Graba mare, monser, sa adoptam legea energiei in Parlament, ca a trecut anul si vreo 10 variante care n-au placut Comisiei si acum ne-a ajuns cutitul la os. Niste observatii la cald cu privire la forma adoptata ieri de comisia de industrii din Camera Deputatilor. Asta e ce am vazut eu la o prima vedere, m-a preocupat daca legea transpune Pachetul 3 si daca are common sense economic, nu pe partea tehnica. Astept comentarii pentru actualizarea articolului.
1) interdictie explicita de export de gaze pana in 2018 (art 179). Daca Basescu a refuzat sa promulge pe la sfarsitul anului trecut o lege tot asa, cu interdictie de export de gaze, iata ca ideea proasta revine. E misto sa pui intr-o lege care transpune directive europene o prevedere care e in contradictie cu Tratatul UE (exista pe acolo niste propozitii cum ca libera circulatie de bunuri, servicii si oameni ar fi chestiuni importante si valori fundamentale ale constructiei europene).
2 prevederea cel putin bizara chipurile cu limitarea profiturilor baietilor destepti. Prevederea suna asa, o reproduc integral (art. 230):
(3) Se înființează, prin hotărâre a guvernului, în administrarea ministerului de resort, Fondul pentru securitatea sistemului energetic național, destinat finanțării lucrărilor de investiții în domeniul energetic național.
(4) Fondul pentru securitatea sistemului energetic național este constituit din contribuțiile furnizorilor aferente activității de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale.
(5)Veniturile Fondului sunt constituite din diferența dintre veniturile realizate din activitatea de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale și cheltuielile aferente acestei activități înmulțite cu 1,08.
In traducere libera: se face un fond special la dispozitia MEC pentru investitii in energie, fond finantat printr-un soi de suprataxa pe furnizori (chiar, acel 1,08 e aplicat doar la cheltuieli, sau sarmanii furnizori platesc 108% din profit la stat?). Nu inteleg de ce nu-i zice simplu, profit reglementat 8% din cheltuieli.
Acum, sunt mai multe probleme cu asta:
– fondul asta special, ca toate fondurile extrabugetare, scapa controlului bugetar obisnuit si din fondurile speciale se fura in draci (va mai aduceti aminte de fondul de drumuri de pe vremea lui Mitrea, desfiintat ca urmare a presiunilor FMI?). FMI detesta fondurile speciale, imaginati-va un fond special subordonat MEC (ia spuneti, stiti cine mai e subordonat MEC? Hidroelectrica!)
– chestia asta cu reglementarea profiturilor in activitati concurentiale nu e deloc OK. Sa zicem ca mie imi casuneaza pe producatorii de posete si zic, va pun limita de profit de 8%. Sau ma enerveaza firmele al caror nume incepe cu A. Exista industrii reglementate, insa acolo unde e un monopol natural, nu piata concurentiala. Ma indoiesc ca in UE chestia asta poate fi legala, ca din nou, o valoare fundamentala in UE e libera concurenta. Apropo. Consiliul Concurentei nu e intrebat despre asta?
– prevederea asta loveste in peste 60 de furnizori de energie electrica si peste 100 de furnizori de gaze, din care doar vreo 10-15 sunt baieti destepti.
– Nu rezolva problema Mittal sau Alro, care cumpara direct de la Hidroelectrica, care are licenta de furnizare.
– baietii destepti sunt traderi, nu furnizori. Alo, firma lu’ domnu’ Sova, iata o noua oportunitate de afaceri. Puteti sa-i ajutati pe baietii destepti sa se inregistreze doar ca traderi si-si fac inca niste firme de furnizare carora le vand. Traderul cu profitul, furnizorul cu contributia la fond, asa-i ca suntem tari?
Completez pe masura ce primesc comentarii.
Update 1: Intre momentul votarii ieri in comisia de industrii si servicii si momentul de azi in care ajunge in plen s-au modificat fix cele doua prevederi (ne bucuram, desi nu-i un model de buna practica).
http://www.cdep.ro/comisii/industrii/pdf/2012/rp246.pdf
Asadar – s-a eliminat chestia cu interdictia de export, iar prevederea cu fondul cu pricina arata acum asa:
(3) Guvernul, cu avizul Consiliului Concurenţei,poate decide constituirea unui fond de solidaritatepentru susţinerea financiară a consumatoruluivulnerabil, constituit din contribuţia şi/impozitareasuplimentară a profiturilor neaşteptate aleproducătorilor şi furnizorilor de energie electrică şigaze naturale, realizate ca urmare a unor situaţiifavorabile ale pieţei şi/sau tranzacţii conjuncturale.Modul de constituire şi utilizare a fondului sestabileşte prin hotărâre a Guvernului.
de fapt 8% ala nu e impozit reglementat, e comision, si nu e la Fondul special, e la pusculita de partid. Trebuia sa-si cumpere si ei cumva linistea, nu?
Eliminarea traderilor: piata sa fie negociata intre producatori si distribuitor / consumator mari.
O mica prevedere, si gata.
@it_s__not_news: ce-i cu tampenia asta? trading fac toti, inclusiv distribuitorii si productatorii + companiile de trading… a limita echilibrarea cererii si a ofertei = a ruina piata si a o face nefunctionala
Trader, in terminologia pietei, inseamna ala care ia de producator si vinde aiurea. Cum piata de energie e o piata speciala, trading-ul de energie trebuie lasat pe mina celor care chiar consuma si chiar produc. Se elimina astfel firmele capusa de pe piata (alea cu un singur angajat, abonate la capacitatea de productie X sau Y).
Desigur, capabil de timpenie sinteti numai d-voastra. Din pacate, stiu despre ce vorbesc, am facut software pentru astia: https://www.entsoe.eu/ . Acum, traderii din zonele civilizate ale EU sint a) fie reglementati draconic b) fie absenti din schema.
Cum cu reglementarea in Ro stam cam prost, prefer punctul b). Astfel se incurajeaza productia de energie (fiindca daca iti faci o centrala si furnizezi unei primarii e mai bine decit sa iti faci o centrala si apoi sa nu poti intra pe piata fiindca trebuie sa vinzi prin nea cutarescu, via pesede)
Condescendența ta nu e acoperită. Diferența între trader și consumator e una formală: nimic nu oprește un consumator real care are acces la prețuri reglementate să-și dezvolte un braț comercial care face bani tocmai din arbitrajul între prețul liber și cel reglementat. De fapt toți băieții deștepți se vor transforma peste noapte în mari consumatori industriali. Te duci tu cu ampermetrul să le măsori consumul fizic ?
Dacă toată energia produsă se vinde pe bursă, distincția nu e importantă, consumatorii vor avea grijă singuri să se ferească de intermediarii căpușă. Problema în România nu e accesul intermediarilor la piață ci lipsa pieței și contractele netransparente.
„Te duci tu cu ampermetrul să le măsori consumul fizic ?”
Da draga domnule, exista instrumente de echilibrare a consumului / productiei in timp aprox real (15 minute). La punctele respective (care se numesc „metering points”) se masoara energia produsa / consumata. Altfel nu s-ar mai putea stabili daca obligatiile contractuale au fost indeplinite sau nu.
Uite-te la SRL-urile de aici multe din ele nici nu au site-uri: http://www.opcom.ro/tranzactii_produse/part_pcb.php?lang=ro . Contractele bilaterale cu srl-urile c….. explica o parte din problema Ro.
Uite exemplu de piata reglementata ca lumea si regulile ei: http://www.eex.com/en/EEX/Rules%20and%20Regulations . Te las pe tine sa descoperi ce anume lipseste la noi (cum se defineste frauda in piata, de exemplu ?, cum te califici ca firma ? cum te califici ca trader in piata ?).
Nu cred că ai înțeles esența: firește că măsori consumul și producția, firește că rețeaua e echilibrată per ansamblu: ce se produce se consumă. Ce nu poți măsura e cine e beneficiarul real al energiei, cine cât a plătit pe contracte secrete. Energia n-are miros. De exemplu dacă eu am acces la energie la preț reglementat, îmi deschid mâine un punct de lucru… sa zicem în incinta combinatului Sidex Galați ! Am libertatea comercială să consum unde vreau, câtă vreme plătesc către Transelectrica transportul.
Nu o să poți niciodată să demonstrezi că de fapt eu NU am un punct de lucru în incinta Sidex, și ca de fapt vând la suprapreț către Sidex ce-am cumpărat la preț reglementat. Doar dacă intri personal în combinatcu un clampmetru, urmărești firele și vezi că intră în utilajele Sidex. Tot te păcălesc: iau o hală în locație de gestiune de la Sidex și le-o închiriez tot lor, mascând prețul energiei.
Toate șmecheriile astea se fac din biroul unui intermediar, fără a mișca un deget în teren. De aia zic că distincția între consumator și trader e artificială, și nici nu contează pe o piața funcțională. Abuzurile și reglementările pe care le menționezi nu se referă doar la intermediari ci la toți jucătorii.
Cred ca d-voastra nu intelegeti piata de energie. Exact situatia pe care o descrieti vreau sa o evit. Cum ? Renuntind la cei care nu au capacitati de productie si/sau consum.
Cine stabilește capacitatea de consum ? Un vestiar luat în locație de gestiune de la Sidex se pune ? Odată intrat în piață, am voie să deschid alte puncte de lucru și să le închid pe cele vechi ? O să se formeze o comisie care aprobă consumatorii „reali” ? Dacă pot să mituiesc sau să controlez politic Hidroelectrica să-mi facă cadou energie electrică în valoare de un miliard de euro, o să ma împiedic de-o comisie ? Este exact genul de intruziune socialistă în piață de care acuza Holban mai sus.
Ce citesc eu este introducerea de principii socialiste pe piata de energie, cand bursa europeana incearca sa cupleze cat mai multe piete-> diversifice cererea si oferta, vin „alti baieti destepti ” care scriu legi si vor sa puna piedici la profituri. Intr-un cuvant acordam pacientului medicamente pentru efectele sale, deci nu cunostem cauza!
Problema cu fondurile, este ca e facuta de politicieni si e impinsa politic -> merge in sens invers de ce are nevoie piata. Noi vrem ca Bucurestiul sa fie un important centru energetic in SudEstul Europei? Cum faci asta? Distrugand piata si limitant exporturile. Pentru cineva care are economie la cap -> statul incearca sa exploateze situatia de astazi si pune semnul intrebarii pe strategia de dezvoltare.
La moment, de MEC depinde direct si Hidroelectrica, si Transelectrica si OPCOM si Nuclearelectrica (daca nu gresesc), Transgas, Romgaz.
Introducerea articolului „populist”
e) să pună cu prioritate la dispoziția furnizorilor cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție, necesare acoperirii consumului pe piața reglementată, în conformitate cu reglementările ANRE privind respectarea graficului de liberalizare a prețurilor și de asigurare a gazelor naturale pentru clienții captivi; restul productiei proprii, mai puțin cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic definit la art.100 pct. 35, va fi pus la dispoziția pieței concurențiale;
incalca fundamental prinicipile Tratatului UE, Directivei 73, si chiar elemente stabilite in preambulul legii: „libera circulatie a marfurilor” si „organizarea pietei in mod transparent, nediscriminatoriu si concurential”.
Acesta va conduce la:
– Migrarea clientilor din „clienti eligibili” in „clienti captivi” (legea nu interzice acest lucru, desi teoretic E.ON si GDF ar trebui sa se planga de acest lucru , dar in conditile acestui articol nu au mai facut o, deoarece chiar daca marja pretului este reglementata ei vor castiga mai mult ca acesti clienti sa fie in portofoliul lor cu o marja reglementata decat in portofoliul altora cu marja libera) atata timp, cat avantajele traduse in preturi mai mici exista vor exista (determinate de prezenta productie interne mentinute artificial la preturi reduse);
– Eliminarea pietei de gaze prin concentrarea intregii cantitati de gaze la doi „baieti destepti” de sorginte franceza si germana (inlocuim Baietii destepti Romani cu Baietii destepti Straini);
– Repetarea episodului Interagro 2008 – realizat de asemenea prin lege in Parlament – de acceasi personaje (Iancu – Vosganian) care nu intamplator redacteaza si aceasta lege – cand doar anumiti clienti „in numele aceluias interes al Romaniei pentru oameni (atunci sa nu devina, someri acum sa nu inghete)” pe anumite criterii, se vor achizitiona gaze preferential;
In ceea ce priveste articolul : „Se infiinteaza, prin hotarare a guvernului, in administrarea ministerului de resort, Fondul pentru securitatea sistemului energetic national, destinat finantarii lucrarilor de investitii in domeniul energetic national. Fondul pentru securitatea sistemului energetic national este constituit din contributiile furnizorilor aferente activitatii de furnizare a energiei electrice si a gazelor naturale. Fondul este constituit din diferenta dintre veniturile realizate din activitatea de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale si cheltuielile aferente acestei activitati inmultite cu 1,08”,
Dincolo de ilegalitatea articolului prin introducerea acestui articol intr-o lege organiza a unor problem exclusive de fiscalitate, Consider ca de suferit va avea exclusiv STATUL prin compania ROMGAZ, care va pierde prin depunctare masiva in momentul vanzarii actiunilor (orice investitor va penalizea aceasta initiatova, asa cum s-a si intamplat cu TRANSGAZ) si I se va lua profitul la aceast FOND FANTOMA (NEDEFINIT!!!!) sau va vinde la preturi sub piata.
Ceilalti furnizori (inclusive PETROM) vor avea grija sa sifoneze bani astfel incat sa nu se intample nimic , absolut nimic.
Concluzie: Lege facuta pentru a pierde statul (prin ROMGAZ) si a baga bani in buzunarele Germanilor si Francezilor (care cu siguranta ii vor scoate abil din tara pentru bunastarea popoarelor lor).
Nu trebuie să ne batem capul prea mult, legea e scrisă de colegii lui Vacăroiu de la Comitetul de Stat pentru Planificare. Suprataxarea profiturilor „neașteptate și conjuncturale” e o chestiune absolut imbecilă pe care orice consultant fiscal o ocolește în zece minute, cereți o părere „colegului de platformă” Biriș. Autorii legii nu au nici cea mai vagă idee despre ce și cum reglementează.
De fapt băieții deștepți vor continua să existe atâta vreme cât statul vorbește despre „energie ieftină și scumpă”, un non-sens economic pentru o marfă fungibilă. Dacă producătorii de energie nu sunt constrânși să vândă pe piața tot ce produc, va exista mereu un ciolan de ros pentru intermediarii care pot „convinge” prin felurite mijloace ca fac parte din categoria consumatorilor vulnerabili, care merită deci acces la „energie ieftină” și contracte preferențiale.
Foarte bine ca ati scris acest articol
1. Ideea unui fond de siguranta nu este rea. Trebuie bine definit ce scop are si cum si cand poate fi utilizat. Au fost mereu situatii si probleme de furnizare, preturi, etc. Exista consumatori defavorizati care trebuie ajutati (dar nici sa fie folositi ca brand pentru furt). Un echilibru este necesar.
2. Daca s-a intamplat ca diverse fonduri (speciale, extrabugetare, etc) sa fie ‘furate’ asta nu inseamna ca nu trebuie facuta altele. E ca si cum am zice: „nu mai cresc gaini ca mi le mananc dihorii…”. Ma apar mai bine. Problema „delapidarii” este in alta parte.
3. O piata libera, asa cum multi o lauda orbeste, este un lucru bun… daca chiar este libera. Cu un stat slab, care nu poate asigura o competitie loiala si echilibrata nu exista o piata libera. Liberalizarea si mai puternica, in lipsa unui stat capabil sa aplice decisiv si puternic legislatia, este doar un o acoperire pentru monopolizari private sau lobby. E ca si cum am juca fotbal fara arbitru – si in plus portarul si-ar mai lua si bataie cand ar incerca sa apere un sut.
Cam atat. Ma grabesc.
Ing. stanciu-viziteu lucian daniel
Otilia, cred ca ai scapat ceva: nu e vorba numai de exportul de gaz (vechea poveste ruseasca fara care rusii ar fi terminati complet – Aldo Moro de Barlad samd), cat mai ales capacitatile de transport in punctele de interconexiune cu Bulgaria, cu Ungaria samd. Romania are sansa de a fi rezervor de energie pentru toata Europa de Est, pentru ca are pontential de stocaj hidro ca Elvetia si este si la intersectia celor 3 retele UTCE, Turcia (vezi povestea cu cablul submarin) si Ucraina.
Daca ar lasa piata libera s-ar ajunge foarte rapid la aparitia unor jucatori noi, extrem de puternici, care ar da peste cap intelegeri de afara, nu doar de aici. Nu intamplator Alpiq a intrat in urma cu 4 5 ani pe piata din RO si BG, nu crezi?
Nici nu mai spun de tehnologiile noi (de cabluri de 4 5 GW curent continuu cu pierdere de 1% si nu 30-40% la suta de km) care pot modifica si trimite in derizoriu TOATE „strategiile guvernamentale” asa, fara nici un efort. Din cauza asta se tem ei.