptăți” a fost senatorul Vlad Alexandrescu care a reclamat public că în procesul de selecție ar fi exclus principiul meritocrației. Cu toate că și în 2016 când, fiind pe listă și devenind apoi senator, au funcționat aceleași reguli. Și e firesc să ne întrebăm de ce acum nu mai sunt corecte? Răspunsul e destul de simplu. Concurența a fost mult mai mare. Doar la București s-au înscris aproape 200 de candidați pentru cele 20 de locuri. S-au adăugat evident și membri din PLUS, proaspăt intrați în alianță. Să fie oare concurența aceasta o slăbiciune pentru selecția meritocratică? Dimpotrivă. Ai de unde alege, nu-i așa? Și cu atât mai mult poți spune că baza reprezentării este mult mai largă. Și totuși senatorul Vlad Alexandrescu și-a exprimat rezerve față de felul în care au fost aleși membrii delegaților permanente, ai Comisiei de arbitraj, a vorbit despre influența negativă pe care ar avea-o anumite grupuri de influență din partid, stârnind valuari înainte de a se definitiva listele:

„Deocamdată, am observat că în procedura de vot s-a strecurat o încălcare a principiului fundamental al meritocraţiei, care e destul de greu de explicat, dar care favorizează votul disciplinat, pornind de la o listă şi de la o anumită ierarhie în acea listă, care ar putea fi dictată de grupări din partid“ 1 .

Cu alte cuvinte, deși greu de explicat, acest principiu al meritocrației ar trebui să funcționeze în cazul său. Și cum regulile nu pot fi schimbate în timpul jocului, atunci clamatul principiu trebuie să învingă cumva, chiar dacă prin mijloace neprincipiale. Iar domnul Alexandrescu nu s-a jenat să-și anime o galerie de simpatizați și prieteni în spațiul public, de la intelectuali, oameni de presă, până la președintele GDS, făcând un adevărat grup de presiune, pentru a cere imperios partidului să nu care cumva să îl omită pe domnul senator de pe lista eligibilă a viitorilor candidați.

Și pe bună dreptate, te întrebi cum mai pot decide în mod liber membrii comisiilor permanente, dacă unii fac astfel de presiuni chiar în timpul jocului. Din cei 200 de candidați 180 au picat, nu-i așa? Teoretic sunt 180 de potențial nemulțumiți. Ce-ar fi însemnat ca fiecare să reclame vicii meritocratice?

De altfel, personal, nu m-a mirat stilistica domnului Alexandrescu. Din nefericire, am asistat la situații similare în care, clamând același principiu al meritocrației, s-a arătat dispus să treacă peste reguli, pe care considera că le poate ignora fiind, nu-i așa, un om de valoare. E cunoscut deja în spațiul public episodul demisei din GDS a lui Gabriel Liiceanu, demisie însoțită de o scrisoare explicativă adresată doar membrilor asociației, dar care a ajuns și în presă, așa cum s-a întâmplat și cu alte scrisori interne (una aparținându-i chiar domnului Vlad Alexandrescu, pe vremea când era ministru al culturii în guvernul Cioloș, declanșând la vremea aceea un scandal care s-a încheiat cu demiterea sa). Am asistat la celebra ședință GDS în care domnul Alexandrescu a vituperat împotriva „excesului de legalism“ promovat de unii membrii ai grupului (printre care Gabriel Liiceanu și Monica Macovei) și susținut argumentat de jurista Grupului, care nu însemna altceva decât respectarea legii de funcționare a asociațiilor. De altfel în scrisoarea amintită, devenită între timp publică, este descris acest aspect, ca fiind unul dintre motivele de natură etică pentru care Gabriel Liiceanu părăsea Grupul:

„Căci dihonia a pătruns în Grup la ședința din luna mai, nu atât din pricina urletului meu exasperat din deschidere, cât zădărelii și comediei juridice pe care a jucat-o de față cu toți Neo-Păturică (Vlad Alexandrescu n.n.), explicându-ne, cu competența lui juridică de doi bani, că avem cvorum, când de fapt nu aveam, că membrii neînregistrați sunt membri cu drepturi depline, când de fapt nu erau, că ce dacă nu ne-am ținut adunările generale de ani de zile… Pe scurt, sabotând exigența de legalitate a Grupului.

Acest mic contorsionist, ajuns și în organul legislativ al țării a cărui menire este de a cântări și vota legi bune, ne explica de zor că noi, gedesiștii, suntem mai presus de reguli și de stupida birocrație.” 2

Efectul sfidării stupidei birocrații a însemnat la vremea aceea nu doar un eșec juridic, dosarul asociaței fiind respins de instanță, dar a produs un val de demisii care au sărăcit Grupul.

Nu pot să nu văd și acum, în reacția domnului Alexandrescu, decât aceeași atitudine de superioritate fața de reguli, mai ales când în joc apare persoana sa. Mi se pare dezamăgitor ca un intelectual de calitate, care și-a asumat o misiune politică, devenind senator, să îndemne pe fața la nerespectarea regulilor într-o țară care a suferit enorm tocmai din acest motiv. Și cu atât mai dezamăgitor a fost corul de voci care l-a susținut. Între timp s-au decis candidații pentru București, iar domnul Vlad Alexandrescu apare iată pe listă. Nu o deschide, cum probabil și-ar fi dorit, iar situarea domniei sale pe poziția nr. 6 arată că votul este, nu-i așa, cea mai eficientă metodă de măsura meritocrația.

De aceea, cred că a rezista și în fața unor asemenea presiuni interne este proba pe care trebuie să o treacă acum acest partid, despre care mulți dintre noi credem că ne reprezintă. Și de aceea îl admir în continuare pe Dan Barna, care, în ciuda minusurilor sale, se dovedește totuși a fi un altfel politician. Felul detașat și corect de a se raporta la aceste disensiuni și de a face față acestor provocări:

„Că toate scandalurile se sparg în capul meu este destul de firesc. Am învățat în anii aceștia să fac față la aceste presiuni sau valuri de emoție. Mă aștept ca în fiecare zi și de acum încolo să fie alte și alte valuri de emoție pe un subiect sau altul, tocmai pentru că eu nu am posibilitatea să pun oamenii cu mâna, să zic, parlamentarii sunt: Georgel, Ionel și Laura. Eu nu am instrumentul ăsta deloc și când spun deloc e literal deloc. (…) Voi continua să am această poziție, de a respecta instituțiile și deciziile interne ale organizației. Pentru că, dacă eu le încalc, atunci suntem doar un grup de prieteni care pretind că fac politică.“ 3

Cred că aceasta este singura atitudine corectă și care poate deschide un viitor politicii de la noi.

NOTE_________

1 http://epochtimes-romania.com/news/vlad-alexandrescu-exista-riscul-in-usr-sa-castige-politrucii-in-dauna-profesionistilor–306481

Interviu complet: https://www.facebook.com/watch/live/?v=765334227532720&ref=watch_permalink

2 https://www.g4media.ro/exclusiv-gabriel-liiceanu-a-demisionat-din-grupul-pentru-dialog-social-cum-isi-motiveaza-gestul-intr-o-scrisoare-devastatoare-de-11-pagini-si-de-ce-il-numeste-neo-paturica-pe-senatorul-usr-vlad-ale.html

3 https://spotmedia.ro/stiri/politica/dan-barna-mi-se-reproseaza-ca-n-am-fost-liviu-dragnea-orban-e-pragmatic-realitatea-e-diferita-interviu-video

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Aveti dreptate, stimata doamna ! Cred ca, desi cu o intirziere de 10 ani, a sosit timpul prezis de Brucam cind acesti ” stupid people ” au inceput sa lapede definitiv indiferenta, lehamitea fata de politica si pesimismul , in care ii aruncasera cei 45 de ani de dictatura comunista si ce 30 de ani de maimutareala democratica ( sau ” dmocratie originala” ) a PSD si acolitilor sai,care au insemnat de fapt promovarea si domnia in continuare a minciunii, si imposturii , dar acum insotiita de hotie fara rusine la nivel de tara.
    In ceeace priveste lupta pentru ” pozitii eligibile ” , o gasesc perfect justificat in cazul PSD, minat din urma doar de spaima de puscarie l si de adapostirea sub umbrela „imunitatii parlamentare” sua de dorinta de a fura in continuare.
    Mi se pare de neniteles si neacceptabilala USR. Oare acesti oameni, in majoritatea tineri, dar absolut toi scoliti „pe bune ” ( cei mai multi cu un CV academic impresionant ) si cu ceva experienta in lumea occidentala, libera de ” dragnism ” , se lasa si ei atrasi intr-o curs stupida ?
    Ma asteptam ca toti, dar absolut toti , sa cheme la crestera numarului de votanti pentru USR PLUS, ceea ce ar conduce automat la cresterea numarului celor ” eligibili” , deputati si senatori.
    Ma intreb, cum vor vota acesti membri USR PLUS care azi se incaiera pentru un loc „eligibil ” reducerea numarului de parlamentari la maz. 300, cum a fost aprobat prin referendum ? Nu cumva alearga si ei dupa ” ciolan” si atunci ……Doamne fereste de mai rau >

    • Branza este tot pe bani iar si ei sunt doar oameni, cu bune si rele, nu sunt „superman” asa cum unii isi doresc iar studiile academice nu spun nimic despre caracterul lor.

    • Vedeti , dar nu intelegeti. democratia indirecta are limitele ei clare, iar eficienta acestui tip de democratie este limitata sever de stadiul de dezvoltare al societatii. Merito ratia in democratia indirecta este un deziderat, dar nu este un rezultat niciodata ( daca nu ati inteles 30 de ani …! ). Fara o corectie severa cu democratie directa ( exercitata prin institutia referendumului direct local, regional sau national ) , nu vor exista corectii eficiente asupra clasei politice actuale. Exemplul clar si de necontestat: referendumul aprobat asupra numarului de parlamentari pe care sublimul nostru Parlament ( imagine a decrepitudinii democratiei indirecte ) nu l-a VALIDAT. Un referendum cu 80%voturi pentru pe care Parlamentul se face ca nu a existat ! Cate astfel de referendumuri nu vor rejecta ideile de îmbunătățire a Constitutiei ? Cu acest Parlament , nu se va schimba nimic, nici cu viitoarele, pentru ca odata intrati in angrenajele de partid , marile caractere devin carpe de sters partile anatomice delicate.
      Cel.mai important nu este cum se organizeaza un partid , ci cum eu sau un grup de cetateni putem genera un referendum care sa tranteasca ideile legislative ale unui Parlament corupt, ale unei administratii locale corupte sau politicianiste. ACUM NU PUTETI! Si imaginile de acum 3 ani cu proteste in Parlament ale USR nu se vor mai repeta peste ani, cand vechimea USR va fi masurata in decenii! Reactia civica a persoanei e importanta , vedeti cum se conduce Elvetia si intelegeti ca traiti intr-un stat iliescian , chiar daca vremelnic la putere este un Iohannis!

  2. 1.O prima ,,linie verde” de schimbare a partidelor politice NOI a fost construita – asa cum arata autorul – din Regulamentul de stabilirea a candidatilor, prin pozitionarea pe liste ca urmare a votului, Comisia de
    Arbitraj analizind contestatiile dupa reguli democratice.
    A doua linie verde urmeaza a fi expusa si asumata de noile partide prin adoptarea PARADIGMEI LEGITIMITATII GUVERNARII, definita prin trei componente.
    Prima este politica – urmare a rezultatului alegerilor, a doua economica, care obliga la constructia (si asumarea) proiectului (economic) de tara si cea sociala privind contributia concreta la imbunatatirea vietii populatiei la nivelul unor indici sociali concreti.
    2.In partea organizatorica noile partide se dovedesc superioare mamutilor istorici, dar fara a adopta NOUA paradigma, ele intra in aceeasi stare de dezinteres si nerealizare a functiilor fundamentale ale partidelor politice: economica si sociala.
    Framintarile ,,organizatorice” si avantajele rezultate din ele, par sa nu lase spatiu de gindire si constructie programatica in directia dezvoltarii economice si industriale.
    Paradoxul situatiei este ca deocamdata P.S.Democrat este unicul partid care a vorbit (in soapta) despre un ,,proiect de tara” la primul Congresul de dupa ,,zborul” lui Dragnea.
    P.N.Liberal nici nu vrea sa auda de asa ceva, iar la propunerea evaluarii si promovarii unui ,,proiect de tara”, n-am primit niciodata raspuns, desi am predat personal presedintelui partidului L. Orban dosarul acestei oferte programatice.
    A treia linie verde pe care trebuie sa o traseze noile partide este in zona cercetarii economice fundamentale, solicitind public PROIECTUL DE TARA care s-a dovedint irealizabil de Presedentie, zona academica si universitara cit si la nivlul departamentelor economice proprii.
    In caz contrar, Romania se va alege doar cu rezultatele inexistente ale ,,primei linii verzi”, organizatorice, care preia si duce mai departe cirpelile economice, financiare si legislative care de trei decenii au blocat Romania in stagnare si saracie.Guvernele liberale trecute si cel prezent sint tiparul acestei situatii, care poate fi evitata de noile partide, daca isi doresc ,,viata lunga”.
    In caz contrar ele sint la fel de efemere, ca zecile de partide aparute si disparute dupa 89…

    • Nu Exista (chestia aia de-i zice) Proiect de Tara!
      E o gogorita care cre’ ca-i inventata de unii, ca sa faca cat mai mult tam-tam si, eventual, sa le dea cu ea la cap fraierilor mai incomozi altfel… >:

  3. Entuziasmul dvoastra l-au mai avut si altii cind cu Noua Dreapta, Forta Civica ori M 10.
    Ca dupa cum vad ca se cearta Salvatorii pe fonctii, nu e loc de entuziasm.
    Eu unul, mai retinut in elanuri, astept alegerile parlamentare si apoi…la treaba, ca critica nu e suficienta.

  4. un exemplu plastic : puneti l pe schumacher intr o caruta si aliniati l la start cu cine doriti, asezat intr un mercedes. cine va trece primul finishul ? in zadar rag pe aici unii ce sustin ca nu oamenii ci sistemul (sistemul stimata doamna) este defect. inlocuiti l pe ceausescu cu iliescu sau oricine vreti, daca nu demolati sandramaua bolsevica cu institutiile lui infecte (corupte si inepte), puteti pune pe oricine sa mine caruta. spuneti mi (sincer) care au fost / sint aia ce odata instalati in functii publice vor sa si piarda de sub funduri jilturile administrative / parlamentare pentru Romania ? ce au realizat constantinescu (scuzati l pentru doar cei patru ani), dar basescu n zece ? dar asta de acum (au trecut deja opt ani) ?

  5. Doamna Cioaba, as dori sa separam apele putin.
    Activitatea domnului Vlad Alexandrescu la GDS este un lucru.
    Faptul ca domnul Vlad Alexandrescu merita sau nu inca un loc de parlamentar este al doilea lucru.
    Faptul ca listele la USR+ se fac prin vot sau negociere la talcioc este al treilea lucru.

    Depre primul lucru, nu ma pot pronunta, nu ma pricep.
    Despre al doilea, parerea mea personala este ca nu as fi considerat ca il merita, si as fi votat pentru alti candidati, daca as fi putut vota in calitate de membru USR.
    Asupra celui de-al treilea lucru as dori sa va atrag atentia, listele in multe filiale USR nu se fac prin vot, ci prin negociere la talcioc, pentru ca sistemul de vot se modifica dupa cum bate vantul ca sa iasa cine trebuie, apoi se voteaza disciplinat listele primite de la conducatorul taberei respective.
    https://adevarul.ro/news/politica/audio-negociat-gastile-usr-locurile-eligibile-am-sustinere-oamenii-cei-mai-grei-tabara-barna-nasui-doua-locuri-1_5f82d9ba5163ec4271c5bc7e/index.html
    Este o democratie controlata, cu rezultat stiut, de factura putinoida.

    PS : Foarte posbil sa ma pasca excluderea de tip bolsevic pentru acest comentariu.

    • Nici nu era nevoie să comentați că se vede cu ochiul liber care-i treaba pe acolo. Îmi pare rău că sînt mulți oameni de calitate care s-au lăsat amăgiți de vorbe și care acum sînt trași pe dreapta ca să facă loc celor care sînt antrenați și au pedigree. Mulți au plecat, probabil că după alegeri o să fie scandal, că asta e politica la noi, fără circ nu se poate. Meciul e strîns, rămîne de văzut dacă o să cîștige SIE sau SRI.

  6. Aparitia unei noi formatiuni politice la nivel national a fost asteptat mai mult decat un „messiah”, speranta celor ajunsi la disperare de guverarile PSD primind acum o prima gura de oxigen dar nu mai mult.
    Aceasta noua formatiune acum trebuie sa confirme asteptarile care sunt foarte mari si cu siguranta vor fi destui ale caror asteptari nu vor putea fi onorate precum dansii isi doresc.
    Da, si in USR-Plus locurile pe liste se negociaza, ce ati crezut ca fi un concurs gen „Vocea Romaniei” sau unul de frumusete ? Nu , acum incepe munca politica la firul ierbii a membrilor de partid care doresc locuri in parlament si speram ca acesta dorinta sa nu fie una din motive personale si interes propriu.
    Da, sunt oameni cu pregatiri superioare, peste media celor care au ajuns pana acum in parlament insa acesta pregatire nu spune mare lucru despre caracterul si moralitatea lor.
    Vad ca se fac confuzii, pregatirea superioara fiind considerata suficenta, am mari indoieli, si intre titrati pot fi destule canalii, atentie mare.
    Personal temerea mea este ca dealtfel la toate noile formatiunile politice noi, pericolul sa vina din interior, lupte politice si rivalitati intre diferite aripi pe fel si fel de motive, USR-Plus nefiind imun la acestea dupa cum bine vedem.
    Exista tendinte radicale similare altor formatiuni occidentale incepand de la ecofascism, trecand la tematici gen familia traditionala, discutia despre gen, despre minoritati LGBT si pana la cei moderati care cauta solutii pragmatice si viabile de guvernare.
    Modernismul unui partid nu inseamna automat si progres iar USR.Plus ar face bine daca ar fi mai retinut cu solutii radicale de tot felul, societatea romanesca nefiind inca pregatita pt multe dintre ele si ar fi pacat daca propriile neputinte si lipsa compromisului sa puna capat acestui proiect.

    • Criteriul meritocratiei nu poate fi singurul dupa care candidatii pot ajunge in palament sau in alte functii, e prea putin, este nevoie ca intreaga persona sa fie evaluata, caracteriul ei, calitatile si virtutile omenesti.

  7. Un articol din care răzbate, din nou, viața fără de moarte a speranței, a speranței pe care o hrănim toți cei care vrem ca viața politică din țara noastră, și a instituțiilor ei, să se normalizeze, și toți cei care vrem ca vremea și vremurile impostorilor și a imposturii să se sfârșească… Este greu, foarte greu, dar am obosit ca tot noi să ne asumăm vinile pentru această situație fără ieșire. Noii din politică, și noile metode de accedere la vârfurile ei, sunt chiar fragmente ale reprezentării pe care ne-o dorim… Da, nu sunt toți perfecți, dar nici noi, alegătorii…
    În fine, deja este altceva și merită să continuăm, ca să zic așa, lupta, lupta pentru menținerea vie a speranței…

  8. Sunt un votant si simpatrizant al USR. Daca as trai in Romania as participa activ la campania electorala a USR. Ma doare însă cand vad prin presa comportamente ale liderului (sau a liderilor) acestui partid care aduc aminte de gloriosa perioada comunista. Ma refer la excluderea celor care au curajul sa arate cu degetul cand se intampla lucruri necurate, cand sunt acceptati in USR, ca la PNL, traseisti sau cand regulile jocului sunt încălcate pe fata.
    Nu cunosc detaliile cazului Alexandrescu in GDS dar după anumite manifestări publice ale domnului Gabriel Liiceanu, pentru care am avut pana acum cativa ani un mare respect, sunt înclinat sa fiu sceptic asupra motivelor reale ale demisiei domnului Liiceanu. Cand un om care a trecut relativ confortabil prin comunism il da in judecată pe altul care si-a dovedit cu adevărat curajul si verticalitatea, pentru ca acesta din urma a spus câteva adevăruri despre cum și-a construit primul averea, atunci tare mă tem ca domnul Gabriel Liiceanu si-a pierdut definitiv credibilitatea. Ce nu si-a pierdut este orgoliul nemasurat.

  9. Stimate,
    cinicul,
    1. Sint un simpatizant al USR (animat de trei decenii de inertiala noastra ,,speranta”), dar n-am avut naivitatea sa cred ca el sau alt partid nou vor fi altceva decit cei doi vechi monstri politici existenti!
    Partidele noi n-au venit decit cu obiective politice, fara cele economice – anuntind doar cite un nou ,,proiect politic” !
    Faptul comunicarii infiintarii comisilor de evaluare, de etica, de alegeri pentru functii politice si administrative, etc. nu are nici o relevanta pentru un cunoscator al domeniului politic, ele fiind ,,mantrele” copiate de la cele doua mari partide care mereu au comunicat, fara a fi realizat vreodata ,,imposibila reformare”.
    2.Noile partide venite fara un ,,proiect economic” nu pot fi diferite pe ansamblu de vechile partide, deoarece n-au decit obiective ORGANIZATORICE si de IMAGINE!
    Fara ca partidele noi sa aiba si un obiectiv economic national major, un ,,proiect de tara” de genul reconstructiei economice si industriale a tarii sint ,,non-partide politice” si practic NU au prin ce sa difere de PSD sau PNL, deoarece criteriul competentei si valorii profesionale nu exista si nu conteaza.
    Din momentul cind un partid nou venea cu un proiect de tara, era nevoit sa atraga si promoveze in rindurile sale specialisti si economisti care au realizat ori contribuit la constructia celor 54 de strategii nationale de reconstructie economica-industriala a tarii.Fara ei obiectivul economic al partidului era practic irealizabil!
    Compartimentele lor economice trebuiau sa cunoasca o efervescenta econmica majora si prezentarea detaliata spre dezbatere publica a modului in care aceste strategii se vor realiza practic, care si cum va fi ,,proiectul tehnic” (concret) al partidului pentru atragerea masiva a investitorilor industriali straini, cum va fi imbunatatita competitivitatea economica nationala (dezastruoasa, aflata la indicele subafrican 74), ce ritm de dezvoltare industriala anuala va realiza Romania, cite noi locuri de munca vor fi create, etc.Nu s-ar fi sfiit sa solicite public un ,,proiect national” in cazul in care nu reuseau sa articuleze ,,unitar si coerent” noianul de strategii pe domenii – incit proiectul de tara sa fie cuprinzator si opertional!
    Din pacate, nimic despre aceste cerinte de maxima urgenta pentru o tara esuata economic si financiar!
    3.Noile partide atrag deopotriva oameni si profesinisti de valoare cit si esuatii din diferite domenii – cei competenti fiind eliminati treptat de nucleul celor capabili de promisiuni fara acoperire si compromisuri.In final, fara angrenarea in proiecte economice nationale majore, partidele sint capturate de aventurieri politici, iar profesionistii de valoare care le-au girat infiintarea sint inlaturati fiindca (efectiv) n-au ce face in partid…
    Acest proces se desfasoara in timp, iar tot ceeace mai ramine din ele sint promisiuni electorale neonorabile in lipsa gindirii economice constructive si neaplecarii pe aceasta problematica de la monentul infiintarii, ori macar inainte alegerilor.Dincolo de cistigarea alegerilor n-au habar ce inseamna o guvernare si imposibilitatea de a sustine economic-financiar cerintele diverse ale unei tari…
    In incheiere, ar fi intrebarea, daca stie cineva cu ce promisiuni economice ferme si comensurabile au venit la alegeri fiecare din noile partide si sa mi le spuna si mie…

    • Din păcate trebui sa fiu de acord cu dvs, nici un partid din România nu are un program economic, ca sa nu mai vorbim de unul credibil.
      Eu aduc dezbaterea pe planul moral, poți sa ai cel mai bun plan economic, daca insa nu vii cu oameni cu minima fibra morala, acest plan nu este decat o perdea de fum. Chiar si fără un plan economic magistral daca reusim sa reducem furtul si risipă este un pas mare înainte.

  10. Stimate
    cinicul,
    Ceeace a dobindit Liiceanu in decursul vremii nu-i discutabil, fiindca nimeni nu stie realmente situatia concreta si doar se da cu parerea.
    In ce priveste valoarea sa ca intelectual democrat si liberal, ea nu poate si umbrita de ceeace n-a facut in regimul trecut, deoarece prin scrierile sale a facut mai mult decit putea face cineva pentru Romania.
    Ca fost ,,coleg” de facultate al dumnealui, am urmarit indeaproape activitatea sa politica si publicistica de animator al GDS si al revistei 22, pe care o asteptam cu nerabdare in fiecare saptamina.Ele erau un factor de echilibru politic national fata de postcomunismul ideologic si cultural pe care-l iradia guvernarea Iliescu si post Iliescu!
    Verticalitatea politica si valoarea sa intelectuala nu sint contestabile fara cunoasterea profunda a modului in care s-a raportat la epoca, de la inceputului anului 1990 si pina in prezent.
    Umbra celor afirmate de dvs. pluteste pe toti intelectualii de marca, care n-au devenit martirii fostului regim, dar a cataloga pe cineva doar pe acest criteriu, este ceva totusi…excesiv.
    Dincolo de lucrarile dumnealui, mi-au ramas sapate in minte, cuvintele pe care le-a rostit in 2004 de ziua Republicii la TVR: ,,O natiune nu este bogata prin averea solului ori subsolului, ci prin capacitatea de a construi un PROIECT NATIONAL si a mobiliza cetetenii la realizarea lui!”
    In concluzie, micile pete pe care le are ca fiecare om pe parcusrul vietii, nu pot umbri dimensiunea nationala a filosofului Gabriel Liiceanu, care merita inteles si evaluat la adevarata sa valoare.

    • Nu i-am reprosat domnului Liiceanu ca n-a fost un martir in timpul comunismului.
      M-a dezamăgit inversunarea cu care l-a dat in judecat pe Liviu Antonesei, un om care s-i dovedit verticalitatea in comunism si care si si-a metiunut-o si dupa. Sa intentezi un proces de calomnie pentru ca cineva dovedește cu materiale publicate (hotarari de guvern) ca ai avut sprijin politic ca sa-ti construiesti averea, sa pierzi procesul si sa mai faci apoi si apel nu este o simpla pata. Daca cerea o despăgubire simbolica de un leu înțelegeam gestul, dar domnia sa a cerut o suma f mare.
      In felul acesta a coborât idolul meu de pe piedestal.

  11. Nimic de comentat despre cum au publicat Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, copreședinții USR PLUS București, listele cu delegații agreați și recomandați pentru toate cele șase filiale USR de sector, care apoi au și fost aleși cu voturile membrilor PLUS? Apropo de afirmația că în 2016 s-ar fi aplicat aceleași reguli, nu, ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat atunci.

  12. Nu pot sa nu sesizez faptul ca articolul este partinitor

    Poate ca ar trebui sa fi mentionat clar si acuzatiile din tabara anti Barna, nu doar in trecere, ca sa para ca ei nu conteaza. Atentie, nu spun ca tabara anti Barna este curata, si ea are atitudinea definita asemanator precum cea a tabereiui Barna

    In primul rand, statutul prin care candidatii la primarie au fost desemnati a fost implementat la propunerea lui Nasui, persoana care a intrat cu 6 luni inainte de alegerile parlamentare din 2016 in USR. Nu neg faptul ca toti au fost de acord cu Nasui cand a venit cu acele propuneri, insa vreau sa subliniez faptul ca si el este acum acuzat ca a viciat procesul de selectie al candidatilor la parlamentare, in speta, si el este in echipa lui Barna.

    Iarasi sunt dezamagit de faptul ca nu a-ti detaliat modul in care echipa lui Barna e acuzata ca a actionat, asa ca o voi face eu.

    In primul rand trebuiau votati delegatii, acestia erau votati prim vot multiplu(adica tu aveai dreptul sa votezi mai multi oameni ca sa fie delegati, despre asta e vorba in ceea ce a schimbat Nasui in 2016). In al doilea rand Nasui si Vlad Voiculescu au creat o pagina cu echipa de candidati pentru a fi delegati din care fac parte strict oameni care sunt in echipa lui Barna(ex de oameni care nu sunt in echipa lui Barna: Alexandrescu, Presada, etc). Aceasta pagina a fost distribuita unor membri specifici din filiala si propunerea a fost ca lista respectiva sa fie votata in bloc. Daca pui intr un excel aceasta actiune va arata ca locurile dintr un autobuz, nu ca o scadere liniara cum ar fi normal daca voturile ar fi fost date pe principii meritocratice. De aici termenul de „autobuzul lui Barna a fost mai mare.

    Ei bine, membri aceia care au fost contactati de echipa Barna sa voteze delegatii lor s au conformat, iar ceilalti membri ai filialei au ales dupa preferinte, dand voturi atat delegatilor din partea echipei Barna cat si delegatilor din echipa anti Barna. In consecinta e normal ca delegatii echipei lui Barna sa castige.

    Problema e alta in acest sistem. Daca echipa Barna castiga 51% dintre delegati, ei pot hotara 100% din listele la europarlamentare, pentru ca in urma propunerii lui Nasui, parlamentarul care primeste cele mai multe voturi pt un loc, va fi pe locul ala. Delegatii echipei Barna au votat in bloc, ca un autobuz, exact candidatii pentru parlamentare ai echipei Barna, iar oameni ca Presada si Alexandrescu au ramas ultimii pe liste.

    Este greu de inteles mecanismul daca nu pot fi in fata voastra sa va explic clar pe un tabel, insa sper ca ati inteles.

    Acuzatiile nu sunt ca au fost furate voturi, ci ca echipa Barna, in loc sa voteze pe criterii meritocratice, au votat in functie de lista lor. Asta este discutabil, nu poti acuza pe nimeni ca a votat asa pentru ca acea persoana iti poate spune clar ca el a votat candidatii echipei Barna pentru ca ei merita. Din cauza asta usr ul s-a tranformat intr un partid in care ala cu gasca mai mare hotaraste cine candideaza.

    Acum ca sa nu intelegeti gresit, nici oamenii din echipa anti Barna nu se comporta diferit si probabil ar face exact ce a facut si echipa Barna, am destule exemple dar nu voi incepe sa vorbesc despre ele acum

    Ce concluzie pot trage eu de aici? Ca meritocratia in usr nu este perfecta, este interpretabila. Atat timp cat se pastreaza principiul democratiei mie personal mi se pare un pas enorm fata de alegerea candidatilor in psd si in pnl, unde stim toti cum ajung candidati. Usr nu e perfect, dar e un pas inainte. Pana si eu voi vota cu ei desi nu sunt de acord cu pracricile descrise mai sus.

  13. Lipsa de lideri adevarati este cea mai mare problema in politica acum, nu numai la noi.
    Poate din cauza ca multi nu vor sa se implice, sau poate pentru ca cei care se arata de succes sunt dati la o parte de mediocri. Trebuie sa ne multumim cu ce avem si noi votantii sa ne facem datoria. Si mai bine ar fi daca tinerii s-ar implica mai mult si nu ar da bir cu fugitii atunci cand apar piedici. Un lider se formeaza in batalie.

  14. 1..“Mi se pare dezamăgitor ca un intelectual de calitate, care și-a asumat o misiune politică, devenind senator, să îndemne pe fața la nerespectarea regulilor într-o țară care a suferit enorm tocmai din acest motiv..”…

    Nu cred in reguli pastrate cu sfintenie. Cred ca oamenii valorosi trebuie promovati peste rand. O somitate trebuie poftita si ascultata, lumea trebuie sa se dea in laturi si, in mod normal, omul de rand trebuie sa faca loc celor mai valorosi. Asta inseamna respect pentru elite. In acelasi timp, omului obraznic si nesimtit trebuie sa i se spuna in fata cand sare calul, care e masura “intelectualului de calitate”, daca si de ce e potrivit sau nu pentru un scaun sau o functie.

    2.“Cred că aceasta este singura atitudine corectă și care poate deschide un viitor politicii de la noi.”

    Atitudinea corecta se bazeaza pe constructia interna a unei politici de cadre. O structura care doreste sa ajunga la putere si stie ce vrea, isi pregateste din vreme oamenii pentru fiece post. Locurile in parlament ca si alte functii de reprezentare n-ar trebui sa fie un premiu, ci obligatii. USR pare departe de acest deziderat. Locurile in parlament, cum sublinia cu un anume umor si doamna Armand, s-au dat pentru lupta cu “hidra pesedista”. Daca hidra e obosita si usr pare sa o lase mai moale. Sigur, in aceste conditii si in lipsa de competente muncite se face apel la “biblioteca” de lozinci progresiste…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro