luni, decembrie 6, 2021

Libertatea academică nu e un privilegiu, ci o resursă. Pro indicele Hirsch

Bântuie prin sistemul de educaţie şi prin universităţi de la o vreme stafia autoritarismului. Abordările top-down sunt susţinute fie ca unică soluţie de a rezolva ceva din problemele grave cu care se confruntă învăţământul superior, fie ca soluţie pentru a lichida orice tendinţă de reformă.

Bântuie alături de autoritarism şi stafia anarhismului, în care libertatea academică e un privilegiu pentru marchizi şi marchize, duci, contese, menit să ne confere un stil de viaţă liberal, ştiinţele şi umanioarele să ne fie un mod de viaţă ambrozic. Să fim elita intelectuală a ţării la rândul ei model de viaţă pentru alţii, mai juni, la şezători stropite cu licori fine. Sau pe unde apucăm.

Autoritarismul este contraproductiv pentru că anhilează spaţiul de libertate absolut necesar pentru actul creativ pedagogic universitar şi cel asociat cercetării. În faţa unor oameni veniţi să înveţe la facultate nu poţi fi un profesor de liceu legat de programa analitică, eşti un deschizător de drumuri, un incitator, un seducător, orice trebuie ca să îi scoţi din amorţire şi să le deschizi porţile gândirii personale acestor potenţiali deţinători de premiu Nobel (de ce nu ?). Dacă cineva face cercetare nu poate planifica azi 7 idei că or să-i vină, iar mâine 5, poftiţi raportul. Cercetarea este ceva la interfaţa dintre rigoare analitică şi artă, dintre management riguros şi inspiraţia venită din surse necunoscute la nivelul de rezoluţie temporală al echipei care o face. Trebuie să-i dai omului un climat de lucru adecvat şi să-l gestionezi prin obiective, nu prin sarcini precis stipulate.

Libertatea indiferent de ce produci nu e bună pentru că toţi leneşii gândirii se vor repezi la butoiul cu miere al prestigiului intelectual şi la banii, da, căciula de bani nemunciţi, care vin după recunoaşterea instituţionalizată şi publică a acestuia când eşti de fapt altceva decât ce pretinzi că eşti. În numele libertăţii academic ca privilegiu universităţile pot fi populate cu oameni care produc ceva care există doar în mintea lor şi care pare să fie înţeles doar emulilor secretoşi care îi înconjoară şi care dau mereu din cap, da, da, yesmanii.

N-am nimic împotriva unor astfel de secte academice pseudopitagoreice, deschise doar iniţiaţilor, adesea rude apropiate şi prieteni de familie, dacă ele se vor hrăni doar din banii celor pe care reuşesc să îi păcălească să le dea ceva. La universităţile private să fie primiţi. Dar la universităţile de stat cine are libertate academică are obligaţia să producă produse culturale cuantificabile, pentru că stă acolo pe bani publici. Acţiunea de a nu produce ceva folositor fie şi indirect contribuabililor este imorală, indiferent de climatul organizaţional în care lucrează persoana, oricât de disfuncţional ar fi el, oricât ar fi hărţuit pentru că nu vrea să zacă în puţul gândirii. Soluţia evitării acestei imoralităţi este doar să pleci din sistem. Blazarea, ratarea sunt imorale, interzise cu desăvârşire.

Sistemul de educaţie şi universităţile au nevoie de un management puternic, top-down, dar care să înţeleagă faptul că libertatea academică este un mijloc de producţie specific acestor organizaţii. Să o creeze instituţional, să o calibreze optim, să nu se ducă nici hăis, nici cea, să recruteze oameni capabili să o folosească, pentru că nu oricine poate face ceva folositor cu libertatea de gândire şi creaţiea aşa cum nu toţi care bat mingea ajung fotbalişti, să ceară rezultate pe măsura resursei oferite, să le evalueze printr-un pachet de indicatori obiectivi de rezultat cât mai amplu, între care şi indicele Hirsch, şi să găsească soluţii alternative pentru resursa umană care n-a fost dăruită de Dumnezeu pentru un job de felul acesta.

E loc pentru toţi sub soare.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. e loc pentru toti sub soare. iar cine n-are clorofila-n piele, treaba lui, ghinion, selectie naturala. dup-aia abia vom putea studia si noi riguros, cu microscop electronic si in mediu septic, chichite fara utilitate practica, precum semiotica, lingvistica sau antropologia. atunci sa te tii intelegere intre oameni!

  2. Comparația de final între creativitatea în știință și talentul fotbalistului are ceva obstrucționist la nivelul raționamentului cadru: e greu să judeci canonic produsele gândirii la vârf, Messi nu e un simplu fotbalist capabil să obțină rezultate standard la niște teste fizice. Există forme ale gândirii care derutează formularele și nu corespund unor căsuțe din borderoul trimis de la minister. Nu pretind că sunt frecvente.
    E limpede că avem nevoie de un criteriu de validare al elitei academice (în esență despre asta e vorba ), numai că „indexarea” (indiferent de sistem ori baza de date) a adus în spațiul academic doar efectele perverse: o goană devălmășită după indici de impact și o pletoră arogantă de inși care se citează încrucișat cu singurul scop de a beneficia de finanțări grase.
    Articolul profesorului Papahagi (și în alt sens a profesorului Mihai Maci) reflectă probleme reale. Aș simplifica lucrurile: nu cred că dascălii mei de la Universitatea Clujeană completau formulare interminabile și cu toate acestea au rămas figuri emblematice ale lumii academice. Se spune că Nietzsche ținea cursuri cu sălile goale și nu a primit în timpul vieții recunoaștere academică. După cum se vede lucrurile nu îmi apar deloc simple, selecția elitelor nu e o decizie boemă, dar nici un decret al ministrului de resort.

    • Cred că trebuie făcută o diferenţă între ce poate fi manageriat şi ce nu în spaţiul academic. Memoria marilor profesori în mintea foştilor studenţi e ceva inefabil. Totuşi trebuie găsite şi soluţii ca să nu mai fie risipa asta de resurse uluitoare pe bani publici.

      gânduri bune,

    • Toti dascalii dumneavoastra de la Universitate merita sa fie numiti figuri emblematice ale lumii academice? Dar dascalii de acum? Nu credeti ca sunt Profesori impostori care merita pur si simplu sa fie dati afara din Universitatile de prestigiu macar? Despre asta este vorba.

  3. Domnule VIrgil Iordache- văd că și dvs. aveți obsesia indicilor la hectar. ”Dar la universităţile de stat cine are libertate academică are obligaţia să producă produse culturale cuantificabile, pentru că stă acolo pe bani publici. Acţiunea de a nu produce ceva folositor fie şi indirect contribuabililor este imorală, indiferent de climatul organizaţional în care lucrează persoana, oricât de disfuncţional ar fi el, oricât ar fi hărţuit pentru că nu vrea să zacă în puţul gândirii. ”Nașpa rău- ca să nu folosesc un limbaj academic- dar nu știu cum să vă spun- pe vremea dinozaurilor- atunci când mi-am făcut eu facultatea- profesorii produceau ceea ce știu ei mai bine- adică educație. Poate că de fapt, într-o realitate alternativă, dinozauriană- educația asta este esențială și înaintea celor 2 articole ISI/la hectar/lună. Poate că ar trebui să fim interesați de o educație de calitate- și să validăm această educație de calitate . Și să plătim această educație de calitate- nu panoplia nord-coreeană de ISI-uri, indici Hirsch și alte prostii. Care sunt și ele importante- după o astfel de educație de calitate- și bazate pe cercetare adevărată- nu pe iluzii.

  4. As dori sa reamintesc faptul ca ideea (corecta in sine) de a clasifica universitatile in functie de performanta nu este noua. Ministrul Daniel Funeriu a avut o initiativa similara, in urma careia ASE-ul s-a clasat in grupa A datorita celor 300 de articole publicate in celebra revista Metalurgia International.
    Criteriile dupa care se face acum noua evaluare nu se bazeaza exclusiv pe indicii Hirsch (care sunt OK), ci iau in calcul toata maculatura pseudo-stiintifica indelung numarata cu „crisparea de-a transforma nimicul patetic al unei vieţi insignifiante în puncte” (citatul e din Mihai Maci http://www.contributors.ro/cultura/din-invatamant-nu-se-moare/).
    Potrivit acestor criterii (cel putin la stiintele ingineresti) un capitol de carte publicata la Chisinau sau la Sofia valoreaza tot atatea puncte ca o carte publicata de Springer sau Elsevier, nu se tine deloc seama de faptul ca un articol cu 4-5 autori este scris de fapt de unul singur, sau de faptul ca orice document in format pdf care seamana a articol si este disponibil online, va fi in decurs de 2-3 saptamani indexat de Google Scholar (BDI).
    In concluzie, indexul Hirsch este un instrument folositor de evaluare a impactului activitatii unui cercetator. Restul metodologiei dupa care se face evaluarea este insa atat de confuz si de discutabil, incat se poate anticipa ca rezultatele finale ale evaluarii vor fi chiar mai proaste decat la precedenta tentativa de clasificare.

  5. Cum ar fi daca am discuta si noi despre ce discuta comunitatea academica internationala? Sa discutam despre San Francisco Declaration on Research Assessment. Sa discutam despre Deep impact: unintended consequences of journal rank. Sau despre Open Access, pentru ca, bune sau rele, articolele stiintifice, sau orice produse ale cercetarii care sunt direct accesibile pot fi oricind verificate de altii, privind erori, plagiate, sau impact.
    In loc de asta, discutam despre ideea buna de acum 10 ani, care ne-a venit si noua acum.

  6. Problema sistemelor top-down este ca atunci cand cei de sus fac o greseala, aceasta este suportata de toata lumea.

    Acum initiativa ministerului de a pune in cifre productia stiintifica, nu mi se pare total gresita. Unii ar putea chiar spune ca criteriile minimale sunt prea minimale.

  7. Există și metode mai inteligente și mai normale de evaluare- atât pentru profesorii universitari cât și pentru cercetători. Numai că anumiți birocrați cred că dă bine să faci ”producție” de articole, chiar și pe hârtie. Așa își închid ei ”anul birocratic”. Ce e cel mai amuzant este că ne umplem de funcționari ”specializați în cercetare” pe la UEFISCDI și alte organizații băsiste- fără ca oamenii respectivi (care câștigă mai mult decât un cercetător) să aibă habar cu ce se mănâncă cercetarea. Ei au rezultatele ”experților străini” (care nu știm cine sunt dar sunt misterioși, puternici și mai mult puternici decât misterioși) și au făcut cursuri. Da, ne judecă unii care ”au făcut cursuri”.

    • Sa intelegem ca aveti probleme personale datorate aplicarii actualilor indicatori de evaluare? Puteti fi mai concret si sa ne propuneti alti indicatori obiectivi de evaluare a muncii cercetatorilor? Puteti propune si indicatori care va avantajeaza. Doar propuneti ceva in loc sa putem discuta.

      • Așa cum încercam să spun și în comentariul dispărut- un cercetător nu este o găină care să dea producție de ISI la cantitate de boabe furajate- și nici măcar un tractorist. Și mai mult decât atât- poate că cercetarea se evaluează într-un anumit moment- să spunem la 25 de ani sau la 50 de ani când respectivul sau respectiva chiar face un pas considerabil înainte. Sau poate nu-l face dar din cercetări mai mici- și care nu merită efortul de a pregăti ISI-uri- aduce un progres în domeniul lui.

  8. Apasat scris. O pozitie foarte ferma, felicitari!
    Da, ori munca ta de cercetare este citata si are valoare si pentru altii. Ori … stai si scrii poezii personale si eseuri (munca necitata). Si astepti recunoasterea in timpul vietii sau dupa moarte. Dar nu ai pretentia ca ai facut cercetare. Cercetarea ori este utila, ori este .. inutila, deci mai bine nu o faci si nici nu iei bani ca sa o faci.

    Nu inteleg de ce se sperie asa lumea de citari. Acum ca ma gandesc, sunt multe articole de ziar care sunt citate, atat de bine sunt scrise. Citate in comunitatea din Ro sau chiar preluate de alte reviste straine. Si oamenii aceia probabil sunt platiti la potentialul muncii lor. Exact asa trebuie sa inteleaga si cei din „cercetare”. Esti platit sa produci ceva util comunitatii de cercetatori. Nu esti citat, esti inutil, deci neplatit. Punct!

    Oricum, va apreciez pozitia ferma domnule Iordache!

    • Și când poți să ai pretenția că ”ai făcut cercetare”- dle. Stefan ? Aveti măcar vreo vagă idee despre ce vorbim ? Credeți că oamenii de la institutul pentru turbomotoare de exemplu- ar trebui să facă cucurigu și câte un ou ISI la o perioadă de timp determinată ? Știți – apropo de bunul simț- care este contribuția celor de la turbomotoare- ca și rezultate practice care se concretizează în bănuți- față de astfel de găini ouătoare de ISI ? Întreb și eu- sper să nu se șteargă…

      • Nu stiu contributia in banuti a celor de la turbomotoare.
        Stiu, de exemplu, de un parteneriat intre France-Telecom si Universitatea Tehnica din Renne. In care doctoranzii lucreaza pe teme strict aplicative. Cercetarea nu este prezentata la Conferinte si nu se scriu articole decat dupa obtinerea de patente. Dar, dupa realizarea si patentarea produsului/procedeului, apar si lucrarile si citarile.
        Nu sunt prea familiar cu lucru in institutele de cercetare romanesti. Dar in lumea universitara de „afara”, cercetarea la doctorat si postdoctorat se face strict pe teme aplicative. Daca cercetarea nu aduce plusul necesar, nu este obligatorie terminarea tezei. Dupa primul an, dupa al doilea an, contractul poate fi suspendat. Conducatorii de doctorat sunt fortati sa gandeasca teme, sa fie conectati cu ultimele noutati, sa fie implicati total. Fara un CV pe masura, nici nu primesc fonduri pentru a avea un doctorand (nu 10 odata).
        Dar aveti dreptate, sunt mai familiar cu cercetarea in universitati. Am doar idee, prin parteneriate, despre cercetarea in institute. Proiecte, proiecte, proiecte! Asta pare a fi deviza lor.

  9. Relativ la indicele Hirsch, si tinand cont de alte voci oripilate de faptul ca acesta nu le poate evalua corect activitatea: este un instrument care nu e perfect dar deocamdata e cel mai bun existent in momentul de fata.

    Relativ la „marea evaluare”: gasesc deranjant faptul ca deodata necesitatea de a completa hartii a devenit brusc atributie de serviciu. Mi se pare normala o impartire atributiilor astfel: eu si ceilalti ca mine suntem platiti sa facem cercetare, ok sa facem cercetare. Armata de birocrati ai ministerului e platita sa evalueze cercetarea, atunci sa puna EI mana si sa calculeze indici si sa completeze baze de date. Daca sunt competenti pe postul caldut pe care il ocupa. Ca ma uit indelung la fisa postului si nu scrie nicaieri: XX (doua cifre) ore pe an platite pentru a completa aceleasi date de fiecare data in alta forma (acest lucru este o dovada suplimentara bunului simt ca datele nu sunt si nu vor fi folosite de nimeni, e vorba doar de justificarea unui birocrat: am lucrat un an intreg la ACEST formular nou cu totul si cu totul diferit fata de cel de anul trecut).

    Relativ la situatia si viitorul invatamantului, e aceeasi ca in restul tarii: 25 de ani de seceta au afectat inevitabil culturile, s-au uscat si s-au inmultit plantele parazite. E nevoie in primul si primul rand de apa (a se citi bani). Pana cand nu se finanteaza corespunzator invatamantul nu se vor putea atrage oameni valorosi si recolta nu are cum sa iasa buna indiferent cum as incerca sa plivesc buruienile. Orice alta discutie este secundara. Dupa ce am apa pot sa ma ocup de daunatori (cu conditia ca buruienile sa nu fie amplasate pe santul de aductiune :) vezi vesnicile Formulare/Evaluari/POSDRU sau Doamne fereste, proiect sistemic „Personalul didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat – promotor al învăţării pe tot parcursul vieţii”)

    • De acord în cea mai mare parte. De vreo 5 ani- exact de pe vremea dlui. Funeriu- sugeram ministerului evaluarea individuală a cercetătorilor- de către o firmă de renume care face astfel de evaluări din străinătate. Nu cred că avem mai mult de 10.000 cercetători gr. I și II în țară- și aceștia pot fi evaluați individual- pentru ca să se realizeze curățenia necesară- și cercetarea să fie finanțată așa cum e normal- de la buget.

      • cercetarea nu e normal sa se finateze de la buget. unde lucrezi? cercetarea e normal sa se finanteze de cel care are nevoie de ea. daca sistemul nostru ar functiona corect asa ar fi. s-ar transpune in teze de doctorat sau chiar unele articole stiintifice. cercetarea cere multi bani, iar rezultatele cercetarii nu sunt intodeauna cele dorite. dar totul ar avea o baza, un fundament si mai ales o utilitate practica. de la buget…ei se fac ca platesc, ceilalti se fac ca cerceteaza, sistemul asta a mai fost dupa revolutie si n-a mers. nu are nicio finalitate, statul nu are ce face cu rezultatele cercetarii. se fac dosare, unele poate au si rezultate valoroase, pe care se pune praful..

  10. Dl. Iordache,

    Pînă la metrici să mergem puțin mai la vale. Deși de la bun început spun că o rezolvare nu pot propune.

    1. Cei care sînt angajați în Universități, preponderent desfășoară activități didactice. Numărul orelor dedicate cercetării este cam 1/3 din totalul normei.
    2. Avansarea în carieră se face preponderent pe baza activității de cercetare și nu în funcție de rezultatele didactice (criteriile didactice reprezinta 1/3 din totalul criteriilor).
    3. Pentru a pune în acord 1 cu 2, „organismul„ a identificat forme de adaptare: WSEAS, Metalurgica International etc.
    4. Chiar dacă poate este cinic ceea ce scriu, teoria utitilității ne spune că nu este nimic greșit în abordarea de la punctul 3. Este imoral, dar economic nu este greșit: „numerele„ fiind utile doar la avansare, s-au „cumpărat numere„.
    5. Totul este o afacere: Thompson Reuters – cu serviciul de indexare; Jurnalele indexateîn WoK, abonamentele noastre. Dincolo de dorințele mediului academic, esența sînt …banii.
    5.1 BDI..sînt tot o afacere. Probabil Google Scholar le va „ucide„.
    6. Existe domenii și autori ale căror „contribuții științifice„ nu au avut nici un impact în practică pentru că „metricii„ nu spun nimic despre „utilitate„ (Sînt citate inclusiv „editorialele„. De exemplu „Metrics: Do metrics matter?„ în Nature)
    6.1 „Impactul științific„ ar trebui cuantificat și altfel decît prin citări sau factorul de impact al jurnalului. (Nu știu cum.)
    7. Și în „științe„ funcționează „efectul Matei„ sau „avantajul cumulativ„: diferentele de avantaj initial minimale se accentueaza progresiv iar prestigiul simbolic se transforma în avantaj material. Căci în final…tot la bani ajungem

    (Ring a Ring o’ Roses: Quality journals and gamesmanship in management, Journal of Management Studies)

  11. Citind comentariile la acest material, dupa parerea mea , s-a deviat de la problema de baza enuntata. Trebuie sa facem diferenta dintre cercetare in institutele de cercetari si/sau in firme si cele din invatamintul superior. Cele doua nu se suprapun, dar pot fi paralele. In invatamint superior pot fi cercetatori, ingineri anagajati cu norma intreaga dar un profesor este angajat pentru a fi profesor,. Poatete sa conduca cercetarea celor angajati cu norma intreaga, si de ce nu si a studentilor., dar la baza ea/el este profesor.
    In comentariul meu referitor la materilalul domnului Papahagi am expus de ce trebuie sa fie un profesorin mainstreamul cercetarii. Repet, un profesor pregateste o generatie, nu pentru ieri, azi sau miine, trebuie sa pregateasca oameni pentru viitor. Numai fiind un participant in mainstream poate sa aiba informatii, cald de la sursa, care sint problemele penru care se cauta rezolvari, care sint directiile de viitor. Cu aceste transformate in cunostinte, nu pur si simplu informatii, poate sa conduca, sa faca scoala. Cred ca este destul de clar.
    Pe de alta parte este adevarat cu un singur indice poate fi si nerelevant. Din aceasta cauza este important, cum am scris si in comentariul amintit, sa gasim dimensiuni suplimentare. Este inadmisibil ca atunci cind vorbim de un anumit produs, marfa, putem sa facem o caracterizare pe mai multe criterii, ponderind importanta lor in evaluare, dar pentru pozitiile din invatamintul superior nu.
    Putem gasi multe, doar unele exemple.:
    – Tezele de doctorat conduse. Ce impact au avut aceste teze. Poate da puncte pozitive si negative.
    – Participarea la sesiuni stintifice ca prezentator invitat, organizator sau referent. Poate sa dea la fel puncte pozitive si negative in functie de sesiune la care s-a participat, stiiind ca sint o multime de sesiuni Se cunosc cele Junk.
    – Chiar si publicatiile open source sint de mai multe categori. Publicarea in acestea la fel pot da puncte pozitive si negaive,
    Nu dau mai multe exemple, vreu sa pornesc doar anumite discutii, sper nu inutile, fara a gasi ascultare la cei care ar trebui sa auda.
    Sau si in acest caz trebuie sa am indoieli?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro