joi, martie 28, 2024

Locotenenții Marelui Laser

Preambul

În orice mare proiect științific, exista un Spiritus Rector, care împinge frontierele cunoașterii și transformă viitorul în prezent. Dar exită, în linia a doua, persoane de anvergură mai modestă, care livrează marile descoperiri publicului interesat de cunoaștere sau tehnologilor interesați de multiplele aplicații; în fine, persoane care, stăpânind principiile managementului științific, asigură ordinea și disciplina în campus.

S-a spus, cu dreptate, că în cazul marelui laser de la Măgurele, s-a vorbit prea mult despre Spiritus Rector și prea puțin despre cei din linia a doua. În prezentul articol, vom încerca să ne aplecăm asupra locotenenților săi: care sunt secretele comunicării științei, transferului tehnologic și managementului cercetării?

Mironov: comunicarea neștiinței

Alexandru Mironov este un comunicator de știință. În această calitate, este (sau a fost multă vreme) un obișnuit al întâlnirilor laureaților Nobel, de la Lindau. Iată ce comunică dl Mironov de la una dintre aceste reuniuni (Știință și Tehnică, 12:2011, p. 124), referindu-se la intervenția lui Giaever (Premiul Nobel pentru Fizică, 1973) la întâlnirea din 2011. Giaever declară că a ratat o descoperire făcută ulterior de Josephson, care constă în faptul că

„supracurenții pot trece prin straturi izolate fără rezistență, cu ale sale „intersecții Josephson” („Josephson’s junctions”), pe care le-a dezvoltat un alt american [s.m.]… Josephson”.

Traducerea corectă a textului în italic este: pot trece printr-un strat izolator fără pierderi, cu ale sale „joncțiuni Josephson” (Josephson junctions). Așadar, o formulare greșită catastrofal a unui fenomen fizic, traducerea lui junction prin intersecție și două greșeli de cultură generală – Giaever este norvegian, iar Josephson, britanic. Ne putem imagina cât de profitabile ar fi conferințele Lindau pentru un fizician performant, capabil să comunice în țară, corect, mesajul iluștrilor participanți.

Mironov este un comunicator entuziast, numai că nu înțelege ce comunică. Iată-l încheind festivitatea prin care d-nii Mourou și Zamfir sunt făcuți cetățeni de onoare ai Județului Ilfov:

„Am citit în New Scientist că s-ar putea ca la Măgurele să umble după carbonul care, cu o arhitectură specială despre care vorbea Fred Hoyle, a dus la apariția materiei organice în evoluția de după Big Bang.”

Pare foarte improbabil ca o revistă de talia lui New Scientist să publice zvonuri, oricât de ilustră ar fi comunitatea care le-ar produce. Este afirmația de mai sus, integral, o născocire a d-lui Mironov, sau are un sâmbure rațional?

Evident, nucleul de carbon nu are nici o „arhitectură specială”, întrucât pur și simplu nu există așa ceva, pentru nici un nucleu, ci doar stări excitate; putem afla, simplu, din Wikipedia, că Hoyle a calculat probabilitatea de a obține un nucleu de carbon din trei particule alfa (nuclee de heliu), în contextul evaluării cantității totale de carbon din Univers. Dar eventuala legătură cu cercetările din Măgurele poate fi explicată doar de un specialist de marcă. Să îl ascultăm:

Singurul grup care ar putea declara că e interesat, și capabil de a studia așa ceva, e grupul Nuclear Astrophysics Group (NAG) [condus de Dr. Trache, pâna la îndepărtarea sa din IFIN, n.m.]. Dar noi nu avem asta în plan, noi lucrăm acum pe reacții de genul 12C+12C, 12C+16O…

La ELI-NP există dacă nu mă înșel două propuneri paralele de studiul 12C(a,g)16O prin reacția inversă de fotodisociere. Deci la sistemul de fascicul gamma (gata … după 2023). Prima e o propunere veche a lui Moshe Gai (Connecticut Unniversity) folosind TPC (Time Projection Chamber), pe care acum circa 25 de ani o dădea ca soluție sigură folosind instalația HIGS de la Triangle Universities, North Carolina. Acum vreo 7-8 ani a început să repete propunerea la ELI-NP. Grupul polonez care dezvolta TPC pentru ELI-NP și-a luat jucăriile și a plecat, evident datorită atmosferei științifice de înaltă calitate asigurată de Zamfir, Stoicea, Popescu și Ionel Andrei. Am pierdut astfel un instrument de vârf (TPC) și mai mulți colaboratori de marcă ˗˗ grupul prof. Marek Pfuetner. A doua e a unuia C. M. [am redus intenționat numele la acronim, n.m.], care nici el nu cred că știe cum vrea să măsoare reacția.

Cum de „Hoyle state” au auzit mulți și o echivalează cu „clusterizarea”, era și tot rămâne în discursul unora de la ISS [Institutul de Științe Spațiale] ideea că pot să găsească „Hoyle-like states” folosind spargerea de nuclee 3alpha, 4alpha, etc… la energii de câțiva GeV în emulsii nucleare. Cu experimente făcute la Dubna. Ca și în eventuale propuneri de studiu ale acestor stări cu fascicule gamma la ELI-NP, problema mare este că e o reacție în doi pași, iar detecția rezultanților este foarte problematică.

Dar propuneri serioase în IFIN-HH nu cunosc.

Acesta a fost comentariul distinsului cercetător Livius Trache. L-am inserat pentru că ˗˗ deși nu poate fi urmărit, în toate detaliile, de un nespecialist ˗˗ este ilustrativ pentru a se înțelege: ce fel de experimente s-au propus a se face la ELI-NP; cum efectuarea lor a fost amânată cu cel puțin trei ani prin respingerea de către dl Zamfir a sursei gamma, în octombrie 2018; cum atmosfera din ELI-NP a determinat retragerea unor colective inițial interesate de colaborare și a unor aparate performante. De asemenea, cât de complexă este înțelegerea unui asemenea cercetător, ca Dr. Trache, și cât de greu a fost construită, de-a lungul unei vieți.

Anticipand analiza managementului științific, expusa în finalul articolului, menționăm că, în urma deciziei comisiei de cercetare disciplinară conduse de Ionel Andrei, dl Trache a fost dat afară din IFIN, rămânând ca dl Mironov să explice celor interesați ce anume se cercetează la ELI-NP.

Dar să reluăm firul gândurilor entuziastului comunicator.

„I-am auzit pe fizicieni vorbind: vom reuși să scoatem masă din energie. Asta e o declarație de un tupeu extraordinar! [din păcate, tupeul unor declarații făcute la Măgurele nu le sporește credibilitatea, n.m.]

Laser Valley e un punct la care se gândesc toti acolo [unii se întreabă cum ar putea exista Valley /a low area of land between mountains or hills, usually with a river flowing through it, cf. Macmillan Dictionary/ la șes, n.m.] și el se poate împlini, ca și toate celelalte, pentru că încăpățânarea extraordinara a acad. Zamfir și a fizicienilor de la Măgurele mă face să cred că aceasta e calea pe care se poate merge mai departe.” [Încăpățânarea este catastrofală în management, recomandabilă este deschiderea la opiniile celorlalți, n.m.]

