Simţind crearea unei oportunităţi politice de creştere, pe termen lung, a prezenţei şi influenţei sale strategice în Centrul şi Estul Europei (până acum mai degrabă modeste), în contextul deteriorării relaţiei Occidentului cu regimul de la Moscova şi al celui de-al doilea Război Rece de la periferia Uniunii Europene, guvernul britanic a decis să marşeze, alături de Statele Unite, pe cartea „NATO la porţile Rusiei”.
Două figuri cheie ale eurosceptiscismului moderat din insulă, premierul David Cameron şi primarul Londrei Boris Johnson, au dat zilele acestea semnalul noii orientări angajante a conservatorilor. Pârghia consolidării flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice (şi, de ce nu?, a extinderii peste câţiva ani a blocului politico-militar occidental în spaţiul fost sovietic, respectiv spre Ucraina, Republica Moldova sau Georgia) va fi utilizată de britanici şi pentru reechilibrarea raporturilor de putere cu franco-germanii, în cadrul Uniunii Europene.
Decizia este interesantă şi plină de consecinţe. Dar să vedem mai întâi declaraţiile, care par şi chiar sunt formulate din perspective diferite, de la niveluri diferite, în nuanţe diferite, dar care conduc spre aceeaşi concluzie, favorabilă implicării sporite a Londrei în Estul Europei, prin intermediul NATO. „Alianţa trebuie să fie restructurată, pentru a face faţă mai bine ameninţărilor Rusiei”[1], spune în esenţă David Cameron, care va fi gazda Summitului NATO din septembrie, în Ţara Galilor. Premierul britanic a dat ca exemple de ţări periclitate statele baltice şi România. Ideea relocării unor baze şi trupe permanente ale NATO, din vestul sigur al continentului european în statele de graniţă ale Alianţei, va fi probabil discutată la Celtic Manor Resort din Newport, peste exact o lună. Statele Unite şi Marea Britanie vor fi, ca de obicei, „reginele balului” şi vor avea cuvântul decisiv.
La rândul său, Boris Johnson, un critic consecvent al Uniunii Europene, spune că „Putin acţionează ca un agent de recrutare al Bruxelles-ului în Centrul şi Estul Europei”, dar şi că „acesta nu este sfârşitul discuţiei. Noi, euroscepticii, trebuie să le arătăm polonezilor şi celor din regiune, care acum îşi îndreaptă speranţele spre Uniunea Europeană, că adevăratele garanţii le vin dinspre America şi NATO”[2].
Bun, faptul că englezii nu prea îşi mai găsesc locul în Uniunea Europeană iar conservatorii se întrec de ani buni cu aventurierii de la UKIP în populisme şi critici la adresa Bruxelles-ului sau în atitudini rezervate (să nu spunem altfel) asupra imigraţiei est-europene, pentru a-şi păstra electoratul, este de notorietate. Jocul politic este în primul rând intern, şi apoi extern. Ştim asta. La Londra şi, de altfel, oriunde în lume, politica externă este o reflectare a nevoilor societăţii şi a politicii interne.
Nimic nou până aici. Nouă este însă redescoperirea contextuală de către Londra, acum pe fondul tensiunii agravate cu Rusia lui Putin, a uneia dintre puţinele ei pârghii de creştere a influenţei politice în lume, care i-a rămas după al doilea război mondial: parteneriatul autentic, substanţial, fundamentat istoric, cultural şi civilizaţional, cu Statele Unite.
În felul acesta, Marea Britanie poate juca indirect (deşi nu i-a cerut nimeni) rolul de „purtător de cuvânt” al Americii în Europa. Atlantismul britanic este, de câteva decenii, mai mult decât o simplă reflecţie culturală a transmiterii unei moşteniri civilizaţionale către lumea nouă; este acum o alternativă strategică şi un instrument de contrapondere la Uniunea Europeană, controlată de tandemul franco-german, prin care Londra îşi duce cu succes jocul ambivalent mai departe, acţionând simultan ca putere europeană şi ca putere non-europeană.
Nu ştim acum dacă iniţiativa americano-britanică de resuscitare a NATO şi de utilizare a acestui intrument strategic şi politico-militar, în contextul dosarului complicat al periferiei Uniunii Europene, va da rezultate concrete sau nu. Este, oricum, un demers tactic inteligent, care trezeşte un anumit interes al opiniei publice din Centrul şi Estul Europei. Nu putem şti cu certitudine nici care va fi reacţia Germaniei şi Franţei, dar putem intui că Parisul şi Berlinul vor înţelege că mutarea anglo-americanilor schimbă jocul influenţelor şi redefineşte accentele, într-o regiune care creşte economic şi care va constitui, mulţi ani de acum înainte, o piaţă bună. Spre deosebire de Statele Unite şi Marea Britanie, care nu au un interes economic deosebit în relaţia cu Federaţia Rusă, Germania şi Franţa ar dori să păstreze deopotrivă şi influenţa asupra Europei Centrale şi de Est, prin intermediul Uniunii Europene, şi accesul la piaţa rusească. Din acest motiv, presupun că franco-germanii vor fi mai rezervaţi în a accepta venirea anglo-americanilor în regiune, cu toate consecinţele politice şi economice care pot decurge din această „nouă debarcare” continentală a English-speaking world.
Am spus şi cu altă ocazie, dincolo de grija emoţionantă pentru Estul Europei, Occidentul are şi o politică internă vie, legată de dinamica relaţiilor între anglo-americani şi franco-germani. Acum, periferia Uniunii Europene a devenit poligonul de măsurare a interesului marilor puteri (incluzând aici şi Rusia, evident) de a obţine prim-planul în regiune.
Ce va face România în acest context? Răspunsul simplu ar fi: va încerca să aibă relaţii bune cu ambii poli ai Occidentului, dacă şi până la punctul la care ambivalenţa politicii externe ne va fi îngăduită. În prima fază, ar fi de dorit ca Statele Unite şi Marea Britanie să reuşească „reinventarea” NATO, din cel puţin două motive: pentru a ne juca mai bine avantajul strategic al statutului de avanpost al Occidentului la Marea Neagră, şi pentru a permite includerea Republicii Moldova (eventuală, şi doar după renunţarea la „neutralitatea” constituţională de peste Prut) în Alianţa Nord-Atlantică. În perspectivă mai îndelungată, cămaşa franco-germană ne este totuşi mult mai apropiată decât paltonul anglo-american de vreme rea şi ar fi foarte bine să vedem Uniunea Europeană supravieţuind încercărilor acestui deceniu. E deja un loc comun afirmaţia că securitatea României depinde de apartenenţa la NATO, iar bunăstarea şi dezvoltarea economică de apartenenţa la Uniunea Europeană. Exceptând intervenţia militară americană din Irak, în 2003, din fericire nu ne-a pus nimeni până acum să optăm între poziţiile marilor cupluri de forţe din politica occidentală, respectiv Statele Unite-Marea Britanie şi Germania-Franţa. Ne-am dori ca o astfel de situaţie dilematică să nu se mai repete.
Poate părea uşor comic, dar iată că nefericita şi mult ridiculizata formulare din 2005 a „axei Washington-Londra-Bucureşti” (nefericită doar din motivul proastei reputaţii istorice a conceptului de „axă” şi al faptului că propunerea nu a venit din partea marilor puteri menţionate) cunoaşte acum o nesperată răzbunare.
____________________
[1] http://uk.reuters.com/article/2014/08/01/uk-ukraine-crisis-nato-cameron-idUKKBN0G156420140801
[2] http://www.telegraph.co.uk/news/politics/11009403/Vladimir-Putin-is-the-EUs-recruiting-sergeant-says-Boris-Johnson.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Long story short: cartea americană s-a dovedit câștigătoare în ultima sută de ani, orice guvern sănătos la cap din România ar trebui să înțeleagă asta. And nothing else matters.
Nu neapărat ”cartea americană” ci ”cartea economică”.
By the way, ați auzit vreunul din candidații la președinție din România să discute problema reformării economiei ?
Pe cand un text despre situatia din Orientul Mijlociu si Apropiat (provocarea ISIS, in special, dar si urmarile conflictului din Gaza)?
Parerea mea e ca axa Washington-Londra-Bucuresti va ramane o simpla prostie.
In primul rand asta e o axa total dezaxata in care primele doua puncte sunt cu mult peste nivelul celui de-al treilea si asa va fi multa vreme de acum inainte.
In al doilea rand din motive Rusia nu va avea niciodata suporteri sau acceptare la romani in caz ca s-ar gandi prin absurd sa ne ameninte securitatea. De altfel rusii s-au retras din Romania chiar si in plin communism, ceea ce nu s-a prea intamplat in celelalte tari ‘fratesti’ care prezentau interes real pentru ei.
Romania este interesanta doar pentru vestici si asta prin prisma instalarii de avanposturi pe la noi cu care sa-i tina pe rusi in sah. Cam cum era si Dacia Traiana un avanpost al Imperiului Roman in calea navalirii barbarilor.
Am ramas tot la nivel de Dacie si tot Traiana. :)
Politicienii romani ar trebui insa sa speculeze aceasta diferenta de abordare a vestului si sa obtina avantaje pentru noi. Deocamdata, axa W-L-B nu ne adduce decat statutul de avanpost de care pomeneam mai sus, cu implicatiile de rigoare. Ar trebui sa jucam mai cu cap si cartea europeana de care ne dezicem asa de usor si din aceasta cauza suntem inca niste paria in UE.
Așa e, rușii s-au retras din România luând și Basarabia cu ei, dar ție ți-a scăpat un detaliu atât de minor.
Rusia nu are nevoie de suporteri printre români, îi are pe Mircea Geoană, pe Cozmin Gușă, pe Andrei Marga și o mulțime de alți agenți de influență capabili să direcționeze politicia românească accordingly.
si cam ce crezi tu ca ar mai lua rusii de la romani avand in vedere ca ii consideri un pericol teritorial iminent?
Oricum totul este vandut sau antamat iar in ziua de azi cuceririle teritoriale sunt mult mai paguboase decat cele economice.Asta pentru ca in cel de-al doilea caz nu te incarci si cu prostimea ce vietuieste in teritoriul pe care-l exploatezi.
De altfel Basarabia este inca sub sfewra de influenta a rusilor pentru ca reprezinta o zona tampon ce tine vestul la distanta. Altfel sunt evident o paguba pentru orice cuceritor, dupa cum ar fi si Romania. Este un succes nesperat pentru rusofoni faptul ca Romania depopuleaza accelerat Moldova acordand de-a valma cetatenii unor ‘frati’ ce vor de fapt doar viza de transit catre tarile UE si nu se topesc de dragoste de neam.
Este haios sa crezi ca rusii vor sa puna piciorul pe grumazul Romaniei prin intermediul unora precum geoana sau Marga, niste prostanaci care nu se pot vinde nici macar pe ei in mod onorabil. Adica unde sa directeze astia politica Romaniei mai rau decat este acum? Dimpotriva, am pierdut enorm prin renuntarea la piata ruseasca din motive de anti-communism in timp ce alte tari cu state vechi in capitalism fac afaceri extreme de bune prin zone, vezi Germania, Italia sau firmele americane de pe acolo.
Dupa cum spuneam mai sus, Romania nu reprezinta interes decat drept zona tampon si bastion American in fata rusilor. Numai asa am reusit sa obtinem un interes mai mare din partea rusilor si asta pentru a indeparta pericolul potential iar nu pentru ca ar interesa ceva din Romania.
La capitolul ”pericol teritorial”, s-a discutat mult după 1990 despre ”Moldova lui Ștefan Cel Mare”, pe vremea când R.Moldova era mai puțin interesată de vest decât acum.
Dar separat de asta, teoria ta care e? Că rușii pot să păstreze liniștiți ce-au luat, nu? Ei, în lumea reală nu merg lucrurile așa, în lumea reală rușii vor mereu mai mult, dacă se dovedește că pot să păstreze ceea ce au luat.
Iar dacă tu vii cu teorii moderne despre inutilitatea cuceririlor teritoriale (teorii valabile poate pentru Franța și Germania) s-ar putea ca rușii să nu fi ajuns la gradul ăsta de modernitate și pentru ei teritoriile să conteze. Cea mai recentă dovadă fiind Crimeea, nu crezi? :P
Asta poate aduce aminte de celebra fraza a lui Arhimede: „Dati-mi un loc fix unde sa stau si mut pamantul din loc…”
In aceasta ecuatie Romania poate juca rolul de „punct fix” pentru Arhimede-ul saxon.
Scuze… am scris „anglo-saxon” dar s-a editat doar saxon…
Un Editor inteligent.
Sa nu fiu inteles gresit. Nu acuz editorul acestei platforme de nimic, mai degraba neatentia mea manipuland tastele laptop-ului meu.
In cazul asta ar trebui sa ne pregatim sa rezitam cand Arhimezii moderni vor utiliza Romania drept punct de sprijin pentru parghia lor politica.
Si sa fim pregatiti de tratament corespunzator unui punct de sprijin controlat de o parte ce vrea controlul unei alteia.
Realismul unei astfel de posibilitati depaseste entuziasmul generat de faptul ca ne-au fost incununate eforturile de a deve un punct de sprijin official al partii anglo-saxone.
Asta nu numai in contextual problemei rusesti dar si in spatiul European unde anglo-saxonii nu sunt cei mai aplaudati dintre pamanteni.
Si o intrebare: admitand prin absurd ca Ucraina se desparte definitiv de rusi, care crezi ca ar fi interesul Anglo-Saxon pentru punctual de sprijin Romania in raport cu un altul nou si mult mai apropiat de rusi?
Macar sa fi negociat suport financiar ca sa ne dezvoltam si sa ne integram mai bine in spatiul vest, adica ceea ce vor face Ucraina si Moldova in viitorul apropiat, sau ceea ce a facut Polonia la iesirea din comunism.
Cu povești din astea mergeți dvs.să faceți echipă cu Viktor Ianukovici.
Apartenența la NATO și UE nu e despre a ”negocia suport financiar”, apartenența la NATO și UE e despre un anumit model social, economic și politic pe care România pretinde că-l adoptă, dar în realitate clasa politică îl fentează.
Când Mercedes își face uzine de componente auto la Sebeș, iar Bosch face același lucru la Blaj, asta e mai presus de orice suport financiar negociat.
@Bozo, stiti cam ce soarta are un punct de sprijin, in orice mecanism? Se uzeaza, in timp ce piesele din capetele balansoarului se dau „huta-huta” dupa bunul plac!
„Si o intrebare: admitand prin absurd ca Ucraina se desparte definitiv de rusi, care crezi ca ar fi interesul Anglo-Saxon pentru punctual de sprijin Romania in raport cu un altul nou si mult mai apropiat de rusi?”
Comentariul Harald incerca sa va imbogateasca viziunea ce ar trebui sa o aveti cand faceti consideratii pe astfel de teme, enuntand principul de baza al unui parteneriat de soiul UE sau NATO: respectarea angajamentelor asumate, devotament si angajament in cauze comune ca si un exemplu de avantaje economice ce decurg in mod natural.
Un troc de genul „dau trei cuie, vreau 2 masline” nu-si gaseste locul in relatiile membrilor UE si NATO sau partenerilor de aliante strategice Euro-Nord Americane.
Dar, pe langa aceasta abordare schioapa, dvs. va lipseste un element esential: Rusia, asa cum dovedeste prin comportamentul sau atipic, este un prezent si real pericol la securitatea democratiilor. Poate dvs personal nu aveti aceeasi perceptie si de aici ignorarea necesitatii prezentei aliatilor nostri strategici in aceasta parte a lumii.
‘principul de baza al unui parteneriat de soiul UE sau NATO: respectarea angajamentelor asumate, devotament si angajament in cauze comune ca si un exemplu de avantaje economice ce decurg in mod natural.
Un troc de genul “dau trei cuie, vreau 2 masline” nu-si gaseste locul in relatiile membrilor UE si NATO sau partenerilor de aliante strategice Euro-Nord Americane.’
ma bucur ca mai exista visatori pe lume. :)
parteneriatele UE si NATO sunt sublime la suprafata dar exact pe principiul asta de troc se deruleaza si asta pana in cele mai mici detalii. Toti negociaza iar angajamentele sunt asumate in cunostinta de cauza si nu precum o fac destul de des ai nostri, respectiv radicand mana si oferindu-se benevol la initiative paguboase.
NATO si UE sunt aliante ce presupun existenta unui interes comun si orice efort unilateral se negociaza si se sustine corespunzator. De altfel de aceea se cheama parteneriat pentru a balansa efortul comun si nu pentru a avea trei fraieri in avanposturi care sa scoata castanele din foc in mod gratuit (ceea ce nu e rau daca-i gasesti).
Doi la mana Romania e aliniata NATO si SUA dar mai putin UE si tocmai asta criticam mai sus. Nu are rost sa mai repet de ce. In schimb Romania primeste mangaieri pe crestet si nici macar problema vizelor cu americanii nu a fost rezolvata. Ba chiar am stat cuminti si tacuti cand UE a cerut SUA libera circulatie pentru toti cetatenii UE, respectiv pentru noi si bulgari ca restul au deja asta.
Vrem sa fim parteneri dar deocamdata actionam doar slugarnic precum ne-a obisnuit istoria.
Poarte incepem sa invatam si noi de la polonezi, unguri, cehi si alti de prin jur.
@ Bozo – există și troc, dar pe chestiuni minore, după ce principiile de bază au fost acceptate de ambele părți. Când stabilești cu nevasta cine dă cu aspiratorul și cine duce copiii la școală. asta are la bază faptul că ați hotărât că vreți să locuiți împreună și să creșteți împreună acei copii, având și o viziune comună asupra educării acestora.
Tu promovezi un troc ca la prostituate, bazat pe ”banii se dau înainte”. Ei, cu o prostituată nu-ți crești copiii, pentru că e mai greu de crezut că aveți o viziune comună în privința educației lor. Iar dacă totuși o aveți, e cam nașpa :P
Deocamdată, tu vrei să negociezi suport financiar, adică vii cu chestii învățate de la ucraineni, nu de la polonezi sau de la unguri. Nu crezi că ar fi cazul să și practici ceea ce predici?
Singurul lucru pe care-l are o persoană sau o țară pe lumea asta este reputația. Imaginea este doar proiectarea acestei reputații, iar tu ai impresia că prostești Occidentul fluturând doar o imagine. În realitate, reputația României este destul de proastă tocmai datorită mercantilismului pe care îl promovezi în postările tale. Ungurii și polonezii au o idee clară despre ce vor, românii stau mereu cu fundul în două luntri.
cine a spus ca eu vreau banii inainte ca la prostituate? eu spun doar ca orice parteneriat si orice problema specifica se negociaza corect in orice parteneriat. Ca sa merg pe exemplul tau, daca pui in carca nevestei toate indatoririle ‘murdare’ ale familiei se cheama ca nu o tratezi corect in parteneriatul conjugal. E la fel si in aliantele international.
Polonezii si altii nu negociaza ca la curve si nici nu cer banii inainte. Dar daca li se cere sa faca un efort pentru o cauza comuna ei analizeaza cum e normal toate implicatiile, ce au de pierdut din asta si cat considera ca au nevoie sa fie sustinuti ca sa poata sustine un angajament potential. Principiile unei aliante nu te transforma intr-un sclav ci esti partener.
Imi pare rau ca tu consideri ca apartenenta Romaniei la NATO si UE sunt favoruri facute Romaniei si pentru asta noi trebuie sa sarim mereu sa-i servim pe cei ce ne-au primit. Te asigur ca interesul e comun iar beneficiile sunt poate mai mari pentru ceilalti.
E o conceptie gresita si pentru ca asa gandesc si politicienii romani tara noastra isi ia angajamente fara sa le analizeze in prealabil, fara sa spuna ce probleme intampina in indeplinirea lor si cam de ce ar avea nevoie ca sa le indeplineasca. E un process absolut normal si necesar fara de care vom pierde sau/si vom fi neseriosi in atingerea obligatiilor asumate. Un parteneriat inseamna ca si pagubele potentiale associate unei anumite masuri individuale sau de grup trebuie suportate in comun. Asta nu inseamna neaparat suport financiar desi il include de multe ori. Sunt insa si masuri compensatorii ce pot fi negociate. Dar daca nu spui ce probelme ai nimeni nu ti le va rezolva. Copilul care nu plange moare de foame.
Cat despre negociere in cadrul UE imi pare rau sa te contrazic din nou. Intr-adevar principiile de baza trebuie respectate ca atare pentru ca sunt deja asumate. Dar detaliile oricarei masuri concrete ce apare se negociaza intotdeauna si asta din toate punctele de vedere.
As putea sa dau nenumarate exemple dar nu e cazul aici.
Deja ati schimbat subiectul, respectiv de la meschin la valoare. In acest moment se impune o separatie a celor spuse mai devreme de cele ce urmeaza.
Este normal sa fie o negociere inaintea semnarii unui acord, oricare ar fi acela. Insa oricat de talentata sau profesionala este echipa de negociatori tot nu poti oferi mai mult decat ai si nici cere mai mult decat meriti.
In rest, cred ca nu mai sunt alte cuvinte de adaugat, vedem ca nu putem face propriul nostru popor sa aleaga graul de neghina dar avem mari pretentii intotdeauna de la altii si in fine, dar nu in ultimul rand, ne credem egali si vrem sa stam la masa cu lumea civilizata dar avem mentalitate si comportament de acum 300 de ani.
Polonezilor nu li se cere să facă niciun efort, polonezii sunt cei care au nevoie de trupe NATO pe teritoriul lor. US și UK se descurcă destul de bine acolo unde sunt, chiar dacă Polonia ar fi ocupată de ruși.
Exact același lucru e valabil și pentru România, ea are nevoie de trupe NATO, nu invers. Însă tu ești de părere că n-are, pentru că rușii sunt băieți buni și n-a fost prea rău nici când România era ocupată de ei. S-au retras și gata, parcă de la asta ai început discuția, nu?
Lucky:eu intotdeauna m-am referit la valoare, imi cer scuze pentru simplificarea din postul initial. Dar partea financiara nu inseamna implicit bani cash ci si investitii mai mari sau suport logistic mai semnificativ.
Harald: ar trebui sa ne gandim mai bine cand ne bucuram sa avem obiective NATO in Romania. Inainte de a ne oferi securitate ne pun imediat pe lista unor posibile tinte. Si ca sa fie clar si sa evit simplificari ulterioare: posibile tinte nu inseamna numai in caz de atac militar ci si din alte puncte de vedere precum de ex intesificarea activitatilor de spionaj si a racolarii de suport politic. Cu alte cuvinte esti in prima linie si nu stiu daca asta ne trebuie acum sau o mai mare atentie pentru dezvoltare economica. La asta si ma refeream in postul initial, daca ne inhamam sa fim primii in aceasta lupta atunci sa nu uitam si de partea care ne intereseaza zic eu mai mult.
Polonezii intotdeauna si-au negociat bine pozitia. Drept exemplu vedeti aici cum Polonia a primit o treime din fondurile NATO dedicate inzestrarii armatei (pag 52) si cum ei si-au reformat cu adevarat armata si acum joaca ‘la masa bogatilor’ (ca sa folosesc o expresie tampita a crainicilor sportive romani):
http://books.google.be/books?id=XXAl6J5ur94C&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false
Suna poate vulgar, dar negocierile lor au dus mai mereu inclusiv la support financiar consistent. Sa nu uitam nici cum au obtinut stergerea a jumatate din datoria externa in 1990.
Polonezii sunt considerati in mediarea cu Ucraina, sunt factori importanti in zona si drept urmare primesc si mai mult suport din partea NATO. Nu mai are rost sa repet cat de bine si-au negociat pozitia si in UE si nici faptul ca economic vorbind Polonia e mult peste Romania.
Polonia e tratata drept partener egal in toate aliantele pentru ca a stiut intotdeauna sa-si negocieze bine pozitia.
Emiteti 2 idei, ambele sufera de suport:
1. Aspirati la statutul Poloniei. Polonia este mult pretuita atat in Europa – unde, presupunand stabilizarea unei Ucraine independente, poate deveni chiar de temut – cat si, mai ales, in SUA. Motivele? Si-a castigat acest statut prin munca, seriozitate, consecventa! Romania nu a fost gasita demna sa faca parte din Grupul de la Visegrad; Comunitatea poloneza din SUA este foarte puternica, lobby-ul polonez, nu mai vorbesc. Nu stiti ce vorbiti cand vreti egalitate cu polonezii…
2. Prezenta NATO ne transforma in tinta. Pai pe Ucraineeni ce i-a transformat in tinta? Va spun eu: tocmai lipsa NATO in Ucraina.
Va dau un sfat, v-ar sta mai bine sa vedeti lucrurile asa cum sunt ele in realitate si sa nu incercati sa le aratati altora asa cum poate ar vrea altii sa le vedem.
…mai ales UNGURII !
La ce investitii au primit ei de la voi, inca inainte de a fi devenit ceva (desi n-au fost vreodata polonezi in istorie), nu e de mirare ce copii inteligenti si bine educati aveti!
Cum se numesc cei care joaca dublu pe la spetele nostru, impungandu-ne
sa fim mult mai catolici decat PAPA?
@ Bozo – tu nu înțelegi niște chestiuni simple, deși ți le-am explicat în mai multe moduri. Polonezii au făcut mai întâi ceea ce trebuie, abia apoi au ajuns să negocieze.
Ce făceai tu ca român în 1981, pe vremea când la ei apărea Solidaritatea? Construiai voios comunismul, asta făceai. Construiai societatea socialistă multilateral dezvoltată și toate celelalte inepții ceaușiste. Polonezii s-au împotrivit rușilor în toată perioada comunistă, ba că îl vrem pe Golmulka, ba că nu-l mai vrem pe Gomulka, ba că noi nu cooperativizăm agricultura (și n-au cooperativizat-o, la ei pământul a rămas țăranilor). De ajunsese Stalin să le facă el pe plac, numai să poată cât de cât controla lucrurile.
Pe vremea lui Brejnev la fel, Dubcek spusese în Cehoslovacia că trupele sovietice vor fi primite cu flori în cazul unei invazii, polonezii au spus că se vor lupta cu acele trupe sovietice pe străzi. Drept urmare, Polonia nu a fost invadată. Așa au ajuns ei să negocieze astăzi, știind mai întâi ce vor și mergând în direcția respectivă fără ca inițial să-i ajute cineva. Tu vrei banii înainte, exact ca Ianukovici. Mai rămâne să ameninți cu reorientarea spre Putin și ai rezolvat-o definitiv, exact cum s-a trezit deșteptul de Boc să tracaseze șoferii olandezi de camioane sperând să adere prin asta la Schengen!
Cât despre bazele NATO care transformă România într-o țintă, vezi că s-a discutat deja asta în 1981-1982, când americanii instalau rechete nucleare cu rază scurtă și medie de acțiune în Germania. Da, ele transformau Germania într-o țintă, au admis americanii, dar o țintă de care e mai bine să stai departe :P . Ceea ce rușii au înțeles cât se poate de bine, așa au pierdut Războiul Rece fără să tragă vreun foc de armă. Tocmai datorită acelor ”ținte”.
Pe Barda lui Mihai vitezu si PE sceptrul prezidential a Lui ceausescu,
… nu stiu ce sa mai spun!
Sunt siderat, cand ma raportez la overlorzi…
Intrarea in NATO se face prin unanimitate de voturi, are cineva drept de veta?
Deoarece nu vad cum un francez ar vrea sa mearga sa se bata cu rusii prin Georgia, dincolo de NIPRU, ori pe vreun unGUREAntz sa mearga sa se bata cu rusii pe NISTRU!
E o cacealma! O amenintzare subtila care sa-l trimita subit pe rus pe ganduri?
ganduri, cum ar fi „apara-ma Doamne de gugushtiuci, ca de NATOt nu ma tem?)
Parol? L-ai intrebat de exemplu pe Sarkozy? Parca imi amintesc ca ultima oara cand rusii au invadat Georgia, prin 2005 mi se pare, s-a dus direct acolo si a mai adus cu el vreo patru presedinti europeni …. si s-a cam terminat jocul cu invazia. Nu-s toti europenii lasi, cum ai vrea sa crezi. Cred ca in Olanda de pilda ar fi mai multi amatori sa-si razbune rudele din avionul ala doborat!
Oare articolul mai este valabil in cazul unei victorii a lui Ed Miliband in 2015? Dar Nigel Farage? (in cazul UKIP nu ma refer la castigarea improbabila a alegerilor, ci sa devina un partid-balama)
Politica euro-atlantica de dupa 1989 a fost doar o serie de gafe.
Distrugerea Iugoslaviei prin interventie externa, in subsidiar emarginarea Romaniei printr-o desantata propaganda negativa, a fost cea mai mare eroare de politica externa in Europa de la abandonarea Republicii Spaniole si Pactul de la Munchen. Astfel, Rusia a fost practic invitata in Balcani.
Efortul principal al expansionismului rusesc este spre sud. In nord, rezistenta este maxima si beneficiile minime. In sud, i se poate opune Romania si Turcia, ambele tratate cu rezerve de catre UE, chiar cu dispret in cazul Romaniei.
Acum, dupa ce Ivan si-a dat inca odata arama pe fata (oare a cita oara?…), Romaniei i se da iar atentie, probabil doar pina la o noua Yalta sau Malta, care nici nu pare prea de parte…
Sigur, poporul frate ortodox sârb trebuia lăsat să masacreze musulmanii bosniaci până la ultimul.
Rusia a fost permanent prezentă în Balcani în uultimii 200 de ani, dacă te întreabă cineva. Inclusiv pe vremea lui Jivkov, Bulgaria avea în Constituție ca obiectiv ”unirea cu patria-mamă Uniunea Sovietică”. Dar tu te-ai născut ieri și deja azi dai lecții occidentalilor despre Munchen.
@Harald:
Perspicacitatea nu va egaleaza aroganta.
Sirbii, fara a fi chiar ingerasi, au aceasta imagine negativa prin ‘gratia’ massmediei occidentale. Am beneficiat si beneficiem si noi de ea. Episodul Tirgu Mures martie 1990 este doar unul punctual.
Dupa razboi, exceptind Bulgaria, care intr-adevar ceruse (nu stiu daca prin constitutie) integrarea in URSS, prin politica lui Tito in Iugoslavia si a Aliatilor in Grecia, Rusia nu a mai fost prezenta in Balcani. Nici in Romania nu prea avea trecere. Este deci surprinzator cum exact tarile care s-au opus cu destul succes hegemonismului sovietic au avut dupa 1989 cea mai defavorabila soarta.
In alta ordine de idei, vedeti Polonia in culori prea roze, atit in privinta anticomunismului cit si a prosperitatii economice.
Astfel, de partea sovieticilor au actionat doua armate poloneze recrutate in principal din captivii din zona de ocupatie ruseasca dupa partajul cu Germania nazista. Pentru comparatie, din prizonierii de razboi romani s-au format doua divizii. Aceste forte au contribuit ulterior la instaurarea comunismului in Polonia. Ministrul apararii al noului guvern comunist polonez era nimeni altul decit maresalul sovietic Rokossovski. Polonia a gazduit trupe sovietice pina dupa caderea comunismului. in aceste conditii, evident rezistenta in fata sovieticilor era imposibila. Este ceea ce stia si Jaruzelski. In 1968, singura Romania a avut vointa de a rezista in fata unei invazii sovietice, fapt intentionat minimalizat azi. In ansamblu, Polonia si nu numai, s-a manifestat ca un satelit docil al URSS, probabil contrar sentimentelor majoritatii polonezilor. Fapt la fel de semnificativ, limba rusa a fost obligatorie in Polonia pina la caderea comunismului. In Romania, limba rusa nu mai era obligatorie din 1964.
In anii ’70, Polonia a cunoscut o austeritate comparabila cu cea din Romania din anii ’80, dublata de o inflatie care in Romania nu a existat, fara insa a face eforturi serioase de achitare a substantialei datorii externe, asa cum a facut (in final degeaba) Romania. Aceasta se dator slabei gestiuni economice. Aceasta a fost cauza revoltelor populare, culminind cu actiunile Solidaritatii.
Sigur ca, beneficiind de suport extern datorat si actiunii emigratiei poloneze care, spre deosebire de cea romana, a fost solidara cu interesele majore ale tarii, relansarea Poloniei s-a facut in alt ritm. Oricum, judecind in ansamblu, pe de o parte avem state satelit ale URSS sau char foste componente ale URSS primite cu bratele deschise in structurile europene iar pe de alta parte Romania si Iugoslavia care s-au opus dominatiei sovietice dar care au fost tratate cu nemeritat dispret, chiar cu ostilitate. Malta apare astfel ca Yalta reloaded.
Iata deci ca, desi ati adoptat ca pseudonim numele unui falnic rege nordic, purtati stindardul altora, adica sinteti doar un herald.
Lasă marota cu imaginea creată de mass-media occidentală, românii nu au masacrat unguri la Tg.Mureș, sârbii au masacrat mii de musulmani bosniaci, așa s-a ajuns la intervenția americană. Intervenție oricum mult întârziată, pentru că inițial americanii au considerat că problema e a europenilor și n-au decât s-o rezolve ei.
Dacă ții neapărat să-ți creezi propria realitate și să crezi în ea, te privește. Dar nu spera ca alții să adopte realitatea ta, asta ar însemna că problema lor e chiar mai gravă :P
@Harald:
La Tirgu-Mures, Cofariu a fost stilcit in bataie, fiind la un pase de moarte, de extremistii unguri dar presa ocidentala l-a prezentat ca fiind ungur, victima romanilor salbatici. Este asta o marota?
In conflictul din Iugoslavia, nu s-a vorbit mai niciodata de sirbii alungati de la casele lor si de bisericile ortodoxe stravechi distruse. Victime erau numai ceilalti. Era asta din pura intimplare?
Consecinta interventiei externe in Iugoslavia, caci, desi nu a fost singura responsabila, aceasta in final a determinat destramarea sa, a fost aparitia unor ministate cu probleme etnice cel putin la fel de mari ca ale fostei federatii. Intr-o Europa in care populatia musulmana, inevitabil sensibila la curentele fundamentaliste, este in crestere accelerata, destramarea Iugoslaviei a facut loc pentru doua fiefuri, capete de pod, ale fundamentalismului islamic militant: Bosnia-Hertegovina si Kosovo, ambele fara statalitate istorica.
Fara interventia externa, si nu ma refer numai la cea pur militara, probabil ca Iugoslavia nu s-ar fi destramat. Problemele sale etnice nu erau mai mari decit ale altor state europene ca Spania, Franta, Belgia, Marea Britanie. Iugoslavia nici nu era comunista, cel putin in intelesul pe care l-au cunoscut statele din CAER.
Iugoslavia asigura stabilitatea, chiar prosperitatea, intr-o zona istoric sensibila. Cu elemente de liberalism economic la care celelalte state socialiste nici nu visau, cu un standard de viata superior acestora si chiar cel al Greciei si Turciei, tari capitaliste in care s-a pompat masiv pentru a le imuniza fata de morbul comunismului, fara aceasta interventie, Iugoslavia avea toate sansele integrarii rapide in structurile europene.
Cred deci ca perspectiva este suficient de grava pentru inoportune ironii scolaresti. Sa auzim (si) de bine.
Eu aș zice să revezi calendarul destrămării Iugoslaviei și să lași rescrierea istoriei pentru Putin și pentru Russia Today.
Ce intervenție externă a existat pe vremea secesiunii Croației și a Sloveniei?
Iugoslavia era un mini-imperiu, un URSS în miniatură. Cu rolul conducător rezervat națiunii sârbe și cu republicile componente ținute sub control prin forță militară. Dacă tu crezi că așa trebuie să funcționeze un stat, poți să crezi în continuare tot așa, dar croații, slovenii și toate celellate naționalități aveau dreptul la autodeterminare. Exact același drept la autodeterminare pe care românii din Imperiul Austro-Ungar și l-a exercitat în 1918, dar nu și l-au putut exercita mai devreme.
Incultura feroce explică inepțiile pe care le susții, dar asta nu le face să devină și reale. Statele europene despre care vorbești nu își tratează cetățenii în funcție de originea etnică și nu își țin provinciile sub control prin forță militară, cum făceau sârbii în Iugoslavia.
@Harald:
Pur si simplu bati cimpii. Grosolania nu tine loc de argument. Politica incepe cu politetea. Si mai pozezi in om civilizat, invocind experienta norvegiana.
Iugoslavia nu s-a format prin cucerirea de catre Serbia a celorlalte republici, deci paralela cu URSS este absolut gratuita. Iugoslavia stat artificail este creatia propagandei occidentale ce a premers destramarea.
Nimeni nu i-a fortat pe croati, sloveni, macedoneni, muntenegreni sa adere la Serbia dupa primul razboi mondial. Serbia intradevar purtase greul luptei de eliberare de sub dominatia turceasca si austriaca dar nu a existat nici o campanie de cucerire sirba, si nici nu ar fi fost posibila. Slavii de sud inca percepeau pe germani si unguri ca o amenintare, drept care au tinut sa-si asume propria identitate. Ca fapt elocvent, marinarii crucisatorului ausroungar scufundat de scafandrii italieni in rada portului Pola cu putin timp inainte de incheierea razboiuli, si care deja nu mai recunosteau guvernul de la Viena-Budapesta, isi scrisesera pe bonete Jugoslavia, desi statul ca atare nu exista inca.
In ajunul si in timpul celui de-al doilea razboi mondial., croatii si sirbii au luptat impreuna contra agresiunii germano-italiano-maghiare. Cetnicii, ustasii, o parte din bosniaci care au sustinut Axa nu au reprezentat o podere semnificativa.
Dupa razboi, pericolul era expansionismul sovietic. Si de aceasta data a prevalat sentimentul unitatii. Cum puteti vorbi de domniatia miliatra sirba cind industria militara era disipata pe tot teritoriul federatiei (industria aeronautica in Bosnia-Hertegovina, cea navala in Croatia, electronica in Slovenia) iar armata urma principiul teritorial? Cum s-a putut forma armata croata daca sirbii ar fi dominat militar pe ceilalti? Daca ar fi fost asa, Iugoslavia nu s-ar fi destramat dupa cum nu s-a destramat nici Federatia Rusa. Destramarea URSS a fost de fapt abandonarea periferiei iar acum asistam la tentativa de recucerire a ei.
Nu neg cauzele interne dar fara imixtiunea externa (un exemplu tangential: militari croati au fost instruiti in Ungaria iar Ungaria si Germania au furnizat arme croatilor) probabil ca s-ar fi gasit o cale mai putin violenta sau poate ca nu s-ar fi ajuns la secesiune niciodata. Ce ar fi fost daca, in locul propagandei care ii prezenta pe sirbi in cele mai negre culori (de acelasi tratament au avut si inca au parte si romanii) s-ar fi oferit Iugoslaviei acelasi tratament oferit Poloniei, Ungariei, Cehiei? In locul celor doua focare islamiste, Kosovo si Bosnia Hertegovina, nu am fi avut oare astazi liniste in Balcani?