vineri, septembrie 25, 2020

Liviu Nicolae Dragnea la ora reconversiei profesionale

Pe fostul președinte al PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea nu îl mai interesează nici ceea ce se va întâmpla cu partidul după ziua de 29 iunie când va avea o nouă conducere, nici cine îi va fi prezidențiabilul. Nu l-a interesat nici dacă a trecut sau nu moțiunea de cenzură. Și nici măcar schimbarea la față a d-nei Viorica Dăncilă. Poate doar consecințele reiventării insei cu pricina.
Deocamdată a avut de rezolvat probleme locative- el însuși a prefera domiciliu stabil pentru următorii trei ani și jumătate închisoare Rahova, acasta deși regulamentele parcă l-ar fi trimis mai degrabă la Jilava. O opțiune ar fi fost și pensiunea Vânjulețul socotit de familiarizații locului drept unul de cinci stele. Până la urmă a rămas tot Rahova unde garsoniera d-lui Dragnea a intrat urgent în renovare. Să fim umani să să spună Facă-se voia Domnului!
Dl. Dragnea a mai avut de soluționat și probleme ocupaționale. Obligat în fine să muncească, fostul El Lider Máximo a trecut pe lista de opțiuni popota și garajul. Asta ca să aibă ce să-i povestească d-nei Lucia Hossu-Longin care, nu mă îndoiesc că, după ce își va ține făgăduiala de a turna episodul mult promis dedicat suferințelor îndurate în închisoare de un alt erou al neamului Adrian Năstase (ne-a încredințat de asta însăși doamna Ecaterina Andronescu) își va continua opera vieții domnie-sale ocupându-se de dl. Adrian Severin și apoi și de dl. Dragnea.
De ce așa târziu de dl. Dragnea? Pentru că lista suferințelor acestuia este foarte posibil să nu se limiteze la pedeapsa primită pentru găinăria cu funcționarele angajate fictiv la Consiliul Județean Teleorman, ci și cu cele ce nu e exclus să vină pentru matrapazlâcuri mul mai mari. Așa cum sunt afacerea Tel Drum, afacerea Belina, dosarul vizitei în SUA cu ocazia inaugurării mandatului președintelui Donal Trump. Dar și dosarul deturnărilor de bani din fondurile partidului cu care s-a îndeletnicit fostul trezorier Mircea Drăghici iar procurii susțin că vila acestuia din Pipera și Mercedes-ul nu puteau fi achiziționate fără ca despre aceasta să știe câte ceva și domnul președinte Dragnea ca și dosarul fermei de porci dn Salcia. După cum lesne se poate constata, domnul Liviu Nicolae Dragnea s-a exersat într-n spectru larg de infracțiui, unele dintre ele chiar cu fonduri europene. Or, pentru elucidarea acestora a intrat pe fir OLAF, adică Oficiul European Antifraudă.
Despre toate acestea a scris cu lux de amănunte zilele trecute o publicație în general bine informată. Nimeni alta decât g4media care, precum Rise Project a beneficiat pe vremuri de o atenție aparte din partea celui care are azi o preferință cu totul specială pentru pensionul de la Rahova. Or, dacă mai punem la socoteală și detaliul că atât de infidela doamnă Dăncilă l-a pus pe linie moartă pe omul de o valoarea rară Darius Vâlcov despre care unele surse spun că ar cam fi început să spună ceea ce știe doar el despre cel cu care până în urmă cu doar trei săptămâni era pe-o mână pare-se că numai de atingerea perfecțiunii în arta culinară nu se va putea ocupa în rezidența lui de la Rahova dl. Dragnea. Și nici de Creative Writing pentru a face concurență performanțelor scriitoricești și editoriale ale amicului său, Dan Voiculescu.
Firește, nu poate decât să te apuce groaza când afli ori recapitulezi cu câte s-a nelegiuri ocupat, câte malversațiuni a comis, pe câte fronturi s-a extins, de câte reguli și legi și-a bătut joc insul care preț de vreo 2 ani și jumătate a terorizat România. Care a vrut și aproape a reușit să îi îngenuncheze justiția, i-a promovat în funcții cheie pe toți agramații, șnapanii, plagiatorii, care făcea pe patriotul și se visa al doilea Ceaușescu. Lăsând să se înțeleagă că el și PSD-ul ar fi veșnici. Or, praful și pulberea se vor alege până la viitoarele alegeri din PSD, iar Dragnea a ieșit din funcții cum nici nu se gândea că o va face vreodată. Prost, adică rău, dar și prost ca noaptea.
Doar timpul ne va arăta și cum va ieși din viață același Liviu Nicolae Dragnea.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. La Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 scenele de violență exercitată asupra NE -MINERILOR de catre haitele lui Miron Cozma chemate de FSN, devenit mai tarziu PSD, oripilau mai cu seama
    in momentele in care asupra unuia deja doborat la pamant navaleau de peste tot altii si altii dornici sa dea si ei un picior in cap sau in ficat.
    Prin urmare Dragnea si PSD ul nu au de ce sa se mire acum pentru ceea ce traiesc de cteva saptamani incoace.
    Totusi , ca sa nu ii satanizam excesiv pe mineri. trebuie amintit ca la fel patesc cei care cad in timpul batailor dintre clanurile de rromi.

    • Asa, asa, sa continuam jelaniile pentru ce s-a intimplat la Mineriade, dar sa trecem cu vederea cine a inchis dosarele acum 10 ani.
      Daca Justitia, aia care trebuie lasata sa-si faca treaba, nu gaseste vinovati, dece atitea reprosuri?

  2. Sa stiti ca anticii nu erau nebuni cu a lor `damnatio memoriae`. Primo, individul e mediocru, neinteresant nici macar `taxonomic`, la ce ne serveste sa tot vorbim/citim despre el? Secundo, pastrarea memoriei treze ii serveste suficient pentru momentul cind iese din pirnaie si din limitarea drepturilor civile. Va fi un ins bogat si inca 10-15 de ani va putea exersa in spatiul public. Haideti sa tragem cortina peste el, pe tacute!

  3. Un dulău a amuțit pentru un timp. Au rămas prea mulți care depind de „pâinea” PSD?

    …”… câte malversațiuni a comis, pe câte fronturi s-a extins, de câte reguli și legi și-a bătut joc insul care preț de vreo 2 ani și jumătate a terorizat România. …”…..

    Asociatul cel mai jegos al fostului „conducător de partid PSD”, escrocul Tăriceanu (fiecare în ograda sa) se umflă în pene de mult timp.
    Felul cum acest ticălos se prezintă în spațiul public românesc fără să fie sanționat de societatea civică e o avertizare pentru 2019/2020?

    „… Marele avantaj, cînd știi istorie, nu e abilitatea de a prezice viitorul, ci abilitatea de a te elibera de trecut…..”…

    Un intreviu recent bine venit:
    „Profesor de istorie universală la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Yuval Noah Harari este un autor de succes și un intelectual implicat. A publicat Sapiens. Scurtă Istorie a omenirii, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului și 21 de lecții pentru secolul XXI. Versiunile românești au apărut la Editura Polirom în traducerea Luciei Popovici. Recent, a fost invitat la București în cadrul întîlnirilor Brand Minds.
    https://www.dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/articol/despre-abilitatea-de-a-te-elibera-de-trecut-interviu-cu-yuval-noah-harari

    Cred că completeaza textele autorului de față, atât de consecvent și bine documentat, așa cum ar trebui să publice cât mai mulți în „momentul istoric prielnic” Presedinția Română UE 2019.

  4. Nu mă pot bucura de răul cuiva, nici de al d-lui Dragnea, firește. Așadar, sunt mai puțin interesat de activitatea domniei-sale la Rahova. Mi-aș fi dorit să nu fiu furat și dl Dragnea să nu ajungă niciodată la penitenciar. Ar fi fost mai bine pentru întreaga societate.

    Îi doresc sănătate și să-și ispășească pedepsele pentru fărădelegi. Dar, în primul rând, doresc să fie recuperate prejudiciile.

    • Partea cea mai rea nu este ca dragnea (ca si altii) este un escroc si un hot – hotia nu va putea fi eradicata cu niciun chip – rau este ca acesti escroci sunt alesi ca reprezentanti ai poporului si ca acesta continua sa-i creada si sa-i sustina in numar consistent.
      Cat despre recuperarea prejudiciului si acesta este un vis frumos. In general nu se ajunge la recuperarea totala fiindca de cele mai multe ori nu exista posibilitatea materiala. Daca bunul furat este consumat, din ce-l mai recuperezi?
      Tras linie si adunat cheltuiala totala nu ajunge niciodata sa se recupereze.
      Scopul pedepsei este descurajarea eventualilor tentati sa comita astfel de fapte nu sa revina curati uscati in societate de parca si-ar fi platit un imprumut pe care l-au luat de la societate cu japca.
      Teoria cu „ma intereseaza numai recuperarea” este un fel de licenta pentru furt : daca te-am prins, dai banii inapoi intr-un termen de … (ca nu poti sa-i iei omului pielea de pe el, nu?) daca nu… asta e!
      Fraieri ar fi cine se mai duce sa faca imprumut la banca. Dai o „spargere”, iti faci treaba si apoi returnezi banii de care intre timp te-ai folosit si … ti se iarta. Decat sa dai in cap la cineva?

  5. Si, pe deasupra mai ia o teapa: daca i se renoveaza celula, pierde avantajul de conditii neconforme care i-ar aduce reducerea pedepsei.
    Sau… i se lasa un colt umed cu un robinet cu garnitura slaba, in care va fi cultivat mucegai.
    Un mic coltisor de verdeata.

  6. Ce mi se pare cel mai interesant in toata povestea asta e faptul ca organizatia al carei sef a fost pana de curand pare ca nu are nici o responsabilitate, vrea sa ne convinga de faptul ca fusese luata „ostatica” de Dnul Dragnea si folosita in interes personal. Acum insa, scapata din ghiarele capcaunului, vrea sa demonstreze ca e plina nu numai de bune intentii dar chiar e „fata mare”, cu onoarea nepatata! Chiar si primul ministru Dancila ne spune direct, fara rusine, ca era o simpla marioneta pe mana Dnului Dragnea, semnand „ca primarul” bugetul de stat si probabil si alte documente care angajeaza Romania (sa ne amintim numai de celebra mutare – razgandire a mutarii ambasadei Romaniei in Israel!). Nu pare a avea constienta raspunderii pe care o avea si o are in functia pe care o ocupa, incredibil! PSD-ul ne arata, in sfarsit, ca nu este o organizatie responsabila si ca, dupa plecarea spre puscarie a sefului Dragnea, nu poate altceva decat sa ramana prizonier in mainile complicilor acestuia.

    • Organizația care a fost luată ostatic de LD a avut un moment de zăpăceală dupa alegerile europene. Acum își revine și a reînceput asaltul pentru consolidarea puterii. Un animal rănit este foarte periculos până nu este pus în lanțuri.

      Ttagic este ca chiar daca jumatate din liderii PSD ar fi dovediti in justitie drept escroci si pusi la zdup electoratul lor le va ramane fidel.

  7. Cu tot respectul, dar -in urma condamnarii- unde avem:
    -insusirea de foloase necuvenite,care au permis inavutirea personala, nejustificata
    – promovarea,nemeritata, in ierarhia partidului
    P.S.- nu sunt sustinator al personajului si am criticat utilizarea partidului si a functieii
    in stat pentru interesul propriu.Cele 2[doua] condamnari nu justifica faptele pentru
    care a fost incriminat, in mass-media, si-i dau o aparenta de „sacrificat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.