joi, martie 28, 2024

Lumea de mâine: responsabilitatea socială

Celor “care nu mai pot”, merită să li reamintească faptul că suntem abia la începutul unei carantine a cărei durată nu depinde în mod esenţial de deciziile autorităţilor noastre. Aşa că, dincolo de seriozitatea de carton a d-lui Orban şi de aerul (trist) marţial al d-lui Vela, vom sta în case şi economia noastră va fi blocată atâta timp cât, la scară mare (mondială, europeană, regională) lucrurile vor problematice. Cu toţii ne încercăm norocul încercând să ghicim, după tot felul de curbe, momentul de vârf şi, apoi, ritmul de regres al îmbolnăvirilor. Numai că – din păcate – graficele acestea sunt foarte diverse, cunoştinţele noastre limitate şi hazardul (cel puţin) la fel de important ca la loterie, drept care, onest vorbind, nimeni nu poate anticipa, la modul fiabil, momentul de reluare a vieţii publice şi a activităţilor curente.

Lucrurile acestea au o incidenţă mare (şi tot mai acută) în economie. Dacă serviciile de stat, reduse la minimum, pot funcţiona (şi – la limită – pot fi militarizate) pentru a face faţă unei situaţii de criză, economia privată (mai ales cea mică) depinde – în chip esenţial – de mobilitatea oamenilor care vin, intră, caută, aleg şi, finalmente cumpără. De asemenea, depinde de angajări sezoniere, de transporturi, de viteza de lichidare a stocurilor, de cea de amortizare a creditelor bancare etc. Or, majoritatea activităţilor care menţin în viaţă acest gen de business-uri (de la restaurante la complexuri turstice şi de la fabrici în regim de lohn la mici întreprinderi de desfacere) fiind suspendate pe termen neprecizat, limitele de rezistenţă ale firmelor sunt – dar mai ales vor fi – testate “în condiţii de stress”. Fireşte, nu doar noi suntem în această situaţie, ci aproape toate economiile lumii. Problema noastră – spre deosebire de alte ţări, care au capitalizat în vremuri bune şi, ca atare, pot întinde mai mult cureaua – e aceea că suntem, practic, cu spatele la zid. Nu avem datoria publică a Italiei, dar nu avem nici producţia (şi nici productivitatea) Italiei. Semănăm cu o familie în care intrările sunt de 7 000 de lei pe lună şi cheltuielile de 6 900 de lei (sau – dacă doriţi – invers). Asta înseamnă că ceea ce punem deoparte (sau datorăm) nu e mult, dar – în vreme de criză – nu putem conta pe acest mărunt venit (nici măcar dacă creditorii – generoşi /cum nu le stă în fire/ – nu ni-l mai cer). Pentru încă o dată suntem la mâna ajutoarelor externe: cele ale Uniunii, cele ale FMI-ului şi care or mai fi. Întrebarea – veche de când cu acordurile FMI şi, apoi, fondurile de (pre)aderare – este unde se vor duce banii ce vor veni pe aceste canale?

E de la sine înţeles că privaţii (care şi-au trimis lucrătorii în “şomaj tehnic”) se vor înscrie în masă pentru a cere subvenţii de “hibernare” pentru firmele lor. Dezavantajul lor este că sunt mulţi şi, ca atare, chiar dacă statul va diminua masiv cheltuielile (cu “curbe de sacrificiu” impuse angajaţilor săi), la un moment dat aceste ajutoare vor fi plafonate la nişte sume mai curând simbolice. Să nu uităm că statul mai trebuie să plătească şi banii (puţini pentru o persoană, mulţi pentru toţi) celor ce – nemaiavând de lucru – stau acasă (dar vor vota la toamnă). Numai că dacă principiul – liberal altminteri – al echilibrării poverii greutăţilor între public şi privat în numele “soclidarităţii” cu partea cea mai productivă a economiei va fi pus în mişcare, nu micul întreprinzător va fi beneficiarul lui privilegiat. Ci exact marile corporaţii şi, în primul rând băncile, care sunt “prea mari ca să cadă” şi care vor clama imediat dezastrul (social înainte de toate) pe care l-ar antrena prăbuşirea lor. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă – pentru a argumenta această primejdie – băncile ar face cartel şi ar bloca două zile (fix cele de pensii sau de salarii) automatele de bani! În plus, băncile noastre (parcă cu o singură excepţie – sau nici aia n-o mai fi excepţie?) sunt sucursale ale unor mari trusturi bancare din Vest. Drept care, pe lângă ameninţarea internă, vor mai adăuga şi “un avertisment” din partea Comisiei Europene sau “o atenţionare” din partea “organismelor financiare”. Iar d-nii Orban şi Cîţu nu sunt persoanele care să reziste unor asemenea presiuni. Drept care vor apărea pe ecran d-l Isărescu (cu vorbe puţine) şi d-l Vasilescu (cu vorbe multe) ce ne vor explica că trebuie să înţelegem necesitatea sub apăsarea căreia ne aflăm. Şi, în felul acesta, fondurile ce vor veni de la UE pentru asistenţa în vreme de criză, vor servi la (re)capitalizarea băncilor (şi nu neapărat a sucursalelor de aici). E un exemplu de trickle down economy prin care Uniunea dă bani ţărilor periferice, dar acestea nu profită decât de o marjă, pentru că restul se reîntoarce la centru. Greu de spus ce poate fi făcut într-o asemenea situaţie, căci băncile au şi posibilitatea economică şi pe cea politică de a şantaja statul român. Iar statul nu are nici un alianiament de rezistenţă în acest tip de război (care îl depăşeşte). De aceea – după cum ne-am cam obişnuit – criza e mai severă la periferia sistemului european decât în centrul lui. E drept că o scădere cu 10 % a nivelului de viaţă aici crează Europei mai puţine probleme (cu “veste galbene”) decât una cu 1 % în Franţa sau în Olanda.

Băncile fiind scoase din ecuaţie, rămâne de văzut unde se vor duce ajutoarele ce ne rămân. Nu trebuie să fii prea inteligent ca să înţelegi că tot la cei mari şi – mai ales – la cei mari cu conexiuni de partid. Asta e: sunt firme sau corporaţii (informale, căci public nu se prezintă aşa) care “şi-au înaintat pionii” în Parlament (sau chiar în Guvern) şi care – acum – pot, dacă nu dicta, măcar inflexa nişte măsuri în beneficiul propriu. Sau, pe baza conexiunilor din administraţia publică, pot fi primele la “criteriile de eligibilitate” în orice situaţie de ajutor guvernamental. Între altele, o firmă e un paravan de ceaţă: dincolo de un nume anodin (nu toţi îşi spun “FOR US” ca Berezovski), o conducere octogenară şi un acţionariat trecut la secret, nimeni nu va şti unde se duc banii meniţi a sprijini sectorul privat pe vreme de criză. Să nu uităm nici faptul că anul acesta vor fi (dacă dă Domnul) alegeri de tot soiul şi campaniile electorale trebuie subvenţionate cumva. Aşa că – atunci când ne vom dezmetici, nu acum – ne vom trezi în situaţia noastră dintotdeauna: cei ce au vor primi şi mai mult, iar celorlalţi li se va lua (prin diverse impozite “de solidaritate”) şi ce au. În felul acesta banii primiţi nu vor reduce costurile crizei, ci doar vor menţine în viaţă un sistem feudal, de exploatare a majorităţii în folosul unei minorităţi. E aceasta o fatalitate? Putem face şi altceva decât să o contemplăm cu un cinism amar?

Eu cred că da. De pildă putem gândi o lege a responsabilităţii sociale. Responsabilitatea socială are marele avantaj că e ceva foarte la modă în Occident şi – probabil – va crea un adevărat trend al preferinţelor economice în anii ce vin. Despre ce e vorba? O vedem cu toţii: cum apar probleme, marile firme se bulucesc la uşile guvernelor solicitând fonduri de ajutor, credite preferenţiale, scutiri de tot felul, legislaţie “prietenoasă” etc. în schimb, atunci când lucrurile merg bine şi dividendele cresc, nu auzim decât de sumele imense pe care le câştigă preşedinţii-directori generali, de bonusuri şi alte facilităţi ale angajaţilor, de investiţiile (cu peste nouă zerouri) în publicitate sau într-un Jeff Koons pentru hall-ul sediului central al firmei. Sau, şi mai grav, nu auzim de acestea toate decât la răstimpuri, când mai scapă câte un Panama Papers. Şi dacă lucrurile sunt aşa acasă la mama capitalismului, vă daţi seama cum sunt la noi, aici, “la porţile Orientului”. Dacă, încă odată, Apusul are de unde lăsa o cotă de luxurie, în lumea noastră săracă acest mecanism ia forma unei spolieri care – de trei decenii – ne ţine în sărăcie: privatizarea beneficiilor şi naţionalizarea pagubelor. Altfel spus, unii încasează mereu dividende şi alţii plătesc mereu datorii.

O lege a responsabilităţii sociale ar avea menirea de a lega ajutorul pe vreme de criză de implicarea civică a firmelor în timpuri normale. Vei fi ajutat, însă proporţional cu felul în care consimţi să participi la dezvoltarea comună. Ştiu, mai ales cei mari vor striga că ei oricum participă la aceasta, că angajează oameni şi plătesc impozite, drept care everghetismul ar fi o formă suplimentară de taxare. Nu e vorba de aşa ceva: legea doar ar oferi posibilitatea unei asemenea participări şi ar stabili (nelăsând loc de ambiguităţi) cadrele ei. Nu ar obliga pe nimeni să o facă. Dar, în egală măsură, ar semnala clar că nici statul nu e obligat să-i ajute (mai ales în regim prioritar) pe cei care nu au nici o contribuţie la viaţa publică a oraşului în care îşi au sediul. Ca să fiu onest, eu n-am auzit de bănci sau corporaţii care să-şi fi legat numele de un sistem de burse pentru elevi şi/sau studenţi (mai ales pentru cei din mediile defavorizate), de programe de sănătate sau de igienă, de instituţii de cultură, de asistenţă socială ori de agrement puse la dispoziţia tuturor, de sprijinirea – în timp (nu de o donaţie circumstanţială) – a unor proiecte de reabilitare şi valorificare a patrimoniului (inclusiv a celui tipărit). Or, cine are de-a face cu asemenea lucruri ştie cât de binevenit e orice sprijin în aceste domenii. Modalitatea prin care marile firme ar fi prezente în spaţiul social cu iniţiative de acest gen ar putea fi nu doar coomplementară celei de stat, ci uneori pur şi simplu singura cale de a realiza ceva în situaţii care, altminteri, sunt (şi vor rămâne) fără ieşire.

O asemenea lege ar trebui să aibă, de asemenea, ca termen de echilibru, o altă măsură legislativă, vizând impozitarea firmelor (şi posibilitatea acestora de a urmări – cel puţin în parte – traiectul impozitului lor) de aşa manieră ca cestea să poată creşte şi să se poată dezvolta (între altele, pentru a face angajări şi a plăti taxe locale). S-ar evita astfel supraimpozitările de tot soiul şi – mai ales – cele selective, care-i exceptează pe “băieţii deştepţi”, dar lovesc în toţi ceilalţi, creându-le “pârtie” primilor. Şi s-ar ridica, măcar într-o anumită măsură, ceaţa ce învăluie banul pe care-l dau toţi la stat şi care – dincolo de măsuri mediatice şi populiste – curge şi picură mereu prin buzunarele celor care câştigă întotdeauna.

Poate că acum, cât durează criza aceasta, nu vom câştiga foarte mult de pe urma unor asemenea iniţiative legislative, nici noi – ca societate, nici sectorul privat. Însă să nu ne facem iluzii: nu de crize (de tot soiul: economice, naturale, medicale) vom duce lipsă în viitor. S-ar cuveni ca – “pregătindu-ne iarna căruţă” – să punem în mişcare un dispozitiv legal a cărui miză să fie dublă: asigurarea unui real parteneriat public-privat al investiţiilor locale în vremuri normale (menit a-i permite Guvernului să se focalizeze pe marile investiţii – de pildă cele de infrastructură) şi, în egală măsură, legarea firmelor mari de contextul economic, social şi cultural în care îşi duc activitatea. E o modalitate de-a le atenţiona “că fac parte din peisaj”, nu sunt o simplă instalaţie de exploatare care, cum se tulbură apele, se încarcă pe o platformă şi e dusă mai departe. Cred că ar fi ceva foarte util, mai ales dacă intenţionăm să atragem industrii care se vor relocaliza din China în Europa. Căci, la felul cum gândesc occidentalii azi, s-ar putea ca implicarea locală a acestor firme (bineînţeles, în cadru legal, nu la mâna baronilor locali) să fie – pentru ele – mai curând un avantaj decât o povară. China nu a devenit puternică neapărat din “înţelepciunea Preşedintelui Xi”, ci în primul rând din cauza cupidităţii excesive a unor mari trusturi care au văzut în oferta chineză de “reducere a costurilor cu mâna de lucru” o oportunitate de a-şi creşte (uneori exponenţial) beneficiile. Dacă se vor reîntoarce pe bătrânul continent, o vor face – după pandemie – în alte condiţii decât cele în care au plecat. În acest context, responsabilitatea socială ar fi calea de a(-şi) dovedi faptul că “creşterea economică” nu înseamnă doar abstractele graficele de evoluţie a profitului. Şi s-ar putea să înţelegem cu toţii faptul că adevărata economie nu e cea care mizează pe mult şi dintr-o dată (precum în epoca “globalizării neo-liberale” – care de mai bine de un deceniu e tot în criză), ci puţin şi continuu. Iar a pentru a avea parte de un flux continuu al beneficiilor, se cuvine ca firmele să aibă grijă de mediul, de locul şi de oamenii din/de la care le vine profitul. Cred că trecerea de la economia de exploatare (cea care taie lemnul din pădurile noastre şi taxează operaţiunile bancare cu sume mai mari decât în Vest) la o “economie ecologică”, atentă la “dezvoltarea durabilă” a lumii în care funcţionează (nu neapărat din generozitate, cât din interes – căci o lume bine dezvoltată, pe mai multe paliere, e mai rezilientă decât una care trăieşte permanent în pragul catastrofei); această trecere deci, va fi una din marile schimbări ale timpului ce vin.

În ce ne priveşte pe noi, s-ar putea ca după ce se termină istoria coronavirusului să ne trezim într-o lume în care tradiţionala “smântânire” a fondurilor publice de către putere, clienţii ei, şmecherii abonaţi la toate “proiectele”, contractorii de “publicitate”, “organizatorii de evenimente” etc., punând o picătură în plus acolo unde nu trebuie, să fie cea care să arunce în aer un edificiu al jafului organizat construit în treizeci de ani. Diverse trompete (bine “unse”) ne explică cum că asta e condiţia noastră “balcanică” şi că dacă atentăm la această structură de interese şi de slăbiciuni ne vom prăbuşi cu totul. Adevărul e mai curând invers: dacă nu o punem acum la pământ riscăm să pierim mâine, striviţi de greutatea ei.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Sunt câțiva economiști care prezic ferm viitorul. Mulți economiști modelează scenarii, uneori posibile, alteori probabile. Majoritatea economiștilor îi privesc adesea cu ironie.

    Dar, cei mai mulți și mai convingători prezicători ai viitorului economic sunt cei care nu sunt economiști.

    • Tratatele europene de la Maastricht și Lisabonna au fost baza „principilor normative comunitare” UE pe hârtie. Nu au fost aplicate în sud-est, nu au fost respectate în sud-est, au fost ignorate.
      Politicienii sunt cei aleși cu un mandat temporar limitat de la suveran, de la cetățeni. Tradiția cu moneda „națională moale” din sud-estul UE, cu devalorizare repetată e una din opțiunile de azi pentru toți? Olanda e în fruntea celor care refuză „Uniunea datoriilor de state europene”, refuză Euro Bonds garantate „colectiv” de ZE.19 Zona Euro împreună. Deci un nou fel de datorii de state, aici ZE.17 face datorii. Spania vrea să întroducă acum un venit minim pentru toți spanioli. Cinci Stele /Italia refuză ESM fondul monetar european creat 2008 pentru un caz de criză nouă. Cine plătește mâine utopiile de azi din sud-estul UE.27?
      Sunt multe de regândit, de reconstruit.

      România nu e în ZE.19 Zona Euro, nu e în Schengen.
      Liberté, Égalité, Fraternité. Acum e nevoie de Fraternité & Santé.

      • „Tradiția cu moneda „națională moale” din sud-estul UE…”

        OK. Grecia este în Europa de S-E ? Dar Italia?!

        Carevasăzică, nu ține neapărat de Europa de S-E, ci de calitatea politicienilor. Bun! Și cine-i alege pe ei? Întocmai, cetățenii… Apoi, „Relaxare cantitativă” a practicat „la greu” UK, care nu-i în Europa de S-E, ba, acum nu mai este nici măcar în UE.

        Și, chiar, de ce au ales cetățenii britanici să nu mai fie în UE? Păi, explică în detaliu dl Dominic Cummings… Pentru ca să „meargă” săptămânal 350 milioane de lire la NHS https://www.independent.co.uk/news/uk/politics/brexit-latest-news-vote-leave-director-dominic-cummings-leave-eu-error-nhs-350-million-lie-bus-a7822386.html .

        Astfel, NHS devine cu mult mai eficient în combaterea noului coronavirus… Vedeți cât de elegant și armonios se închide cercul? Urez cu această ocxazie multă sănătate d-lui B Johnson! Am înțeles că și-a revenit și se simpte bine, iar acum nu mai hulește cu privire la „sfântul Coronavirus”.

        …N-are nicio trebă cu geografia, stimate domn, bunăstarea este o opțiune a cetățenilor, așa cum am am mai spus în spațiul acestei platforme.

  2. Cred că trecerea de la economia de exploatare (cea care taie lemnul din pădurile noastre şi taxează operaţiunile bancare cu sume mai mari decât în Vest) la o “economie ecologică”, atentă la “dezvoltarea durabilă”

    Citesc tone de materiale germane, tocmai nemtii care erau cei mai ecologici au lasat-o moale cu asta. In schimb pe platforma Contributors, de parca ar fi o conditie a publicarii, aproape ca nu exista articol fara ecologie. Desigur nimeni nu ne spune cum ar arata aceasta ecologie, nimeni nu ne spune ca o ecologizare a economiei, ar insemna automat o reducere masiva a standardului de viata, fara imbunatatiri deosebite la nivel planetar. Asta deoarece populatia lumii creste, creste, chiar si in conditii de pandemie, creste, creste. Aceasta crestere anuleaza cu totul numita ecologizare. uitati-va aici https://www.worldometers.info/world-population/
    Anul asta populatia lumii a crescut deja cu 23.000.000, ceva mai mult decit o Romanie.

    Doamna fereste, cum zice marxistul, mi-e teama ca vom avea o economie de supravietuire, de subzistenta, mi-e teama ca vom arunca toate aceste principii frumoase, de dragul unei piini, de dragul unui cartof. Cred ca asta e urgenta-ntii, sa se reduca interdictiile, incl de circulatie, celor care participa la producerea alimentelor si produselor de prima necesitate. Incl reustaurantele s-ar putea reorienta spre livrarea maincarii acasa.

    • Nu prea as fi de acord in privinta padurilor. In Belgia, Franta exista o lege, tai un copac pui unul in loc. Am putea sa ne uitam si la exemplul Finlandei de gestionare a padurilor.

      Vreau sa spun, ca exista modele foarte bune care functioneaza in capitalism de gestionare a padurilor. Exploatare, nu inseamna ca ai venit ai taiat toul si ai lasat dezastru in urma, inseamna o administrare cu cap pe termen lung.

      Nu e nimic rau ca se taie copaci, e foarte bine, padurea e bine sa fie intretinuta. Dar nu trebuie lasat dezastru in urma. Din copaci se pot face foarte multe chestii utile.

      • Treaba cu paduriel in Romania e alta, nu e vorba de economie, sau de legi, e vorba de legalitate.
        In Ro se fura din codru ca-n codru, ca romanu e frate cu codru si frate frate da brinza-i pe bani.

  3. Nu ar fi mai simplu să nu ne complicăm cu toate directivele indirecte și pur și simplu să fie guvernul cel care numește administratorii și consiliile de administrație ale societăților? Atunci controlul asupra alocării sociale al fondurilor ar fi perfect. Producția ar putea fi planificată științific pentru a nu răspunde doar lăcomiei profitorilor acționari/asociați ci și nevoilor sociale. Și am scăpa de toate lamentările false ale actualilor administratori că firmele lor nu sînt suficient ajutate sau că sînt prea dur impozitate.

    Nu văd ce ar putea să meargă prost cu o asemenea abordare.

    • Perfect.
      Din nou un an 1947 și „Naționalizarea” intreprinderilor? Un membru de partid și un securist de intreprindere din nou ca personal TESA. Indicațiile pretioase nu mai vin de la Titanul de la Scornicești, metodele „stiințifice” de azi sunt cunoscute numai de tovarășii membri de partide? Oare patronii vor munci ca acum pentru acești „directori” noi? Vin din nou anii 1980-1989 cu „tacâmuri” înghețate pentru toți și salam numai pentru tovarășiii membri de partid? La cozile pentru alimente stă cine?

      Curat murdar.

  4. Oamenii au supraviețuit în naționalcomunismul ceaușist al anilor 1980- 1989 în frig și întuneric, la cozi pentru alimente. Vor veni și zile mai bune după pandemia Covid-19. Medicamente și vaccine-injecții sunt deja în pregătire la Bern, Zürich, Tübingen, UK, SUA etc. Peste 50 de laboratoare lucrează pe glob la un vaccin care poate stopa pandemia produsă de virusul sars-cov-2.

    …”… ne explică cum că asta e condiţia noastră “balcanică” …”…..

    Ceartă mare e peste tot despre timpul după stoparea pandemiei, despre reconstrucția țărilor lovite de pandemie, despre lansarea econonomiei. E vorba de sume de bani de neimaginat până acum. De unde se vor lua cele 1.500 miliarde Euro Bonds cerute de Premierul italian Giuseppe Conte, ceruți de socialiștii în sud-est împreună cu E. Macron, peste cele 540 miliarde Euro deja oferite de Comisia UE?
    Chiar și cei care până acum au fost împotriva Euro Bonds se arată azi mai binevoitori. Din Olanda se aud acum voci care acceptă un fond nou de reconstrucție în UE.27 după pandemie.

    (…”.. van Baalen: Wir wollen alle europäische Solidarität, das ist nicht das Problem. Wir wollen einander helfen in dieser Coronakrise. Und das heißt, Geld ist nicht das Problem. Es gibt eine Vereinbarung der Eurogruppe. Aber strukturelle Reformen, zum Beispiel Eurobonds, europäische Staatsanleihen, das sollen wir jetzt nicht beschließen. Das ist eine andere Sache. Und ich glaube, die Krise kann gemeistert werden ohne große Worte. Also ich glaube auch nicht, dass Europa gefährdet ist.
    van Baalen: Ich glaube nicht so sehr streng. Man hat gesagt, wir wollen helfen. Das ist nicht das Problem, das ist auch nicht das Problem von Deutschland und Österreich und Finnland. Gemeinsame Hilfe ist angesagt, das wird geschehen. Aber man hat gesagt: Wir wollen nicht jetzt beschließen, Eurobonds, europäische Staatsanleihen zu kreieren. Na ja, darum gibt es kein Problem, was nicht gemeistert wird. Und wir können über europäische Staatsanleihen in ein oder zwei Jahren sprechen, ob wir das machen, das ist eine andere Sache, aber wir wollen jetzt helfen und natürlich auch geholfen werden.
    „Das ist ein gutes Paket“
    Coronakrise und ohne Schengen-Bedingungen. Nach der Krise, wirtschaftlicher Wiederaufbau, müssen wir natürlich über Bedingungen sprechen.
    Aber jetzt gibt es Geld für die Coronakrise. Und die Europäische Investitionsbank hat auch ihre Möglichkeiten. Also ich glaube, wir haben Maßnahmen, die wirken, und das ist ein gutes Paket.
    van Baalen: Das ist möglich, aber lassen wir sehen, was Deutschland für Deutschland macht und Holland für Holland, und so weiter, und so weiter, und dazu kommt noch europäische Solidarität, also es gibt sehr große Beträge, die spandiert [Anmerkung der Redaktion: Gemeint ist vermutlich ausgegeben] werden, um die Wirtschaft wieder in Gang zu bekommen. Also ich sehe nicht das richtige große Problem, und wenn das Problem größer werden wird, werden wir es gemeinsam meistern.
    Van Baalen: Diskussionen über Eurobonds sollte man nicht in dieser Krise führen
    van Baalen: Na ja, es könnte mehr Geld geben auch aus dem ESM, es könnte mehr Geld geben auch aus der EIB, Investment Bank, und so weiter, und im langfristigen Budget der EU. Es gibt alle Möglichkeiten, um diese Krise, diese wirtschaftliche Krise und auch diese medizinische Gesundheitskrise zu managen und zusammen da rauszukommen. Die Möglichkeiten gibt es. Und wir wissen auch nicht, dieser Lockdown, ist das noch für einen Monat, zwei Monate, drei? Denn wird es länger sein, brauchen wir auch mehr Maßnahmen.
    …”…).

    Hans van Baalen, fostul deputat olandez în PE Parlamentul European, spune acum în interviu cu Radio Deutschlandfunk că sunt bani destui în momentul de față (cele 540 miliarde Euro de la Comisia UE.27 deja aprobate) și se va discuta despre mai mulți bani de la UE după stoparea pandemiei Covid-19. Acum nu e momentul de a discuta despre Euro Bonds cum cer socialiștii din sud-est. La un moment dat se vor discuta și se vor decide fondurile suplimentare UE pentru relansarea economiei în UE.
    Președintele E. Macron va prezenta azi francezilor conceptul său pentru viitorul apropiat. E. Macron a cerut până acum împreună cu Premierul Italian Giuseppe Conte, Premierul spaniol Sanchez Euro Bonds. Olanda a refuzat. Vom vedea cum va arăta UE.27 după pandemie.

    Ce prevede Bucureștiul acum în privința banilor de la Comisia UE de azi și de mâine?
    Care sunt proiectele românești cu prioritate sprijinite cu bani europeni?

  5. Pai eu cred ca „legea” de care spuneti, este in vigoare de ceva vreme. Bineinteles nu ca o lege, ci ca o inginerie financiara extrem de perversa.

    Oricine are un surplus, deci bani la banca, este subiectul acestei practici. Ai dat banii bancii, banca de obicei subventioneaza cu ei datoriile publice ale statelor, care, stim cu totii, cresc constant si uneori exponential. Statele nu produc bani, desi incaseaza impozite, ci cheltuie mult mai mult. Diferenta o iau tot de la noi, imprumutandu-se pe piata de capital.

    Bancile stiu ca statele nu isi vor plati vreodata datoria, insa pe principiul „too big to fail”, ii crediteaza in continuare. Si tot bancile stiu ca deponentii nu vor da buzna toti odata sa isi retraga banii din banca. Fiindca nu ar avea de unde sa ii mai dea inapoi. Le-ar da cel mult niste titluri de stat, spunandu-le „aici sunt banii dumneavoastra”. Si da, exista sisteme de protectie in fata acestui scenariu incluzand bancile centrale, FMI.

    Inca un aspect, din aceasta inginerie financiara castigam aparent toti: statele au bani pentru proiectele publice, bancile imprumuta cu dobanzi frumusele, deci scriptic inregistreaza profit, desi imprumuta unul despre care stiu ca va cere tot mai multi bani ( de aici si dementa sistemului ), politicienii iau bani si finanteaza proiecte sociale, castiga voturi, isi platesc clientela politica, oamenii de rand primesc bani ca sa cumpere de la cei bogati, cumva tot cu banii celor bogati ( alta componenta a dementei ).

    Asa ca, atunci cand statele pompeaza cu generozitate bani in economie, trebuie sa stim ca sunt de fapt banii nostri, pe care credem ca ii avem in conturile bancile. Insa nu ii avem, au fost cheltuiti. Trucul este ca cei care au bani multi, nu ii vor scoate din banci, fiind foarte probabil sa nu ajunga sa ii consume, ci sa ii inmulteasca.

    Si nu, statelor nu le pasa prea mult de economie sau de micii investitori, ci de cei care ii finanteaza pe cei din urma si care ii finanteaza si pe ei. Daca clasa de mijloc vor da buzna la banci sa isi scoata rezervele pe care le-a acumulat, atunci sistemul bancar se va clatina.

    • ba pardon si sa imi fie cu iertaciune

      da de cand e banu’ ban el, banu’ sau moneda, este produs de Stat . Asta din timpul lui Cresus, regele Lidiei , primul care a avut ideea sa bata niste discuri din electrum, discuri „standardizate” dpv al dimensiunii, greutatii si titlului , pe care le-a folosit sa plateasca armata sa, mercenari, artisti si sa corupa functionarii altora.

      Si de la el incoa aceasta geniala inventie este produs de stat. Statu din impozitele si taxele care le ridica „face” bani din care face platile necesare!
      D’aia ii mai zice si privilegiu regalian (al regelui, adfica al suveranului .. de pe vremea in care Regele era Regatul intrupat)

      • Ba pardon. Cine face „euro” ? Banca Centrala Europeana nu e stat si nici UE nu e stat.
        UE este doar o colectie de tratate multiaterale din care te poti retrage oricand iar BCE este …. o Banca privata. Stii cumva cine sunt proprietarii acestei banci si cui se subordoneaza ? In fata cui raspund ei sau administratorii sucursalelor cum o simpla sucursala a lor este si BNR ? Stii cine l-a numit in functie pe dl. Isarescu si ordinele cui executa si cine il trage la raspundere ? Hint: NU statul roman.
        Deci euro nu este produs de stat iar emiterea de moneda nu mai este atributul suveranului. Cand vorbim despre statele membre UE vorbim despre semi-state sau state pe cale de disparitie. Din atributele si privilegiile suveranitatii ele mai au / detin / practica doar unul: armata si celelalte institutii de forta. Pe cale de disparitie si asta .

      • Fals. Primii bani au fost privați. Nu doar scoicile, șnururile de tutun, fildeșul sau ce s-a mai întîmplat să aibă rol de monedă în perioada inițială, nu au fost fabricate și puse în circulație prin decret al statului, ci și monezile. Pentru că monezile sînt bucăți de metal, prețios sau nu, certificate prim baterea unui simbol de către un atelier de profil. Doar după ce monezile au fost consacrate ca mijloc de schimb, marcajul privat a fost înlocuit prin lege de cel public, în monetăriile statului, care a interzis concurența. Și, după ce acest lucru a reușit, povestea universal valabilă a fost că concentrația de metal prețios a scăzut de cîte ori statul a avut nevoie să inventeze resurse pentru a-și acoperi cheltuielile.

        • În UK mai există și azi bănci scoțiene și nord-irlandeze care emit propriile bancnote, iar celelalte bănci le recunosc și le acceptă.

  6. „…unei carantine a cărei durată nu depinde în mod esenţial de deciziile autorităţilor noastre…” Da? Dar de deciziile cui? Din ce in ce mai multe tari din UE fie incep, timid sa relanseze activitatea economica sau macar incearca sa se pregateasca pentru asta, in timp ce autoritatile noastre asteapta sa… sa ce?

  7. Fiecare pentru fiecare sau noi toti pentru noi toti , aceasta este in fapt intrebarea . Cum poate gestiona guvernul Orban aceasta situatie de criza economica ce se profileaza la orizont . In zona medicala totul este deja cunoscut , modalitatea de raspindire a virusului ne obliga la o izolare pe cit posibil mai indelungata si la minime contacte umane de orisice fel in viitorul imediat . Vom sta acasa multa vreme de aici inainte , fie sub efectul ordonantelor militare ,fie de bunavoie de frica infectarii . Problema majora in ceea ce priveste viitorul economiilor lumii are doua componente disctincte .In principal ,asigurarea alimentara este prima grija a guvernelor lumii . Caile de aprovizionare raman deschise si tot ceea ce inseamna agricultura si prelucrare a alimentelor (un intreg ce cuprinde toate formele de alimentare a populatiilor raman si ele deschise (vezi si muncitorii sezonieri ,ce in ciuda unor critice idioate ,sa imi fie scuzata expresia )asigura (fara ei ce mincam )accesul la masa noastra de zi cu zi .Sa vii sa spui ca acesti lucratori ,de oriunde din lume ,nu trebuie sa faca asta doar pentru ca vezi doamne ai fi altfel decit altii ,este daunator tuturor . Dincolo de- trompete bine unse – de -smintinirea banilor- dincolo de subventiile de – hibernare -dincolo de -Ca să fiu onest, eu n-am auzit de bănci sau corporaţii care să-şi fi legat numele de un sistem de burse pentru elevi şi/sau studenţi- (in fapt toate marile sisteme de invataminit superior si nu numai ,sunt finantate prin programe particulare si de stat ,iar marile firme asa numite multinationale produc prin tot ceea ce fac modernitate ) , chiar daca pentru unii sunt doar niste entitati criticabile , ramane un adevar crud acela ce cuprinde necesitatea de a te imprumuta in aceste vremuri si de a face parte dintr-un lant ce contine producerea ,transportul si vinzarea la raft a produselor . Cine nu intelege ca fara aceaste doua modalitati (greu de mentinut ,greu pe pus in miscare )am fi muritori de foame , inseamna ca nu intelege nimic . A fi roman ,a fi polonez , a fi ungur , a fi indiferent ce natie , ca parte a UE ,este un lucru minunat ,dar dincolo de toate acestea daca nu esti parte si in tot acest angrenaj politico-economico – social , practic nu poti supravietui in aceste actuale conditii .Actualul guvern nu are solutii miraculoase , nu poate decit sa isi inscrie actiunile intr-un context economic mai larg .Guvernul poate imprumuta mari sume de bani ,poate primi sume nerambursabile din fondurile UE , poate folosi sume de bani necheltuite pina azi si care aveau o tinta precisa pina acum , in alte scopuri legate de pandemie .Guvernul poate ,prin masuri la nivel de tara , impozita pensiile speciale de la un anumit cuantum de baza in sus , poate micsora numarul celor ce deservesc aparatul de stat (doar dupa alegeri cind primesc confirmarea prin vot ), poate micsora temporar salarii si alte forme banesti de recompensare , prime , sporuri , s.a.m.d. , poate incepe modernizarea tarii (dar marile reforme sunt posibile abia dupa alegeri ), dar fara a te indatora toate acestea nu sunt posibile cum nu erau nici pina mai ieri ,fiind doar la mina deciziilor guvernelor anterioare , guverne ce doar s au imprumutat pentru a mari astfel feluritele forme de plata a populatiei . Noi toti vom fi nevoiti sa platim aceste imprumuturi (nu avem alta solutie) cu costurile economice si politice aferente . Ne vom schimba cu totii .

    • „-Ca să fiu onest, eu n-am auzit de bănci sau corporaţii care să-şi fi legat numele de un sistem de burse pentru elevi şi/sau studenţi”
      Problema apare de la faptul că băncile sau corporațiile pot susține în mod direct bursele pentru elevi sau studenți DOAR prin intermediul unor fundații. Prin donatii. O companie care produce șuruburi nu are la activități și „filantropia”. Dar poate dona o parte din venituri către o fundație care sa susțină activități CSR.
      De curiozitate, fundația Dăruiește Viata, care construiește un spital, din ce bani credeți că îl construiește? Din donațiile dumneavoastră de 2 euro prin SMS la 8826? Firma mari, banci, comanii private, redirecteaza bani din venituri către această fundație. Nu se vad companiile, se vad doar fundațiile.
      (Doar MasterCard a redirectat 1 milioane de euro https://www.mastercard.ro/ro-ro/Consumatori/stiri-mastercard/parteneriat-mastercard-daruieste-viata.html)
      Și reamintesc, companiile/administrațiile bugetare nu au drept de a dona o parte din venituri, pentru că, teoretic, ele nu au venituri (școala de exemplu, nu are cum să aibă venituri, un spital, nu are cum să aibă venituri decât pentru activități proprii). Donațiile sunt doar individuale, ale personalului din instituțiile respective.

  8. Poate unii dintre noi cred ca tot ceea ce ne inconjoara , trai bun , liberate maxima de orisice fel , haine luxoase si masini bengoase , plimbari cu iahtul si zboruri de agrement cu avioane particulare si multe altele , li se cuvine . Poate unii cred ca tot ceea ce au este obligatia altora de a le fi oferit , poate unii cred ca simpla lor existenta pe planeta ii face posesorii tuturor acestor modalitati de trai . Ei ,uite ca se inseala .

  9. Mda, nu prea cred. Daca tot ce se duce din Romania in conturi offshore si tot ce se duce prin diferite „gauri negre” de la buget s-ar folosi pentru dezvoltare, „responsabilitate sociala” etc., nu s-ar schimba aproape nimic. Romania are o economie mica si sumele respective sunt un procent mic din aceasta economie mica. Avem un PIB pe cap de locuitor de ~12000 $, adica 1000 $ pe luna. In medie, cam acesta e si nivelul de trai, cam la 1000 $ pe luna, nu dispar majoritatea banilor in locuri misterioase. De fapt nivelul de trai mediu e putin peste, pentru ca statul primeste si fonduri europene si mai are si deficit mare an de an, asa ca reuseste sa forteze nivelul de trai putin peste ce ar fi normal la cat produce economia noastra. Sunt probabil cateva procente care s-ar putea folosi mai eficient decat acum? Cu siguranta, dar nu intr-atat incat sa aiba un impact major.

  10. Stimate domnule Maci, felicitari pentru articol, pentru stilul lejer si persiflant. Responsabilitatea sociala isi trage seva din cea politica, juridica si economica. In 30 de ani nici una nu a functionat cum trebuie, multe formule, institutii au fost pastrate din timpul comunismului. Apoi la noi, lustratie ioc, privatizare prin hotii, legi economice dupa interesele parridelor de la guvernare, meritocratia si profesionalismul la cos, coruptie cat cuprinde, mediul privat privit cu ostilitate. In educatie, sanatate si cultura, cercetare am esuat demult, cu mici exceptii punctuale. De statutul de membru al UE si de fonduri ne am batut joc si nu am stiut sa ne vedem si de interesele nationale. Polonia, Cehia, Slovenia sunt inaintea noastra si acum se grabeste si Bulgaria. Exemplul germanilor care isi vor sparanghelul cules si pe masa este concludent la aceasta vreme de pandemie. Tarile de forta din UE nu au reusit sa creeze echipe mixte pentru un prim vaccin si fiecare mosmondeste pe legea lui. Avem terenuri in parloaga, sisteme de irigatii nema, autostrazi muzeu,etc si saracie cat vedem cu ochii. Apoi legea sponsorizarii si mecenatului trebuie schimbata.

  11. Imi fac mai multe probleme despre viitorul economiilor occidentale decat cea romaneasca, o economie de carton legata in mare parte omblical de bugetul statului.
    Acum este intradevar nevoie de imaginatie, spirit de improvizatie si adevarat antreprenoriat, sa fie oare purgatoriul de care a fost nevoie insa nimeni n-a avut curajul sa-l dezlantuie, a venit un virus.
    Siti care aportul la digitalizarea actuala ? mediul privat 15 % , statul 10 % iar restul se datoreaza virusului, in acesta ordine de idei, ceva pozitiv.

  12. „durata carantineii nu depinde în mod esenţial de deciziile autorităţilor noastre.” Din cate stiam eu carantina este o decizie administrativa, depinde fix de autoritati. Doar daca nu ai ridicat autoritatile la rang de infailibilitate, si stiu, dincolo de orice dubiu, masurile cerute de orice situatie .

    Iata cateva fapte de pe Hotnews:
    Un sfert dintre angajati sunt deja in somaj,
    150000 de firme se estimeaza ca vor falimenta
    exporturile de grau interzise, ceea ce inseamna ca pamantul nu mai este lucrat. Ne paste foametea?
    (ABC) Incurcate sunt caile coronavirusului: Health care workers fear losing their jobs during coronavirus pandemic
    http://www.msn.com/en-us/news/us/health-care-workers-fear-losing-their-jobs-during-coronavirus-pandemic/ar-BB12vHsv?ocid=ientp

    Pesemne toate astea trebuie ignorate, si ne lasam destinele de acum inainte conduse de medici
    Conformismul uniform obedient al jurnalistilor e ceva de speriat. Norocul englezilor ca il au pe Peter Hitchens sa reprezinte de unul singur institutia opozitiei.
    https://www.youtube.com/watch?v=XoOC1PCcfUU

  13. „O lege a responsabilităţii sociale ar avea menirea de a lega ajutorul pe vreme de criză de implicarea civică a firmelor în timpuri normale. Vei fi ajutat, însă proporţional cu felul în care consimţi să participi la dezvoltarea comună. Ştiu, mai ales cei mari vor striga că ei oricum participă la aceasta, că angajează oameni şi plătesc impozite, drept care everghetismul ar fi o formă suplimentară de taxare. ”

    Mi-ar plăcea să fie clar pentru toată lumea: responsabilitatea socială NU poate fi dictată sau indusă prin lege, mai ales de către State ce și-au dovedit, cu vârf și îndesat, iresponsabilitatea socială.

    ‘Vei fi ajutat’ NU poate fi o promisiune in numele tuturor, căci nimeni nu se naște dictator peste noi ca să lanseze astfel de amenințări. Mă și întreb: cine oare in aparatul de stat ar fi capabil și îndrituit moral să evalueze modul in care ai ‘participat la dezvoltarea comună’? Ideea asta -a introducerii unei forme de șantaj legal întemeiată pe o abstracțiune ridicolă- e atât de sinistră încât mă duce cu gândul la sistemul chinezesc al creditelor sociale.

    A fi responsabil social presupune in mod necesar un dram de solidaritate socială, o chestie ce ține de individ, nu de entitatea comercială (care este o ficțiune juridică). Firma NU judecă, NU are conștiință, NU are discermământ, și, desigur, NU votează. Dar are angajați. A condiționa un ajutor al Statului in beneficiul unor angajați, NU al firmei, -ce nu au de obicei niciun cuvânt de spus in politicile firmei- e nu numai discreționar, dar pur și simplu iresponsabil social, o probă clară a lipsei de solidaritate socială. Nu poți fi să ceri responsabilitate socială in timp ce perorezi inconștient și discriminatoriu la adresa unor oameni ce nu au altă vină decât că au muncit onest și au plătit taxe Statului iresponsabil, taxe colectate de către o firmă ce, pasămite, nu ar fi făcut destul pentru ‘dezvoltarea comună’!

    Și că veni vorba: dezvoltarea COMUNĂ! Cum de la coronavirus ați ajuns să ne izbiți iarăși cu colectivismul ăsta nasol, de tristă amintire? Cine definește dezvoltarea comună, domnule Maci? Tot armata aia de funcționari ce guvernează prin Dekrete? Sau altă Armată de economiști providențiali?

    Ziceți că cei mari vor striga? Ei iaca că urlu eu de furie că in plină criză economică cauzată in principal de excesul de ‘ajutoare’ de stat (nesolicitate, ca de obicei) se umple netul de bugetari prețioși care ne dau lecții de moralitate, de responsabilitate socială și ne oferă planuri mari de revenire, idei de revoluții, ne indeasă in ochi spanac virtual ca să nu ne mai plângă ochii minții de foame și de singurătate. Ba chiar s-au ivit unii, mai cinici in boemia lor suverană, care ne explică cât de bine de face izolarea in casă la burtă și la psihic și că ce frumos e că stăm acasă și ne sudăm familiile la foc continuu!

    Vreți să fiți responsabili, dragi bugetari ce ‘lucrați’ de-acasă acum și nu vă tulbură prea tare vreo 2 luni de trândăveală pe banii altora, vreți să faceți ceva pentru ceilalți, pentru că vă pasă de ei, că-s frații voștri români, chiar dacă-s mai netoți, mai bădărani și nu au avut talentul/geniul necesar pentru a ocupa o slujbă de stat? Cereți guvernului să vă taie 25% din salarii pentru a ajuta ACUM pe cei aflați in nevoie, pentru a oferi spitalelor aparatura necesară, pentru a trimite celor nevoiași ÎNCHIȘI in case măcar merindele care să le garanteze supraviețuirea. Suntem aproape de foamete prin țară, iar voi scremeți proiecte de lege care să mai mulgă oleacă firmele ‘odiose’, ‘iresponsabile’, ca să aibă ce toca Statul nababilor pe viitor! Implicați-vă civic ACUM! Fiți oameni ACUM! și dup-aia mai vorbim despre implicarea civică a firmelor. Luați exemplu de la Bill Gates, ok? Ia donați-vă un sfert de avere pentru o nobilă cauză ce arde ACUM, sub ochii voștri! Ia să faceți măcar jumate din cât a făcut Bill Gates și dup-aia să aveți tupeul să criticați firmele pentru lipsă de activism civic!

    • se umple netul de bugetari prețioși care ne dau lecții de moralitate, de responsabilitate socială și ne oferă planuri mari de revenire, idei de revoluții, ne indeasă in ochi spanac virtual ca să nu ne mai plângă ochii minții de foame și de singurătate. Ba chiar s-au ivit unii, mai cinici in boemia lor suverană, care ne explică cât de bine de face izolarea in casă la burtă și la psihic și că ce frumos e că stăm acasă și ne sudăm familiile la foc continuu!

      Da, astia sint! Asistam, de cind cu arestul la domiciliu, la o avalansa de pretiozitati ridicole servite masselor ignorante de la inalte catedre intelectuale si morale de catre salariati ai statului pentru care intre statul acasa si statul la stat nu e mare diferenta. Se simt confortabil pe la casele lor (a sta degeaba nu e ceva nou pentru ei), leafa merge, jobul e sigur, la un moment dat vor reincepe sa se duca dimineata la SCÂRBICI… Ete scârț! De ce s-ar stresa?!

      Si, bineinteles, toti stiu, pina la detalii fine, cum va arata viitorul, minunatele timpuri noi care ne asteapta dupa ce politia si blindatele armatei ne vor permite sa iesim din case. Si ce mai e de facut de catre „autorităţile noastre” ca sa fie bine si tot romanul sa prospere.

  14. Va citesc de obicei cu placere articolele si rezonez cu multe din ideile pe care le exprimati. Nu pot insa fi de acord cu acest articol, din multe motive.
    In primul rand, CSR. Denumirea in sine e un exemplu clasic de manipulare deoarece trateaza ca axioma faptul ca firmele au „responsabilitati” sociale, derivate din faptul ca fac profit. Se ignora ostentativ faptul ca firmele creeaza locuri de munca, platesc taxe si impozite, imbunatatesc mediul economic (si prin extensie cel social) si se pune accentul pe asa zise responsabilitati „morale”, deci subiective, derivate din vina de a face profit. Ar fi interesant sa urmariti mai cu atentie cum se pune problema in vest pe acest subiect. La nivel primar se exploateaza de fapt frustrarile celor care nu au fata de cei care au si se folosesc aceste frustrari pentru a li se impune celor care au o anumita conduita considerata corecta „moral” si un anumit mod de a isi cheltui profitul (ca paranteza, ce ar insemna CSR pentru o firma dintr-o tara cu regim teocratic musulman – sa finanteze campanii de promovare/impunere a faptului ca femeile nu au drepturi?).
    Ma simt deci obligat sa va contrazic: o firma care isi desfasoara activitatea respectand legile in vigoare, care isi achita corect taxele si impozitele catre stat si care isi trateaza corect angajatii nu are alte obligatii fata de societate in ansamblu si are aceleasi drepturi ca si toate celelalte firme care fac acelasi lucru. Clientii sunt singurii care pot sa aprecieze si decida in functie de diverse criterii morale sau sociale. Introducerea unei legi precum cea pe care o propuneti introduce un factor subiectiv ca forma de limtare a unor drepturi. Ar fi de asemenea un precedent periculos, pentru ca, la o adica, am putea gandi o lege similara si pentru cetatenii care castiga mult, care „au” si ca urmare sunt „responsabili” social. Ce ar urma, social scoring?
    Un alt aspect deranjant e ca prin CSR li se pretinde firmelor sa actioneze in zone care sunt in primul rand responsabilitatea traditionala a statului, practic sa corecteze esecurile statului. Poate ar trebui sa pretindem, in primul rand, mai multa eficienta din partea statului in a isi face treaba pentru care ne pretinde taxe si impozite?
    Afirmati ca nu ati „auzit de bănci sau corporaţii care să-şi fi legat numele de un sistem de burse pentru elevi şi/sau studenţi (mai ales pentru cei din mediile defavorizate), de programe de sănătate sau de igienă, de instituţii de cultură, de asistenţă socială ori de agrement puse la dispoziţia tuturor, de sprijinirea – în timp (nu de o donaţie circumstanţială) – a unor proiecte de reabilitare şi valorificare a patrimoniului”. Faptul ca nu ati auzit nu inseamna ca ele nu exista, arata insa ca nu ati facut un minim efort de documentare inainte de a scrie acest articol. Exista nenumarate initiative al firmelor private pe zonele mentionate de d-vs, plus altele. Iar ca om implicat direct in cateva astfel de proiecte pot sa va supun ca nu lipsa de dorinta sau implicare a firmelor lipsesc. Problemele sunt in principal legate de cadrul legislativ ostil, de reticenta autoritatilor, de inertia sau adversitatea si aroganta sistemului de invatamant sau de diversi factori politici care incearca sa paraziteze astfel de initiative.
    Mai mult, de cand cu pandemia nenumarate firme private s-au implicat si au donat in total milioane de euro (bani sau materiale, efort logistic etc.) pentru a ajuta in diverse zone. Asta in timp ce autoritatile fac in continuare concursuri de risipa a banilor publici. Faptul ca nu s-au batut destul de tare cu pumnul in piept incat sa ajunga si la d-vs … asta e.
    Ca sa finalizez, sper ca acest articol nu a fost citit de catre onoratii nostri politicieni. Pentru ca asta ne-ar mai lipsi, sa se apuce sa dea, in stilul propriu, o lege a CSR prin care sa inventeze noi modalitati de a stoarce bani de la un mediu privat si asa destul de fragil (nu ma refer, desigur, la firmele care traiesc din contracte cu statul).

    • De acord cu dumneavoastră!
      1. Doar companiile care au profit pot redirecționa parte din profit către campanii de sponsorizare/CSR. Si, se uita aproape intentionat faptul că firmele pot desfășura activități de tip CSR doar prin intermediul fundațiilor. Așa că nu apare nicăieri că firma „Cutare” a donat 10.000 euro pentru achiziționarea unui aparat de testare SARS-Cov-2, ci că fundația „Umanitatea” a donat.
      2. Realist vorbind, universitarii uita că mai toate conferințele le sunt sponsorizate de companii private. Prin intermediul fundațiilor, desigur, pentru că o companie nu are că și activitate organizarea de conferințe. Uita că amfiteatrele și laboratoarele le sunt renovate de către companii. Prin intermediul fundațiilor, pentru că o companie IT (de exemplu) nu are că activitate renovarea de spatii. Uita că o mulțime de studenți primesc burse de susținere de la companii private, prin intermediul fundațiilor umanitare.
      Ceea ce se vede este doar că Fundația nu știu care ce a organizat Swimathonul, că fundația cutare a organizat Maratonul donațiilor samd. Dar companiile care donează (și nu puțin) nu sunt vizibile decât la nivel de afise.
      3. Administrațiile/firmele bugetare nu pot face donații pentru că ele nu au drept de control asupra veniturilor. Legile bugetare nu permit directoarea veniturilor către fundații. Se pot face doar donații individuale și se pot dona la fundații. Universitatea, că și companie, nu poate dona bani unei fundații, pentru achiziționarea de măști sterile. Oamenii universității pot dona, că și indivizi. Activitatea CSR a bugetarilor nu exista pentru că legea nu permite redirectarea veniturilor instituțiilor bugetare către fundații și activități de voluntariat. (cei 2% sunt personali, alegerile sunt personale).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro