marți, iunie 15, 2021

Legea e pentru proști și jurnaliști?

Obligat de normele etice ale profesiei sale să încurajeze respectul pentru lege și pentru instituțiile democratice, jurnalistul se găsește adesea în situația absurdă de a înghiți nedreptatea ca pe un dat fiindcă deciziile justiției trebuie aplicate fără comentarii. Când politicienii discută sentințe acuzând lovituri politice cu instrumentele  justiției, presa ia poziție critică. Când Direcția Națională Anticorupție pune pe tapet cazurile de mare corupție, mass-media o susține. Cazul jurnalistei Ondine Gherguț de la cotidianul România liberă este unul din cele mai absurde: premiată recent de Ambasada SUA la București  pentru curajul investigațiilor sale, ea a primit o sentință care te lasă mut în procesul intentat de procurorul Marcel Sâmpetru. Ondine Gherguț a dezvăluit în 2011 și în 2012 că procurorul a fost implicat în eliberarea lui Omar Hayssam care a fugit din țară, că solicita informații clasificate despre politicieni de la șeful DGIPI Ilfov, precum și faptul că făcea diligențe imorale pe lângă premierul Ponta pentru a obține funcția de Procuror General. Toate acestea au fost susținute cu probe: fragmente din rechizitorii și interceptări, declarații etc. Marcel Sâmpetru a fost trimis în judecată împreună cu George Bălan, șeful DGIPI Ilfov, Mihai Vlad și judecătoarea de la Înalta Curte, Georgeta Barbălată. Jurnalista a fost condamnată în primă instanţă pentru delict de presă la Judecătoria Sectorului 3. Ca urmare trebuie să îi plătească lui Sâmpetru despăgubiri de 10.000 RON și 5.000 RON cheltuieli de judecată, precum și să publice sentința de 24 de pagini în patru publicații, ceea ce ar însemna un cost suplimentar major. Care să fie conduita corectă a mass-media într-un astfel de caz? Să ia de bună, fără comentarii, sentința, sau să privească cu suspiciune situația și să critice o judecată greșită, solidarizându-se în numele libertății presei? Există o solidaritate potențială și în interiorul breslei magistraților, care a funcționat aici. Argumentul că articolele Ondinei Gherguț au lezat imaginea ”imaculată” a fostului procuror general adjunct nu stă în picioare. Ministrul Monica Macovei ceruse sancționarea sa, interceptările arată cum se tranzacționează funcțiile înalte și cum se pot folosi informații confidențiale sau secrete pentru a obține avantaje. Sigur că justiția are ultimul cuvânt, vom vedea ce spune instanța superioară în octombrie. Însă a apăra libertatea presei nu e niciodată o cauză pierdută.

Mass-media din România asistă adeseori la ignorarea legii de cei care o fac. Parlamentarii, demnitarii își permit să treacă peste reguli și legi, peste morala comună, ca și cum ar avea o imunitate specială. Cum să demonteze jurnaliștii corecți avalanșa de minciuni și manipulări ale politicienilor, debitate zilnic?  Ce e de făcut împotriva nerușinării lor de a susține azi una, mâine contrariul, după interesul politic al momentului ? Presa nu poate face mai mult decât să semnaleze, ea a fost și rămâne o putere fără putere. Numirea noului Consiliu de Administrație la Societatea Română de Radiodifuziune este ilustrativă. Cu toate că Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil și a pierdut procesul la Curtea de Apel, în ciuda faptului că CNSAS i-a publicat dosarul de informator  al fostei Securități, totuși Ovidiu Miculescu a redevenit președinte-director general al SRR pentru un al doilea mandat, cu susținerea PSD. Semnalul Puterii este, ca și în destule alte cazuri de numiri în funcții, că nu contează legea, morala, competența, contează că e ”omul nostru”. Într-o scrisoare deschisă, realizatorul de radio Ion Moraru, vicepreședintele FRJ MediaSind, lansează un apel către colegii din SRR să nu se resemneze, ci să restaureze dreptatea în instituție: ”Știam că la SRR este raiul incompatibililor. Adrian Moise a fost cel care a devoalat ilegalitățile și incompatibilitățile din Radio România și, în loc să fie felicitat pentru exercițiul său de înalt civism, a fost concediat (după o cercetare sumară) pe motive inventate. Este întristător ca un deputat să apere matrapazlâcurile Administrației Miculescu, in pofida evidenței, ignorând adevarul, atacându-l pe cel care îndrăzneșe demascarea fărădelegii…”. Conducerea radioului public vine cu cifre, arătând importante profituri și un management de glorie. Foarte bine, dar morala, dar legea?

În ultima vreme asistăm la o incredibilă malformare a rolului Consiliului Național al Audiovizualului, definit ca ”garant al interesului public”,  autoritatea care ar trebui să vegheze la liberă exprimare, responsabilitate și etică în audiovizual. Dezvăluirile Narcisei Iorga de pe blog arată că CNA a abdicat de la misiunea sa, privilegiind posturi de televiziune care încalcă grav normele profesionale și deontologia media. Ceea ce intrigă, este că membrii CNA invocă rareori în dezbatere Legea Audiovizualului pe care ar trebui să o aplice și inventează reguli noi, împotriva transparenței instituționale. În fine, o cercetare recentă a Centrului pentru Jurnalism Independent arată că din 1220 de achiziții de publicitate de stat 993 au fost alocări directe. Adică guvernul dă bani cui vrea în mass-media, după obediența politică, dispunând astfel după bunul plac de 25% din piața media. ”Alocarea netransparentă și pe criterii neprofesionale a acestor bugete duce la distorsionarea gravă a pieței de media”, este concluzia studiului. Aici e aici: cum vor reflecta acest pericol jurnaliștii companiilor media privilegiate? Sau o să ignore subiectul…

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Nu cred că există vreo obligație a jurnalistului să încurajeze „respectul pentru lege și instituțiile democratice”. Singurul respect al jurnalistului ar trebui să fie pentru adevăr.
    Nu văd nimic neetic dacă un jurnalist scrie pe șleau că o anumită lege e proastă sau că o anumită hotărîre judecătorească e greșită.
    Atîta doar că aș aștepta să văd și argumentele celor acuzați că au greșit.
    De pildă, în cazul procesului lui Ondine Gherguț, aș dori să știu ce scrie în motivarea hotărîrii judecătorești, cum se argumentează acolo sentința, concret ce afirmație anume a jurnalistei a fost considerată incorectă, și apoi criticile jurnalistice la adresa sentinței.
    În urma cunoașterii datelor complete ale problemei se poate ajunge și la concluzia că nu neapărat sentința e greșită, ci însăși legea e greșită, și că trebuie să ne mobilizăm pentru schimbarea legii.
    Eu am observat mai demult la un membru al CSM precum Cristi Danileț o gîndire foarte primejdioasă cu privire la libertatea de exprimare, conform căreia chiar și exprimări necalomnioase despre terțe persoane reprezintă încălcări ale „drepturilor” acestor terți.
    http://mariusmioc.wordpress.com/2012/10/03/judecatorul-cristi-danilet-si-noul-cod-civil-primejdii-la-adresa-libertatilor-cetatenesti/

  2. Pentru orice cititor obiectiv , faptele relatate sunt de domeniul evidentei :

    ” Ondine Gherguț a dezvăluit în 2011 și în 2012 că procurorul a fost implicat în eliberarea lui Omar Hayssam care a fugit din țară, că solicita informații clasificate despre politicieni de la șeful DGIPI Ilfov, precum și faptul că făcea diligențe imorale pe lângă premierul Ponta pentru a obține funcția de Procuror General. Toate acestea au fost susținute cu probe: fragmente din rechizitorii și interceptări, declarații etc. Marcel Sâmpetru a fost trimis în judecată împreună cu George Bălan, șeful DGIPI Ilfov, Mihai Vlad și judecătoarea de la Înalta Curte, Georgeta Barbălată.”

    ” Jurnalista a fost condamnată în primă instanţă pentru delict de presă la Judecătoria Sectorului 3. Ca urmare trebuie să îi plătească lui Sâmpetru despăgubiri de 10.000 RON și 5.000 RON cheltuieli de judecată, precum și să publice sentința de 24 de pagini în patru publicații, ceea ce ar însemna un cost suplimentar major.”

    Intrebarea este de ce fel de delict de presa este acuzata ziarista ( ” articolele Ondinei Gherguț au lezat imaginea ”imaculată” a fostului procuror general adjunct ” ? ) pentru ca este foarte greu de crezut ca o jurnalista cunoscuta si cu mare experienta isi asuma in mod constient si voluntar riscul profesional ( de fapt e vorba de sinucidere profesionala ! ) si financiar de a plati o despagubire imensa unei persoane …nevinovate.

    Vom vedea ce va urma.

    N.B. Din nefericire, solidaritatea profesionala reala ( respectiv cea bazata pe respectul deontologiei ) este inca o utopie in societatea romaneasca si cel mai bun exemplu este chiar domeniul juridic ( cazul in care a fost implicat procurorului Panait si procurorului Lele a demonstrat suficient de clar acest lucru ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Clujeanul, PR-ul și dezvrăjirea

La Cluj-Napoca, “Inima Transilvaniei” care bate ritmul unei dezvoltări urbane alerte, orice proiect este două: un proiect politic și unul real, legătura...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Pandemia, stările excepţionale şi erodarea constituţionalismului

Un nou tipar de guvernare pare să se fi impus,în numele siguranţei colective: administrarea statelor prin recursul la stări excepţionale. Numele lor poate...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro