marți, octombrie 19, 2021

Lume bună, lume mai puțin bună – și unele implicații politice în următorii ani

Cu toții ne dorim o lume „mai bună”.

Este clar, însă, că nu există unanimitate și nici măcar vreo majoritate stabilă în SUA și UE cu privire la ce ar trebui făcut concret și în ce ordine de prioritate pentru a ajunge «acolo».

Diferențele de păreri și abordări în acest sens țin, în bună parte, de interese pe termen scurt concurente[i] pe o planetă cu resurse limitate, de gradul diferit de informare, precum și de ceilalți factori descriși în „Societățile și conectorii”.

Dar este mai mult de atât. Contează semnificatia și concepția mai de ansamblu a oamenilor cu privire la felul cum ar trebui să arate lumea și, mai ales, cu privire la motivele pentru care nu arată așa cum ar trebui.

Cu alte cuvinte, contează viziunea asupra lumii – cum cred unii oameni față de alții că este, de fapt, „lumea” în profunzime, față de cum a fost, și față de cum ar trebui să fie în mod normal  – și de ce.

Cele ce urmează încearcă să:

  1. Sintetizeze cele 2 viziuni principale asupra lumii care se observă la baza multor poziționări și politici publice – viziunea neconstrânsă și viziunea constrânsă;
  2. Prezinte pe scurt implicațiile principale ale fiecăreia;
  3. Precizeze/clarifice câteva aspecte importante cu privire la viziunile respective;
  4. Explice de ce ultimii 30 de ani au favorizat mai mult una dintre viziuni; și
  5. Arate de ce este necesară o atenție suplimentară la acest subiect, inclusiv politic și cultural.

1    Cele 2 viziuni principale – viziunea neconstrânsă și viziunea constrânsă

au fost descrise de Thomas Sowel în „A Conflict of Visions”, subiect reluat într-un capitol din „Intelectualii și Societatea”.

Pe scurt, prima viziune – cea „neconstrânsă” (liberă), ironizată de Sowel ca fiind cea a celor „unși”/aleși (annointed vision sau unconstrained vision) – ar putea fi descrisă ca implicând că:

  • Aproape toți oamenii sunt în esență buni (și lumea ar fi bună de la natură). Majoritatea problemelor din lume și a neîmplinirilor pentru omul de rând sunt cauzate de acele instituții și măsuri existente care sunt proaste/rele și de oamenii care le susțin (și care împiedică progresul celorlalți sau îi exploatează de-a dreptul); și
  • Unii oameni sunt mai avansați decât alții, au soluții clare la probleme și au cumva misiunea să-i orienteze pe ceilalți în direcția bună a înlocuirii acelor instituții rele și contracarării celor care le susțin, inclusiv prin legi, programe școlare și alte presiuni.

Un exponent al acestei viziuni a fost Jean-Jacques Rousseau cu faimoasa sa declarație – citată de Sowel – „Omul s-a născut liber și este pretutindeni în lanțuri”. Aceasta implica o stare originară mult mai bună, stricată de instituții edificate pe lăcomia și viciile unora. Odată înlăturați de la putere oamenii „răi” și instituțiile susținute de aceștia, omenirea ar evolua automat semnificativ mai bine.

Este o viziune asociată mai mult forțelor politice de stînga, dar Sowel subliniază că abordări de acest tip se regăsesc în prezent pe un spectru mai larg.

A doua viziune, cea „constrânsă” este mai pesimistă – Thomas Sowel o mai denumește și viziunea „tragică” (the tragic vision sau constrained vision). Aceasta pleacă de la ideile că:

  • Oamenii (toți) sunt, de fapt, cei imperfecți, mânați frecvent de interesul pur personal pe termen scurt și trăind pe o planetă imperfectă, cu resurse limitate, care induce numeroase constrângeri; și
  • Instituțiile publice sunt modalități – cu imperfecțiuni inerente ele însele (fiind concepute și populate sau folosite de oameni) – de a contracara/contrabalansa din imperfecțiunile individuale, în beneficiul general.

Tucidide este citat – „omenirea a scăpat din haos și barbarism prin construirea/prezervarea cu dificultate a unui strat subțire de civilizație”. Aceasta s-a făcut prin „moderație și prudență”, “învățând din experiențe”.

Practic, această din urmă viziune nu ia situația actuală, civilizația în general, ca pe un „dat” de la care se construiește mai departe, ci ca pe ceva acumulat cu mult efort și care necesită eforturi și pentru menținere (și cu atât mai mult pentru progres mai departe). Eforturile respective trebuie să fie bazate pe experiență și testare graduală, nu pe schimbări de direcție radicale bazate mai mult pe teorii noi.

După cum rezumă Thomas Sowel, viziunea constrânsă este “una mai mult a compromisurilor/negocierii permanente și avansării treptate, decât a soluțiilor miraculoase și mai mult a înțelepciunii rezultate din experiența colectivă a multor oameni, decât a strălucirii câtorva.”

Este o viziune asociată mai mult forțelor politice de dreapta, și aici, spectrul fiind, însă, mai larg.

2.   Consecințele diferenței de viziuni de mai sus sunt numeroase și recurente.

De exemplu, după cum prezintă T. Sowel mult mai detaliat:

  • Viziunea constrânsă consideră că nu există soluții societare ideale, omul nedevenind perfect cu timpul, ci doar unele mai bune decât altele. De aici derivă importanța analizării atente a raportului beneficii – costuri pentru fiecare variantă, a variantelor care să țină cont de interese cât mai largi și diverse și a favorizării descentralizării ca mijloc de a împinge deciziile către nivelul cel mai informat și adaptat. Viziunea neconstrânsă consideră că există soluții ideale și că acestea trebuie urmărite fără compromisuri, daunele colaterale fiind subsumate obiectivului. Abordări centralizate, de autoritate sunt considerate, de obicei, mai bune.
  • Viziunea constrânsă militează pentru specializare profesională, considerând creierul uman prea limitat și viața prea scurtă pentru abordări enciclopediste. Viziunea neconstrânsă nu spune că specializarea nu ar avea utilitate dar, în practică, consideră interdisciplinaritatea ca fiind frecventă la nivelul multor persoane și, mai ales, mai importantă. Acest tip de concepție a lumii ar explica de ce unii profesori americani de studii sociologice se pronunță vehement și convins cu privire la ce ar trebui făcut în economie;
  • Pentru că niciun individ nu poate, oricum, acoperi decât o foarte mică parte din cunoașterea globală, viziunea constrânsă pune mult mai mult accent pe mecanisme sistemice bazate pe interacțiunile și experiențele multor oameni și pe contraponderi. De exemplu, economia de piață, față de cea centralizată sau echilibrul puterilor în stat/checks and balances, versus abordări autoritare „pe persoană fizică” de tip mesianic.[ii] Cealaltă viziune (cea neconstrânsă) consideră că unii oameni cunosc mult, mult mai multe decât numeroși oameni împreună și, mai ales, că pot genera ei singuri politici publice majore și detaliate.
  • Viziunea constrânsă consideră că nivelul actual de prosperitate, stat de drept, pace și justiție socială necesită atât explicații (în sensul că nu trebuie luat ca un dat coborât din ceruri, ci este important de înțeles care au fost factorii care au generat nivelul respectiv), cât și eforturi constante doar pentru menținere și cu atât mai mult pentru progres.

Viziunea neconstrânsă se concentrează, în principal, pe cauzele sărăciei, infracționalității, războaielor și nedreptăților (presupunând de multe ori că problemele respective sunt anomalii față de o stare mult mai bună care exista cumva anterior sau ar trebui să existe ușor pur și simplu, deși toate cele 4 au fost foarte larg răspândite mai toată istoria umană).

De exemplu, dacă ești înclinat spre viziunea constrânsă, vei fi mai tentat spre pedepsirea aspră a infracțiunilor. Dacă ești înclinat spre viziunea neconstrânsă, vei fi tentat să pui infracționalitatea mult mai mult pe seama nereușitelor societății, traumelor din copilărie, conjuncturii etc, justificându-se, prin urmare, o abordare blândă cu privire la infractori.

De asemenea, dacă ești înclinat spre viziunea constrânsă, vei fi mai preocupat de facilitarea producerii de bogăție în societate prin stimularea investițiilor, muncii, antreprenoriatului și a debirocratizării. Viziunea neconstrânsă tinde să presupună des că bogăția s-ar produce oricum (și că mai toți oameni au avut un rol în producerea ei direct sau indirect) și se va concentra mai mult pe distribuirea ei în societate.

  • Viziunea constrânsă nu implică vreo superioritate morală. Pe de altă parte, în viziunea neconstrânsă, a fi pentru justiție socială, protecția mediului sau a fi anti-război etc tinde să fie văzut ca plasându-te automat pe un subînțeles nivel moral mai înalt, adică te face special. Acesta este și unul din motivele pentru care această viziune este atractivă pentru numeroși oameni și îi face (“mai”) vehemenți față de cei care au altă părere pentru că îi consideră cumva ca fiind nu doar oameni care au o altă părere decât ei, ci și oameni răi.

Aceasta nu înseamnă că nu ar fi numeroși reprezentanți ai viziunii constrânse care susțin puternic pacea, mediul sau justiția socială, dar perspectiva din care se abordează subiectul este diferită. De exemplu, mulți promotori ai viziunii neconstrânse au militat în perioada interbelică pentru dezarmarea Angliei și Franței, pe când exponenți ai viziunii constrânse au mers pe ideea că o forță militară puternică e cea mai bună garanție pentru pace.

Thomas Sowel vede extinderea viziunii neconstrânse în zone de putere la baza multor probleme în societatea americană din ultimii 50-55 de ani, inclusiv din prezent. Printre exemplele oferite este cel al introducerii orelor de educație sexuală în școli în anii 60’, deși sarcinile la adolescente și incidența bolilor venerice erau în declin statistic de peste 10 ani la acel moment.

Sowel consideră că s-a pretins pe baze eronate că ar fi o criză și că inversarea acelor trenduri statistice aproape imediat după introducerea politicii respective a fost alimentată, de fapt, tocmai de orele respective care au orientat prea devreme și excesiv atenția multor elevi în direcția sexualității.

3.   Unele precizări și nuanțe importante

Pentru înțelegerea cât mai corectă a subiectului și a modului mai larg de funcționare a lumii, cred, însă, că sunt necesare câteva precizări și nuanțe importante.

  • În primul rând, deși Thomas Sowel pare întru totul adeptul viziunii constrânse, viziunea neconstrânsă are neîndoielnic și ea valoarea sa, iar viziunea constrânsă are și ea problemele sale.

Astfel, pe de o parte, fără a concepe fără constrîngeri lumea în privințe de dorit ar fi dificil de avansat efectiv cât de cât rapid către o astfel de lume.

Pe de altă parte, viziunea constrânsă poate duce la stagnări pe durate mai lungi pe poziții care pot fi mai bune decât cele din trecut, dar care ar putea fi, totuși, ameliorate în continuare mai rapid.

Adică și stânga și dreapta au părți bune, dar pot avea și excese și ideea nu e aceea de a ne minuna de ce edificiu am reușit să construim până în prezent și să nu mai îndrăznim să facem modificări substanțiale (viziunea constrânsă nici nu propune asta, dar e mai înclinată spre status-quo/evoluții relativ lente).

  • În al doilea rând, atunci când se schematizează într-o carte ceva, mai ales de tip alternativ, cum este cazul celor 2 viziuni de mai sus, riscul pentru cititori este acela de confuzie cu privire la ponderea zonei de mijloc.

Or, așa cum între ticăloși și sfinți și între proști pe toată linia și genii se află marea majoritate a oamenilor, cred că și viziunile respective nu trebuie văzute pur dual, ci ca o chestiune de grade de manifestare și chiar de numeroase abordări mixte, în funcție de subiect.

Aceasta nu înseamnă că viziunile respective nu au o importanță mare (pentru că cei mai convinși de ceva sunt, de obicei, și cei mai activi într-o societate, iar o înclinație spre o viziune sau alta – chiar în grad redus – poate genera un vot electoral într-o direcție sau alta), dar și precizarea de mai sus este, cred, necesară.

Majoritatea vom fi mai înclinați cu diverse ocazii spre una dintre viziuni sau alta și trebuie să încercăm să ne dăm seama cam spre ce suntem mai tentați pentru a încerca să ne „auto-moderăm” în consecință. Puțini vom manifesta, însă, întotdeauna aceeași viziune, interesul personal sau experiența de viață putând avea un rol final determinant.

  • În al treilea rând, dacă ne uităm atent la caracteristicile de mai sus, aș zice că diferența cea mai importantă practic dintre cele două viziuni (dincolo de firea oamenilor) ține de metoda concretă implementată – cum ajungi să configurezi efectiv în final o anumită decizie – nu neapărat de idei (pe planul valorii ideilor în abstract, viziunea neconstrânsă poate fi chiar în avantaj, fiind mai ambițioasă).

De exemplu, educația sexuală în școli nu este automat o idee proastă indiferent de context, de cum ar fi făcută, de cine, la ce vârste, etc.[iii] În anii 60’ internetul nu era accesibil elevilor (riscul în prezent fiind ca subiectul respectiv să fie abordat, oricum, mai mult în afara familiei). Contează, însă, semnificativ modul în care se ajunge la astfel de decizii și cum se implementează.

Așa ceva ar trebui să implice o analiză atentă a trendurilor statistice și o dezbatere amplă și serioasă cu privite la nevoie, cauzele de la care se pleacă, programa concretă, calitatea formatorilor disponibili, vârsta optimă de intervenție, clasificarea granulară și adaptată a grupurilor țintă, chiar terminologia folosită, corelarea cu alte politici (de exemplu, reguli CNA), eventual un program pilot, cu implicarea părinților și verificare periodică etc.

Cu caracter mai general, viziunea neconstrânsă poate să ducă mult mai rapid spre progres, dar poate să ne ducă tot mult mai ușor și spre idei radicale, rupte de realitate sau cu goluri conceptuale serioase, dar impuse vehement.

Ele nu ar deveni, însă, problematice neapărat dacă le-am trece printr-un filtru de decantare/configurare finală atent și corect metodologic. Doar că T. Sowel remarcă că atunci când înclinăm spre viziunea neconstrânsă, suntem puțin dispuși, cumva natural, să folosim metodologia de testare și configurare de mai sus, ceea ce prezintă un risc major în practică.

Comunismul, de exemplu, a inclus și aspecte bune, dar, în chiar esența sa, a fost o politică de tip neconstrâns, presupunând că oamenii sunt la fel de buni (inclusiv meritocratic) și că bogăția depinde mult mai mult de muncă brută decât de antreprenoriat, creativitate și capital. Nu doar că nu s-a înțeles complet natura umană, dar s-a încercat ulterior să se plieze cu forța toată lumea pe idee (pentru ca ideea să pară în continuare corectă), nu să se adapteze ideea la realitate.

Mergându-se excesiv spre distribuția de bogăție și nediferențierea între grade de efort și talent, s-a produs în final mult mai puțină bogăție decât în Vest, cu o uniformizare în jos, au fost eliminate sau oprimate segmente care aveau alte păreri și au fost generate reflexe culturale păguboase unor segmente largi de populație.

4.   De ce ultimii 30 de ani au favorizat mult mai mult viziunea neconstrânsă „în” noi toți

Cele de mai sus sunt cu atât mai important de înțeles cu cât ultimii 30 de ani au stimulat mai mult componente de viziune neconstrânsă în noi toți. Au fost cel puțin 6 factori principali, fiecare cu vectorii săi:

4.1 Psihologia subconștientului ne împingea oricum în direcția considerării lumii ca fiind în deteriorare – după cum o vedea și Jean Jacques Rousseau în citatul de mai sus – și necesitând, prin urmare, reforme radicale.

Astfel, suntem tentați la vârstă adultă să vedem lumea în declin și să punem declinul respectiv pe seama instituțiilor și oamenilor de la putere. Aceasta stimulează idei de reforme majore și abordări anti-sistem/revoluționare. Este contraintutitiv că se poate face ușor și ceva mult mai rău decât ce există, nu doar ceva mai bun. 

Cred că sunt 5 motive principale, 4 oarecum naturale și unul artificial, recent. În primul rând, este foarte probabil ca viața intrauterină să alimenteze după naștere o nostalgie a „edenului” și un regret al „căderii din rai” pentru noi toți. Pe lângă dimensiunea spirituală implicită, este probabil un mecanism biologic de a suporta mai ușor celălalt capăt al vieții – perspectiva morții – și de a stimula și aspirația și efortul spre acea stare de bine care cred că este resimțită subliminal de mai fiecare în pântecul mamei. Prin comparație, viața reală nu are cum să fie decât mai prejos în destule ocazii.

Al doilea motiv ține de faptul că perioada copilăriei este una nu doar de vitalitate naturală, dar și protejată de părinți de multe din neajunsurile vieții de zi cu zi. Relele din jur existau în grad mai mare decât în prezent (în medie), dar neconștientizarea lor face ca trecutul să fie perceput de copilul ajuns adult favorabil față de prezent în destule privințe.

Este un aspect care, din nou, dezavantajează status-quo-ul de la vârsta adultă și stimulează impresia că cineva a deteriorat lumea între timp (și că ar fi utilă o „revoluție” sau măcar o reformă radicală pentru remediere).

În al treilea rând, în copilărie percepem adulții ca fiind mai buni decât sunt în realitate pentru simplul fapt că marea majoritate chiar ne și sunt superiori tehnic și mulți se și poartă frumos sau neutru cu copiii. Jocul bârfelor și al polițelor între numeroși adulți e prea complex pentru a fi perceput bine la vârste tinere.

Odată ajunși la maturitate, nu realizăm sau realizăm mai greu că noi suntem cei care am progresat și avem în sfârșit o capacitate mai mare de a înțelege ce este în jur, nu că a intrat lumea în declin față de cum era pe vremea copilăriei.

Al patrulea motiv ține, de la o vârstă încolo, de deteriorarea propriului corp față de tinerețe.

În această ultimă privință, am citit undeva legat de percepția timpului și mi s-a părut pertinent mai pe ansamblu faptul că – deoarece analizăm numeroase aspecte comparativ (și analizăm același aspect nu doar o dată, ci și cu alte ocazii, la momente diferite în timp) –  e posibil să percepem „mai” negativ unele aspecte din prezent, de fapt, pentru că ne simțim mai puțin vitali fizic decât în trecut, chiar dacă într-un mod difuz. Călătoria în timp ar ajuta mult o comparare corectă.

În fine, al cincilea motiv – cel pur artificial – ține de concentrarea de mass-media actuală a negativismului din lume (în contextul creșterii enorme a numărului surselor de știri care concurează pentru atenția oamenilor și a omniprezenței mijloacelor de acces la ele).

Pentru că un procent mare din știri este dedicat infracțiunilor, scandalurilor, conflictelor și exceselor, se induce o impresie disproporționată de ponderi cu privire la evoluția lumii, mai ales pe plan moral și de civilitate. În pasul doi, această impresie stimulează idei de reforme radicale fără mare testare/analiză (de vreme ce declinul e atât de „evident”).

Aceasta nu înseamnă că nu sunt numeroase lucruri reprobabile în lume, dar ponderea reală e sub nivelul perceput.

4.2Contraponderi importante din viața reală s-au diminuat sau au dispărut.

Până recent istoric era mult mai clar din viața de zi cu zi că (a) lumea nu fusese mai bună anterior, (b) producerea bogăției este dificilă și (c) riscurile unor decizii pripite de schimbare a fundamentelor unei politici publice sau unei societăți întregi sunt rapide și mari. Faptul că până acum câteva zeci de ani procente majoritare din populație încă erau implicate în producerea directă a ceva tangibil, ușor de sesizat ca rezultat, cauze, nevoi de abordare rațională și riscuri, a ajutat în acest sens. Abordările responsabile și metodice nu erau comode nici atunci, dar era evident că erau necesare.

Lipsa războaielor, învingerea sau controlarea multor boli, creșterea cvasi-continuă economică din ultima perioadă, preferința guvernelor pentru mărirea datoriilor decât reducerea nivelului de trai, creșterea ponderii serviciilor în economie, producția reprezentând în prezent sub 18% în UE, scăderea toleranței la disconfort etc au împins în plan secundar ideea de prudență și de dificultate a producerii concrete a unui nivel înalt de trai.

Experiența comunismului a ponderat o vreme unele evoluții, dar trecerea timpului și faptul că țările care au experimentat efectiv comunismul au avut puțini reprezentanți în curentele culturale și intelectuale influente din Vest au diluat efectele destul de rapid.

4.3       Nu doar că au fost diminuate sau au dispărut contraponderi, dar modelul economic însuși a ajuns să favorizeze sistemic emoționalul/iraționalul (deci, lipsa de metodă carteziană)

După cum am detaliat cu o altă ocazie[iv], trecerea de la o economie de subproducție la una de supraproducție (care împinge spre supraconsum) a generat o mutație majoră de model valoric în societate.

În esență, de la stimularea raționalului, răbdării/moderației și aspirației spre cea mai bună variantă a unui individ s-a trecut la stimularea emoționalului (iraționalului), nerăbdării/excesului și complacerii „misecuvineiste”.

Nevoile de bază fiind acoperite, politicile comerciale și culturale au tins, astfel, să facă apel mult mai mult și des la zona de emoție/pulsiune/moft, nu de rațiune și moderație, pentru a genera consum. Ultimii 30 de ani au exacerbat evoluțiile în această privință.

Partea de exces a viziunii neconstrânse este stimulată, astfel, sistemic. Cu toții suntem mai tentați (a) spre poziționări emoționale (deci, vehemente și bazate mai mult pe sentimente și metodologii superficiale decât pe o analiză rațională profundă și vastă) și (b) spre rezultate rapide (deci spre decizii radicale și de termen scurt).

4.4       În pofida progresului semnificativ al bunăstării marii majorități a oamenilor față de trecut, stadiul economic actul este unul mai frustrant decât acum 30 de ani și din cauza dinamicilor din cadrul piramidei lui Maslow

Pentru că orice structura economică și socială dintr-o societate liberă are o formă relativ piramidală, numărul celor înclinați spre o viziune neconstrânsă (care pune mai mult in discuție status-quo-ul și militează pentru o redistribuire de bogăție de la cei mai avuți) tinde să fie mare în mod natural.

Urcarea pe piramida lui Maslow a mai tuturor oamenilor la nivelul nevoii de respect și de stimă a crescut mult importanța poziției economice relative, a statutului relativ mai general.

Adică, deși marea majoritate a oamenilor o duc semnificativ mai bine material decât acum 30 de ani (raport bunuri/efort), percepem „mai” acut diferențele față de cei plasați mai sus.

Consecința este acea că ponderea celor care simt (resentimental) că lumea actuală nu mai funcționează bine pentru ei (dar ar face-o  – și încă nemeritat – pentru alții pe care-i văd pe internet sau în vreo mașină scumpă în trafic) e în creștere și din acest motiv pur de percepție a statutului relativ în lumea actuală.

Crește, astfel, sentimentul că ar trebui schimbată radical (în moduri peste posibilitățile reale actuale) această lume care pare că nu mai funcționează bine pentru noi. Aceasta nu înseamnă, desigur, că nu ar fi, obiectiv, multe de îmbunătățit.

4.5       Dezvoltarea tehnologică și creșterea în complexitate a lumii au făcut ca implicațiile multor decizii și abordări să nu mai fie ușor de identificat. Adică, să fie mai greu de înțeles atât problemele în toată complexitatea lor, cât și care ar fi soluțiile optime.  

Decalarea educației nu a ajutat, implicând o scădere în multe școli a ponderilor de formare actualizată și cu adevărat carteziană, exigentă metodologic.

E foarte posibil să conteze pe acest subiect și decalarea subconștientului nostru față de această lume complexă atât de modificată de om în care trăim în prezent. Pentru că până foarte recent istoric, cam tot ce exista ca bogăție în lume exista, într-adevăr, pur și simplu (vânat, fructe, plante, apă etc) este posibil ca reflexele noastre să meargă în direcția perceperii diferențelor mari de statut și de rezultat economic ca anomalii de distribuire a ceva ce era teoretic accesibil tuturor în mod egal de la natură.

Trecerea recentă istoric de la stadiul de vânători-culegători la cel de creatori-facilitatori de bogăție implică niveluri abstracte care necesită informare și gândire așezată pentru o înțelegere corectă și completă. Procentul relevant de nedreptăți din lume – deși minoritar – tinde să aibă frecvent un efect de halo cu privire la ansamblul (mult mai amplu și divers) cauzal real.

Practic, mai toți am început să avem uneori sentimentul că lumea cam merge oricum, se vor găsi până la urmă soluții tehnologice la orice probleme, bogăția și pozițiile sociale înalte există cumva pur și simplu și din plin și că destule se crează artificial, doar că sunt anomalii de distribuire a lor.

În pasul doi, simțim corelativ că dacă trișăm puțin sau nu ne mai aducem propria contribuție, nu contează și că sunt mulți care profită mult mai mult (și am fi proști să nu profităm și noi).

E mai greu de realizat că, deși arhitectura „zidului” realizărilor umane fac ca acesta să stea în picioare și chiar să crească în dimensiuni și în cazul în care foarte multe „cărămizi” sunt scoase din zid (din punctul de vedere al contribuției sau abordărilor responsabile), cu cât crește numărul cărămizilor respective, riscul devine disproporționat – respectiv, colapsarea întregii construcții.

4.6       Pe lângă efecte pozitive majore, precum acces lărgit la informație, extinderea social media a inundat mulți oameni și cu informație inutilă sau manipulativă și a stimulat emoționalul și „datul cu părerea”, fără verificare aprofundată.

5          Implicațiile politice și de politici publice devin din ce în ce mai frecvente și ample.

Pe partea de politici publice, printre cele mai vizibile și semnificative sunt unele excese actuale ale ideologiilor de identitate de grup și unele dimensiuni ale modului de gestionare a crizelor economice din ultimii 15 ani.

Ca tactică politică, dincolo de implicațiile mai generale ale celor de mai sus, poziționarea Rusiei[v] și, cumva separat, a unui număr de 15 partide din diverse țări[vi] ca promotori ai unor poziții conservatoare (apropiate de viziunea constrânsă) raportat la liberalismul politic și social urmărește, probabil, trei obiective:

  • asigurarea unei baze de votanți mai mare artificial, reacția în Europa continentală și, mai ales, în țările fost-comuniste la excesele viziunii neconstrânse ajutând natural în această privință;
  • o poziție mai comodă de atacare a adversarilor politici, prin asocierea întregii platforme politice a acestora doar cu partea de excese, și de limitare a deschiderii interne în rest;
  • îngreunarea în multe țări a politicilor naționale inteligente de răspuns la excesele viziunilor neconstrânse de teama asocierii mediatice speculative cu poziția rusească/sau a unor partide populiste (având în vedere suprapunerea parțială de valori de fond și concepte susținute).

Atât dreapta politică, cât și stânga moderată ar avea un interes în politici de contracarare, inclusiv din perspectiva circumscrierii a ce este exces și ce nu este și a strategiilor politice în sine.

În concluzie, a fi bine intenționat este de apreciat moral, dar e irelevant în sine pentru utilitatea unei decizii din perspectivă de interes general. Proverbul „drumul spre iad e pavat cu bune intenții” iși are originea tocmai în experiențe ce țin de astfel de aspecte.

Este important de înțeles spre ce tip de viziune înclinăm structural fiecare pentru a ne feri de excese.

Modul de configurare și implementare a politicilor publice este esențial. Dacă o problemă există sau nu există și cât ar fi de mare, care sunt toate cauzele posibile, plaja de soluții, raportul avantaje/dezavantaje al fiecăreia, impactul potențial în alte zone, mecanisme de verificare și corectare etc sunt aspecte de dezbătut pe larg și analizat în profunzime.

Până la urmă, ca de multe ori în viață, e o chestiune de echilibru și de măsură.

Desigur, dincolo de metoda în sine, cele de mai sus reclamă atenție atât pe partea de politici culturale, educaționale și comunicaționale de masă, cât și pe cea pur politică/strategică.   ******


[i] Fie interese personale directe, fie legate de vectori cumva indirecți, precum partide politice, întreprinderi, state, instituții publice diverse, sindicate, ONG-uri etc.

[ii] Thomas Sowel subliniază că, deși un individ sau un grup restrâns pot uneori avea mult mai multă cunoaștere și înțelegere decât mii de alți indivizi, la scara unei societăți, cunoașterea și înțelegerea practică agregată a segmente întregi, pe baza propriilor informații și experiențe practice, e mult mai mare decât ar putea fi la nivelul unui grup foarte restrâns.

[iii] Este adevărat că Thomas Sowel are și o obiecțiune mai de principiu la decizii luate la nivel guvernamental în domenii care ar trebui să țină în principal, dacă nu exclusiv, de părinți. Legat de educația sexuală, el consideră că părinții sunt cei care cunosc mult mai bine cazul concret al propriilor copii și ar și suferi costul unei proaste educații a acestora (spre deosebire de decidenții «de la centru») – fiind deci – în medie – mult mai interesați direct de grijă și adaptare concretă pe subiect și îndreptățiți să hotărască pe subiect.

[iv] https://www.contributors.ro/a-treia-fundatie/

[v] Rusia are un istoric mai lung și o abordare mai amplă pe partea de opoziție la liberalism. Legat de acestea și de focusul recent mai ales pe unele componente ale liberalismul social, sunt utile articole precum: https://eng.globalaffairs.ru/articles/russias-conservative-power/, https://link.springer.com/article/10.1057/s41311-020-00258-0 sau https://www.bbc.com/news/world-europe-48798875.

[vi] https://www.rfi.fr/en/europe/20210703-le-pen-orban-salvini-sign-declaration-to-launch-far-right-european-alliance

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Strinsa , restrinsa sau constrinsa ” la vie en rose ” nu face bine nimanui. Asta doar ca sa ne amintim de Edith Piaf .Indiferent de felul in care mai marii sau mult mai micii filozofi ai omenirii si-au imaginat realitatea , un control perfect asupra a ceea ce noi numim posibilul viitor nu are cum exista .Chiar daca – omul se naste gol – si societatea il imbraca educa etc , totusi, calitatilor date de nastere, li se adauga si li se ofera posibilitati diferite ale cunosterii, posibilitati ce duc si formeaza constructii umane diferite aratind si ele intr-un final intelegeri umane diferite .Intimplarea isi regaseste ,mereu si mereu , rolul principal in tot ceea ce ni se intimpla sau in tot ceea ce constatam ca si existenta in jurul nostru .Filozofic putem avea cit de multe viziuni dorim . Omenirea nu face decit sa incerce a testa aceste viziuni .Motivele sunt mereu aceleasi si includ printre multe altele si nevoia de acces la putere .Lupta pentru putere , sprijinita de aceste teorii filozofice si nu invers , duce omenirea inainte .Iluzia numita comunism a avut si are inca adeptii ei .In fapt comunismul nu a reprezentat , in faza lui initiala (multi cetatenii au crezut , la propriu , in acest concept filozofic ), decit o confiscare a tuturor averilor ce erau detinute de cetateni si o noua reimpartire a acestora in societate . Rezultatele le cunoasteti .Caderea comunismului se datoreaza printre altele si imposibilitatii modificarii structurii interioare a animalului ,numit tot de noi ,, OM.Nu vorbim de efectele nefaste ale lipsei de tehnologie , a propagandei in sprijinul unui singur om si a unei singure familii ca si de deciziile eronate la nivel economic ce au dus la prabusirea sistemului .Trebuie foarte bine inteles ca nu totii oamenii locuitori ai planetei fiind, se afla pe aceiasi treapta a dezvoltarii .Exceptiile confirma si aici regula .Totusi , revenind la societatea romaneasca , chiar daca mai exista cetateni ce se impotrivesc viitorului si aici motivele nu sunt neaparat ideologice sau filozofice ce mai degraba personale ,nu putem sa nu constatam momentul existentialist al natiei , ce cu voie sau fara de voie, ne-a aruncat (eu cred ca ne-a aruncat acolo unde ne este locul cu toate abtinerile unor filozofi ce inca percep natiunea ca fiind mai degraba orientala decit occidentala )in bratele Uniunii Europene. A fost si inca mai este o uriasa sansa data de intimplare natiunii romane .Nicind Romania nu a beneficiat de toate facilitatile oferite acum de tratatele cu UE ca sa nu mai vorbim de bunastarea ce nu a fost nicicind atinsa de natiunea romana .Desigur nimic nu este perfect , totul este perfectibil . Avem si noi falitii nostriii (cum ne spunea cineva cindva ),dar altii au trecut prin sutele de ani de nesiguranta si iata acum sunt acolo unde ii vedem cu totii .Romania a ars multe etape si s-a trezit ,volens nolens ,luata in brate si primita cu dragoste in aceasta minunata Uniune Europeana. Sa continuam .

    • Pentru Mafalda: Proiectul UE este unul cu foarte multe avantaje, intr-adevar.
      Legat de alte aspecte mentionate, viziunea constransa si cea neconstransa tin de mecanisme instinctuale de profunzime. De aceea nu tb vazute doar ca aspecte de mijloace de justificare pentru jocul obisnuit de putere. Sunt filozofii intregi care sunt de fapt simptom al uneia sau alteia dintre viziuni dar cred ca viziunile respective in sine nu sunt filozofii in sensul din comentariu.
      Orice aspect de inclinatie a subconstientului ar tb avut in vedere f atent de orice guvernare, inclusiv din punct de vedere politic si geopolitic. E un aspect de baza pentru o folosire utila sau contracarare eficienta.

  2. Concluzia textului, in ce lume si cum dorim sa traim intr-un viitor apropiat si mediu, mai departe n-au decat sa gandesca cei care au timp s-o faca.
    Intradevar suntem acum in pragul unor schimbari majore datorate evolutiei tot mai rapide a noilor technologii, cele vechi fiind pe cale de transformare radicala si chiar disparitia lor precum folosirea resurselor fosile de producere a energiei.
    Si daca tot veni vorba de energie, producerea si dispozitia acesteia a stat la baza dezvoltarii umanitatii in general, folosirea resurselor fosile fiind baza progresului la care a ajuns omenirea pana in momentul de fata indiferent de aboradari politice, tot s-a mers inainte, unii mai repede, altii mai incet dar nimeni n-a stat pe loc.
    In perceptia teoriei economice traditionale situatia proprietatii individuale respectiv celei colective este considerata cea mai eficienta metoda pt dezvoltarea si implementarea bunastarii catre care tindem , de acum inainte teoria economica traditionala devine din ce in ce mai irelavanta in fata noilor dezvoltari economice bazate pe alte considerente.
    Un exemplu, industria auto este pe cale sa se transforme intr-o industrie de servicii, la baza obtinerii castigurilor trecand inchirierea si nu vinderea vehicolelor ca pana acum prin trecerea proprietatii de la unul la altul, mediul prin care avand loc acesta tranzactie fiind banul.
    Capitalismul de platforma este pe cale sa-l inlocuisca ce cel actual, noile generatii nascute si crescute sub impactul direct al noilor technologii avand alte obiective decat cele pe care le-am avut pana deunazi.
    Urmatorii 10 – 20 de ani vor fi ani ai conflictelor accentuate de tot felul, in opinia mea poate cel mai relevant fiind conflictual intre o viata libera si autodeterminata in deprimentul unei vieti sub controlul total din partea autoritatilor si daca mai este oportuna forma politica actuala de “democratie mimata” in urma unor alegeri tot mai mult manipulate prin mass-media, noile forme de comunicare in masa, bombardamentul mediatic la care sunt supusi sute de milioane de oameni, exceptand dictaturile si statele esuate, ce e intampla acolo numai ei stiu.
    Lumea asa zisa libera isi pierde tot mai mult libertatile, pandemia aratand foarte clar, pana si drepturile garantate de constitutii pot fi ocolite, ignorate daca politicul poate controla intr-o masura foarte mare justitia, justitie clamata a fi independent, frectie, justitia nu mai este independent, ea este obligata sa se supuna unor legi tot mai drastice, de multe ori lipsite de orice logica si bun simt elaborate si intocmite de reprezenti liber alesi, vorba vine.
    Alesii politici nu mai sunt reprezentantii nostrii, ei reprezinta de regula alte interese dupa cum foarte drastic si bine se vede in Romania dar nu numai, peste tot.
    In ce directie o vom coti ? catre viziunea constransa sau cea neconstransa ?
    In opinia mea directia este clara, viziunea constransa va fi cea care va fi implementata, suntem pe cel mai direct drum, daca cetatenii nu vor gasi metode noi prin care sa poata invinge aceste tendinte.
    In 1968 tinerii europeni in urma protestelor massive au reusit emanciparea de trecutul european sub impactul a 2 razbpoaie mondiale nimicitoare, din pacate epigonii acestora sunt acum in fruntea celor care doresc implementarea unei noi viziuni asupra unei lumi supuse unui control total, unei dictaturi ecologice, a unei uniformizari si nivelari indelectuale unde indivizi cu opinii diferite sunt eliminati, vestitele “shitstormuri” fiind doar inceputul.
    Celor care nu doresc sa participle la aceasta noua lume nu le ramane decat sa se retraga din toate punctele de vedere, merita oare romanii dupa 30 de ani de libertate relativa sa se supuna noilor tendinte dictate de asa zisele forte progresiste

    • Pentru Alin: Comentariul dvs pare coborat in buna parte din tacticile descrise de Bezmenov.
      Incepeti in forta – sa nu ne pierdem timpul cu a gandi viitorul ca nu avem timpul respectiv – sa o faca altii pentru noi. Gen, noi muncim, nu avem timp sa gandim viitorul.
      Continuati cu aspecte care nu au nicio legatura cu articolul, dar prezentate ca si cum ar avea – „Intradevar, suntem in pragul unor schimbari majore datorate evolutiilor tot mai rapide ale noilor tehnologii…”.
      Mergeti din ce in ce mai departe de articol pe piloni pe care ii propuneti tot dvs – de ex, „Ca tot veni vorba – (e vb Dvs, nu are treaba cu articolul)- de energie…”
      Ajungeti la mesajul principal pe care doriti sa-l transmiteti. Pe de o parte, ca alesii nu ne mai reprezinta, lumea se duce de rapa.
      Pe de alta parte, ca partea constransa tb vazuta fizic in sensul de pierdere de libertati – deci e ceva f rau.
      Asta desi articolul meu spune clar ca viziunea constransa este superioara nu neaparat ca idei, dar metodologic si tb f mare atentie la cum luam decizii, valoarea ideii in sine fiind de apreciat doar in concret si pe baza de analiza profunda.
      Adica, a avea o viziune constransa e bine metodologic, in sensul ca nu faci tot ce iti vine prin cap, ci ai in vedere constrangerile ce rezulta din natura umana si realitatea din jur. Dvs incercati confuzionarea cu restrictionarea libertatilor etc.
      Amestecati a gandi constrans tu insuti (si a actiona tu insuti constrans) cu a actiona constrangand pe altii.
      Or riscul principal al exceselor viziunii neconstranse este tocmai acela ca ajungi sa concepi ceva „neconstrans” de nimic/deconectat de realitate si il implementezi constrangandu-i pe altii ca sa se potriveasca/curbandu-le realitatea si eliminandu-le multe din libertati, cum a facut comunismul, pe cand viziunea constransa concepe lucrurile mai …constrans si actioneaza asupra propriei persoane mai constrans, tocmai pentru ca restrictiile/constrangerile asupra celorlalti sa fie cat mai redus/echlibrate.

    • Cateva notite:

      1. Capitalismul de platforma sau vanzatorii de servicii (inchirieri automobile, apartamente, etc) au un proprietar, sau ma rog, mai multi – asa cum este cazul marilor societati pe actiuni gen Airbnb, Sixt, Europecar, etc. Dpdv al dreptului proprietatii nu sa schimbat absolut nimic, piata raspunde /se adapteaza rapid la cerintele si preferintele consumatorului. Sau asteptati cumva sa nu raspunda, sau chiar sa interziceti satisfacerea noilor preferinte a clientilor… doar asa, de dragul nostalgicilor locomotivei cu aburi (majoritatea lor pensionari?)

      2. In capitalism, reprezentatii capitalului au avut (si vor avea mereu) un cuvant de spus – in special in privinta politicilor economice, fiscale, sau a strategiilor de dezvoltare. Nu in mod intamplator, ministerele economiei, finantelor, energiei, sau de dezvoltare, se consulta cu repretentatii mediului afacerilor, in timp ce ministerele justitiei, educatiei, culturilor, sanatatii, etc se consulta cu reprezentantii societatii civile (incepand cu presa libera, asociatiile medicilor, sportivilor, juristilor, artistilor, etc, pana la presedintii scarilor de bloc).

      3. Constrangerile introduse in perioada pandemiei /crizei sanitare sunt temporare. Existenta populistilor de conjuctura (care incearca sa polarizeze pe marginea crizelor) evidentiaza „negru pe alb” ca nimeni nu este eliminat din jocul democratic asa cum insinuati.

      4. Referitor la transformarile socioeconomice alimentate de evolutia tech, este evident ca vechiul incearca sa reziste noului. Asa a fost si probabil asa va ramane, noul insa, a invins si va invinge mereu. „Timpul” oricum se scurge in defavoarea vechiului, iar rezistenta acerba a vechiului este contraproductiva, franeaza dezvoltarea, creaza frictiuni socioeconomice, conflicte, samd. Romania spre exemplu pierde startul datorita nostalgicilor complexelor energetice de stat.

      https://windeurope.org/newsroom/news/poland-adopts-historic-offshore-wind-act/

      https://www.equinor.com/en/news/20210412-breakthrough-polish-wind.html

      https://www.offshorewind.biz/2021/05/20/eu-approves-polish-eur-22-5-billion-offshore-wind-cfd-scheme/

      https://emerging-europe.com/business/swedens-northvolt-to-invest-165-million-euros-in-polish-battery-plant/

      https://notesfrompoland.com/2021/04/10/poland-to-build-eus-first-electric-car-battery-recycling-plant/

      https://www.wsj.com/articles/volkswagen-to-build-six-electric-vehicle-battery-factories-in-europe-11615823213

      https://www.automotivelogistics.media/electric-vehicles/german-carmakers-race-to-secure-european-battery-cell-production/41585.article

      • /
        Statele UE acorda deduceri de taxe pentru energii verzi de exemplu sisteme cu panouri solare instalate la case.
        Se platesc taxe REDUSE pe care toti ceilalti TREBUIE sa le acopere!
        De ce? Pentru ca asa vrea UE!
        De ce DISCRIMINAREA asta?
        Este exact exemplul tipic pe care il dadea Milton Friedman cu cei din middle-class care sustin idei care ii avantajeaza doar pe ei si NU pe cei cu venituri reduse, chiar ii fac SA PLATEASCA pentru privilegiul de a trai in aceeasi tara cu cei din middle-class.
        Cei pe beneficii NU PLATESC taxe.
        Pe cei bogati nu ii deranjeaza, au specialisti in optimizarea taxelor si chiar evitarea lor.
        Dar cine sunt PERDANTII politicilor „verzi”?
        Cei care au venituri reduse dar care PLATESC taxe.
        Ma intreb daca astora din middle-class care PROFITA din abordari de astea NU LE CRAPA OBRAZUL de rusine.
        Dar NU le crapa, mai mult decat atat, dau lectii de moralitate si salvare a planetei.

        • Asa domnul Harald, fostul luptator antimarxist de odinioara a devenit un Robin Hood (am ajuns s-o traiesc si pe asta;). Aproape pretutindeni in vestul Europei (si in Nordul Americii) rata taxelor este progresiva. Toata lumea contribuie la buget, in functie de venituri – unii mai mult, altii mai putin. In fine, credeti ca este mai bine sa curga in continuare mai multe fonduri (de la buget) in agricultura sau in defence decat in sectorul tech si in infrastructura? Ce facem maine, poimaine? Exportam in continuare boabe de grau, boabe de soia, carne de porc in China, lapte praf in Africa, ceva armament prin orientul mijlociu… si importam tehnologii avansate, e.g. panouri pv, invertoare, retele 5G, componente si softuri pentru smart grid, bateriile VE (motorul vehiculului de maine), metale rare si magneti pentru turbinele eoliene offshore, computere quantum, etc, etc?

  3. Cartea lui Thomas Sowell folosește metoda lui Max Weber a descrierii modelelor ideale binare, radical opuse unul altuia. Evident, domnul Bondoc are dreptate când atrage atenția că atitudinea rezonabilă este moderarea tentației de a merge pe extreme și găsirea unor soluții pragmatice pentru fiecare problemă în parte.
    Nu ar fi stricat avertismentul că volumul lui Sowell a fost publicat în 1987,

    • Pentru Herodot6: Multumesc pentru comentariu. Conceptul initial al lui Thomas Sowel este intra-adevar din 1987, dar nu as vedea acest aspect ca fiind f relevant. Ce spune T Sowel si sunt pe deplin de acord cu el pe acest aspect este ca aceste viziuni tin de mecanisme intuitive de concepere a lumii. Adica de natura umana. Or natura umana nu se prea schimba, in orice caz, nu in perioade scurte de timp istoric.
      Aceasta nu inseamna ca excesele ambelor viziuni nu pot fi ponderate prin educatie, informatie, experiente, dar impulsul initial – cel de natura umana- va ramane larg raspandit in ambele directii.
      Din pacate, in ultimele decenii, impulsurile eronate au fost mai mult stimulate de ce s-a intamplat in lume, din motive de genul descris in articol, nu ponderate.
      Aveti dreptate ca echilibrul este cel de cautat/stimulat.

  4. inclinatia spre constrangere e in cardasie cu etatismul; si demonetizeaza autoconstrangerea, devenita inamic al constrangerii;
    constrangatorii nu sunt capabili sa faca distinctie intre reglementare si obligare;
    notiunea de obligativitate nici n-ar trebui sa existe in legislatie; nu vad de ce, spre exemplu, ar exista obligatia de a plati o pensie alimentara: daca esti intr-o asemenea situatie, o parte din venit deja nu-ti mai apartine din start si e lipsit de sens sa fii obligat sa cedezi cuiva ceva ce nici nu-ti apartine; daca nu iesi 1an din casa, nu vad vreun motiv sa fii obligat sa platesti impozite, decat eventuale taxe pe servicii la domiciliu, precum taxa pe colectarea gunoiului, daca e cazul (ar putea sa nu fie cazul daca locuiesti la o ferma si il reciclezi singur); sau nu poti fi obligat sa porti imbracaminte, decat daca iesi intr-un spatiu care nu iti apartine si nu iti este permis accesul in pielea goala (sau eventual ti se poate percepe o taxa pentru permisiunea de a face nudism, sau o dauna pentru eventuale prejudicii, daca exista vreo reclamatie in acest sens);

  5. Pentru Prototipescu: Este important sa distingem f clar intre a gandi constrans si a actiona tu insuti constrans si a gandi neconstrans si actiona tu insuti neconstrans, dar a constrange pe altii ca sa poti sa faci tu tot ce vrei.
    De obicei, cei cu viziune neconstransa ajung sa ii constranga pe ceilalti – cum a fost si in comunism si este in prezent in unele excese de viziune neconstransa.
    Am detaliat ceva mai mult in raspunsul la comentariul lui Alin.

    • „De obicei, cei cu viziune neconstransa ajung sa ii constranga pe ceilalti – cum a fost si in comunism”
      am apucat comunismul, dar tot nu-mi vine in minte ce sanse a avut viziunea neconstransa in acea perioada;
      cu siguranta n-am gasit cele mai bune exemple dintre nenumaratele posibile; mai incerc doua, in opozitie:
      – invatamantul obligatoriu de 13clase (nu le mai socotesc si grupele prescolare): e o uniformizare obligatorie care nu da rezultate si care chiar constrange libertatile individuale, sansele si oportunitatile tinerilor;
      – reglementarile de urbanism: sunt vitale pentru orice comunitate si nu constrang drepturi individuale lasand loc de compromisuri si solutii originale; de fapt, urbanismul si comunismul se exclud reciproc;

  6. E ciudata aceasta împartire între cele două viziuni, ne-constransa și constrânsă. Oamenii sunt și imperfecti, mânați de propriile lor interese, dar simultan, alti oameni sunt mai evoluați decât alții, având puterea sa ii conducă pe ceilalți catre o dezvoltare.
    Nu reușesc eu să mă poziționez strict de o parte sau de alta. Eu cred că este nevoie și de hiperspecializare – pentru avansarea în domeniul respectiv, dar și de cunoștințe generale pentru poziționare, relaționare și interdependență corecta.
    Personal, alatur ideea de bogăție care se produce prin munca și antreprenoriat, cu ideea că oamenii sunt răi datorita mediului social și a traumelor din copilărie. Nu cred că eu sunt bias, ci Thomas Sowel le amesteca puțin prea radical.

    Articolul dumneavoastră mi-a amintit de studenție și de dezbaterile pe care le aveam cu prietenii din acea perioadă. Cred că această carte ar fi fost un pretext excelent pentru săptămâni de filosofii și poziționări. Inteleg acum că îmi lipsește „acea” bula. In care sa desfacem firul in 4 și în care sa ne susținem și să ne poziționăm.

    Am sa recitesc articolul dumneavoastră. Simt că sunt, statistic, cam 60% ne-constrans in viziune și cam 40% constrâns când vine vorba de societate și funcționarea ei. Nu-i pericol, fac excese care sa ii afecteze pe cei din jur, dar îmi acord libertatea exceselor personale.

    Mulțumesc domnule Bondoc pentru articol, apreciez!

  7. DISCURS DESPRE DICTATURÃ

    DONOSO CORTÉS*

    Discurs rostit de Excelenta Sa Don Juan DONOSO CORTÉS, Marchiz de Valdegamas, în sesiunea din data de 4 ianuarie 1849, în Congresul Deputatilor.

    -extras dintr-un text de actualitate-

    ”Domnul secretar Lafuente Alcántara: „Fiindcã timpul prevãzut în regulament a trecut, întrebãm Congresul dacã sesiunea se va prelungi.“ (Multe voci: „Da, da!“). „S-a dat acordul.“

    Marchizul de Valdegamas: Dar, domnilor, nici conditiile de pe plan intern, care erau atât de grave, nici cele de pe plan extern, care erau atât de complicate si de periculoase, nu au fost suficiente pentru a diminua rezistenta domnilor care stau în acele bãnci. Si ni se vorbeste despre libertate. Nu este oare libertatea mai presus de orice? Dar libertatea aceasta, cel putin cea individualã, nu a fost oare sacrificatã? Libertatea, domnilor! Stiti ce principiu proclamã, si ce nume pronuntã cei care rostesc acest cuvânt sfânt? Stiti ce vremuri trãiesc ei? Nu cumva a ajuns pânã la noi zgomotul ultimelor catastrofe? Cum? Nu stiti cã la ora actualã libertatea s-a sfârsit? Nu ati asistat, ca si mine, cu ochii sufletului, la patimile sale dureroase? Cum, domnilor, nu ati vãzut-o umilitã, batjocoritã, rãnitã miseleste de toti demagogii lumii? Nu ati vãzut-o purtându-si zbuciumul prin muntii Elveþiei, pe tãrmurile Senei, pe malurile Rinului si ale Dunãrii, pe coastele Tibrului? Nu ati vãzut-o urcând pe Dealul Quirinal, care a fost calvarul ei?
    Domnilor, cuvântul este colosal! Dar eu sunt convins cã nu trebuie sã ne abtinem de la a pronunta cuvinte colosale dacã ele spun adevãrul. S-a terminat cu libertatea! Problema nu se va finaliza nici peste trei zile, nici peste trei ani, si probabil nici peste trei secole. Vã place, domnilor, tirania pe care o suportãm? Vã speriati degeaba, veti vedea lucruri si mai grave. Si vã rog sã pãstrati în minte cuvintele mele; cãci ce vã voi spune, evenimentele pe care le voi anunta se vor îndeplini întocmai într-un viitor mai mult sau mai putin îndepãrtat, niciodatã însã prea îndepãrtat.
    Cauza principalã a tuturor greselilor voastre, domnilor, (se îndreaptã spre bãncile din stânga) constã în faptul cã nu stiti care este directia în care se îndreaptã lumea si civilizatia. Considerati cã lumea si civilizatia progreseazã, când de fapt ele regreseazã. Lumea se îndreaptã cu pasi rapizi spre constituirea celui mai mare si mai destructiv despotism pe care oamenii l-au vãzut vreodatã. Aceasta este tendinta civilizatiei si a lumii. Nu trebuie sã fiu profet pentru a prevedea aceste lucruri. Este suficient sã mã gândesc la imaginea înfiorãtoare a faptelor umane din singurul unghi real, de la înãltimea filosofiei catolice.
    Domnilor, nu sunt posibile decât douã tipuri de control: unul interior si altul exterior — cel religios si cel politic. Acestea functioneazã în asa fel încât atunci când barometrul religios este ridicat, cel al controlului politic este scãzut; iar când barometrul religios este scãzut, barometrul politic, mai exact controlul politic si tirania, este ridicat. Aceasta este o lege a umanitãtii, o lege a istoriei. Dacã vreti o dovadã în acest sens, domnilor, uitati-vã la starea lumii si a societãtii în epoca dinaintea Crucii; spuneti cum era când nu exista control interior, când nu exista control religios. Societatea din vremurile acelea nu cuprindea decât tirani si sclavi. Numiti-mi un singur popor care sã nu fi avut sclavi si sã nu fi cunoscut tirani. Acesta este un fapt incontestabil si evident, un fapt ce nu a fost niciodatã pus la îndoialã. Libertatea, libertatea adevãratã, libertatea tuturor si pentru toti nu a venit pe lume decât prin Salvatorul lumii. Si acesta este un fapt de necontestat, recunoscut pânã si de socialisti. Acestia îl numesc pe Iisus divin, si merg chiar mai departe de atât, numindu-se ei însisi continuatorii Lui. Continuatorii Lui, Dumnezeule mare! Oamenii acestia, ai sângelui si ai rãzbunãrii, sã continue opera Celui care nu a trãit decât pentru a face bine, a Celui ce nu a deschis gura decât pentru a binecuvânta, a Celui care nu a fãcut minuni decât pentru a-i scãpa pe pãcãtosi de pãcatul lor, si pe morti de la moarte; Cel care în decursul a trei ani a fãcut cea mai mare revolutie la care lumea a fost martorã, fãrã sã verse alt sânge decât pe al Sãu.

    Domnilor, vã rog sã mã urmãriti cu atentie! Am sã vã prezint un paralelism extraordinar pe care ni-l oferã istoria. Ati vãzut cã în Antichitate, când controlul religios atinsese punctul minim, fiindcã era inexistent, controlul politic a urcat pânã în punctul tiraniei. Ei bine, odatã cu Iisus Hristos, când se naste controlul religios, dispare complet controlul politic. Acest lucru este atât de neîndoielnic, încât atunci când Iisus Hristos a înfiintat o societate cu discipolii Sãi, aceea a fost singura societate care a existat fãrã conducere. Între Iisus Hristos si discipolii Sãi nu a existat altã formã de guvernãmânt în afarã de dragostea Maestrului fatã de discipoli si dragostea discipolilor fatã de Maestru. Cu alte cuvinte, atunci când controlul intern era complet, libertatea era absolutã.
    Sã urmãrim paralelismul. Urmeazã vremurile apostolice, pe care le voi extinde, pentru a-mi atinge scopul, de la vremea propriu-zisã a Apostolilor, pânã la urcarea crestinismului pe Capitoliu, în timpul domniei lui Constantin cel Mare. În acele vremuri, domnilor, religia crestinã, mai exact controlul religios intern, era în plin apogeu; însã în ciuda acestui fapt, s-a întâmplat ceea ce se întâmplã în toate societãtile umane, adicã a început sã se dezvolte un germen, un simplu germen de îngãduintã si de libertate religioasã. Ei bine, domnilor, observati paralelismul: acestui început de scãdere a barometrului religios îi corespunde un început de crestere a barometrului politic. Nu existã încã un guvern, nu este necesar unul, este necesar însã un germen de guvern. Astfel, în societatea crestinã de atunci nu existau de fapt magistrati adevãrati, ci doar adjudecãtori si arbitri, care constituie embrionul guvernului. Realmente nu exista mai mult decât atât. Crestinii din vremurile apostolice nu erau implicati în litigii, nu mergeau la tribunale, îsi rezolvau disputele prin intermediul arbitrilor. Observati, domnilor, cum odatã cu coruptia creste si sfera guvernului.
    Ajungem la epoca feudalã, iar în aceastã perioadã religia este încã la apogeu, dar pânã la un anumit punct e viciatã de pasiunile umane. Ce se întâmplã, domnilor, în acest timp, în lumea politicã? Deja e nevoie de un guvern efectiv si real, dar e suficient si cel mai slab dintre toate, si asa se stabileste monarhia feudalã, cea mai slabã dintre monarhii.
    Continuând sã urmãrim paralelismul, ajungem la secolul XVI. În secolul acesta, cu marea reformã luteranã, cu acel mare scandal atât politic, social, cât si religios, cu acel act de emancipare intelectualã si moralã a popoarelor, asistãm la cresterea simultanã a urmãtoarelor institutii. În primul rând, si imediat, monarhiile feudale devin absolute. Voi credeti cã monarhia si guvernul nu pot fi mai mult decât absolute. Însã era necesar ca barometrul controlului politic sã urce si mai mult, pentru cã barometrul religios continua sã scadã; si într-adevãr a urcat. Si ce institutie nouã s-a creat? Cea a armatelor permanente. Stiti ce sunt armatele permanente? Pentru a sti acest lucru, e suficient sã stiti ce este un soldat. Un soldat este un sclav cu uniformã. Asadar, vedeti cã în momentul în care controlul religios scade, controlul politic urcã pânã la absolutism, si trece dincolo de el. Guvernelor nu le era suficient sã fie absolute. Au cerut si au obtinut privilegiul de a fi absolute si de a avea un milion de brate în serviciul lor.
    Cu toate acestea, domnilor, era necesar ca barometrul politic sã urce mai mult, fiindcã barometrul religios continua sã scadã; si a urcat si mai mult. Si atunci ce nouã institutie s-a creat? Guvernele au spus: „Avem un milion de brate si nu ne ajung, avem nevoie de mai mult, avem nevoie de un milion de ochi“. Si au creat politia, si cu politia au avut un milion de ochi. Cu toate acestea, domnilor, trebuia ca barometrul politic si controlul politic sã urce încã, în pofida a orice, fiindcã barometrul religios continua sã scadã; si au urcat.
    Guvernelor nu le-a fost suficient sã aibã un milion de brate si un milion de ochi; au vrut sã aibã si un milion de urechi, si le-au avut prin centralizarea administrativã, prin intermediul cãreia ajungeau la guvern toate reclamatiile si plângerile. Ei bine, domnilor, asta nu era de ajuns, cãci barometrul religios a continuat sã scadã, si era necesar ca barometrul politic sã urce mai mult. Oare pânã unde, domnilor? Însã a mai urcat. Guvernele au spus: „Un milion de brate, un milion de ochi si un milion de urechi nu sunt suficiente pentru a controla popoarele, avem nevoie de mai mult. Trebuie sã avem privilegiul de a fi prezente peste tot în acelasi timp“. Si
    l-au avut: s-a inventat telegraful.
    Domnilor, în stadiul acesta se gãseau Europa si lumea întreagã când întâia dezlãntuire a ultimei revolutii ne-a anuntat pe noi toti cã nu exista suficient despotism în lume. Cãci barometrul religios era sub zero. Ei bine, domnilor, acum ne confruntãm cu alegerea dintre douã variante.
    Am promis cã voi vorbi astãzi cu toatã sinceritatea, si mã voi tine de cuvânt. Ei bine, trebuie sã optãm pentru una din douã: fie se va declansa o reactie religioasã, fie nu. Dacã existã o reactie religioasã, veti vedea, domnilor, cã atunci când barometrul religios va urca, barometrul politic va începe sã coboare de la sine, în mod spontan, fãrã nici cel mai mic efort din partea popoarelor, ori a guvernelor, ori a oamenilor, pânã când va semnala ziua binecuvântatã a libertãtii popoarelor. Dacã din contrã, însã — iar aceasta este o problemã gravã…

    (nu se obisnuieste sã atragi atentia adunãrilor deliberante asupra anumitor chestiuni în mãsura în care am fãcut-o eu astãzi, dar gravitatea faptelor lumii mã scuzã, si cred cã si bunãvointa voastrã va sti sã mã ierte);

    …asadar, domnilor, cred cã dacã barometrul religios continuã sã scadã, nu stiu unde vom ajunge. Nu stiu, si mã cutremur la gândul acesta. Gânditi-vã la analogiile pe care vi le-am prezentat. Dacã atunci când controlul religios era la apogeu nu era necesar niciun fel de guvern, atunci când controlul religios (nota: control interior) nu va exista, niciun fel de guvern nu va fi suficient, si toate aceste abuzuri vor fi putine. Domnilor, asta înseamnã sã pui degetul pe ranã, aceasta este problema Spaniei, a Europei, a umanitãtii, a lumii.
    Gânditi-vã la un lucru. În Antichitate, tirania a fost feroce si devastatoare; cu toate acestea, era limitatã fizic, fiindcã toate statele erau mici, iar relatiile inter-nationale erau absolut imposibile. În consecintã, în Antichitate nu a existat decât o singurã tiranie la scarã largã, cea a Romei. Dar acum, domnilor, cât de mult s-au schimbat lucrurile! Drumurile sunt pregãtite pentru un tiran gigantic, colosal, universal, imens! Totul este pregãtit pentru el. Domnilor, priviti-l cu atentie! Deja nu mai existã nicio rezistentã fizicã sau moralã. Nu mai sunt bariere fizice, pentru cã datoritã vapoarelor cu aburi si cãilor ferate nu mai existã frontiere. Nu mai sunt bariere fizice, cãci datoritã telegrafului electric nu mai existã distante. Si nu mai sunt bariere morale, fiindcã toate energiile sunt împãrtite si toate sentimentele de patriotism au dispãrut.
    Spuneti-mi, deci, dacã am sau nu dreptate fiind preocupat de viitorul apropiat al lumii.
    Spuneti-mi dacã atunci când mã ocup de aceastã problemã nu mã ocup de o problemã adevãratã.
    Un singur lucru poate evita catastrofa; unul si numai unul. Catastrofa nu se evitã prin acordarea mai multor libertãti sau garantii, nici prin adoptarea unor noi constitutii. Catastrofa se evitã prin încercarea noastrã, a tuturor, de a provoca o reactie salutarã, religioasã, atât cât ne stã în putintã. Dar este aceastã reactie po- sibilã? Posibilã este, dar în ce mãsurã e si probabilã? Domnilor, vã spun cu cea mai mare tristete: nu cred cã este probabilã. Eu am vãzut si am cunoscut multi indivizi care si-au abandonat credinta si apoi au revenit la ea. Din nefericire, domnilor, nu am vãzut niciodatã vreun popor care sã se fi întors la credinta sa dupã ce a pierdut-o…

    nota: a se intelege in text – persoana religioasa – acea pesoana care nu face neparat parte dintr-o dominatiune cu toate ca acest aspect nu exclude … acea persoana care in relatiile interumane are principiul „iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti„ si in relatiile materiale „cauta mai intai imparatia cerurilor„ pentru ca apoi toate celelalte la va primi pe deasupra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.