luni, ianuarie 13, 2025

„Listele electorale” si Turnul Eiffel

Dacă listele astea existau la 10 iulie, atunci exact aceleași liste existau și la 29 iulie, pentru ca altfel nu s-ar mai fi putut organiza referendumul; acest lucru face ca, oricând mai târziu de 29 Iulie, listele originale să continue sa existe, cu condiția sa nu fie distruse.

Ele nu numai ca nu trebuie „produse” sau „actualizate” (pentru ca prezentul nu poate produce ceva ce exista continuu din trecut: nu poți produce „Turnul Eiffel”, ci poți produce doar un „alt turn Eiffel”), dar e ilegal sa modifici chiar și o virgula din aceste liste!

Ajunși aici, dacă încă va întrebați „de ce ar fi ilegal sa modifici niște liste electorale, acum, după referendum?”, atunci acest articol va e mult prea larg și mai cade și urât la umeri. Explicația e ca la 10 Iulie, aceste liste s-au transformat ireversibil în „dovezi”. CC nu a solicitat, zilele trecute, „alte” liste (pentru ca ar fi fost ilegal) decât, eventual, din eroare, ci a solicitat „acele” liste; stările logic posibile ale acelor liste (sa le spunem simplu „dovezi suficiente”) sunt doar „prezența” sau „absența”, iar singura cauza posibila a celei din urma nu poate fi alta decât „distrugerea”. (Singurul motiv pentru care Turnul Eiffel n-ar mai exista, ar fi ca a fost distrus.)

Dacă nu v-am pierdut deja cu neîndemânatica mea excursie logică, sa mai spunem că o dovadă e „absentă” dacă nu e „prezentă în original” și invers; a treia stare nu există, după cum spunea și nemuritorul Gambeta. Motivația CC pentru amânarea deciziei de validare / invalidare este absența unor dovezi suficiente (anume a listele existente atât la 10 Iulie cât și la 29 Iulie), în baza cărora să poată lua o decizie. Dacă cineva se cramponează în jargonul avocățesc spunând „dimpotrivă, dovezile au fost prezente, doar că au fost două, diferite și nu știm care e cea adevărată”, atunci aș răspunde, laic, că asta nu înseamnă decât ca dovezile nu au fost cele suficiente pentru a se putea lua o decizie (adică „din doua turnuri Eiffel, cel puțin unul e un fals, dar nu știm care”). Acum, pentru că ambele liste au fost furnizate de același personaj, înseamnă ca acel personaj trebuie, în mod logic-necesar, sa meargă la pârnaie pentru că a furnizat cel puțin un fals, fără a mai conta deloc care anume e falsul.

Dacă „altcineva” spune ca tocmai actualizează listele, atunci acest „altcineva” trebuie, le fel de logic-necesar, sa meargă la pârnaie, pentru că dovezile judiciare suficiente nu pot fi actualizate; nu le sta în fire… Procesul de „actualizare” aplicat unor dovezi conduce la „distrugerea” lor, niciodată la îmbunătățirea lor (mai țineți minte de cele doua stări, și numai două, de „prezență în original” sau „absență”?).

Dacă alt „altcineva” spune că a căutat peste tot și, în cele din urma, a găsit adevăratele liste valide de la 10 Iulie, dar că problema nu e conținutul listelor ci dimensiunea cvorumului, acest alt „altcineva” trebuie să meargă tot la pârnaie, pentru ca dimensiunea cvorumul e doar suma anumitor intrări din tabela cu listele electorale, deci e componentă a acelorași dovezi judiciare care nu pot fi modificate, ca niște dovezi ce sunt.

Și, în cele din urmă (țineți-vă respirația…), dacă alt-alt-altcineva susține, în același jargon avocățesc, că, de fapt, înseși listele originale, de la 10 iulie, au fost viciate de o raportare inițială greșită a numărului de majori de țâță sau de morți care votează, atunci nmerg la pârnaie următorii, în ordinea desfășurării evenimentelor: cei care au creat cu buna știința falsul, întocmind listele, cei care au aprobat listele, cei care au folosit listele pentru a organiza referendumul, dar și cei care au votat în numele morților, cei care au supravegheat votul și cei care au certificat sau urmează să certifice ca referendumul s-a desfășurat în conformitate cu listele electorale, acestea fiind greșite. CC nu poate certifica tocmai pentru ca știe deja că tot ce am scris mai sus e adevărat; ceea ce CC nu face, deși ar trebui, este să semnalizeze cauzele impasului logic în care se află și să ceară ajutorul procuraturii. A, dar procuratura deja a sechestrat dovezile!…

Toate aceste detalii sunt trecute zilnic cu vederea de profanii cu doctorate, cu ajutorul (sic!) unei simple erori de exprimare: se spune mereu „liste”, în loc de „dovezi”. Așa cum nu mai putem schimba gustul înghețatei pe care tocmai am mâncat-o, la fel niște dovezi într-un caz penal nu mai pot fi decăzute din aceasta funcție, o dată devenite dovezi. Relativitatea, precum și democratizarea limbajului sunt lucruri de dorit, dar în anumite cazuri imposibile. Cam ca aici.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. o singura problema:pentru ca listele sa devina dovezi trebuie ca cineva sa acuze, CCR nu se poate pronunta. De aia Crin ii cere socoteala doamnei Kovesi chiar acum? Simte latul? Si-a dat seama ca nu-i ca in poker? Ar fi pacat, mi-ar placea sa realizeze in ultima clipa

  2. Aveti perfecta dreptate, dar ce ne facem cu „intelepciunea” Curtii Constitutionale, care a cerut mai intii „listele electorale permanente actualizate” (adica un camion de hirtie cu cele peste 18 milioane de alegatori sau, in format electronic, tot atitea pagini de verificat – peste 500.000), apoi numarul persoanelor inscrise in aceste liste si, cireasa de pe tort, care ne intoarce, prin grija entuziasta a USL de a face recensamintul alegatorilor, in punctul de plecare: „acolo unde actualizarea nu s-a facut urmeaza a se realiza in termenul acordat de Curte” ???
    Dupa ce ca judecatorii CC au fost nesimtiti si au plecat in vacanta pe 2 august dind termen 12 septembrie, au fost/sint/vor fi prosti gramada pentru ca nu sint in stare sa formuleze o decizie clara si lipsita de ambiguitati, care sa nu mai aiba nevoie de completari, erate, explicatii etc.

  3. Corect, doar ca unii se fac ca nu pricep.
    Iar ei se bazeaza pe faptul ca stiu ca in tara sint foarte multi neinformati, cu stiri doar de la Antena 3 si Romania tv. Si acolo toarna dezinformari cu nemiluita.

    • Da, dar nu e doar dezinformare; mai e si formare de proasta calitate. „Sistemul educational din Romania produce numai idioti”… Din pacate a ramas la nivel de constatare.

  4. Si totusi, cum explicati ultima decizie a CC in care cere acum (pina la 21 august) actualizarea listelor electorale acolo unde actualizarea nu s-a facut la 10 iulie ? Nu este o invitatie pentru USL de a continua minirecensamintul si o usa larg deschisa pentru fraudarea numarului de alegatori, dupa „renumararea” facuta de guvernul Ponta, „cel mai cinstit si competent guvern din ultimii 22 ani” ?
    Sa recapitulam gradul inalt de „competenta” a CC: a cerut de 2 ori listele electorale permanente actualizate (crezind ca e vorba de citeva zeci/sute de pagini si nu sute de mii de pagini pe care sint scrise cele peste 18 milioane de nume), abia a treia oara, ieri, a cerut numarul alegatorilor de pe liste (dar a stricat tot prin cerinta de a se actualiza acum, dupa referendum, listele electorale acolo unde actualizarea nu s-a facut pina la 10 iulie).
    Evident ca numarul de alegatori comunicat de guvern la 21 august dupa reactualizarea listelor (daca va fi comunicat un numar) va fi diferit de numarul comunicat de BEC dupa referendum (mai mare sau mai mic) si atunci se anuleaza referendumul (dupa cum ne-a spus deja judecatorul Aspazia Cojocaru) ?. Dar daca guvernul va comunica sec si sfidator un numar de alegatori (de ex. 16,5 milioane) cu care referendumul ar putea fi validat ??? Cine va putea contesta numarul comunicat de guvern ?
    Cum e posibil ca cea mai inalta instanta din Romania sa nu fie in stare sa formuleze decizii clare si coerente, care sa nu aiba nevoie de „traduceri”, completari, erate, modificari etc. ?

    • CCR solicita listele, actualizate la 10 iulie, si vrea sa le aiba pana la 21 august. Nu are cum, legal sau logic, sa ceara actualizarea la 21 august a unor liste valabile la 10 iulie. Asta era chiar esenta articolului.

      • Comunicatul CCR din 14 august 2012:

        „Prin Adresa nr. 5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale a solicitat Guvernului să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate (pâna la data de 10 iulie 2012) conform dispoziţiilor art.17 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăsurarea referendumului. Listele electorale permanente sunt, potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.370/2004, „listele cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv.”

        Acolo unde această operaţiune nu s-a executat, urmează a se realiza în termenul acordat de Curte.”

        Deci CC a dat guvernului posibilitatea de a actualiza acum in august listele electorale (pe baza situatiei la 10 iulie), asa incit ma astept ca guvernul Ponta sa prezinte liste electorale permanente actualizate pe care sa se gaseasca acum doar 16,5 milioane alegatori. Cine si in cit timp poate verifica ce va prezenta guvernul la 21 august ?

  5. Operatiunea vizata de CC (operatiune care, acolo unde nu s-a executat, urmeaza sa fie realizata in termenul oferit) este „comunicarea listelor”, nu „actualizarea listelor”. CCR solicita „comunicarea – complementul direct, restul, „actualizate pana la data, bla bla” – atribute. La intrebarea „Ce solicita CCR?” răspunde „comunicarea”, complementul; atributul nu poate fi executat de predicat.

    • Asa inteleg si eu, dar totusi textul CC este ambiguu si exact pe aceasta ambiguitate se bazeaza acum USL cand „actualizeaza listele”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Onut Toana Buruga
Onut Toana Buruga
Marketing manager, antreprenor si absolvent de Filosofie la Universitatea din Bucuresti, pasionat de filosofia limbajului si tehnologie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro