marți, septembrie 28, 2021

Locomotive Diesel-electrice realizate la Craiova sub licenţă elveţiană şi exportate în Republica Populară Polonă (1)

O analiză referitoare la achiziţionarea unei licenţe de fabricaţie ar putea stârni discuţii în contradictoriu între inginerii români. Unii dintre ei pot să afirme că obţinerea unei licenţe scurtează timpul necesar punerii în fabricaţie de serie a produsului dorit în România şi se economisesc sume în valută, care ar trebui cheltuite pentru obţinerea aceluiaşi produs direct de la un fabricant străin. Alţi ingineri pot afirma că ei sunt capabili să obţină un produs similar într-un timp rezonabil prin desfăşurarea unor activităţi proprii de cercetare, cu condiţia ca statul român să acorde sprijin material şi financiar şi să ofere posibilitatea ca produsul rezultat să fie introdus în fabricaţie de serie.

Discuţii pe această temă au existat în timpul Războiului Rece în România deoarece autorităţile comuniste de la Bucureşti doreau să aplice metodele de industrializare folosite în Uniunea Sovietică, în conformitate cu ideologia marxist-leninistă privind dictatura proletariatului şi rolul de avangardă pe care clasa muncitoare l-ar fi avut în dezvoltarea accelerată a statelor comuniste – pentru a ajunge din urmă şi a depăşi nivelurile de producţie din ţările capitaliste puternic industrializate.

Exemplele privind achiziţionarea din străinătate a unor licenţe de fabricaţie de către autorităţile comuniste de la Bucureşti sunt nenumărate. Pentru fiecare caz în parte au existat analize, propuneri şi s-au întocmit situaţii comparative pentru a se alege cea mai bună soluţie posibilă. În studiul de faţă ne-am propus să dezvăluim doar câteva aspecte inedite privind una dintre licenţele importante de fabricaţie achiziţionate de statul român din Elveţia în anul 1956 şi ce anume s-a întâmplat în momentul în care autorităţile poloneze au dorit să cumpere din România locomotive Diesel-electrice realizate sub licenţă elveţiană la uzina „Electroputere” din Craiova.

În luna august 1955, Gheorghe Gaston Marin (prim-vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării) a fost numit în fruntea unui comitet interdepartamental care trebuia să analizeze situaţia în care se afla parcul de locomotive cu abur (uzate moral) deţinut de „Căile Ferate Române” şi să propună o soluţie privind modul în care acestea puteau să fie înlocuite cu locomotive Diesel-electrice. Apoi, problema respectivă a fost analizată la Consiliul de Miniştri şi, la 10 decembrie 1955, membrii Secretariatului C.C. al P.M.R. au aprobat componenţa delegaţiei care urma să ajungă în Elveţia pentru a studia prototipurile unor locomotive Diesel-electrice. Delegaţia respectivă a fost alcătuită din următorii ingineri: Alexandru Ivancenco (conducător), Alexandru Albescu (director tehnic în Ministerul Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini), Dumitru Ghiţescu (director adjunct la „Căile Ferate Române”), Ioan Buzescu (proiectant la Uzina „23 August” din Bucureşti), Silviu Ecştein (şef de oficiu la Ministerul Energiei Electrice) şi Gheorghe Banu (consilier în cadrul Ministerului Comerţului Exterior).

Modelul de locomotivă Diesel-electrică necesar „Căilor Ferate Române” pentru a tracta trenuri de marfă şi de pasageri a fost conceput şi realizat în comun de trei companii elveţiene: „Sulzer Frères”, „Brown Bovery” şi „Schweizerische Lokomotiv und Maschinenfabrik”. Membrii delegaţiei române au purtat negocieri cu reprezentanţii celor trei firme în perioada 23 ianuarie – 15 februarie 1956, iar în aprilie 1956 a fost semnat la Bucureşti contractul privind achiziţionarea a şase locomotive 060-DA, 10 motoare Diesel, tip 12 LDA 28 (inclusiv accesoriile), 10 echipamente electrice şi licenţa de fabricaţie a locomotivei 060-DA.

Încercând să aflăm în ce zi a fost semnat acel contract, am găsit în presa vremii următorul comunicat: „Joi (19 aprilie 1956 – nota P. Opriş) a sosit în Capitală un grup de mari industriaşi elveţieni, compus din 7 membri şi condus de dl. dr. Henri Sulzer.

Delegaţia industriaşilor elveţieni va purta discuţii pentru încheierea unor importante operaţiuni comerciale.

La sosire, membrii delegaţiei au fost salutaţi de ing. Alexandru Ivancenco – locţiitor al ministrului Industriei Metalurgice şi Construcţiilor de Maşini, ing. M. Petri, director general în Ministerul Comerţului Exterior, I. Măgură – director în Ministerul Comerţului Exterior, ing. Lalu Richard – director al Întreprinderii Maşinimport, precum şi alţi funcţionari superiori din Ministerul Comerţului Exterior.

A fost de faţă dl. Andre Parodi, însărcinatul cu afaceri al Elveţiei”.

Precizăm că ing. Alexandru Ivancenco a fost preşedintele delegaţiei române care s-a aflat în Elveţia, în perioada 23 ianuarie – 15 februarie 1956, pentru a negocia contractul de achiziţionare a licenţei de fabricaţie a locomotivei 060-DA. Partea elveţiană a subliniat cu acel prilej faptul că „documentaţia şi licenţa de fabricaţie se dă pentru toate părţile componente ale locomotivei construite de cele trei firme, cu excepţia grupului turbosuflantă de supraalimentare a motorului (construcţie Sulzer) şi regulatorii de tensiune (construcţie BBC), cu excepţia şi a unor subansamble ce nu se fabrică de cele trei firme, de exemplu: pompa de injecţie ce se procură de la firma Bosch”.

În opinia noastră, semnarea contractului respectiv a avut loc la 23 aprilie 1956 deoarece, în seara acelei zile, delegaţia condusă de dr. Henri Sulzer a fost primită la Consiliul de Miniştri de premierul Chivu Stoica, Emil Bodnăraş (prim vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri) şi Alexandru Bârlădeanu (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării). În comunicatul transmis de agenţia română de presă „Agerpres” au fost enumerate numele celor trei companii şi s-a menţionat că la întâlnirea respectivă s-au discutat „probleme privind livrarea de locomotive Diesel electrice şi de alte utilaje şi instalaţii, precum şi acordarea licenţelor de fabricaţie respective din partea acestor firme elveţiene către R.P.R.”. Secretomania comunistă a marcat însă comunicatul de presă, din acesta lipsind un detaliu foarte important: autorităţile de la Bucureşti au semnat în acea zi un contract cu firmele „Sulzer Frères”, „Brown Bovery” şi „Schweizerische Lokomotiv und Maschinenfabrik”.

Deoarece dorim să ne referim la exportul de locomotive 060-DA în Republica Populară Polonă, precizăm faptul că autorităţile de la Bucureşti au acceptat la 23 aprilie 1956 să achite suma de 100.000 franci elveţieni pentru fiecare locomotivă pe care statul român dorea să o exporte până în luna aprilie 1966, când expira termenul de valabilitate a contractului de licenţă.

În afară de bani, autorităţile române aveau nevoie de mulţi oameni educaţi, capabili şi dornici să lucreze pentru realizarea unui produs nou, complet occidental. În ce măsură sistemul de învăţământ de la acea vreme era pregătit pentru o asemenea operaţiune? Este o întrebare la fel de dificilă precum cea privind situaţia din sistemul actual de educaţie din România. Nu are însă rost să pierdem timpul analizând nişte baloane de săpun lansate de politicienii români după anul 1989 în învăţământ şi vom rămâne la expunerea evenimentelor din perioada Războiului Rece.

În cursul negocierilor din perioada 23 ianuarie – 15 februarie 1956, partea elveţiană a anunţat că putea primi simultan la instructaj maxim trei români, la fiecare companie care se ocupa de realizarea locomotivelor, a motoarelor Diesel şi a echipamentelor electrice. De asemenea, elveţienii puteau să acorde asistenţă tehnică în România la cererea părţii române. Drept urmare, mai mulţi specialişti români au ajuns în Elveţia pentru a afla detaliile fabricării locomotivelor Diesel-electrice 060-DA, astfel:

– în perioada 30 noiembrie 1957 – 22 iulie 1958: ing. Alexandru Bitang. Acesta a asigurat în Elveţia legăturile dintre partenerii străini, uzina „Electroputere” Craiova şi Combinatul Metalurgic Reşiţa (unde se afla locul său de muncă). De asemenea, acesta s-a ocupat de rezolvarea tuturor problemelor de documentaţie, pe măsură ce documentele tehnice erau expediate treptat în România;

– în perioada 6 august 1958 – 17 decembrie 1958: Saul Lehrer (inginer-şef la uzina „Electroputere”). Acesta a fost interesat de bobinaje, materialele izolante folosite şi de încercarea echipamentului electric;

– în perioada 6 august 1958 – 29 ianuarie 1959: ing. Aurel Baicu (şef adjunct al Fabricii de Motoare Diesel de la Reşiţa), ing. Gheorghe Bolbosescu (şeful laboratorului de încercări de la Combinatul Metalurgic Reşiţa) şi tehnologul Petre Săftoiu (de la uzina „Electroputere”);

– în perioada 6 august 1958 – 7 martie 1959: ing. Polidor Sulea (şef al Turnătoriei de la Combinatul Metalurgic Reşiţa), ing. Otto Segherin (şeful atelierului de sudură de la Combinatul Metalurgic Reşiţa) şi ing. Anton Enăchescu (şeful grupului Locomotive Diesel-Electrice de la uzina „Electroputere”);

– în perioada 6 august 1958 – 4 iunie 1959: ing. Radu Băncescu (şef adjunct al biroului de proiectări de la Combinatul Metalurgic Reşiţa). După înapoierea în ţară a inginerului Alexandru Bitang, acesta a asigurat în Elveţia menţinerea legăturilor între partenerii semnatari ai contractului şi s-a ocupat şi de „studierea problemelor legate de standurile de probă şi încercările motoarelor Diesel”. În dreptul numelui său, Gh. Gheorghiu-Dej a scris cu un creion maro cuvântul „rămas”. De aceea presupunem că Radu Băncescu nu s-a mai întors atunci în România şi, dacă a solicitat azil politic în Elveţia, este posibil să fii rostit mai întâi lozinca „Trăiască Partidul Muncitoresc … Rămân!”.

Specialiştii români care au ajuns în Elveţia au studiat probleme de turnătorie (fontă, oţel şi metale neferoase) şi de „sudură a boghiurilor, a cutiei locomotivei şi sudura blocului şi carterului motorului Diesel”. De asemenea, aceştia au fost interesaţi de toate analizele care se făceau pe fluxul de fabricaţie a locomotivelor 060-DA, de modul de construcţie a motoarelor de tracţiune şi generatorului electric, precum şi de „tehnologia de fabricaţie a echipamentului electric”. Gazdele le-au asigurat accesul la toate punctele de lucru convenite, prin rotaţie.

Separat, inginerii Eugen Hanchevici şi Barbu Petrescu (ambii de la uzina „Timpuri Noi” din Bucureşti) au fost în practică, în perioada 16 mai – 6 iunie 1959, la compania elveţiană „Oerlikon” pentru a învăţa despre grupul compresor al locomotivei 060-DA.

Alte două grupuri de specialişti români au plecat în Elveţia la 24 noiembrie, respectiv la 1 decembrie 1959 pentru a studia problemele de tehnologie a echipamentului electric şi ale aparatajului necesar panourilor de comandă, „bobinarea generatoarelor şi motoarelor de tracţiune”, sculele, dispozitivele şi verificatoarele necesare echipamentului electric, „sudura pistoanelor de aluminiu şi a ţevilor de circulaţie a uleiurilor”, modalităţile de prelucrare a arborilor cotiţi, pistoanelor şi segmenţilor, tehnologiile de prelucrare a echipamentului electric auxiliar şi de turnare a pieselor cu pereţi subţiri, precum şi tehnologia motoarelor Diesel.

La rândul lor, inginerii Eugen Boian (şef al pregătirii fabricaţiei de locomotive Diesel-electrice la Combinatul Metalurgic Reşiţa) şi Aurel Baicu trebuiau să plece în Ţara Cantoanelor pentru „urmărirea metodelor de încercare a motoarelor Diesel şi în special reglarea motoarelor, urmând să recepţioneze motoarele Diesel de la Nr. 4 la nr. 10 care urmează să fie expediate la Craiova pentru locomotivele ce se fabrică în Republica Populară Romînă”.

Deoarece în introducerea studiului nostru am menţionat şi despre inginerii români capabili să obţină produse prin desfăşurarea de activităţi proprii de cercetare, este momentul să amintim despre o realizare tehnică prezentată succint lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la 25 iunie 1958.

În nota informativă pe care a trimis-o liderului suprem al P.M.R., inspectorul general Nicolae Ichim (din Corpul de control al Ministerului Industriei Grele) a anunţat că un grup de ingineri din fostul Minister al Energiei Electrice s-a ocupat de studierea unor echipamente electrice şi a realizat mai multe scheme originale, complet automatizate. Una dintre acestea „a fost construită integral cu materiale existente în ţară şi a fost montată pe automotorul C.F.R.-501.

Primele experimentări ale acestui automotor Diesel-electric, complet automatizat au fost făcute în lunile mai-iunie 1957. La una din aceste probe a luat parte şi Tovarăşul Adjunct al Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor Ing. I. Diaconescu. Rezultatele obţinute sunt deosebit de interesante. Întregul sistem de automatizare, care asigură condiţiuni optime de funcţionare atât motorului Diesel cât şi transmisiei electrice, este realizat fără contacte sau piese în mişcare, folosind amplificatoare magnetice (transductoare). […] Spaţiul redus pe care-l ocupă dispozitivele electrice de automatizare şi performanţele superioare faţă de alte echipamente (a se vedea locomotiva Diesel-electrică Sulzer – Brown Boveri de 4400 CP a C.F.R.-ului) fac ca această realizare să prezinte o importanţă deosebită.

Precizăm că automotorul C.F.R. Nr. 501 nu este cel realizat recent la „Uzinele 23 August” şi a[l] cărui echipament de comandă şi automatizare este realizat exclusiv cu aparatură importată din Republica Federală Germană”.

După această prezentare la superlativ a aparaturii realizate de un grup de ingineri români, inspectorul general Nicolae Ichim a făcut cinci propuneri:

– modernizarea automotoarelor deţinute de „Căile Ferate Române”, în condiţiile în care „peste jumătate din parcul de automotoare pe 4 osii stau neutilizate. Se propune reamenajarea acestor automotoare în vederea formării a 10 trenuri Diesel-electrice a câte 5 vagoane fiecare, cu performanţe foarte ridicate, mărindu-se astfel capacitatea de transport a actualelor automotoare”;

– „construirea de locomotive Diesel-electrice de 800 şi 1200 C.P. cu aceleaşi elemente constructive cu care se propune modernizarea automotoarelor”;

– realizarea în producţie de serie a echipamentelor de comandă şi reglare automată instalate experimental pe automotorul C.F.R. nr. 501;

– fabricarea în România de echipament prevăzut cu amplificatoare magnetice (folosind soluţia de la automotorul C.F.R. nr. 501) şi utilizarea acestuia la locomotivele 060-DA. În opinia lui Nicolae Ichim, importul de echipament de comandă şi automatizare prevăzut în contractul semnat cu elveţienii la 23 aprilie 1956 nu mai era necesar;

– „realizarea unui echipament electric pentru locomotive electrice (fără motoare Diesel)”.

În opinia noastră, slăbiciunile propunerilor făcute la 25 iunie 1958 de inspectorul general Nicolae Ichim (chiar în perioada plecării unităţilor Armatei Roşii din România) au fost următoarele:

– peste jumătate dintre automotoarele pe 4 osii nu erau utilizate din motive economice. Numărul de pasageri era mic din cauza condiţiilor de trai modeste din ţară şi a controalelor de circulaţie impuse de politicienii comunişti cu ajutorul organelor de represiune (îngrijorate de rezistenţa cetăţenilor refugiaţi în munţi), iar pentru a menţine acele vehicule în stare de funcţionare trebuiau alocate fonduri şi materiale pe care autorităţile de la Bucureşti le aveau deja planificate pentru alte scopuri;

– fabricarea de locomotive Diesel-electrice de 800 şi 1200 C.P. era, în cel mai bun caz, un vis frumos al inginerilor români. Aceştia neglijau aspectele economice ale problemei: capacitatea financiară foarte limitată a statului român pentru realizarea simultană a trei tipuri de locomotive (una elveţiană, de 2100 C.P. şi două româneşti), inexistenţa personalului calificat şi lipsa capacităţilor de producţie necesare pentru acele proiecte;

– modificarea contractului încheiat la 23 aprilie 1956 cu cele trei companii elveţiene. Reprezentanţii lor nu aveau nici un interes să accepte instalarea unor echipamente necunoscute pe locomotivele 060-DA, care puteau afecta caracteristicile tehnice ale acestora şi regulile de întreţinere şi reparare;

– autorităţile de la Bucureşti nu primiseră încă din Elveţia nici o locomotivă Diesel-electrică, iar fabricarea primului exemplar la Craiova urma să aibă loc în anul 1961, însă inginerii români se gândeau deja în iunie 1958 să realizeze echipamente electrice pentru locomotive electrice inexistente.

La rândul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej nu avea o opinie bună despre inginerii români, însă cauza era de ordin ideologic. Astfel, după ce a citit nota informativă întocmită la 25 septembrie 1959 de Carol Loncear (ministru al Industriei Grele), referitoare la specializarea în Elveţia a 23 de ingineri, maiştri şi tehnicieni, Gheorghe Gheorghiu-Dej a notat cu un creion de culoare maro: „Majoritatea ingineri! (sublinierea lui Gh. Gheorghiu-Dej – nota P. Opriş)abia 2 maiştri şi 1-2 tehnicieni.

– Cheltuim valută, se blimbă (sic) oameni şi privesc cum lucr[ează]. alţii. Ce poţi însuşi uitându-te la alţii cum muncesc? Este evident că ing[inerii]. s-au dus să se plimbe – se ştie că ing[inerii]. ns. nu au îndemânarea unor muncitori calificaţi sau unor maiştri! La ce ne-ar folosi asem[enea] metodă?

– În cel mai bun caz vom primi un referat

– Şi dacă lucrul nu merge de vină e …”.

Precizăm că era vorba despre inginerii menţionaţi de noi în prima parte a studiului. Dictatura proletariatului (cu superioritatea muncitorilor în societatea comunistă) îşi punea amprenta asupra gândirii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu toate consecinţele negative pentru ţară.

Autorităţile române au primit din Elveţia prima locomotivă 060-DA în luna decembrie 1959. Aceasta a fost alocată depoului C.F.R. de la Braşov pentru tractarea trenurilor grele de marfă pe Valea Prahovei, de la Câmpina până la Braşov şi retur, în condiţii de teren muntos.

Transferul în România a tehnologiei de fabricaţie a început în anul 1960. La uzina „Electroputere” se realizau cutia locomotivei, transmisia electrică şi montajul general, iar motorul Diesel, transmisia mecanică şi boghiurile la „Uzina Constructoare de Maşini” din Reşiţa. În paralel, a început montarea treptată la Craiova a zece locomotive 060-DA.

La începutul anilor ’60, dezvoltarea transportului pe calea ferată, în deplină siguranţă şi cu costuri scăzute, nu s-a realizat doar în România. Autorităţile poloneze au analizat la rândul lor situaţia materialului rulant pe care îl aveau la dispoziţie (în special a locomotivelor cu aburi, uzate moral) şi, în anul 1961, au început discuţiile cu autorităţile de la Bucureşti în scopul cumpărării de locomotive 060-DA. Această informaţie provine dintr-o discuţie care a avut loc la Bucureşti, la 12 decembrie 1962, într-o şedinţă în care „a fost aprobată poziţia Delegaţiei române la Sesiunea a XVII-a [a] C.A.E.R. şi Şedinţa a III-a a Comitetului Executiv al Consiliului C.A.E.R.”. La cele două evenimente politice – desfăşurate în perioada 14-20 decembrie la „Casa Scânteii” şi încheiate în seara de 21 decembrie 1962 cu o recepţie organizată de autorităţile de la Bucureşti – au participat aproximativ 300 de persoane.

Stenograma şedinţei din 12 decembrie 1962 este foarte importantă din mai multe motive. În primul rând, atunci au fost analizate problemele dintre ţările membre ale Consiliul de Ajutor Economic Reciproc şi câteva soluţii avute în vedere de politicienii de la Bucureşti. Într-o singură frază, Alexandru Drăghici a expus atunci chintesenţa divergenţelor dintre ţările respective: „Concepţia aceea care vrea să spună: toţi vor să fie meseriaşi, dar grădinari nimeni (subl.n.)”. Liderii politici ai statelor care aveau capacităţi industriale importante în lagărul sovietic (Cehoslovacia, R.D.G. şi Polonia) încercau să obţină de la ţările comuniste eminamente agrare (Ungaria, România, Bulgaria şi, până în 1960, Albania) diverse produse agro-alimentare şi materii prime. În schimbul acestora se ofereau produse industriale finite, care nu corespundeau mereu cu cererile autorităţilor de la Budapesta, Bucureşti şi Sofia şi stârneau, pe bună dreptate, mânia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Exasperat de situaţia respectivă şi de blocajul care exista la nivelul C.A.E.R. în cooperarea în industria construcţiilor de maşini, politicianul comunist român a spus cu năduf la 21 noiembrie 1962, în timpul Plenarei C.C. al P.M.R., astfel: „Dar ce o să facem, o să cumpărăm tot mereu de la capitalişti la mama dracului (subl.n.)”.

Poziţia specială a Albaniei în lagărul sovietic şi problemele create de liderii politici de la Tirana atât Uniunii Sovietice, cât şi celorlalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc au fost de asemenea discutate la 12 decembrie 1962, fără a se găsi nişte soluţii de ieşire din blocajul politic, diplomatic, economic şi militar creat de liderul comunist albanez Enver Hodja. Dacă am dori să facem o analiză comparativă cu situaţia actuală din Uniunea Europeană, Albania din anii ’60 ar fi de partea politicienilor maghiari, polonezi, cehi, slovaci şi sloveni care contestă, pe bună dreptate, deciziile foarte ciudate ale cuplului politic Ursula von der Leyen – Charles Michel (reprezentat la Bucureşti de cuplul Dacian Julien Cioloş – Ilie Dan Barna) şi prozelitismul obscurantist al grupurilor politice din Occident formate din ecologişti, lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali etc. (Sperăm să fim iertaţi dacă am uitat de ciudaţi sau de alte grupuri care încearcă pe multiple căi să se facă remarcate în politica europeană prin expunerea publică a fanteziilor lor catastrofice şi sexuale şi îngenunchieri patetice la competiţiile sportive). Însă subiectul studiului nostru este cu totul altul. (Va urma)

Stenograma şedinţei din 12 decembrie 1962, în cursul căreia s-a aprobat poziţia delegaţiei române la Sesiunea a XVII-a a C.A.E.R. şi la şedinţa a III-a a Comitetului Executiv al Consiliului C.A.E.R. (extrase).

STENOGRAMA

şedinţei din ziua de 12 decembrie 1962, în cadrul căreia a fost aprobată poziţia Delegaţiei române la Sesiunea a XVII-a [a] C.A.E.R. şi Şedinţa a III-a a Comitetului Executiv al Consiliului C.A.E.R.

Participă la şedinţă tovarăşii: Bodnăraş Emil, Borilă Petre, Chivu Stoica, Drăghici Alexandru, Maurer Gheorghe Ion, Moghioroş Alexandru, Bârlădeanu Alexandru, Coliu Dumitru, Sălăjan Leontin, Răutu Leonte, Voitec Ştefan.

Au fost invitaţi să participe tovarăşii: Dalea Mihai, Cioară Gheorghe.

Şedinţa începe la ora 17.00.

Tov. Chivu Stoica: Cunoaşteţi ordinea de zi? Să înceapă tovarăşul Bârlădeanu.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Eu aş cere voie să vină şi tovarăşul Cioară.

Tov. Chivu Stoica: Să vină.

Tov. Alex. Bârlădeanu: O serie de probleme sunt legate de plan şi deci depind de tovarăşul Gaston, care nu este aici. Este în special scrisoarea lui Iaroşievici (corect: Piotr Jaroszewicz – nota P. Opriş).

Tov. Chivu Stoica: Tovarăşul Maurer mi-a spus că Gaston este de acord cu materialul.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: El a spus că nu are nimic de spus în afară de ceea ce spune Bârlădeanu.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sunt probleme de fond, eu am să arăt câteva din ele, însă să nu fie cazul să revenim asupra unei hotărâri pe care o luăm atunci când se întoarce Gaston.

Poimâine începe sesiunea C.A.E.R. şi după sesiune şedinţa Comitetului executiv.

În materialul care l-am prezentat foarte sumar şi foarte scurt sunt prezentate esenţialele propuneri cuprinse în ordinea de zi. În afară de acest material mai sunt câteva probleme care vreau să le arăt Biroului Politic pentru a se lua o hotărâre în ce priveşte indicaţiile care trebuiesc date delegaţiei noastre. Aceste probleme sunt cuprinse în scrisoarea lui Iaroşievici (corect: Jaroszewicz – nota P. Opriş), apoi mai este o propunere venită din partea Cehoslovaciei în care se ridică problema „ce înseamnă forum-ul C.A.E.R.?” şi noţiunea „ce înseamnă ţară interesată” şi altele.

Eu nu ştiu cum aţi dori să facem, să citim fiecare punct în parte?

Tov. Chivu Stoica: Fiecare punct.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Eu aş propune ca scrisoarea lui Iaroşievici (corect: Jaroszewicz – nota P. Opriş) s-o lăsăm la sfârşit.

Prima problemă la ordinea de zi este Raportul secretariatului în care se examinează activitatea C.A.E.R. pe anul trecut, probleme care s-au mai discutat. Aici nu există nici o problemă de divergenţe de fond, chiar dacă se vor mai aduce anumite îmbunătăţiri. Nu merită să vă reţin timpul cu această problemă, în afară de câteva propuneri pe care le ridică Secretariatul.

În primul rând, atrage atenţia ţărilor asupra unor măsuri foarte serioase ce trebuiesc luate de fiecare ţară în parte pentru prezentarea la timp a materialelor necesare C.A.E.R.-ului. Sunt întârzieri – şi vinovaţi suntem şi noi – în ce priveşte prezentarea la timp a materialelor. După aceea, în legătură cu alcătuirea aparatului C.A.E.R., se cer eforturi din partea ţărilor pentru repartizarea cadrelor necesare ocupării locurilor ce li s-au repartizat. Mai sunt apoi o serie de probleme de ordin procedural, care nu interesează. Eu propun să trecem peste acest punct.

În al doilea rând, este raportul Comisiei pentru agricultură, privind îndeplinirea sarcinilor date de sesiunea C.A.E.R. din 1960. Asupra acestei probleme voi face un scurt istoric.

În ianuarie 1960 a avut loc Consfătuirea primilor secretari în ce priveşte problemele agriculturii. Acolo s-a constatat că agricultura se dezvoltă insuficient, că o serie de ţări îşi sporesc an de an importul de cereale – şi în special importul de grâu şi porumb – şi trebuiesc luate măsuri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale ţărilor cu aceste produse.

După această întâlnire a avut loc o sesiune a C.A.E.R. care a concretizat sarcinile fiecărei ţări în ce priveşte producţia agricolă.

Cu toate acestea s-a constatat că importurile de cereale cresc, suprafeţele însămânţate cu cereale alimentare şi furajere scad; deşi a crescut numărul de tractoare, totuşi rezultatele fundamentale ne arată o situaţie mai proastă decât a fost la Consfătuirea primilor secretari din 1960.

Tov. Emil Bodnăraş: Suprafeţele însămânţate cu cereale scad?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Suprafeţele scad şi importul creşte. Astfel, Polonia depinde, în ce priveşte importul de cereale, de Statele Unite ale Americii, deşi Polonia flutură steagul independenţei economice faţă de ţările capitaliste, deşi ea, datorită importului de cereale din Statele Unite, este dependentă de această ţară din punct de vedere economic. De altfel, trebuie spus că în condiţiile în care cumpără cereale din Statele Unite, depinde cumpărarea de filme capitaliste în valoare de un milion de dolari.

În 1962 a avut loc o altă Consfătuire a primilor secretari, unde, printre altele, s-a vorbit şi despre agricultură.

Comisia pentru agricultură a luat toată această istorie de la capăt şi a propus, în iulie 1962, să se dea toate aceste sarcini Comisiei pentru agricultură, ca şi cum n-ar fi fost date niciodată până acum, dar au pierdut pe drum o idee foarte importantă prevăzută în Hotărârea primilor secretari şi a C.A.E.R., aceea ca fiecare ţară să-şi satisfacă nevoile proprii cu cereale. Noi am criticat aceste probleme şi la această intervenţie a noastră s-a hotărât ca această comisie să facă un raport. Acest raport este prezentat împreună cu un proiect de hotărâre. Proiectul de hotărâre nu este rău, numai că trebuie pus degetul pe rană. Aici noi trebuie să ridicăm problema că nu s-au îndeplinit sarcinile date prin hotărârea adoptată de primii secretari în 1960. S-au ocupat mai mult de specializare. Acum propun crearea de ferme comune pentru creşterea păsărilor şi alte lucruri de felul acesta.

Acest punct îl considerăm interesant pentru că dacă nu atacăm noi această problemă, noi vom fi aceia care vom fi obiectul cererilor de cereale.

În această problemă suntem în perfect comun de acord cu partea sovietică şi chiar tovarăşul Hruşciov a vorbit în repetate rânduri despre această problemă.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Eu consider că trebuie să luăm hotărâre la fiecare punct în parte ca să nu revenim după aceea.

Tov. Chivu Stoica: Sunteţi de acord, tovarăşi, să luăm hotărâre după fiecare punct în parte? (toţi tovarăşii sunt de acord)

[…]

Tov. Alex. Bârlădeanu: Tot în legătură cu construcţiile de maşini, am primit o scrisoare de la Apró Antal, în care critică Comisia construcţiilor de maşini că specializarea nu este bună, că ungurii renunţă la patru tipuri de maşini şi se opresc la unul singur, că sunt o serie de maşini agricole care se produc în mai multe ţări şi că ungurii sunt într-o situaţie neîndreptăţită pentru că renunţă la 18 tipuri de maşini. Ei nici n-au fabricat cele 18 tipuri de maşini şi spun că renunţă.

Critica lor, în parte, este îndreptăţită, că sunt o serie de maşini care se produc în mai multe ţări, dar situaţia acum s-a mai îmbunătăţit. Mai bine dintr-atât nu se poate.

Tov. Dumitru Coliu: Ei au arătat la Congres că se specializează în aparatură de telecomunicaţii.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Apró mai susţine ca tractoarele să nu fie specializate pe tipuri de tractoare, ci pe subansamble. Abriham a fost acolo unde fac cehii şi sovieticii şi a văzut ce iese.

Tov. Dalea Mihai: Eu vreau să arăt ceva în legătură cu semănătoarea de sfeclă şi maşina de plantat cartofi. Noi suntem departe de a fi însuşit aceste tipuri de maşini. De altfel noi nici nu suntem interesaţi şi totuşi ni le-au plasat nouă pentru că sunt maşini grele şi nu s-au găsit alţii să le facă.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Eu am stat de vorbă cu tov. Tuzu şi mi-a spus că problema s-a pus pentru export. Dacă sunteţi de acord să renunţăm la aceste maşini eu n-am nimic împotrivă.

Tov. Alex. Moghioroş: Să renunţăm. Noi avem o maşină de însămânţat universală cu care se poate însămânţa orice prăşitoare, în afară de cartofi. Pentru asta de cartofi putem să renunţăm. Noi de altfel am şi spus această problemă ministrului Industriei Grele.

Tov. Chivu Stoica: Aţi văzut cu combina aceea de porumb, au spus că e foarte bună.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Noi am vrut să producem o combină care să facă mai multe operaţii, dar n-am reuşit.

Tov. Alex. Moghioroş: Avem noi o maşină care recoltează direct porumb boabe.

Tov. Chivu Stoica: Să renunţăm deci la cele două tipuri de maşini de însămânţat cartofi şi sfeclă.

Să mergem mai departe.

[…]

Tov. Alex. Bârlădeanu: Se observă tendinţa de a se aduce unele modificări în ce priveşte funcţionarea C.A.E.R. La această sesiune se intenţionează să se aducă unele modificări de organizare şi funcţionare a C.A.E.R., dar nu sunt probleme fundamentale.

Tovarăşul Iaroşievici (corect: Jaroszewicz – nota P. Opriş) a ridicat problema câte ţări să fie pentru ca o hotărâre să fie valabilă. El propunea ca o hotărâre să poată fi luată fără participarea a două ţări, având în vedere Albania. Atunci l-am întrebat: consideraţi că va fi şi o a doua ţară în situaţia Albaniei? La această întrebare nu mi-a răspuns şi cu aceasta s-a încheiat discuţia.

În legătură cu noţiunea de „ţară interesată” s-a convenit să aibă loc un schimb de păreri.

Astăzi, înainte de prânz, am primit o scrisoare a cehilor. Eu am încercat să mă lămuresc asupra conţinutului ei, dar n-am reuşit. Probabil că n-a fost nici bine tradusă în limba rusă, însă un lucru am desprins. Ei pun problema foarte îngust în ce priveşte luarea hotărârilor din cauza Albaniei. Albania rămâne ţară membră a C.A.E.R. şi atunci se poate pune problema cum să luăm noi hotărâri fără participarea unei ţări. Aici se propune să se ia o hotărâre cu participarea a 4/5 sau 3/5 din ţări. Este adevărat tot ce spun ei că ar trebui păstrată prevederea prin care hotărârea este valabilă pentru o ţară dacă ea a acceptat-o. Eu totuşi nu înţeleg prea mult din această scrisoare. Probabil şi traducerea în ruseşte este proastă, dar fapt este că problema se ridică.

Tov. Chivu Stoica: Dar se concepe luarea unei hotărâri fără participarea unei ţări care o interesează.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Se poate concepe, dar eu cred că atunci când s-a pus această problemă s-a plecat de la o socoteală deliberată. Existenţa Albaniei ar pune tocmai ipoteza forumului. Eu zic să nu discutăm şi să lăsăm problema aşa pentru că este imposibil să fie un organ fără participarea uneia din ţări. Cu Albania este o situaţie anormală pentru că s-a situat în afara C.A.E.R.

Tov. Leonte Răutu: Trebuie să vedem în ce condiţii poate fi rezolvată această problemă într-o situaţie similară cu cea a Albaniei. Din punct de vedere juridic forumul este legat de majoritate.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Să se vadă ce înseamnă „ţară interesată”.

Tov. Emil Bodnăraş: În ceea ce priveşte împrejurarea că Albania lipseşte, nu modifică situaţia pentru că acei prezenţi au capacitatea de a se pronunţa, însă să nu se pronunţe în aşa fel ca să oblige Albania, dar pot lua o hotărâre care să fie obligatorie pentru cei prezenţi. Nu se pot discuta probleme de Forum într-o asemenea organizaţie, iar ţară interesată este ţara care crede că are un interes.

Tov. Leonte Răutu: Aceasta înseamnă hotărâre luată de comun acord nu pe majoritate. Forumul înseamnă hotărâri luate pe majoritate.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Trebuie bine pusă problema asta. Până acum nu s-a discutat, de ce apare acum [?].

Tov. Alex. Drăghici: Aceasta are în spate altă problemă, vor să spună despre Piaţa Comună, că Belgia şi Olanda a trebuit (sic!) să fabrice turisme şi a venit Piaţa Comună şi le-a interzis să mai fabrice. Ei pun problema cam aşa, de ce la cei care participă la Piaţa Comună se pot face astfel de lucruri şi la noi nu [?].

Tov. Alex. Bârlădeanu: Spun că noi am modificat statutul, că vor participa şi ţări din Asia, poate că unele ţări vor lipsi, dar noi trebuie să luăm hotărâri.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Că o ţară poate lipsi, este o absurditate. Nu poate lipsi prin definiţie, de ce să lipsească o ţară, se îmbolnăveşte, lucrul acesta este inadmisibil.

Tov. Chivu Stoica: E clar acest lucru?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Această discuţie pe care am considerat-o închisă în luna iulie a renăscut acum. Celelalte puncte la ordinea de zi sunt în conformitate cu cele hotărâte. Suntem de acord cu ele. Este înfiinţarea Comisiei Valutare Financiare, cu care am fost de acord. S-a pus problema ca cota de participare a Mongoliei să fie de 5%, noi avem 10%, celelalte ţări au 13%, iar Uniunea Sovietică participă cu 33%. Aceste cote s-au făcut în concordanţă cu personalul care participă.

Acestea sunt probleme ale Sesiunii. După sesiune urmează Comitetul Executiv.

Tov. Chivu Stoica: Adică celelalte probleme sunt clare.

Tov. Leonte Răutu: Trebuie să fie totul clar, să nu se interpreteze că noi suntem împotriva eficienţei economice. Ei propun înfiinţarea unui centru de cercetări, iar noi obiectăm.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Noi obiectăm pentru că trebuie să ştim ce înseamnă această eficienţă economică, vrem să ştim precis ce este aceasta, vrem mai întâi să ne clarificăm şi pe urmă să ne pronunţăm.

Tov. Leonte Răutu: Dar noi să spun[em] acest lucru, pentru că în felul cum este pusă problema în material noi dăm un răspuns că nu am vrea un asemenea centru, să nu creiem (sic!) confuzii. Trebuie să spunem că noi vrem să clarificăm raportul între noţiunea de eficienţă economică şi celelalte lucruri. Trebuie să răspundem într-o formă că noi nu suntem împotriva creierii (sic!) acestui organ.

Tov. Alex. Bârlădeanu: În fond noi suntem împotriva acestui lucru, pentru că asta ne dă nouă bătaie de cap.

Tov. Leonte Răutu: Trebuie să spunem că creiarea (sic!) unui asemenea centru de cercetări este bună, dar trebuie să ne clarificăm noi mai întâi ce înseamnă asta.

Tov. Alex. Bârlădeanu: În şedinţa Comitetului Executiv, prima problemă va fi despre specializarea producţiei celor mai importante şi mai progresive maşini unelte, utilaje de foraj, vagoane, fabrici de zahăr şi altele.

Aceste probleme credem că sunt raţionale şi sunt în întregime conforme cu sarcinile pe care le avem noi pentru a produce maşini unelte. Se constată însă că aceste maşini unelte care sunt cele mai bune nu se produc în cantităţi suficiente şi chiar se face un apel ca să se majoreze producţia la aceste maşini.

Tov. Leontin Sălăjan: Aici nu prea se îndeamnă lumea, rămân 1045 bucăţi din cele planificate. Acestea se produc însă numai în cantităţi insuficiente (sic!).

Tov. Chivu Stoica: Trebuie să se mărească.

Tov. Coliu Dumitru: De ce, se prevede la noi 2000 de tone în 24 de ore, cât fac ceilalţi?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Ceilalţi fac 2000-3000 de tone. Acestea le-am luat noi ca să producem. Nu mai avem nevoie de proiect, îl copiem pe cel existent.

[…]

Tov. Chivu Stoica: Aici este clar, trecem mai departe.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sunt o serie de ţări şi în primul rând polonezii care s-au plâns că nu se respectă prevederile de specializare, în sensul că ceea ce este prevăzut să se facă de unii nu se livrează la timp sau nu se livrează deloc. Ei au ridicat problema ca să se găsească o modalitate de urmărire a felului cum se îndeplinesc sarcinile de livrare. Propunerea este justă, ce nu a fost just a fost că au căutat să introducă noţiunea de control, nu de urmărire. Chiar în această hotărâre bagă organizarea unui control sistematic din partea C.A.E.R. Noi apelăm la hotărârea secretarilor şi ei la hotărârea C.A.E.R. unde se spune control. Cuvântul control este pus numai în preambul, în restul nu este trecut control.

Sunt o serie de măsuri care trebuiesc luate de noi, în special trebuie să se ocupe [Constantin] Tuzu, Gogu [Rădulescu], pentru că dacă ne-am luat sarcina să producem un utilaj ca să-l predăm cehilor şi polonezilor, atunci trebuie să-l facem şi să-l livrăm la timp.

Tov. Leontin Sălăjan: Acest lucru este foarte important.

Tov. Bârlădeanu Alex.: Cei mai răi platnici sunt cehii şi nemţii.

Tov. Chivu Stoica: Sunteţi de acord, tovarăşi, cu problemele acestea (sic!). Atunci mergem mai departe.

Tov. Alex. Bârlădeanu: În legătură cu problema de la construcţia de maşini, vreau să cer permisiunea să spun câteva cuvinte despre calitatea utilajelor care se livrează.

Noi am pregătit un material, avem strânse date şi cel mai bun lucru ar fi să spun oral şi pe urmă să dau materialul în scris ca să fie trecut în hotărâre, nu este vorba numai despre livrarea la timp, dar şi despre calitatea bună a lui.

Următorul punct se referă la un proiect de convenţie între producătorii de rulmenţi. Este o problemă unde cred că va fi ocazie de ceartă. Proiectul este dat de polonezi. Pentru că există Trustul Oţelului în Piaţa Comună, au propus să avem şi noi în comun producţia de rulmenţi.

Care este situaţia?

Cel mai bine merg lucrurile în înţelegerile reciproce în domeniul rulmenţilor. Există o secţie specială, care se adună şi stabileşte planul respectiv şi lucrurile merg bine şi nu au fost plângeri până acum.

Pentru ca să ne aflăm în treabă polonezii au propus să înfiinţăm un comitet pentru rulmenţi. Noi le-am arătat că considerăm inutil, dar dacă şi ceilalţi sunt de acord nu avem de ce să fim noi împotrivă, dar cu felul pe care îl înţeleg polonezii nu mai putem fi de acord.

Este o problemă foarte confuză pe care au pus-o aici. Se zice că comitetul ar trebui să analizeze şi să elaboreze recomandări pentru planul de investiţii în scopul celei mai bune folosiri a resurselor materiale pe care le dau ţările pentru dezvoltarea producţiei de rulmenţi. Asta nu putem s-o admitem, să lăsăm pe seama unei comisii şi nu putem fi de acord ca să se dea dreptul comitetului să ia hotărâri definitive pe problemele pe care le va stabili statutul acestui comitet.

Nu există comitet, dar îi dăm dreptul să ia hotărâri. Dacă se înfiinţează comitetul acesta lucrurile trebuie eliminate din hotărâre. Dacă toţi ceilalţi sunt de acord o să fim şi noi, dar fără aceste lucruri. În hotărârea de partid este prevăzut să se înfiinţeze un asemenea comitet.

Noi vom pleda şi vom arăta inutilitatea acestui comitet, dacă nu vom reuşi, vom căuta să-i limităm atribuţiunile.

Tov. I.G. Maurer: Cine prezidează?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sesiunea o prezidez eu, iar comitetul executiv îl prezidează Apró [Antal].

La raportul Comisiei de Comerţ Exterior nu avem obiecţiuni, vom da explicaţii la o informaţie în care se arată că a scăzut volumul de schimb cu R.D.G. Vom arăta că volumul de schimb cu R.D.G. este scăzut pentru că am încheiat contractul numai în luna august şi asta nu din cauza noastră ci din cauza că ei nu au respectat o serie de prevederi.

Se pune problema creşterii schimburilor în cadrul ţărilor din C.A.E.R.

Tov. Leonte Răutu: Aici se prevede că până în 1965 la noi este cea mai mare proporţie de schimburi cu ţările capitaliste.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Noi avem un acord încheiat pe 5 ani, în acest acord nu se pot prevedea decât mărfurile fundamentale şi cantităţile pe care le putem prevedea la începutul perioadei pentru tot acordul.

În fiecare an, pe lângă acest acord, se mai fac şi alte acorduri, care măresc volumul de schimb. Deci acordul acesta nu epuizează tot volumul de schimb.

Poate alţii au prevăzut contingenţe (sic!) mai largi. Nemţii şi cehii au prevăzut contingenţe (sic!) mai largi, dar nu le respectă.

Tov. Leonte Răutu: Nu există la noi livrări combinate în compensaţie cu altele, trebuie să arătăm.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Unii arată pe hârtie, dar în realitate nu fac.

[…]

Tov. Alex. Bârlădeanu: Despre structura şi statutul de funcţiuni al secretariatului. Secretariatul o să aibă un total de 629 de specialişti, care să fie repartizaţi pe ţări. Noi avem în acest număr de specialişti 70 de oameni. Acest număr de specialişti este corespunzător şi cu participarea bănească a ţărilor noastre. Am observat că la fiecare pas există tendinţa ca noi să fim împinşi la funcţiile de jos, la cele mai puţin importante.

Situaţia, aşa cum se prezintă astăzi, poate fi considerată satisfăcătoare, dar nu avem altă posibilitate de a obţine decât prin târguială, ceea ce am obţinut bine este locţiitorul de secretar. De când există secretar şi adjunct, polonezul a fost şef şi adjunct cehul. Acum noi am făcut propunerea asta în vară şi s-a mai aprobat un secretar adjunct. Reprezentantul nostru se ocupă cu probleme ale industriei chimice, cu industria petrolului şi cu energia electrică.

Secretar acum este [Nikolai] Fadeev. Noi avem ocupate 70 de locuri. Eu vreau să rog Biroul Politic să se ia o hotărâre specială şi să fim ajutaţi să găsim aceşti oameni şi să-i trimitem acolo, altfel locurile le ocupă alţii. Aceşti oameni care vor fi trimişi acolo trebuie să fie specialişti cu înaltă calificare, să fie bine pregătiţi atât din punct de vedere politic cât şi din punct de vedere economic, de asemenea se pune problema ca să cunoască limba rusă. De aceea eu rog şi cer sprijinul Biroului Politic pentru acest lucru, altfel în C.A.E.R. vor face treabă specialiştii altor ţări.

Tov. I.G. Maurer: Problema aceasta noi am mai discutat-o şi am stabilit că acolo trimitem oameni de înaltă clasă din toate punctele de vedere. După ce se va termina Sesiunea C.A.E.R. tovarăşul Bârlădeanu să vină cu propuneri concrete, să arate pe cine cred că este bine să trimitem acolo.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sunt unii oameni buni, care sunt căsătoriţi cu sovietice, cunosc bine limba rusă, cu toate că nu asta este lucrul cel mai important, pentru că limba rusă o pot învăţa, o să căutăm să facem propunerile cele mai bune.

Bugetul secretariatului pe anul viitor este de 12 milioane ruble, partea noastră este de 1.200.000 ruble. S-a hotărât ca treptat toate comisiile să aibă sediul la Moscova. Sovieticii construiesc acum şi un hotel pentru delegaţii care vin la şedinţele C.A.E.R.

Modificările regulamentului comisiilor sunt probleme formale.

[…]

Tov. Chivu Stoica: Pe urmă mai este şi internaţionalizarea forţelor de producţie. Ce înseamnă aceasta?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Internaţionalizarea forţelor de producţie este un alt termen pentru „integrare”.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Mie mi se pare că Uniunea Sovietică va intra cu planul ei, chiar dacă anumiţi indicatori n-au intrat.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Fără participarea Uniunii Sovietice cu industria metalurgică nu este posibilă dezvoltarea industriei noastre.

Aş vrea acum să vă informez ce uzine am propus noi să fie vizitate acum: Uzinele „23 August”, Vulcan, Electromagnetica.

Tov. Chivu Stoica: Electromagnetica este un atelier, ce are, are nişte secţii de producere a telefoanelor. Dacă vreţi, duceţi-i la tranzistori.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Tuzu spune că e foarte bună.

Tov. Chivu Stoica: Noi abia acum trebuie să investim acolo vreo 200 milioane de lei. S-o scoatem.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Am mai propus Fabrica de Confecţii şi Tricotaje Bucureşti şi ne gândim la o fabrică de radiatoare şi băi şi obiecte de porţelan.

Tov. Chivu Stoica: Nu avem.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Mai avem trecut Fabrica de anvelope „Danubiana”.

Tov. Alex. Drăghici: Încă sunt englezii acolo.

Tov. Alex. Bârlădeanu: O să-i scoatem.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Şi sovieticii au luat de la ei, aşa că nu este un secret.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Apoi avem Fabrica „1 Mai” Ploieşti, Electroputere – Craiova, Steagul Roşu şi Tractorul Braşov, Hunedoara, Reşiţa, Bicazul, să vadă cehii la Bicaz, apoi Borzeşti, Oneşti, Săvineşti şi se propune Rafinăria Brazi. Toţi vor s-o vadă.

Tov. Chivu Stoica: Poate şi la Brăila, la combinatul de stuf.

Tov. Petre Borilă: Fabricile de zahăr nu vor să le vadă cehii?

Tov. Chivu Stoica: La Suceava, poate, sunt două combinate de celuloză, de zahăr. Să vadă cehii şi termocentrala.

Poate şi o fabrică de mobilă, un combinat din acesta care pleacă de la lemn şi ajunge la mobilă.

Tov. Alexandru Moghioroş: La Blaj, la Gherla, care funcţionează şi sunt dotate cu tehnică nouă. Şi la Brăila se poate.

Tov. Chivu Stoica: Acolo e o singură secţie.

Să aveţi pe listă un combinat din acestea.

[…]

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sunt vreo 10 membri ai Birourilor Politice. Trebuie să le facem şi un program cultural. Noi i-am invitat vineri la un spectacol la operă. Spre sfârşitul săptămânii să facem o serie de programe mixte, programe speciale. Cam pe ziua de 20 ar trebui să facem acest program.

Tov. Leonte Răutu: Până atunci se întoarce ansamblul nostru din S.U.A. şi are un program foarte bun.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Să le facem un program special şi să sfârşim cu o recepţie unde va vorbi tovarăşul Maurer. Recepţia va fi în seara zilei de 21 decembrie.

Tov. Leonte Răutu: Nu se obişnuieşte să fie primiţi?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sovieticii obişnuiesc să fie primiţi de primul secretar.

Tov. Emil Bodnăraş: Câţi sunt toţi?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Vreo 300.

Tov. Emil Bodnăraş: Eu mă gândeam la o masă, nu în picioare la recepţie.

Tov. Alex. Bârlădeanu: În picioare.

Tov. Leonte Răutu: Dacă s-ar putea face cu membrii Comitetului Executiv o masă în altă seară.

Tov. Chivu Stoica: Nu face. Mai bine o recepţie.

Dacă se va pune problema să fie primiţi, să fie primiţi de tov. Maurer, dar asta numai la cerere.

[…]

Tov. Emil Bodnăraş: Cum traduceţi?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Avem cabine, totul este organizat la Casa Scânteii. Se traduce în nouă limbi, plus limba franceză pentru vietnamezi.

Tov. Ion Gheorghe Maurer: Ar trebui să fie trecut şi acest punct că ospitalitatea va trebui să fie foarte ridicată.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Vor sta toţi într-un singur hotel, au condiţii bune. Avem 80 de maşini. Am luat toate măsurile şi cred că va fi bine.

Pentru informare vreau să vă citesc comunicatul pe care l-a dat agenţia de presă poloneză în legătură cu sesiunea.

(dă citire comunicatului)

Aceasta este o lipsă de tact şi indiscreţie.

Tov. Chivu Stoica: Am încheiat cu C.A.E.R.-ul. Ai terminat? Trecem mai departe.

[…]

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 34/1962, f. 8-10; 15-24; 34-35; 41-44.

Distribuie acest articol

55 COMENTARII

  1. Ing. Radu Băncescu nu a rămas în Elveția. Pot certifica acest lucru deoarece eram prieten de joacă cu copii lui exact în acea perioadă. După niște ani s-a transferat de la Reșița nu știu unde – probabil în București.

    • Vă mulţumesc foarte mult pentru această informaţie. Nu ştiu de ce a scris Ghorghiu-Dej acel cuvânt.
      Voi ţine cont de informaţia dumneavoastră în studiul pe care doresc să îl public pe hârtie.

  2. Interesant și amuzant în același timp. Interesant e că în stenogramă nu apare deloc Dej. Deci presupun că el nu era în comitet. E ceva ce nu s-ar fi întâmplat de nicio culoare sub Ceaușescu care lua toate deciziile de la sfeclă la rachete… :)

  3. O fi avut sau nu sens achiziția de licențe pentru locomotive? La prima vedere aș spune că da. E un produs de complexitate și tehnicitate ridicată ce implică multă manoperă și e necear în cantități foarte mari. Foarte probabil că volumul producției și costurile mici ale mâinii de lucru din țară acopereau costurile licenței. În condițiile economiei comuniste cu o monedă neconvertibilă era cea mai bună soluție. În plus la vremea respectivă tehnica evolua destul de lent deci ce se învăța din licență putea fi valorificat decenii în șir.

    Din păcate s-a întâmplat cam ce se întâmpla în toată economia comunistă: Nu se prea dezvolta nimic. Se făcea la nesfârșit același produs până la demodarea sa completă. Asta cu toate că arile intreprinderi socialiste aveau birouri de proiectare și institute de cercetări câtă frunză și iarbă… Numai că e foarte greu să-l faci pe om să creeze ceva fără stimulente.

    Exact asta e și problema UE de azi. Socialismul soft care-i jumulește pe toți cei ce vor să facă ceva taie orice apetit pentru risc, cercetare, dezvoltare și inovație. Creativitatea tehnologică în UE eazi undeva pe la 0, chiar dacă Europa era până acum câteva decenii vârful de lance al dezvoltării și inovației. Nacealnicii UE revarsă tot soiul de gant-uri și fonduri de dezvoltare pe nenumărate startup-uri ce nu inovează și nu prea produc nimic. Fac doasare stufoase, încasează toți banii după principiul caragielesc „pupă-i pe bot și linge tot!” iar când se termină banii închid taraba și înfiițează alt stratup a la Dan Barna. Am amici care fac asta de ani de zile. Au ajuns meșteri al întocnit dosare de înființat startup-uri ce ce nu prodiuc niciodată nimic afară de alte dosare pentru viitoarele startup-uri ce vor produce nimic. Totul în baza principiuului ardelenesc „Dacă mere, mere!”

    • Va veni vremea să scriu şi despre „inteligenţa” la care s-a referit Ceauşescu în 1966, când s-a discutat despre obţinerea licenţei de fabricare a tractoarelor FIAT la Braşov. Însă până atunci trebuie să termin a doua parte a studiului de mai sus (negocierile din 1963 cu polonezii şi finalul), apoi o să mai vedem ce mai punem în valoare.
      Licenţele erau bune şi valoroase pentru o ţară eminamente agrară. Ce s-a întâmplat cu acestea mai departe şi cu ce au fost plătite? Aici este marea problemă.

    • Si totusi cindva incepusera si ing romani sa dezvolte cite ceva dar erau impiedicati de mai multe chestii.
      In primul rind o neincredere bolnava in propriile posibilitati. Chiar daca la nivel superior se vorbea admirativ de inventivitatea romaneasca, la concret se spune du-te ba cu dinastea, daca era asa usor le faceau nemtii.
      In al doilea rind la produse in licenta nu prea puteai sa imbunatatesti nimic deoarece pierdeai certificarea. Certificarea e un proces extrem de complicat si costisitor, pe vremea aia se stia f putin de cum se face asa ceva.

      • Exact despre acest aspect (pierderea certificării) doresc să scriu după ce termin cu manuscrisul şi locomotivele. După cum spuneam în urmă cu două săptămâni la materialul despre BAC 1-11, sunt multe informaţii care stau încă prin dosare şi trebuie explicate cu ajutorul unor specialişti ca dumneavoastră. Sper să nu mă mănânce lupul între timp din cauza criticării nemţoaicelor care conduc Europa. :)))

      • Aici nu e vorba de ingineri. Suntem amândoi ingineri și stim asta foarte bine. Produsele noi nu sunt făcute de ingineri :) Ele sunt făcute de cei ce alocă fonduri pentru ele. Fără ăștia nu se urnește nimic. Vremurile în care îi venea lui Rudolf Diesel o idee genială, și se punea la planșetă ca să facă motorul ce-i poartă numele au cam trecut…

        Nu exista încredere în tehnicienii români din cauză că ei la rândul lor inventau periodic perpetuum mobile. Ăștia cu fondurile erau incompetenți și nu putea face distincția între un perpetuum mobile și o idee cu adevărat de valoare. Cel mai simplu era să nu riști nimic.

        Problema e că și după ce expira licența șe mai modifica câte ceva mărunt cât să se poată pretinde că e un „produs original” și continua să se facă același chestie demodată și deșpășită. De exemplu polonezii au făcut Polonez 1500 (care totuși semăna a mașină a vremurilor ei) după ce au învățat de la Fiat cum se face o mașină și după ce a expirat licența la Fiat. E drept că au continuat să construiască în paralel și Polski Fiat. La fel rușii au făcut Lada Samara (o mașină foarte bună pentru vremea ei și țara lor) după ce au învățat tot de la Fiat cum se face o mașină și după le-a expirat licența Fiat, chiar dacă au ținut în producție și vechile Lada.

        La noi în schimb s-a făcut Dacia 1310 după ce a expirat licența Daciei 1300. S-a umblat un pic pe la faruri dar s-a continuat cu obstinașie faricarea aceleiași mașini model 1968. Ba chiar s-a mai cumpărat o licență a unei mașini franceze (Olcit) transformată în eșec epic…

  4. Absolut neinteresanta intreaga discutie politica atasata anilor 60-62 ca si masurile luate de catre PCR. in diferitele ocazii . Ati construit un text doar pentru a face o anume referire, undeva pe la jumatatea scrierii d-voastra , la o presupusa situatie actuala din UE , aducind in discutie un anume tovaras albanez Enver Hodja ca si motiv de comparatie sau de asociere cu niste conducatori efemeri de factura iliberala ce vezi doamne ar avea dreptate , in contrapartida cu toti ceilalti , evident mult mai numerosi , conducatori de state din UE si ne spuneti fara jena cum : Dacă am dori să facem o analiză comparativă cu situaţia actuală din Uniunea Europeană, Albania din anii ’60 ar fi de partea politicienilor maghiari, polonezi, cehi, slovaci şi sloveni care contestă, pe bună dreptate, deciziile foarte ciudate ale cuplului politic Ursula von der Leyen – Charles Michel (reprezentat la Bucureşti de cuplul Dacian Julien Cioloş – Ilie Dan Barna) şi prozelitismul obscurantist al grupurilor politice din Occident formate din ecologişti, lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali etc. (Sperăm să fim iertaţi dacă am uitat de ciudaţi sau de alte grupuri care încearcă pe multiple căi să se facă remarcate în politica europeană prin expunerea publică a fanteziilor lor catastrofice şi sexuale şi îngenunchieri patetice la competiţiile sportiv. Poate ar fi momentul sa ascultati (nu este sper prea tirziu )cuvintele unui om ce ne spune :Trebuie să-și dea seama că sunt parte a UE(cu referire la Ungaria, dar tot atit de adevarat si pentru Polonia -Slovenia ) și în această comunitate de valori nimeni nu poate fi discriminat din cauza sexualității, culorii pielii, genului, orice” . Probabil ati recunoscut cine a spus asta si cit de multa umanitate contin aceste spuse .Nimic nu poate fi mai anacronic si rusinos in aceasta lume decit a contesta drepturile tuturor oamenilor -NIMIC.

    • Cei care afirmă că nu le sunt respectate drepturile (care sunt acele încălcate?) au o agendă politică bazată pe principiul autovictimizării. Cu cât urlă mai tare, cu atât primesc mai multe recompense politico-financiare.
      Textul referitor la Albania are multe similitudini cu ceea ce se întâmplă la Bruxelles în zilele noastre. Cine crede că poate înlocui unanimitatea cu „Forumul” din 1962 dorit de sovietici se înşeală. Conducerea Uniunii Europene este blocată chiar de principiile care stau la baza structurii create de politicienii din anii ’50. Am spus şi săptămâna trecută: politicienii Uniunii Europene, în frunte cu cei menţionaţi în text, habar n-au cum să gestioneze situaţia deoarece Uniunea Europeană a rămas la stadiul de Piaţă Comună – un teritoriu economic, nu o entitate politică. Nu este nici cal, nici măgar.
      În ceea ce priveşte jumătatea studiului, aşa este. După numărul 1 va fi numărul 2 (şi ultimul). Fără supărare :)

      • Fara supare ! Imi pare ca aveti o imagine anacronica vremurilor . Ca si ginditor independent ne afiliat diferitelor teorii , fie ele si ideologice, nu pot decit accepta o realitate existenta .Natura umana este asa cum o vedem cu totii si cum o stim ca si existenta de mii si mii de ani .Nu putem trata cu unitati de masura diferite ceea ce noi numim animalul OM. Va citez inca o data spusele :Trebuie să-și dea seama că sunt parte a UE(cu referire la Ungaria, dar tot atit de adevarat si pentru Polonia -Slovenia ) și în această comunitate de valori nimeni nu poate fi discriminat din cauza sexualității, culorii pielii, genului, orice” . Daca nu sunteti de acord cu aceste spuse ci doar afisati niste imagini proprii – ce nu au legatura cu zicerea in cauza -atunci este greu de a colabora la nivelul intelegerii .Dealtfel la nivel UE este reglementata juridic aceasta tema si toate natiunile componente au aderat la ea .Iata ce zice manualul de drept European :

        Manualul oferă o imagine de ansamblu a aspectelor-cheie ale dreptului european în domeniul nediscriminării, cu referire specifică la interzicerea discriminării prevăzute în Convenția europeană a drepturilor omului a Consiliului Europei (CEaDO), astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și de dreptul Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).Manualul recunoaște că principiul nediscriminării este foarte important, întrucât influențează exercitarea celorlalte drepturi ale omului. Obiectivul legislației în materie de nediscriminare este de a oferi tuturor persoanelor o perspectivă egală și echitabilă pentru accesul la oportunități într-o societate. Acestea fiind zise nu inteleg ceea ce doriti a reclama si nu pot intelege cuvintele d-voastra : Cu cât urlă mai tare, cu atât primesc mai multe recompense politico-financiare,sau :Politicienii Uniunii Europene, în frunte cu cei menţionaţi în text, habar n-au cum să gestioneze situaţia deoarece Uniunea Europeană a rămas la stadiul de Piaţă Comună – un teritoriu economic, nu o entitate politică. Nu este nici cal, nici măgar.De unde pina unde sau cum sustineti astfel de intrepretari ?Ce va face sa ziceti asa ceva ? Realitatea este in continua miscare .Uniunea Europeana este un organism si politic viu .Uniunea are in componenta ei si Parlamentul European si Comisia Europeana compusa din alesii tarilor ce fac parte prin tratatele semnate din UE.UE nu este o tara de sine statatoare ce se pozitioneza politic conform granitelor .UE se mareste zi de zi isi modifica componenta isi reafirma identitatea Europeana si incet- incet va deveni si la nivel militar o forta complemetara NATO .Principiilepolitice si economice sunt foarte clare si foarte real exprimate .Nu va inteleg nemultumirea .

        • Mai era câțiva vii și cu revoluția perpetuă în gură. Unul a ajuns în mausoleul de la Kremlin, iar altul s-a trezit cu un piolet în sfeclă pe meleagurile mexicane. Dacă vă place așa de mult de Ursula și compania ei, luați-o acasă și o puteți împăia. Va avea și ea o utilizare pe lumea asta, să sperie ciorile care mănâncă produsele agricole eco ale lui Macron și Cioloș.

        • Puritanismul comunist şi-a făcut simţită prezenţa atât în cazul bărbaţilor (care pretindeau că sunt atei şi, totodată, îşi arogau o aură mistică, promiţând poporului lor împărţirea a cinci pâini şi doi peşti cu ajutorul ideologiei lui Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Stalin), cât şi la partenerele lor de viaţă. De exemplu, într-un răspuns oferit de redacţia ziarului „Scânteia” cetăţeanului Gheorghe Zaharescu, la 12 ianuarie 1948, s-a consemnat astfel: „Îţi recomandăm apoi să elimini din concepţia d-tale ideile care te fac să scrii: «trupurile s-au înţeles între ele printr-un fluid straniu, printr-o forţă telepatică». Poetismul acesta mistic este necorespunzător artei care se vrea realistă, el este specific artei decadente burgheze”.
          La prima vedere, acel puritanism ar putea să fie considerat misogin deoarece nici unul dintre cei patru lideri menţionaţi nu a fost femeie. Iar dacă suntem de acord cu afirmaţia (corectă, în opinia noastră) privind paternitatea lui Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi Iosif Stalin în cazul comunismului şi aplicăm principiul corectitudinii politice invocat în zilele noastre de către alţi puritani – atât români (Dacian Julien Cioloş şi Ilie Dan Barna), cât şi străini (Emanuel Macron, Charles Michel şi să nu o uităm pe doamna Ursula von der Leyen) –, vom ajunge să ne întrebăm cine-i tatăl şi cine a fost mama comunismului şi al Uniunii Europene – aşa cum se poate proceda în cazul lui Decebal şi Traian, consideraţi a fi părinţii poporului român.
          În cazul Uniunii Europene răspunsul este fără îndoială clar şi logic: Angela Merkel şi Ursula von der Leyen. Dacă mă veţi întreba de ce, vă pot spune simplu: deoarece Uniunea Europeană este de genul feminin, spre deosebire de comunism, care are păr pe faţă, pe piept şi probabil şi pe picioare.

          • Fara supare – in dublu rol ! Poate observati? Eu unul nu ma refer la persoane decit daca citez din spuse lor . Nu va pot raspunde la astfel de afirmatii ce aduc in discutie ,persoane si care nu au nici cel mai mic sprijin de cocretete in spatele lor .O parere subiectiva nu are cum arata adevarul .O respect ca parere si atit . Daca doriti a face referire la povestea cu piinile invocata de d-voastra ar fi de acceptat sa raspundeti la o intrebare simpla ? Credeti in povestea (vad ca partial o cunosteti sau poate in totalitate ) ce sustine in integralitate toate teoriile filozofice si nu numai ce au in componenta lor si povestea ? Probabil nu o sa imi raspundeti .

            • Încerc să înţeleg de ce nu oferiţi exemple concrete şi îl tot citaţi pe Petre Opriş. Întâmplător, ştiu cine este şi cum încearcă să despartă apa când face baie în cadă. A aflat şi de unul, Moise, care a făcut acelaşi lucru la o scară mai mare, însă acela a scris şi 10 porunci, pe care a dorit să le ofere apoi întregii lumi. Doar un evreu l-a întrebat atunci: Dar cât costă?
              Nu vă plac exemplele cu şi despre personalităţile politice. Probabil înţelegeţi şi ce opinie am despre comentariile dumneavoastră.
              Revenind la Albania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia şi Slovenia, de unde aţi pornit discuţia, situaţia este clară. Nici una dintre ţările membre ale Grupului de la Vişegrad, plus Slovenia nu pot fi date afară din Uniunea Europeană de către lesbiene, Ursula von der Leyen, homosexuali, Dacian Julien Cioloş, transexuali, Ilie Dan Barna, bisexuali, Emanuel Macron sau de grupurile de ciudaţi care hălăduiesc prin Europa Occidentală. Dreptul la care faceţi referire este apă de ploaie. Uniunea Europeană nu este un stat federal sau o confederaţie, nu este nici cal, nici măgar. Uniunea Europeană este doar o Piaţă Comună. Visul lui Charles de Gaulle de a se crea Statele Unite ale Europei a rămas acolo, la sfârşitul anilor ’50 şi nici un politician european nu a reuşit de atunci să îl clintească până în prezent. Nebunii de la Bruxelles se află exact în aceeaşi situaţie a celor de la Moscova de la începutul anilor ’60, când şi-au dat seama că o hotărâre nu poate fi aplicată la nivelul întregului lagăr sovietic/al Uniunii Europene dacă o singură ţară nu o acceptă. Unanimitatea este câh-câh pentru globaliştii de la Moscova şi Bruxelles, dar este cazul să înghită prostia lor cu ajutorul referendumului din Ungaria.
              Ce anume caută zgubiliticii în această problemă? Carne de tun, recrutată de pe băncile şcolii. Probabil că s-au plictisit de partenerele şi partenerii de orgii de acelaşi sex şi s-au gândit să îşi împrospăteze sângele năvalnic şi sufletul duios cu nişte copii nevinovaţi. Iar Ursula von der Leyen, Dacian Julien Cioloş, Ilie Dan Barna, Charles Michel şi Emanuel Macron îi susţin din motive doar de ei ştiute. Nu vă întreb ce anume fac aceştia după ce se stinge lumina în cameră. Ştiu doar că Ursula von der Leyen joacă „scăunele” cu Charles Michel pe la Istanbul. Între timp, Navalnîi zace în prizonierat în Rusia, iar protestatarul de paradă din Belarus care habar n-are ce înseamnă dizidenţă şi suferinţă pentru nişte principii politice.
              În final, un sfat: nu aşteptaţi să vi se răspundă la mesaje. Sunt lucruri mult mai importante pe lumea aceasta.

          • Reveniți cu obstinație asupra temei dumneavoastră predilecte, și anume „putregaiul” Uniunii Europene, indiferent de topicul discuțiilor. De la licențe de fabricație a locomotivelor la Angela Merkel, de la sudura boghiurilor la Ursula von der Leyen. Tentația fructului dicotiledonat de culoarea galben-verzuie pare irezistibilă. Și cum lungul nasului este un aeroport pe care aeronava modestiei nu aterizează aproape niciodată, întrebarea mea este strict retorică: vi se pare că modelul sinistru de democrație debitat de țările grupului Vișegrad este de preferat „lesbienelor” de la Bruxelles? Dacă da, ia încercați să vă exercitați mărețul curaj al liberei exprimări și la adresa șefului de stat al Poloniei și mai stăm de vorbă. Observ că aceiași corifei care reclamă denaturarea discursului și pervertirea terminologiei normalității sunt exact aceiași care-și fac un titlu de curaj în a critica ceva sau pe cineva deși nu-i paște nicio primejdie.

            Înțeleg că detestați politica făcută de homosexuali, optând pentru politica populiștilor. Drum bun înapoi în tenebrele istoriei. Dacă tot vă raportați la morala vetero și neotestamentară, ceea ce este un lucru lăudabil, ar trebui să știți că destinația finală a homosexualilor este comună cu a populiștilor (mincinoșilor). Așadar este de recomandat și unora și altora să practice înțelegerea reciprocă încă de aici, întrucât vor avea de împărțit o veșnicie împreună.

            • Îi detest pe ipocriţi, domnule Andy Mihai. Că sunt comunişti, marxişti, progresişti, USR-işti, Plus-işti, PSD-işti, PNL-işti şi, de ce nu, UDMR-işti (ca ministrul ţopârlan care s-a dus la aeroport astăzi fără un buchet de flori, deşi ştia că trebuie să întâmpine o doamnă), chiar nu contează. Toţi sunt o apă şi-un pământ, la fel de stupizi ca mesajul de cavernă pe care mi l-aţi trimis!
              Înapoi în GULAG era mesajul favorit la NKVD-iştilor. Dumneavoastră sunteţi mai blând cu păcatele mele. Deh, mai aveţi de luat lecţii de la Dacian Julien Cioloş şi Ilie Dan Barna, nu aveţi încă botul plin de sângele victimei ucise. Bucuraţi-vă de libertatea propusă de partidul lubeniţarilor înainte ca dictatura Coronavirusului să devină predominantă în Europa.

            • Îmi cer scuze celor de la AUR, precum şi liderilor partidelor care nu au prins un os de ros după alegerile parlamentare de anul trecut (Ponta, Băsescu, Tăriceanu şi, evident, ecologiştii). I-am ignorat dintr-o grabă nejustificată. Facem acum cuvenita rectificare, incluzându-i în mesajul anterior.

            • Se numește deja vu :)

              E de datoria celor ce am trecut prin „binefacerile” comunismului să tragem semnalul de alarmă atunci când vedem puzderia de zgubilitici cu creierașii pe bigudiuri ce se zbat să transfrome UE în URSS 2.0.

              În momentul ăsta „modelul sinistru de democrație debitat de țările grupului Vișegrad” este de preferat dictaturii debile izvorâtă din țestele goale ale autiștilor de la Bruxelles.Așa cum orice formă a democrației e preferabilă oricărei dictaturi.

              Am două întrebări întrebări vis a vis de afirmațile dumneavoastră:

              1. Cum se „debitează democrația”?! :)

              2. De ce e „modelul de democrație” al țărilor de la Vișegrad „sinistru”?! Pentru că respectă voința alegătorilor în loc să pună deasupra ei gărgăunii „iexperților”?

  5. Domnule Petre Opris, felicitari pentru aceasta minutioasa documentare. In copilarie pana in 1967 am calatorit cu parintii cu tren cu locomotiva cu abur, cu cazan pe baza de carbuni. Am ramas si acum o pasionata calatoare cu trenul desi tot mai multi prefera automobilul propriu. Din pacate, serviciile actuale ale CFR lasa mult de dorit.

    • Doamna, am mers cu tren tras de locomotiva cu aburi pina in 1977 pe linie regulata (secundara) tren accelerat. Facea 60 km in 1:45h. Cindva prin 1978-9 a fost inlocuit cu un automotor fabricat de Malaxa!!!
      – media orara este cel putin compatibila cu mediile orare ale CFR azi;
      – n-am priceput si nu pricep cum de trenuri Malaxa fabricate inainte de 1940 (sau cind le vor fi facut) circula si azi.
      Cred ca si asta poate fi un subiect interesant pentru Dl Opris ale carui articole le pretuiesc si pentru care ii multumesc.

      • Vă mulţumesc pentru aprecieri.
        Din păcate, povestea despre materialul rulant (automotoare) care exista în anii ’50 în România nu o cunosc din documentele aflate în arhive. Am identificat câteva dosare, însă documentele din interiorul lor nu au fost declasificate încă şi nu am intenţia să pun pe cineva în pericol cu ideile mele pe timpul pandemiei. Există bunăvoinţă din partea personalului arhivelor din România pentru a permite accesul la documente, însă cred că este bine să am totuşi o limită. După ce trece pericolul voi reveni la aceste dosare.

    • Vă mulţumesc. Eu ţin minte locomotivele cu aburi deoarece bunicii paterni locuiau chiar lângă gara din Craiova (Str. Bariera Vâlcii nr. 1).

  6. Stenograma este de la o ședință a Biroului Politic sau a altui forum? Ar trebui explicat de ce nu au participat Gheorghiu-Dej și alți „grei” ai regimului, tip Gh. Apostol, N. Ceaușescu.

    • Şi eu aş dori să ştiu pe unde erau Gheorghiu-Dej şi Gheorghe Gaston Marin în acel moment, însă nu am găsit această informaţie în copia dosarului complet pe care o am din anul 2007. Nu este o stenogramă a Biroului Politic sau a altui organ de conducere a partidului, iar cel care a prezidat şedinţa a fost Chivu Stoica (fost prim-ministru), nu Ion Gheorghe Maurer (premier în funcţie la acea dată).
      Am întors documentul pe toate feţele, am căutat informaţii în dosarele precedente şi în cele întocmite după acesta şi nu reiese nici o altă informaţie despre această şedinţă.

  7. Tot timpul se găsesc uni indivizi care sa critice ceace s-a realizat înainte de ’89.cum necum s-au realizat foarte multe lucruri.laș întreba pe
    D-ul opriș cănd o analiza a realizărilor dupa ’89 .

    • 1. Comuniștii au făcut vreo 60 de km de autostradă în 45 de ani. Capitaliștii au făcut vreo 900 de km de autostrăzi în 30 de ani.

      2. La sfârșitul comunismului leafa medie a românului era 3000 de lei. USD la negru costa cam 100 de lei deci leafa medie în România era vreo $30. Anul trecut leafa medie în România era de 5430 RON adică $1357. Îndicele de inflație între 1989 și 2020 e de 2.1 cea ce înseamnă că cei $1357 azi valorau $646.2 în 1989 – deci o creștere a venitului mediu de 21.5 ori…

      3. În 1989 românul avea pâinea, carnea, uleiul, zahărul, făina, ouăle etc. raționalizate. lapte și citrice nu se găseau În 1989 erau cozi la toate nimicurile. În capitalism își poate cumpăra fiecare ce vrea până-i pleznește mațul.

      4. În 1989 omul care era prins cu un USD sau o rublă rusească sau orice altă monedă străină și nu le preda în maximum 48 de ore de a revenirea în țară Bancii naționale risca închisoarea. În capitalism poate avea fiecare ce monedă vrea.Statul nu se bagă.

      5. Pașapoartele se obțineau foarte greu. Ele erau păsatrate la Miliție. Cine se întoarcea din afara țării trebuia să predea pașaportul Miliției în maximum 48 de ore. Cine nu o făcea se trezea cu el anulat și altul nu mai primea. Cine voia să plece din țară avea nevoie de tot soiul de aprobări și oricum o putea face ca turist cel mult odată la doi ani. Călătoriile turstiice erau posibile doar în țările comuniste. În capitalism cetățenii români pot călătorii unde vor și cât vor. În 1989 era de neimaginat cu un român obișnuit să meagă în vacanță în Grecia sau Turcia, În capitalism e ceva firesc.

      6. În 1989 majoritatea țăranilor erau „colectivizați”. Li se confiscase tot pământul și erau puși să muncească ca sclavii pentru stat și lăsați să crape de foame. Ceea ce produceau prin cutțile lor era de asemenea supus cotelor și confiscat de stat la rețuri de nimic. În piețe se practicau așa numitele „prețuri maximale” la care oamenii erau obligați să=șți vândă produsele. Ele era așa de mici încât nimani nu mai vinde nimic și puețe erau pustii. Țăranii prinși că au luat de pe tarlaua fermei „colective” o găleată de porumb au ajuns condamnați la ani buni de închisoare. A rămas de pomină cazul băbuței prinsă de șful de post în 1986 sau 1987 în județul Alba cu 6-7 cartofi care a fost condamnată la 3 ani de închsioare pentur „furt din avutul obștesc” cu confiscara unie părți însemnate din sărăcia ei. N-a apucat să facă închisaore pentru că a făcut infarct când judecătorul a zibierat la ea după pronunțarea sentiunței. Omul care îndrăznea să-și taie porcul sau vițelul crescuti în curtea sa fără aprpobarea statului risca la rândul său închisoarea. În capitalism oamenii și-au primit pământurile înapoi și pot face ce poftesc cu ele și produsele lor.

      7. ÎN 1989 România comunistă trimitea în regim de sclavaj oameni să muncească în țări de rahat ca Libia, Alegeria sau Irak. Majoritatea veniturilor lor erau încasate de stat. Ei primeau doar o mică diunră în moneda locală, dar chiar și suma aia amărâtă îi făcea să-și poată cumpăra tot soul de nimicuri inaccesibile în România. În capitalism milioane de români pleacă să lucreze unde vor ei în lume iar statul nu le reține nicio centimă.

      8. În 1989 pentru un amărât de TV color (costa 4 salarii medii pe lună) sau o mașină proastă și demodată ca Dacia 1310 (costa vreo 30 de salarii medii lunare) omul trebuia sî stea la coasă ani de zile. În capitalism omul le poate lua pe loc și alege exact ceea ce vrea.

      9. În comunism în 1989 marile orașe ale României (București + toate capitalele de județ) aveau regim de „orașe închise”. Nu te putea muta nimeni acolo fără o repartiție oficială de la stat. Chiar dacă erai născut la București, patria recunoscătoare te repartiza la sfârșitul școlii să zicem la Buhuși și acolo rămâneai fără dreptul de a te mai întoarce. În capitalism fiecare poate locui unde are chef în țară sau în lume.

      10. Nu în ultimul rând, în comunism ar fi trebuit să-mi risc pielea, cu grănicerii trăgând cu mitraliera după mine ca să ajung să trăiesc într-o țară civilizată. Odată „fugit” nici nu se mai punea problema să te mai poți întoarce fie și în vizită în România. Însemna să lași totul în urmă – familie și bunuri. În capitalism m-am urcat în mod civilizat în avion și m-am mutat în America. Cășătoresc de câte ori am chef și când am chef în România.

      Și asta e doar o mică parte din relizările de după 1989…

    • Am făcut ceva în acest sens în dialogul meu cu domnul Mafalda, puţin mai sus. Dacă doriţi mai mult, vă adresez îndemnul să scrieţi şi să trimiteţi materialul dumneavoastră pe adresa de email a Contributors.ro

      • Daca tot imi pomeniti nick name-ul poate explicati pe site de unde aveti cunostiinta despre situatia sexuala a celor pomeniti de d-voastra ? Ziceti fara a arata nici cea mai mica indoiala : nu pot fi date afară din Uniunea Europeană de către lesbiene, Ursula von der Leyen, homosexuali, Dacian Julien Cioloş, transexuali, Ilie Dan Barna, bisexuali, Emanuel Macron sau de grupurile de ciudaţi care hălăduiesc prin Europa Occidentală. Dreptul la care faceţi referire este apă de ploaie. Uniunea Europeană nu este un stat federal sau o confederaţie, nu este nici cal, nici măgar. De unde pina unde va puteti exprima in aceasta forma ? Intelegeti macar ce inseamna dreptul de a fi om ? sau v a considerati deasupra acestor drepturi deja stipulate de legile UE ?

        • Dialogul cu dumneavoastră îmi dezvăluie faptul că sunteţi foarte interesat de ceea ce scriu. Mă citaţi non-stop? Foarte bine. Sunteţi pe drumul cel bun. Continuaţi să citiţi, poate că veţi şi înţelege într-o bună zi ceea ce citiţi şi de ce anume scriu. Şi nu uitaţi de butonul de sus din partea dreaptă a ecranului, unde scrie „Donaţi”. Răspunsurile mele pot fi gratis la întrebările dumneavoastră, la fel ca articolele care apar aici, însă dacă doriţi să vi se răspundă la mai mult de 10 întrebări după fiecare articol, trebuie să vă gândiţi şi la o contribuţie bănească simbolică pentru menţinerea acestei platforme de comunicare on line în stare de funcţionare.
          Sper că nu vă deranjează mesajul meu. Este pentru binele dumneavoastră, veţi susţine libertatea presei, libertatea de exprimare în public şi veţi descoperi lucruri noi chiar şi de la Petre Opriş. Şi veţi aplica principiile atât de dragi dumneavoastră ale Uniunii Europene. Continuaţi să citiţi şi nu uitaţi să donaţi deoarece subiectele interesante vor continua! Succes în viaţă!

  8. Mulțumesc. Instructiv ca de obicei.
    Am nelămuriri 😀
    – socialismul a fost atît de revoluționar și progresist că a trebuit să importe mereu grau și alte materii prime agricole. Un succes ? 😀

    – Cu cît se vindea o locomotiva la export din moment ce elvețienii primeau 100.000 franci / bucata exportată ? Sau exportul a fost doar post 1966 cînd scădea licență și deci nu le mai achitam nimic ? 😀

    – Transductoarele alea mărețe , revoluționare, unde au dispărut ? Sau era clasica minciuna umflata pe cale ierarhică ? Deoarece aparatajul de control comanda pe locomotive e fost mereu import sau licente. Ulterior „asimilate”. Adică copiate ( cum ieșea calitativ , e altceva ) .

    Remarc cum tovarășii nu aveau habar de rolul comunității europene a cărbunelui și oțelului.
    Reconstrucția cerea cărbune și otel. Cum distrugerile războiului a fost enorme , puținul existent se împărțea între occidentali. Chiar prin troc ( mineri italieni trimiși în mine străine în schimbul oțelului) Dar asta a fost strict inițial după război. Fiecare din națiunile care au pus bazele comunității carbune- otel ( mama și tata UE de azi ) au dezvoltat propriile industrii de profil.

    „prozelitismul obscurantist al grupurilor politice din Occident formate din ecologişti, lesbiene, homosexuali, bisexuali.”

    Mortal. Prima dată cînd cineva are curajul să spună adevărul. 😀
    Deci atacați politica oficială UE ? 😀
    Sunteți conștient că asta o sa vă pună în cap o grămadă de tovarăși și tovarășe dar de rit nou ? 😀

    Cîndva deveneați imediat dușman al poporului, element periculos al orinduirii.
    Plesita va caftea la sânge. Alți „patrioți” in uniformă , azi pensionați de lux , vă asigurau o sinucidere ( in) voluntară.
    Criminali și slugi se găsesc mereu.

    PS.
    La mașini unelte , frații germani ( aia comuniști) ne dădeau clasa. Calitativ dar și prin utilaje complexe. ( freze portal că exemplu )
    Iar în 1984, primul strung paralel automatizat și cu comanda numerica văzut de mine era ” made in China” . Aia comunista.
    Noi real eram mult rămași în urma fata de alții cu care ne comparam.
    ( Am jucat și prost cărțile pe care le aveam .)

    • Vă mulţumesc pentru mesaj. În cazul meu nu este vorba despre curaj, ci despre inconştienţă şi ştiu că sunt irecuperabil. Chiar m-am gândit să merg cu televizorul la vaccinat pentru ca ştirile despre covid să înceteze. În fine, mergem mai departe :)))
      Deoarece astăzi am primit manuscrisul cărţii pe care am pregătit-o (trebuie să o mai citesc de două ori înainte de a da bunul de tipar), sunt mult mai liniştit şi vă pot oferi, în avanpremieră, un fragment din episoadele studiilor pe care le-am pregătit despre economia românească din perioada Războiului Rece:
      „Nikita Hruşciov avea dreptate cu anumite idei pe care le promova şi Alexandru Bârlădeanu a recunoscut acest lucru în iunie 1963: „E adevărat că în special relaţiile noastre cu sovieticii sunt relaţii de într-ajutorare, noi nu luăm nimic gratis de la ei. Totuşi trebuie să privim lucrurile obiectiv. Natura lucrurilor pe care le dăm şi le primim este cu totul deosebită. Dacă ar înceta acest schimb, mai mult de jumătate din mărfurile pe care le vindem în Uniunea Sovietică nu le vom putea vinde în altă parte, iar mărfurile pe care noi le luăm de la ei sunt mărfuri de mare valoare.
      Sigur că într-ajutorarea nu este nimic gratis, totuşi, prin structura acestui schimb, noi suntem avantajaţi şi noi trebuie să ţinem seama de acest lucru chiar şi faţă de toţi (ceilalţi membri ai C.A.E.R. – nota P. Opriş), însă ceilalţi primesc mai mult pe gratis decât cu plată, spun asta pentru că astfel se pun problemele. Într-o eventualitate de încordare a acestor relaţii, noi trebuie să putem face faţă unei reorientări, să nu ne bazăm numai pe o singură sursă, şi eu văd că această problemă se poate rezolva numai pe baza dezvoltării cât mai mari a agriculturii, că pe această cale putem rezolva orice greutăţi”.
      Totodată, potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu, „Hruşciov a afirmat în legătură cu R.D.G. că dacă sovieticii nu dau sprijin R.D.G., în 24 de ore [Walter] Ulbricht a zburat”.

  9. Și dacă tot veni vorba de locomotive, aveți intenția să vorbiți în continuare acestui articol și despre LDH-urile realizate la 23 August/Faur sau doar la cele realizate la Elecroputere? După câte știu eu LDH-urile s-au exportat în și în Polonia. Le-am văzut de asemenea odinioară în Ungaria, Cehoslovacia și Yugoslavia. Ele au fost poiectate în România. Au beneficiat de ceva din licența elvețiană?

    • Mă mai gândesc dacă introduc LDH-ul de la 23 August în acest studiu sau voi face un material separat. Documentele există deja şi sunt destul de mari. De exemplu, documentul despre negocierile cu polonezii are 11 pagini, iar LDH-ul tot cam aşa.

  10. Domnule Opris, articolul este interesant, dar comentariul despre UE s-a potrivit ca nuca-n perete. Evident ca puteti scrie ce vreti in articol, dar atunci calitatea scade la un nivel greu de acceptat. Parerile personale ale istoricului trebuie lasate de o parte, altminteri incepem sa citim din nou articole din „Pravda” si am rezolvat-o.
    Ca o nota personala, nici Roma nu s-a cladit intr-o zi. Sinteti istoric, cum vreti ca Europa sa ajunga omogena in 65 de ani, cind 2000 de ani nu a facut decit sa se lupte? Ginditi-va ca Al Doilea Razboi Mondial s-a terminat acum 76 de ani… intre timp, am avut comunismul, pe care numai putini nu l-au trait. Iar dv. vreti unitate dintr-o data?

    • Domnule Cosmin, nu ştiu cine sunteţi şi nu ştiu ce pregătire aveţi. Vă recomand să citiţi opera lui Raymond Aron pentru a înţelege locul istoricului în societatea contemporană.
      Analiza pe textul comentariului dumneavoastră arată cam aşa: Mă criticaţi pentru că am exprimat opinii critice la adresa Uniunii Europene într-un studiu istoric şi apoi vă expuneţi opinia personală, pe care nu v-a cerut-o nimeni, despre lumea de astăzi, implicit despre UE. Ori e laie, ori bălaie! Încercaţi să fiţi consecvent în viaţă dacă tot vreţi să impuneţi principii altor persoane. Încercaţi mai întâi pe propria piele şi apoi discutaţi cu prietenii, să vedeţi ce părere au despre acţiunile dumneavoastră.

      Şi acum un comentariu pentru toţi cetăţenii care insistă să mă critice şi, în acelaşi timp, să îmi dea sfaturi despre ce anume trebuie să scriu şi să public pe Contributors. Poate că ar fi bine să faceţi un forum special, în care să-i adunaţi pe toţi fanii comunismului, pe homosexuali, lesbiene, îndoctrinaţii Uniunii Europene, pe băieţii veseli de la Est de Prut şi pe mai cine doriţi. Scrieţi toate dorinţele dumneavoastră pe nişte bileţele, le puneţi într-o căciulă şi trageţi la sorţi, După ce vedeţi ce a ieşit, daţi-mi şi mie de veste, ca să ştiu ce doreşte Vox Populi! Pe mine nu prea mă duce mintea să scriu de capul meu şi, de fapt, chiar nu scriu aceste materiale. Apăs doar pe nişte taste şi apoi apare materialul pe Contributors.

    • Din păcate observațiile autorului despre UE sunt cât se poate de potrivite…

      Roma nu s-o fi clădit într-o zi, dar UE așa cum era pe vremea CEE a fost un succes remarcabil de la bun început. Problema e că acum se întâmplă exact ca-n bancul cu Făt Frumos: Crește într-un an cât alții în 10. Astfel încât pe la 9 ani arăta ca unul de 90 de ani :)

      Atâta timp cât UE a fost doar un spațiu al liberei circulații a oamenilor, mărfurilor și capitalului totul a fost perfect. Uniunea era benefică tuturor membrilor săi. Devenise un spațiu al prosperității, inovației și libertății. Problemele încep să apară după tratatul de la Maastricht din 1992 când CEE începe să se transforme în UE. Acel tratat a fost prețul pe care Germania proaspăt unificată a trebuit să-l plătească pentru unificarea sa. Franța și Anglia se temeau de unificare mult mai multca Rusia și SUA și au încercat prin „întărirea” UE să încătușeze Germania, Rezultatul a fost contrar. UE a ajuns o anexă a Germaniei, Anglia a plecat din UE iar Franța a rămas doar potaia înfometată ce latră la poartă :)

      Tratatul de la Maastricht însemnat transformarea unei alianțe comerciale de succes într-o uniune politică sufocantă, cu monedă comună și birocrație după falimentarul model francez. Pe măsură ce tratatul de la Maastricht s-a implementat, tările noii uniuni au început să o ia la vale. Între 2008 și 2019 (ultimul an al UK în UE) PIB-ul UE a stagnat în jurul valorii de $18500 miliarde. În același timp PIB-ul SUA a crescut de la $14700 miliarde la $21400 – adică o creștere de 45%.

      UE e complet ruptă de cetățenii săi, de aspirațiile, dorințele și îngrijorările lor. O birocrație cenușie, debilă mintal și puternic dogmatică ce a produs sute de milioane de reglementări prolixe și adeseori distructive. Întreg fundamentul uniunii e putred. Constituția UE a fost respinsă prin referendum de Franța și Olanda în 2005 cu participări de peste 60% în amble țări cu 55% „nu” în Franța și 63% „nu” în Olanda. După aceste eșecuri epice UE, nu a trecut la reformare sau la cpăutarea unei formule ce putea fi acceptată pirn referendum de cetățenii săi ci a decis pur și simplu să oprească pe termen nedefinit ratificarea propriei constituții și de atunci funcționează fără constituție ca .și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ceva de genul autorității palestiniene, unde Mahmud Abbas a fost ales președinte pe 4 ani în 2005 și de atunci a uitat să mai organizeze alte alegeri și a rămas bine-merci în funcție :)

      Coteria autistă de la Bruxelles promovează fanatic gărgăunii unor minorități agresive, precum imigrarea fără limite, lupta pe viață și pe moarte cu codoiul (ce vine la pachet cu distrugerea sistematică a economiei europene) sau LBGT-eala, Au reușit deja să scoată din UE a doua putere economica a uniunii (Marea Britanie) și foarte probabil că următoarea ieșire (și cea mai dsitructivă) va fi cea a Germaniei.

      Numai cineva care e sau cretin sau ticălos poate să fie mulțumit de abisul înspre care aleargă în galop uniunea… Nu-i așa?

      • Nu-i asa . Este exact viceversa decit spui .Nu trebuie decit sa te uiti in jurul tau si sigur vei intelege . Poate ca nu poti accepta aceata forma de bine numita Uniunea Europeana -dealtfel ca multi simpatizanti (de ocazie )a dictaturilor si dictatorilor lumii . Pina si in Ungaria procentul celor care doresc sa existe in Uniunea Europeana este undeva la 75 la suta .Evidenta ne arata citeva lucruri fara de care nici o natiune membra a UE nu ar mai putea face fata la tumultului zilelor noastre .Adu-ti aminte de unde ai plecat priveste in jur si vezi cit de rau o duc unii si atunci vei fi si tu de partea cistigatorului .Siguranta granitelor (unde exista aceasta siguranta pina mai ieri ? ), libera circulatie a cetatenilor , capitalului si al marfurilor (ai trait in comunism sa intelegi ca toate acestea nu existau ?) , respectul acordat fiintei umane indiferent cine si cum este ea .Asigurarea si protectia tuturor dupa principiul Muschetarilor realizata si ea prin prezenta in NATO, ca sa nu mai vorbim de bunastarea atinsa in aceste vremuri (stii care era nivelul de trai in comunism ? ), locul intii in protectia anti virala , un numar impresionant de cetatenii au fost vaccinati (desigur sunt convis ca esti antivaccinist sau anti globalist sau anti la orisice mege bine )Iata doar citeva binefaceri ale apartenentei noastre la UE si NATO . Acum ca stii sper sa si intelegi .Desigur, inteleg ca nu iti place nici sa respecti legile, nici sa respecti anumite persoane de linga tine , nici , nici si iar nici – dar toate astea se pot schimba atunci cind doresti a vedea realitatea .

        • În general nu vă citesc comentariile din cauză că sunt ca niște verze: Lipsite de cap, coadă și orice umbră de rațiune. Hai să-mi risipesc de data asta câteva minute din viață:

          1. Ideea de bază a UE e una excepțională. Problema e că așa cum e organizată și butonată acum merge în pas alergător spre colaps. Exact de asta noi oamenii responsabili încercăm să oprim cursul spre dezastru. Aplaudatul pe puntea Titanicului nu a salvat pe nimeni :)

          2. Siguranța frontierelor UE nu există. Oricine vine în UE cu o barcă de cauciuc pe mare, sau pe uscat cu talpa. Asta e una din poblemele enorme ale UE care contribuie la descompunerea ei: Din rațiuni ideologice și dogmatice e incapabilă să-și apere frontierele.

          3. UE nu poate apăra militar pe nimeni. nici măcar pe ea însăși. NATO (în care sunt membre o bună parte din țăriel UE) o poate face prin forțele armate americane, britanice, turce (dacă participă), franceze (încă) și eventual cele poloneze. Restul țărilor NATO sunt incapabile să se apere pe ele însele.

          Cazul cel mai brutal e al Germaniei. Are mai puține tancuri ca România sau Polonia. Polonia are mai multe tancuri germane moderne Leopard 2 ca Germania :) Aviația militară poloneză are forța combativă superioară celei germane, după ce actuala șefă a UE (pe atunci ministresă a apărării germane) a dat la topit TOATĂ aviația de atac a Luftwaffe din cauză că avioanele de atac Tornado nu puteau zbura cu biocraburant.

          Pe lângă asta, peste 50% din germani afirmau într-un sondaj din 2019 că nu ar pune mâna pe arme spre a-și apăra țara și aproape 70% afirmau că Germania nu ar trebui să-și apere niciunul din aliații NATO, dacă asta presupune folosirea forței. Cam aceleași rezultate le-au avut sondajele similare din Franța, Spania și Italia.

          Dacă mâine debarcă oastea egipteană sau algeriană la Hamburg, Germania e cuerită într-o săptămână fără americani și britanici, care nu-s niciunii înUE :)

          4. Tările din UE au avut cea mai ridicată mortalitate datorită molimii cbinezești din lumea civilizată. UE a fost incapabilă să-și dezvole vreun vaccin propriu. De atlfel în 2020 a cosntatat că datorită reglementărilor interne e incapabilă să producă chiar și o butelie de oxigen :)

          Dezvoltarea vaccinului francez a fost deja abandonată. Despre cel italian nu s-a mai auzit nimic :) UE depnde de cele americane și britanice. Distribuirea vaccinurilor a fost un fiasco total la sfârșitul lui 2020 și în prima parte a 2021 demonstrând (dacă mai era necesar!) incompentența și impotența aparatului birocratic al UE.

          • Ati auzit de BioNTech? Ei au dezvoltat vaccinul, sint nemti.
            Pfizer produce.
            AstraZeneca e 50% suedeza.
            Cam multe dezinformari (sa nu le spunem altfel) intr-o singura postare.

    • Total de acord. Vom vedea unde ajunge UE dar personal nu sunt deloc atit de pesimist. Absolut egoist, apartenenta la UE (imperfecta, de acord, cu bune si cu rele) e cel mai bun lucru care se putea intimpla Romaniei (alaturi de apartenenta la NATO). Altfel ne scaldam si acum intr-un nationalism grobian cu (un) Bombo presedinte pe viata, cu relatii de prietenie sincera cu Belarus si respect supus catre Rusia.

      Respect pentru efortul dvs. de a aduce la lumina toate aceste fapte, amanunte, detalii care demonteaza mitul performantei comunismului, domnule Opris.

    • Dle Cosmin, v-ati ars! Daca nu-l apara cenzura acestui site, sar repede in ajutor trolii priceputi la toate. N-ati inteles, aici nu istoricul vorbeste, el doar talmaceste din misiunea pe care o are de indelplinit. I se pare ca e curajos. Acest curaj nu si-l manifesta scriind, de pilda despre antisemitismul institutionalizat al actualei istoriografii polone, ci vituperand impotriva ue. Curat curaj, nu? Plus ca indrazniti sa-i spuneti o opinie pe care „nu v-a cerut-o nimeni”. Daca era o lauda, ar fi fost bineprimita. Dar asa, numai opiniile dsale, tot necerute de nimeni, sunt primite. Aroganta la pachet cu o pretinsa universalitate intelectuala.

      • V-aţi definit exact: troll. Subiectul discuţiei este cu totul altul.
        Dacă vă pricepeţi aşa de bine la antisemitismul istoriografiei poloneze (de unde aţi scos-o, nu ştiu), puneţi mâna şi scrieţi. Apoi, trimiteţi materialul pe adresa Contributors. Dacă este bun, se va publica. Sunteţi capabil de aşa ceva?
        Încercaţi să o faceţi înainte de partea a doua a studiului meu. Să vedeţi acolo surprize!

      • As adauga, din pacate, categorisirea celor care nu sint de acord cu «linia oficiala» in «fani ai comunismului», etc. Asta faceau exact comunistii, infierau cu minie

    • Delictul de opinie se pedepseste…
      Dle Opris, cind aveam vreo 10-12 ani am citit «Enigme descifrate ale celui de al III-lea Reich», unul din autori Lev Bezimensky. Carte scrisa in spritul pur sovietic, plina de intrebari retorice si concluzii. De atunci mi-am promis sa nu mai citesc istorie scrisa de sovietici, sau lucrari care imi comunica concluzii.
      Chiar conteaza ce pregatire am?
      Daca nu suportati critici/sugestii, de ce publicati pe un site care tocmai asta promoveaza? Banuiam ca discutiile libere sunt sarea si piperul, si numai prin critica mergem mai departe. Unanimitatea este caracteristica unor epoci trecute. La fel si restul mesajului dv.
      Pacat!

      • Delictul de opinie este în mintea dumneavoastră şi vă răsfăţaţi cu el ca purcelul scărpinat pe burtă. Vă scriu acest lucru deoarece vă autovictimizaţi ca homosexualii, lesbienele şi ciudaţii care au impresia că toată lumea este împotriva lor şi li se cuvine o despăgubire pentru daunele suferite. Nu mai pierdeţi timpul cu cititul, propuneţi direct măsurile comuniştilor puri şi duri din anii ’50 şi totul se va rezolva în favoarea dumneavoastră. Mult succes în activitatea de muncă şi politică!

        • Perfect, ati reusit sa imi inchideti gura. Ce e drept, cu comparatii si indemnuri care coboara mult sub nivelul unui minim respect si care nu sunt adecvate nici macar la nivelul de „ciocanar”.
          Va rog sa ma scuzati de deranj… promit sa nu o mai fac.

  11. Ce bine ar fi daca din zona implicata in articol, s-ar gasi persoane care sa inregistreze memoria orala a celor care au apucat acele timpuri la Craiova sau in alta parte. Banuiesc ca prin contract, s-a primit si documentatia pentru S.D.V.-uri, utilaje care contribuiau la fabricarea obiectelor. S-au respectat sau s-a mers pe principiul, ne descurcam noi, am mai facut si altele mai dificile?

    • Aveţi dreptate. Istoria orală este importantă. Este însă dificil să îmi dau seama cine ar putea să descopere şi să consemneze astăzi ceea ce s-a întâmplat atunci. În plus, declaraţiile martorilor oculari culese acum sunt afectate de trecerea implacabilă a timpului, iar interesul faţă de acest subiect există doar la câţiva pasionaţi de vehicule pe calea ferată.
      Am scris „câţiva” deoarece acest material nu a fost acceptat pe reţelele de socializare pe care le cunosc şi care se ocupă de locomotivele şi vagoanele existente în România. Publicarea de fotografii este, probabil, mult mai importantă în zilele noastre, aşa că materialul acesta rămâne liniştit doar pe Contributors.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.