duminică, aprilie 18, 2021

Linia despartitoare

In spiritul eticii neuitarii aparata de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, eu nu cred ca totul este o apa si-un pamant, adica noroi. Articolul de mai jos a aparut la inceputul anilor 90 in revista „Meridian”, condusa de Dorin Tudoran. Eu eram redactor-asociat. Ca si atunci, este nevoie de afirmarea unei linii despartitoare intre cei care sustin o orientare europeana, pro-occidentala, statul de drept, transparenta si decomunizarea, pe de o parte, si cei care se complac, activ sau pasiv, in marasmul coruptiei, al demonizarii intelectualilor democratici, al unui autoritarism cleptocratic cu accente xenofobe si al abuliei morale. Nu fara o doza de melancolica amaraciune, citesc unele nume mentionate in text si ma intreb cum s-au putut transfigura oameni care pareau repere morale in ceea ce-au devenit in ultimii ani. Pasiunea stigmatizarii Celuilalt face azi ravagii in zone asociate candva cu centrul democratic. Aici vad eu o mare vulnerabilitate a culturii politice din Romania anului 2013.

„Se scrie mult în ultima vreme despre renașterea tendințelor autoritariste, inclusiv a celor fascizante, în fostele state comuniste din Europa de Est și Centrală. Se vorbește chiar de primejdia unor pogromuri, fără a se face întotdeauna cuvenitele precizări asupra implicațiilor reale ale acestor întristătoare și profund regretabile fenomene. Nu vreau să generalizez în aceste rânduri, așa că mă voi abține de la comentarii pe seama evenimentelor din Ungaria, Polonia, ori Slovacia. Cum „Meridian” apare în românește, cred că este bine să mă refer la ceea ce se petrece în spațiul publicistic și politic din România. Mai întâi, se poate nota că s-a făcut până în prezent extrem de puțin întru recuperarea memoriei. Puterea instalată în urma acțiunii de masă din decembrie 1989 a adoptat, spre a-l cita pe Stelian Tănase, strategia uitării ca armă favorită de ștergere a responsabilităților unora dintre vârfurile sale pentru aberațiile numite planuri cincinale și educația revoluționară a tineretului. În acest sens, se poate spune că între hagiografia ceaușistă și amnezia deliberat întreținută de FSN și adepții săi există o stupefiantă continuitate. Pe atunci, se mințea cu tupeu; acum, se face cu aplomb. Iar când se vorbește, se țes legende despre pretinse disidențe de partid și alte asemenea năluciri, ce nu-i pot convinge decât pe cei dinainte deciși să fie convinși.

Nu doar trecutul comunist este ținut într-un con de umbră, dar și acela precomunist. Nu se face o tentative serioasă de asumare a acelor situații și acțiuni care au dus la lichidarea democrației parlamentare sub atacurile formațiunilor extremist-șovine în anii treizeci. În publicații sordide, precum „România Mare” (vârf de lance al noului val de terorism ideologic), pseudoistoricul Mircea Mușat, fost scrib de serviciu la Comitetul Central, se străduie să denunțe (formal) legionarismul de odinioară pentru a sprijini nemijlocit recidiva contemporană, de un nemăsurat grotesc, a aceluiași fascism în chiar paginile amintitei reviste. Sincretismul (aberant doar pentru neavizați) care face ca în „România Mare” și „Europa” să fie exaltați dictatorii comuniști și securitatea, pe fondul unei acerbe campanii antisemite și antimaghiare, cere explicații mai profunde decât simpla și perfect justificata indignare.

Aceste reviste exprimă un tip de mentalitate exclusivistă, intolerantă și fanatică, un model psihologic înrădăcinat în oroarea de alteritate și ostilitatea patologică față de orice formă de diferență. Sper să nu-i supăr pe prea mulți spunând că eu unul văd în actuala explozie xenofobă altceva decât o simplă resurecție a tentațiilor totalitare interbelice. Antisemitismul mai sus-pomenitelor publicații este înfrățit cu antiintelectualismul morbid care domină linia politică a cotidianului „Azi” și care exprimă indubitabil formula emoțională și teoretică a nucleului hegemonic din FSN. Să nu uităm: lozincile actuale ale patibularilor de la „România Mare” au fost strigătul de luptă al securității poloneze în timpul reprimării mișcărilor studențești de la Varșovia din martie 1968. Puțin conta, la urma urmei, ca Leszek Kolakowski, distinsul profesor de filozofie, forțat să se exileze în urma obscenelor campanii urzite de generalul Moczar și agenții săi, nu era evreu. Ceea ce conta era faptul că autorul Omului fără alternativă îndrăznise să ceară un stat de drept, desființarea cenzurii și un control public asupra poliției secrete. Substituțiile și identificările demagogice, insinuările și loviturile sub centură, anatemizarea celui desemnat drept „străin“ pentru toate dramele unei țări sunt instrumentele eterne ale regimurilor polițienești în criză. Mircea Dinescu și Dorin Tudoran, Paul Goma și Ana Blandiana, Nicolae Manolescu și Octavian Paler sunt astfel întruchiparea acelui autre, pe care fantasmele antisemite îl vedeau drept corupător, otrăvitor, „destabilizator“. Spre deosebire însă de perioada interbelică, trebuie spus, central de greutate al vieții intelectuale românești se găsește în tabăra celor care refuză asemenea ficțiuni paranoidale. A nu constata acest lucru ar însemna să mutilăm imaginea spiritualității românești de astăzi.

Nu vreau să minimalizez câtuși de puțin în acest eseu primejdia etnocentrismului. Ceea ce țin să relev însă este natura sa reală, faptul că actualmente vituperanții corifei ai românismului pur și dur nu țintesc doar într-o minoritate etnică, ci în toți cei care, grație opțiunilor lor antitotalitare și deschis pluraliste, sunt „minorizabili“, respectiv pot fi prezentați drept cauze ale neliniștilor și dificultăților trăite de majoritatea populației. Operatorii din umbră știu foarte bine să utilizeze vechea diversiune a țapului ispășitor. Ei jignesc cu repugnantă impertinență onoarea unor minorități etnice și politice pentru a construi un consens al mocirlei, în care nimeni nu-i va mai trage la răspundere pentru propriile crime.

Ignoranța este transformată în argument irefutabil, nimicnicia în virtute, trădarea în eroism, trogloditismul în titlu de noblețe. Să ne mai mirăm atunci că se poate ajunge în atari condiții la situații atât de stranii, precum publicarea certificatului de botez al primului-ministru drept dovadă a dreptului său (etnic și religios) de a ocupa funcția respectivă? Să ne mirăm că în loc de a respinge însăși această temă (a apartenenței etnice sau religioase drept criteriu de afirmare politică), ziarul „Azi” o ridică la rangul de principiu director al acțiunii sale inspirate din funesta tradiție a lui numerus valachicus? Pentru că, a sosit clipa să o spunem fără inutile timidități, există azi în România o linie despărțitoare: de o parte se află cei care cred în dreptul unei colectivități „organice“ (bazată deci pe pulsiuni atavice) de a-și subordona părțile până la totala lor anihilare. De cealaltă parte se află cei care știu că nicio comunitate umană nu poate trăi în libertate câtă vreme indivizii sunt tratați ca o simplă și amorfă masă de manevră. Încrâncenata ofensivă etnocentrică din România, în chip mai mult sau mai puțin discret patronată de guvern și de președintele țării, vizează, așadar, autonomia însăși a cetățeanului și șansa țării de a ieși din periferia Europei.”

Text inclus in volumul „Irepetabilul trecut”, editia a II-a, cu o postfata de Bogdan C. Iacob, Editura Curtea Veche, 2008, pp. 133-136.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Singura greșeală a deja istoricului articol ar fi includerea lui Mircea Dinescu în aceeași echipă cu Paul Goma e.a.

    DAR ȘI ASTA E ISTORIE. Totul e să tragem concluziile necesare.

    • Sigur ca in 2013 este destul de ciudat sa vezi un artiol care denunta xenofobia si antisemitismul si sa il gasesti pe autorul Saptamanii rosii prezentat ca un „autre”. Avand in vedere data publicarii, articolul ramane insa foarte interesant.

      • Este ciudat si pentru mine, dar nebanuite sunt caile istoriei contemporane. Cine si-ar fi inchipuit ca Mikis Theodorakis, sa spunem, va ajunge sa sustina teze similare privind conspiratia sionista (i.e.. evreiasca) mondiala? Cine ar fi crezut ca vom asista la fraternizari intre oameni care, prin 2003, pareau despartiti definitiv de viziunile lor radical diferite pe tema Garaudy si a discutiilor despre Holocaust? Cine ar fi crezut ca un G. M. Tamas, candva „straussian” si admirator al lui Isaiah Berlin, va deveni amicul de idei al lui Badiou si Zizek? Cine ar fi crezut ca marxistul critic Mihajlo Markovici va deveni ideologul regimului Milosevici? Indeed, cine ar fi crezut…

  2. Nu-mi aduc aminte daca am citit acest articol atunci cand a fost publicat pentru prima data. Ceea ce remarc este ca inca de atunci autorul vorbeste de o separare, de tragerea unei linii de demarcatie intre diverse categorii de cetateni pe criteriul occidentalismului unora, apetitului pentru democratie in raport cu ceilalti. Aceasta separare a accentuat-o primul om al tarii, de azi, evident si deci s-a indeplinit dorinta pe care o sperati. Aceasta impartire in tabere care pe care are mai multe efecte negative si a inceput sa se repete istoria veche si anume cine nu-i cu noi este impotriva noastra.

  3. Nu conteaza ca este din 2008, acest articol ar trebui sa aiba cat mai multi cititori. Ar vedea cum stau lucrurile cu etnocentrismul romanilor (din care, conform autorului, rezulta antisemitismul si antimaghiarismul, deopotriva, cititorii intelegand mai usor astfel de ce V.Tismaneanu posteaza acest articol exact cand tensiunile obisnuite romano – maghiare au generat inflamant situatii ciudate si ingrijoratoare pentru romani) si ca exista o „linie despartitoare”, care formeaza cel putin doua tabere, dintre care cel putin una se pretinde, chiar la modul imperativ, „centrul de greutate al vieții intelectuale românești”.
    Dar cred ca din ce in ce mai multi romani, etnic sau cel putin prin cetatenie, dincolo de neintelegerile si ranile istorice reale, asociaza si vor asocia „transformarea Ignoranței în argument irefutabil, nimicniciei în virtute, trădarii în eroism, trogloditismului în titlu de noblețe” cu toate aceste grupari si indivizi, care i-au dezamagit iremediabil, conform metodei descrise mai sus, de atatea ori.

    • Daca faceati efortul de a citi articolul (macar primul paragraf), ati fi notat ca textul a aparut la inceputul anilor 90, deci cand „Vatra Romaneasca” era in plina ascensiune. Mai tineti minte numele Gavra? Nu mai vorbesc de demagogia xenofoba a ziarelor de tip „Azi” si „Dimineata” ori a revistelor „Romania Mare” si „Europa”. Ca existau radicali si in zona maghiara, nu incape indoiala. Dar SRI era o institutie romaneasca si avea un rol decisiv in organizarea de actiuni propagandistice (si nu numai). De „patrulaterul rosu” ati auzit? Mai tineti minte ce aparea prin 1990 in „Adevarul” condus de Darie Novaceanu?

  4. In urma cu 20 de ani se scria : „Pe atunci, se mințea cu tupeu; acum, se face cu aplomb”. Trebuie sa updatam textul: daca pe atunci se mintea cu aplomb, cum se minte acum?

    Istoria e o bestie care scapa des din friu, e un business care nu ofera siguranta, desi toate generatiile au tinjit dupa siguranta.

    Ma doare sufletul de Mircea Dinescu si Stelian Tanase, dar mai sint si altii pe care ii pretuiam pina in 2012. Ce-ar trebui sa simt pentru ei acum? Sa-i iert? Asta e usor din gura sau pe hirtie. Respectul si simpatia de odinioara sint inlocuite de indiferenta. Resimt asta ca pe o imensa nedreptate a conditiei umane. Si totusi avem nevoie unii de altii, precum avem nevoie de adevar si echilibru.

    Floare-albastra! floare-albastra!…
    Totusi este trist în lume!

    (1873, 1 aprilie, Mihai Eminescu)

  5. Exact aici e din păcate nu o linie despărțitoare ci o falie adâncă între majoritatea populației și o mână de oameni mai luminați. Da, din păcate, majoritatea poporului român este încă xenofob, antisemit și vibrează la primul cuvânt spus de ”marele tribun”. Scandalul ultim interpretat în această manieră este că străinii (cei răi) au inventat povestea cu calul ca să nu permită imigrarea românilor (buni) în Anglia- ce are calul cu imigranții doar domnu Vadim știe.
    Declarația sublimă a dlui. Liiceanu- făcută la momentul apariției memoriilor lui Sebastian a fost receptată de foarte puțini și înțeleasă de și mai puțini. Pentru omul bou (că nou nu mai e demult) vinovați sunt tot ungurii, evreii și oricine altcineva în afara propriei sale persoane.

  6. Domnule Tismaneanu,

    A vedea din afara jocurile si mizeriile este poate mai usor, mai clar. Se vede mai repede linia despartitoare. Din interior jocurile unor personaje par complet aiurite,dar totusi se vede cum cineva le trage sforile, dar ai prea putine parghii sa poti interveni la timp sa modifici cursul. Sigur, de ce mi-ar pasa de ce fac unii sau altii? Poate din acelasi motive pentru care Dvs.scrieti.

    Ro este inepuizabila!
    Unii au scris aici ca o iubesc, altii o talharesc sau, mai grav, o violeaza!

    Numai astazi Ponta a implicat Bulgaria pentru posibila neadmitere a RO in zona S., Sova a mintit ca Olanda nu va mai pune restrictii legate de MCV in legatura cu admiterea RO in zona S.., Fat-Frumos de Teleorman ne povesteste despre regionalizare si avantajele ei, Pivniceru reia o balalaica cunoscuta si neagreata de UE, Crin este umbrit de Johannis, caci nimic nu mai este bun in PNL, si constitutia este agresata pe forum de Parvulescu…

    Viol in toata regula – poti sa strigi?
    Striga unul, striga altul, iar ceata lui Pitigoi vrea sa treaca mandra prin zavoi –

    Cica Pitigoiul Sef nu si-a luat doctoratul la Cluj, dar inca nu recunoaste ca nu este doctor in RO, poate o fi intr-o alta tara, care inca nu s-a inventat…

    Violent de absurd intr-o singura zi – trag linia despartitoare!

    • Pentru barbati, tara pare o femeie usoara, respectabila pe strada, atitatoare in budoar, mahalagioaca ocazional, sublima in inocenta, sireata pe termen lung. Nu ne ramine decit s-o iubim, sau s-o urim (ceea ce e tot un fel de dragoste).

      Pentru femei, tara e o …, mai degraba e un … Chiar asa, ce-o fi tara pentru femei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Fostul deţinut politic Petre Pandrea îi scrie premierului Ion Gheorghe Maurer (august 1965)

Primul gând care ne-a trecut prin minte, după ce am descoperit şi citit scrisoarea inedită de mai jos, a fost despre „sindromul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro