vineri, martie 29, 2024

Luciditate, cinism şi comunism: Kołakowski, Žižek şi Troţki


Motto: „As for those who dream of rerunning the Marxist tape, digitally remastered and free of irritating Communist scratches, they would be well-advised to ask sooner rather than later just what it is about all-embracing “systems” of thought that leads inexorably to all-embracing “systems” of rule. On this, as we have seen, Leszek Kołakowski can be read with much profit.”–Tony Judt

Puține texte au formulat mai direct, mai limpede, ori chiar mai brutal natura violentă a ideocrației bolșevice, disprețul total al leninismului în raport cu orice formă de legalitate, deci cu însăși ideea de Rechtsstaat, decât pamfletul lui Lev Troțki, „Terorism și comunism”. În volumul al II-lea din trilogia sa, „Principalele curente ale marxismului” (apărută la Curtea Veche Publishing), Leszek Kołakowski observa că lucrarea, scrisă atunci când Troțki, universal perceput ca mâna dreaptă a lui Lenin, se afla la putere, era comandantul suprem al Armatei Roșii în plin război civil și război cu Polonia, reprezintă cea mai generală prezentare a teoriei statului sub “dictatura proletariatului”, dar și “relatarea cea mai explicită a ceea ce avea să fie numit sistemul totalitar”.

Pentru Troțki, principiile kantiene despre natura sacră a vieții umane nu erau decât un jalnic verbiaj demagogic-preoțesc. Criticii Revoluției Bolșevice, între care social-democratul Karl Kautsky, erau stigmatizați, în spiritul manicheismului leninist, drept mizerabili renegați. Troțki recurgea cu arogantă fervoare, fără urmă de reticență ori de auto-îndoială, la glorificarea delirantă a violenței. Îl prefigura în acest sens nu doar pe hiper-rivalul său Stalin, dar și pe Mussolini, ori mai târziu pe Mao, Fanon și Che Guevara. Scriu aceste rânduri și parcă aud reproșul că am devenit noltist (așa cum a fost acuzată Monica Lovinescu). Faptele nu mai contează în discursul ventriloc al unei corectitudini istorice care anulează cronologia pentru a susține ideologia. Afinitățile indubitabile dintre cele două totalitarisme gemene sunt negate în numele “idealismului” primordial al bolșevismului, ori al marxismului, offspring [vlăstar] al Luminilor.

Bolșevismul originar pe care Troțki l-a îmbrățișat necondiționat în 1917, însemna cultul partidului-predestinat, al avangardei înzestrate cu acces la cunoașterea istorică absolută, substitut lumesc al Spiritului Absolut hegelian, deci al divinității. Tocmai acest hybris a dus al cultivarea unui demonism salvaționist-profetic cu efecte cataclismice. Fundamentul acestei viziuni, dar și al practicilor teroriste pe care le-a inspirat, este utilitarismul exacerbat în plan etic. Apoteoza devotamentului necondiționat, a acelui spirit de partid (partiinost‘) care avea să facă atâtea ravagii, a credinței oarbe. Ceea ce sociologul Steven Lukes numește the moral blindness of communism [cecitatea morală a comunismului]. Spunea Lenin: “Afirmăm că moralitatea noastră este în întregime subordonată intereselor luptei de clasă a proletariatului”. Care interese, desigur, vor fi identificate (dictate) de “Statul Major” al revoluției, deci de Lenin și camarazii săi. Concluzia lui Kołakowski: “Omnipotența Minciunii nu s-a datorat ticăloșiei personale a lui Stalin, ci a fost singura formă de legitimare a unui regim întemeiat pe principii leniniste. Sloganul vânturat constant în timpul dictaturii lui Stalin, ‘Stalin este Leninul zilelor noastre’, era astfel de o perfectă acuratețe”. O abordare care merge dincolo de caracterologie, de psihopatologie (neîndoios importante) și luminează resorturile interne, cauzale ale dezastrului. Este doar aparent paradoxal faptul că marxiști jurați continuă să vadă în “deraierea” stalinistă efectul paranoiei individuale. Chestiunea este că paranoia făcea parte din codul genetic al sistemului.

Așa a văzut lucrurile Leszek Kołakowski. Filosoful sloven Slavoj Žižek, altminteri un informat exeget al tradiției hegeliano-marxiste, dar și un neo-stângist pentru care declarațiile cele mai teribiliste par să fie forma firească (și unica) de a obține atenția mediilor academice vestice (și, mai nou, estice), ne prezintă un alt Lev Davidovici în introducerea la ediția din 2007 a cărții lui Troțki (v. Terrorism and Communism, London: Verso, 2007). Volumul face parte dintr-o serie de texte faimoase (ori mai degrabă infamous) din tradiția radicalismului revoluționar. Bijuterii teoretice precum “Slavoj Žižek presents Mao: On Practice and Contradictions” [Slavoj Žižek îl prezintă pe Mao: Despre practică și contradicții]. Ori, dacă doriți să ajungeți la sursele paradigmelor redemptiv-utopice ale veacului XX, Slavoj Žižek presents Robespierre: “Virtue and Terror”. [Slavoj Žižek îl prezintă pe Robespierre: Virtute și Teroare]

Fac parte dintre cei care mai cred că merită să polemizezi cu Žižek. Fostul disident sloven, admirator mărturisit nu doar al lui Karl, dar și al fraților Marx, nu este doar un farseur (deși este fără îndoială și un self-promoting buffoon), în mod cert nu s-a înrolat în mișcări politice nihiliste (deși pare să simpatizeze cu ele). Este un Tariq Ramadan al stângii neo-marxiste. Jonglează cu concepte preluate de la Adorno, Lacan, Derrida, Deleuze, Eagleton, Jameson, Agamben, Badiou, cunoaște în detaliu istoria marxismului și a mișcării comuniste mondiale, a citit cam tot ce se poate citi în teoria ideologiei și în filosofia post-modernă, se simte la el acasa în sociologia cunoașterii (cu recente incursiuni în domeniul teologiei). În plus, când vrea, poate scrie captivant. Pe scurt, un (frivol-pervers) magician al ideilor (nu întâmplător se ocupa Thomas Mann de tema magicianului). Din specia tânărului Georg Lukács, dar și din aceea a lui Nae Ionescu: un regat pentru un bon mot…

Motiv pentru care, tocmai el, maniacul notelor bibliografice, nu consideră de cuviință să trimită la trilogia kołakowskiană. I-ar strica jucăria conceptuală, micul edificiu categorial menit să-i exonereze pe Lenin și pe Troțki, în detrimentul demonizatului Stalin (cvasi-inconștient reflex hrușciovist). Ca și cum Stalin s-ar fi născut din neant, nu din cultura politică a bolșevismului. Se fac referințe la Lars Lih (absolut OK), dar se recurge la ironii deloc subtile la adresa lui Martin Malia și Orlando Figes. Intelectualii din jurul lui Partisan Review în ultima fază a revistei sunt anatemizați drept “neoconservatori belicoși” (mă mândresc că fac parte din acel grup pentru care liberalismul anticomunist, inspirat de Daniel Bell, William Philips, Lionel Trilling, Sidney Hook, Melvin Lasky, Nicola Chiaromonte și Dwight Macdonald rămâne o opțiune vitală). Se sugerează că însuși asceticul torționar Felix Edmundovici Dzerjinski, arhitectul Cekăi, a fost un romantic, un idealist dispus să ucidă în numele purificării umanității.

În concepția lui Žižek, bolșevismul anului disperării (1920) a avut “grandoare istorică” (o temă care se conturează mai nou și în gândirea lui G. M. Tamás, alt reper al neo-stângiștilor). Tot așa cum pentru Heidegger național-socialismul anului 1933 avea “grandoare istorică”. Tragedia sovietică, crede Žižek, nu a fost a popoarelor supuse unui experiment halucinant, ci a liderilor bolșevici însingurați, izolați, luptând cu “eroism” pentru salvarea himerelor lor. Pentru Žižek, adevăratul Troțki nu este cel care a criticat, încă din 1903, iacobinismul leninist, ci febrilul administrator al fericirii universale, cel care dispunea militarizarea forțată a economiei și distrugerea oricărui spațiu de pluralism în numele inventării/plăsmuirii Omului Nou: „…probabil că semnificantul ‘Troțki’ este cea mai apropiată etichetare a ceea ce merită salvat din moștenirea leninistă”. Cât privește “moștenirile leniniste”, evident că Žižek nu are nimic de spus despre contribuțiile lui Ken Jowitt…

Concluzia lui Žižek, pe urmele noului/vechiului său idol Troțki, este că leninismul nu conducea logic spre stalinism, că totul a fost de fapt un joc al contingențelor, al rătăcirilor și al destinelor individuale: „Sugerăm aici că deși este limpede că stalinismul s-a născut din condițiile originare ale Revoluției din Octombrie și ceea ce i-a urmat imediat după, nimeni nu ar trebui să excludă aprioric posibilitatea ca, dacă Lenin ar mai fi rămas sănătos câțiva ani și l-ar fi îndepărtat pe Stalin, ceva cu totul diferit să fi apărut – sigur, nu utopia ‘socialismului democratic’, dar, cu toate acestea, ceva substanțial diferit de stalinistul ‘socialism într-o singură țară’, rezultatul unei serii de decizii politice și economice mult mai ‘pragmatice’ și spontane, complet conștiente de propriile limitări”. (p. XXIII)

Rar mi-a fost dat să citesc un text mai anistoric, mai fals, mai rarefiat din punct de vedere al relației cu personajele, evenimentele și conjuncturile acelor timpuri: Žižek preferă să uite că Lenin și Troțki au fost cei care au lichidat Adunarea Constituantă (lucru care a provocat acerba critică din partea Rosei Luxemburg), au interzis partidele politice (inclusiv pe foștii aliați, eserii de stânga), au suprimat dreptul la fracțiuni în corpul absolut omogen al entității mistice a Partidului și ordonat reprimarea revoltei anti-totalitare de la Kronstadt (martie 1921). “Eroismul” lor a fost unul al iresponsabilității istorice, politice și mai ales morale. Jucând cu ostentativă plăcere rolul noului Naphta, oracol al resurecției a ceea ce s-ar putea defini drept le désir de révolution [pofta de revoluție], Žižek pledează pentru reabilitarea experiențelor chiliastice, a soteriologiilor seculare, a mesianismelor vizionare, pentru regăsirea unei “authentically apocalyptical Paulinian atmosphere” [„atmosfere apocaliptice paveliste [v. Sf. Pavel] autentice”], fără să se sinchisească de gropile comune pe care nu vom conteni să le descoperim pretutindeni unde s-a încercat aplicarea visurilor leniniste. Cu vișinskiană elocință, el acuză establishmentul liberal-conservator (“the canailles of cynical wisdom”/canaliile înțelepciunii cinice) de toate viciile, erorile și păcatele posibile. În fapt, diagnosticul îi poate fi aplicat cu minime schimbări lexicale: la canaille of cynical irresponsibility/ canalia iresponsabilității cinice.

PS: Precizez că volumul lui Slavoj Žižek, Ați spus cumva totalitarism? (trad. rom. de Veronica Tomescu), apărut în 2005 la Curtea Veche Publishing în colecția Constelații, pe care o coordonez, precede (chiar dacă anunță cumva) radicalizarea din ultimii ani a filosofului sloven.

Eseul meu despre Kołakowski, „Filosoful libertății”, a apărut în traducere poloneză în Gazeta Wyborcza, cotidanul condus de Adam Michnik. Tot acolo au apărut texte de Krzysztof Pomian, Timothy Garton Ash, Tadeusz Mazowiecki, Zygmunt Bauman, Marcin Król, precum și un interviu cu Slavoj Žižek, noul teolog al revoluției, care revine asupra divergențelor sale cu Kołakowski legate de leninism, dar și de Ernst Bloch, Școala de la Frankfurt, etc.

Articolul de mai sus a fost transmis la postul de radio Europa Liberă:

http://www.europalibera.org/content/blog/26906022.html

Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:

http://www.europalibera.org/audio/26906018.html

Recomandări:

http://www.curteaveche.ro/principalele-curente-ale-marxismului-vol-ii-varsta-de-aur.html

https://www.contributors.ro/global-europa/ideile-au-consecin%C8%9Be-despre-marxism-marxologie-%C8%99i-gulag-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

https://www.contributors.ro/global-europa/rosa-luxemburg-lenin-%c8%99i-cauzele-pierdute-un-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

https://www.contributors.ro/cultura/gaudium-de-veritate-leszek-kolakowski-si-nazuinta-catre-adevar/

https://www.contributors.ro/global-europa/marxism-bol%C8%99evism-%C8%99i-hybrisul-iacobin-al-lui-slavoj-zizek/

https://www.contributors.ro/global-europa/14404/

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Exista cumva un nou val al teoreticienilor marxismului? Unii tineri. As fi interesat sa citesc opiniile lor, la 25 de ani de la Caderea Zidului Berlinului. Nu ma refer la filosofi de stanga, nici la extremisti. E plin internetul de ei, un Google e suficient pentru a gasi articole. Cunoasteti cumva unul sau doi marxisti contemporani ale caror articole merita citite? Sunt teribil de curios daca isi asuma esecul doctrinar sau daca, dimpotriva, cauta scuze sau interpretari. Va multumesc.

    • As pune si eu lui Vladimir Tismaneanu intrebarea dvs. reformuland-o un pic altfel, ca sa nu pierd vremea citind ce nu ma intereseaza:

      Exista vreun marxist contemporan pentru care viata umana este sacra? Eu nu cunosc niciunul, incepand cu Marx.
      Atunci de ce i-as mai citi? Ca sa uit premiza tutoror constructiilor lor teoretice, anume ca viata umana nu are nicio importanta, cu exceptia propriilor lor vieti de care s-au agatat disperati pana in ultima clipa?

      • Pai ar trebui sa stiti ca „sacralitatea” vietii umane a fost restaurata tocmai de catre unii hegelieni de stanga, precum Feuerbach, pe care l-a urmat Marx. Adica sacralitatea n-a mai fost atribuita vietii divine, fata de care viata umana (chiar daca „sacra”, ca creatie a lui Dumnezeu) ar fi fost profana, ci vietii omenesti insesi. Ba tocmai aceasta sacralizare a vietii omenesti i se poate reprosa lui Marx, lipsa lui de reverenta fata de trascendenta; caci, daca religia videaza omul de fiinta sa, economismul marxist videaza transcendenta de esenta sa. Religia atribuie lui Dumnezeu ceea ce e al omului ca fiinta generica, marxismul (pe urmele umanismului feuerbachian) atribuie omului ce e al Divinului. In fine, daca va ajuta cu ceva, ma proclam eu acel marxist pentru care, fara a fi deloc „sacra”, viata umana (autentic umana) a fiecarui individ, producerea si conservarea ei este un scop in sine, o valoare absoluta. Si in numele acestei valori absolute sa-mi dati voie sa afirm importanta criticii capitalismului industrial de catre tanarul filosof hegelian Marx.

      • Ma simt obligat sa raspund in primul rand eu la intrebarea dvs. E corecta abordarea dvs, insa eu sunt interesat doar de articole. N-as avea nici eu rabdare si nici n-as fi interesat sa citesc o carte intreaga a unui marxist. De exemplu, n-am citit si nici macar n-am deschis vreodata o carte a lui Ion Iliescu, in primul rand pentru ca este bolsevic si in al doilea rand pentru ca este total lipsita de valoare istorica, omul nefiind nici macar 1% credibil.

  2. Multumindu-va pentru raspuns, dle B. Rusu, si cu tot respectul, ma tem ca nici pe dvs. nu v-aș putea citi. V-as invata cel mult pe de rost, daca as avea de dat niste examene obligatorii. Stiti ca ma refeream la sacralitatea vietii umane ca decurgand din atributul fiintei de creatie a divinitatii, adica la interdictia de a ucide. Or, dacă citim Manifestul comunist, vedem cu uimire ca in numele ideii suntem chiar obligati sa ucidem ceva oameni vechi pentru a-l crea pe cel nou. Din nou, non merci. Chiar acceptand ateismul si admitand ca interdictia de a ucide decurge nu din sacralitatea fiintei umane ci din empatie, ca trasatura intrinsec umana si deloc divina, nu-i face altuia ce tie nu-ti place, citind (din curiozitate umana!) scrisorile lui Marx si vazand ce infirm de empatie era, nu cred o iota din el. Tânărul Marx se servea ca de un alibi de Anglia inceputului de secol XIX, pentru o ura fata de om care se revarsă in voie in scrisori, ca in visele cele mai necenzurate. Eu asta am vrut sa zic si nimic altceva. Cum zice Kolakovski, la sfârșitul trilogiei lui:
    Si astfel Prometeu s-a trezit din visul lui de putere ca Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka.
    Din el citesc, dar din Marx, din nou, non merci.

    • Va multumesc pentru raspuns. Dar interdictia de a ucide n-are nevoie sa decurga din empatie, ci din ratiune; Kant nu fondeaza morala pe sentiment, pe inclinatie nici pe credinta. Si bine si drept face. Putem fi „marxisti” fara sa repetam papagaliceste ce a spus Marx si fara sa veneram Manifesul comunist si fara a fi atei. Dupa cum a crede sau a nu crede ce spune Marx se decide in functie de pertinenta argumentelor lui, nu in functie de particularitatile caracterului sau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro