Nici nu s-a instalat bine noua președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că douăzeci de organziații media europene și internaționale i-au și expediat o scrisoare pentru a se asigura că libertatea presei, accesul la informațiile publice și siguranța jurnaliștilor vor sta permanent în atenția decidenților Uniunii Europene. Așadar, Reporteri fără Frontiere, Asociația Europeană a Jurnaliștilor, Comitetul pentru Protecția jurnaliștilor, Alianța Internatională a Jurnaliștilor, Article19, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Index of Censorship, SEEMO, International Press Institute, IFEX, European Media Initiative, PEN International și altele la fel de prestigioase, i-au solicitat doamnei Von der Leyen să utilizeze toate mecanismele europene incluzând politici, legislație și buget pentru a întări libertatea presei și pentru a-i apăra pe jurnaliști. Fiindcă – se motivează în scrisoare – trebuie făcut mai mult luându-se în considerare „schimbarea rapidă a contextului media, creșterea severă a amenințărilor și restricțiilor la adresa libertății presei și recentele asasinate ale unor jurnaliști”. Mai mult, i se cere președintei să își asocieze un vicepreședinte capabil să înțeleagă cât de importantă este cauza mass-media pentru informarea corectă a cetățenilor, pentru combaterea dezinformării și a manipulării, pentru democrație în general.„Protejând jurnaliștii, freelancer-ii și bloggerii de atacuri fizice, legale, psihice și digitale și asigurând acces la măsuri și mecanisme efective de protecție și prevenție, cu atenție specifică la riscurile la care sunt expuse jurnalistele”, vor fi îndeplinite condițiile pentru o presă independentă, pluralistă și diversă.
În privința apărării libertății presei jurnaliștii se întâlnesc în acord perfect: sunt capabili de solidarizare, nu se contrazic, nu întrețin dispute. Acest drept fundamental comportă însă riscurile sale, atunci când lipsește responsabilitatea, etica și autonomia profesională. În România, libertatea presei este cortul sub care se adăpostesc șpăgarii, afiliații de partid, manipulatorii, aruncătorii de flăcări pe nări în atacuri comandate, producătorii de fake news. Toți își spun „jurnaliști” și adesea sunt crezuți. Chiar dacă încrederea în informațiile livrate de mass-media a scăzut constant la noi, până pe locul 29 din 38 de țări investigate, totuși capacitatea de influențare a cetățenilor, mai ales în perioade electorale, rămâne periculoasă.O recentă ediție din Q Magazine, o publicație cu dinții bine înfipți în bugete guvernamentale, este un exercițiu al oportunismului de presă, acoperit de invocatele libertăți. Deîndată ce președintele a refuzat numirea Danei Gârbovan în fruntea Ministerului Justiției, revista i-a închinat acesteia o copertă în roșu, iar sub titlul O speranță pierdută.12 motive pentru care Iohannis a respins-o pe Gârbovan, mai multe pagini de justificări laudative. Revista este cunoscută pentru portretele ditirambice ale unor politicieni din arcul guvernamental, publicate la minut și la nevoie, ilustrând fenomenul de „captură media”.
Studiul Media capture in Europe, elaborat în 2019 de Marius Dragomir, director la Center for Media, Data and Society, circumscrie controlul asupra mass-media în România astfel: din punct de vedere al reglementelor, presa este aliniată cu politicul și se află sub controlul acestuia; finanțarea este netransparentă, ceea ce oferă patronatului posibilitatea unui control deplin; captura comercială este de nivel mediu (spre deosebire de Bulgaria, Cehia, Ungaria, Serbia unde industria este sub control sever), iar mediile publice -televiziunea, radioul, agenția națională de știri – stau sub papucul puterii care le controlează atât prin finanțarea de stat, cât și prin mecanisme legislative. Concluzia raportului, valabilă fără excepție pentru toată Europa Centrală și de Est, dar existentă și în Occident, este negativă: „Cârdășia între clasa politică și patronii media a atins un nivel fără precedent, conducând la un fenomen care se poate numi <captură media>, o situație în care cele mai multe instituții media devin parte a cartelului guvern-oameni de afaceri, care controlează fluxul de informații cu scopul de a-și proteja accesul nelimitat și exclusiv la resursele publice”.
Articol apărut în revista „22”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe mine ma stirneste o curiozitate: daca din aceste prestigioase organizatii media, fac parte si CNN ori Antena 3 sau NYT si canalul Ghita trv?
Caci eu asta speram in decembrie`89, la o politie, o Justitie si o mass media corecte, si care sa nu ma minta cu nerusinare pentru interesele de clan.
Stimata dna Brandusa Armanca un articol binevenit dar nu asta este prima problema.Problema este ca eu nu cunosc in Romania un singur om din asa zisele „elite” care sa fi murit in 89 sau macar sa fi participat in zonele de risc maxim ca dupa voba lui Rebengiuc nu ne mai ajungea hatia higienica.
By the Way: acei ziaristi freelancer care fac o munca enorma si evident riscanta, fiind acoperiti cu procese si amenzi, unii dintre ei contribuind major la victoria noastra in 26 mai sunt prea greu de observat si de adulmecat ca „nasucurile” voaste fine sa-i observe si sa-i protejeze? Unul singur i-a observat in cele din urma si acela este Gabriel Liceanu pe care eu cred ca acea observare l-a marcat si probabil ca a contribuit decisiv in schimbarea produsa in dsa urmata de demisia din grupul „elitist ” al revistei 22.
„cele 12 motive…” sunt defapt intentiile Danei Garbovan pe care a vrut sa le supuna dezbaterii in cazul in care aceasta ar fi fost numita ministru al justitiei si deci nu sunt „pagini de justificări laudative” compuse de numita revista;nu cred ca nu stiti acest lucru,dar si Dvs se pare incercati doar sa manipulati cand nu va convine ceva;candva va citeam cu drag,dar(pentru mine) veti ramane doar o mare dezamagire;pacat!
„În privința apărării libertății presei jurnaliștii se întâlnesc în acord perfect: sunt capabili de solidarizare, nu se contrazic, nu întrețin dispute.”
Exact. Sunt cu toții de acord că au nevoie de maximă independență. Independență față de public și față de adevăr, față de moralitate și practicarea cu onestitate a profesiei.
Cel puțin în patria noastră, jurnaliștii au acceptat cu entuziasm să devină instrumente bine plătite de oligarhi, cu bani furați din averea publică, adică, pentru a manipula cetățenii în vederea obținerii sprijinului acestora pentru marionetele lor politice.
Una sau două televiziuni considerate cât de cât oneste – eu cred cu tărie și argumente că nu există nici o astfel de televiziune în România – lăudau succesul d-lui I Țiriac de a fi blocat construirea unei legături feroviare cu Aeroportul Otopeni. De fapt asta se tot încearcă de vreo 3 ani, pentru că deși linia trece la distanță de terenul primit în concesiune de dl Țiriac, domnia-sa vrea despăgubiri [inclusiv] din banii mei, invocând că pe-acolo ar putea construi o academie sportivă dl Năstase, o altă academie Nadia Comăneci, o altă academie dl Hagi șamd. Adică, tot orașul Otopeni. Și este foarte posibil să primească oricâți bani cere, altfel plătind lobby împotriva României, după cum a mai făcut.
Același post TV „onest” spunea prin vocea unui renumit realizator de programe, redactor-șef pe undeva, fost premiat emerit și apropiat de dl Dan Voiculescu, anume că miniștrii ce vor forma cabinetul peste câteva zile trebuie musai să fi fost oameni de afaceri, că cei ale căror nume sunt în discuție sunt nepotrivite, pen’ că n-au cum să devină miniștri unii care n-au avut o afacere, care nu au făcut o investiție și care nu au avut angajați. „Nu schimbăm vechii politruci cu alți politruci”
… Și m-am întrebat oare ce afacere trebuie să fi avut viitorul ministru al justiției pentru a fi calificat să devină ministru?! Ar fi putut oare, dacă ar fi lucrat în magistratură, să aibă vreuna? Dar ministrul viitor al educației? Ori cel al sănătății? Dar viitorul ministru al apărării?! Ce afacere ar fi trebuit să fi avut următorul ministru al afacerilor interne?!
Este evident că dl jurnalist a spus o prostie. Dar este puți probabil să fie o prostie proprie și „la plesneală”, adică o gafă, pentru că a citit cu atenție de pe prompter. Prostia este de fapt o mizerabilă manipulare a „celui mai onest post TV” din România, cu scopul de a arăta că, deși sunt în realitate profesioniști, specialiști în domeniul profesiei lor, de fapt „nu sunt cu nimic mai buni decât precedenții miniștri de la PSD, pentru că sunt tot politruci, care n-au avut o afacere proprie și nu au făcut investiții în nume propriu”. Carevasăzică, o mârșăvie jurnalistică, din partea „celor mai onești ziariști”. Și solidari.
Cred ca afirmatia de mai sus din fraza „În privința apărării libertății presei jurnaliștii se întâlnesc în acord perfect: sunt capabili de solidarizare, nu se contrazic, nu întrețin dispute.” NU este, din pacate, prea adevarata.
Sa ne reamintim permanentele dispute intre realizatorii tv., sagetile aruncate de unii altora pe diverse teme si subiecte, acuzele directe si indirecte aduse.
Eu unul nu prea constat niciun fel de solidarizare a presei nici macar in plan profesional, ca sa nu mai spun deontologic, moral sau de alta natura. Asta poate pentru ca nici nu prea mai este presa, facuta de oameni de presa, ci propaganda facuta de agenti pseudo sau para/politizati. Din pacate.
Asa ca ar fi bine sa constatam cu mai multa atentie fenomenele care ne inconjoara, daca tot sunt constatate de oameni care se considera profesionisti ai presei. Romanesti.