miercuri, octombrie 28, 2020

Lungul drum al cetățenilor

Într-un articol din 2013 scriam că “ne așteaptă un drum lung” pe care noi, cetățenii României, trebuie să îl parcurgem. Eram la metrou când mă gândisem la aceste cuvinte, înfrigurată și fără voce, după ce mărșăluisem cu alte mii de oameni prin cartierele Bucureștiului ca să protestăm împotriva transformării Roșiei Montane într-o groapă de cianuri. Trecuseră câteva săptămâni de când, duminică de duminică, treceam pe sub balcoanele bucureștenilor ca să protestăm. Luaserăm la pas Militari, Tineretului, Militari, Giulești; ne dădeam câte un punct de reper și apoi porneam kilometri întregi pe marile bulevarde, după care ne înfundam pe străduțe. Strigam și scandam: ieșiți din casă dacă vă pasă! Ieșiți din casă dacă vă pasă!

Balcoanele rămâneau, însă, goale, geamurile neluminate, deși uneori reușeam să zărim siluete în întunericul din case în care mulți bucureșteni se ferecaseră. Oricâtă speranță ne dăduseră acele lungi și friguroase marșuri, refuzul bucureștenilor de a ni se alătura, ne epuiza. În acea seară, la metrou, mă uitam la chipurile prietenilor mei cu care mersesem în marș în fiecare duminică, chipurile epuizate ale prietenilor mei, și îmi era teamă că ne va apuca deznădejdea, că ne va apuca resemnarea. Pentru că noi nu voiam să salvăm doar Roșia Montană, noi voiam salvate pădurile, orașele, oamenii. Noi voiam educație, sănătate, parcuri. Noi voiam soluții inovatoare la crizele existențiale care ne băteau (ne bat) la ușă, cum e încălzirea globală. Noi voiam o altă clasă politică, o altfel de administrație, comunități în care să trăim împreună, din ce în ce mai frumos. Or, în acea seară cu zloată din noiembrie, visul acesta al unei altfel de Românii părea din ce în ce mai îndepărtat. Atunci mi-am dat seama că, pentru a împlini acest vis al unei Românii mai bune, trebuia să fim noi altfel de cetățeni. Că, pentru a schimba clasa politică, pentru a schimba administrația, școlile, spitalele, trebuie să începem cu noi: era nevoie de o schimbare de paradigmă a ceea ce înțelegem prin cetățeni.

Definiția clasică a cetățeanului este aceea de “membru a unei comunități politice, care se bucură de drepturi și care se achită de responsabilitățile ce provin din calitatea de membru”. În celebra definiție dată de Diderot în Enciclopedia din 1753, cetățeanul este cel care are drepturi “qu’il se réserve et dont il ne se départ jamais” (pe care și le însușește și de care nu se desparte niciodată – n.a.). Un aspect îmi atrage mereu atenția la această definiție veche de peste 200 de ani: cetățeanul este acea persoană dinamică, mobilă, ce acționează constant și care își actualizează în mod continuu calitatea de cetățean prin acțiunile sale: dacă dăm sau nu șpagă, dacă luăm atitudine când se comite o nedreptate sau fărădelege sau dacă, dimpotrivă, întoarcem privirea și ne facem că nu vedem, dacă facem chetă ca să îi luăm cadouri luxoase învățătoarei copilului nostru sau încercăm să creăm condiții mai bune pentru toți copiii și toți profesorii. Fiecare acțiune pe care o facem ne validează sau nu statutul de cetățeni – e ceea ce am înțeles în acea seară de noiembrie, la metrou. Prietenii mei și cu mine alesesem să nu întoarcem niciodată privirea, să sunăm la Direcția de Mediu dacă observam o toaletare abuzivă, să anunțăm poliția dacă asistam la o agresiune, să nu dăm șpagă, să nu facem chete, dar cum îi convingeam și pe ceilalți? Cum creăm încredere într-un spațiu comunitar dislocat de comunism, tranziție, mineriade și jaf generalizat?

Miza a fost exemplul personal: tot mai mulți dintre prietenii mei au intrat în politică, au constituit partide, au candidat, au votat, au creat și activat în ONG-uri. Rezultatele de la alegerile locale din 2020 sunt rezultatul tuturor acestor alegeri personale: de a pune umărul, de a construi, de a fi tenace, de a găsi soluții și, mai ales, de a avea încredere.

Acestea sunt marile câștiguri ale lui 27 septembrie 2020. Cred că pot să afirm că mulți dintre noi am învățat în acești ani cum să fim cetățeni. Ne așteaptă un lung drum înainte în care să îi convingem și pe ceilalți să ni se alăture. Drumul va fi nesfârșit căci în fiecare zi trebuie să reînvățăm ce înseamnă să fim cetățeni. Dar va merita. La capăt ne așteaptă o Românie mai bună.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Noi voiam soluții inovatoare la crizele existențiale care ne băteau (ne bat) la ușă, cum e încălzirea globală.
    Stiti care sunt solutiile inovatoare? Sa puneti mina sa plantati un copac, sa adunati mizeriile, sa economisiti energia, sa nu mai mergeti decit cu bicicleta, sa nu va incalziti, sa renuntati la smartfon si tablete…
    tot mai mulți dintre prietenii mei au intrat în politică, au constituit partide, au candidat, au votat, au creat și activat în ONG-uri. Bravo… asta da realizare… V-ati gindit un moment sa dati la sapa, sa construiti ceva, o casa pt copiii, un adapost pt gaini, o bucatarie pt homelessi. Sunteti tari la dat din gura, power point, partide, ong, v-ati intrebat cine plateste pt astea?
    P.S La 22 de ani munceam de-mi ieseau ochii, zece ore pe zi, sase zile pe saptamina, voi stiti ce e aia munca? Romania aia buna la care visati va aparea atunci cind veti intelege ca trebuie sa munciti!

    • NU exista niciun PRO GRES, nicio bunastare si continuitate… fara SACRIFICIU.
      Sacrificiul unora de a deveni mame, al altora de a fi tati…
      (unii cred ca Podul, de la Cernavoda, Metroul, Autocamionul, Hidrocentrala, Vaporul, Mina si Laminorul , TELEmeaua, Salamul de SIBIU… sunt facute de inferori fara constiinta, pusi la munca de unii care stiu ei cum se face TREABA, insa fara constiinta ECOLOGISTA – derivata din inalta constiinta patriotica, a ORGANULUI pus in slujba decidentului POLITIC -, din care cauza e multa POLUARE/ entropie!

    • Dumneavoastră credeți că țările bogate, prospere, cu calitatea de viață ridicată sunt cele în care cei mai mulți oameni dau la sapă? Dacă ar fi așa, țări precum Japonia ar fi sărace și țările africane ar fi putred de bogate. Nu interesează pe nimeni cât de mult muncești, ci cât produci. Un agricultor modern bucurându-se de confort si un venit mult mai mare, produce cu mașinării moderne un tonaj mult mai mare decât țăranii care practică agricultura de subsidență și trăiesc în sărăcie lucie.

      În plus, casele pentru copii, bucătăriile pentru oameni fără adăpost, spitale, si ce mai doriți ar fi putut fi făcute din bugetul de stat dacă vechea clasa politică nu ar fi fost putred de coruptă. Nu contează cât muncim, ei pot să fure mai mult decât putem noi să producem. De aceea integritatea clasei politice și spiritul civic ar trebui să fie prioritățile numărul 1. Un singur politician corupt poate face dispărute zeci de milioane de euro, echivalentul voluntariatului pe care îl propuneți pentru mii sau zeci de mii de activiști.

      P.S. Spunem că nu avem cu cine să votăm dar când oameni onești intră în politică le reproșați asta și îi trimiteți să facă coțe de găini.

      • Japonia a avut o creștere a producției BIP de 10 ori în cincisprezece ani ca. 1945- 1960. Primele trenuri Shinkanzen au legat Tokio de Osaka înainte de Olimpiada 1964.
        China a avut o creștere de producție BIP de 43 de ori în 35 de ani (azi 13.000 miliarde $). Trenurile de viteză mare în China circulă azi pe o rețea de ca. 35.000 km.
        UE cunoaște în statele partenere din sud stagnare și recensiune din 2008 până azi (Italia etc). Actual UE e în recesiune economică gravă de ca. peste minus 10 %.
        Elveția e în frunte la inovații cercetare pe cap de locuitor pe glob. Elvețienii au votat acum pentru libera circulație a persoanelor în tratatul cu UE.
        România are azi cele mai bune condiții din istoria sa … …..
        Eu cu cine votez?
        după IL Caragiale

      • Datul cu sapa este spus generic iar tarile dezvoltate, da cu sapa, au fost ridicate, ex. Germania dupa cel de al 2 lea Razboi Mondial.
        „În plus, casele pentru copii, bucătăriile pentru oameni fără adăpost, spitale, si ce mai doriți ar fi putut fi făcute din bugetul de stat dacă vechea clasa politică nu ar fi fost putred de coruptă.”
        Si cine punea mana pe lopata, pakistanezul ? sau credeti ca se rezolva cu imprimanta din tastatura ?
        „Un agricultor modern bucurându-se de confort si un venit mult mai mare, produce cu mașinării moderne un tonaj mult mai mare decât țăranii care practică agricultura de subsidență și trăiesc în sărăcie lucie.”
        Acestia sunt cei al caror aport este mult mai substantial la incalzirea globala daca tot veni vorba de ea, decat a miilor de masini cu motoate diesel performante.

      • Domne, eu nu am vazut nici o tara care sa fie construita din manifestatii, panouri, proteste, onguri, partide. Cei care dau din gura nu sunt in stare de nici o munca high tech, nu au nici un fel de calificare, nici nu merg la scoala, ei demonstraza Friday for future, de aceea singurul lucru pe care ar putea sa-l faca ar fi sa dea cu sapa. Acestia nu inteleg nimic de cum se produce energia, la ei curentul vine de la priza, nu am vazut niciunul sa faca o socoteala in kwh, in euro, randament… stiu numai sa strige lozinci.. Nu am vazut niciunul sa vina cu o propunere fundamentata.. ei nici nu muncesc, nici nu gindesc, sunt doar galagiosi.

        • Absolut de acord. Evident, e usor sa aburim chestii, dar cand e vorba de munca/realitate, whoa, a se slabi cum spunea un clasic [in viata]. Vad atitudinea asta de „cum mai rotim PPT-urile sa iasa” la studentii mei de 10+ ani.

  2. ONG sunt un fel de contrapondere la partide si guvernanti centrali ori locali. Dar foarte putine sunt active si dau rezultate notabile, multe doar mimeaza si cheltuiesc bani din fonduri publice. Altele declarate nu tocmai ortodox de interes national au multe facilitati fiscale si ajung mai repede la fondurile publice. Nu am vazut nici un ONG care sa militeze obsesiv si continuu pentru reducerea la 300 a numarului de parlamentari ori pentru o noua organizare adm.teritoriala, extrem de necesara. Dar pentru aceasta chiar trebuie muncit, de aratat nr.de parlamentari in toate tarile europene si de evaluare a org.adm.terit in aceste tari, ca eficienta si dezvoltare. Si cum sustine si antepostarea anterioara, avem nevoie de mai multa actiune pentru persoane defavorizate, copii, varstnici, tigani, etc. Multe ONG, sutin doar prin manifestatii si marsuri o idee, pentru care cer bani si donatii, dar dupa care intra in uitare.

  3. „…“ne așteaptă un drum lung” pe care noi, cetățenii României, trebuie să îl parcurgem…”

    Experiența autoarei capătă o semnificație ușor diferită dacă este pusă într-o perspectivă mai amplă. Îmi revin în memorie amintiri…

    În 1990, dl Silviu Brucan spunea „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”. Unii l-au înjurat, dar eu, după ce-am fost fugărit de mineri prin Piața Universității și am înțeles că dl I Iliescu va juca un rol important în politica românească pentru mult timp, am întocmit un consiliu de familie în care să decidem dacă plecăm din țară, precum unii dintre prietenii și rudele noastre, ori rămânem. Am decis să rămânem, perfect conștienți că în următorii 20 de ani nu va exista democrație reală în România.

    Și au trecut cei 20 de ani, iar cleptocrația securisto-comunistă care a capturat statul în 1989, în loc să dispară, și-a consolidat progresiv poziția.

    Drumul este mai lung decât au estimat chiar și cei mai pesimiști [ori, realiști] cetățeni, în 1990. O fi fost lipsit de scrupule, dar dl S Brucan știa bine ce este politica și cum funcționează.

    Cetățenii nu au nevoie de mult pentru ca psihologic să simtă progresul și să fie satisfăcuți politic: vor doar ca mâine să fie puțin mai bine decât astăzi. În fiecare „mâine”. Or, România la 20 de ani de la marea Revoluție din Decembrie regresează, iar noile legi ale justiției, ordonanțele 13-14 șamd., ne trimit înapoi în anii 1990. Un sfert din populație a emigrat.

    10 august 2018 seamănă mult prea mult cu mineriada, acțiunile jandarmilor fără numere de identificare, provocările cu jandarmerița trimisă spre a fi agresată, sau cu echipa specială de intervenție a poliției, ori grupările de „ultrași” aduși printre demonstranții pașnici etc., amintesc de autoincendierea autobuzelor poliției de către Diamandescu-Chițac.

    Abia după 30 de ani, vedem zilele acestea începutul sfârșitului perioadei de tranziție postcomunistă în România. De ce tocmai acum? Cum vor decurge lucrurile și cum pot fi influențate? Șamd…. Acestea sunt temele pe care aștept să le abordeze autoarea în articolele următoare.

  4. Am citit pina la „crizele existentiale care ne bateau (ne bat) la usa, cum e încalzirea globala.”
    Am inteles: bateati strazile (si caldarimul cu peturile) si ati reusit sa lasati Rosia Montana cadou nepotilor; dece sa ne batem noi capul cu arealul de acolo?
    La fel i-ati alungat pe americanii de la Chevron, sa opreasca explorarea prin fracturare in vedrea prospectarii rezervelor de titei si gaze.
    „Incalzirea globala” exista de cind exista Pamintul. Poate sinteti prea tinara sa stiti ca acum jumatate de secol o alta stafie bintuia lumea: racirea globala
    si epuizarea rezervelor de titei.
    Succes fostilor oengisti intrati in politica si care au fost alesi la votul de ieri. Dar daca vin cu sperietoarea Apocalipsei „incalzirii globale”…

  5. Progresismul este revolutie perpetua. Daca cu are cauza, si-o face. BLM, Women’s March, Extinction Rebellion, March for Science, SlutWalk, Occupy, Rezist, you name it

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Emanuela Ignatoiu-Sora
Emanuela Ignatoiu-Sora
A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti. A continuat în paralel cu studii de lingvistică romanică şi de drept în Franţa. În 2010 a obţinut doctoratul în drept de la European University Institute din Florenţa, Italia. În prezent face cercetare juridică şi scrie cronici pentru LaPunkt.ro

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Cine moşteneşte poporul lui Vadim Tudor?

PSD se transformă treptat într-un fel de Grup de la Cluj transplantat, cu aceleaşi şanse incerte, în climatul exotic de Buzău. Facţiunea...

Racla şi linguriţa. Credinţa la vreme de molimă

La ȋnceputul lunii iunie, doar ce ieşea România de la zăvor, am publicat tot aici un text intitulat “Biserica Ortodoxă la vreme...

Alegeri cu cannabis în Ucraina, vecinul nostru cel mai important (după Moldova, Marea Neagră etc)

Duminică sunt alegeri locale în Ucraina, probabil cele mai importante în regiune pentru noi românii (evident în afară de cele prezidenţiale din...

Tranziția către 100% energii „verzi”- un exercițiu de gândire magică. Avem nevoie de evoluție sau revoluție?

Când, în februarie 2019, am prezentat pentru prima dată cititorilor platformei Contributors mega-proiectul Green New Deali, propus de...

Și dacă lecțiile neînvățate ale istoriei se răzbună?

"La fel ca pentru o călătorie, tot astfel, își adună înțeleptul și pentru viață proviziile cele mai...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.