Personalitate plurivalentă, de o debordanţă scripturală uimitoare – chiar şi la venerabila vîrstă de 80 de ani, pe care o împlineşte anul acesta, în 16 aprilie -, Gheorghe Grigurcu se manifestă în mai toate genurile literare cu aceeaşi eleganţă a stilului şi cu o surprinzătoare prospeţime ideatică. Fire blajină, deschisă mereu la dialog, dar şi un polemist redutabil, cu argumente peste care se poate trece greu, el rămîne cea mai pregnantă voce critică a contemporaneităţii, un spiritus rector al literaturii.
Fragilitatea sa umană este dublată de o forţă creativă vulcanică, în care viziunea estetică face casă bună cu dimensiunea etică. Amploarea exegezelor, aria sondării itinerariilor literare şi nivelul axiologic al scrisului îi conferă din plin caracteristicile unei adevărate instituţii literare. O instituţie care funcţionează cu precizia unui metronom. În fiinţa sa conlocuiesc apolinic mai multe voci auctoriale, fiecare cerîndu-şi imperios dreptul de a se exprima. Poetul subtil şi melancolic este dublat (dar şi umbrit) de criticul aplicat şi empatic, criticul este sedus de tentaţia politropică a eseului, eseistul face un salt apoftegmatic în abisalitatea ideii. Toate acestea fac din Gheorghe Grigurcu un caz rarisim al literaturii române, unul în care performanţa estetică coabitează confortabil cu intransigenţa morală, în care exuberanţa talentului este acompaniată şi potenţată de atitudinea caracterială. Inclemenţa sa morală nu vine doar din datele sinuoase ale biografiei, ci şi din rigoarea şi neîncetata sa pasiune pentru autenticitatea scriiturii. Retras în singurătatea-i emulativă, într-o recluziune damnabilă şi binefăcătoare, din care trimite semnalele propriei comprehensiuni şi apetenţe literare, vocea sa capătă valenţele unui apostolat spiritual. Destinului său literar i se potrivesc foarte bine vorbele lui Dostoievski: „Pentru a scrie bine trebuie să suferi, să suferi”… Prezenţa sa în cîmpul literar este una de neocolit, verdictele sale critice, exegezele de o rară sapienţialitate, profunzimea demersurilor hermeneutice limpezesc apele destul de învolburate ale scrisului contemporan. Figura sa solitară, retrasă în exilul Amarului Tîrg, contrastează, la o primă vedere, cu prezenţa sa în mai toate mensualele şi hebdomadarele culturale. Dar cărturarul nu face decît să-şi exerseze marginalitatea spaţială ca unică formă de a-şi cuceri adevărata centralitate intrinsecă, practicînd literatura ca pe o sihăstrie asumată.
Din vechiul burg orădean, unde, cîndva, distinsul poet, critic şi eseist şi-a plimbat paşii şi visele, unde ecourile prezenţei sale mai dăinuie încă – scriu aceste rînduri chiar în clădirea primului său loc de muncă -, îi transmit gîndul meu bun, profundul sentiment de admiraţie şi preţuire, alături de urarea de La Mulţi Ani!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De unde vine Poezia?
De unde vine Poezia
de bună seamă din cap
din cuvinte
dar uneori de-acolo
de unde nu sunt cuvinte
de unde nu e
nici măcar cap.
§
De acord cu dvs, stimate domn Grigurcu.
Niciun gen literar nu este mai paradoxal decat poezia, in opinia mea…
Inaccesibila intelectualului „de profesie”, acela blindat de certitudini si cu raspuns la toate, impresionant ca o enciclopedie prafuita pe care nimeni n-o deschide, pentru ca-i prea greoaie si…prafuita!, poezia rascoleste numai sufletele vulnerabile, permeabile, care prin „crapaturile” lor lasa sa patrunda lumina.
Multumesc, drag poet!
La multi ani fericiti, stimate domn Gheorghe Grigurcu!
Sunt recunoscatoare domnului Ioan. F. Pop, datorita caruia am citit astazi, pentru prima data, poezii ale domnului G.Grigurcu, si am avut marele privilegiu sa fiu emotionata.
Cu ceva ani in urma citeam cronica dlui. Gh. Grigurcu in fiecare numar al Romaniei literare. Cu mult interes si cu placere. Admir profilul sau moral, faptul ca a continuat sa scrie cronica literara neintrerupt desi ar fi putut alege activitati mai lucrative. Un om sensibil, delicat si dedicat vocatiei sale. Un om fara veleitati de vedeta care nu a tinut mortis sa ocupe primele rânduri in nicio privinta. Dar care, tocmai de aceea, merita din plin celebrat ca o valoare autentica a literelor si culturii noastre.
La multi ani, multa seninatate si bucurie!
P.S. Din pacate, Romania literara nu mai e ce a fost odata. Cu exceptia câtorva (putine) rubrici, cea a dlui Sorin Lavric se afla printre ele, articolele publicate emana o suficienta si o superioritate nejustificate care umbresc tinuta intelectuala a celei mai importante reviste literare a USR. Ce era odata interesant a devenit tern si predictibil.