marți, septembrie 28, 2021

Liberal conservatorism vs. neoliberalism economic și progresism politic? Limitele PNL.

Într-un text precedent am avansat ideea că, în România, există premisele unei noi tranziții, de la capitalismul actual, construit majoritar în jurul bugetului și al activelor publice și private ale statului, direct la un capitalism preponderent al organizațiilor/al marilor companii. Acest tip de capitalism, justificat, în viziunea unora, de necesitatea scurtcircuitării legăturilor nefirești dintre capital și puterea publică, nu garantează că etica economiei de piață va prevala în raport cu interesele private – așa cum rezultă din opiniile altora. În asemenea scenariu, capitalismul de tip antreprenorial, potrivit pentru etapa de consolidare a capitalului românesc, este prea puțin luat în seamă, sau mai degrabă este doar invocat fără a fi într-adevăr promovat. Ca urmare, perioada de creștere a puterii financiare a capitaliștilor români va fi mai lungă, dacă va fi. În termenii acțiunii politice, tranziția a fost evocată ca fiind posibilă în cazul în care PNL, liderul actualei alianțe de guvernare, și-ar amenda identitatea doctrinară, optând pentru accentuarea laturii sale neoliberale.

Iată că acum, când cele două moțiuni propuse de către candidații la președinția PNL, sunt disponibile, apar primele semne. Chiar dacă moțiunile sfârșesc, ca formă, în  planuri inegale de măsuri – greu de caracterizat din punct de vedere al asumării ideologice, față de cazul în care s-ar fi formulat politici publice – diferențele sunt vizibile. Și sunt mai adânci decât cele detectabile la prima vedere. Fundamental, documentele evocă viziuni diferite, atât în ceea ce privește forma de capitalism pe care promotorii lor o susțin, cât și referitor la unele reforme sociale. Ambele propun o necesară clarificare doctrinară (subiect vechi în PNL) dar din motive diferite, cel puțin din punct de vedere economic: una dintre moțiuni apare ca ordoliberală, într-o variantă mai deschisă spre reglementare, în care statul își asumă rolul de corelare (slabă) și supraveghere a piețelor, iar cealaltă apare ca neoliberală, adeptă a unei financializări pe scară largă a economiei, în care statul își restrânge rolul în fața deciziei piețelor, înclinate să negocieze dereglementarea și autoreglementarea. În ceea ce privește reformele sociale referitoare la subiectele sensibile, pozițiile sunt mai clare doar în intervențiile publice, și mai puțin în conținutul scris al documentelor.

Ca urmare, la o primă citire, opțiunile sunt: liberal-conservatorism vs. neoliberalism altoit cu un progresism identitar. Cel puțin până acum! Totuși, explicații sunt necesare, mai ales dacă observăm opiniile unor lideri PNL cu funcții reprezentative în stat, care declară că, de fapt, PNL este deja pe calea liberalismului progresist: ”Guvernarea Cîțu a oferit deja o nouă viziune asupra liberalismului: progresistă și bazată pe rezultate concrete! Dovada eficienței acestei viziuni liberale vine inclusiv de la Comisia Europeană…Cea mai mare creștere economică dintre toate statele UE!”. Declarația, care face legătura între liberalism și progresism pe tărâm economic, trimite, eventual, la o economie progresistă, adică trimite la stânga politică. Prin urmare, astfel de opinii ar conduce la ideea că, cel puțin o parte dintre liderii PNL, optează pentru trecerea partidului către politici de stânga, în care piețele ar trebui coordonate în numele creșterii bunăstării sociale. Sau, poate că, progresismul invocat se referă doar la politicile identitare și, din pricina unui activism excesiv, sau din alt motiv, au fost extinse la zona economică. Iată de ce, susținătorii moțiunii ”liberale” trebuie, ei înșiși, să fie clari în exprimare, deoarece, această moțiune în forma ei scrisă, nu utilizează în mod direct sintagme favorabile ideii de progresism economic. În același timp, însă, își asumă prin omisiune, anumite valori sociale convergente cu un progresism identitar; un bun exemplu este lipsa, nemotivată totuși, din orice unghi am privi, a conceptului de familie.

Desigur, nu trebuie contestată ideea că progresismul identitar are rolul său, mai ales în ceea ce privește acordarea de drepturi pentru minoritățile discriminate. Pe tărâm economic, totuși, este nevoie de mai mare atenție în explicații! Căci PNL este un partid de centru-dreapta și nu pare că membrii săi pot fi votanții unei moțiuni în care una se scrie și alta se declară. Dacă, însă, se discută în termenii adoptării ”…unei noi viziuni liberale…” se depășesc limitele unei moțiuni, fiind necesare dezbateri care privesc întreg PNL, nu doar pe unii lideri aflați, așa cum susțin chiar ei, în poziții de conducere trecătoare. Un exemplu, din acest punct de vedere, ar fi abordarea liberalismului civic, care să limiteze unele tendințe progresiste, orientare de care nici una dintre moțiuni nu este prea apropiată, dar care a mai reprezentat o temă de interes pentru PNL. Pe de altă parte, nici evocarea declarativă a unui pericol neo-marxist-progresist nu este de natură să crească încrederea în moțiunea liberal-conservatoare, de vreme ce este puțin probabil ca acest amestec să reprezinte vreun risc, mai ales în economie.

După zeci de ani în care societatea românească a refuzat, prin liderii săi de orice fel, să discute despre doctrine, asistăm astăzi la o avalanșă de opinii, care, în cea mai mare parte nu sunt lămuritoare. Din păcate, această campanie de alegeri din PNL al cărei model este împrumutat într-un mod nefericit din alte culturi politice ar putea împărți românii în conservatori și progresiști iar apoi prin identificare, în bătrâni și tineri, cu educație înaltă și educație primară, locuitori ai orașelor respectiv din mediul rural etc. De altfel, acest lucru se întâmplă dacă citim că: ”…adevărații liberali sunt cei progresiști…”.

Indiferent cât de convingătoare va fi elita politică de linia întâi a PNL în susținerea uneia sau alteia dintre moțiuni, cheia deciziei Congresului PNL se află la elita politică de linia a doua. Pentru elita politică teritorială a partidului, chestiunea ideologică nu pare să aibă prea mare relevanță, cu excepții remarcabile, în raport cu importanța PNDL, PNRR, FEDR, FSE, FC și a altor abrevieri cu semnificație financiară – aici nu este nimic nou de vreme ce principala problemă a României rămâne sărăcia bugetelor publice. Și, cum din acest punct de vedere nu sunt prea multe de făcut, rămâne de văzut dacă responsabilii locali ai PNL vor avea și anvergură națională, într-un moment dificil: când partidul se află la guvernare!

Decizia Congresului PNL va avea de suferit în lipsa celei de-a treia forțe care ar fi putut fi implicată în dezbatere, cu rol, eventual, de arbitru: categoria intelectualilor critici. Dar această categorie a fost, de mai multă vreme, înlocuită în PNL de noii activiști proveniți din organizații neguvernamentale, dinamici și versatili. În acest context, prea puțini dintre intelectualii partidului, identificabili, de exemplu, ca autori de texte care interacționează cu opinia publică, au exprimat puncte de vedere mai largi pe tema clarificării doctrinare. Mai precis, cei care o fac, se referă aproape strict la eventualele reforme sociale aflate la ordinea zilei. De fapt, mai nimeni nu se referă la direcția economică a PNL, respectiv la dihotomia stat-piețe, în ceea ce privește decizia publică. Într-o asemenea liniște intelectuală, a prins avânt latura activist-progresistă a PNL, care intră în competiție cu managerialismul USR-PLUS, conform căruia, statul trebuie condus ca o companie, prin algoritmi de management. De altfel, moțiunea liberală declară că are ”o viziune antreprenorială asupra administrației”.

Este necesar ca mai multe afirmații conținute în celedouă moțiuni să fie clarificate, inclusiv pentru cei interesați de direcția în care se va mișca România din punct de vedere economic și al reformelor sociale. Iar cea mai importantă clarificare privește viziunea referitoare la procesul de tranziție, de la un capitalism al rentei (cunoscut la noi și sub numele de capitalism de cumetrie) la un posibil capitalism al marilor companii/organizații care, însă, nu ar trebui să elimine coabitarea cu capitalismul antreprenorial, corect înțeles și aplicat – nu doar invocat și apoi abandonat.

Confuzia constitutivă: progres vs. progresism

Un studiu sociologic recent (Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde) plasează 32% dintre cetățenii români în categoria progresiștilor și 45% în cea a conservatorilor, relativ la unele valori sociale. În acest context, politicieni activiști, din stânga sau din dreapta spectrului politic intern, nou apăruți sau supraviețuitori ai procesului de resetare a scenei politice, autodefiniți ca elita conducătoare, au îmbrățișat ideologia progresistă, în diferitele sale forme, sub justificarea modernizării, nu doar a politicii, a societății ci și a economiei. Cei mai vocali sunt cei identificabili, formal, ca fiind de dreapta, probabil pentru că aceștia se simt mai îndreptățiți să vorbească despre progres, amestecându-l, și nu doar ei, cu progresismul, în speranța că nimeni nu va observa lipsa hainelor regelui. Nici cei de stânga nu lipsesc din agora digitală, chiar dacă sunt mai puțin vizibili, aceștia fiind puși în încurcătură, suplimentar, de actualitatea politică occidentală, pe care ar trebui să și-o explice, înainte de a acționa. Până aici nimic prea nou și nici condamnabil, în afara faptului că, mulți dintre acești politicieni, sunt mai degrabă aculturali (în sensul larg al termenului) cel puțin în manifestările lor din spațiul public; pentru claritate, această afirmație nu se referă la lipsa instrucției, ci la modul în care au înțeles să o aplice, influențându-ne viața. Fără a argumenta suplimentar această idee evocată recent în spațiul public, se poate spune că, în societatea românească, politicienii presupus progresiști încearcă să creadă, chiar și ei, că există un set de reguli prin care se poate redefini binele public. Or, binele public nu se reglementează! Acesta este rezultatul progresului societății care, la rândul său, este condiționat de progresul individual, obținut ca efect al acțiunilor ce întăresc autonomia decizională individuală. Mai precis, progresul societății, evocat de progresiști ca fiind rezultatul palpabil al cuceririlor științei și tehnologiei, a unei mai eficiente organizări sociale sau al creșterii economice, trebuie citit invers: efectul achiziției de cunoaștere prin educație, cercetare, cultură etc. permite emanciparea individuală, și astfel, se creează condițiile obținerii celor enumerate, deoarece decizia publică devine optimă. Ideologia progresistă beneficiază  tocmai de această confuzie, afirmând că setul de măsuri pe care îl propune, și nu altul, va duce la progres. Iar problemele care nu sunt rezolvabile imediat trebuie evacuate rapid de pe agenda zilei, deoarece întârzie apariția progresului. Pe scurt, progresiștii confundă, unii chiar în mod sincer, cauza cu efectul, bazându-se pe faptul că nu se poate demonstra existența unei ”minciuni în viitor”.   

Astăzi, observăm că în numele progresului, invocat într-o manieră abruptă, progresismul încearcă o înlocuire a politicii bazată pe doctrine, alterează fundamentele economice ale capitalismului ca sistem economic și propune accelerarea unor reforme sociale. Și toate acestea, prin redefinirea conjuncturală a drepturilor și libertăților. Mai precis, în scopul obținerii ”binelui comun”, s-ar justifica, de exemplu: accesarea ideologiilor care, prin definiție, schematizează realitatea și promit rezultate pe termen scurt fără a prezenta și riscurile deciziilor pe termen mediu și lung; rescrierea regulilor capitalismului, acuzând faptul că piețele nu pot gestiona propriile reforme structurale, singure; stabilirea de constrângeri relativ tari pentru libera exprimare, cu scopul de a proteja împotriva abuzurilor minoritățile, de orice fel și de orice dimensiune numerică.

Evoluția politică a PNL – va influența ideea progresistă conceptul de ”național” din titulatură?

În mod fundamental, progresul reprezintă ”dreptul de a avea drepturi” cu scopul de a accede la niveluri mai ridicate în dezvoltarea umană. De la Revoluția Franceză până în prezent, societatea occidentală a progresat tocmai datorită stabilirii de noi drepturi și extinderii libertăților, primele referindu-se la persoană, iar ultimele la garanțiile statului. Pentru un PNL liberal-conservator sintagma ”drepturi individuale” implică și responsabilitate publică – ce poate face un cetățean pentru sine, pentru familia sa și pentru societate – în scopul realizării progresului comunitar. Pentru un PNL progresist, ponderea acestor drepturi s-ar modifica în favoarea celor ”private sau speciale” – ce așteaptă un cetățean să primească de la stat, în virtutea faptului că ar fi parte a unei comunități autodefinite – aceste drepturi fiind stabilite prin intermediul unor politici de tip identitar, ce se pot referi nu doar la categorii nedreptățite – etnie, sex/gen, rasă – ci și la alte categorii nemulțumite, utilizând criterii ca: nivel de educație, vârstă, reședința urbană sau rurală etc.

Fără a adânci analiza asupra modului în care progresismul favorizează politicile identitare, extinzându-le, practic, la orice nemulțumire minim justificabilă, se poate spune că aceste politici creează competiție între grupuri și, ca urmare, sunt prea puțin interesate de obținerea progresului comun. Dacă este așa, progresismul întărește identitatea microsocială, dar subminează comunitatea macrosocială, în detrimentul unității. Or, conceptul de ”național” din titulatura PNL se referă tocmai la unitatea care face posibilă identitatea națională. Este posibil ca, pentru unii membri ai PNL și nu numai pentru aceștia, progresismul să fie văzut ca un ferment al redefinirii sentimentului național. Sau, poate, pentru a susține ideea de națiune civică. În orice caz, putem observa că din moțiunea liberală, spre deosebire de cea liberal-conservatoare, lipsește noțiunea de ”națiune”, așa cum din ambele lipsește cea de regionalizare, concept, care deși este mai întâi economic,  este mai mereu invocat în cheie administrativă.

Evoluția politicilor economice ale PNL – ce fel de capitalism va susține PNL?   

Tema capitalismului românesc pare un subiect încheiat înainte de a fi fost discutat. Practic, fără excepție, partidele politice au evitat subiectul, liderii de opinie vizibili l-au înlocuit cu ”societatea deschisă”, iar românii l-au experimentat sub diferite variante, beneficiind de libera circulație a persoanelor. Capitalismul, gândit ca aranjament politic- juridic -instituțional, ar fi trebuit să definească un model de civilizație pentru România modernă. Decidenții politici, însă, au fost mulțumiți cu ideea că România este o democrație și o economie liberală. Cât despre model, s-a considerat că simpla convergență a legislației naționale cu acquis-ul comunitar va crea și o societate modernă. Adică, o modernizare construită de sus în jos, administrația fiind elementul facilitator. Fiecare dintre noi poate evalua succesul acestui proces!

În lipsa dezbaterii politice referitoare la modelul capitalismului românesc, sau măcar despre evoluția acestuia în România (aici vorbind despre modul în care s-au construit sistemele de asigurări sociale și de sănătate, efectele implicării statului în economie, prerogativele de putere publică ale birocrației într-o nouă cultură administrativă precum și hazardul moral în decizia publică etc.) în spațiul public a apărut și s-a consolidat un mesaj antisistem. Reprezentanții acestui mesaj care au contestat regimurile precedente, sunt, deocamdată, partenerii principali ai PNL la guvernare. Bazați pe un managerialism despre care am vorbit mai sus, USR-PLUS își caută, încă, identitatea ideologică, nu prin afirmare, ci prin contestarea modelului de capitalism prezent azi în România. Iar soluția pe care o propun este, de facto, un capitalism al marilor companii/organizații. În acest context, PNL care se simte amenințat de ofensiva ideologiilor și de riscul de a fi catalogat drept un partid care nu mai are mare lucru de oferit în forma sa actuală, încearcă să joace, la rândul său, cartea progresismului. Dar, acei lideri care cred că pot lega PNL de ideologia progresistă au aceeași problemă ca și omologii lor, membrii USR-PLUS: imposibilitatea de a lega dreapta economică de progresismul economic (de stânga). Ba chiar au o problemă mai mare, dacă vor citi despre soarta Partidului conservator din Canada care, adăugându-și în titulatură cuvântul progresist, a bulversat electoratul și în final a dispărut din istoria politică a țării. Păstrând proporțiile, exemplul canadian arată că, dacă lideri ai PNL intenționează să formuleze strategii de apărare a partidului prin adoptarea progresismului, vor grăbi, de fapt, decăderea propriului partid.

Totuși, realitatea politică a zilei arată că unii lideri de primă linie ai PNL transmit ideea conform căreia capitalismul pe care îl trăim astăzi nu are viitor și este nevoie de o ”resetare”, legată măcar marginal, de progresism. Dar ce variantă de capitalism ar putea aceștia să propună? Mai întâi, despre ce nu pot susține: PNL nu poate susține un capitalism progresist (deși există unele declarații de la vârful partidului care, probabil din superficialitate, trimit direct la acesta) deoarece un asemenea aranjament social-economic desemnează o înclinare către stânga. Ce ar însemna acest capitalism progresist? O rafinare a capitalismului neoliberal, în care, sub argumentul accesului la bunurile publice, puterea (guvernul) să poată reglementa suplimentar piețele. Prin urmare, birocrația înalt calificată alături de tehnocrați pot ”canaliza” deciziile pieței mai eficient, spre binele public. Deci, această variantă nu este acceptabilă. Ce e drept, moțiunea liberală nu trimite la asemenea abordare, însă unele declarații publice, da. Pe de altă parte, însă, financializarea care transpare în moțiunea liberală, la care se adaugă inserțiile progresiste din discursul susținătorilor de primă linie a acesteia, se unesc într-un discutabil neoliberalism progresist, care, de exemplu în cazul SUA, a dus în mai mulți ani de aplicare (în acest caz de către stânga politică, ce-i drept aflată mai la dreapta omologilor europeni) la dezindustrializare. Prin urmare, dublul oximoron: capitalism progresist ori neoliberalism progresist, reprezintă imposibilități ideologice pentru PNL, în afara situației în care se decide înclinarea partidului către stânga.

Probabil că, pe fond, nimeni nu dorește cu adevărat așa ceva, însă, confuziile create în spațiul public sunt demonstrabile. Și atunci, în cazul fericit, în care nu vorbim despre un capitalism progresist, ce rămâne? Revenirea la obișnuita ”narațiune” a capitalismului antreprenorial! Dar și în acest caz, cele două moțiuni au viziuni diferite. Deși ambele se declară susținătoare ale unui capitalism antreprenorial, moțiunea liberală conține explicit opțiunea conform căreia se urmărește: ”Pe termen mediu și lung, limitarea acordării de sprijin sub formă de granturi și încurajarea finanțării prin instrumente specifice de pe piața financiară (participații la capital, crowfunding, business angels etc.)”. La rândul ei, moțiunea liberal-conservatoare vorbește despre faptul că: ”Trebuie  promovate  deducerile  fiscale care să încurajeze libera inițiativă și investițiile în economie în locul subvențiilor și a ajutoarelor de stat”. Fără a adânci analiza, se observă că moțiunea liberală trimite la financializare, iar cea liberal-conservatoare la aplicarea pârghiilor fiscale (la îndemâna statului) acceptate în economia de piață. Prin urmare, considerând acest exemplu, moțiunea liberal-conservatoare pare deschisă și către antreprenorii de talie redusă, în raport cu cea liberală, deoarece ultima descrie un neoliberalism financiar – financializarea fiind favorabilă firmelor de talie mare (bancabile ori cotate la bursă) care au forța financiară de a negocia la nivelul capitalului purtător de dobânzi (instituțiile financiare). Extinzând concluzia, pare, de asemenea, că moțiunea liberală este mai apropiată de modelul de capitalism pe care USR-PLUS îl susține, cel al marilor companii/organizații, de vreme ce este favorabilă ideii conform căreia companiile trebuie să fie expuse cât mai direct piețelor financiare.

Desigur, aceste observații, justificate de analiza unor paragrafe conținute în cele două moțiuni, ar putea fi respinse de către susținătorii lor. Totuși, pentru cei care ar putea contesta caracterul neoliberal expus de moțiunea liberală, contraargumentul constă în observarea modului în care, de-a lungul mai multor paragrafe din document, se repetă ideea conform căreia statul deține o pondere prea mare în economie și ”…trage în jos performanțele sectorului privat…”,     invocându-se, oarecum activist, chiar și Constituția: ”Constituția României prevede că economia noastră este o economie de piață funcțională, ceea ce ar însemna ca sectorul privat să fie mult mai reprezentativ decât este acum”. În fine, o definire a ”statului liberal” ar fi fost foarte utilă, de exemplu în raport cu prevederile Constituției – care prevede că România este un stat social.

Până astăzi, dezbaterea din PNL referitoare la orientarea economică a partidului nu a existat! Iar acum este supraexpusă public într-o conjunctură ”triplu” defavorabilă: când partidul se află la putere, când partidul trece prin alegeri interne și când leadership-ul a ”reușit” să marginalizeze aproape toți intelectualii critici ai partidului, expunându-l astfel la experimente ideologice. Cert este faptul că, deși moțiunea liberală nu conține explicit noțiunea de progresism, susținătorii ei nu obosesc să îl invoce, convinși, poate, că plasând-o în siajul celei de progres, va convinge, mai mult decât abordările ușor sentimentale ale moțiunii liberal-conservatoare.

În contextul de mai sus, limitele celor două moțiuni pot fi interpretate în chei diferite. În ceea ce privește moțiunea liberală: fie unii lideri PNL încearcă o ”rebranduire a partidului”, pentru a evita asaltul postmoderniștilor care acuză deja partidele mainstream că nu mai pot reprezenta o soluție, caz în care ”progresismele” în discuție se referă doar la reforme sociale; fie autodefiniții liberali progresiști chiar cred într-un capitalism progresist, adică optează pentru mutarea PNL spre stânga. În acest moment conținutul moțiunii liberale este mai degrabă neoliberal și se află în contradicție cu unele declarații publice ale susținătorilor care se declară progresiști inclusiv pe tărâm economic. Pe de altă parte, moțiunea liberal-conservatoare susține o ”reașezare a partidului” în raport cu tendințele de apariție a ”societății de piață” afirmând că piețele nu sunt neutre în ceea ce privește bunurile publice (ex. educație, sănătate etc. ) sau unele servicii (de exemplu accesul la apă, energie etc.) și de aceea statul ar trebui să vegheze atent, protejând contribuabilii când aceștia sunt expuși asimetric piețelor. Pe scurt, fie că este vorba de o ”rebranduire” ori de o”reașezare” a partidului, sau dacă piețele sunt cei mai buni decidenți ori nu sunt neutre din acest punct de vedere (monetizând totul și deschizând astfel calea către o nouă formă de corupție – cea a gulerelor albe) PNL are de trecut printr-o încercare la care singur s-a expus. Și aceasta, deoarece, a renunțat la caracteristica sa istorică: abordarea culturală a politicii, înlocuind intelectualii critici cu activiști în căutare de carieră.   

Pentru a exemplifica limitele celor două moțiuni, una față de cealaltă, ar fi util un studiu de caz relativ simplu: problema acordării burselor de studii pentru studenți. Liberalii de dreapta – neoliberalii adepți ai financializării economiei – ar crea un sistem de credite bancare, cu dobânzi eventual negociabile cu statul; liberalii de centru-dreapta – liberal-conservatori – ar stabili că statul susține dobânzile, fie parțial, fie integral,  dar în anumite condiții, iar liberalii progresiști – de stânga de fapt – ar reglementa sistemul de stabilire a dobânzilor pentru a reduce valoarea creditelor, adică ar interveni în funcționarea sectorului bancar privat. Între cele trei opțiuni, singura inacceptabilă pentru PNL ar trebui să fie cea progresistă, aceasta intrând în coliziune cu esența doctrinară actuală a partidului. Acest exemplu evidențiază faptul că decizia într-o problemă de politică educațională poate așeza piața sau statul în poziții predominante decizional, în funcție de orientarea doctrinară a puterii publice. Pentru a trece peste aspectele teoretice, se pot observa diferențele de abordare între sistemele britanic și nord-american care descriu primele două cazuri.   

În loc de concluzii

Înainte de a fi liberal-conservator sau neoliberal, PNL are nevoie de o viziune care să depășească activismul politic, prea accentuat în ultimii ani, în care meritocrația este măsurată doar în numărul de voturi. De altfel, din acest motiv, politicile publice propuse de PNL nu mai depășesc limitele birocrației care conduce, evident, în competiția cu demnitarii. Este puțin probabil ca ieșirea din activismul aproape absolut să devină un obiectiv pentru elita politică a partidului, pentru simplul fapt că această elită este utilitaristă – nimic nou, dar perdant. În PNL, libera exprimare este, teoretic, garantată, dar în lipsa dezbaterii, această libertate a devenit, practic, inutilă. 

Evident, există două scenarii post-congres. În cazul victoriei moțiunii liberal-conservatoare, este previzibil să se continue pe linia activismului, a negocierilor și a reașezării partidului, într-un ritm dictat de ciclul electoral. În ceea ce privește varianta liberală, ”liberalii evoluați” nu se vor opri să își folosească armele progresiste, vizibile încă de pe acum: revizionismul aplicat pe scară largă (nimic din ceea ce funcționează astăzi nu trebuie să rămână nerevizuit, așa cum nimeni dintre cei vechi/reacționari nu pot fi de încredere – deja această abordare este vizibilă) alături de un activism elitist politic perpetuu, invocat în numele modernizării, care justifică faptul că, la nevoie, societatea trebuie să progreseze cu forța. Ambele scenarii prezintă riscuri mari pentru PNL, primul fiind static, al doilea fiind un echivalent politic al conceptului de distrugere creatoare, aplicat mai degrabă în mod nepotrivit.

Vestea bună, cel puțin până acum, este că nici moțiunea liberală nu este progresistă din punct de vedere economic, și nici moțiunea liberal-conservatoare nu poate fi suspectată de populism. Vestea mai puțin bună, cel puțin până acum, este că nici una dintre cele două moțiuni nu definesc o viziune clară, care să conducă România spre progres prin creșterea calității umane. Și aceasta deoarece, progresul este o valoare culturală ce nu este măsurabilă prin avuție sau avans tehnologic, ci prin capacitatea de creșterea a calității umane și prin folosirea acesteia – nu deținerea tehnologiei 5G reprezintă progresul uman, ci utilizarea ei pentru intervenții chirurgicale la distanță, educarea mai bună a elevilor prin noi metode, accesul la cultură în timp real și de oriunde etc., toate acestea ducând la dezvoltarea umană.

Prin urmare, dacă politicienii ar fi adepți conștienți ai progresului, ar susține politici publice complete: politici ample în favoarea educației sub toate formele acesteia, nu doar invocând investițiile și dotările, ci și oferta către profesori, pentru ca aceștia să își îmbunătățească nivelul de înțelegere al educației și să propună, ca urmare, chiar ei, metode noi educaționale; politici incluzive pentru sănătate, nu doar contabilizând numărul de spitale, ci și oferta către medici, de a-și crește experiența individuală, și astfel, de a propune noi tratamente; la fel pentru politicile privind cercetarea, cultura etc. Toate acestea, împreună, cresc nivelul de înțelegere al  indivizilor relativ la evoluția societății. Abia apoi, după construirea unei baze culturale în societate, politicienii pot vorbi despre productivitate, competitivitate, performanță în economie, administrație, ori justiție. Desigur, timpul nu este aliatul politicienilor. De aceea, este greu de crezut că politicile publice autohtone vor privi progresul ca un criteriu, la momentul formulării lor. Și aceasta, deoarece, pentru cei care le elaborează astăzi, și mai ales în condițiile descrise de managerialiști ori progresiști, modernizarea semnifică introducerea instrumentelor de management, care aplică în numele unui utilitarism indiferent la particularitățile problemei tratate, aceiași algoritmi (analiza cost beneficiu, managementul operațional, poziția pe piață etc.), fie că este vorba despre economie, fie că este vorba despre cultură, educație, sănătate, politici pentru mediu și resurse, cercetare etc. Iată cum, se demonstrează faptul că pentru progresismul activist, simplificarea ideologică a realității și schematizarea soluționării problemelor reprezintă modul de relaționare cu societatea.

Există două exemple, aflate la îndemână, care ar fi utile pentru a descrie cum poate fi interpretat progresul în sensul deciziei politice. Un exemplu francez, în funcțiune, referitor la decizia ca prima probă a bacalaureatului să fie cea de filozofie – care demonstrează faptul că decidenții realizează cât de important este ca tinerii să înțeleagă realitatea socială în care vor intra. Și un exemplu britanic, gândit pentru viitorul de termen mediu, conform căruia, odată cu creșterea automatizării, robotizării, digitalizării, care induc reducerea nevoii de forță de muncă, se intenționează ca, politica educațională să propună menținerea tinerilor o perioadă mai lungă în sistemul de educație. Poate că de acest tip de gândire politică ar fi nevoie și în România, nu doar de lamentații elitiste conform cărora trebuie să ne îngrijorăm că dispar meseriile sau că tinerii neagă valorile sociale.

Până la urmă, cele două moțiuni propuse, reflectă limitele PNL, în ceea ce privește formularea unui proiect de  țară, mereu amânat. Și mai reflectă ceva: modul utilitarist în care se face schimbarea de generații în politica românească nu pare să permită apariția de noi lideri ci doar manageri tranzacționați.   

Dacă PNL va adopta în evoluția sa scurtături culturale, se va apropia de USR-PLUS, abandonând propria versiune despre modernizare. De aceea, PNL are nevoie, indiferent de câștigătorul competiției pentru șefia partidului, să revină la tipul de politică pe care a practicat-o, mai bine sau mai puțin bine: o politică culturală! Adică, să înțeleagă societatea înainte de a-i propune un drum.

PS

Acest text utilizează moțiunile propuse de către candidații la președinția PNL, fără intenție partizană, și ca pretext pentru a pune cel puțin două întrebări uitate de ceva vreme. Care va fi următoarea etapă de evoluție a economiei românești: o etapă a consolidării prin obținerea de profituri pe termen lung, asigurate de productivitatea producției și comerțului, sau o etapă în care obținerea profitului are loc tot mai mult pe canale financiare? Dar direcția de evoluție a societății românești: spre o societate de piață? 

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. … „etica economiei de piață” este o expresie crunt oximoronică. Niciodată economia de piață nu a fost etică. Sentimentele morale ale lui Adam Smith au fost înlocuite imediat de darwinismul social și economic. E adevărat că liberalismul a apărut ca reacție la lumea sângeroasă a sec. XII-XVI și că a face comerț și nu război a fost o idee genială, însă într-o lume suprapopulată și cu resurse împuținate, liberalismul și-a cam trăit traiul. Dacă economia pieței pe care joacă peștii mici laolală cu rechinii ar fi etică/morală, ar șoma toți pioșii care se adună pentru mici dejunuri cu rugăciuni, iar dnii Sighiartău și ben Oni ibn Ardelean ar asculta vocea bursei, nu pe cea a Domnului.

    Liberalismul românesc nu are baze doctrinare, hai să fim serioși! Poate sfânta improvizație de moment… Ori poate dictonul „capul liberal ce se pleacă, multinaționala nu-l taie”…
    Caricaturi precum Cîțu ori Orban nici măcar nu pronunță „doctrină”, „libertate”, „antreprenoriat”, „locuri de muncă” etc.

    • Putini l-au citit pe Adam Smith si cei mai multi doar The Wealth of Nations.
      Prima sa lucrare este The Theory of Moral Sentiments, o carte ignorata pe buna dreptate, societatea viitoare nu va da doi bani de valorile propagate acolo. La începutul revoluției industriale a existat o minimă etica pentru ca antreprenorii timpurii erau profund impregnați de creștinism, puritani scoțieni sau englezi, unii quakeri. Cand companiile au devenit mai mari, si in special după apariția companiilor cu răspundere limitată, lucrurile s-au schimbat. John Cadbury era quaker, a făcut ciocolata pentru ca voia sa combată alcoolismul. Oamenii o cumpărau pentru ca-l știau foarte religios si știau ca nu punea porcarii in compoziția ei. Astazi nu crd ca exista certitudinea asta.
      Adam Smith a fost împotriva companiilor cu răspundere limitata intuind ca managerii acestor companii vor abuza de poziția lor in detrimentul proprietarilor/acționarilor. Peste 300 ani JK Galbraith va descrie fenomenul si apariția noii clase numita tehnostructura.

  2. Ideologie liberal-conservator vs neoliberala in România? Cred ca ati greșit meridianul. Gândire economica la liderii liberali? Acestia n-au citit o carte de economie nici in universitate de unde sa poată sa se situeze pe un curent de gândire, fie el si greșit.
    PNL si PSD sunt grupări de interese de tip clientelar-mafiot care au recrutat câțiva economiști sub-mediocri, absolvenți de universități mediocre din Occident si niște propagandiști de doi bani, foști „jurnaliști” mercenari.

    Financializare in Romania? Asta ne mai lipsea.
    Financializarea pe scara larga este cea mai mare ciuma care s-a abătut asupra economiilor din Occident, a fost principalul pas care a dus la dezindustrializarea din USA si Europa. Marile companii a ajuns la concluzia ca este mai profitabil sa facă bani din servicii financiare decât dintr-o activitate economica concreta. S-a ajuns astfel sa avem companii serioase uriașe, cu istorie de peste un secol implicate in scheme financiare (vezi GM Financial, Ford Motor Credit Company LLC, GE Capital). Ramura de credit a lui Ford este mai profitabila decat cea care produce automobile. Pana si asiaticii de la Hyundai s-au imbarcat in acest smen, dar la Hyundai diferențele de profitabilitate intre cele doua ramuri nu sunt asa de mari.
    Cand pana la 20% din GDP unei tari ajunge sa fie format din servicii financiare (practic o renta pe cele productive) nici nu este de mirare ca asta duce la distrugerea competitivității sectorului manufacturier.

    • Subscriu. Planeta a luat-o razna de cand munca de a face bani s-a rupt de orice lucru mecanic efectuat. Se impacheteaza datorii de tot felul si se pariaza pe ele, se creeaza monede in gluma, se tranzactioneaza poze care nu reprezinta nimic. Si tineretul astfel intelege viata de acum, niste roboti ne vor ara pamanturile, altii ne vor face painea, altii ne-o vor transporta, si tot asa, iar noi va trebui sa ne prefacem ca muncim ceva si sa tranzactionam felurite valori inchipuite intre noi.

      • China si Asia va fi „bancul de lucu” al planetei si totodata polul de gravitatie pt ei produc ceva, restul doar sateliti care o data sa vor prabusi.

  3. Disputa intre ceea ce noi numim progresisti si cei atasati conservatorismului nu este vizibila numai la liberalism .In toate partidele exista diferite abordari progresiste sau conservatoare, la care toti politicienii incearca , din aceleasi motive , sa adauge si nationalismul declarativ sau apartenenta intregii natiuni la un concept vechi si religios . De cind lumea , politica este nu numai o vesnica razbunare (ceea ce acum vedeti se incadreza perfect in acest concept ) ci este si o goana neintrerupta dupa voturi .Lupta de veacuri , cea atasata obtinerii puterii , se da intre politic si economic .Intrebarea mereu fara raspuns este cine cistiga din acest duel .Citeodata unii citeodata ceilalati .Ideologiile conteza mai putin ,pentru publicul neavizat si necunoscator al teoriilor liberale (in cazul de fata ).Predominant este sentimentalismul, atasat unei persoane ,ce in mintea multora inmagazineaza totul si forta data ca si conducator si calitatilile de economisti de forta sau de persoane puternice si de neinlocuit . Viata ne arata zi de zi cum totul este doar o utopie , este o imagine personala ce de fiecare data nu are legatura cu realitatea dar care hraneste nevoia de bine a fiecaruia dintre noi .Revenind in realitatea cotidiana a PNL -ului din Romania si a ceea ce se intimpla in jurul nostru, din punct de vedere politic, avem in fata doua imagini ce se intrepatrund si care isi schimba zi de zi forma ,aducund in fata nostra etape noi in ceea ce numim lupta pentru conducerea PNL si cea a Romaniei .Ceea ce vedem a inceput de fapt imediat dupa pierderea alegerilor parlamentare de catre fostul premier PNL. Acela a fost momentul ZERO in care apele in PNL s-au despartit .Noul (progresismul ) incearca acum sub bagheta Presedintelui de tara sa ia locul vechiului si sa duca PNL pe o alta treapta a democratizarii partidului . Vechile cutume ca si vechii reprezentanti ce au ramas , mare parte , conservatori sau mai degraba neputinciosi in a vedea in viitor se lupta pentru sefia PNL si pentru functia de Premier ce asigura conducerea totala a Romaniei .Dupa cum bine vedeti lupta intre cei doi a fost resetata recent (in sprijinul vechiului )de catre alianta USRPLUS ca a dorit sa isi maximizeze puterea in coalitie si sa ajute astfel pe fostul premier in a ramane la butoanele de conducere ale PNL , fortind (ca si vechea guvernare de coalitie ) eliminarea deciziei la nivelul Presedintelui de tara in Justitie .Lucrurile sunt foarte simple . Premierul cade ,cade intreg guvernul si presedintele in urma consultarilor , constata aparitia unei noi aliante la guvernare .Presedintele numeste un premier „desemnat”in incercarea acestuia de a forma o noua echipa . Presedintele nu il poate propune premier desemnat pe cel demis anterior conform deciziei CCR .O noua alianta la guvernare nu poate fi decit aceea a celor ce au demarat Motiunea , adica USRPLUS , AUR SI PSD care a asigurat trecerea Motiunii in parlament . PNL merge in opozitie si cei ramasi guverneaza si cu ajutorul UDMR daca se inteleg . Bascalia incepe la reimpartirea functilor cind USRPLUS este a saptea roata la caruta si cind noul premier , probabil seful PSD , le taie toate aripioarele si USRPPLUS ajunge la mina lui Simion seful AURului . USRPLUS si-au taiat astfel toate penele si nu mai pot zbura .Nu cred ca se va intimpla asta . Singura lor sansa este sa retraga si sa nu voteze nici o motiune a nimanui , nici macar a lor si sa vina spasiti la CITU sa ceara reintoarcerea ca si cind nimic nu s-a intimplat, altfel devin parte nu numai a aliantei nefiresti cu un partid extremist , numit asa de media , suferind oprobiul intregii comunitatii internationale democratice , dar mai si pierd si toate functile guvernamentale ca membrii in noua alianta cu cei ce au semnat si votat Motiunea de Cenzura .Votantii lor(USRPLUS) au misiunea extrem de dificila de a alege sau nu a mai vota un partid asociat unuia extremist ,xenofob si asociat cu PSD ce pina mai ieri era numit chiar de USRPLUS groparul Romaniei .Tot ceea ce vedeti a fost declansat nu de Citu ci de ambitia fostului Premier pierzator in alegeri de a ramane la butoane . Practic conflictul este intre fostul premier si Presedintele Natiunii iar USRPLUS a cazut in capcana unui serviciu facut fostuluipremier ca un contraserviciu .Pentru cine intelege! decizia fostului ministru al Justitiei ,ce a incercat sa aiba puterea deplina cu ajutorul fostei legi Dragnea, in numirea procurorilor sefi , impreuna cu cele 10 cerinte ale USR ce aratau ok in scris dar care nu puteau fu puse in practica decit cu noi costuri ce nu garantau in nici un fel si unu asigurau in nici un mod posibile fraude (legea de baza era mult mai simpla si usor de pus in practica fara a infinta alte structuri costisitoare )se incadreaza tot in aceasta lupta pentru sefia PNL ca sprijin acordat fostul premier .incercat .De aici putem usor intelege eroarea facuta de USRPLUS si intelegem cum Stelian(fostul ministru al justitiei a dorit continuarea mentinerii si eliminarii Presedintelui tarii din procedurile de numire a Sefilor de Parchete si ca USRPLUS neavind acces , prin primarii foarte putini pe care ii are, la fonduri au dorit infintarea unor noi structuri organizatorice ce controlau , decideau si ofereau aceste fonduri din PDNL ?Practic doreau sa aiba controlul absolut asupra acestor fonduri . Aceste structuri noi fiind de fapt oameni atasati USRPLUS ce trebuiau cumva recompensati ?Cred ca motiunea USRPLUS-AUR (ce eroare )nu va ajunge a fi discutata in parlament si nici PSD nu va depune o motiune in acest moment , ea fiind pastrata ca un „glont de aur ”daca PNL-CITU nu isi respecta angajamentele ce vor fi parte a unei intelegeri cu PSD.

    • Gresita abordarea. Progresistii din PNL nu reprezinta decai circa 10 din votantii partidului. Nu vad in Citu decat o persoana parvenita, fara simt politic, diplomatie si cominicare, deschisa speculatiilor de tot felul, cu mult cinism si indiferenta fata de cerintele reale ale societatii. Practic in fata unor critici ai USR, a dorit sa le ofere niste suturi, mai ales ca detineau niste ministere cheie cu multi bani. In circa 10 luni, premierul Citu nu a facut nicio reforma adevarata, in nici un domeniu, ci simple carpeli. Coincidenta motiuni a USR a adus alaturi pe cei de la Aur, dar si amanarea artificiala a motiuni a adus langa PNL pe cei din PSD. Solutia optima ar fi fost sa se numeasca alt premier mai credibil decat acest Citu, care ne aratat mai multe fete precum statuia lui Budha. Citu una fumeaza si alta spune.

    • „oprobiul intregii comunitatii internationale democratice”? nu te-ai saturat sa numesti „democratic” curentul globalist-„progresist”, care deja a distrus o parte insemnata a civilizatiei noastre?

  4. spre deosebire de demersul autorului, la mintea mea, trimiterea la doctrina politica este fundamental eronata,
    oamenii nu voteaza doctrine,
    sub 1 % din membrii unui partid cred ca au habar de doctrina acestuia, sau ultima versriune a doctrimei,
    iar procentul din totalul populatiei republicii care cunoaste doctrina politica a unui partid este de sub 0,01 % din total populatie,
    doctrina principala a partidedlor de noi este una singura: sa ajunga la putere si sa puna mana pe bani, cat mai multi, nu conteaza metoda, ci sa fie multi,
    ajuta si ministerul public, autoritatea judecatoreasca si curtea constitutionala – autoritati foarte apropiate de drepturile infractorilor
    serviciile s-au pierdut pe drum de la atata profesionalism,

    sigur ca dupa atata mulgere a bugetului de stat de catre partidele palavramentare era normal ca populatia sa stie pe ce merg banii aia,
    pt ca oricium palavrmaentarii si angajatii lor sunt platiti separat din bugetul de stat,
    si ar fi normal ca daca i-au atata amar de bani, partidele palavramentare sa produca o doctrina, o hartie ceva,

    dar intr-o tara in care hotia este principala virtute, e greu,

    nu au trecut decat cativa ani de cand pesede avea un singur om care stia doctrina partidului: inculpatul valcov,
    dar va avea grija justitia si de el
    ca si de nastase, dragnea si felix,
    vor primi ceva pedepse in cel mai rau caz vor executa 2 ani si raman cu banii si cu dreptu de creveni in politica si a emite judecati de valoare catre noii palavramentari,

    iubesc tradarea dar urasc pe tradatori

    • Pe mine mă apucă țicneala cînd tot aud că Cîțu (sic!) are sprijinul lui Iohannis în loc de formularea corectă care este ”securiștii din spatele lui Iohannis îl sprijină în continuare pe Cîțu”. Toți maimuțoii ăștia din toate partidele în frunte cu gorila de la Cotroceni sînt băieții diferitelor aripi din ”servicii” și toți au agendele lor care servesc grupurile de interese interne și externe. Indiferent ce votează lumea, la butoane apar mereu maimuțele care trebuie să execute numărul pentru care au fost dresate. Dacă încearcă să iasă din program, biciul justiției independente le așează imediat la locul lor sau le scoate din arenă. Da, știu, nu există statu’ paralel, tot ce se întîmplă este doar un cumul de coincidențe și ăia care ne-au condus sau ne conduc nu au fost puși cu mîna acolo, toți sînt liberali din fragedă pruncie!

  5. Ca fost membru liberal pentru o perioada scurta, si votant aproape constant al partidului (pana la ultimele alegeri, cand nu m-am prezentat) ma bucur sa constat ca in interiorul partidului cineva isi pune problema la modul teoretic. Nu cred ca va duce la ceva o analiza de acest tip, in sensul ca va produce niste lideri in partid cu constienta si consistenta doctrinara, dar este frumoasa de dragul stiintei politice. :) (La fel cum in meseria mea iunginereasca cele mai multe modele matematice nu duc de fapt la nimic practic, dar placerea de a le studia si intelege este incomparabila.)

    Parerea mea este ca tabara Orban mimeaza conservatorismul pentru ca a citit in sondaje ca majoritatea romanilor „vibreaza” la ideile national-conservatoare, dar nu crede in mod consistent in aceste valori ci doar incearca sa rupa niste voturi in zona asta.

    Tabara Catu este formata din oportunisti care se uita ce se intampla prin alte parti ale lumii, asa ca incearca sa fie cu un pas inaintea vremurilor ca sa traga profit personal din asta, nefiind suficient de destepti incat sa discearna care probleme se vor replica in societatea romaneasca si care nu.

    Eu cred ca ambele tabere isi vor trada electoratul mai devreme sau mai tarziu, pentru ca sunt conduse mai degraba de logica tranzactionalista decat de intelegerea profunda a electoratului pe care teoretic il reprezinta.

    (Asa cum liderii USR+Plus si-au tradat deja electoratul punandu-si semnatura pe acelasi document cu liderii AUR, pe care mai devreme il caracterizasera drept extremist. Acum trebuie sa explice electoratului care este varianta castigatoare: 1. AUR nu este partid extremist. 2. USR+Plus este si el partid extremist deci asocierea cu AUR extremist este normala. 3. Uneori asocierea dintre un partid democrat si unul extremist este normala in numele unui bine mai mare. Par sa fi mers pe a treia explicatie, sunt curios sa vad in urmatoarele sondaje daca electoratul lor a inghitit galusca.)

    Pe vremea cand eram student si faceam teatru amator, un actor bun m-a invatat sa fiu natural si sa nu imi mint nicoodata publicul, din simplul motiv ca n-am cum, publicul are un simt pentru falsitate si in loc de aplauze imi aplica huiduieli. Se pare ca actorii de pe scena politica nu au inteles lectia asta… Poate le trebuie niste coaching cu niste actori buni in loc de masterele alea in securitate nationala.

    Meanwhile, la ultimele alegeri parlamentare prezenta a fost de numai 32%, un minim istoric care arata cat de mare este ruptura intre societate si politica.
    (Sau poate arata care sunt limitele democratiei… in sensul in care cetatenii nu se asteapta ca toate problemele din societate sa aiba rezolvare politica.)

    • Apreciez eforturile autorului privind teoriile si doctrinele liberale ca evolutie in timp. Este un efort de timp si de gandire critica pentru autor. Dar se uita faptul ca tara dupa 1945 a intrat in sfera de influenta si actiune a comunismului si ca orice legatura cu perioada de inceput a capitalismului s-a rupt. Nu trebuie uitat ca acest capitalism la noi a aparut abia dupa 1877. Prin urmare, revenirea la paradigmele capitalismului va fi un proces lent si indelungat. Va fi nevoie de cel putin 3-4 generatii. Sefii liberali de acum, habar nu au de teoriile si legitatile capitalismului, astfel incat legile economice, fiscale, ale muncii si invatamantului sa exprime coordonatele unei societati capitaliste, cu concurenta adevarata si economie de piata. Partidele nu au doctrine clare si fiecare alearga dupa afaceri pentru ei si apropiati si voturi. De fiecare data si au tradat electoratul sub diferite motivatii puerile pentru cei informati si cunoscatori.

        • In Ro avem sistem legislativ schimbat inca din 1995 odata cu procesul de preaderare la UE dar mentalitatile politicienilor tot de sorginte comunista sunt. In momentul in care exista o formare si gandire politica clara atunci si strategiile de dezvoltare vor fi eficiente si continue.

    • Logica eronata… daca cineva isi pune semnatura pe o hirtie unde a semnat si altcineva nu inseamna deloc ca ar avea aliante sau relatii cu aceia.
      De ex. Daca se face un sondaj daca vara nu-i ca iarna si eu sunt de acord, dar de acord sunt si niste vegetarieni, antialcoolici, pedofili nu-nseamna ca as rezona cu astia in alt domeniu decit cel limitat la vara si iarna.

        • Un pic pe o tangenta: Machiavelli are in Il Príncipe un sfat dat conducătorilor: nu este bine ca un principe sa se tina de cuvânt decât când asta ii ajuta intereselor sale. Mai bine este sa nu promiți nimic.

  6. Ceea ce se întâmplă în PNL ar trebui interpretat prin prisma evoluţiei/ involuţiei sistemului capitalist occidental, unde bătălia conservatorism vs. progresism a devenit aproape fanatică( vezi cazurile Trump vs Biden, Brexit, anarhia stânga-dreapta din Franţa, etc). SUA prin Biden au devenit progresiste, Europa de Vest se pregăteşte( prin plecarea lui Macron şi Merkel) să devină conservatoare. România şi ea trebuie să se decidă: conservatorism SAU progresism.
    Aici L. Orban a avut dreptate: conservatorismul/ naţionalul reprezintă 70% din electorat, progresiştii max. 15-20%. Cu răspunsul lui: de ce PNL să intre pe culoarul progresist de 15-20%( unde este deja USRPLUS, dar nu PSD)?
    Nu voi intra în chestiuni doctrinare, dar se pune întrebarea: bun, progresiştii vor distrugerea actualei ordini a capitalismului clasic care garantează securitatea, drepturile şi libertăţile individuale, dar ce vor să pună în loc? Autorul, dar şi alţii, presupun că progresismul, fiind de stânga, va creşte coerciţia statului în contra cetăţenilor, prin limitarea/ anularea unor drepturi şi libertăţi. O doctrină/ ideologie ca progresismul care întîi vrea să distrugă fără a spune ce vrea să pună în loc, mi se pare extrem de periculoasă, cu tendinţe dictatoriale clare.
    Ex. imediat: maniera prin care KWI+Cîţu+Ciucă au acţionat, respectiv distrugerea contracronometru a alianţei de guvernare cu progresiştii din USRPLUS, FĂRĂ a spune ce vor să facă în continuare.

  7. E aproape un studiu decat un text obisnuit de analiza politica. Pentru mine tendintele sunt mai simple si mai apasate decat ideologiile clar definite. In partidele de la noi vad cu preponderenta doua tendinte ce vor sa desparta apele: In PNL sunt liberal-conservatori si liberal-progresisti, in PSD sunt social=democrati-conservatori si social-democrati-progresisti. Singurele partide clare, univoce sunt USR+ – progresist asumat si AUR -conservator asumat. Deci e clar ca lupta politica se da intre tendinta/curentul progresist si tendinta/curentul conservator. Curentul progresist e sustinut puternic si din afara, de UE, SUA, occident in mare. Curentul conservator e si el sustinut si din afara de partide din Polonia, Ungaria, Italia, Franta, Germania, etc. Dar la Bruxelles sunt majoritar progresistii si neomarxistii, de aceea ei incearca sa IMpuna curentul progresist prin Legi, Mass-media si interNET. Cine va castiga vom vedea, dar lupta se duce pe toate planurile si marile finante sunt implicate si ele mai ales de partea progresistilor. Totusi marea masa nu e prea entuziasmata de acest curent neomarxist, mai ales cei din est vaccinati de comunism si socialism. Totusi noua generatie, ce n-a cunoscut comunismul cade mult mai usor in capcanele neomarxismului si e masa de captat idioti utili pentru cauza lor. Vom avea sinuozitati si multa confuzie, exagerari de-o parte si de alta, manipulari grosolane, slogane si alte artificii politice cu duiumul. Dar progres mai putin.

    • Foarte clara opinie si pe care o sustin si sper ca cei din est sa ramana in continuare la fel de circumspecti fata de acel „bine comun” care nu poate fi definit, suna cunoscut pt cei in varsta si pute cam tare a comunism, sub alta forma numita mai nou, progresim.
      Comunistii si fascistii au incercat reeducarea maselor, planuri esuate prin violenta maxima si sper ca progresistii sa esuze la fel de lamentabil, de data acesta insa fara violente de genul unor conflagratii militare, violentele sociale intre gurpurile tot mai polarizate vor deveni insa o realitate tot mai pronuntata daca nu vor aparea lideri pe masura sa puna capat acestor tendinte progresiste, eu le spun comuniste cu trasaturi fasciste.

    • Cumva va apropiati de ipoteza mea de lucru curenta, conform careia Romania are doar partide apolitice, in cadrul fiecaruiea manidestandu-se intregul spectru doctrinar de la stanga la dreapta.

      Numai ca asta inseamna de fapt ca societatea nu este condusa. Asta pentru ca doctrina este – supersimplist spus – o afirmare a unei anume scari a valorilor. Electoratul ar alege in functie de ierarhia valorica a fiecarui partid. Ori, daca partidele nu afiseaza o anume doctrina, electoratul va alege in functie de criterii a-politice. Asta duce la griparea mecanimsmului democratiei.

      Incercarea de a inlocui doctrina cu tot felul de strategii de conducere, mai mult sau mai putin coerente se dovedeste ineficienta si pare sa nu sustina democratia.

      Asistam la o inertie a democratiei, nu doar in Romania ci si in Europa? Sa nu uitam ca fascismul si nazismul au aparut pe un fond similar. Nu identic, avand in vedere ca astazi nu avem o saracire in masa a populatiei. Da, valabil cattimp ramanem la definitia absoluta a saraciei. Poate insa ca pentru cineva care nu isi mai poate permite o vila cu 20 de camere, saracia inseamna sa ai o vila cu doar 5 camere. :-). Saracia e relativa, mai ales daca o privim istoric.

      Progresul e una, cresterea calitatii vietii – alta. In plus, intelegerea bunastarii pare sa se diversifice intens.

      E un veac interesant :-))

  8. Referitor la discuția despre capitalismul românesc care s-a încheiat înainte de a începe.
    În ciuda efervescenței politice de la începutul anului 1990, încă nu se putea formula un răspuns clar referitor la parcursul viitor al României. Se vorbea despre mai multe variante posibile: o reconstrucție socialistă, un model iugoslav, un socialism scandinav, un capitalism popular, o restaurație după model antebelic, etc. FSN încă nu se pronunțase explicit.
    De aceea am urmărit cu mare interes o discuție de la GDS între Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Eugen Simion ca membri GDS și Adrian Severin, ministru pentru reformă din guvernul FSN ca invitat. Discuția a fost prezentată într-o emisiune tvrl. Evenimentul s-a petrecut la începutul primăverii anului 1990. Din această discuție, reproduc din memorie secvența pe care n-am putut să o uit. După ce domnul Liiceanu îl prezintă colegilor pe A. Severin ca ,,eminența cenușie a noii puteri”, i se adresă direct:
    GL : Așadar, spre ce ne îndreptăm ?
    AS : În mod evident, spre capitalism.
    GL : Ce fel de capitalism, fără capitaliști ?
    AS: Cu timpul, vor apărea și capitaliștii.
    GL : În cât timp? Va fi nevoie de două secole pentru acumularea
    primitivă a capitalului ca în Anglia?
    AS : Nu, noi vom adopta unele măsuri prin care vom forța apariția
    rapidă a unei clase de capitaliști în România.
    În final, domnul Liiceanu se adresă către ceilalți doi:
    Cred că acest guvern ar trebui sprijinit.
    Din discuție a reieșit clară opțiunea procapitalistă, atât a dreptei reprezentată de domnul Liiceanu, cât și a stângii reprezentată de A.Severin, precum și preferința pentru un capitalism oligarhic și nu popular.
    Expresia: ,, a forța” folosită de A.Severin nu trebuie luată cu sensul ,,a obliga”, ci ea trebuie luată cu înțelesul pe care îl are în agricultură atunci când se vorbește despre ,,culturi forțate” sau metode de forțare. O cultură forțată se deosebește de o cultură obișnuită prin aceea că beneficiază pe cale artificială de stimulente și protecție. Aceasta explică și modul în care a fost concepută privatizarea.

    Vorbind despre ideologie la PNL și disensiuni ideologice intra-partinice, este suficient să ne amintim ce îi reproșa Dinu Patriciu lui Radu Câmpeanu. Că acesta nu este un liberal autentic pentru că a stat 40 de ani într-o țară capitalistă și s-a întors cu aceiași valiză cu care a plecat. Nu a fost în stare să fructifice oportunitățile oferite de o societate capitalistă. Nu poate fi un liberal model.

  9. Un text amplu adresat in nici un caz unor politicieni romani cu calitati intelectuale modeste insa greu de digerat si pt cei care inteleg politica.
    Nu incercati sa ridicati politica zilnica cu problemele ei cotidiene la nivelul stiintei cum o face textul de mai sus.
    Politica trebuie sa ramana la nivelul ierbii cum se spune si inteligibila pt cat mai multi oameni cu pregatire medie reprezentata de marea masa a electoratului si sa nu aveti impresia ca electoratul urban este mai elevat decat cel rural pt ca noile generatii urbane cel putin in Romania mai sunt puternic inradacinate in mediul rural, cine n-are neamuri la tara ?
    In Romania cel putin, progresistii sunt o minoritate si ar fi bine sa rama la acest nivel, de minoritate altfel vom alunca mai repede decat ne dorim catre o noua forma de comunism.
    La nivel economic nici nu se pune problema unui „economii progresiste” atat timp cat n-am rezolvat „hardul” economiei capitaliste antreprenoriale cu mix sanatos intre mari companii multinationale, nationale . companii de marimi medii si mici si uitam complet ca sirea spinarii unei economii puternice si diversificate raman companiile medii specializate si cele mici pt ca ele sunt care absorb cea mai mare parte a fortei de munca de necesare.
    Aceste companii sunt cele care sunt ancorate puternic in context national si local pt ele relocari in afara tarii nefiind rentabile si nici eficente.
    Discutia ar trebui dusa foarte pragmatic lipsita de ideologii, ideologiile de regula fiind cele care produc la capatul aplicarii lor, dezastrul.
    Capitalismul nu este o ideologie, e o forma de organizare economica in functie de cere si oferta libera, succesul acestuia fiind adaptabilitatea la cerintele oamenilor.
    Alte forme de organizare precum socialiste, comuniste au esuat atunci de ce ne incapatam sa acceptam un model progresist de economie ? pt ca este la moda ?
    Toata lume vorbeste de digitalizare insa nimeni nu o explica, in detaliu, ce inseama, care sunt efectele pozitive insa mai ales cele negative si dau un singur exemplu, masinile autonome, care sa fie rostul acestora ?
    Condusul unui autovehicol implica niste aptitudini care trebuie invatate si perfectionate pe tot timpul folosirii acestuia, cu alte cuvinte este nevoie de atentie, viteza de reactie, de gandire, de gestionarea corecta a unor situatii neprevazute, la nevoie si ” improvizatie” , coordonare la nivelul picioarelor a bratelor, a mintii si multe altele care o data cu aparatia automobilelor atonome nu vor mai fi necesare, va fi mai bine si sa nu-mi vina nimeni cu idea sporirii sigurantei in trafic, este o iluzie.
    Avem astazi deja destule sisteme prin care s-ar putea sporii siguranta in trafic insa care nici macar n-au fost aplicate la scara larga precum pastrarea automata a distantei intre vehicole si multe altele insa me gandim la masini si circulatie autonoma care ne va reduce si mai mult niste calitati individuale.
    PNL ar face bine daca si-ar exprima clar si raspicat ceace doreste si ar fi foarte bine s-o faca pe intelesul a cat mai multi oameni, fara nici o ideologie, cu solutii pragmatice, clare si logice altfel buimaceala va deveni si mai mare in folosul partidelor de extrema fie de stanga fie de dreapta care vin cu solutii simple si clare pe intelesul tuturor, acceptarea acestora ramand la latiduninea fiecaruia insa putem accepta ceva doar daca intelegem ce ni se spune.
    Marea problema a politicii in general, nu numai din Romania, nu mai este inteleasa de foarte multi oameni pt ca ei nu inteleg despre ce este vorba. Partidele de regula se intrec in servirea unei „ciorbe” politice tot mai necomestibile, cu tot mai multe ingredinte de regula greu digestibile iar daca ne gandim la mancare, care este mai buna ? cea cu gustul autentic si proaspat sau cea care ocopera cu multe ingredinte si arome calitatea indoilenica a materii prime folosite ?

  10. „PNL ar face bine daca si-ar exprima clar si raspicat ceace doreste”
    Ca reprezentant al unor grupuri de interese PNL dorește doar sa rămâna la palatele Victoria + Cotroceni.
    UN exemplu de iresponsabilitate politica. Orban se înțelege cu Cîțu sa ca primul sa rămână șeful partidului iar al doilea prim ministru si apoi, nota bene, guvernator la Băncii Naționale. Omul care a fost exclus din sistemul bancar este pus la cârma Băncii Naționale!!
    Programul de dezvoltare locala propus de PNL arata clar ceea ce dorește, se arunca miliarde de lei primarilor unor localități fantoma. La aceste târg mișelesc a subscris si UDMR (nici o surpriza aici) dat si președintele Iohanis.
    In România sute vreo doua mii de comune care au doar câteva sute de locuitori (dar 1-2 mii pe hârtie) si toate au primari, viceprimari, secretara, consilieri. In toate tara nici 10% din unitățile administrative nu-si asigura veniturile din bugete proprii. In loc sa reducă numărul de comune prin comasare Citu et comp mai risipește câteva miliarde sa-i cumpere pe primari. O astfel de nesimțire doar la Florinache Dragnea a existat.

  11. „În ceea ce privește varianta liberală, ”liberalii evoluați” nu se vor opri să își folosească armele progresiste, vizibile încă de pe acum: revizionismul aplicat pe scară largă (nimic din ceea ce funcționează astăzi nu trebuie să rămână nerevizuit, așa cum nimeni dintre cei vechi/reacționari nu pot fi de încredere – deja această abordare este vizibilă) alături de un activism elitist politic perpetuu, invocat în numele modernizării, care justifică faptul că, la nevoie, societatea trebuie să progreseze cu forța.”

    mi-e prea dificil sa formulez o „traducere” mai simplista cu maxim de randament in pastrarea tuturor subintelesurilor, incat ma rezum la o retorica simplista: oare cand vom avea parte de un lider capabil sa antreneze clasa politica fix pe calea normalitatii, ce implica totusi niste pasi fermi in recuperarea regresului in raport cu reperele deja confirmate in lumea civilizata ? inainte de a ne incurca in ingineriile promovate ca fiind „progresiste”, care nici macar nu-s moderne, ci doar forteaza reinventarea reinventarii formelor fara fond si reinventarea reinversarii relatiei cauza-efect;

    „Ca urmare, la o primă citire, opțiunile sunt: liberal-conservatorism vs. neoliberalism altoit cu un progresism identitar. Cel puțin până acum!”
    eu la vot n-am avut decat optiunea liberal-uselism versus progresism activist, ca pe cei de la AUR nici apucasem sa-i observ printe alte populisme de tejghea (nu mai tin minte sigur, probabil am stampilat PMP, desi constientizam ce nu era in regula nici la ei); banuiesc ca liberal-conservatorismul e cu atat mai rar cu cat e mai vechi si mai autentic si bine conservat, motiv pentru care e disponibil numai in colectii private;
    presupun ca liberal-liberalismul mai are de asteptat pana sa fie inventat in premiera balcanica de vreo formatiune politica anormal de normala; pana atunci pare ca inca se mai lucreaza de zor la reteta liberalismului si socialismului cu „de toate” in sos de progresism, care ni se va servi tot ca o ciorba populista reincalzita, la cantina sociala (ups.., abia acum vad ca Alin deja i-a anticipat si gustul)

  12. Azi dimineață mi-am făcut curaj și am recitit articolul. Mărturisesc că am priceput un singur lucru, anume că cei ce se declară conservatori sunt progresisti și viceversa. Pe fundalul rebranduirii PNL dl Ciocănea tună și fulgera împotriva progresismului și nu doar a celui inexistent din România, ci chiar a întregii filosofii politice.
    De fapt, una fără cealaltă nu se poate. Administrarea unei comunități, fie locale, naționale sau transnationale este ca mersul pe sârmă, execuția necesitând alternanță intre politicile de dreapta și de stânga. De exemplu, când acumularea capitalului devine predominantă, amenințând cu polarizarea acestuia, evitarea asimetrie dintre cerere și ofertă se poate realiza prin politici antimonopol, împotriva concurenței neloiale sau de susținere a afacerilor incipiente. Acestea sunt de sorginte progresista și nu e de mirare că acest curent a apărut la scurt timp după acapararea piețelor de marele capital. Progresismul este deci mai degrabă o reacție la pericolul de dezechilibrare a pieței și nu are nimic împotriva capitalului antreprenorial. Structura actuală a piețelor se datorează competiției dintre vechi și nou din ultimii 170 ani, iar nu doar conservatorismului, așa cum lasă a se înțelege autorul. Deci nu reglementarea bunăstării se urmărește prin politicile progresiste, ci evitarea finalului concurenței. Restul vine de la sine. Cu cât piața este mai liberă, cu atât câștigătorul competiției este mai detașat. Ca la un meci de fotbal fără ofsaid, fără portar și fără henț. Și atunci câștigătorul ia totul, inclusiv praful de pe tobă. E necesară moderația în toate pentru a evita ambele extreme.
    Există acuza de etatism asociată progresistilor. Impresia celorlalți, mai ales a celor ce-si spun libertarieni, că funcționari bugetari ar fi inutili este și ea falsă. Bun, marile concerne își pot permite teamuri întregi de contabili, juriști, medici chiar educatori, învățători sau profesori în școlile, universitățile și spitalele proprii, iar asta ar face inutile impozitele către stat. Cum rămâne însă cu cei mici și mijlocii, cu persoanele fizice? Sau de ce să nu aibă cei mari și armată și poliție proprie?! Așa a început feudalismul. Vrem oare din nou?
    La tehnologii noi reguli noi, este optica progresista, nicidecum înlocuirea a tot ceea ce funcționează, cum afirmă autorul. S-ar înțelege că oponenții ideilor progresiste susțin păstrarea tuturor nefuncționalităților. Ar fi unfair să susțină cineva asta.
    Nu revisionismul este cheia de boltă a „economiei progresiste”, ci echitate, sustenabilitate și, într-o oarecare măsură, comunitate. Spun asta pentru că bunăstarea comunității se realizează prin satisfacție individuală, în viziunea progresista. Dogmatică este cea conservatoare, care impune tuturor aceleași reguli bine stabilite, deci uniformitate pigmentata pe alocuri de diverse privilegii. Sub aspect social și în privința înnoirii, viziunile progresiste sunt de stânga. Dar așa cum autorul observă bine confuzia dintre progres și progresism, o altă confuzie este indusă în mintea celor mai mulți că ideile progresiste sfârșesc inevitabil către comunism. Mă întreb de ce nu autorul a abordat și această problemă în această mega-analiză a progresismului? Căci despre conservatorism nu prea se vorbește. Ce se poate, până la urmă, spune despre o supă reîncălzită și o bere răsuflată?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adrian Ciocănea
Profesor universitar, politician, fost deputat cu activitate în Comisia pentru Politică Externă, a îndeplinit funcția de secretar de stat coordonator al Departamentului pentru Afaceri Europene pe parcursul mandatului guvernului Tăriceanu. A coordonat Strategia Postaderare, Strategia de Competitivitate a României și primul Program Național de Reforme pentru Strategia Lisabona. A fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Elaborarea Proiectului de Țară. A participat la coordonarea programelor de guvernare ale PNL în ultimii 20 de ani.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.