joi, octombrie 28, 2021

Liber la furt intelectual?

Am văzut astăzi că unii actori, societari de onoare ai Teatrului Național (Florina Cercel, Costel Constantin, Adela Mărculescu și maestrul Radu Beligan), Nicu Alifantis, Gabi Szabo, multiplă campioană mondială și olimpică, Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena, Prof. dr. Alexandru Irimie, rector al UMF Cluj Napoca, Irinel Popescu, eminent chirurg și academician, Leonard Doroftei, campion mondial la box, Helmuth Duckadam, legendă a fotbalului românesc, și-au exprimat public susținerea pentru candidatul Victor Ponta și și-au dat acordul ca imaginea lor să fie folosită, alături de mesaje de campanie, după modelul “garantat de”.

În cazul domnului Nicu Alifantis am un gînd separat. Încercați să folosiți – să folosiți doar, nu să vă apropriați sub semnătură proprie! – un singur minut dintr-o compoziție de-a lui Nicu Alifantis fără să plătiți dreptul de autor aferent care i se cuvine. Încercați doar! Și totuși, domnul Nicu Alifantis susține un infractor. Plagiatul este o infracțiune, domnule Alifantis. Prin această susținere publică, orice discurs în favoarea respectării dreptului de autor venit din partea dumneavoastră e apă de ploaie. Nu mai aveți dreptul să vă indignați, ca acum ani de zile, cînd tunați și fulgerați, pe bună dreptate, povestindu-i doamnei Dorina Crișan Rusu, într-o cabină de la Sala Palatului, cum vi s-a furat nu mai știu ce muzică. Gata! Ați legitimat furăciunea. Opera dumneavoastră e din acest moment, prin susținerea și garantarea unui plagiator, un bun potențial public lipsit de drepturi morale și patrimoniale, și, dacă sunteți consecvent, nu mai aveți dreptul să deschideți gura pe tema dreptului de autor. De la înălțimea talentului și notorietății dumneavoastră ați permis, prin susținerea publică a unui hoț de proprietate intelectuală, jefuirea oricărei opere, fie ea din cuvinte, sunete sau culori. Ați permis instaurarea haosului. Vă mulțumim!

Domnule Alifantis, știți cum hăituiește UCMR-ADA, organismul de gestiune colectivă care vă apără drepturile (vă apără drepturile!), teatrele mici care încearcă să supraviețuiască, pentru fiecare minut de muzică folosit? Să înțeleg că prin votul dumneavoastră, acordat unui hoț de proprietate intelectuală, ne veți face viața mai ușoară și veți milita pentru exonerarea de la plata drepturilor de utilizare a operelor muzicale? Veți veni în sprijinul colegilor artiști mai tineri care încearcă să-și facă meseria, dar sunt sufocați de presiunea achitării drepturilor de proprietate intelectuală? Veți pune o vorbă bună, în numele lor, pe lîngă Marele Plagiator? Sau de la înălțimea statuii dumneavoastră, ei se văd ca niște viermișori care vă lasă indiferent atît timp cît vă încasați drepturile patrimoniale și vi se recunosc drepturile morale care vi se cuvin? Sau nu cumva noi plătim drepturi de utilizare a operelor pentru ca cei care sunt în drept să le primească să se bucure de liniștea necesară pentru a susține prin opțiunile lor politice hoția de drepturi intelectuale? Cînd v-ați transformat dintr-un apărător al drepturilor de proprietate intelectuală într-un susținător al unui hoț de proprietate intelectuală? Ce s-a întîmplat? Vă dați seama ce faceți?

Puteați vota în secret cu cine doreați. De ce a fost nevoie de această susținere publică a unui plagiator? Nu vă e rușine, domnule Alifantis, să-i priviți în ochi pe cei care, asemenea dumneavoastră, trăiesc din drepturi de proprietate intelectuală?

Articol aparut pe blogul personal

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Liber la furat, in general, domnule Bogdan Budes; asta este mesajul transmis de puterea socialista pe tema democratiei recent dobandite. Si, daca analizam atent oferta politica, la gramada, observam acelasi deziderat la mai toate partidele; cumva ne definim vointa politica in raport cu cultura descurcarelii cu care am traversat comunismul.
    Daca analizam mai atent reactia societatii opozitionale, ajungem la paradoxul exploatat masiv de catre putere: vrem o tara ca afara dar cu mentalitatea traditionala. Paradox legitim in masura in care poporul alegator voteaza hotii cei mai cinstiti; se spune ca atunci cand oamenii buni nu fac nimic, sau fac gresit, raul triumfa intotdeauna.
    Alifantis, Beligan, Constantinescu, au ales sa se descurce cu orice pret in conditiile in care inteleg perfect ce inseamna democratia; jurnalistii, cainii de paza ai democratiei, au ales aceeasi cale batatorita, de traditionalul interes cu fes, a sustinerii democratiei, devenita astfel, originala.
    Marea masa de supravietuitori, dpdv cultural, raspund disciplinat la comenzile puterii, ca asta este traseul si destinul omului limitat, in general; acesta se uita la tv, se uita in sus, asculta radiosantul si copiaza atent tot ce vede, e normal.
    Masa de mijloc, care mai este, reactioneaza instinctiv pentru supravietuire, aparent; in realitate este mai de condamnat decat alegatorul cumparat cu faina si ulei. Pentru ca stie ca orice drept castigat are un pret pe masura, dar el vrea sa straiasca ca-n vest si sa se descurce ca la noi.
    Daca ne uitam in istorie si repunem in discutie cum am ajuns sa cumparam rege neamt, ajungem la limitele care ne caracterizeaza traditional: daca nu te descurci, esti naiv, nu contezi! Deci…

  2. Ce pretentii sa ai de la un Nicu Alifantus care(pacat de talentul lui ) care a colaborat cu Paunescu la furtul intelectual produs la cenaclul Flacara prin pastisarea poeziei lui Ion NIcolescu , Alma Venus pe care s-a cantat prima oara melodia lui Alifantis cu un succes nebun atat de mare incat tinerii cu creiere in curs de spalare nu au observat cand a aparut pastisa .
    Din cantecul initial(criminalii isi sterg urmele) nu a mai raas decat o strofa cantata , prima restul nemai putand fi gasit dar cu siguranta find pe la vreo arhiva radio -tv (vezi linkul)

    https://www.youtube.com/watch?v=qkgxMbzHr-8

    iar poezia Alma Venus este redata integral mai jos .

    ALMA VENUS

    noi cavaleri ai doinei noi liberi cetateni
    din dragoste ne nastem din soare si polen
    aluat al nemuririi pastori si militari
    cu podul palmei viata ne-o mangai si ne-o ari
    noi freamatul de codri noi lanciile lui
    noi nu suntem o tara onor a nimanui
    vom fi stramosii vostri urmasi ne tineti minte
    o clipa-n care-o mana de oameni si cuvinte
    au pus un pic de suflet un pic de tricolor
    ca sa-ti ramana toate in vis la locul lor
    ca sa-ti ramana hora oratia-n pridvor
    am pus si trup si suflet la inaltarea lor

    noi fiii tai nu ardem pe rug cuvinte mari
    noi te rugam cu piatra batrana de hotar
    noi te rugam cu brazda de sange de sub plug
    noi fiii tai nu ardem cuvinte mari pe rug
    noi fiii tai nu suntem a mare sau a mic
    noi te rugam cu viata si nu cerem nimic

    tot ce doreste tara asa se implineasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    sa aiba vecinic pace si dragoste sa nasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    moldova si ardealul si tara romaneasca
    copii frumosi si liberi si vivat sa traiasca
    Traiasca Romania Traiasca Tricolorul
    Traiasca – Alma Venus – Maria Sa Poporul

    ION NICOLESCU
    (1975, Vox populi vox dei, 1979)

    Patisa lui Paunescu o puteti reasculta(asculta aici) in versiunea originala (daca o pastisa se poate califica astfel) unde se canta si Partidul si Conducatorul iubit, azi epurate din textele care cica redau ce era atunci la Flacara dar in linkul de mai jos aflate la min 3:20-3: 35 si 4:14-4:30:

    https://www.youtube.com/watch?v=Rk6R1tKptxE

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Ion Nicolescu mort in 17 februarie 2012 la Buzau, in mizerie cumplita

    • Nicu Alifantis la care am rostogolit aceasta postare atentionandu-l si pentru o alta porcarie facuta, respectiv lasarea impresiei ca el a compus si textul unei melodii frumoase compusa si cantata de el, dar pe versuri special date lui de Ion Nicolescu, m-a interzis pe feisbucul lui stergand ce am scris .
      Este vorba de poezia si cantecul Tara noastra:
      https://www.youtube.com/watch?v=pt3C11cTXQ4

      Ma simt obligat sa va spun acestea ca sa eliminam plagiatul si impostura la care iata ca se coboara si talente adevarate cum este un Alifantis ca de Paunescu nu se mai mira nimeni.
      Rusine si pacat pentru acest neam la care si talentele ies sau devin spurcate

      • Da, si pe mine m-a blocat, fara a-i aduce nicio injura, doar ca m-a dezamagit. Dar cum comunismul a spalat unele creiere ”intelectuale” automat si artistii au participat la ”construirea ” marelui partid iubit.

  3. Cît de departe sîntem de civilizație dacă niște ”flori ale nației” pot ignora, cu bună știință, cele mai elementare principii care ar trebui să guverneze relațiile dintre oameni. Mulțumiți-le dascălilor ce ne-au format în ultimii 70 de ani și care continuă pe aceeași linie. Și nu cred, dar nu cred de loc, că ASTA are vreo legătură cu salariul.

  4. Intelepciunea populara, in care eu cred cu tarie, transeaza totul intr-o fraza: „Cine se aseamana, se aduna.” O fraza cat o mie de cuvinte.
    Cat despre „garantat”, de cand cu celebrul „Garantat Vanghelie”, eu nu mai pot asocia acest cuvant cu un alt nume. Ca si cum ar exista copyright, pe expresia asta… :)
    Celor nehotarati (pentru care este mai putin important omul si pentru care par mai importanti cei ce-si declara sustinerea pentru omul respectiv) le-as spune doar atat: incercati sa decelati intre sustinatorii carei tabere va vedeti, mai degraba. Alaturi de care sustinatori va simtiti mai confortabil. Cu care dintre sustinatori considerati ca puteti dialoga si comunica mai biine – sincer, fluent si relaxat.

  5. Domnul Victor Ponta este cel care a emis anul acesta o ordonanță de urgență care mărește așa numita „indemnizație de merit” care se acordă diferitelor personalități conform Legii 118/2002. Aceasta va ajunge la 2700 lei/lună.
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-18159412-guvernul-decis-deblocarea-indemnizatiilor-merit-pentru-1-650-personalitati-din-domeniile-culturii-sportului-stiintei.htm
    Nu mă mir așadar cînd diferite personalități îl sprijină pe V.V.Ponta.
    Sigur, există și persoane care primesc pomana guvernamentală numită „indemnizație de merit” fără să-l susțină pe Ponta. Andrei Pleșu, de pildă.

  6. Justitia romana si Universitatea care i-a eliberat diploma de Doctor s-au pronuntat foarte clar asupra respectivului PLAGIAT.
    Dvs, alaturi de ceilalti absolventi cu diploma a Universitatii BUcuresti, de ce nu ati protestat daca nu sunteti de acord si sustineti ca e vorba despre un plagiat cu DIPLOMA, in fiecare zi pana in momentul de fata?!

  7. Dintre cei enumerati as putea zice „nicio surpriza”.
    Dar cind e vorba despre dl Ioan Holender parca e peste poate, peste puterea de intelegere.

  8. Mai, dragi TOTI,

    Chiar asa naivi?! Va simtiti dezamagiti si raniti?! Dar nu mereu, absolut mereu, cand castigatorul s-a profilat, s-a format si coada?! Coada la gudurat, la lins, la pupat, etc. Sunt si chirurgi de marca in coada?! Poate va fi nevoie de priceperea lor pt o dificila interventie plastica, de dezlipire a buzelor te-miri-cui de fesele prezidentiabilului si, credeti-ma, prezidentului deja…
    Ce e asa nou?! Ambasade, directii importante, ministere, icr, etc, toate pot oplosi pe cei care care s-au extenuat febril si tandru pe langa augustul tur…Credeti-ma, e coada!
    Vai noua…

    • Ei, si CE mama ei, ii „da” Ponta lui Alifantis, in caz ca ar ajunge Presedinte?
      Il pune ministru al culturii? or uat? :P

      E vorba despre lingausenie goala – sau cel mult de prostie!

      • Stai linistita, nu e prostie. E vorba de bani foarte concreti platiti acum, indiferent daca iese Ponta sa nu. E un simplu business. Omul a vandut o bucatica din imaginea sa cui a oferit mai mult. La fel e cu toti ceilalti. Probabil ca Alifantis a costat cel mai mult.
        Dincolo de asta chiar crezi ca Alifantis voteaza cu Ponta? Mai degraba l-as supecta ca nu se duce la vot. :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Bogdan Budes
A studiat filozofie la Universitatea din București și regie de teatru la "Atelierul" lui Piotr Fomenko din Moscova. Traducător dramatic din 2003, traduceri din limbile rusă (Evgheni Grișkoveț, Ivan Vîrîpaev, Mihail Bulgakov), engleză (S. Beckett, David Mamet, Enda Walsh, Edward Albee, Martin McDonagh, Neil LaBute, Rajiv Joseph), franceză (Jean Claude Carrière). În prezent, regizor de teatru ("Și veni bărbatul la femeie" de Semion Zlotnikov, la Teatrul de Artă București, premiera - septembrie 2014) și traducător. Traduceri montate de Alexandru Dabija, Cristi Juncu, Vlad Massaci, Gelu Colceag, Sânziana Stoican.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.