vineri, ianuarie 27, 2023

Leninism şi totalitarism

Peste puţină vreme, centenarul revoluţiei bolşevice va marca ocazia de a reflecta la natura şi la moştenirea secolului comunist. Spectrul lui Lenin bântuie imaginarul stângii radicale, iar energia celor care au crezut în promisiunile lui Octombrie nu este încă epuizată. În varii forme hibride, în întorsături de frază, în postere şi în memoria culturală, ipoteza comunistă este vie. Supravieţuirea ei decurge, organic, din capacitatea de auto- reproducere a urii şi resentimentului. Ca vehicol al acestor două pasiuni moderne,leninismul revine, spre a ne bântui.

Pasiunea criminală a ideilor

În pofida urii şi a determinării cu care i-a persecutat pe cei ce aparţineau intelighenţiei, Lenin este el însuşi un produs al acestei caste de mandarini ascetici ce visează la purificarea lumii. În gena sa intelectuală se află ceva din pasiunea lui Vissarion Bielinski sau din utopismul tânărului Dostoievski, cel de dinaintea întemniţării. Cercurile în care se dezbat idei, spaţiile în care discuţiile se poartă, pasionat, sunt matricea din care se iveşte Lenin. Ideile, iar nu oamenii, proiectele, iar nu concretul soluţiilor, contează cu adevărat. Opresiunea ţaristă îi obligă pe aceşti călugări laici să se refugieze în teritoriul în care se imaginează viitorul. Ceea ce distinge intelighenţia rusă radicală, nota Sir Isaiah Berlin, este disponibilitatea ei de a se pasiona şi de a asuma ideile, fără ezitare. Îndoielile din Occident dispar aici. Potenţialul de devoţiune religioasă este convertit în credinţă revoluţionară.

Radicalii ruşi, trăitori înt-un stat ce se fondează pe patrimonialism, sunt definiţi de această condiţie a vocaţiei misionare şi a exclusivismului. Sectari, aflaţi mereu sub asediu, obsedaţi de presiunea pe care o exercită poliţia secretă, ei instituie un primat al ideilor pe care Lenin îl va accepta, în anii săi de formare şi de acţiune politică. Ideile nu pot greşi, iar unicul drum prin care umanitatea se poate mântui este cel jalonat de puterea lor.

În această ipostază extremă, radicalii ruşi sunt urmaşii profesorilor de fericire evocaţi de Edmund Burke în reflecţiile sale despre revoluţia franceză. Ei sunt animaţi nu doar de ataşamentul, mistic, faţă de raţiune, dar se simt investiţi de destin şi cu misiunea de a organiza viaţa celor din jurul lor , în vederea atingerii eliberarării. Fără incertitudini, fără ezitări, radicalii ruşi sunt, ca şi iacobinii francezi, preoţii unei religii seculare. Cei ce opun articolelor ei de credinţă sunt excomunicaţi.

Absenţa oricărei cunoaşteri concrete a lumii pe care se pregătesc să o guverneze, iată consecinţa izolării, emigraţiei şi detenţiei. Politica este, pentru aceşti radicali, ca şi pentru Lenin, o prelungire a visului, în termenii lui Michael Oakeshott. Raţionalismul politic este un cult al cărţii. Realitatea, proteică, este aşezată pe acest pat procustian al ideologiei. Moderaţia,negocierea, pragmatismul sunt păcatele capitale pe care intelighenţia radicală rusă le denunţă, constant.

Anul 1917 este punctul culminant al acestei pasiuni a ideilor.Monomania bolşevică aduce cu sine hotărârea de a distruge nu doar edificiul autocratic, ci şi întreaga alternativa liberală şi socialistă.Tirania leninistă este un triumf al Ideii, scrise cu majusculă. Succesul şi supravieţuirea Ideii depind de capacitatea de a utiliza violenţa, în contra tuturor inamicilor, reali sau imaginari. Ideea justifică, invariabil, crima de stat. Partidul este purtător al Ideii,o avangardă care nu se poate opri din avansul ei legic.

Amoralismul dialectic, recea indiferenţă faţă de viaţa umană: spiritul leninist se distinge de cel al menşevicilor sau al cadeţilor prin această voinţă de a strivi, de a lichida, de a extermina. Leninismul sfârămă şi embrionul de domnie a legii şi de administraţie locală care se dezvoltase sub Ţarism. Octombrie 1917 este data la care dezbaterea despre viitorul Rusiei se închide, definitiv. Liniştea închisorilor va domina, de acum înainte.

Totalitarismul

Pe acest drum luminat de Idee, leninismul inaugurează veacul totalitar. Temeliile stalinismului, ( acuzat de a fi trădat etica leninistă ) sunt aşezate, acum. Noutatea modelului leninist este absolută. Dominaţia brutală a societăţii va fi legitimată de necesitatea eliberării omului din cătuşele capitaliste. Crima încetează să mai fie un act aleator. Ea se înscrie în logica terorii de stat.

Departe de a fi un model conceptual “ reacţionar”, totalitarismul este forma pe care o îmbracă noul stat: combinaţia de control ideologic şi poliţienesc este cheia de boltă a acestui nou tip de regimuri. CEKA nu este Ohrana, în măsura în care scopul ei nu este doar de a lichida inamicul, ci şi de a-l inventa, continuu. Revoluţionarea societăţii nu se poate realiza în absenţa acestui efort, permament, de reprimare şi de domesticire al naţiunii.

Tăgăduirea statului de drept, abolirea pluralismului, dominaţia propagandei, sanctificarea Urii, toate aceste inovaţii leniniste intră în patrimoniul genetic al totalitarismului. Presiunea pe care statul o exercită asupra individului este fără precedent. Deposedarea de proprietate este parte din această inginerie prometeică.

Cotitura leninistă este fără precedent. Stalinismul va rafina, birocratic, aceste contribuţii fondatoare. Adamismul comunist este inseparabil de relativismul moral al leninismului. Lupta de clasă este motorul istoriei, iar ura este combustibilul ei. Era tiraniilor moderne va fi definită de acest asalt împotriva fibrei libertăţii. Leninismul, ca pasiunea criminală a ideilor, este parte din acest trunchi totalitar.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Memorabilă, asta: ’intelighenţia – castă de mandarini ascetici ce visează la purificarea lumii’.
    Şi ’profesori de fericire’… :)

    Vorba lui Ţuţea, ’Comuniştii au vrut să ne faca fericiţi cu forţa: bă, să fiţi fericiţi, că de nu, vă ia mama dracului!’.

    Şi e foarte adevărat că nici nu mai contează dacă ideile au fost bune sau proaste, de vreme ce s-au apucat să omoare. De fapt probabil se poate chiar generaliza: dacă ajungi să omori pt un sistem de idei, probabil că e prost sistemul, nu?

    Comunismul şi Islam-ul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro