vineri, decembrie 3, 2021

Libertatea presei și captura media

Nici nu s-a instalat bine noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că douăzeci de organziații media europene și internaționale i-au și expediat o scrisoare pentru a se asigura că libertatea presei, accesul la informațiile publice și siguranța jurnaliștilor vor sta permanent în atenția decidenților Uniunii Europene. Așadar, Reporteri fără Frontiere, Asociația Europeană a Jurnaliștilor, Comitetul pentru Protecția jurnaliștilor, Alianța Internatională a Jurnaliștilor, Article19, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Index of Censorship, SEEMO, International Press Institute, IFEX, European Media Initiative, PEN International și altele la fel de prestigioase, i-au solicitat doamnei Von der Leyen să utilizeze toate mecanismele europene incluzând politici, legislație și buget pentru a întări libertatea presei și pentru a-i apăra pe jurnaliști. Fiindcă – se motivează în scrisoare – trebuie făcut mai mult luându-se în considerare „schimbarea rapidă a contextului media, creșterea severă a amenințărilor și restricțiilor la adresa libertății presei și recentele asasinate ale unor jurnaliști”. Mai mult, i se cere președintei să își asocieze un vicepreședinte capabil să înțeleagă cât de importantă este cauza mass-media pentru informarea corectă a cetățenilor, pentru combaterea dezinformării și a manipulării, pentru democrație în general.„Protejând jurnaliștii, freelancer-ii și bloggerii de atacuri fizice, legale, psihice și digitale și asigurând acces la măsuri și mecanisme efective de protecție și prevenție, cu atenție specifică la riscurile la care sunt expuse jurnalistele”, vor fi îndeplinite condițiile pentru o presă independentă, pluralistă și diversă.

În privința apărării libertății presei jurnaliștii se întâlnesc în acord perfect: sunt capabili de solidarizare, nu se contrazic, nu întrețin dispute. Acest drept fundamental comportă însă riscurile sale, atunci când lipsește responsabilitatea, etica și autonomia profesională. În România, libertatea presei este cortul sub care se adăpostesc șpăgarii, afiliații de partid, manipulatorii, aruncătorii de flăcări pe nări în atacuri comandate, producătorii de fake news. Toți își spun „jurnaliști” și adesea sunt crezuți. Chiar dacă încrederea în informațiile livrate de mass-media a scăzut constant la noi, până pe locul 29 din 38 de țări investigate, totuși capacitatea de influențare a cetățenilor, mai ales în perioade electorale, rămâne periculoasă.O recentă ediție din Q Magazine, o publicație cu dinții bine înfipți în bugete guvernamentale, este un exercițiu al oportunismului de presă, acoperit de invocatele libertăți. Deîndată ce președintele a refuzat numirea Danei Gârbovan în fruntea Ministerului Justiției, revista i-a închinat acesteia o copertă în roșu, iar sub titlul O speranță pierdută.12 motive pentru care Iohannis a respins-o pe Gârbovan, mai multe pagini de justificări laudative. Revista este cunoscută pentru portretele ditirambice ale unor politicieni din arcul guvernamental, publicate la minut și la nevoie, ilustrând fenomenul de „captură media”.

Studiul Media capture in Europe, elaborat în 2019 de Marius Dragomir, director la Center for Media, Data and Society, circumscrie controlul asupra mass-media în România astfel: din punct de vedere al reglementelor, presa este aliniată cu politicul și se află sub controlul acestuia; finanțarea este netransparentă, ceea ce oferă patronatului posibilitatea unui control deplin; captura comercială este de nivel mediu (spre deosebire de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Serbia unde industria este sub control sever), iar mediile publice -televiziunea, radioul, agenția națională de știri – stau sub papucul puterii care le controlează atât prin finanțarea de stat, cât și prin mecanisme legislative. Concluzia raportului, valabilă fără excepție pentru toată Europa Centrală și de Est, dar existentă și în Occident, este negativă: „Cârdășia între clasa politică și patronii media a atins un nivel fără precedent, conducând la un fenomen care se poate numi <captură media>, o situație în care cele mai multe instituții media devin parte a cartelului guvern-oameni de afaceri, care controlează fluxul de informații cu scopul de a-și proteja accesul nelimitat și exclusiv la resursele publice”.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Pe mine ma stirneste o curiozitate: daca din aceste prestigioase organizatii media, fac parte si CNN ori Antena 3 sau NYT si canalul Ghita trv?
    Caci eu asta speram in decembrie`89, la o politie, o Justitie si o mass media corecte, si care sa nu ma minta cu nerusinare pentru interesele de clan.

  2. Stimata dna Brandusa Armanca un articol binevenit dar nu asta este prima problema.Problema este ca eu nu cunosc in Romania un singur om din asa zisele „elite” care sa fi murit in 89 sau macar sa fi participat in zonele de risc maxim ca dupa voba lui Rebengiuc nu ne mai ajungea hatia higienica.
    By the Way: acei ziaristi freelancer care fac o munca enorma si evident riscanta, fiind acoperiti cu procese si amenzi, unii dintre ei contribuind major la victoria noastra in 26 mai sunt prea greu de observat si de adulmecat ca „nasucurile” voaste fine sa-i observe si sa-i protejeze? Unul singur i-a observat in cele din urma si acela este Gabriel Liceanu pe care eu cred ca acea observare l-a marcat si probabil ca a contribuit decisiv in schimbarea produsa in dsa urmata de demisia din grupul „elitist ” al revistei 22.

  3. „cele 12 motive…” sunt defapt intentiile Danei Garbovan pe care a vrut sa le supuna dezbaterii in cazul in care aceasta ar fi fost numita ministru al justitiei si deci nu sunt „pagini de justificări laudative” compuse de numita revista;nu cred ca nu stiti acest lucru,dar si Dvs se pare incercati doar sa manipulati cand nu va convine ceva;candva va citeam cu drag,dar(pentru mine) veti ramane doar o mare dezamagire;pacat!

  4. „În privința apărării libertății presei jurnaliștii se întâlnesc în acord perfect: sunt capabili de solidarizare, nu se contrazic, nu întrețin dispute.”

    Exact. Sunt cu toții de acord că au nevoie de maximă independență. Independență față de public și față de adevăr, față de moralitate și practicarea cu onestitate a profesiei.

    Cel puțin în patria noastră, jurnaliștii au acceptat cu entuziasm să devină instrumente bine plătite de oligarhi, cu bani furați din averea publică, adică, pentru a manipula cetățenii în vederea obținerii sprijinului acestora pentru marionetele lor politice.

    Una sau două televiziuni considerate cât de cât oneste – eu cred cu tărie și argumente că nu există nici o astfel de televiziune în România – lăudau succesul d-lui I Țiriac de a fi blocat construirea unei legături feroviare cu Aeroportul Otopeni. De fapt asta se tot încearcă de vreo 3 ani, pentru că deși linia trece la distanță de terenul primit în concesiune de dl Țiriac, domnia-sa vrea despăgubiri [inclusiv] din banii mei, invocând că pe-acolo ar putea construi o academie sportivă dl Năstase, o altă academie Nadia Comăneci, o altă academie dl Hagi șamd. Adică, tot orașul Otopeni. Și este foarte posibil să primească oricâți bani cere, altfel plătind lobby împotriva României, după cum a mai făcut.

    Același post TV „onest” spunea prin vocea unui renumit realizator de programe, redactor-șef pe undeva, fost premiat emerit și apropiat de dl Dan Voiculescu, anume că miniștrii ce vor forma cabinetul peste câteva zile trebuie musai să fi fost oameni de afaceri, că cei ale căror nume sunt în discuție sunt nepotrivite, pen’ că n-au cum să devină miniștri unii care n-au avut o afacere, care nu au făcut o investiție și care nu au avut angajați. „Nu schimbăm vechii politruci cu alți politruci”

    … Și m-am întrebat oare ce afacere trebuie să fi avut viitorul ministru al justiției pentru a fi calificat să devină ministru?! Ar fi putut oare, dacă ar fi lucrat în magistratură, să aibă vreuna? Dar ministrul viitor al educației? Ori cel al sănătății? Dar viitorul ministru al apărării?! Ce afacere ar fi trebuit să fi avut următorul ministru al afacerilor interne?!

    Este evident că dl jurnalist a spus o prostie. Dar este puți probabil să fie o prostie proprie și „la plesneală”, adică o gafă, pentru că a citit cu atenție de pe prompter. Prostia este de fapt o mizerabilă manipulare a „celui mai onest post TV” din România, cu scopul de a arăta că, deși sunt în realitate profesioniști, specialiști în domeniul profesiei lor, de fapt „nu sunt cu nimic mai buni decât precedenții miniștri de la PSD, pentru că sunt tot politruci, care n-au avut o afacere proprie și nu au făcut investiții în nume propriu”. Carevasăzică, o mârșăvie jurnalistică, din partea „celor mai onești ziariști”. Și solidari.

  5. Cred ca afirmatia de mai sus din fraza „În privința apărării libertății presei jurnaliștii se întâlnesc în acord perfect: sunt capabili de solidarizare, nu se contrazic, nu întrețin dispute.” NU este, din pacate, prea adevarata.
    Sa ne reamintim permanentele dispute intre realizatorii tv., sagetile aruncate de unii altora pe diverse teme si subiecte, acuzele directe si indirecte aduse.
    Eu unul nu prea constat niciun fel de solidarizare a presei nici macar in plan profesional, ca sa nu mai spun deontologic, moral sau de alta natura. Asta poate pentru ca nici nu prea mai este presa, facuta de oameni de presa, ci propaganda facuta de agenti pseudo sau para/politizati. Din pacate.
    Asa ca ar fi bine sa constatam cu mai multa atentie fenomenele care ne inconjoara, daca tot sunt constatate de oameni care se considera profesionisti ai presei. Romanesti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro