vineri, august 12, 2022

Lupta cu îngerul Creția (1)

Unul dintre marii români ai secolului 20, pe care, admirându-i scrisul, l-am iubit, se cheamă Petru Creția. Spre finele preafrumosului său volum Epos și Logos. 25 de studii și interpretări (Ed. Univers, 1981) are trei articole dedicate eticii. Cel secund se cheamă 50 de gânduri despre bine și rău în sfera moralității și sintetizează ceea ce deja filosoful analizase un pic mai convențional-sistematic în Obiectul eticii (articolul anterior, prim, al secțiunii). Dat fiind că cea mai sinceră și cinstită dialectică stă sub metafora biblicei Lupte a lui Iacov cu Îngerul, voi lua aici la un refec discipolent amiabil cele 50 de teze ale lui Creția. De dragul originalului autor originar, modestul serial de față va fi un pic lung. De dragul elocvenței, ar fi fost adecvat a se numi Anti-Creția (glose despre 50 de teze clasice asupra moralității). De dragul diversei audiențe… e cum scrie sus.

Un clasicist masiv, Creția a scris adesea chiar mai șarmant și stilat decât marii eseiști francezi ai veacului său. Oricum, pe-acolo merită situat, deși-i întrece pe mulți în bagaj cultural. Pe de altă parte, să nu uităm că pe vremea sa formarea de clasicist însemna și o bibliografie dominată de excesiva apologie a eroului tragic, în care tragismul în sine, nu doar Eroul și eroismul, adesea erau confundați cu Idealul Etic. Despre etică și subsecventa (ori transcendentala) morală, Creția cearcă să rămână metafizic. Cel ce de regulă scrie de parc-ar cânta (egal imnic și liric), ba ar și dansa, substituind cu îndestulare ambele arte, în mica sinteză de teze etice încearcă să fie neamț pedant, apodictic, sentențial, suficient și definitiv. Totuși, nu fără ca uneori să se mai scape. Lămurită anterior de Creția drept „vorbire despre vorbirea etică”, metaetica poate fi descriptiv-analitică, atunci când e discurs scolastic, ori eliptic sugestivă, cum sunt nu numai tezele maestrului, ci și apostilele/paralaxele anti-teze de față, adresabile nicidecum tuturor/orișicui.

„1 Despre bine și rău, în sens etic, nu se poate vorbi decît în sfera libertății.”

Atâta vreme cât libertatea nu este statuată ontic, nici stabilită ontologic, autonomia eticii nu e  nici măcar sugerată, darmite propusă (Fapt Ontic). Și fiindcă ceva de-acest ordin era de așteptat din partea unui concentrat de tratat, Creția pare a se reține de la bunînceput oarecum în proximitatea teritoriului antropo-social. De altminteri, „tributar” mai înainte de toate clasicilor antici (pentru care nici zeii nu erau/puteau fi liberi, având propriul determinism: soartă/destin), nici clasicistul contemporan nu putea să încerce „idealismul” postulării vreunei etici ontice (ființiale măcar) și eventuale speculații despre ontologia eticii, imediat legată și de vreo libertate ontică/absolută, cum poate ne-ar fi plăcut unora.

„2 Libertatea este capacitatea de opțiune a unei voințe concrete, într-un spațiu concret.”

Un asemenea adevăr nu sună deloc bizar în urechile unui occidental. În ochii unui oriental urmând a suna de-a dreptul absurd, inachiesabil. Deoarece pentru primul „concretul” nu e deloc carceral, iar dacă totuși e îngrădit și neprietenos omul încă mai are libertatea/capacitatea de a-l contesta, modifica, ori pur și simplu părăsi. În vreme ce pentru oriental aserțiunea e o contradicție-n termeni, intervalul dintre libertate și „spațiul concret” e cvasi-infinit, ecuația filosofului apropiind concepte aproape paralele, primul situat la ceruri, secundul doar pe-un pământ vremelnic. Față de cel din urmă omul oriental permițându-și chiar luxul libertății de-al răbda, de nu chiar a-l disprețui. Cât despre români, în schimb, fraza tezei 2 răsună dramatic. Căci în „anii lui Creția” condiționările concretului omenesc erau impuse polițienesc de rigid și brutal, capacitățile de opțiune erau reduse, opțiunile însăși neavând cum să se ivească, spontan/liber, în mințile subjugate proiectului politic comunist, al ironicei/cinicei „etici și echități socialiste”. Oricum, o frază ca asta a tezei nu supăra cu absolut nimic retorica politico-socială oficială, ci dimpotrivă. Dincolo de orice adecvări logice, i-am zis frazei/tezei „dramatică” tocmai din perspectiva umanistă, din compasiune pentru cititorii vremii, care puteau vedea aici o confirmare a nenorocitului de concret sociopolitic de suportat.

„3 Nu orice opțiune se înscrie în cîmpul moralității, ci numai aceea care se raportează la binele și răul etic.”

În sine, fraza e perfectă. Infailibilă. Atât doar că ea, urmată fiind de „teze” cu atribut de glose (aditive sau cumulative), adică nu de crescendo vectorial, perfect coerent logic, tema/ideea sa va reveni aproape ranversat sau amendat. Căci nu stabilește irefutabil diferența/distanța/ierarhia dintre moral și etic, grăbind inserția coordonatelor bine/rău. Deci să lăsăm fraza neatinsă, urmând poate a reveni. De altminteri mai multe „suspensii” capătă replici/răspunsuri peste și printre alte teze, așadar episoade.

„4 Orice act care nu transcende autointeresul rămîne în sfera utilității.”

Petru Creția propune o convenție, o discriminare (aș zice utilă) între bine și util. În vreme ce alții vor fi putut vorbi mult și bine despre utilitatea sau/respectiv gratuitatea binelui, mai ales că enorm de mulți consideră că trebuie să fie și multe rele folositoare omului pe pământ. (Socialiști, comuniști, fasciști, războinici și revoluționari au susținut și vor susține oricând așa ceva.) Dar cugetătorul trebuie urmărit în sensul lexicului pe care el însuși ni-l propune.

„5 Binele etic este opțiunea liberă în act pentru un bine transindividual.”

Bine că insertează precizarea „în act”, altminteri o opțiune liberă doar imaginată sau exprimată (de amorul imaginației sau teoriei) nu e doar factice, n-ajungând la vreun bine, doar transformarea binelui în bun substanțiind, ponderalizând, însemând totul.

„6 Binele transindividual poate fi numit metaforic lege morală.”

Omagiu (terminologic) lui Kant, cuvântul „metaforă” poate fi eludat. Mai simplu și clar poate rămâne: numai binele transpersonal/transindividual este moral/etic. Căci oricât de lejer/metaforic ai lua termenul „lege” greu te poți desprinde de raportarea la aritmetica absolută/indiscutabilă a juridicului. Depășind legea (de tip cod civil și penal), morala începe doar acolo unde, nelipsit de lege, omul își asumă libertatea și riscul de a duce la extreme, pentru sine însuși, încă neprevederile legii. Adevărata morală arată drept performanță exemplară, care nu doar a înglobat deja orice lege comună, ci începe dincolo și merge mult mai departe de lege.

„7 Răul etic este abaterea de la legea morală sau nesocotirea ei.”

Dacă Petru Creția chiar a vrut să absolutizeze „legea morală” (kantian lucru în sine), deci să facă din termeni empirici sau metaforă un universal sau concept de aceeași demnitate a Eticii, Moralei, Binelui/Răului Etic, sigur că abaterea sau nesocotirea (Legii Morale) poate defini răul etic. Numai că procesul ridicării de termeni la rang de concept (la unii/alții escaladă a înobilării conceptuale) e virtual pândit și de tentația echivalării facile. „Legea morală” e aici un universal absolut (religioșii i-ar zice chiar Dumnezeu), mai mult postulat decât tangibil, în vreme ce „răul etic” rămâne proxim reificărilor, ocurențelor, împlântărilor și întâmplărilor în realul concret. Și dacă tot am pomenit de Dumnezeu, să ne amintim și cazul unui alt personaj foarte subțire, dr. Corneliu Mircea, care în aceiași ani comuniști publica o metafizică ce vorbea despre Ființă aproape ca-n psalmii liturgici, imediat după 1989 trecând la limbajul și scrisul de clară și pură mistică ortodoxă. Sau cazul mai popularului Ioan Alexandru, care sub masca patriotismului naționalist funcționa drept poet hieratic și criptocreștin, după ‘89 rămânând fățiș și public un misionar al obșteștii credinți. (Poate, undeva/cândva, o comparație a traducerilor făcute Cântării Cântărilor de către P. Creția și I. Alexandru ar fi interesantă.)

„8 Binele etic poate fi rău în sfera utilității, iar răul etic poate fi un bine utilitar. Ele pot și să coincidă, dar rămîn distincte prin calitatea sau orientarea voinței care le îndeplinește. Deci nu orie act conform cu legea este un act etic.”

Aici axiologia lui Creția se înădește cu praxiologia. Utilitarul introdus provine din doctrina pragmatismului american și cearcă din răsputeri să n-aibă ori să n-aducă nimic marxist cu sine. Dialectica individual/transindividual, dar mai ales dreptate/nedreptate, de mai departe, vor agrava și complexa sistemul rezumat de Creția. Cât despre aporia finală („nu orice act conform cu legea este act etic”), își va găsi pe parcurs alte și-alte nuanțări/justificări/relevanțe, atât că în momentul de față o relativizare de tipul nu orice act legic e ȘI act etic, ajutând. Sublinierea eticii și moralei ca debutând dincolo de limitele legilor comunitar stabilite/declarate nu poate fi nicicând neavenită.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Ca părere, Petru Creția a fost superior artistic, filozofic și etic lui Cioran și Noica, apropiindu-se de complexitatea lui Blaga. Este foarte bine că opera acestui autor complet este repusă în discuție, mai ales acum când lipsa de valori a lumii românești este evidentă.

  2. Astăzi, când mai toată lumea decidentă s-a convins că predarea limbii române e altceva decât educația pentru lectură în bibliotecă și sunt mai eficiente benzile desenate, raritatea lui Petru Creția constă în bizareria că i-a dat atenție lui Eminescu.

  3. Legat de superioritatea etică nu stiu ce sa spun, lucrurile sunt discutabile in aceasta arie. Dar cu siguranta ca nu i-a fost superior filozofic lui Noica si nici stilistic lui Cioran. A nu se confunda eseistica si fragmentul cu sistemul filozofic bine articulat pe care ni l-a oferit Noica, doar Blaga a mai dat un sistem filozofic atât de bine articulat. Stilistic (sau artistic) Cioran e mult peste Creția, indiferent cât respect ii poarta autorul articolului sau dvs.

  4. In zonele inalte si rarefiate alr culturii nu exista competitie intre marii ganditori, nici clasamente. Sigur fiecare din noi are o anume inclinatie a citi si place ceva anume, dar a spune ca x este superior lui y este o prostie. Si anume, mare!Se poate spune ca Schopenhauer a fost superior lui Kant sau Nietzsche lui Heidegger?Da, poate pe la Pocreaca, unde intelectualii cu lecturi asimilate fortat , dezbat chestiile astea la o bere.

  5. Acest intelectual subtire, acest ganditor profund a fost rupt in bataie de hoardele chemate la Bucuresti de dictatorul neocomunist Iliescu, in iunie 1990. Odata cu el, au fost schilodite etica si logica, care mai umbla si astazi cu capul spart.
    Totul pentru Front, totul pentru victorie!

  6. Există competiție si in zonele înalte ale culturii. Vechii greci organizau deseori competiții între autori (mari si la acea vreme) de tragedii (vezi Broastele lui Aristofan) in care câștigătorii erau răsplătiți. A spune că nu există competiție în zonele înalte ale culturii face parte din trendul egalitarist actual, chiar dacă nu pare asa de evident la o primă lectură a comentariului Dvs. Competiția era necesară atingerii excelenței, lucru demodat astăzi unde toată lumea e musai să fie considerată egala. Kant e superior filozofic lui Nietzsche sau lui Schopenhauer in primul rand prin marea influenta exercitată asupra istoriei ideilor și prin rigurozitatea argumentelor sale. Spun filozofic. Noica spunea că există 2 mari filozofi și 2 profesori de filozofie, cei dintâi fiind Platon si Hegel iar ceilalți Aristotel si Kant. Din start era operată o ierarhie. Si nu cred ca Noica era genul de intelectual cu lecturi asimilate forțat pe care le dezbate la o bere.

      • la prima intrebare nu sunt calificata sa raspund. Nu am studiat. Nici macar nu stiu daca este valabila. Exista filozofii care permit sau promoveaza infatuarea, aroganta si narcisismul?
        Evident, nu Kant, pt care Benevolenta ( nu stiu exact cum se traduce Good will) este singurul lucru bun absolut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro