Lumpen-politica şi costurile de exit

Ce au în comun Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceuşescu, Ion Diaconescu şi Adrian Năstase? Nu, nu e vorba doar despre faptul că au respectivii au fost la un moment dat cei mai importanţi oameni politici din ţara românească. Mai există încă un element important, poate prea puţin luat în seamă: puşcăria.

Da, România e singura ţară din Europa unde, de mai bine de jumătate de veac, funcţii dintre cele mai înalte în stat au fost ocupate de personaje având un episod carceral în biografie. Evident, motivele pentru care aceşti lideri politici români au ajuns la închisoare sunt cât se poate de diverse şi decurg, în ultimă instanţă, din inevitabilele răsturnări provocate şi-n ţara aflată în ”calea tuturor răotăţilor” de devastatoarele cutremure politice care, în ultima sută de ani, au zdrucinat temeliile de veacuri ale civilizaţiei europene.

A fost, într-adevăr, o vreme în ”secolul extremelor” când închisoarea tindea să devină un episod inevitabil în biografiile conducătorilor de state, de partide şi de popoare din ”Europa de la Est de Elba”. Din fericire pentru lume, acea perioadă istorică pare-se a se fi încheiat definitiv. Dincolo de accidentele de parcurs care mai pot apărea datorită perenei slăbiciuni şi coruptibilităţii firii omeneşti, sistemele socio-economice şi instituţiile juridico-politice din mai toată Europa funcţionează suficient de bine pentru a exclude în principiu închisoarea din rândul experienţelor uzuale într-o carieră politică normală.

Din nefericire pentru România, la noi vremea politicii sub zodia puşcăriei nu pare a fi trecut. Ba mai mult, după evenimentele din vara anului 2012 şi după ce s-ar mai putea să se întâmple atâta vreme cât alianţa USL rămâne la putere, sfârşitul acestei perioade istorice are toate şansele se decurgă într-un mod mult mai dramatic decât în oricare din ţările din jur. Că această epocă se va încheia şi în România este însă o certitudine istorică, cel puţin atâta vreme cât România va rămâne stat membru în Uniunea Europeană şi în NATO iar Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse nu se va aventura în dreapta Prutului. Adevărul este că, precum două săbii nu pot încăpea în aceeaşi teacă, nici între universul de valori, sistemul de norme juridico-politice şi fundamentele instituţionale ale capitalismului competitiv din Uniunea Europeană şi lumpen-politica din România nu poate exista nici compatibilitate structurală şi nici reconciliere istorică.

Dar ce-i lumpen-politica? Prin acest termen inspirat, mărturisesc, de clasicul termen marxist de „lumpen-proletariat”, încerc să subsumez sub un singur concept realităţile sociale din ţările post-comuniste caracterizate printr-un esenţial numitor comun: suprapunerea între reţelele infracţionale / de crimă organizată şi reţelele clientelar-patriomoniale din cadrul formaţiunilor politice. Cu rădăcini profunde în însăşi matricea constitutivă a comunismului (care a început prin negarea ideologică a poruncii „să nu furi”, a fost dus la culme de Koba, gangsterul caucazian altfel cunoscut drept I.V. Stalin şi-a fost stabilizat în vremea lungii „stagnări” brejneviste prin corupţie neopatrimonială sistemică), isomorfismul dintre structurile politice şi cele de crimă organizată a devenit o realitate atotprezentă în ţările post-comuniste. Chiar dacă în România această suprapunere n-a dus, cel puţin până acum, la răfuieli sângeroase de genul practicate în Rusia, simbioza dintre  politicieni şi infractori, dintre acţiunile politice şi infracţiunile de drept comun a fost pentru aproape două decenii un element constitutiv al (dez)ordinii sociale care s-a coagulat după sfârşitul comunismului. Printre consecinţele dezastruoase ale acestui fenomen se numără declasarea partidelor politice şi transformarea lor în trambuline pentru promovarea în cele mai înalte funcţii în sistemele publice a unor infractori care-au comis exact delictele cele mai grave în respectivele sisteme (exemple grăitoare sunt propunerile PSD privindu-i pe Cătălin Voicu ca ministru la interne şi pe Ioan Mang ca ministru la educaţie).

Lumpen-politica ca formă degenerată de politică nu poate avea însă drept de cetate în Comunitatea Europeană de instituţii şi valori constituită ca o răspuns istoric tocmai la dezastrele provocate de declasaţi sociali cu ambiţii politice nemărginite precum Hitler şi Stalin. Din nefericire pentru ei, lumpen-politicienii de la Bucureşti au crezut, cu inconştienţa tâmpă şi adeseori criminală a şmecherului de cartier, că pot „să-i joace” şi „să-i ţepuiască” pe „fraierii” din Europa şi că aderarea la UE va însemna în primul rând accesul la mai multe şi mai suculente oase de ros. Nimic mai fals şi mai fatal pentru cei care au nutrit speranţa că şi după 2007, în vremea comunicaţiilor şi  a monitorizărilor globale, vor putea trişa şi fura cu aceeaşi frenezie ca pe vremea lui Iliescu şi Năstase. Spre deosebire de elitele de dinainte de comunişti (care, dincolo de toate păcatele lor, au trecut cu brio examenul de capacitate la proba echilibrului de putere european), lumpen-politicienii de astăzi par a nu avea decât o foarte rudimentară înţelegere a structurilor şi proceselor internaţionale.

Culmea iresponsabilităţii şi a ignoranţei criminale o constituie evenimentele în plină desfăşurare de la ascensiunea USL la putere. Dincolo de toate toate gafele şi enormităţile debitate de Ponta şi Antonescu (care sunt în mod evident cei mai nepregătiţi lideri în domeniul relaţiilor internaţionale pe care i-a avut România vreodată), ceea ce mi se pare absolut uluitor este stăruinţa monomaniacală a actualilor lideri USL într-un curs de coliziune care nu poate avea decât consecinţe dezastruoase atât pentru ţară cât şi, în ultimă instanţă, pentru partidele din această coaliţie a iresponsabilităţii suicidare.

Indiferent dacă vor reuşi sau nu să-l dea jos pe Băsescu, după tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni încercarea USL de a da înapoi roata istoriei şi de a pune mâna pe justiţie şi pe celelalte instituţii ale statului va avea şanse minime de reuşite, acum când monitorizarea României va fi realizată cu maximă atenţie de toţi cei îndrituiţi să o facă. Probabil că politicienii din USL nu realizează cât de greu le va fi de acum înainte să-şi recâştige credibilitatea în faţa liderilor europeni şi să-i convingă pe aceştia că s-ar putea afişa fără să se compromită cu reprezentanţi a două partide suspectate de conspiraţie împotriva statului de drept. Orice acţiuni viitoare similare cu cele realizate în perioada 3-6 iulie vor duce la punerea imediată a României în carantină politică. Dată fiind persistenţa crizei globale, izolarea României conduse de USL are toate şansele să producă consecinţe sociale şi economice mai grave decât cele pe care le-a avut cursul izolaţionist asumat de regimul Ceauşescu în anii 80. În orice caz, în acest stadiu ale evenimentelor, devine evident faptul că pentru nişte câştiguri imediate şi îndoielnice (crearea prin abuz politic şi juridic a cadrului necesar pentru demiterea lui Traian Băsescu) actualii lideri USL nu numai că au compromis pe termen lung credibilitatea politică şi economică a României pe plan internaţional, dar şi-au limitat serios spaţiul de manevră pe care-l vor avea în viitor.

Eroarea cea mai gravă şi potenţial letală comisă deja de lumpen-politicienii USL este ridicarea enormă a costurilor de exit. Probabil că actualilor lideri USL şi păpuşarilor din spatele lor acest concept le este tot atâta de străin pe cât i-a fost lui Nicolae Ceauşescu. Consecinţele ignoranţei s-ar putea să fie la fel de devastatoare. Ideea fundamentală este că în politică, poate mai mult decât în afaceri, orice proiect are un termen de viaţă limitat şi că de la bun început este recomandabil să evaluezi beneficiile potenţiale şi costurile aferente încheierii proiectului după atingerea obiectivelor.

Or, după tot ce s-a întâmplat după primii paşi din ceea ce se profilează a fi strategia USL (îndepărtarea lui Traian Băsescu, redobândirea controlului politic asupra justiţiei şi a instituţiilor de siguranţă naţională, formarea unui sistem de „rotativă guvernamentală”) devine evident că pentru atingerea acestor obiective PSD, PNL, UNPR, UDMR şi alţi susţinători vor trebui să-şi asume:

–     costuri politice şi economice extrem de ridicate, care pot include, printre altele, suspendarea dreptului de vot al României în structurile europene, îngheţarea liniilor de finanţare externă şi prăbuşirea monedei naţionale

–      controlul partinic al justiţiei şi suspendarea procesului de consolidare a statului de drept în România pe o durată de timp nelimitată, sau cel puţin pe durata de viaţă a „tovarăşilor” Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, Crin Antonescu, Victor Ponta şi a tuturor celor care au contribuit sau vor contribui într-o formă sau alta la proiectul transpartinic de „preluare ostilă” a justiţiei şi a instituţiilor de siguranţă publică

Indubitabil, există personaje centrale din USL, UDMR şi UNPR care sunt gata să rişte orice consecinţe dezastruoase pentru statul şi poporul român atâta vreme cât ei, lumpen-politicienii cu mari probleme penale, vor putea amâna, măcar pentru o zi, o soartă similară cu cea pe care a avut-o il capo di tutti capi, actualul deţinut de drept comun Adrian Năstase. În ciuda poziţiilor de mare responsabilitate publică pe care le-au dobândit în statul român (membri ai puterii legiuitoare, etc.) pentru personajele respective niciun cost public nu pare a fi prea mare atunci când în joc este libertatea lor. Căci dacă alternativa la pierderea puterii este închisoarea, atunci de ce să nu fie amânat cât mai mult momentul pierderii puterii, indiferent de costurile imense pe care oricum alţii (cetăţenii României) le vor plăti pentru rămânerea la putere a lumpen-politicienilor pe o durată cât mai mare de timp?

Adevărul este că, pe plan strict individual, opţiunea respectivilor are sens: orice s-ar întâmpla în ţară şi în lume, atâta vreme cât nu sunt la închisoare, dumnealor vor avea din ce să trăiască bine că doar într-o carieră publică de câţiva ani au acumulat averi cât pentru şapte vieţi. În consecinţă, asemenea lui Nicolae Ceauşescu, actuala clică conducătoare pare a fi gata de orice pentru a rămâne la putere. Doar că, în locul puştilor, tancurilor şi mitralierelor, actualii conducători se folosesc de televiziuni şi de majorităţi parlamentare. N-ar fi exclus să aibă şi ei tentaţia mitralierelor, sau măcar a pistoalelor…

Poate că atunci când au declanşat războiul împotriva statului de drept lumpen-strategii sperau că, odată dat jos Băsescu, vor avea şanse mari şi rapide de izbândă. Între timp, dacă mai au o fărâmă de luciditate, ar trebui să-şi fi dat seama că dacă perseverează pe drumul uneltirii împotriva statului de drept vor stârni împotriva lor forţe infinit mai puternice decât cele care i-au stat la dispoziţie lui Băsescu. Oare chiar cred că îl vor depăşi pe Ceauşescu şi vor reuşi să rămână la putere pe termen nelimitat într-o ţară izolată în UE şi aflată în plină implozie economică şi socială? Oare chiar cred că vor putea să-i şantajeze şi să-i înfrângă pe toţi profesioniştii oneşti şi patrioţi din justiţie şi din alte instituţii fundamentale ale statului?

Dacă cei care orchestrează evoluţia USL se iluzionează că au un răspuns pozitiv la aceste întrebări, nu putem decât să concluzionăm că, precum Ceuşescu în ultima sa etapă, respectivii tovarăşi au pierdut orice legătura cu realitatea şi cu bunul simţ istoric. Lui Honecker, alt tovarăş aflat în răspăr cu mersul vremurilor, Mihail Gorbaciov i-a amintit în 1989 că: „viaţa îi pedepseşte pe cei care întârzie”. Întârzierea consolidării statului de drept şi persistenţa în România a formelor de lumpen-politică şi de control partinic asupra justiţiei va fi o mare şi nemeritată pedeapsă pentru toţi cetăţenii oneşti din această ţară. Să nu se mire cei responsabili de această întârziere dacă la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, în decursul duratei de viaţă a „tovarăşilor” Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, ei şi toţi cei care au subscris la proiectul de torpilare a statului de drept vor da seama în faţa justiţiei pentru tot răul făcut statului şi poporului român. Abia după aceea România va ieși cu adevărat din „secolul extremelor” iar puşcăria va înceta să fie reperul ultim al carierelor politice din această ţară de la marginea Uniunii Europene.