joi, aprilie 25, 2024

Lupta pentru ‘locale’: despre independenţi

Cu aproape o lună până la alegerile locale, încep să zumzăie în mediu (prin media) felurite informaţii, de la mostre de ridicol cum ar fi pre-campania (sic!) organizată de PRM, la traseism şi trădare – mascate abil sub mantia dizidenţei (de partid) dar care păcălesc din ce în ce mai puţină lume.

Că avem o clasă politică (în genere) predispusă la bâlci şi afaceri personale, nu mai miră pe nimeni de mult. Încă de mai bine de un an se lansa (de exemplu aici) ideea unei construcţii politice noi, care să nu mizeze pe bani negri (nici măcar gri), să fie transparentă şi corectă în ceea ce priveşte deciziile, în care să nu fie primiţi colaboratori / informatori ai securităţii oricât de multă putere sau bani ar etala (se aude şi la PNL?), care să furnizeze mecanisme clare de revocare din funcţie a aleşilor care greşesc (grav) cu sau fără intenţie.

Dar cum vorba multă şi intenţiile bune nu ţin loc de experienţă şi/sau finanţare, acea construcţie politică a rămas la stadiul de groapă pentru o viitoare fundaţie, pe care fundaţie poate, alte generaţii să apuce să construiască ceva.

Până atunci, însă, vă propun analiza unei idei: candidaţii independenţi (reali).

Din start vreau să insist pe faptul că o asemenea soluţie – susţinerea candidaţilor independenţi – nu se poate face “cu ochii închişi”, doar în virtutea independenţei şi nici nu poate reprezenta o strategie pe termen lung. Fiecare candidat independent trebuie analizat (ca orice alt candidat) şi pus faţă în faţă cu întrebări ca “cine e?” şi “ce vrea?” dar mai ales “putem avea încredere în el?”.

În plus, am fost deja “muştruluit” pentru ideea de a sprijini oameni apolitici (sau “anti-politici”) spre o funcţie şi un sistem care pot exista doar politic. Sunt de acord, dar aici nu este vorba despre fronda, despre a fi anti-sistem, anarhist în vreun fel sau vreo direcţie. E vorba de aici şi acum, de forţarea structurilor existente, care profită de lipsa de alternativă pentru a-şi justifica galeria de erori şi orori.

Pentru că fiecare partid arată spre adversari, spunând că sunt mai răi, în loc să arate ce fac ei bine şi care sunt oamenii competenţi şi oneşti pe care-i promovează, independenţii pot fi alternativa. Existenţa lor, este în acest moment, după cum foarte bine scrie Marius Borţea în Kamikazepentru noi, ăştia sătui să alegem între a vota răul mai mic sau a sta acasă de alegeri, un miracol sau ceva pe acolo”.

Revenind la ideea iniţială, aş vrea să subliniez cuvântul real. Aura independenţei – şi potenţialul ei politic de moment – a fost remarcată şi de unii dintre cei împotriva cărora se îndreaptă dispreţul şi antipatia care au generat mişcarea anti- “clasa politică”. Oameni înregimentaţi evident, cum este cazul lui Sorin Oprescu, dar şi oameni de partid marginalizaţi (cum ar fi Mugurel Sârbu, Gheorghe Roman şi mulţi alţii), încearcă să se adape din jarul mocnit al independenţei, în speranţa că le va da aripi în alegeri, punând la încercare cetăţeanul mai mult sau mai puţin turmentat – eu acum în cine să mai am încredere?

În mod surprinzător, astfel de persoane – demne de încredere – există. Pe situl www.independentii.ro de exemplu, sunt deja nouă candidaţi independenţi reali care pot să nu fie perfecţi, dar au mari şanse să fie mai oneşti şi mai competenţi decât cei scoşi la înaintare de partide.

Din Arad, Alba Iulia, Braşov, Bucureşti, Deva, Mangalia şi nu numai, majoritatea au ceva în comun: sunt sprijiniţi de societatea civilă (asociaţii, organizaţii non-guvernamentale) semn că aceasta din urmă începe să-şi dezmorţească gleznele şi să iasă la joc.

Poate partidele vor învăţa ceva şi vor face reformele interne atât de necesare, vor atrage şi vor promova astfel de oameni.

Sau poate că vor continua strategia autistă actuală şi vom asista la crearea unei reţele de independenţi, care în patru ani va avea suficient timp şi va câştiga suficientă experienţă încât să devină forţa politică aşteptată!

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Sunt curios daca Nicusor Dan va strange semnaturile necesare candidaturii.

    Insa, simpla existenta a independentei politice nu garanteaza nimic. Un primar care nu „are” consilieri este mancat

  2. imi place sa citesc contributors;in afara citorva personaje comuniste recunoscute(pe care normal evit sa le deschid)scriu aci oameni care nu manipuleaza.
    totushi;independentziilor cred eu,le va fi greu sa formeze un partid,ca de aia sint independentzi!?nu? onoarea si onestitatea sint insushirile care sint lipsa in lumea politica rumineasca,dar doar astea nu ajung ca sa fii partid

    • Scopul NU este formarea unui partid!

      Scopul este ca omul de rand sa primeasca in sfarsit serviciile pe care ar trebui sa le primeasca, iar asta n-are de-a face cu politica ci cu transparenta, eficienta si buna credinta a administratiei locale. Intr-o tara „ideala” orice administratie ar avea reprezentanti de buna credinta si ar lucra transparent si eficient. Cum la noi pana una-alta nu prea este cazul, avem nevoie ca aceste calitati sa ne fie oferite de primari/consilieri nesupusi constrangerilor de partid – deci independenti.

      Daca viitorul va schimba situatia in care zac marile partide actualmente, sau se vor afirma altele mai curate, vom vedea atunci. Pentru moment, independentii :)

  3. Discuţia despre apolitici sau antipolitici am mai avut-o şi am crezut că am ajuns la o întelegere comună în acestă chestiune. Independenţii, cetăţenii care au diverse opţiuni referitoare la treburile publice, şi mai ales cei care candidează, fac politică şi e bine că fac politică. Că politica lor nu este una partizană, că nu reprezintă un partid, asta e altceva. Noi nu de politică trebuie să ne ferim, ci de modul partizan de a face politică cu care ne-au obişnuit partidele din ’90 şi până acum. De fapt de ce este detestată politica partizană? Eu cred că răspunsul este acela că partidele actuale fac politică, în principal, în interes propriu, iar interesul politic detestat de mulţi dintre noi este de fapt interesul propriu al partidelor care este pus înaintea interesului public. De câte ori ne-am întâlnit oare cu un interes politic pur şi simplu, dezinteresat (sic!) care înseamnă promovarea unor idei şi valori politice care nu aduc un avantaj direct, de putere sau influenţă, partidului care îl promovează?

    Independenţii (faţă de partidele politice existente) trebuie să fie întotdeauna o alternativă. Dacă ne vom lăsa doar pe mâna partidelor politice, actuale sau viitoare, vom avea întotdeauna opţiunile de vot limitate. Pentru asta însă, trebuie să ne luptăm foarte serios ca legislaţia să fie mult mai permisivă cu candidaturile independente (nepartinice) fiindca este în interesul nostru să avem mai multe opţiuni şi partidele actuale din parlament, care fac legile, nu au nici pe departe acest interes şi vor împiedica cât vor putea astfel de candidaturi.

    Cine sunt Mugurel Sârbu şi Gheorghe Roman? Nu cred că este inspirat să faceţi referire, într-un articol destinat publicului, la persoane care nu au nici o notorietate, nu sunt cunoscute aproape de nimeni.

    Nu cred că avem nevoie de o forţă politică nouă, aşteptată, ci de mai multe; de o diversitate de forţe politice noi, serioase, care să reflecte diverse opţiuni politice. Ceea ce cred că asteptăm este apariţia unor forţe politice fundamental diferite de cele actuale, ca mod de a înţelege şi de a face politică. Aşteptate sunt forţele politice care ar trebui să fie grupări de cetăţeni activi pe care îi leagă, în principal, valori şi credinţe comune şi care doresc în primul rând să îi reprezinte cât mai bine pe cei care le împărtaşesc aceste idei. Aşteptate sunt forţele politice care nu îsi propun să dobândească avantaje personale sau pentru organizaţie şi care, paradoxal, nu îsi propun, ca scop principal, cucerirea puterii, ci doar o cât mai bună reprezentare a alegătorilor în forul în care sunt aleşi, respectiv în Parlament sau în consiliul local. Participarea sau susţinerea unui guvern sau a unui primar trebuie să derive din scopul principal care nu trebuie să fie decât, asa cum am mai spus, buna reprezentare a celor care i-au ales. Dar, pentru ca să se întâmple asta este nevoie de acelaşi efort comun care să ducă la liberalizarea condiţiilor de funcţionare a unui partid politic. Acesta este însă doar o premisă obligatorie pentru care ar trebui să se lupte orice cetăţean căruia îi pasă de ce se întâmplă cu această ţară şi cu societatea în care trăim.

    • Problema aparitiei unor forte politice noi rezida in neincrederea fata de politica a romanilor, a lipsei de implicare civica cultivata, desigur, de catre actuala clasa politica. Nimeni nu este interesat din cadrul actualei clase politice sa implice cetateanul in luarea deciziilor; de aceea cel mai bun lucru pe care il poate face un roman este sa candideze ca independent. O avalansa de candidati independenti ar pune in dificultate pe cei care ne conduc de 22 ani.

      • De acord. Este o solutie, dar care se lovete de mai multe piedici. O candidatura independenta este nefiresc de dificila, actuala reglementare impunand conditii greu de indeplinit tocmai pentru a impiedica astfel de candidaturi. Apoi, pentru a fi ales trebuie sa fi cunoscut, simplul statut de independent neputand sa-ti aduca voturi. Pentru a fi cunoscut trebuie sa fi activat intr-un mediu public in care sa-ti fi exprimat valorile si optiunile. Astazi sunt putine astfel de persoane care sa aiba sansa de a fi alese ca independenti. Nu spun ca nu trebuie incurajate acest gen de candidaturi, dar sa nu ne iluzionam ca vor obtine si voturi. Pentru ca astfel de candidaturi sa aiba rezultate semificative ar trebui sa existe un activism social si politic mult mai dezvoltat. Adica sa fie mult mai multe persoane care sa fie active social pe care alegatorii sa-i cunoasca si, in cazul in care candideaza ca independenti, sa-i si voteze, adica sa le acorde incredere.

    • ” Noi nu de politică trebuie să ne ferim, ci de modul partizan de a face politică cu care ne-au obişnuit partidele din ’90 şi până acum. […] partidele actuale fac politică, în principal, în interes propriu, iar interesul politic detestat de mulţi dintre noi este de fapt interesul propriu al partidelor care este pus înaintea interesului public. De câte ori ne-am întâlnit oare cu un interes politic pur şi simplu, dezinteresat (sic!) care înseamnă promovarea unor idei şi valori politice care nu aduc un avantaj direct, de putere sau influenţă, partidului care îl promovează?”

      Corect. Cand ma uit la declaratii, la traseism, la cat de putin conteaza pentru oamenii care sunt promovati sa ai o idee despre unde vrei sa ajungi si mai ales cum, mi se pare ca totul e o retea menita sa conserve un status quo ce convine.
      De asta mi se pare important orice element de presiune. E destul de evident ca un asemenea sistem se poate schimba doar prin presiune puternica, din diferite directii.

      „Cine sunt Mugurel Sârbu şi Gheorghe Roman? Nu cred că este inspirat să faceţi referire, într-un articol destinat publicului, la persoane care nu au nici o notorietate, nu sunt cunoscute aproape de nimeni.”

      Da, cei doi sunt mai putin cunoscuti, dar sunt oameni peste care am dat intamplator, cautand candidatii independenti. Sunt multi ca ei si sunt reprezentativi pentru modul in care oamenii se folosesc de orice strategie ca sa mai muste putin din osul puterii.

      „Nu cred că avem nevoie de o forţă politică nouă, aşteptată, ci de mai multe; de o diversitate de forţe politice noi, serioase, care să reflecte diverse opţiuni politice. Ceea ce cred că asteptăm este apariţia unor forţe politice fundamental diferite de cele actuale, ca mod de a înţelege şi de a face politic..”

      Da, modul de a face politica trebuie sa se schimbe, corect. Dar sa asteptam ‘mai mult forţe politice’ când nici măcar una nu pare să apară e ca şi cum am pune căruţa înaintea cailor.
      Până la urmă, cum ziceam mai sus, un simplu partid (să nu mai ne ‘cosmetizăm’ folosind expresia ‘forţă politică’), dacă ar reuşi să implementeze un model nou dar să se şi organizeze suficient de bine încât să ajungă măcar în Parlament, un astfel de partid ar putea să-i forţeze pe resul să-şi schimbe strategiile.

      • Definirea regulilor de bază ale politicii nu trebuie să fie la îndemâna politicienilor sau nu în principal. Acestea trebuie să fie definite de societate, de alegători, mai precis de cetăţenii activi din societate, cei cărora le pasă, adică de ceea ce se cheamă societatea civilă. Dacă nu vom înţelege că NOI trebuie să facem regulile jocului, Ei nu se vor schimba niciodată.

        Când m-am referit la acele persoane necunoscute nu am vrut să spun că nu trebuia să vorbiţi despre ele, ci doar că ar fi fost necesar să spuneţi şi cine sunt. Le spui doar numele celor care au dobândit notorietate.

        O singură forţă politică “altfel” are toate şansele să devină un nou eşec. În primul rănd că nu cred în partidele care pot reprezenta toate interesele dintr-o societate. Adică, dacă eu şi cu dumneavoastră avem păreri şi valori complet diferite în chestiuni fundamentale am fi obligaţi să votăm cu acelaşi partid, fiindcă avem doar unul format din oameni cinstiţi, profesionişti şi dedicaţi binelui public. Nu cred că este bine. Pe de altă parte, lipsa de alternative va face ca acest partid ideal, “altfel”, să devină la fel cu celelalte. Şi nu cred că poate exista un partid “altfel” doar prin simpla voinţă a membrilor săi, ci prin modul în care societatea înţelege să-şi selecteze aleşii. Vom avea altfel de politicieni atunci când vom face o selecţie mai bună. De aceea cred că trebuie să avem cât mai multe opţiuni, ca să îi vedem pe fiecare, în timp, cum se comportă pentru a face acea selecţie mai bună. Problema cea mare este că nu avem de unde selecta, fiindcă accesul la jocul electoral este foarte puternic împiedicat de actuala clasă politică prin reglementările existente. De aceea eu cred că urgenţă maximă este implicarea societăţii civile în redefinirea sistemului electoral şi a regulilor privind înfiinţarea şi funcţionarea partidelor politice. Nu îi vedeţi cum discută despre sistemul electoral doar cu uşile închise, fiecare partid încercând să propună un sistem care să-l avantajeze, fără ca în prim plan să existe interesul alegătorului de a fi reprezentat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Cucu
Ciprian Cucu
Ciprian Cucu este Preparator Universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” la Departamentul de Matematică-Informatică și doctorand în Informatică Economică la Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj Napoca. În prezent lucrează la un proiect de cercetare în domeniul tehnologiilor educaționale la Universitatea din Zurich, Departamentul de Informatică, ca parte a tezei de doctorat.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro