sâmbătă, martie 30, 2024

Legea Big Brother, din nou in actualitate

Recentele atacuri fanatice din Franta au resuscitat, in mod previzibil, discutia interna cu privire la necesitatea autoritatilor responsabile cu siguranta nationala de a dispune de un cadru legislativ pentru controlul comunicatiilor electronice. Ca urmare, Ministerul de Interne a declansat de indata actiunea refacerii proiectului de lege pentru retentia datelor utilizatorilor de servicii de comunicatii electronice, cunoscut si sub numele de “legea Big Brother”.

Dincolo de porecla sugestiva, publicul ar trebui sa stie ca aceasta lege se refera la dreptul serviciilor secrete si al organelor de politie si procuratura de a avea acces la datele de trafic si localizare ale comunicatiilor electronice, respectiv la ziua, ora si locul efectuarii unei astfel de comunicari, numele si adresa persoanelor participante, numarul de telefon al apelatului si numarul de telefon al apelantului, etc. Aceste date ar trebui pastrate in mod obligatoriu de catre furnizorii de servicii de comunicatii, timp de 6 luni, pentru a putea fi oferite institutiilor de forta ale statului, la simpla solicitare a acestora.

Inainte de a comenta pe continutul acestei legi, se cuvine un scurt memento al sinuosului sau traseu. Contrar oricaror opinii preconcepute, care ar putea situa sediul protectiei drepturilor individuale in Vest si al tiraniei serviciilor secrete in Est, aceasta reglementare a ajuns in Romania pe filiera occidentala. Urmand modelul american al “Patriot Act”, Parlamentul European si Consiliul de Ministri au adoptat, in 2006, Directiva 2006/24/CE privind pastrarea datelor generate sau prelucrate in legatura cu furnizarea serviciilor de comunicatii electronice accesibile publicului sau de retele de comunicatii publice si de modificare a Directivei 2002/58/CE. Aceasta directiva a obligat Statele Membre sa implementeze prevederile sus-amintite, ceea ce statul roman a si facut, prin adoptarea Legii 298/2008, pe care o vom numi mai departe “Legea Big Brother 1”.

Aceasta Lege Big Brother 1 a fost contestata la Curtea Constitutionala de un grup de asociatii neguvernamentale, ca incalcand drepturile fundamentale ale cetatenilor, protejate si garantate de Constitutie. Curtea Constitutionala a considerat ca ONG-urile au dreptate si a declarat Legea Big Brother 1 ca fiind neconstitutionala, prin Decizia nr.1268 din 8 noiembrie 2009, pe motivul incalcarii drepturilor fundamentale la viata intima, familiala si privata si la secretul corespondentei, precum si a libertatii de exprimare (sic!).

Amenintat cu procedura de infringement pentru neimplementarea prin masuri interne a directivei sus-amintite, statul roman s-a mobilizat din nou si a adoptat Legea Big Brother 2, sub numele oficial de Legea nr.82/2012, care a reluat normele deja declarate neconstitutionale prin decizia CCR.

Iata ca, la scurt timp dupa aceasta,  Directiva 2006/24/CE (sa-i spunem “Directiva Big Brother”) a fost declarata ea insasi “neconstitutionala” sau, in termenii europeni, in contradictie cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Verdictul a fost pronuntat de insasi Curtea Europeana de Justitie, pentru incalcarea drepturilor persoanelor la respectarea vietii private si la protectia datelor cu caracter personal. Deznodamantul in privinta Legii Big Brother 2 nu se lasa mult asteptat, iar Curtea Constitutionala a Romaniei declara si aceasta lege ca fiind neconstitutionala, prin Decizia nr.440 din 08 iulie 2014.

Aceasta adevarata “saga” judiciara da marturie despre una dintre cele mai importante batalii purtate de instantele constitutionale de pe continent, impotriva unor incalcari stupefiante ale drepturilor civile fundamentale. Alaturi de CCR, si curtile constitutionale din Germania, Cehia, Austria si Bulgaria au considerat legile de aplicare a Directivei 2006/24/CE ca fiind neconforme cu constitutiile nationale.

Acum, o data cu atentatul odios comis asupra redactiei revistei umoristice Charlie Hebdo, se incearca readucerea acestor legi pe masa legiuitorilor din mai multe state europene (vezi aici), uitandu-se pesemne ca aceste legi aduceau atingere unor drepturi fundamentale, ca si atentatul fanaticilor jihadisti.

Legea Big Brother, indiferent ca vorbim despre directiva sau legi nationale, are doua mari defecte: nu ofera garantii judiciare pentru prezervarea drepturilor cetatenesti si nu instituie un raport proportional intre incalcarea drepturilor individuale si gradul de protectie a securitatii nationale. In plus, faptul ca acest control se exercita in mod generalizat si fara a exista macar prezumtia unei activitati infractionale duce la supravegherea tuturor cetatenilor, lucru nepermis intr-un stat de drept.

Voi relua aici cateva concluzii nelinistitoare privind efectele acestei legi asupra drepturilor persoanelor, ilustrate cu citate din Hotararea Curtii Europene de Justitie din 8 aprilie 2014, care a invalidat Directiva 2006/24/CE:

    I. Atingeri aduse libertatii de exprimare:

      “27        Considerate în ansamblu, datele respective (cele retinute de furnizori, n.n.) pot permite deducerea unor concluzii foarte precise privind viața privată a persoanelor ale căror date au fost păstrate, precum obiceiurile din viața cotidiană, locurile de ședere permanente sau temporare, deplasările zilnice sau alte deplasări, activitățile desfășurate, relațiile sociale ale acestor persoane și mediile sociale frecventate de ele.

      28      În astfel de împrejurări, chiar dacă, astfel cum decurge din articolul 1 alineatul (2) și din articolul 5 alineatul (2), Directiva 2006/24 nu autorizează păstrarea conținutului (s.n.) comunicației și a informațiilor consultate prin utilizarea unei rețele de comunicații electronice, nu este exclusă posibilitatea ca păstrarea datelor în cauză să aibă un efect asupra utilizării de către abonați sau de către utilizatorii înregistrați a mijloacelor de comunicare prevăzute de această directivă și, în consecință, asupra exercitării de către aceștia din urmă a libertății lor de exprimare (s.n.), garantată de articolul 11 din cartă.”

        II. Incalcarea dreptului fundamental la respectarea vietii private si la protectia datelor cu caracter personal:

          “34        … obligația impusă de articolele 3 și 6 din Directiva 2006/24 furnizorilor de servicii de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice de a păstra pentru o anumită perioadă date referitoare la viața privată a unei persoane și la comunicațiile sale precum cele prevăzute la articolul 5 din această directivă constituie per se o ingerință în drepturile garantate de articolul 7 din cartă (s.n.).

          35      În plus, accesul autorităților naționale competente la date constituie o ingerință suplimentară (s.n.) în acest drept fundamental (a se vedea, în ceea ce privește articolul 8 din CEDO, Hotărârea Curții EDO din 26 martie 1987, Leander împotriva Suediei, seria A nr. 116, § 48, Hotărârea Rotaru împotriva României [GC], nr. 28341/95, § 46, CEDO 2000 V, precum și Hotărârea Weber și Saravia împotriva Germaniei (dec.), nr. 54934/00, § 79, CEDO 2006-XI). Astfel, articolele 4 și 8 din Directiva 2006/24, care prevăd norme privind accesul autorităților naționale competente la date, constituie de asemenea o ingerință în drepturile garantate de articolul 7 din cartă.”

          Iata, asadar, ca se constata doua ingerinte in dreptul la viata privata, garantat de art.7 din Carta: cea a furnizorilor de comunicatii si cea a autoritatilor competente.

          “36        În mod similar, Directiva 2006/24 constituie o ingerință în dreptul fundamental la protecția datelor cu caracter personal garantat de articolul 8 din cartă întrucât prevede o prelucrare a datelor cu caracter personal.

          37      Trebuie să se constate că ingerința în drepturile fundamentale consacrate la articolele 7 și 8 din cartă cauzată de Directiva 2006/24 este, astfel cum a arătat și avocatul general în special la punctele 77 și 80 din concluzii, de o mare amploare și trebuie considerată ca fiind deosebit de gravă (s.n.). În plus, împrejurarea că păstrarea datelor și utilizarea lor ulterioară sunt efectuate fără ca abonatul sau utilizatorul înregistrat să fie informați cu privire la aceasta este susceptibilă să genereze în mintea persoanelor vizate, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 52 și 72 din concluzii, sentimentul că viața lor privată face obiectul unei supravegheri constante.”

          Dupa ce constata ca ingerintele in viata privata a persoanelor sunt justificate prin obiectivul sigurantei publice si combaterii criminalitatii organizate, a terorismului, etc., Curtea isi pune problema analizarii proportionalitatii masurilor luate pentru atingerea acestui obiectiv. Principiul proportionalitatii impune ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea acestor obiective.

          In cursul analizei, Curtea constata existenta acelui grad de generalitate despre care am amintit mai sus, extrem de daunator echilibrului dintre masurile de protectie si drepturile persoanelor: “Directiva 2006/24 acoperă în mod generalizat (s.n.) toate persoanele și toate mijloacele de comunicare electronică, precum și ansamblul datelor de trafic, fără a face vreo diferențiere, limitare sau excepție în funcție de obiectivul combaterii infracțiunilor grave.“

          Este un prim punct negativ major al reglementarii europene. Insa nu este singurul:

          “59        Pe de altă parte, deși urmărește să contribuie la combaterea criminalității grave, directiva menționată nu impune existența unei relații între datele a căror păstrare este prevăzută și o amenințare pentru siguranța publică și în special aceasta nu se limitează la păstrarea fie a unor date aferente unei perioade temporale și/sau unei zone geografice determinate și/sau unui cerc de persoane determinate care ar putea fi implicate, într un mod sau altul, în săvârșirea unei infracțiuni grave, fie a unor date referitoare la persoane care ar putea contribui, pentru alte motive, prin păstrarea datelor lor, la prevenirea, la detectarea sau la urmărirea penală a infracțiunilor grave.”

          Asadar, controlul datelor este unul nediferentiat si se exercita asupra tuturor subiectilor de drept care utilizeaza comunicatii electronice. De aici, si porecla “Big Brother”.

          In al doilea rand, Curtea constata si factorul agravant al lipsei oricarui control prealabil, jurisidictional sau administrativ, al prelucrarii acestor date personale sensibile: “accesul la datele păstrate de autoritățile naționale competente nu este condiționat de un control prealabil efectuat fie de o instanță, fie de o entitate administrativă independentă prin a căror decizie se urmărește limitarea accesului la date și a utilizării lor la ceea ce este strict necesar în vederea atingerii obiectivului urmărit”.

          Concluzia Curtii este neiertatoare: “Prin urmare, trebuie să se constate că această directivă conține o ingerință în aceste drepturi fundamentale, care este de o mare amploare și de o gravitate deosebită în ordinea juridică a Uniunii, fără ca o astfel de ingerință să fie încadrată în mod precis de dispoziții care să permită garantarea faptului că ea este limitată efectiv la strictul necesar.”

          Aceste considerente au dus la declararea directivei “Big Brother” ca invalida si la invalidarea, in lant, a altor legi Big Brother de pe continent.

          Rationamentul Curtii Europene de Justitie are ca scop apararea a ceea ce considera Friedrich Hayek a fi unul din pilonii fundamentali ai statului de drept: garantia libertatii individuale. Iata cum infatisa el miezul acestei garantii: “Ceea ce distinge o societate libera de una nelibera este faptul ca in prima fiecare individ are o sfera privata recunoscuta, net separata de cea publica…”[1] Iar cheia respectarii acestei sfere private este impunerea de limite exercitarii discretionare a puterii administrative.

          Chiar daca Hayek admite, ca si Curtea Europeana, ca drepturile si libertatile individuale pot fi limitate sau chiar incalcate, in interesul public si in situatii de pericol clar si iminent, el considera ca, “pentru prezervarea statului de drept, este necesar ca asemenea actiuni sa fie restranse la cazurile exceptionale definite prin reguli, astfel incat justificarea lor sa nu se intemeieze pe decizia arbitrara a unei autoritati (s.n.), ci sa fie supusa controlului unui tribunal independent”[2]. Adica, exact ceea ce a spus si Curtea Europeana (vezi mai sus).

          Pare oarecum surprinzator ca atat sustinatorii, cat si oponentii Legii Big Brother invoca aceeasi notiune “magica” in sprijinul opiniilor lor: statul de drept. Este totusi explicabil: autoritatile au in vedere statul de drept ca “domnie a legii”, deci vad legea respectiva ca pe o garantie de aplicare a altor legi, extrem de importante, pe cand societatea civila si instantele jurisdictionale amintite mai sus iau in seama sfera privata si libertatea negativa a cetateanului, ca element fundamental al statului de drept.

          Un echilibru delicat, care trebuie gasit prin respectarea principiului proportionalitatii, in primul rand, si al controlului judecatoresc prealabil, in al doilea rand. Este totusi greu de admis ca TOTI sa fim controlati de catre SRI, politie si procuratura, preventiv, fara a fi nevoie macar de o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea sau pregatirea unor infractiuni grave. Totodata, controlul judecatoresc prealabil al oricarui astfel de demers este o garantie ceruta frecvent de societatea civila, pentru a frana abuzurile. Din experienta foarte recenta a romanilor, buna credinta a autoritatilor de forta ale statului nu poate fi, in mod aprioric, prezumata. Sper ca acordul fin intre cele doua acceptiuni legitime ale ideii de stat de drept sa fie gasit de data aceasta si sa putem discuta in curand de o lege echilibrata, care sa raspunda atat nevoii de siguranta, cat si aspiratiei de libertate.


          [1] Friedrich Hayek, “Constitutia libertatii”, ed.Institutul European, 1998, p.225.

          [2] Idem, p.235.

          Distribuie acest articol

          5 COMENTARII

          1. Daca CCR nu le face plac o sa-i salte DNA (sectia penala a SRI) pe toti judecatorii.
            Cazul Grebla e un avertsiment pentru Zegrean si restul.

            • Nu va faceti probleme cu asta, cazul Grebla e alta gasca (sau curca) in alta traista, nu prea cred ca democratia are de pierdut :)

          2. articol bun. dihania adulmeca stirvul, e n adn ul ei, la urma urmei un ospat obtinut cu usurinta nu i de lasat. penalii voteaza cu doua miini legi de amnistiere si gratiere sau trec pe nevazute ordonante prin care si maresc propriile salarii si pensii. la fel si cu cioclii din militie si servicii sub a caror atenta „supraveghere” romania si a dat duhul (jefuita, mintita, umilita). sigur, dupa cum ii este si numele (de frate mai mare) initiativele nu le apartin, ei sint doar yes menii si izmenarii autohtoni. nu inteleg cum domnii aparatori ai libertatilor cetatenesti nu se revolta la miile de morti de pe soselele medievale sau din spitalele in ruina si nu se rusineaza de faptul ca sub „protectia” lor romania a fost macinata de hotie si coruptie. aceste bite / cozi de topor nu sint interesate de ce se petrece in prezent dar sint foarte „receptive” la ce s ar putea intimpla in viitor. asadar sa li se creasca lefurile si sa se mareasca efectivele institutiilor de forta. un jandarm pentru fiecare cetatean „liber”. on va voir cum ar zice frantuzul

          3. pertinenta analiza.si uite asa ajungem la esenta. Libertatea presupune puterea persoanei de a face tot ce nu dauneaza celuilalt. nu oare insasi Declaratia Drepturilor Omului preve ca restrangerea unei libertati fundamentale este posibila numai pentru garantarea unui drept concret determinat al celuilalt! Libertatea individuala nu ar trebui sa fie pusa alaturi aau limitata pentru un interes general, precum securitatea nationala.

          4. Analiza pertinenta si bine argumentata. Iata ca cineva ne explica pe intelesul nostru de ce s-a renuntat la o lege care, in opinia mea, nu facea decat bine statului roman.
            Acum, nu mai imi ramane decat sa sper ca Parlamentul European sa faca o noua lege care sa fie de data aceasta constitutionala, pentru ca sunt convins, ca alianta puscariabililor din Parlamentul Romaniei n-o sa adopte niciodata ceva asemanator din proprie initiativa…

            P.S. Am adaugat autorul pe Twitter…

          LĂSAȚI UN MESAJ

          Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
          Introduceți aici numele dvs.

          Autor

          Lucian Miulescu
          Lucian Miulescu
          In prezent, director juridic la o multinatinationala. Master in Drept international la Universite Paris I Pantheon – Sorbonne. A publicat articole juridice in reviste de specialitate.

          Sprijiniți proiectul Contributors.ro

          Pagini

          Carti noi

           

          Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
          Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

          Carti noi

          În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
          Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

           

          Carti

          După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

           
          „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
          Cumpara cartea

           

           

          Esential HotNews

          contributors.ro

          Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
          Contact: editor[at]contributors.ro