sâmbătă, iulie 11, 2020

Lumea de mâine. Delocalizare şi virtualizare

Astăzi o vedem în chip manifest: suntem dezarmaţi în faţa unei crize de anvergură (între altele şi) datorită faptului că am abandonat, de decenii, unul din principiile apărării în caz de urgenţă – autosuficienţa în ceea ce priveşte resursele şi tehnica de strictă necesitate. În momentele critice realizăm că ceea ce ne este de trebuinţă în mod imperios depinde de un lanţ al comerţului internaţional la al cărui capăt se află – aproape invitabil – China comunistă. Timp de trei decenii Occidentul a trăit jubilaţia delocalizării, care a însemnat – în ultimă instanţă – o masivă dezindustrializare a lumii dezvoltate, sincronă cu ascensiunea economică (bazată tocmai pe industrializare) a ceea ce, până în anii ’90, se numea “lumea a treia”.

Captivi ai istoriei noastre, n-am băgat în seamă faptul că prăbuşirii comunismului în Est i-a urmat (aproape imediat) dispariţia clasei muncitoare în Vest. Cu pensionarea foştilor baby-boomers-i se încheia o epocă din istoria Nordului dezvoltat; o epocă în care industriile (conectate în lanţuri productive) au reprezentat nu doar simbolurile mândriei marilor puteri, ci – mai ales – obiectivele strategice care, în vremuri grele, au fost capabile să suporte efortul de război şi cel, poate mai dificil, al reconstrucţiei. Dintr-o dată (cum se spune cam cu prea multă uşurinţă à propos de orice), paradigma s-a schimbat: din centre ale puterii şi ale dezvoltării, industriile – începând cu cele grele: extractivă, siderurgică, producătoare de maşini – au ajuns energofage, bugetofage şi cauzatoare de dezastre ecologice. Ca atare, ideea delocalizării – adică a mutării – lor în alte regiuni geografice (cu atât mai îndepărtate, cu atât mai bine) a fost văzută ca soluţia universală la toate problemele locale, începând de la educaţie (care nu mai trebuia să se limiteze la simpla calificare a unui proletariat tehnic) până la poluare (ce urma să înceteze odată cu cauzele ei). În lumea bună se celebra “sectorul terţiar” – cel al serviciilor – care presupuneau, în general, competenţe dezvoltate de antreprenoriat, comunicare şi (inter)mediere, pe care le puteau oferi doar cursurile aprofundate ale învăţamântului universitar. Dacă mai punem la socoteală şi explozia internetului, apoi a reţelor sociale şi – în fine – a telefoniei mobile (a căror dinamică crează oportunităţi nelimitate tocmai în sectorul acestor competenţe), putem înţelege de ce, la un moment dat, Europa şi America de Nord păreau a fi convinse că viitorul lor e acela al unui Zürich la scară mare. Adică, mai exact, că într-un timp scurt vor deveni societăţi ale bunăstării absolute, în care vor coabita extrema modernitate tehnologică cu tradiţia, iar vechile industrii vor lăsa locul “domeniilor creative”, artizanatului de lux şi – mai ales – economiei finaciare şi dividentelor obţinute din vânzarea licenţelor de producţie. Ceea ce Marx cel tânăr (şi toţi /neo/marxiştii ce vor să scape de scleroza dogmatică) a(u) văzut ca fiind răul major al capitalismului: alienarea, în speţă abrutizarea omului în procesul unei munci epuizante şi stereotipe, urma să ia sfârşit (cel puţin în ţările dezvoltate). În locul ei ar fi apărut “societatea cunoaşterii”, la care fiecare era – “după posibilităţi” – acţionar şi al cărui prototip îl reprezentau firmele lui Bill Gates şi Steve Jobs în care (spunea legenda urbană) nu există spaţii separate pentru patron şi angajaţi, toată lumea lucrează – în ritmul creativităţii proprii – după un “program flexibil”, fiecare e chez soi, abandonând pantofii pentru comoditatea deplasării în ciorapi, reuşitele iau aerul sărbătorilor familiale etc. Dincolo de această faţadă d’Epinal (sau de Hollywood), realitatea avea un revers de şi mai bun augur pentru marii investitori: odată cu distrugerea marilor centre industriale se punea capăt şi marilor concentrări sindicale. Poate că retrospectiv ni se pare că prosperitatea generalizată în ţările bogate din Apus ţine exclusiv de dezvoltarea tehnologiilor, ori de “viziunea” unor oameni politici care au înţeles să distribuie bogăţia; în fapt, organizarea muncitorimii a fost în măsură să creeze presiunea necesară pentru a obliga un patronat cu mental de aristocraţie medievală (deşi alcătuit din nouveaux riches-i de secol XIX) să cedeze – pas cu pas – o serie de beneficii angajaţilor (beneficii pe care legislaţia le-a consacrat ca drepturi).

Indiferent dacă a vizat direct China, ţările Europei Centrale, Turcia, Brazilia sau alte state asiatice, africane ori latino-americane, delocalizarea a presupus un avantaj imediat: “reducerea costurilor cu mâna de lucru”. Această “facilitate” a fost posibilă nu doar datorită discrepanţei economice dintre ţările bogate şi cele sărace (în virtutea căreia nimeni din Vest nu ar fi lucrat pentru un salariu sub beneficul pragului de şomaj, dar care la poor people părea de vis), ci şi pentru relativa formare şi – mai ales – impecabila disciplină a noilor proletari. Să nu uităm că, exceptând tocmai ţările prospere ale lui 1990, aproape tot restul lumii iese în acel timp (total sau parţial) din diferite forme de dictatură. Or, dictatura îi obişnuieşte pe oameni cu două lucruri: să se mulţumească cu puţin şi să aibă (atât faţă de ei înşişi, cât şi la scară comună) un comportament disciplinat. Dacă mai adăugăm la aceastea şcolarizarea – pe care majoritatea dictaturilor (mai ales cele comuniste) o încurajaseră (cel puţin la nivelul ciclurilor de bază), între altele ca vehicol al propagandei – vedem că, culme a ironiei istoriei!, dictaturile celei de-a doua jumătăţi a secolului XX au fabricat muncitorii ideali ai capitalismului finelui de secol şi a începutului secolului XXI.

După o serie de experimente – pe cât de bizare, pe atât de macabre (deoarece s-au soldat cu zeci de milioane de morţi) – China a înţeles, în sfârşit, cele două lecţii de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial: cea a lui Stalin – victoria justică totul şi cea a Americii – războiul nu mai e atât o problemă a armatelor, cât una a tehnologiilor şi, pe cale de consecinţă, a economiilor. Falimentul Uniunii Sovietice a arătat în chip manifest punctul slab al comunismului de inspiraţie rusească: acesta a căzut pentru că nu a fost în stare să răspundă aspiraţiilor materiale ale populaţiei pe care tocmai el (prin urbanizare, şcolarizare şi propagandă) le suscitase. Vrând să marcheze ruptura lui cu capitalismul (văzut ca venal şi corupt), comunismul clasic propune ca ideal de viaţă al “omului nou” o formă de asceză, menită a-l feri de alienarea în bogăţie şi-n lupta pentru obţinerea ei (şi, evident, a-i menţine “tonusul” ideologic). China lui Deng Xiaoping abandonează această dogmă; de acum înainte, comunismul şi bogăţia nu mai sunt incompatibile. Dar, să nu uităm, ne aflăm în Orient, acolo unde omul poate beneficia cel mult de uzufructul bogăţiei sale, dat că fiind că – în ultimă instanţă – aceasta (la fel ca şi persoana sa) aparţin Suveranului Celest, Marelui Han, Marelui Moghul, Sultanului sau, mai nou, Partidului. De aceea pare valabil şi în Imperiul de Mijloc (la fel ca în Turcia) un lucru care (din cu totul alte raţiuni) stă la baza dinamicii occidentale, doar că în lectură inversă: în vreme ce pentru european şi american prosperitatea fiecăruia e temelia prosperităţii comune, pentru asiatic, prosperitatea comună se reflectă în prosperitatea fiecăruia. Multă vreme această diferenţă de lectură nici măcar nu a fost observată şi, ca atare, interesele marelui Est şi cele ale marelui Vest păreau a fi dacă nu identice, cel puţin compatibile.

Toate ţările sărace – printre care, să nu uităm ne număram (şi, într-o anumită măsură, încă ne numărăm) şi noi – s-au lansat pasional în cursa prosperităţii. Ideologia ultimelor trei decenii a fost exact aceasta: prosperitatea e accesibilă oricui şi “lupta” pentru obţinerea ei diseminează la scară individuală tensiunea concurenţială care, concentrată la scară naţională, favorizează războaiele. Astfel, pacea urma să fie garantată de prosperitate, iar indicele ei aveau să fie curbele ascendente ale “creşterii economice”. Producţia de masă, ieftină, din ţările cu mâna de lucru slab plătită a permis, mai întâi, anestezierea muncitorimii deposedată de privilegiile ei din Apus şi, apoi, fie pe calea second-hand-urilor, fie pe aceea a exploziei trois-fois-rien-urilor (adesea doar simulacre ale produselor originale, realizate – cu sau fără licenţă – oriunde) a cetăţenilor din regiunile mai puţin prospere. Toată lumea s-a aruncat, frenetic, în aventura consumului la o scară nemaiîntâlnită în istorie. Consumul înseamnă bani şi, mai ales, bani reinvestiţi în piaţă. La rândul ei, producţia ultimelor decenii nu mai vizează atât fabricarea efectivă (pe care pe de-o parte modernizarea tehnologică, pe de alta mâna de lucru ieftină o fac să fie doar suportul originar al economiei de masă), cât transportul, brenduirea, reclama, ambalajul şi livrarea unor produse targhetate şi personalizate de aşa manieră încât nu atât să satisfacă, cât să creeze dorinţe. Pentru sectorul terţiar al lumii dezvoltate produsul finit venit din China, India, Brazilia sau Mexic era, el însuşi, doar materia primă a multiplelor tehnologii de marketing şi speculaţii bursiere. Nu e de mirare că – cu o viteză incredibilă – s-a dezvoltat ideea că “lumea bună” poate trăi doar (re)vânzând ce au făcut alţii şi pariind pe cotele de vânzare.

O primă trezire a venit cu criza din 2008: economia speculativă – care ambala şi reambala “produse” pe cât de imateriale, pe atât de sofisticate – s-a dovedit a avea o bază similară şi la feol de volatilă ca cea a artei abstracte contemporane: gustul publicului (pentru – în acest caz – pariurile pe “creşterea economică”). Până la urmă, criza a fost mult mai puţin dramatică decât părea a fi, dintr-o raţiune simplă: lucrurile de bază au continuat să vină, la preţuri de nimic, din “lumea a treia”. Însă unul din efectele crizei a fost acela de a trezi această lume săracă: acestea au văzut, în chip manifest, că “suprastructura” atât de spectaculoasă a Occidentului e mult mai fragilă decât pare. Şi aceasta deoarece depinde – mai mult decât lasă să se creadă – de fluxurile de “materie primă” (care poate fi ceva aproape finit care devine “marfă” doar intrând în malaxorul comerţului apusean) ce vin din restul lumii. Timp de decenii – practic de secole – Europa şi America au făcut preţurile, controlându-şi, în felul acesta, furnizorii. Ei bine, în ultimul deceniu am văzut la lucru faimoasa “dialectică a stăpânului şi a sclavului” (a lui Hegel, care-i plăcea atât de mult Profesorului Kojève): clasicul raport s-a inversat şi nu Estul depinde de comenzile Vestului, ci acesta din urmă de livrările celui dintâi. Banii (Apusului) sunt importanţi, neîndoielnic, dar la fel de important e să ai şi ce să cumperi cu ei. Iar pentru pieţele speculative, bazate pe fluctuaţiile gustului, pe ştiri şi pe reacţii de moment, ideea întreruperii fluxurilor bunurilor de consum poate crea la fel de uşor o criză ca blocarea lor efectivă. Asta înseamnă că “fabrica lumii”, China (sau, pentru mai multă greutate, concertul ţărilor BRICS) îşi poate permite să ducă o stranie politică, pe care o sintetizează în persoana lui Preşedintele Xi Jimping: în acelaşi timp să continue – as usual – afacerile cu ţările dezvoltate şi să le şantejeze fie cu ameninţări, fie cu “oferte de nerefuzat”.

În ultimii ani Occidentul pare a se trezi – speriat de îmbrăţişarea strivitoare a One Belt One Road – din fascinaţia (abil întreţinută de la Pekin) faţă de “miracolul chinezesc”. În acelaşi timp, Preşedintele chinez a ştiut să întoarcă pe dos propaganda apuseană, asigurându-şi – în felul acesta – o reală susţinere interioară. Căci, vreme de decenii, americanii (dar şi europenii) au lăudat exportul de tehnologie – fie ea şi depăşită moral – pentru mâna de lucru ieftină a ţărilor sărace ca pe un act civilizator, în virtutea căruia i se oferea de lucru unei imense populaţii care nu avea ce face, se susţinea urbanizarea, calificarea, se dădeau salarii mai bune decât cele de la faţa locului şi, în timp, se crea un middle class autohton. În Est (atât de pe urma moştenirii coloniale, cât şi a ideologiei socialiste), lucrurile au fost văzute exact invers: pentru încă odată los gringos vin cu banii şi intenţiile lor necurate ca să exploateze fără milă munca de animal de povară a culi-lor din Imperiul pe care tot ei (străinii) l-au ruinat. Dincolo de politeţea şi serviabilitatea asiatică s-a aflat tot timpul o tenace obsesie a revanşei, cu cât mai amânată, cu atât mai intensă. Dar poate că, totuşi – în ciuda proverbialei răbdări chinezeşti – s-au grăbit în a-şi revendica victoria.

Căci, la un moment dat, cineva – acolo în “acel Apus” – şi-a dat seama că delocalizarea este pentru ţările dezvoltate exact ceea ce a fost “privatizarea” industriilor pentru ţările sărace ale Estului European. Adică e o pierdere a suveranităţii odată cu incapacitatea de a mai controla măcar lucrurile de strictă necesitate în caz de criză. China (secondată de India, poate Brazilia) se oferea să producă tot, numai că – într-o “economie de piaţă” – producătorul universal devine şi stăpânul tuturor. Astfel că ideologia “pieţelor libere” (pe care s-a construit prosperitatea ultimilor 30 de ani) e, din ce în ce mai mult abandonată în favoarea revenirii la formule autarhice (atât cât mai pot fi, la ora actuală) şi marile tratate ale schimburilor la scară globală sunt tot mai mult înlocuite de negoieri bilaterale (în care jocul intereselor e mai nuanţat şi mai acut). China nu şi-a spus încă ultimul cuvând şi e de aşteptat ca presiunile sale – mai ales asupra “partenerilor” săi săraci – să devină tot mai insistente. De asemenea, să nu uităm: Imperiul de Mijloc nu doar s-a transformat în principalul sector productiv al aproape oricărui domeniu, ci şi a tezaurizat imens (inclusiv pe seama Americii) în această perioadă. Acest fapt îi permite să susţină – punctual – războaie ale dumping-ului prin care să oblige chiar şi economii mari să-şi reînnoiască “abonamentul” la livrările chinezeşti.

Totuşi, nici Occidentul nu e – aşa cum ar putea părea – în corzi. E greu de crezut că vom asista la o re-industrializare pe modelul celei de secol XIX. Probabil, chiar dacă ar exista intenţia, aşa ceva nu ar mai fi cu putinţă. Însă, indiscutabil, multe industrii se vor relocaliza, valorizând şi tema socială a “lanţurilor scurte” de producţie şi pe cea ecologică a “tehnologiilor nepoluante”. Despre ce e vorba? De cuplajul dntre inteligenţa artificială (cea nouă, bazată pe Big Data) şi robotică. Masa enormă a muncitorilor chinezi (indieni, indonezieni, filipinezi, sau de orice altă naţie) va fi scoasă din joc de “muncitorul virtual” – o imprimantă 3D, un robot multifuncţional – care va fi capabil să execute orice sarcină (la care se va “adapta” prin “învăţare” pe bază de erori şi autocorectarea programelor) cu costuri mai mici decât acelea pe care le presupunea “mână de lucru” umană (fie ea şi low cost). Dacă e de aşteptat ceva de la deceniile care vin este tocmai banalizarea acestui tip de întreprindere, în întregime robotizată, în care oamenii – puţinii oameni rămaşi – nu vor mai avea decât funcţii de control şi de coordonare. Tot ceea ce ţine de industrial va fi robotizat şi informatizat, accentul punându-se tot mai mult pe produsul finit al industriilor bazate pe acest tip de tehnologii.

E foarte probabil să nu existe nici un şoc frontal cu China: în definitiv Occidentul nu are nici un interes în destabilizarea unei ţări cu un miliard şi jumătate de locuitori (la care, dacă mai adăugăm India şi restul ţărilor asiatice, obţinem două treimi din populaţia lumii). Tot aşa cum vreme de trei decenii vesticii au investit progresiv în China, se vor retrage – rând pe rând – din afacerile asiatice. O vreme, statul chinez va prelua el însuşi rolul investitorului, însă propriile lui probleme – corupţia, lipsa mediului de libertate necesar creaţiei, tradiţia rezistenţei la inovaţie (oricât de mascată ar fi ea) etc. – îşi vor spune cuvântul şi s-ar putea ca enormele depozite ale OBOR-ului să rămână pline de produse “pe stoc” la care vesticii (acum ofertaţi de industriile lor digitalizate) să nu se mai înghesuie. Dacă astăzi îşi poate permite un război al dumping-ului, mâine s-ar putea ca marea Chină să-i fie victimă.

Imaginea aceasta nu e neapărat una paradiasiacă: în definitiv, ascensiunea inteligenţei artificiale s-ar putea să se dovedească şi mai primejdioasă decât cea a Chinei. Dezvoltarea industriilor robotizate nu va instaura era prosperităţii universale şi nici nu va suprima munca, ci doar va face oamenii inutili. Cum vor răspunde statele acestei provocări – care, într-un anume fel, seamănă cu o carantină perpetuă a unei bune părţi a populaţiei – este, astăzi, total neclar. Ideea e doar aceea că dominaţia mondială a Chinei – bazată pe producţia ieftină la care a dus delocalizarea întreprinderilor din Vest – se va sfârşi.

Însă cu aceasta nu vom ieşi din cercul consumului, cel care, oferindu-ne iluzia de a fi stăpânii lumii – aflată în întregime la dispoziţia noastră –, ne transformă mereu în sclavii propriilor dorinţe şi ai celor care ni le întreţin.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Corecta si extrem de interesantă analiza .Dar nicio data in istorie evoluția nu a fost cea imaginată de teorie( fie ea si de tip conspirație ) ci de interacțiunea unor personalități cu interese de moment si stări de spirit ( ideologii) active.

    • Miniștrii de finanțe, cel francez Bruno Le Maire și cel german Olaf Scholz/SPD au găsit „o mică înțelegere” după 16 ore de ceartă. Ministrii discută din nou joi 9 Aprilie. E vorba de 500 miliarde Euro format din trei fonduri scrie FAZ azi:

      (FAZ: … „… Die schwierigste Hürde war jedoch nach Angaben von Teilnehmern immer noch der Streit über die gemeinsame Schuldenaufnahme. Frankreich, Italien, Spanien und andere beharrten nach diesen Angaben in der Sitzung darauf, solche gemeinsamen europäischen Schuldtitel zumindest für Wiederaufbauprogramme nach der Pandemie ins Auge zu fassen. Deutschland, die Niederlande und andere hätten dies weiter abgelehnt, hieß es.
      Im Streit über ein milliardenschweres Corona-Rettungspaket haben die EU-Finanzminister vorerst kein Ergebnis vorgelegt, sondern sich auf Donnerstag vertagt. Dies teilte Eurogruppen-Chef Mario Centeno am Mittwochmorgen auf Twitter mit. „Nach 16 Stunden Diskussionen sind wir einem Kompromiss nahe gekommen, aber wir haben es noch nicht geschafft“, schrieb Centeno. Deshalb habe er die Sitzung auf Donnerstag vertagt. Ziele bleibe ein starkes Sicherheitsnetz im Kampf gegen die Folgen der Pandemie.
      Bundesfinanzminister Olaf Scholz schrieb nach der Vertagung auf Twitter: „In dieser schweren Stunde muss Europa eng zusammenstehen. Gemeinsam mit (dem französischen Finanzminister) Bruno LeMaire rufe ich deshalb alle Euroländer auf, sich einer Lösung dieser schwierigen Finanzfragen nicht zu verweigern und einen guten Kompromiss zu ermöglichen – für alle Bürgerinnen und Bürger.“
      Es ging um ein „Sicherheitsnetz“ im Umfang von rund 500 Milliarden Euro mit drei Elementen, um die Folgen der schweren Wirtschaftskrise in Folge der Pandemie gemeinsam zu bewältigen: vorsorgliche Kreditlinien des Eurorettungsschirms ESM, die besonders betroffenen Staaten zugute kommen könnten; ein Garantiefonds für Unternehmenskredite der Europäischen Investitionsbank EIB; und das von der EU-Kommission vorgeschlagene Kurzarbeiter-Programm namens „Sure“. … „..).

      1: Bani de la ESM pâna la 750 milarde Euro, fără condiții, imediat de luat.
      2: Bani de la BIE banca de investiții UE, peste 50 miliarde Euro.
      3: Bani de la Comisie, cele 100 miliarde Euro pentru șomeri.
      Mecanisme, bani sunt deci la dispoziție în UE. 27. Cetățenii UE.27 văd azi însă altceva. Acuzații și înjurături în public ale politicienilor în toate părțile UE.27, în special din sud-est împotriva celor din nord-est.
      Uneori personalitățile fac istoria.

      Liberté, Égalité, Fraternité. Acum e nevoie de Fraternité.

      România nu e în ZE.19 Zona Euro, nu e în Schengen.

      • Kurt,ai putea sa-ti dai silinta sa traduci in limba romana ( sau macar engleza ,pe care o stie mult mai multa lume in Romania ) articolele preluate din presa germana !

        Nu e prima data cand procedezi in felul asta.

        Altfel nu inteleg pentru cine scrii tu,pentru ca etnicii germani din Romania pot citi in original presa germana fara sa aiba nevoie de ajutorul tau.

  2. Excelent comentariu. Ca de obicei, după, când e foarte ușor de văzut. Lebedele negre sunt teoretice până când lovesc practic cu forță năpraznică.

    Obs.
    China scoate 4 milioane de ingineri pe an, înregistrează cele mai multe patente pe an, forța de impact în orice domeniu e colosală, au mereu in stand-by 100 de milioane de lucrători, își manipulează moneda, a ocupat Africa pentru resurse, are o Rusie fragilă la nord cu resurse imense și ieftine, poate cumpăra orice formă de tehnologie din vest, are sistemul financiar propriu, sunt 200 milioane de chinezi în jurul lumii băgați peste tot (coloana a V-a) ce nu vor accepta un Chong Guo, Regatul de Mijloc ( dintre pământ și cer) să fie pus în genunchi ci vor virusa in continuare modul occidental de a gândi.
    Roboții nu vor putea înlocui omul în 90% din cazuri.
    Psihologia chinezului orientat pe muncă ( lipsa emoțiilor din procesele de gândire) nu poate fi oprită de occidentalul mereu în semi-depresie și filizof.

    Cu un Occident măcinat de viruși biologici și psihici (dificultatea de a organiza viața intra-psihică), China poate lua controlul omenirii. Eh,atunci să vedem asprime.
    Modelul oligarho-democratic cu forte contradictorii poate deveni nefuncțional, sub-optimal în fața unei tiranii luminate.
    Infrastructura chineză și avansul tehnologic (5G, 10G), telefonia, modul rapid de a aplica orice, numărul de miliardari ( aparținând țării practic), sunt dovezi că și sistemul lor e funcțional.
    Mai rămâne ca restul Asiei sa împrumute același sistem. India ar fi un bun candidat, la sărăcia cruntă din țară. Restul Asiei de Sud-Est se grăbește deja să pornească pe un sistem pragmatic. Religia budistă rezolvă rapid problemele intra-psihice,emoționale, fără generare de subconștient, rămânând să acționeze.
    CAVEAT EMPTOR.

    • @Dan Poroineanu – doar un mic amănunt, ca să nu vă lăsați ghidat de propriile profeții: în urmă cu câteva luni, comentatorul consacrat pro-China de pe-aici aplauda decizia lui Boris Johnson de a permite accesul companiilor chineze la licitațiile 5G.

      Astăzi, în UK sunt incendiate și vandalizate diverse echipamente 5G (tehnic, se numesc site-uri amplasamentele respective, dar n-am folosit termenul ca să nu le confundați cu website-urile). Conexiunea (pun intended) este oarecum șocantă: în UK s-a răspândit zvonul că rețelele 5G sunt cele care generează îmbolnăvirile Covid-19, de asta sunt incendiate echipamentele respective.

      La modul serios, s-a dovedit o modalitate destul de eficientă de a distruge echipamentele chinezești de telecomunicații deja instalate pe teren. Chiar dacă dvs și cu mine putem nega orice legătură între 5G și Covid-19, nu noi vandalizăm acele site-uri, deci nu prea contează ce credem noi :)

    • China nu va putea prelua controlul omenirii insa va avea destule resurse „soft” prin care sa-si poata impune interesele, chinezul este prea intelept sa cada in plasa dorintei oarbe de control al lumii si nici nu este necesar, vor fi destui care se vor alatura de buna voie si nesiliti de nimeni proiectului chinez.

    • Coronavirus heralds an American nightmare: opinion

      Americans have survived several crises but the coronavirus pandemic might test American society like nothing before

      • Va rezista capitalismul si liberalismul in occident si SUA in forma sa actuala sau vor aparea noi forme ? nu cred ca cetatenii „lumii libere” vor accepta si mai multe ingradiri ale libertatii decat oricum au fost deja inaintea crizei.

    • @euNuke-sunt sigur ca occidentalii care au transferat tehnologie (nu de ultima ora) in China acceptand parteneriatele cu firmele autohtone chinezesti, au vizat pe de o parte o felie din imnesa piata care se nastea si s-au gandit probabil si la efectul subversiv a cresterii nivelului de trai si al accesului la tehnologiile moderne de comunicatii a chinezului de rand asupra atasamentului fata de valorile promovate de PCC. Comunistii chinezi au realizat acest pericol si prin blocarea gigantilor IT americani concomitent cu dezvoltarea unor variante locale ale aplicatiilor occidentale au tinut situatia sub control. Pana acum chinezii s-au aflat in mars fortat de recuperare a decalajului tehnologic fata de occident si asta i-a tinut cumva uniti si focalizati pe acest scop. Cred si ca partidul unic a fost un factor decisiv in viteza cu care s-au dezvoltat chinezii.
      In ciuda parerilor alarmiste a unor comentatori mai exaltati , va spun ca deocamdata sunt cu 12-15 ani in urma, in 85-90% dintre tehnologiile care conteaza si ca fara piata de desfacere vor fi depasiti curand si la 5G. Ce se produce de calitate in China, nu se face pe echipamente chinezesti, ci pe echipamente si linii de fabricatie occidentale. Componente esentiale vin din exterior, la apogeul conflictului cu Trump, chinezii se plangeau ca intr-un iPhone contributia chinezeasca totala ( munca si componente) este undeva sub 10 $, restul fiind componente provenite din SUA, Japonia, Taiwan, Coreea de Sud.
      Da, sunt plini de bani occidentali si cumpara tot ce pot si ei sa cumpere, dar nu au devenit inca un pericol existential si pana la dominatia globala mai este cale lunga, lunga de tot si ar trebui ca restul lumii sa fie in coma profunda, areactiva, ca acest lucru sa se intample in viitorul apropiat.
      Pandemia aceasta are potentialul de zgudui din temelii societatea chinezeasca si al sau partid unic. S-au consemnat momente de mare emotie si revolta pe retelele sociale chinezesti la moartea doctorului acela care a semnalat primul ca ne aflam in fata unui virus nou cu potential de a genera o epidemie si caruia i s-a inchis gura in prima faza. Eu nu cred ca PCC chiar poate tine sub control o astfel de tara, cu toate tehnologiile moderne de monitorizare si cu tot cu sistemul de credit social, daca lucrurile scapa de sub control. Cat timp se va mentine focalizarea pe depasirea tehnologica a occidentului iar progreselor vor fi vizibile , va fi liniste, dar cand se vor intoarce cu fata spre interior, spre problemele lor de zi cu zi, spre viata infernala pe care o duc, probabil ca va fi jale. La cum vedem ce se intampla in tari cu sisteme de sanatate etalon, putem doar presupune cu ce eforturi si cu ce sacrificii s-a gatuit epidemia in provincia Hubei. Eu chiar cred ca au testat toate medicamentele posibile, toate schemele de tratament care le-au trecut prin cap, fara respect fata de viata pacientului, toate metodele de izolare a populatiei si de limitare a miscarii, intr-o incercare disperata de a opri raspandirea virusului si a limita efectele economice. Acolo sunt inca zeci de milioane de oameni care stiu ce s-a intamplat, chiar daca nu vorbesc. De aceea sunt sceptic la toate previziunile care se vehiculeaza pe la noi, de revenire rapida la viata dinainte, de relansari ale economiilor, etc… Noua ne va lua cel putin de trei ori mai mult decat chinezilor doar sa limitam numarul imbolnavirilor la un nivel manageriabil, nicidecum sa revenim la o viata normala. Si toate problemele noastre se vor rasfrange asupra acelei parti din China care traieste de pe urma relatiei cu occidentul… Deci suntem in pericol sau ba? Nici vorba!

      • @Ioan
        In mare parte va dau dreptate. Punctual, analizand fiecare sector economic, China nu pare sa aiba vreun avans tehnologic considerabil fata de Occident, dar in ansamblu lucrurile stau diferit: China comunista, pe langa faptul ca intervine activ in economie si controleaza liniile expansiunii, practica si intretine un protectionism corporatist ce nu are comparatie in lumea libera: investitiile occidentale in China sunt realizate doar prin vehicule juridice controlate de stat. Mai pe romaneste: companiile chinezesti (chiar si cele cu capital majoritar de stat) au cale libera de actiune pe pietele noastre, pot achizitiona tehnologii si companii locale, in timp ce companiile europene nu pot cumpara nimic semnificativ in China fara permis de la PCC, iar in general singurul lucru pe care’l achizitioneaza este forta de munca. Cu alte cuvinte, China -ca stat fascist stapan peste septel- isi inchiriaza sclavii unor companii occidentale destul de inconstiente incat sa intre in acest joc dement care degradeaza valoarea muncii pe piata ei globala. Ca atare, China isi exporta nu numai sclavii, ci si sistemul. D’aia ziceam ca sunt un pericol, pentru riscul de contagiune (ce va face sa credeti ca politrucilor locali nu le trece prin cap, ba chiar surade sa implementeze raporturile stat-cetatean practicate de comunistii chinezi?).

        • @euNuke – comunismul nu poate funcționa cu milionari, indiferent ce magie încearcă în prezent China. Bunăstarea materială aduce inevitabil mai multe așteptări și mai multe posibilități reale, așa că scenariul iugoslav e destul de posibil în China, cândva în următorii 10-20 de ani. Cei care s-au format ca oameni pe vremea lui Mao nu vor clătina barca, dar copiii lor (cei născuți după 1980) au deja alte pretenții.

          Singurul mod de a bloca o asemenea evoluție e o nouă epurare a ”elementelor corupte” de bunăstarea materială occidentală, însă un asemenea scenariu nu pare să aibă multe șanse. Cel mai probabil China va avea un președinte pe viață, la fel ca Tito, după care se va face țăndări. Pentru cine a uitat, China a mai fost în război civil.

          • „comunismul nu poate funcționa cu milionari,”
            De acord. Aș completa: comunismul nu poate funcționa, cu sau fără milionari.

            „indiferent ce magie încearcă în prezent China.”
            China nu mai este un stat comunist. Este fascist din orice punct de vedere l-ai analiza. Dar, pe scurt:
            1. Religia Statului. Credința in Stat și Autoritate a înregistrat o ascensiune lentă, nu decădere, după 1989, datorită abandonării de facto a marxismului și înlocuirii cu confucianismul, doctrină filozofică de o îndelungată tradiție in China. Statul chinez e probabil al doilea cel mai naționalist organism social de pe planetă: acolo nu se discută niciunde deschiderea granițelor, comerțul liber, integrarea imigranților, drepturile minorităților. Străinii sunt inamici prin definiție, tolerați doar atunci când au buzunarele pline. Naționalism mai extremist nu există decât in Coreea de Nord.

            2. Corporatism și proprietate privată. Pe lângă entitățile economice publice, Statul a permis apariția unor corporații private in care deține controlul ori prin participarea directă (de capital), ori prin intermediul organelor represive, indirect, pe căi subterane. Cartelul de tip fascist este regula, nu excepția, in economia chineză (a se vedea chiar investigațiile Agenției lor ajunse la suprafață). Până in 2008 nu existau legi anti-monopol, iar după adoptarea legii excepțiile -legate de „salvgardarea intereselor strategice in comerțul exterior”- au permis autorităților să țină sub control cartelurile. Proprietatea privată și înavuțirea sunt din nou permise in China, chiar dacă nu există garanții pentru ele, chiar dacă nu sunt privite ca drepturi cetățenești. Dar tocmai ăsta este cel mai eficient instrument al controlului: orice chinez ce a intrat in clasa medie reapărută știe că orice protest, orice critică la adresa PCC îi va afecta in mod cert avuția și bunăstarea. Orice chinez știe că disidența presupune nu numai un risc asupra vieții și libertății, ci și asupra averii lui și a familiei sale.

            3. Mass media, cultura și propaganda de partid și stat. Controlate total de organele de securitate, pompează la greu liniile tipic fasciste ale îndoctrinării, cu personaje istorice/mitologice resuscitate si prin noua cinematografie. Nu mai comentez, oricine poate descoperi detaliile, insă ce e remarcabil e faptul că noii îmbogățiți nu mai sunt înfierați ca altădată, ci transformați in eroi ai luptei pentru descățușare [citește: supremație]. Simpla existență a unui Jack Ma demonstrează devierea fascistoidă a regimului.

            • @euNuke – fascismul nu e o ideologie fundamental diferită de comunism, diferența de bază e doar proprietatea asupra mijloacelor de producție.

              Nu contest nimic din ceea ce scrieți (ar fi și cam greu, pentru că reprezintă realități) însă nici fascismul nu rezistă la guvernare mai mult de o generație. Pentru cine a uitat, într-o zi mașina lui Carrero Blanco a zburat peste o clădire de 5 etaje, iar țara ajunsese în pragul dezmembrării, cu mișcările secesioniste nepotolite complet nici în ziua de azi.

              China nu e un monolit, sunt zeci de națiuni acolo, ținute sub control prin forță militară. Acele națiuni pun într-o zi mâna pe arme. Nu mai e mult până atunci, în 10-20 de ani, așa cum am scris deja.

            • Religia Statului. Credința in Stat și Autoritate a înregistrat o ascensiune lentă, nu decădere, după 1989, datorită abandonării de facto a marxismului și înlocuirii cu confucianismul, doctrină filozofică de o îndelungată tradiție in China.

              Macar daca ar fi un fenomen specific Chinei. Dar nu e.
              Cum altfel decit prin credinta oarba in STAT accepta – chiar acum – sute de milioane de oameni din toata lumea arestul la domiciliu fara sa se revolte?

              Da, statismul e religia cea mai periculoasa.

              https://youtu.be/N6uVV2Dcqt0

  3. De ce au au învins pandemia China și Coreea de Sud? Pentru că au avut capacitate de testare, instrumente biochimice, au știut cine e infectat și cine și nu este. Deci nu au acționat „la grămadă”, „la nimereală” ca în Europa. Deci biochimia chineză este în fața celei occidentale. Pentru că aparatele respective au multă electronică și optică de vârf. În general cam tot ce este electronică de vârf se produce în Asia. Și atunci unde poate apărea industria digitală? Despre ce vorbim?

    Autorul nu are habar despre cât universități chineze sunt în topul mondial, deci nu înțelege că s-a delocalizat și capitalul uman. Oricând se putea investi în țările sărace, dar nu era rentabil. Comunismul le-a făcut atractive sub aspectul calificării forței de muncă. Cumpărai ieftin muncă competentă, de calitate.

  4. Buna ziua Domnule Maci, asa e, in nemarginita lor intelepciune managerii occidentali dezvolta de 50 de ani Asia.
    In definitiv capitalismul si comunismul reprezinta doua curente ce incearca sa rezolve problemele unei societati prin proprietatea asupra mijloacelor de productie. Ca sistem de reglare si control comunismul foloseste ideologia iar capitalismul lacomia individului. Deng Xiaoping a demonstrat ca atunci cind interesele o cer, ideologia poate fi flexibila. Lacomia insa a dus interesele personale mult inaintea intereselor societatii.
    Managerii facuti rapid prin tot felul de scoli si angajati pe proiecte de 3-5 ani au avut acelasi efect pe care l-au avut arendasii asupra marilor mosieri. Nu erau/sint interesati ce ramine in urma lor! Au terminat proiectul si pleaca mai departe. Firma arata bine in raportari si ies ppt-uri frumoase. In fapt firma nu se mai ocupa nici de amabalare. Vine totul gata ambalat si etichetat cu made in Eu. Nu a interesat pe nimeni ca in fapt se lucreaza cu sclavi moderni. Ca acolo nu exista week-end si ca nr total de zile libere intr-un an e de 22.
    Mai nou, in Occident, daca ceri conditii bune de lucru esti acuzat de comunism! Social-democratia Europeana este etichetata drept comunism. Faptul ca blocul comunist a cazut da incredere capitalistilor ca si aici ar putea fi aplicate aceleeasi conditii ca in Asia. Profit sa iasa!
    Partea cea mai rea e ca usor, usor Asia preia si initiativa in cercetare si tehnologie. Si aici ii ajutam puternic. Oricum au cumparat cea mai mare parte a resurselor din Africa si America de sud. Singurul nostru avantaj e ca atita timp cit spera ca ami cistiga de pe urma noastra au nevoie de pace. Apoi mai vedem

  5. Economiștii nu prea fac prognoze despre viitor. Economiștii au probleme să explice după trecea crizelor fenomenul care e deja trecutul recent.

    După criza din 2008 la nivel de UE.28 s-a căzut de acord de a crea un mecanism financiar de protecție. S-a creat ESM european care are azi un capital propriu de 80 de miliarde Euro din contribuțiile statelor partenere. ESM poate genera 410 miliarde Euro de la piața financiară având garanția UE. Politicienii din sud-est, Italia, Spania, Franta, Portugalia, Grecia refuză azi folosirea acestui mecanism financiar care poate fi folosit imediat, într-o zi fără condiții, fără controlul Comisiei. Italia poate lua 2% BIP direct din ESM, peste 39 miliarde Euro. Nici vorbă. Premierul italian Giuseppe Conte cere acum de la partenerii UE.27 EURO BONDS, un nou mecanism financiar pentru care e nevoie de ani de zile pentru implementare în „unanimitate de voturi” în consiliul ministerial al șefilor de state și al miniștrilor de finanțe. Socialistul portugez îl injură în fața publicului TV pe ministrul olandez de finanțe ca fiind „josnic”, că refuză pretenția sud-estului UE.27 „banii de la alții”, refuză „Uniunea datoriilor de state”. Nu e China, nu sunt SUA care crează azi probleme în sud-estul UE.27 în privința finanțării crizei acute cu virusul sars-cov-2.
    Crearea unui centru de aprovizionare cu material de protecție pentru spitale, măști și haine, de cumpărare a aparatelor de respirat a durat foarte mult în statele partenere UE.27. Ministrul de sănătate publică Spahn/CDU din RFG nu a făcut nimic în această privință timp de două luni. A așteptat livrarea de măști din China (azi producție de 150 milioane măști pe zi în Asia) fără să creeze condițiile pentru producția de măști FFP3 și FFP2 pentru medici în RFG. A durat două luni până când s-a creat centrul de cumpărare a acestor măști din partea guvernului german. Bani sunt destui, au fost puși la dispoziție imediat 156 milarde Euro din partea guvernului CDU/SPD cu acordul Bundestagului. Guvernul RFG a creat, a aprobat imediat un mecanism de finanțare de 500 miliarde Euro. (KFW Kreditanstalt für Wiederaufbau, banca de reconstructie, garantează banii, creditele). Deci sunt bani dar azi nu sunt măști destule pentru medici și personal medical cum descrie bine autorul aici pe contributors. În conseciță au murit mulți din grupul de risc, cei cu boli cronice indiferent de vârsta și cei slăbiți cu vârsta peste 80 de ani. Oamenii mor în lumea occidentală din cauza unui virus despre care se știe bine că vine din când în când sub forma de pandemie. Nu numai acolo unde lipsesc bani și paturi pentru tratament intensiv în sud-estul UE.27, Italia, Spania, Olanda, Suedia, UK s-au pierdut două luni până când guvernele au ținut pas cu pandemia. În sertare, în ministerele guvernului de la Berlin erau 2020 planuri precise create după 2008 pentru o nouă pandemie. Se știa deci bine la Berlin ce e de făcut în cazul unei pandemii. A venit așa cum scrie detaliat autorul aici pe contributors. Planurile erau numai hârtie prăfuită în sertarele ministerelor, nu s-a ținut cont, nu s-au făcut stocuri minime de măști de protecție și haine de protecție pentru personalul medical. Politic s-a decis peste tot în occident, UE și SUA cum e scris bine gândit de către autor: lanțul de producție globalizat și livrarea „just in time” a produselor care se produc mai ieftin în China, India, Banglades, Pakistan, Asia. Pandemia virusului sars-cov-2 a intrerupt brusc lanțurile de producție globale și livrarea „just in time” a măștilor (prețul de câțiva cenți pe bucata în China) de protecție pentru personalul medical. Peste tot în lume se caută acum aceste măști FFP3 și FFP2 din China/ Asia. Cerere mare înseamnă preț mai mare. China face azi bani, așa cum e de mulți ani. Cererea va rămâne încă un timp în toate părțile globului. Azi e nevoie de măști de protecție pentru personalul medical din spitale, mai puțin e nevoie de teorii și analize, speculații, dezbateri politice cum sunt cele de azi în UE.27.
    Nu lipsesc cunoștințe. Azi se știe destul de mult despre pandemii. Nu știm când va sta la dispoziție un vaccin- injecție care va stopa pandemia (probabil 2021) cu sars-cov-2 în UE.27 și pe glob. Probabil peste un an va exista un vaccin-injecție testat și fără pagube colaterale pentru pacienți. Până atunci vom vedea multe texte ca cel al autorului. Discuția politică și analizele în spațiul public local, european și global nu înlocuiesc măști de protecție și capacitatea în spitale pentru tratament intensiv azi. Cei care rezolvă azi problemele acute în sistemele de sănătate și salvează vieți omenești sunt cei de care depinde letalitatea pandemiei. E vorba de viață și moarte azi.

    După pandemie e înaintea pandemiei.
    Va veni un nou virus necunoscut. În UE.27 s-a ajuns acum la unele înțelegeri, mecanisme pentru protecția sănătății și relansarea economică. Comisia UE.27 pune la dispoziție 100 miliarde Euro pentru a șomeri, pentru protecția celor fără job sau în „șomaj tehnic”. Nu poate fi vorba că nu se știe, că nu se poate în UE.27. Curios e faptul că se repetă ce era de văzut deja 2008 în criza financiară globală. Atunci comunistul grec Varufakis l-a atacat în public pe ministrul de finanțe german Wolfgang Schäuble/CDU pentru faptul că nu acceptă ideia sud-estului cu EURO BONDS. Socialistul grec Tsipras a acuzat 2008 cancelara A. Merkel că distruge solidaritatea europeană, distruge UE.28. Aceleași atacuri se repetă acum în anul 2020 din partea socialistului portugez la adresa olandezilor, din partea premierului italian Giuseppe Conte direct la TV către germani. Cei care nu sunt de acrod cu „socialiștii, naționaliștii” din sud-est sunt denumiți „trădători”, nu sunt „solidari”, distrug UE.27.

    În consiliul ministerial al șefilor de state partenere în UE.27 și al ministrilor de finanțe se discută acum cele trei mecanisme existente și bine cunoscute pentru rezolvarea situației în pandemia de azi cu sars-cov-2:
    1: Bani de la ESM pâna la 750 milarde Euro, fără condiții, imediat de luat.
    2: Bani de la BIE banca de investiții UE, peste 50 miliarde Euro.
    3: Bani de la Comisie, cele 100 miliarde Euro pentru șomeri.

    Mecanisme, bani sunt deci la dispoziție în UE. 27. Cetățenii UE.27 văd azi însă altceva. Acuzații și înjurături în public ale politicienilor în toate părțile UE.27, în special din sud-est împotriva celor din nord-est.

    Ce se face la București acum pentru pacienții îmbolnăviți acut de sars-cov-2?
    Cum se comportă Bucureștiul în consiliile ministeriale UE.27 care sunt prevăzute pentru săptămâna aceasta?
    Ce se organizează acum la București în problemele prezentate de autor aici pe contributors? Care e pasul următor după pandemia 2020-2021 cu virusul sars-cov-2?

    • Stimabile iti admir optimismul si increderea in mecanismele create ad hoc de politicieni iresponsabil, optimismul ca UE va putea continua in forma actuala, sper sa n-am dreptate, proiectul UE acum este pe butuci, madam von der Leyen e depasita de situatie birocratia bruxeleza s-a dat la fund in fata cancelarilor, a premierilor, a presedintilor care actioneaza fiecare dupa cum crede de cuvinta, pandemia a scos la suprafata puterea statului national si a aruncat in derizoriu unitatea europeana care pe „timp de pace” a tot fost trambitata pe toate caile.

      • Timp de peste 60 de ani nu prea a existat un spațiu „comunitar” european public de dezbateri europene pentru cetățenii în CE/EWG/UE. Dezbaterile s-au făcut aproape exclusiv în statele „naționale” și în limba „națională”. Pandemia Covid-19 a creat un „dialog comunitar” european peste granițele „naționale”. Premierul italian Giuseppe Conte s-a adresat la TV și în ziare /FAZ direct locuitorilor din RFG. Ministrul de finanțe german Olaf Schloz/SPD a răspuns cetățenilor UE în mai multe ziare europene. Avem deci un „spațiu comunitar european de dezbateri”. E bine.
        Euro Bonds refuzate 2008, refuzate acum de către miniștri de finanțe din nord-vest (Olanda, Austria, RFG), cerute de cei din sud est (socialistul portugez își bagă azi mâna în buzunarul olandezului și îl înjură, îl acuză că nu e destul de solidar, sunt prea puțini bani pe care i-a luat cu o mână din portofelul olandezului) vor rămâne o dezbatere în spatiul public european nou creat . Dezbaterile în PE Parlamentul european nu au reușit în ultimii 30 de ani să obțină destulă atenție în statele „naționale”. Pandemia produsă 2020 de virusul sars-cov-2 în UE și cerința politică din sud-est pentru Euro Bonds a creat un spațiu european comunitar de dezbateri în fața suveranului, a cetățeanului UE.27.

        Freidrich Merz candidatul conservator CDU sprijină ideia de solidaritate europeană în momentul pandemiei Covid-19 și al crizei economice din cauza lockdownului.
        (DLF Radio Deutschlandfunk: …”. EU und Coronabonds
        „Die Wirtschaftskrise kommt für alle“
        CDU-Politiker Friedrich Merz spricht sich für Solidarität mit Europa in der Coronakrise aus. Sollte es Coronabonds geben, müssten die Maßnahmen, die mit diesem Geld ergriffen würden auch in europäischer Verantwortung liegen, sagte er im Dlf. Handlung und Haftung sollten in einer Hand bleiben.
        Nach seiner Erkrankung an COVID-19 meldet sich der CDU-Wirtschaftspolitiker Friedrich Merz zurück. Er ruft zu einem „neuen Miteinander“ auf und stellt zugleich eine dramatische Prognose für die Zeit nach Corona auf.
        „Dieses Miteinander werden wir brauchen“, sagte Merz im Dlf. „Denn wir stehen am Anfang der Krise, und wir stehen am Anfang der Maßnahmen, die diese Krise nun einmal erfordert, aber diese Maßnahmen führen geradewegs in eine Rezession.“
        Zwei große Herausforderungen
        Es müssten im Grunde genommen, zwei Krisen bewältigt werden: Erst gelte es die gesundheitlichen Herausforderungen zu bewältigen. „Die Maßnahmen, die für diese gesundheitlichen Herausforderungen ergriffen werden, lösen eine zweite Krise erst richtig aus“, sagte Merz und meint damit die wirtschaftlichen Herausforderungen.
        Auch sollte es Solidarität mit Europa geben, „beherzt und mit großen Mitteleinsatz“. Er bleibe aber bei seiner Überzeugung, dass Handlung und Haftung in einer Hand bleiben müssen. „Jetzt einfach nur Geld zu geben, löst die Probleme nicht“, sagte er und spielt auf die zur Diskussion stehenden Coronabonds an.
        Solidarität mit Europa
        Man könne über Coronabonds reden, aber dann müssten die Maßnahmen, die mit diesem Geld ergriffen werden auch in der europäischen Verantwortung liegen, so Merz. Die Wirtschaftskrise komme für alle, in unterschiedlichem Ausmaß. Die ohnehin schon geschwächten Länder treffe sie stärker als Deutschland. „Insofern ist Solidarität in Europa ein Gebot“, so der CDU-Politiker.
        „Wir müssen uns nur über Wege und Ausmaß der Hilfe unterhalten.“ Sie dürfe nicht so ausgestaltet werden, dass daraus „eine große europäische Transferunion wird“.
        … „… ).

        Freidrich Merz candidatul conservator CDU s-a infectat de Covid-19, e pe cale de însănătoșire. El refuză „Transferunion”, refuză „Uniunea datoriilor de state”, refuză „Schuldenunion” cerută explicit acum de socialistul portugez și exclusă în tratatul de la Maastricht/Lisabonna. Vom vedea cum se ajunge la „unanimitatea de voturi” joi 9 Aprilie 2020 în consiliul ministerial al miniștrilor de finanțe UE.27. Cel francez și cel german au pregătit după culise un prim pas de 500 miliarde Euro, cele trei fonduri bine cunoscute.
        1: Bani de la ESM pâna la 750 milarde Euro, fără condiții, imediat de luat.
        2: Bani de la BIE banca de investiții UE, peste 50 miliarde Euro.
        3: Bani de la Comisie, cele 100 miliarde Euro pentru șomaj tehnic /Kurzarbeit.

        O primă forma de Corona Bonds limitați ca dimensiune, timp și exclusiv pentru ieșirea din pandemia, deci pentru sistemele sănătate ar putea urma.
        Liberté, Égalité, Fraternité. Acum e nevoie de Fraternité.

  6. Un excelent articol, asa cum ne-a obisnuit domnul Maci.

    Remarc in special mentionarea libertatii ca ingredient esential al creativitatii si inovatiei. Acest lucru e ignorat de catre multi admiratori ai falselor „powerhouses”, economii de carton bazate pe investitiile, cererea si know-howul „occidental” (china printre ele).

    Daca vestul isi retrage businessul din, sa zicem, China, toata capacitatea lor de productie si mana de lucru ieftina vor fi inutile pentru ca ei produc pentru societati diferite si mult mai libere decat cea chinezeasca.

    E necesar sa gandim urmatoarea paradigma post comunism, post capitalism, la care sa ajungem tehnologic, nu prin „revolutie”.

    Desigur, vorbim de post scarcity, venit minim garantat, robotizare masiva, ETC, etc dar in primul rand un shift fara precedent in gandire, de la consum+crestere constanta la chestiuni mult mai filosofice.

    Personal cred ca o societate post scarcity poate rezolva aproape totul prin tehnologie. Imaginati-va ceva asemanator replicatoarelor, prin care putem replica absolut orice obiect. Realitate virtuala avansata tehnologic. Cand ai tot, nu mai poti fugi de intrebarile existentiale acute. Vom incepe poate atunci sa privim in sus, nu doar peste gardul vecinului.

    • Sa fim seriosi!
      China nu are creativitate? >:
      IA mai luati istoria unora dintre inventiile care, de niste mii de ani incoace, au influentat omenirea, major? ;)

      • China a facut spionaj economic la greu. A platit si importat tehnolgii din vest pe care apoi le-a imitat perfect. Sunt creativi pe domenii restranse, artizanale.

      • Da, da, au 4 inventii pana in 600 A.D. si de atunci mai nimic. Impresionant hiatus pentru o populatie totusi numeroasa. Comparati cu mult hulitul vest…

        A rezista in fata unui imperiu al raului asa cum este statul fascist chinez contemporan este o datorie morala. Daca nu va place in vest si doriti inregimentarea intr-o distopie,va invit cu caldura sa va mutati in china lui jinping, cred ca veti fi incantata!…Sau nu? :)

        • @hanu – nu e scopul nimănui să se mute în China, scopul este introducerea și în Europa a autoritarismelor chinezești. Patologia socială era deja destul de mare în Europa, nazismul și comunismul s-au simțit în Europa ca acasă, nu degeaba aici au fost inventate. Iar Frankfurt (as in Școala de la …) e chiar în centrul Europei.

  7. Ca geograf economist ce am predat mai recent, anii intregi in universitar economia globului pe ramuri de activitate, la curent mereu cu cele mai noi statistici economice, apreciez la superlativ acest articol. Si eu cred ca va fii asa, doar ca fenomenul robotizarii si inteligentei artificiale extinse va cere cel putin doua decenii. Tarile din BRIC vor trebui sa isi regandeasca politicile economice si comerciale dar si tarile europene si alte state dezvoltate sa isi reevalueze tot ceea ce inseamna standardul de viata si consumerismul. Va fi pentru mai putin, calitate si fiabilitate mai mare.

  8. tot ce inseamna electronica dar si robotica e produs in china, milioanele de masti nu sunt produse manual, ele sunt deja produse de roboti acolo

    imi puteti explica cum peste noapte vom depasi la electronice si la robotica pe chinezi? scoala si societatea noastra produce poeti si mai putin ingineri sau tehnicieni

    • de vreo 10 ani inco’ Porsche (niste mincinosi si laudarosi, de altfel) declarau ca ~ 95% din procesul de productie este robotizat si automatizat . VW, la fel. Mercedes nu a anuntat, dar in zona de prese din Sindelfingen, pot sa iti certific ca automatizarea si robotizarea este in acelasi procent ridicat . Dta., de unde crezi ca au chinezii robotica si automatica, ca pentru a avea asa ceva, iti trebuie o scoala (si traditie) puternica de matematica.A fura, nu inseamna a concepe; poate cel mult abilitate in a adapta.
      PS Ati auzit de vreun matematician de marca chinez, care sa zguduie din temelii mapamondul ?

  9. F bun articol, as incerca sa completez cu doua aspecte:

    delocalizarea a presupus un avantaj imediat: “reducerea costurilor cu mâna de lucru”.
    Delocalizarea a mai produs un dezavantaj, scaderea eforturilor de automatizare si inteligenta artificiala. Am participat direct la studii in care se compara cit ar costa automatizarea si cit ar costa delocarea. De multe ori a iesit delocarea mai eficienta economic. Si nu vorbim numai de operatii simple, repetitive, ci vorbim de chestii de high tech chiar pina la proiectare.
    Acest aspect se vede si in societate, pe vremuri neamtu era in stare sa-si repare tot, de la chiuveta, la computer. Acum pt cele mai simple incoluiri de becuri se merge la firma. Asa e filozofia, sa nu ma murdaresc eu pe miini, sa chem specialistul ca am bani. Se va ajunge ca si pt a-i face o bucurie sotiei se va angaja cineva.

    Alta idee ar fi ca tocmai Trump, cel atit de injurat, si uneori pe drept, tocmai el a fost cel care a incercat sa lupte impotriva delocalizarii. Poate nu a priceput toate dedesubturile, asa cum sunt prezentate de d-l Maci, dar intuitia lui de om de afaceri l-a impins la aceasta!

  10. „Falimentul Uniunii Sovietice a arătat în chip manifest punctul slab al comunismului de inspiraţie rusească: acesta a căzut pentru că nu a fost în stare să răspundă aspiraţiilor materiale ale populaţiei”
    Comunismul acela pur, bazat pe economiile fara moneda, in care oamenii-muncii de la orase si sate muncesc gratis „cu abnegatie” pentru „propasirea societatii-socialiste-multilateral-dezvoltate”, era un ideal, un vis. Omul de tip nou, comunist, era un fel de perpetuum-mobile social: nu se diferentia cu nimic de ceilalti oameni-noi, unica sa menire existentiala fiind de a sustine sistemul care l-a creat.

    In acest context, comunismul de tip sovietic nu a cazut ci s-a transformat intr-o forma de „monarhie populara”, izolata de restul lumii si aparata de cel mai grozav arsenal nuclear.

    Dupa „revolutia culturala” chineza, comunistii au inteles ca izolarea nu este o solutie si au admis ca exista si alte forme de organizare sociala de la care sa se poata copia cumva know-how, dupa decimarea elitelor sale. Asa ca au incurajat cum au putut transferul de tehnologie si astazi sunt acolo unde sunt.

  11. Dl. Maci, articolul dvs. este incomplet. Ceea ce ii lipseste este cuvantul-cheie: EDUCATIA. Daca sistemul educational occidental persista in greseala de a produce false-modele `a la Greta Th_rg., atunci va fi imposibil ca Occidentul sa se robotizeze prin propriile mijloace. In cel mai „bun” caz, occidentalii vor cumpara roboti conceputi/construiti/intretinuti de ingineri chinezi si care functioneaza pe baza programelor-cod scrise de progamatori indieni. Asta va lega Occidentul de maini si de picioare chiar mai mult decat la ora actuala, si fara cale de intoarcere.
    Asa-numita dvs. re-localizare este de fapt revenirea la modelul educational al Occidentului, adica la acel model care i-a asigurat pana prin anii ’90 superioritatea fatza de lumea ne-educata si deci sub-dezvoltata.
    Primul pas trebuie sa fie denuntarea „corectitudinii politice” prin care sistemul educational isi auto-justifica impotenta si neadaptarea la realitatea din ziua de azi.

    • @Haakon-nu le mai atribuiți chinezilor și indienilor ce nici în vise nu pot face. Cei mai mari producători de roboti și de fapt singurii care contează, sunt europeni și japonezi, în ordinea numerelor de pe tricou: Fanuc (Jp.), ABB ( Elvetia-Suedia), Yaskawa-Motoman (Jp.), Kuka (DE, ajunsa la chinezi), Staubli (DE). Doar Kuka a încăput pe mâinile chinezilor și va rămâne în urmă daca nu le vor permite nemților să-și continue munca.
      Cu excepția telefoanelor și poate a echipamentelor de comunicații, la restul produselor industriale sunt cu 15-50 de ani in urma Europei ca și calitate, eficienta și fiabilitate. La fel cum sunt in urma Japoniei, Coreei de Sud și Taiwanului la electronicele industriale, a Statelor Unite la chipuri…. India este unde era China în anii 80 ai secolului trecut.

  12. O nota marginala la excelentul dvs. articol , care nu este vizat , cu referire la chinezfobia actuala .
    Inaintea Marelui Razboi natiunile ajunsesera sa fie considerate ca unitati heterogene si incomunicabile , dupa modelul istoricist propagat , de ex. , de Spengler , aflate intr-o fatala ´lupta pt. existenta´ . Franta contra Germania , catolicism contra protestantism , Rusia si Estul ortodox impotriva Vestului apostat si decadent , fiecare dezumanizindu-si si demonizindu-si inamicul ´predestinat´. Cauza raului este in afara , ´celalalt´ , exterminarea lui aduce automat Paradisul si mintuirea . Ce a urmat , se stie bine , cu marele razboi purificator ce trebuia sa puna capat tuturor razboaielor . Acum arcul s-a mai largit , termenii s-au mai schimbat dar ecuatia , exploziva , a ramas aceeasi . Tot in epoca , Carl Schmitt isi elabora teoria politica , cu dualitatea ireductibila prieten-dusman ( aceasta fundare pseudo-hercliteana a Razoiului , a Pizmei sau Discordiei – dia-bolos , ca arhe , nu are absolut nimic catolic , cum li se pare miopilor apologeti de azi ai lui Schmitt ) , ce avea sa fie valorificata in realpolitik-ul vestic , in speta , in noile ideologii ale imperialismului civilizator-mesianic , Fukuyama/Huntington . Se numeste propaganda , ideologie de razboi , respectiv , mobilizarea totala si ´metapolitica´. Dupa primul razboi mondial L. Benda tragea un semnal de alarma cu faimoasa lui carte , La Trahison des Clercs , in care viza in special intelectuali conservatori angajati , din siajul Action Francaise . Le revenea si la revine ´clericilor´ , spre rusinea lor , daca o mai au , sa gaseasca argumente pt. un razboi inevitabil , ´metafizic´ , care sa salveze ´civilizatia´ de diversi inamici : protestanti , catolici , francmasoni , iezuiti , bolsevici , liberali , evrei , islamisti , americani , rusi , japonezi , chinezi …

  13. @Kurt mecanismul MES creat de Comisie in 2010 presupune împrumuturi catre statele membre, pe care vor trebui sa le dea înapoi la un moment dat catre administratia europeana. Coronabondurile presupun bani alocați de fiecare stat in parte catre cele cu probleme. Practic, sunt bani comuni. Franta, Spania si Italia nu vor sa împrumute bani si sa fie condiționate de o data la care trebuie să returneze împrumutul.

    • Exact. De acord.

      Mecanismul ESM a fost inființat după criza bancară din 2008 ca protecție în viitor în UE. ESM poate fi aplicat imediat, fără condiții, fără control (unele schimbări de azi). ESM mărește datoriile de stat (Italia 131% BIP, Portugalia 121% BIP, Franța ca. 100% BIP, RFG 60 %) cea ce nu convine în sud-est. Premierul italian Giuseppe Conte se folosește de Corona Bonds ca mijloc de presiune politică. Dacă nu ne dați banii cu Euro Bondsacum vine Salvini/Lega la putere. Socialiștii din guvernele din sud -est, Italia, Spania și Portugalia s-au înțeles cu Președintele francez E. Macron (nu e prima dată, 2008 a fost la fel) să pornească o propagandă politică împotriva nord-vestului, în special împotriva Olandei (Austria, RFG). Voi nu sunteți solidari, voi distrugeți UE….. Sunt exact acuzatiile politice ale comunistului Varufakis și ale socialistului Tsipras din 2008 impotriva ministrului de finanțe german Wolfgang Schäuble/CDU și Cancelara A. Merkel/CDU …… voi distrugeti UE…..
      Euro Bonds sunt emise de Comisie, sunt datorii ale UE.27, nu sunt datorii ale statelor „naționale”. Probabil vor veni la un moment dat pentru relansarea economică. Dacă vin acum înseamnă în cantitate mai mică și legarea strictă de pandemia cu Covid-19.
      Principalul argument pentru NU a fost la Berlin (deja în Martie la Aachen 2019 cu E. Macron la semnarea solemna a tratatului francez- german) faptul că banii nu sunt legați pentru un anumit proiect. Acest argument al cancelarei A. Merkel poate fi slăbit acum prin legarea banilor de la Corona Bonds pentru folosirea lor exclusiv în domeniul protectiei sănătății.
      Rămân tratatele UE de la Maastricht/ Lissabona care exclud ca un stat să plătească datoriile altui stat „național”. Schuldenunion, „Uniunea datoriilor de state” cum e explicit cerută azi de socialistul portugez slujește de fapt scopul politic francez-italian pentru acest fel de Euro Bonds. Durează mai mult timp pentru a ajunge la „unanimitate de voturi” în consiliile ministeriale ale șefilor de state și ale miniștrilor de finanțe. Euro Bonds necesită o clarificare politică internă în nord-vest. În Olanda Premierul Rutte are ca adversar dreapta cu Wilders și alții. În Austria Cancelarul Kurz are ca adversar pe FPÖ, vechiul partener din guvernul ÖVP-FPÖ 2019. La Berlin Cancelara A. Merkel are în spate pe AfD „Alternative für Deutschland”, azi cu 12 % în Bundestag. Concurența politică din Italia dintre coaliția Socialiști- Cinci Stele cu Salvini/lega se mută deci acum spre nord- vest. Nu merge de azi pe mâine. Calculul politic al ministrului de finanțe german Olaf Scholz/SPD, posibil candidat ca Cancelar în Noiembrie 2021, înseamnă câștigarea de timp. La un moment dat e posibil ca o cantitate limitată de Corona Bonds cu durata de 10 ani pentru scopul precis „sistemul de sănătate” în sud-est să se voteze cu „unanimitate de voturi” în consiliile ministeriale UE la toamnă 2020 când Cancelara A. Merkel detine Președinția temporară UE.27. Se va vota și budgetul UE.27 pentru 2021- 2028.
      Pandemia e azi. Cele trei mecanisme deja existente pot fi aplicate imediat.
      Rămâne scindarea politică în UE.27. Estul a refuzat la Bratislava 2016 „principiile normative constitutive” ale CE/EWG/UE din 1957/2016. Estul Vișegrad cere „o altă UE”. Franța și sud-estul UE cer „refondarea” UE anunțată de E. Macron la Sorbonna 2017, cer „o altă UE”. Scindarea UE.27 în trei blocuri mari de interese și situații interne foarte diferite slăbește economia în UE. Granițele sunt acum închise (140 miliarde Euro pagube pe an se calculează la Bertelsmann). Exportul e strategia politică și economică germană. E posibil ca acest argument va fi alansat la un moment dat în spațiul public german pentru a pregăti schimbarea „Grundgesetz”, schimbarea Constituției (Bundestagul are supremația budgetului, la fel ca în SUA unde Congresul decide asupra budgetului). E o cale lungă, durează mai mult timp decât pandemia care va fi stopată probabil peste un an cu un vaccin-injecție (Firma CureVac din Tübingen/ RFG pregătește un vaccin cu mRNA, fără virusul sars-cov-2 slăbit, pentru toamna 2020).
      Rămâne lupta politică în UE unde se văd trei concepte pentru „o altă UE”. Sunt trei concepte foarte diferite, în unele părți incompatibile. Autocratul „iliberal” Victor Oraban de la Budapesta, Oligarhul Babis din Cehia sprijinit de comuniștii moscoviți, PIS din Polonia sunt în confruntare directă cu E. Macron. Nu cred că vom vedea în curând o „Uniune Napoleonă europeană” condusă de la Quai D”Orsay Paris după modelul francez de „economie politică (socialistă) centralizată”. Euro Bonds înseamnă exact această „economie politică (socialistă) franceză”. Olanda, RFG sunt mai aproape de liberalismul anglosaxon.

      Bulgaria a primit deja acum sprijinul Doamnei Lagarde BCE Frankfurt pentru intarea în ZE.19 Zona Euro (Doamna Georgieva/ Bulgaria deține Președinția la FMI Fondul monetar ). Uneori personalitățile fac istoria.
      România nu e în ZE.19 Zona Euro, nu e în Schengen.

  14. Un articol bun, dar nu înțeleg de ce vorbiți la persoana I, plural:
    „Captivi ai istoriei noastre, n-am băgat în seamă faptul că […]”

    Asta pentru că o mulțime de economiști, filozofi, oameni de afaceri occidentali au sesizat toate aspectele de care vorbiți și au vorbit public despre amenințarea regimurilor asiatice autoritariste și despre riscurile ‘relocalizării’ industriei in țări lipsite de o ordine a proprietății private garantate la nivel constituțional.

    Cred că sunt mai bine de 10 ani de când eu, pe acest forum, definesc regimul chinezesc ca fiind unul fascistoid, nu comunist (din comunism a rămas doar numele, reflex al unui bizar conservatorism mental). De mai bine de 10 ani am tot insistat asupra furtului intelectual și de proprietate industrială sistematic, asupra agresiunilor economice, asupra subvenționării sectoarelor-cheie ale economiei de către statul chinez, asupra achizițiilor in forță (nu numai in Africa, ci chiar aici, in Europa, fiind vorba de investiții clar strategice: porturi, companii din energie, auto, robotică etc), asupra dumpingului, asupra marilor companii aflate in expansiune globală deși sunt deținute direct de statul comunist (cercetați de pildă acționariatul firmelor de construcții ori ale celor din energie). Deci, despre ce vorbim? Cum adică lumea nu a băgat de seamă? Că unii au închis ochii, că politrucii au fost (co)interesați cumva, că niște executivi de corporații au acționat iresponsabil (minimalizînd riscurile colaborării cu un regim fascist), că intelectualii-activiști s-au bucurat văzînd cum dispare industria ‘poluantă’, ei, asta da. Ei da, noi nu. Căci, pe de altă parte, unii, destui, au continuat să denunțe regimul și să înfrunte o armată de militanți xijinpinguini băștinași chitiți să ridice in slăvi „comunismul” chinez concomitent cu demonizarea „capitalismului” sălbatic american. Chiar si astăzi se vor găsi destui care să mă eticheteze iute drept: reacționar, neoliberal, neocon, rasist, naționalist, protecționist, anti-globalist*, doar pentru că sunt împotriva întreținerii de relații comerciale cu regimuri dictatoriale și totodată pretind păstrarea prerogativei taxării vamale de către state (inclusiv la nivel de UE, care s-a trezit in sfârșit -poate prea târziu- să folosească această armă politică impotriva dumpingului sprijinit la nivel de PCC in China). Nu poate exista o piață liberă in care actorii privați luptă impotriva unei competiții de forță reprezentată de actori statali. Iată de ce in nicio negociere sau licitație europeană nu ar trebui să i se permită unei companii chineze să participe dacă a fost susținută de către stat in mod sistematic sau dacă statul este acționar direct/indirect.

    Iar ieșirea din situația asta, din elanul autodestructiv al ultimelor 3 decenii, nu poate fi decât politică. Nu putem spera nimic de la tehnologie, de la ‘geniul’ nostru creativ. Au și ei d-ăsta și-l folosesc din plin. In plus nu se sfiesc să fure, pardon, preia creațiile altora. Puneți presiune pe politicieni ACUM sau învățați-vă de MÂINE copchii să fie docili, să respecte maxim autoritatea și să scrie/citească in chinezește.

    *deși sunt doar un libertarian moderat.

    • Aveți foarte multă dreptate. Dar nu o spuneți pe aia dreaptă. Și articolul pe care-l comentăm ne amăgește, ca să nu zic că ne manipulează, că ne vom reveni de la sine.

  15. Foarte interesant articolul.. singura intrebare ramasa mi se pare: ‘cine/unde se vor construi robotii care vor inlocui muncitorul ieftin in Vest?’

  16. „…odată cu distrugerea marilor centre industriale se punea capăt şi marilor concentrări sindicale”

    Cum așa?! Nu zice în text că marile centre industriale s-au relocat? Prin urmare, nu s-au relocat și marile concentrări sindicale? Nu, nu și-au „pus capăt”, ci ele pot fi regăsite în China… Doar că niciuna nu crâcnește. E bine așa, oare?

    Surprins oarecum de entuziasmul cu care este comentat textul, remarc că el este unul dintre cele mai socialiste citite în ultima vreme. …Și profund anti-globalizare. Astfel, surprinderea este și mai mare atunci când constat că unii dintre colegii comentatori care se declară copleșiți de frumusețea articolului, printre cei mai entuziaști, sunt cei care frecvent s-au declarat pro-republicani (cu referire la politica SUA), anti-marxiști, ori împotriva acțiunilor de limitare a efectelor negative ale activității antropice asupra mediului șamd.

    Desigur, departe de mine gândul să tulbur voia bună și entuziasmul cititorilor, însă îndrăznesc să aduc câteva observații de natură economică. De fapt, recunosc cu modestie că ideile nu-mi aparțin, eu doar le enunț – pentru cei care se grăbesc să înjure -, în cât mai puține cuvinte.

    Trebuințele oamenilor sunt nemărginite, în vreme ce resursele sunt limitate. Astfel se definesc costurile de oportunitate. Ernst Engel a arătat că odată cu dezvoltarea [zonei euroatlantice], ponderea cheltuielilor pentru alimente scade, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și locuință este relativ constantă, iar ponderea cheltuielilor pentru servicii (educație, cultură etc.) crește.

    Occidentul (generic vorbind) rămâne puternic industrializat (contrar afirmațiilor din text), ceea ce s-a relocat a fost activitatea manufacturieră, care înglobează munca manuală, slab calificată, cu valoare adăugată mică. Occidentalii au alocat pentru educație și cultură resurse tot mai mari, obținute ca rezultat al unei munci înalt productive, bazată pe creativitate și tehnologie. Roadele creșterii economice endogene au fost îndreptate spre dezvoltare (a se vedea UNDP – Human Development Reports – ; apropo, România se află în urma Bulgariei).

    Aici se cuvine menționată neînțelegerea multora, inclusiv antreprenori, cu privire la lipsa de competitivitate a producerii „cămășilor chinezești” în România.

    Globalizarea a făcut posibil, cu ajutorul tehnologiei, al OMC și al numeroaselor acorduri comerciale internaționale, ca Pământul să devină o singură piață. Și pentru materiile prime și pentru forța de muncă și pentru produsele finite. Asta are deopotrivă avantaje și dezavantaje. De mii de ani primează avantajele. Prin urmare, globalizarea va continua, avantajele competitive ale diverselor state vor fi fructificate pe mai departe concurențial, iar unele țări vor participa la „piața globală” preponderent cu materii prime, altele cu mâna de lucru, altele cu tehnologia, iar altele cu oportunitățile de „loisir” șamd.

    Nici un stat nu poate realiza în mod eficient toate produsele (bunuri și servicii) de care are nevoie piața sa internă! Nici măcar Coreea de Nord.

    Așadar, paradoxal, fabricăm, pentru o perioadă, cârlige de rufe, mănuși de nitril și măști chirurgicale în Vest. La prețuri mai mari, nu doar pentru că salariile muncitorilor occidentali sunt mai mari, ci și pentru că nitrilul occidental se obține cu respectarea normelor împotriva poluării. (Experimentul făcut de dl D Trump s-a încheiat ridicol, întrucât „războiul comercial cu China” s-a dovedit a fi în cele din urmă a fi cu producătorii și beneficiarii americani).

    Apropo, nu s-ar putea fără?!…

    Nu, pentru că bucureștenii, spre exemplu, dacă simt fum de la Periș, îi dau în judecată pe Frații Laoun, prietenii d-lui L Dragnea. Odată cu dezvoltarea se modifică și trebuințele, după cum zicea Maslow, prin urmare, nu mai sunt suficiente apa și papa precum în zonele în care a fost relocată industria manufacturieră. Bucureștenii vor „papucii Gucci” și aer curat, pe model Kuznets.

    Ei, [inclusiv] asta-i treaba cu independența Justiției! În China nu-i poți da în judecată pe Frații Laoun pentru că batalele lor au făcut fum. De fapt, în paranteză fie spus, nici în România, care NU este o democrație veritabilă, ci o cleptocrație, nu prea are rost să-i dai în judecată, pentru că prietenii d-lui Dragnea vor plăti și vor fi liberi, iar bucureștenii vor rămâne cu fumurile lor. Dar, să ne întoarcem…

    Produsele occidentale mai scumpe devin rapid necompetitive din pricina prețurilor, fiind scoase de pe piața globală de cele asiatice. Vestul produce tehnologie de vârf… De ce și-ar propune să fabrice mănuși din nitril ieftine?!… Acestea sunt sensul și rațiunea dezvoltării [de zeci] de mii de ani, cu războaie și molime, este ridicol să creadă astăzi cineva că Anglia se va întoarce la războiul de țesut manual. Oare chiar într-atât ne-a speriat manipularea prin mass-media, încât să devenim marxiști cu toții?!

    • Hm, interesant, am ajuns să fim acuzați de marxism de către neomarxiști care nici măcar nu l-au citit pe Marx și nici măcar nu au habar asupra ideilor principale ale doctrinei marxiste. Hai să-i ajutăm oleacă. Uite ce scria Marx in 1848 despre chestiunea in cauză:

      „But, generally speaking, the Protective system in these days is conservative, while the Free Trade system works destructively. It breaks up old nationalities and carries antagonism of proletariat and bourgeoisie to the uttermost point. In a word, the Free Trade system hastens the Social Revolution. In this revolutionary sense alone, gentlemen, I am in favor of Free Trade.”

      Se aude clar acolo, in fundul sălii? Marx era PRO FREE TRADE, recte un pionier al globalizării și cel ce a inspirat măreții teoreticieni ai globalismului de astăzi (precum savantul de renume mondial Ion Ilici Iliescu)! De ce? puneți mâna și citiți pe îndelete tot textul din care am extras citatul!

      Și nu, domnule, pardon, tovarășe, nu zice nimeni că Europa trebuie să fabrice iarăși mănuși. Doar că ar fi bine să le facă/importe de pildă in/din Turcia, Maroc, Ucraina, e mai aproape și mai ieftin decât in China. In plus, evităm și monopolurile concentrate in mâna unei dictaturi.

      • De acord, sa citim in plus. Ne face bine cand stam la izolare. Dar cand dati citate, intotdeauna sa dati, va rog, si sursa. Multi dintre cei care scriu si dau citate, in lb.engleza, germana, nu dau sursa, respectiv linkul, sau cartea, articolul, revista.

        • Repet: era o ironie, nu m-am gândit că cineva și-ar dori să aprofundeze chestiunea.. :)

          dar, in fine, există 2 texte esențiale ce definesc poziția marxistă asupra freetrade, le numesc in engleză -așa le-am citit eu, așa il găsesc suportabil pe Marx- dar nu dau linkuri că nu vreau să incurajez asemenea siteuri (serios de data asta). Le găsiți singur, dacă doriți.

          1. „SPEECH ON THE QUESTION OF FREE TRADE”
          [delivered to the Democratic Association of Brusels, 9.01.1848]
          și
          2. „On the Question of Free Trade” [Engels, 1888, un text mult mai bine închegat in opinia mea și care explică contextul in care a apărut Cuvântarea lui Marx din 1848]

      • @euNuke _ „…puneți mâna și citiți”

        Mulțumesc pentru îndemn …Deși este mai degrabă leninist. :-)

        Îngăduiți-mi să observ că, prin opera sa, K Marx a avut contribuții mai interesante în domeniul științelor economice – în privința formării capitalului, ori a evoluției ciclurilor economice, spre exemplu -, decât promovarea comerțului liber, privit drept catalizator al luptei de clasă. În fine…

        Chiar dacă premisele sunt discutabile, concluzia dumneavoastră este că, în cele din urmă, globalizarea este un concept de sorginte marxistă. Păi, asta confirmă observațiile mele cu privire la opiniile paradoxale ale colegilor comentatori. …O dată în plus, prin expresia neînțelegerii modului de funcționare a pieței concurențiale.

        (Mănuși din nitril se vor fabrica în țara care va constata că are un avantaj comparativ în producerea lor, rezultat din curba posibilităților de producție, nu în cea din care ne convine nouă să importăm; iar, astăzi RO chiar produce măști care se vând [rapid] cu 5-7 lei, deși cele chinezești se vindeau până nu demult cu 0,50 lei).

        P.S. Pentru că, mărturisesc cu sfială, am parcurs „Capitalul” o dată în tinerețe de nevoie, a doua oară din interes, iar „Manifestul..” chiar de mai multe ori decât mi-aș fi dorit, dar și „Bazele critice..” – însă, mai puțin cuvântările lui K Marx – , se cheamă, conform celor scrise de dumneavoastră, că sunt un „marxist veritabil”, nu neomarxist. Ei, asta-i altceva! Mersi! -:)

        • @Constantin, domnule, eu am glumit in replica precedentă, poate prea acid, adică nu cred nicidecum că sunteți neomarxist. Era o ironie menită să vă pună pe gânduri in privința etichetărilor. Din păcate, nu a reușit. Din contră, insistați:

          „concluzia dumneavoastră este că, în cele din urmă, globalizarea este un concept de sorginte marxistă”

          Unde anume ați găsit concluzia asta ‘a mea’? mi-ați citit gândurile într-un ghioc? :) Acum serios: hai să nu mai vorbim vorbe aiurea, hai să definim oleacă termenii, ca să ne înțelegem mai ușor. Pentru mine -și nu e prima dată când o spun pe forum- globalizarea nu este nicidecum același lucru cu globalismul. Globalismul e o scorneală, amorfă, ideologică sau ficțiune populară, fără a avea un autor unic ci dimpotrivă: milioane de teoreticieni (orice Gâgă s-a trezit scriind cărți in care descriu ‘procesul’ și-l circumscriu ideilor fixe; vezi politologul băștinaș Ilici); Globalizarea e doar fenomenul economic, la rândul analizat și intors pe toate fețele de o sumedenie de economiști, filozofi, etc. Atunci când vorbiți de concepte e musai sa distingeți: globalism/ globalizare, ok? Chiar și atunci când puneți concluzii in mintea omului.

          Dar ce cred eu despre? păi simplu.
          Domne, din moment ce Marx era de acord cu ceva, nu e logic că acel ‘ceva’ exista dinaintea lui și independent de voința sa? La fel și astăzi: globalizarea -ca fenomen natural- se petrece indiferent de voința politicienilor, fără nicio tangență cu marotele (neo)marxiștilor, in pofida și spre disperarea lor. De altfel stânga extremistă europeană (gen antifa) e peste tot anti-corporatism privat, o vedem cu toții atacând simbolurile globalizării, adică franchizele cele mai notorii. Dar nu o vedem deloc militând impotriva corporatismului de stat chinez. Alea nu se pun, nu se văd. Stângiștii mai dăștepți au abandonat discursul ăsta rudimentar anticapitalist și încearcă să profite de pe urma lui. Și vedem cum Uniunea Europeană taxează/amendează in veselie tartorii americani de-alde facebook, amazon, google. Nu desființăm, ci îi stoarcem cu amenzi colosale pe care le distribuim apoi la amărâți (cică). Dar, la fel ca și ceilalți stângiști radicali, uită și ei de tartorii ăilalți, de la răsărit. Ați auzit de vreo amendă trasă de Comisie unui monstru gen gazprom? sau unui huawei? Că doar nu și-or trăda tovarășii de drum…

          Deci, dacă reușiți să vă definiți bine termenii, nu aveți cum să mai faceți confuzii între neomarxiști și protecționiști, chiar dacă și unii și alții pare că se opun liberei circulații a mărfurilor. Ok?

Lasă un răspuns la Dan Poroineanu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Tăcerea manualului nu înseamnă și tăcerea profesorului. Un răspuns lui Selly

Nu manualul sau catalogul te fac profesor, ci faptul că vezi în cei din...

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)