Se creează o atmosferă mistică, în care voința unei personalități extraordinare forjează „calea pe care se poate merge mai departe”. Într-o discuție moderată de dl Mironov, Răzvan Theodorescu amintește că, așa cum occidentalii preferă cuvântul, orientalii preferă imaginea; așadar, laserul ar corespunde unei vocații a Orientului, care vine din adâncuri, și care se materializează acum. În context, merită menționate emisiunile de la Trinitas, Lumina celui nevăzut ˗˗ Lumină extremă la Măgurele, care sugerează un binom sacru-profan.

Dragoș Șeuleanu: delirul Nobelului

E ușor să aflăm cine e Dragoș Șeuleanu. Un search cu numele lui dă 2700 de rezultate în 0,36 secunde. De exempu:

Fostul președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune, Dragoș Șeuleanu a dat, marți, primele declarații în calitate de învinuit în fața procurorilor anticorupție în dosarul privind achizițiile făcute de radioul public în timpul mandatului său.

ori:

Modalitățile de mediatizare a partidului-stat de către Radioul public au fost în perioada mandatului lui Dragoș Șeuleanu din cele mai diverse. De la intrarea pe post a lui Năstase cu orice ocazie până la reclama plătită în presa pentru radio, dar referitoare la acțiuni la care participă și Adrian Năstase. Toate acestea reies din raportul comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Televiziunii și Radioului public.

ori:

Tun de 6 milioane de EURO dat de PSD la Radio România ˗˗ Legăturile dintre Georgică Severin și Dragoș Șeuleanu, în prezent, sunt evidente. Radio România s-a lansat în parteneriate cu Dragoș Șeuleanu care este acum Director Executiv în cadrul Măgurele High Tech Cluster, Cluster-ul de la Măgurele cu care Georgică Severin a încheiat mai multe parteneriate, ba mai mult l-a invitat să fie partener oficial la Târgul de Carte Gaudeamus.

ori:

DRAGOS SEULEANU DESCHIDEREA CONFERINTEI PE MEDICINA NUCLEARA OPORTUNITATI OFERITE DE CERCETAREA / ELI-NP Building, 4-5 September 2018

ori:

Domnul Dragoș Șeuleanu este coordonatorul Departamentului de Transfer Tehnologic și Comunicare al ELI-NP și Director Executiv în cadrul Măgurele High Tech Cluster. Este lector pe probleme de securitate regională, protecția minorităților, managementul riscului, transfer tehnologic (inițiatorul Centrului de Informare Tehnologică CIT ENI România), managementul proiectelor, bune practici guvernamentale și lupta împotriva corupției [s.m.].

Așadar, Dragoș Șeuleanu a schimbat undele radio pe fasciculul laser și practicarea corupției pe lupta împotriva ei. Să poposim mai întâi în locul care leagă două personalități ˗˗ fosta și actuala conducere a Radioului ˗˗ și anume la Târgul de Carte Gaudeamus, decembrie 2019, profitând de un reportaj al Corinei Negrea.

Mai exact, e vorba de Standul comun ELI-NP și Măgurele High Tech Cluster, de unde Dragoș Șeuleanu, coordonatorul Departamentului de Transfer Tehnologic și Comunicare al ELI-NP, ne spune că sunt prezentate

„…articole științifice care au marcat istoria omenirii, plecând de la articolele lui Einstein, și articole care vor marca istoria omenirii, pentru că de exemplu avem un articol despre clădirea actuală în care este ELI. Pare banală ˗˗ așa părea și articolul lui Einstein acum o suta și ceva de ani [sic] ˗˗ clădirea este un unicat, la nivel mondial” [presupunem că e vorba de clădirea construită pentru a găzdui sursa gamma ˗˗ când vom reveni asupra sa, o voi numi Clădirea Einstein, pentru a simplifica identificarea].

De-abia ne putem imagina impactul rezultatelor ce se speră a fi obținute la ELI, dacă numai un articol despre Clădirea Einstein, deja elaborat, va marca, știm de pe acum, istoria omenirii.

Specialistul în transfer tehnologic ne propune ca

„împreună să construim o paradigmă a modului în care această parte a civilizației românești care este ELI-NP contribuie la dezvoltarea societății românești, cu tehnologie care nu există nicăieri în lume, și care nu putea decât aici să apară, practic.”

În fapt, tehnologia este cumpărată, și putea să apară oriunde cineva ar fi oferit firmei THALES suma cerută.

Schimbarea de paradigmă pare a fi una dintre obsesiile echipei Marelui Laser. De exemplu, ni se explică la Digi24 schimbarea de paradigmă în domeniul accelerării particulelor cu laserul, contrapusă celei „de la CERN” (în realitate, accelerarea „de la CERN” a fost realizată de Lawrence, în 1930). În timp ce la CERN particulele sunt fugărite pe zeci de kilometri, laserul le accelerează pe câțiva microni. Cum de n-or fi știut „cei de la CERN” secretul ăsta? Celor care doresc să aprofundeze subiectul, le recomandăm interviul Donnei Strickland (colega de Nobel a lui Mourrou) de pe site-ul Fundației Nobel, în care afirmă că accelerarea cu laserul ține de viitorul îndepărtat. Iar „schimbarea de paradigmă” discutată la Digi24 este o etichetă prețioasă pentru un fenomen cunoscut de când există Homo Sapiens: poți pune în mișcare un corp lovindu-l, sau lăsându-l să cadă (accelerându-l într-un câmp, în speță câmpul gravitațional).

Revenind la Gaudeamus:

„Tinerii ghizi științifici [care ghidează publicul în standul ELI] sunt atât de specializați, știu atât de multe despre domeniul lor, încât se duc spre Nobel cu siguranță, nu au altă șansă”,

delirează fostul fraudator al Radioului, familiar, se vede, cu lucrările lui Einstein și cu Academia Nobel.

De la paradigmă la șapă: Clădirea Einstein

Dacă construcția paradigmei nu a fost compromisă încă, construcția Clădirii Einstein s-a dovedit, se pare, a fi un eșec. Cel puțin asta e părerea consorțiului EuroGammaS: șapa clădirii Einstein e atât de prost turnată, încât sofisticata aparatură, care constituie sursa gamma, nu a putut fi instalată, deci pusă în funcțiune și probată, deci efectuată recepția. Și mai uimiți au fost specialiștii consorțiului EuroGammaS când partea română a refuzat remedierile propuse de ei, și care urmau să fie plătite tot de ei. Nu vom insista asupra subiectului, excelent descris în ‘recorder’ și în ‘contributors’.

Oare Dragoș Șeuleanu elogiază Clădirea Einstein pentru compensarea perdafului experților de la EuroGammaS, care au găsit șapa turnată prost, sau dintr-un entuziasm genuin? Este una din multele întrebări legate de Marele Laser, care încă nu și-au găsit răspunsul.

Măgurele High Tech Cluster: un ciorchine fără boabe

Faptul că Măgurele High Tech Cluster există doar pe hârtie nu-l împiedică pe directorul executiv Dragoș Șeuleanu să delireze:

„Avem tehnologii pe care le putem pune pe piaţă, cum ar fi de salvare a patrimoniului cultural [în fapt, există tehnici binecunoscute, preluate și de unele colective din institutele de pe platformă, folosite de beneficiarii interesați, și finanțați, fără medierea vreunui Cluster, n.m.] Investiţia care se face la Măgurele e importat să o simtă cetăţenii [o vor simți când plătesc impozitele, n.m.]. Ne interesează domeniul sănătăţii, al construcţiei, vrem să ştim când va fi un cutremur [dovadă stupefiantă de incompetență, cutremurele sunt impredictibile, n.m.] (10 mai 2016)

Apăsat de responsabilitățile Clusterului, Șeuleanu trece prin crize de conștiință chinuitoare:

„Ne frământă riscul ca o asemenea investiţie să nu fie fructificată de ţara noastră. [O pregătire psihologică pentru boicotarea intrării în ERIC? n.m.] Sunt români care se întorc din America să lucreze aici [nu cunoaștem nici un caz, dar ar putea fi securiști relocați, n.m.].

Nu trebuie să ratăm această ocazie. Vrem să dezvoltăm aşa numita Vale a Laserului, ca să dezvoltăm şi zona, ca să nu fim un Porsche în plin deşert.”

Așadar, succesul marelui laser e garantat, riscul este de a nu avea companioni pe măsură.

Ionel Andrei: un doctor pitagoreic

Vorbind despre sateliții „marelui laser”, nu ȋl putem omite pe Ionel Andrei, Director Controlul Calității ELI-NP. Deși ocupă o poziție-cheie ȋntr-un institut de fizică, dedicat cercetărilor de frontieră, Ionel Andrei poate proba, judecând după informația disponibilă ȋn spațiul public, doar studii ȋn sociologie. Ne referim la teza de doctorat „Politica științei. Abordări și rezultate ȋn România după 1990”, conducător științific prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu, Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Departamentul de Sociologie.

Teza aspiră la patronajul lui Pitagora, debutând sub un motto ˗˗ “Începutul este jumătatea ȋntregului” ˗˗ atribuit de doctorand marelui filozof. Motto-ul face notă discordantă cu preceptele pitagoreice cunoscute ˗˗ referitoare în general la atitudinea față de oameni și zei ˗˗ și pare greu încadrabil în contextul filozofiei presocratice. În fapt, el este un proverb grec, citat de Aristotel, în Politica (V, 4).

Dar Doctorul Andrei se comportă pitagoreic, de exemplu adoptând legea tăcerii când ne-am aștepta să vorbească despre fraudele din Ministerul Cercetării și Tehnologiei (MCT) – ȋn decada examinată ȋn referatul anost pe care ȋl propune ca teză de doctorat. Într-adevăr, nu aflăm nimic despre opțiunile hilare ale MCT, prin finanțarea “apei vii” sau a piramidologiei, despre proiectul de cercetare “Grupuri sanitare școlare” (ȋncredințat unui SRL, Leda 01 SRL), despre “Fenomenul lecturii ȋn perioada tranziției”, ori “Noi paradigme ale intreprinderii: holonică, antropocentrică și fractală” (ASE). Sunt primii pași ai drumului pervers prin care banii cercetării s-au scurs de la profesioniști la escroci, creind situația dezastruoasă de astăzi. Una dintre consecințele unor asemenea politici este chemarea cercetătorilor de către escroci, ȋn comisii de disciplină.

În ciuda acestor tăceri, teza conține analize profunde, astfel că e greu să găsim acolada scolastică cea mai potrivită pentru autor. Când susține că “rețelizarea ȋn dezvoltări, abordări, dar și puteri de calcul și viteze ȋn creștere… sunt livrate potop… către consumator”, pare a fi Doctor Illuminatus. Când constată că “producția suferă o schimbare de paradigmă, de la… eficiență la… eficacitate”, pare a fi Doctor Subtilis, capabil să distingă ȋntre concepte pe care DEX-ul le consideră sinonime. Când ne arată cum “scara puterilor și a lungimilor… au explodat ȋn ambele direcții cu zeci de ordine de mărime, conducând inclusiv la modele culturale”, se manifestă ca Doctor Praeclarus. Iar când ne spune că “paradigma analizei funcționale [evită] rigidizarea ideologică a funcționalismului”, vorbește Doctor Acutissimus.

Teza l-a ajutat să-și clarifice vocația de manager, căci Doctor Praeclarus  este adeptul delimitărilor clare. „Dumneavoastă ocupați-vă de cercetare ˗˗ i-a replicat tăios unui excelent fizician care își depășea competențele ˗˗ că de management ne ocupăm noi”.

Cum Soarele ȋnsuși are pete, nici teza nu e scutită de scăderi, ca atunci când tratează “dezvoltarea… româniei [sic]” ȋn “ce-a [sic] de-a doua decadă” (am citat fidel). Și este cu adevărat originală prin gafe: Horia Hulubei nu și-a dat doctoratul cu Marie Curie, ci cu Jean Perrin; ca membru specialist al Consiliului de Administrație al institutului care poartă ȋn denumirea sa acronimul HH, Doctorul Andrei ar fi putut să știe măcar atâta lucru. Altă gafă șocantă este afirmația că laserul cu gaz a fost inventat de Agârbiceanu (ȋn realitate, a fost inventat independent de Javan și Bennet Jr. ȋn 1960). Trecând de la festivism la lamentări, autorul deplânge nedreptatea făcută unui lung șir de români, ultimul pe listă fiind timișoreanul Gheorghe Benga, privat de Premiul Nobel pentru chimie, acordat lui Peter Agre ȋn 2003 – ȋn mod incorect, după cum ne informează revista Stetoscop, nr. 23 (2004), ȋntărită de Jurnalul național (19 ianuarie 2006).

Prima atribuție de serviciu a lui Ionel Andrei este controlul calității. Dar principala producție a IFIN-HH, inclusiv a ELI-NP, constă în articole științifice, a căror calitate este evaluată de referenții revistelor de specialitate, și din care controlorul Ionel nu pricepe nici macar titlul. Astfel că Doctorul are suficient timp pentru a prelua si alte responsabilității, cea mai vizibilă fiind cea de președinte al comisiilor de cercetare disciplinară. În fapt, aceasta este singura sa activitate de cercetare.

S-a spus despre comisiile de cercetare disciplinară din IFIN că funcționează inchizitorial. Este o afirmație nedreaptă. Activitatea Inchiziției este bine documentată, și din studierea vastelor sale arhive rezultă că mulți acuzați erau achitați; în special, cei incriminați de vrăjitorie, prin delațiunea unor răuvoitori. Dacă, în urma anchetei, nu i se găsea nici o vină, reclamatul era declarat nevionvat. Nu este cazul cu Ionel Andrei, Doctor Monarcha Juris: toți acuzații sunt găsiți vinovați de lezmajestate și pedepsiti exemplar. Ultimul infractor a fost Livius Trache, seful (până ce suveranul a aruncat anatema) Departamentului de Fizică Nucleară din IFIN-HH.

Infractorul Trache a fost Senior Scientist [titlul cel mai înalt, n.m.] la Cyclotron Institute, Texas A&M University; director științific la IFIN-HH; reprezentant al României în două comitete FAIR (Facility for Antiproton and Ion Research), RRB (Resources Review Board) și IKRB (In-Kind Review Board); în Acțiunea COST ChETEC (Chemical Elements as Tracers of the Evolution of Cosmos); unul dintre inițiatorii și directorii ENNAS (European Network of Nuclear Astrophysics Schools) etc.

Se pare deci că nu toate dictoanele pitagoreice au fost preluate de Doctor Acutissimus. Iată câteva dintre cele omise: Doar un creator poate judeca un creator… Fără dreptate, nimic nu poate prospera… Nici măcar nu gândi să faci ceva ce nu trebuie făcut.

Ca și ȋn cazul lui Pitagora, o bună parte a operelor Doctorului Andrei s-a pierdut. Așa s-a întâmplat cu lucrarea citată ȋn teză imediat după cea a analistului Ţuțu Pișleag, la poziția 64, anume: Ionel Andrei: „Programe europene, participare românească, perspective comune”, ȋn “Market Watch”, anul VII, nr. 83 (2006), unde, ȋn loc de articolul anunțat al doctorandului, apare unul, cu titlu identic, ȋnsă al lui Alexandru Batali. Se pare că, așa cum Peter Agre i-a furat Nobelul lui Gheorghe Benga, Alexandru Batali i-a furat articolul lui Ionel Andrei.

„Când în ianuarie 1990 s-a dat ordinul ‘mai răspândiți, băieți, mai răspândiți’, lui i s-a dat cercetarea.”

Dar nu numai opera, ci și viața Doctorului Andrei este învăluită în mister ˗˗ ca și viața lui Pitagora. E imposibil să-i găsim, în spațiul public, un CV; să știm de la sânul cărei Alma Mater a supt laptele științei? Între ce ani? Unde a lucrat înainte de 1992, când s-a dedicat cu totul managementului științei?

De pe site-ul ROSA aflăm că este „absolvent al Universității Politehnnice din București, licențiat în drept și doctor in sociologie… cercetător științific în cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA)”. Dar nu știm nici ce facultate politehnică a absolvit, nici cum a obținut licența în drept; nici ce rezultate a avut, ca cercetător în științe spațiale.

Nu știm nici pe baza căror merite a fost numit membru specialist al Consiliului de Administrație al IFIN-HH; cu atât mai puțin, competențele care justifică participarea sa, ca reprezentant al României, la activitățile prestigioasei NuPECC (Nuclear Physics European Collaboration Committee) ˗˗ vezi de exemplu www.nupecc.org › display=taskforce. Colegul de NuPECC Taskforce al lui Ionel Andrei este Boris Sharkov, director adjunct al giganticului Joint Institute of Nuclear Research (JINR) ˗˗ Dubna, un fel de CERN al Rusiei. În cazul colegului rus, găsim imediat studiile, afilierile (de exemplu, membru al Academiei de Științe a Rusiei), pozițile administrative, lista de lucrări (circa 200 articole științifice în reviste de prestigiu). Ce ar putea discuta Ionel Andrei cu Boris Sharkov ˗˗ dacă ultimul nu ar fi, cine știe, spre norocul lui IA, șeful vreunei comisii disciplinare?

Iată, spre mai completă informare, ce găsim pe site-ul ELI-NP:

Ionel Andrei is Quality Control and Oversight Director at ELI-NP since 2017. He holds an MSc from Politehnica University of Bucharest and a PhD from University of Bucharest [așadar, nu aflăm nimic despre studiile universitare, n.m.]. From 2004 to 2013 and from 2016 to 2017 he served as Director General for R&D Programmes and then RDI Strategy Coordination at the Ministry of Research and Innovation, Romania. Since 2013 he is a member of the Romanian Delegation to the ESA (European Space Agency) Industrial Policy Committee (IPC) and from 2017 he is the Vice Chair of IPC. Ionel ANDREI was ESFRI (European Strategy Forum on Research Infrastructures) and ERAC (European Research Area and Innovation Committee) representative and a member of the ESFRI Executive Board from 2009 to 2013. He served as evaluator and observer of EC calls under EC’s RDI FPs. He has participated in numerous European and regional working groups and conferences on research infrastructures. He holds the excellence diploma of ANCS (National Authority for Scientific Research) and the National Order „For Merit” [Ordinul Național Pentru Merit”

În această caracterizare a merituosului cavaler, singurul termen care nu surprinde este „oversight”.

Dacă site-urile IFIN și ELI-NP, care reunesc lucrările stiințifice ale angajaților institutului, sunt corecte, atunci valoarea științifică a lui IA poate fi evaluată exact. Anume, este nulă, întrucât Doctor Illuminatus nu are absolut nici o lucrare științifică.

În loc de încheiere

Singura notă de optimism, cu care putem încheia aceste pagini, este speranța că rapacitatea, agresivitatea, minciuna, impostura, degradarea morală au atins cote atât de alarmante, încât unica evoluție posibilă este una ascendentă.

NB Sunt recunoscător Doamnei Dr. Maria Someșan, fosta asistentă a lui Horia Hulubei, pentru faptul că mi-a indicat locul exact unde apare, în textele filozofilor antici, pretinsul aforism pitagoreic ˗˗ respectiv în Aristotel, Politica (V, 4). Distanța dintre erudiția discretă a elitei Ifei de odinioară și impostura rapace a stapânilor actuali este o măsură a distanței dintre institutul zilelor lui Hulubei și cel al zilelor noastre.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Ce încrengătură sau mai bine zis – viermuială, de nume mari, băgate până în gât în fântâna asta fără fund, a Laserului …Cosmetic!..
    Autorul, pare bine documentat – nu mă pot pronunța – deși, din afară, cam toate numele afară de A.M. (comunicatorul entuziast) sunt necunoscute..
    Deci, pare o uriașă viermuială de interese – cu rezultate de nebăgat in seamă, dar care se arată promițător a fi o țâță stabilă de muls, pentru „multe nume de renume”..
    În încheiere (se înțelege din articol), cum că uneori Scursurile, pot avea – în anumite vremi și împrejurări – Nume de „Creatori ai Lumilor”.. Iar „România prostită” – de la strămoși încoace, îi poate nu doar admira – dar și produce, în serie..

  2. Superb articol! Intradevar acestia sint locotenentii „marelui laser” cumparat, (aparent) inca neutilizat si pazit bine de tot (ca sa nu transpire prea multe informatii). Dar nici locotenentii IFIN, institutul-mama, nu sint mult mai breji.

  3. Excelent articol!
    Felicitari autorului!
    Inteleg insa ca autorul a lasat ca realitatea sa fie subinteleasa. Deh, nu poti fi foarte direct in astfel de articole, ca una – doua te trezesti cu un proces instrumentat de avocatul Galca platit din regia generala IFIN-HH (profund ilegal, dar ce mai conteaza).
    Dar hai sa o zicem pe sleau publicului care este lasat sa-si imagineze despe ce este vorba cu adevarat, citind un articol scris de un erudit cu ironie fina. Specimene precum Ionel Andrei sunt evident fosti securisti de pe vremea lu’ Ceasca folositi cu succes in acea vreme pentru a ne implementa sistematic conceptele Epocii de Aur, reciclati acum de fostul fruntas comunist, mai nou si academician, pentru a ne pedepsi exemplar prin comisii de etica si disciplina, pentru nesimtirea de a-i fi cerut academicianului sa respecte legea.
    Ori, academicianul ne tot trimite periodic mailuri semnate cu pseudonimul „Directia” in care se chinuie sa ne convinga de faptul ca IFIN-HH este institutul Lui deci este indreptatit sa faca El ce legi crede de cuviinta.

  4. Un articol delicios, filetare cu un bisturiu fin.

    Despre continut ca sa spun, trist. Stiinta a fost dintotdeauna un tarim pe care unii impostori s-au miscat f vioi. Excrocii profita de faptul ca putini pricep ce se-ntimpla in propozitie si iau ochii cu citate, vorbe adunate, expresii fantasmagorice pe care nici ei nu le inteleg. In domeniul climei deja se calca pe picioare, e suficient sa se autodeclare cercetator in clima si deja are viitorul asigurat, nimeni nu-si permite sa critice un climatolog.
    Se intimpla si la case mai mari, cunosc un ex. in Ge in care un prof renumit, dar mai mult politruc, da, exista si pe aici asa ceva, conductor de doctorat unde in titlu era ceva cu unde Lambda, spre sfirsitul perioadei de doctorat intreaba senin, dar ce sunt aceste unde Lambda?

    Mai ales managerii, in mare parte nulitati sadea, isi insusesc, prin autooglindire decoratiile adevaratilor cercetatori.

    Exemplu, Deutsche Forschungsgesellschaft (DFG), societatea cercetatorilor nemti, i-a cerut unui cabaretist sa scrie ceva. Acesta a scris „Wissenschaft ist nämlich keine Heilslehre, keine Religion, die absolute Wahrheiten verkündet. Und wer ständig ruft ,Folgt der Wissenschaft!‘, hat das offensichtlich nicht begriffen.“ ”
    Traducere „Stiinta nu e ceva sfint, nu e religie care sa arate adevarul absolut. Si cine spune „urmeaza stiinta” (asta e un apropos la Greta, n.m) nu a priceput nimic.” Societatea cercetatorilor a publicat aceasta fraza dar mai apoi a sters-o, spunind ca nu e in spiritul redactiei.

    • Intii si intii DFG este o Gemeinschaft, nu o Gesellschaft.

      Apoi, dimpotriva, cine sustine „follow the science” tocmai acela a inteles ca
      stiinta nu e o religie, si ca ea nu sustine ca detine adevarul absolut. In plus
      e curios sa o certam pe Greta tocmai cind tace din gura („don’t listen to me”)
      si face poate cea mai rezonabila recomandare („listen to science”) din campania
      ei. Daca nu „folow the science” atunci „follow what?” politica? presa? religia?
      opiniile de pe forumuri?

      • Ideea comentariului meu e cenzurarea lui Nuhr de catre DFG, adica unii care, in principiu, ar trebui sa promoveze libertatea dezbaterii pun pumnul in gura. Asta e clouul!
        De ex eu sunt de acord sa te exprimi, desi nu sunt de acord cu tine.

        • Iar ideea comentariului meu este ca enuntul lui Nuhr este, in prima parte o
          colectie de truisme (stiinta nu e religie, etc…) si in a doua parte o
          condamnare nemeritata a increderii in stiinta, tocmai in momentul in care ea
          e contestata si suspectata din multe parti, fie conspirationiste fie pur si
          simplu ignorante. Momentul e rau ales, vedeti cartea lui Tom Nichols „The
          Death of Expertise: The Campaign against Established Knowledge and Why it
          Matters”. Sau campania contra vaccinului Covid-19, care inca nu exista, dar e
          deja acuzat ca ne va implanta un microchip de-al lui Bill Gates, cu care acesta
          sa ne controleze.

          In problema cenzurii sintem de acord, cum altfel? Dar cind cineva e lovit, daca
          ai de adaugat lovituri parca e bine sa o faci mai nuantat.

      • Dacă locotenentii Marelui Laser împreună cu Kim-Ir-Zamfir-Insusi ar avea măcar 2% din erudiția, tenacitatea și capacitatea profesională a autorului acestui articol (distinsul V. Birsan), altul ar fi fost scorul la pauză… Trebuie eliberat cu orice preț IFIN-HH de clica asta de mafioți sfertodoxo-securista!!

    • Stiinta nu ca nu e ceva sfint, nu e doctrina a mintuirii. Soteriologie, whatever. Nu tot ce incepe cu Heil e heilig, nici macar die Heilsarmee :)

      • Heilslehre
        conform Duden
        [religiöse] Botschaft, deren Befolgung Heil (b) verspricht
        Lehre, die verspricht, Heil zu bringen

        • @neamtu tiganu
          Daca incerci sa vezi cum se traduce Heilslehre in alta limba o sa vezi ca in franceza e „doctrine du salut” iar in engleza „doctrine of salvation”. Daca ai ceva idee de limba romana iti dai seama ca „du salut” nu e neaparat „a salvarii” ci mai curind „a mantuirii”. Citarea explicatiei germane a unui concept in germana e irelevanta pentru intelesul romanesc al conceptului.
          Multi romani (ca tine) sfarsesc prin a nu mai sti bine nici limba materna, nici pe cea a tarii de adoptie. Dar se tin cu coada sus …

  5. Dezolant! Cum toate astea nu s-ar fi putut intampla fara „inaltul” patronaj oferit de Zamfir, rezulta ca Zamfir trebuie cercetat penal. Macar pentru faptul ca-l plateste pe derbedeul de Șeuleanu(cu un salariu garantat foarte mare), in mod cu totul si cu totul nejustificat.

    • Dar de unde stii ca Seuleanu era/este protejat de Zamfir? Poate ca pur si simplu Zamfir n-a avut dreptul sa-si aleaga echipa manageriala, ci i s-a „recomandat” daca nu intreaga echipa, ci macar cativa indivizi, in schimbul numirii lui in fruntea institutiei?
      Daca tinem seama ce interese a promovat Seuleanu ca sef la radio, nu e greu de priceput ce rol joaca el in schema si nnici cine l-a sustinut ca sa prinda postul…..
      Neamtu tiganu scria mai anii trecuti despre experienta lui ca proiectant de avioane si relatiile cu autoritatile de la Bucuresti. Ca sa te mentii in schemele institutiilor bugetare, asa cum erau institutele de cercetare, trebuia sa te incovoi de spinare in fata boss-ului din guvern /partid, altfel erai fiul ploii….
      Fiindca am lucrat si eu in cercetare, atat inainte cat si dupa „lovilutie”, cunosc fenomenul luptelor de culise pentru avansari , promovari sau acordari de granturi, inclusiv influenta politicului …..

  6. Despre Mironov nu am avut niciodata o parere buna: un ratacit printre oamenii de stiinta. Dar bun de gura, bagaret in toate. Superficial.

  7. Draga Victor,
    Sper sa continui cu lista locotenentilor. Lista locotenentilor e mult mai lunga ca si a diverselor persoane influente. Un exemplu :
    Adrian Curaj inalt Reprezentant al Primului Ministru pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe știinta, inovare și antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP.
    Toti acestia au putut sa intre in ELI NP datorita relatiilor lor cu MEC si datorita sumelor mari de bani implicate. Ti-ai pus problema cat castiga toti acesti domni in fiecare luna?
    Sigur, acum ca s-au pirdut banii de la UE, ELI functioneaza cu bani din anemicul buget al cercetarii din Romania. Fii sigur, ca locotenetiii castiga la fel.

  8. Excelent articol, felicitari si multumiri!
    Am o observatie despre: „[„producția suferă o schimbare de paradigmă, de la… eficiență la… eficacitate”, pare a fi Doctor Subtilis, capabil să distingă ȋntre concepte pe care DEX-ul le consideră sinonime]”
    DEX face o confuzie: eficacitate inseamna implinirea unui scop (ex succesul unui experiment, efectul unui medicament) si este mai corect utilizata in context stiintific, iar eficienta este mai degraba sinonima cu randamentul, adica raportul dintre rezultat vs resurse utilizate, si este mai corect utilizata in context economic,
    deci exact invers decat a „inteles-o” Doctor Subtilis; este insa incredibila impostura, rapacitatea animala si lipsa de responsabilitate la un astfel de nivel, care in mod necesar implica interesul colectiv

  9. Multumiri autorului! Am apreciat si continutul, si stilul! Concluzia imi pare dezolanta/deprimanta.
    Inteleg ca Marele Laser ramane neterminat din cauza unor „neterminati” cu nume si renume, rataciti in posturi cheie? Horia Hulubei „s-ar intoarce in mormant, daca ar afla” .

  10. Guvernul PNL condus de Ludivc Orban va ramane in istoria cercetarii romanesti ca acel guvern care a avut ocazia sa schimbe managementul institutului pentru salvarea ELI-NP si a IFIN-HH, dar nu a facut-o, permitand echipei maganeriale diletante si agresive impotriva personalului de cercetare, sa termine la propriu cercetarea din domeniul fizicii nucleare si a celei cu laseri de mare putere. In fapt vor pune cruce unui bune parti din platforma Magurele. Si uite asa s-a scris un capitol ratat al fizicii romanesti, ce ar fi putut sa ne aduca vizibilitate si mandrie nationala.

  11. bine scris, dar ce folos ? pe asta s a mizat, tot ce a fost valoare a fost alungat (medic, inginer, profesor, cercetator). altfel cum ar fi putut un nastase adrian, orban ludovic, videanu si tariceanu sau buzatu si oprisan sau dorneanu si tudorel sa va rida n nas cu venituri de antreprenori, vile de nababi si limuzine conduse de spp isti ? ei centreaza si tot ei dau cu capul, banii nu mai sint furati cu violenta cum o fac clanurile de manelisti, ci legal, totul legiferat – isi fixeaza lefurile, pensiile, virsta de pensionare, se fac ei intre ei doctori si academicieni si isi impart functiile administrative – in acelasi timp isi maresc si bine hranesc aparatul represiv, militienii prosti gramada ce i protejeaza (pe ei si averile lor acumulate prin rapt). dupa cum observati un mecanism bine uns : politruci, justitiari, ciomagari si clanuri ce colaboreaza eficient. pina cind ? astia nu produc nimic, doar fura si distrug, batjocoresc si praduiesc resursele romaniei.

  12. Domnul NVZ are in palmares „cateva” articole publicate in cele mai prestigioase reviste din strainatate care sunt neglijate in momentul de fata: 1) Phys. Rev. Lett. 70, 402 (1993); 2) Phys. Rev. Lett. 81, 1191 (1998); 3) Phys. Rev. Lett. 87, 052503 (2001); 4) Phys. Rev. Lett. 71, 227 (1993); 5) Phys. Rev. Lett. 75, 1280 (1995); 6) Phys. Rev. Lett. 85, 1396 (2000); 7) Phys. Rev. Lett. 92, 212501 (2004) … Presupunem ca toate aceste rezultate nu conteaza in acest moment si sunt luate in derizoriu deoarece nu mai sunt de actualitate, important este sa stergem cu buretele orice valoare stiintifica si sa creem o imagine de incompetenta. Asteptam cu interes momentul cand toata lumea din IFIN va publica la PRL in fiecare an cate un articol. De asemenea mai asteptam si ca de pe bancile scolilor din prezent sa iasa persoane competente care pot cel putin rivaliza cu absolventii de odinioara.

    • Pe scurt, NU se pune la indoiala competenta ca om de stiinta a domnului(tovarasului) Zamfir. Da, exista articole si mai vechi si mai noi la care acest domn e autor , foarte bine. Trebuie spus ca si alti cercetatori din IFIN sunt cel putin la fel de competenti in fizica nucleara, au articole poate mai bune ca dl Zamfir, au mult mai multe citari, si uite, nu sunt membri in Academia Romana. Ghinion! ,cum spune dl presedinte al Romaniei.
      Problema e competanta manageriala , adica acea competenta de a conduce un proiect important , un institut important al Romaniei. Ceea ce stiu din experienta mea de cercetator e ca nu se poate conduce cu comisii de ancheta , de disciplina, inconjurat de yesmani si sicofanti despre care Victor scrie magistral. Respectul pe care un director il acorda cercetatorilor indiferent de opinia acestora e cheia succesului.Trebuie sa ii asculte si ia deciziile cele mai bune. Ori aici dl. (tov.) Zamfir a gresit grav. A mai gresit grav cand s-a certat cu Comisia Europeana, cu institute de cercetare si firme importante din UE. Care este rezultatul acum? Marele laser este finantat de anemicul buget al cercetarii din Romania, si in felul asta va disparea incet, incet, cercetatorii de valoare plecand in alta parte, pentru mai multi bani si oportunitati mai bune. Pe scurt dl . (tov.) Zamfir a gresit grav ca manager, si nu se putea altfel, fiindca dl . (tov.) Zamfir conduce intr-o maniera autoritara specifica sistemului comunist care l-a educat si promovat departe atunci cand era tanar. Pe scurt, dl . (tov.) Zamfir e un fel de Ion Iliescu al vremurilor de acum. Nu poate mai mult , si ministerul de resort ar fi trebuit sa il elibereze de aceasta sarcina ,dar acest minister e plin de tovarasi de nadejde al vremurilor noi care au schimbat foarte rapid mentalitatile unei tari socialista cu UE, crezand ca schimba doar stapanul. Pe scurt, se asemana unii cu altii, si schimbarea va veni greu, ca in multe alte situatii din acesta tara profund nefericita si saraca.

    • Ceea ce este cel mai greu de inteles pentru multi care sustin pe dl. Zamfir, este ca a scrie articole este una, daca toate sunt scrise de dansul si a fii un manager stralucit si eficient este alta. Putini reusesc sa detina inzestrare nativa pe ambele coordonate. Asa si multe firme dau faliment datorita unui management prost.

    • Si totusi, este usor de remarcat ca domnul Zamfir a publicat in aceste reviste foarte bune numai in perioada cand a facut parte din echipe de cercetare din afara Romaniei. De cand s-a intors in tara si a fost facut academician ( in 2005) s-a terminat cu „PRL in fiecare an”.
      Cum explicati acest fenomen?

      • Explicatia este simpla. In SUA cercetarea se face in echipe mai mari si a publicat in aceasta conjunctura. In Ro, foarte multi care au obtinut titluri de profesori univ. ori cs.I, academician nu se mai preocupa prea mult de cercetare, publicat articole, carti de referinta. Aceasta pentru ca la noi contractul de munca este pe durata nedeterminata. In tarile cu sisteme mai bine puse la punct, esti profesor pe 4 ani, si daca te remarci mai mergi 4 ani, in cercetare pe proiecte. Numai ai proiect iti cauti echipa si licitezi pentru alte proiecte. Noi avem in multe domenii, legi comuniste, de aici rezulta ca adesea ca meritocratia este la pamant. In activitatea mea de cercetare pe multi a trebuit sa ii duc in spate, nu faceau doua parale pentru cercetare.

        • @aristotel Mutumesc pentru raspuns, dar intrebarea era retorica. Asteptam ca
          @Zian Cornel sa explice acest fapt si mai ales sa inteleaga ca niste articole scrise in colaborare cu nume mari in domeniu nu inseamna mare lucru, atata timp cat tu, singur, nu reusesti sa publici macar o data in asemenea reviste.

    • 1. articolul nu este despre „valoarea stiintifica” a tov Zamfir, ci despre faptul ca vrea sa oblige romanii sa plateasca 20 milioane euro anual pentru ELI in loc ca acesti bani sa fie primiti de la UE; nu mai vorbim de marginalizarea fizicii romanesti, etc
      2. pentru ca ati adus vorba, ultimul articol mentionat a fost scris acum 16 ani; din cele 7 articole mentionate 6 il au coautor pe RF Casten, cu care se pare ca tov Zamfir a avut o relatie speciala, si doar la 1 articol e prim-autor, cu RF Casten secund
      3. cel putin 2 fizicieni de la Magurele (Dl Trache si Dl Silviu Olariu, sigur si altii) se pot lauda cu contributii stiintifice mult mai importante, apreciate de cercetatori aflati dincolo de sfera lor de influenta imediata
      4. Tov Zamfir este numit si mentinut ilegal in functie de conducere, si nimeni nu pare sa sesizeze…

      • Nu va mai chinuiti sa-l demolati stiintific pe NVZ. Totusi, cifrele nu mint si diferentele sunt mari:

        Zamfir, nv Hirsch Factor=42, Citations (without selfcitations)=6281
        Trache,l Hirsch Factor=32 Citations (without selfcitations)=3127
        Olariu, S Hirsch Factor=10 Citations (without selfcitations)=552

        Care sunt Domnule, cei 38 din IFIN-HH mai buni decat Zamfir? Ca asa am citit pe aici sau la alte Contributii asemanatoare. De-ar fi asa, IFIN-HH ar bate CERN-ul. Sper ca nu ii numarati pe cei de pe listele CERN de sute de autori. Sa-si revendice acele sute de lucrari atunci cand vor concepe ei experimentele de acolo (macar unul cat de mic).

        • Domnule Socrate, pentru o mai buna perspectiva va amintesc contextul de la inceputul anilor ’80, cand dupa nenumarate succesuri care in mod paradoxal au adancit inapoierea economica, tehnologica si culturala fata de Occident, conducerea a decis ca noua paradigma politico-economica trebuie sa fie „schimbarea cantitatii intr-o noua cantitate”. In contextul asta va garantez ca tov Zamfir are un indice Hirsch mai bun decat perimatul si prea-laudatul A. Einstein, care (iata un nou avantaj pt tov Zamfir) a si declinat functia de presedinte a nou-creatului stat Israel, gandindu-se probabil ca in politica si administratie stiinta conteaza prea putin.

        • @socarte A puncta niste realitati nu inseamna sa te „chinui sa demolezi” pe cineva.
          Ar trebui sa stiti ca h-factorul este o notiune relativa, care depinde de extrem de multi parametri. Un exemplu in acest sens il constituie H-indexul unuia de la Baia Mare, care a fost ( poate mai este) mare sef prin niste comisii care acordau titluri de doctor, abilitare etc ( s-a mai scris despre el pe comntributors si nu de bine)..Omul se lauda cu un H-factor de peste 30, ceea ce este enorm in matematica, dar nu are nici macar un rezultat cu care sa fie cunoscut dincolo de Baia Mare, Constanta , Targu Jiu si Chisinau. Mai precis este vorba de o sub-mediocritate in materie de cercetare, care se lauda cu un h-factor de peste 30 ( si fraierii aplauda).
          Deci putina atentie cand vorbiti de calitatea stiintifica a unuia si altuia.

          • Draga Lara A,
            Nu este cazul sa ma instruiti, cunosc valoarea relativa a unui Hirsch, ca si diferitele trucuri prin care ingeniosii romani reusesc sa-si completeze Cv-ul si sa-si creasca zestrea scientometrica. Eu daca vreau sa evaluez pe cineva ma uit la alti indicatori cum ar fi: articole publicate in reviste ale American Physical Society (APS), cine sunt coautorii (si cati sunt), cine si cati citeaza articolele. Nu publici la APS, nu existi, oricat Hirsch ai avea, si oricate lucrari.
            Nu este cazul celor trei discutati mai sus, ierarhia se pastreaza dupa orice criterii, y compris calitatea stiintifica.

  13. Lumea asta a devenit un loc tare urat. Sau poate nu distingeam noi ce se afla in pamant. Ajung unii sa zica de securisti si sa dea cu piatra cand ei insisi s-au metamorfozat dubios dintr-un fel de „scientisti” (asa zic ei), in diplomati. Dupa acea, miraculos, la senectute isi reclieaza amintirile despre ce au fost cica odinioara. Problema e ca n-au prea fost nimic, poate doar plevusca de nivel de baza, cu probleme marunte de legat pe la kysineu.

  14. Nu pot sa nu observ ca o mare parte din cei mai activi comentatori de pe Contributors sunt din categoria celor pentru care știință este, ca di politica si fotbalul, o chestiune de optiune personala.

  15. Articolul este remarcabil prin tenacitatea de care da dovada autorul in a descrie foarte voalat despre cum se papau banii pentru ELI de diverse entitati cvasi-academice cum sunt cele apartinanad d-lui Seuleanu (care includ si restaurante, etc). Legat de acest personaj cred ca este deja cunoscut faptul ca fiscul ii mai confisca din cand in cand cate o masina; acum sunt foarte curios daca mai circula doar cu duba ramasa (asta pentru a se antrena pentru viitoarele ”transporturi” in care va fi implicat).
    L-as alimenta insa pe distinsul autor al articolului cu cateva date pe care le solicita legate de dl. Ionel Andrei. Cum bine spune si dumnealui cu a evoulat starea d-lui Ionel Andrei brusc dupa 1990, dl. Ionel Andrei a absolvit Facultatea de Transporturi din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti. Fiind patruns de studiu a ales sa continue educatia prin doctorat sub conducerea ilustrului prof. Vlasceanu. Dar cele mai interesante aspecte sunt :
    A. Comisia desemnata pentru evaluarea si sustinerea tezei de doctorat, formata EXCLUSIV din specialisti de prima mana in sociologie : prof.dr.ing. Adrian CURAJ (fost presedinte ANCS), prof.dr.ing. Anton ANTON (fost presedinte ANCS) , prof.dr. Gheorghe POPA (fost presedinte ANCS). Daca mai punem la socotela si faptul ca dl. Ionel Andrei a fortat acordarea unui proiect pe plan sectorial – pe vremea cand era Director General in ANCS – in care actualul dl. prof. dr. Adrian DUSA – discipolul d-lui prof. Vlasceanu – era director si era platit cu cca. 27000 lei /luna, iar restul echipei din departamentul respectiv cu 14400 lei/luna, intelegem foarte bine cum s-au petrecut lucrurile. Daca este sa ne aducem aminte mai bine constatam ca Domeniul Sociologie a fost in anul 2011 premiat cu DOUA liste de proiecte castigatoare din Planul National, fiind singurul domeniu premiat in acest fel. Dl. Funeriu nu a zis nimic…
    B. Sa intram acum in zona comentariilor asupra tezei. Titlul acesteia este : „Politica științei. Abordări și rezultate ȋn România după 1990”. La varsta mea, ma duce imediat gandul la titlul tezei unui ilustru fost profesor-decedat – din Bucuresti, teza sustinuta prin anii `50 intitulata ”Importanta electrificarii in URSS”.
    Aici va las pe dumneavoastra sa faceti comentarii.
    Mai jos am dat adresa mea de mail. Daca mai doreste cineva date despre Locotenentii Marelui Laser va stau la dispozitie.

  16. Din pacate acest articol vine mult prea tarziu. Despre Ionel Andrei si Seuleanu se stia de mult. Unii dintre noi ne-am intrebat de multe ori de ce Zamfir i-a adus in ELI? Pentru Seuleanu exista o explicatie: pentru PR-ul desantat din ultimii 2 ani! Dar pe Ionel Andrei chiar ca nu am inteles. Si pe post de director de calitate!? Noua conducere are obligatia ca maine de dimineata sa-l bage in comisie de disciplina pe Ionel Andrei pentru ne-indeplinirea sarcinilor din fisa postului!

  17. Remarcabil faptul ca UPB a dat patriei un mare numar de doctori in Sociologie, Pedagogie sau Psihologie(de obicei scolara), a caror contributie stiintifica multipluridisciplinara(nici nu stiu cum sa ma exprim pentru a consemna cat mai exact valoarea inestimabila a operelor emise de acesti corifei) i-a ridicat pe acestia pe cele mai inalte culmi ale imposturii!……Ca orice universitate tehnica din lumea asta, care se respecta!

    Printre altele, acestia au contribuit si contribuie decisiv la inaltarea pe culmile performantei a Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic ce fiinteaza in cadrul UPB……nu stiu daca „fiinteaza” este termenul corect…..poate gaseste altcineva o caracterizare mai fidela! Ma rog, am putea spune ca fiinteaza nefiintand!

    O bataie de joc!

    PS In general, acesti impostori ce chipurile studiaza la greu sociologie sau pedagogie sunt priviti cu neincredere si suspiciune peste tot in lume, in institute sau universitati serioase. In Romania, cei ce detin diplome in aceste domenii(diplome de licenta, master sau de doctor) sunt insa niste nulitati absolute. O turma de papagali!

  18. Astăzi, după demiterea pentru motivele enumerate a capului Hidrei, celelalte capete ale hidrei au început sa își facă simțită prezenta, diferite grupuri „protestează” la adresa demiterii incapabilului.prezenta. Acest articol si cele care prezintă realitatea nu sunt suficient de distribuite in presa, altfel hidrele nu ridicau capul.

  19. După ce capul Hidrei a fost tăiat ieri (seful haitei a fost demis), pentru ca nu am distribuit suficient adevărul, năpârcile au ieșit la atac, inclusiv cele din Academia Romana. Cred ca trebuie sa spunem adevărul mai puternic!

  20. NEA COSTICĂ, o spuseși… pe aia bună ! Chiar așa , HIDRA rămase… cucapul tăiat, dar năpîrcile ? HE,he, he …năpîrcile mînca -le- ar coronavirusul. La ele-i buba . DECI …? DISTRIBUȚIA , vă rog . Să vină distribuția !

  21. acest articol este scris pentru cei ce stiu dar cei ce nu stiu nu inteleg mare lucru decat ca galceava inteleptilor e tare mare . oare asta a fost intentia autorului ?

  22. 49
    Cojocariu, Lucian Nicolae
    Cojocariu, L.
    Cojocariu, Lucian N.
    Cojocariu, L. N.
    330 42 Horia Hulubei National Institute of Physics and Nuclear Engineering Bucharest Romania
    View last title

    50
    Zamfir, Nicolae Victor
    Zamfir, N. V.
    320 42 Horia Hulubei National Institute of Physics and Nuclear Engineering Bucharest Romania
    View last title

    51
    Borcea, Catalin
    Borcea, C.
    246 40 Horia Hulubei National Institute of Physics and Nuclear Engineering

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Barsan
Victor Barsanhttp://contributors
Victor Bârsan, născut în 1950, la Focşani. Absolvent al Facultăţii de Fizică şi al Facultăţii de Matematică-Mecanică ale Universităţii din Bucureşti; doctorat în fizică. Cercetător în domeniul fizicii teoretice la IFIN-HH; preşedinte al Fundaţiei Horia Hulubei, secretar ştiinţific al Catedrei UNESCO a Fundaţiei; experienţă profesională în jurnalism, istorie recentă, drepturile omului, diplomaţie, instituţii internaţionale. Ultima carte publicată: Horia Hulubei - omul şi epoca sa, Editura Horia Hulubei, 2021.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro