sâmbătă, octombrie 5, 2024

Lista Gabrielei Firea

Până la urmă, nu vârsta celor aflați pe lista de posibili viitori consilieri generali cu ajutorul cărora d-na Gabriela Firea ar dori “să termine ceea ce a început” la Primăria Capitalei, reprezintă o problemă.
Nu e deloc adevărat nici faptul că propunând o asemenea listă, doamna Firea nu ar fi deloc în consonanță cu ceea se pare că și-ar dori domnii Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Vasile Dîncu și Sorin Grindeanu, alături de care se situează actuala primăriță în lupta aprigă ce se anunță că se va peste foarte puține zile la atât de mult amânatul Congres al PSD, congres a cărui unică miză este preluarea cu acte în regulă a controlului asupra partidului. Sau măcar asupra conducerii lui.
Realitatea e că tinerii politicieni nu fac prea mulți purici în PSD și că nici nu prea s-a dovedit că performează. De pildă, tare aș fi curios, dacă la un posibil sondaj de opinie, oamenii simpli, cei așteptați la urne mai întâi pe 27 septembrie pentru alegerile locale, iar, mai apoi, cândva, în primăvară, pentru cele parlamentare, ar putea declara că ar fi auzit, de pildă, de dl. Alfred Simonis, președintele grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților. La o adică, nici eu nu aș putea spune chiar foarte multe despre social-democratul în cauză, în afară de faptul că respectivul este putred de bogat și că, luat la întrebări, acesta își explică bogăția prin detaliul că este, cum se spune, “tare în tată”.
O figură mai pregnantă de tânăr a fost aceea a d-lui Ionuț Vulpescu, un relativ bun ministru al Culturii, numai că el nu s-a dovedit a fi deloc pe placul d-lui Liviu Nicolae Dragnea, iar, după ce a preluat frâiele partidului, dl. Marcel Ciolacu l-a reactivat pe dl. Vulpescu, l-a făcut chiar președintele interimar al ornamentalului Consiliu Național al PSD pentru ca pe urmă, să îl treacă iar pe linie moartă fiindcă a avut nevoie de dregătoria respectivă spre a i-o face cadou d-lui Vasile Dîncu.
E clar. PSD însuși nu prea are deloc lipici la votanții tineri. Scăderea partidului în preferințele electoratului se explică, între altele, și prin faptul că, din motive biologice, s-au subțiat, pe românește spus au cam început să dispară cei care acum treizeci de ani puneau în relație de cauzalitate apariția publică a lui Ion Iliescu cu strălucirea razelor solare.
Tocmai de aceea cred că doamna Firea și-a făcut un calcul. Aceea de a miza mai degrabă pe cei de vârsta a treia, pe nostalgici. Chiar dacă pentru asta a făcut apel la persoane care nu prea au trecut în PSD. Doamna Firea se bazează pe “entuziastele’’ de odinioară de la Apaca, gata să își sacrifice cafeaua zilnică în favoarea zâmbetului socotit șarmant al lui don Pedro, pe telespectatorii de acum 20 de ani ai OTV- ului, acolo unde apărea aproape seară de seară dl. Mitică Dragomir, pe cei care îi dădeau “onor la general” d-lui Anghel Iordănescu și se mirau, poate chiar sincer, de cât de ‘’cult în cap ‘’ este ‘’mister’’ Cornel Dinu. Sunt gata chiar să pariez că sus-numiții vor fi prezenți seară de seară în emisiunile recent inauguratei televiziuni din Voluntari a d-lui Pandele, televiziune al cărui prim-invitat ‘’surpriză’’ a fost doamna Gabriela Firea însăși, omagiată în chip și fel de inenarabilul și veșnic aflatul pe listele de transferuri din media Adrian Bucur și- de ce nu ?- chiar la TVR, atâta vreme cât acolo vor mai sălășlui indivizi de calitatea unor Doina Gradea sau Ionuț Cristache.
Marea problemă a listei doamnei Firea este totala absență a criteriului moral. Cât de credibil este oare dl. Petre Roman care, după ce s-a despărțit în primăvara anului 1992 cu mare zgomot de dl. Ion Iliescu, fiind la originea primei mari sciziuni din FSN, a creat PD-ul autodeclarat a fi de stânga, a mai inventat apoi încă alte câteva partide zise tot de stânga, s-a descoperit de ele descoperindu-și veleități de om de dreapta și asta a durat atâta vreme cât liberalii l-au ținut parlamentar pentru ca acum să constate că este pesedist sadea ? Ca să nu mai vorbesc despre faptul că dl. Roman este trimis în judecată în dosarul Mineriadei. Ce garanții de cinste și moralitate prezintă Don Corleone, alias Nea Mitică de la Ligă ? Nu semnifică prezența lui pe listă însuși faptul că PSD nu se poate dezlipi de comunism, de securism, de tot ceea ce a însemnat România de până în Decembrie 1989 și, din păcate, chiar de după ? Și pe urmă cum se poate împăca fostul pretins revoluționar îmbrăcat în roșu Petre Roman cu rușinea de a sta alături de milițianul Mitică ? Să ajungă doar faptul că la 74 de ani de ani această vecinătate îi oferă d-lui Roman șansa unei sinecuri ?
În urmă cu câteva luni, am văzut-o și am auzit-o pe doamna Ecaterina Andronescu, cunoscută ca susținătoare a Gabrielei Firea, strigând în gura mare într-o comisie parlamentară ‘’nu ne mai faceți hoți, nu suntem hoți!”. Aruncând doar o privire peste lista doamnei Firea, îi putem lesne replica doamnei care, în noile condiții, ar putea emite chiar pretenția de a fi viitorul ministru al Tineretului și Sporturilor, în cazul în care țara va mai avea vreodată neșansa unui guvern controlat de PSD, primind și aici o derogare asemănătoare cu aceea de pe urma căreia a devenit ‘’academiciană’’, ‘’ba sunteți!’’.
Nu am în această privință nici cel mai mic dubiu.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. „Marea problemă a listei doamnei Firea…”

    …Cred eu, este că are nevoie de resursele (materiale, de imagine, notorietate etc.) ale persoanelor aflate pe listă, din cauză că PSD nu o susține deplin. Dl Dîncu (și ceilalți strategi – poate au apelat iar la d-nii Asaf Eisin și A Piasorglu, la Circinus Defense LLC și Marshall Comins șamd.) știe foarte bine că d-na Firea are de data aceasta șanse ceva mai mici să fie primar al Capitalei. Așadar, să-și finanțeze „proiectul nou-nouț” singură.

    Lista d-nei Firea arată probabil încheierea carierei politice a membrilor săi și, totodată, direcția domniei-sale însăși. PSD nu o susține. Dl Ciolacu, sprijinit de d-nii Dragnea, Vîlcov, C Ștefănescu, Ș Nicolae, E Nicolicea etc., se visează Președintele României la fel ca d-na Firea.

    D-na Firea se poate arunca tovărășește în brațele largi ale d-lui Ponta, cu perspectiva conducerii guvernului atunci când dl Ponta va fi Președinte (probabil, niciodată), sau va deveni adversarul d-lui Ponta, care va tot încerca să înghită PSD, partid nereformabil.

    Lista aceasta este relevantă pentru direcția proiectului d-nei G Firea. …Și, dacă există vreo problemă, este doar pentru domnia-sa. În ce-i privește pe bucureșteni, în lipsa „blatului” PSD-PNL ca acum patru ani, opțiunile se îndreaptă tot mai mult către candidatul comun PNL-USR/PLUS, iar lista d-nei Firea reprezintă, cred eu, un catalizator.

    • Dumneavoastra scrieti despre PSD si personaje din PSD ca si cum PSD ar fi un partid autentic si nu o organizatie antinationala, o reuniune de infractori generata de interesele personale comune a celor ce o compun.

      Daca dorim sa scapam Romania de acest grup infractional, nu trebuie sa uitam niciodata raul facut romanilor de catre acesti derbedei, si, in consecinta ar trebui sa ne exprimam cu orice ocazie, asa cum merita aceasta gasca de tzoparlani pusi pe jaf. Aceasta organizatie de derbedei este cea care a tras si trage sforile impotriva aflarii adevarului despre mortii din dec 89, cea care impiedica tragerea la raspundere penala a bestiilor ce au maltratat mii de bucuresteni in iunie 90.

      Orice tratare a PSD ca partid inseamna complicitate cu acesti nemernici fara scrupule!

  2. Sa ne amintim ce s-a intimplat in primele alegeri pentru presedintia Romaniei -moment in care Victor Ponta a fost invins categoric de catre Klaus Iohannis .Toti cetatenii romani ce se aflau prin strainataturi au cerut imperativ parintilor , bunicilor lor ,sa voteze Klaus Iohannis . Este un nou moment , cind toti acesti oameni (fortati de rudele lor din strainatate ) vor vota Nicusor Dan la alegerile locale si care isi vor imparti votul la alegerile parlamentare intre PNLsi USRPLUS, ca mai apoi alianta ,intre cele doua partide, sa devina forta conducatoare a Romaniei pentru urmatoarele doua mandate (cel putin ) ,ajutata in primii 4 ani si in urmatorii 4 ani de presedinte , ce se va afla atunci intr-o alta pozitie , ca parte a deciziei UE. Fara un parlament condus de aceasta alianta , ce va capacita peste 65 % dinte sufragii , dupa redistribuiri (partidele provenite din partide mama nu vor intra in noul parlament ) nu vom putea trece mai departe .Alianta va putea schimba , modifica , Constitutia Romaniei si va democratiza intreaga tara . Sumele uriase de bani provenite de la UE , cheltuirea lor, vor fi parte a proiectelor pe infrastructura rutiera si a modernizarii cailor ferate , impreuna cu digitalizarea totala a institutiilor statale , a invatamintului si sanatatii .Decizia ,exclusiv statala , pe ultimile doua -invatamint si sanatate – va fi comuna cu decizia UE ,ce va prelua aceasta parte de responsabilitate . La nivel de Primarie a capitalei , indiferent care este cartea jucata de doamna Firea , fie ca numim -nostalgia- unor cetateni venerabili, ca virsta , parinti ,bunici ai nostri , dupa un ipotetic trecut cunoscut lor , fie ca numim desprinderea de sigla PSD , ce nu mai apare in spatele celor prezentati noua a fi noii consilieri , impactul este -ca paritate- substantial defavorabil doamnei in cauza . Un model nou de conducere , ce necesita un efort de munca si o cunostere digitala de exceptie (lume isi mareste viteza de punere in practica au unor proiecte ) nu poate fi pusa in practica de niste onorabili, dar venerabili, ca virsta, fosti cindva politicieni sau sportivi de marca .Este ca si cum te-ai lua la intrecere cu un Alfa Romeo (echipa lui Nicusor Dan ) tu aflindu-te intr-un biet OLTCIT. Si aici , Nicusor Dan are cel putin doua mandate de primar asigurate , chiar daca discursul actualului primar este mai vioi , mai comunicant si mai valoros atunci cind se doreste a ceea emotii, replica noului primar N.Dan ,este mult mai asezata ,mai convingatoare ca si cunostere a temelor- ce tin de buna desfasurare a tuturor problemelor orasului , capitala a Romaniei -BUCURESTI- . Frumusetea cuvintului imbracat in note calde sai mai vocale ce poate trezi sufletul unui votant -versus – stiinta , cunoasterea in profunzime a tot ceea ce inseamna o capitala euroopeana .Pina la urma un primar nu este un actor (fie el si priceput ) ci este mai degraba un executant ce are performanta si a carui echipa stapineste cunosterea formelor viitoare de punere in practica a nevoilor orasului si ale locuitorilor lui .De foarte multe ori frumusetea pica testul ,dupa imediata cunostere a invelisului de suprafata .

    • Nu ignorati capacitatea imensa a unei mari parti a populatiei Romaniei de a fi uituca, ignoranta si lipsita de discernamant, de a fi lipsita de moralitate si neinteresata de pedepsirea exemplara a hotilor si criminalilor!

  3. O zi din anii ‘90. Era libertate și puteai să spui orice.

    Făceam treabă și ascultam la radio.
    Am auzit “Scornicești” și am fost mai atentă. Un bărbat vorbea despre fotbal. Nu sunt fan fotbal, nu cunosc jucători, antrenori, dar mi-a atras atenția că bărbatul a povestit, foarte degajat, cum a vândut el meciuri de fotbal.

    Mai târziu am aflat și cine vorbise: se numea Dumitru Dragomir. Numele nu-mi spunea numic, dar puteai să nu-l reții după o asemenea mărturisire făcută pe postul national de radio?

  4. Mme Firea isi arata clar oportunismul si ar face orice sa obtina al doilea mandat de primar. Dar orasul cu sectoarele lui, mai ales 2 si 3 arata deplorabil. Nenumaratele pomeni si ajutoare, de la ochelari de vedere, fertil.in vitro, pachete cu alimente pentru pensionari, importurile de mijloace de transport turcesti, etc. nu au fost facute decat pentru voturi. Dar nevoile Capitalei sunt altele si banii au fost cheltuiti aiurea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro