luni, octombrie 26, 2020

Lumea secretă a nomenclaturii: Cazul Vladimir Doicaru (1951-2017)

Alt prieten al lui Nicu Ceaușescu, dar nu unul apropiat, a fost Vladimir Doicaru, decedat, aflu abia acum, in august 2017, colonel SIE (r), inmormantat fara tam-tam, coleg cu noi de clasă la Liceul „24”. În prima perioadă Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numită „Fabrica de spirt”), vizavi de școală, pe diagonală. Tatăl său era generalul Nicolae Doicaru, dar, evident, noi habar n-aveam cine era acesta (șeful Direcției de Informații Externe, fost șef al regiunii de securitate Constanța în cea mai cruntă perioadă a terorii staliniste). În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot așa cum nu auziseră de Alexandru Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș, separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militară din București, avea să semneze împreună cu Nicu (Nicolae N. Ceaușescu) și cu un al treilea autor o carte de specialitate care, dacă nu mă înșel, a primit Premiul Academiei. Îmi amintesc că era prin 1980, ne-am dus împreună cu Mariana Ioan la „Bolta Rece”, Vladi a scos din servieta diplomat volumul în cauză și mi l-a arătat cu mândrie. Când am văzut numele autorilor, nu m-am putut abține să-i spun: „Și astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului”. Nu cred că i-a plăcut comentariul meu. În 2005, la aniversarea absolvirii liceului, l-am revăzut pe Vladi, volubil, săritor, cordial. Am ințeles că se ocupa cu importul de carne de ren. Chiar mi-a oferit un pachet sa-l duc acasa in State.

Ne-am revazut in 2006, mi-a urat succes in activitatea Comisiei Prezidentiale. Il detesta pe Adrian Nastase, parea eliberat de orice iluzii. Sotia sa, fiica lui Ion Margineanu, directorul Agerpres sub Ceausescu, fost corespondent la Roma, lucra la „Lumea”. Vladi a murit asa cum a trăit, in ceata impenetrabilă a scenariilor securiste, incercand, poate, să priceapă ceea ce era imposibil de priceput. Era absolut convins ca tatal sau fusese ucis la acea fatala partida de vanatoare din 1991. Vladi intelese ca securistii nu vaneaza animale. Ei vaneaza oameni. Anul acesta vom aniversa cinci decenii de la absolvirea liceului, azi numit „Jean Monnet”. In ceea ce ma priveste, si sunt sigur ca nu sunt singurul, ii voi simti lipsa…

Ciez dintr-un articol de Eduard Ovidiu Ohanesian: „Comemorarea fostului director al filialei românești a firmei Regus (cel puțin colonel SIE (r), după mărturiile colegilor săi din cadrul serviciilor secrete), Vladimir Doicaru, a avut loc în separeul unui cunoscut restaurant de lux de pe bulevardul Kiseleff, aflat în proprietatea rezervistei de contraspionaj, Doina (fostă Popoviciu), odrasla vestitului demnitar comunist Ion Dincă Te-leagă. La parastasul lui Vladimir au participat soția acestuia, Vlad, fiul generalului, director al filialei Huawei România, sora acestuia, Tatiana, venită tocmai din Venezuela, și câțiva apropiați, foști colegi de la ICE Felix, fosta Fabrica de Calculatoare Electronice, unde Vladimir (Vladi pentru apropiați) activa sub acoperire după 1990. Se pare că la intervenția Cabinetului 2, după mazilirea tatălui său de la conducerea DIE, Vladimir, angajat oficial la Comandamentul pentru tehnică Operativă și Transmisiuni (CTOT), a fost trimis în producție la ICE.”

Amurgul zeilor Securității și secretele lor năucitoare

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. ”Vlad, fiul generalului, director al filialei Huawei România”

    Mai trebuie sa le dam o funda rosie peste cutia comunicatiilor 5G si o sa ne spuna chinezii in locul rusilor cum sta treaba si ce trebuie sa facem.

  2. ce va recomanda pe dvs ? – vocea si talentul meu !
    vechile retele bolsevice sint vii, sau se perpetueaza in cleptocratie prin progenituri. unii traiesc – melescanu, iliescu, isarescu… altii sint odrasle – geoana, popoviciu, nastase…
    cine le a asigurat continuitatea ? retelele de putere amorale de ieri : justitia, militia si securitatea ce s au transformat in specialii corupti ai democratiei de azi. scursurile securiste metamorfozate in capitalisti de stat sub acoperire (interesi nationali)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

Implicațiile unei adrese ANAF

Circulă printre grupurile online cu tematică fiscală o adresă recentă prin care ANAF îi semnalează unui contribuabil să fie atent la situația...

Alegeri cu cannabis în Ucraina, vecinul nostru cel mai important (după Moldova, Marea Neagră etc)

Duminică sunt alegeri locale în Ucraina, probabil cele mai importante în regiune pentru noi românii (evident în afară de cele prezidenţiale din...

Racla şi linguriţa. Credinţa la vreme de molimă

La ȋnceputul lunii iunie, doar ce ieşea România de la zăvor, am publicat tot aici un text intitulat “Biserica Ortodoxă la vreme...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.