Lysistratismul-o istorie

Nu știu dacă, atunci când s-a apucat să scrie Lysistrata, dragostea mea, binecunoscutul dramaturg Matei Vișniec a avut în minte o foarte frecvent citată frază datorată  celebrului teoretician și strateg militar Carl Philip Gotlieb von Clausevitz. Care susținea că starea normală a omenirii ar fi războiul. Știu doar, grație unei mărturii a scriitorului, mărturie inserată în foaia-program a spectacolului cu sus numita piesă, spectacol de la Teatrul Szigligeti din Oradea, că procesul de elaborare a textului s-a consumat între decembrie 2021 și februarie 2022. Adică  exact în vremea în care în presa europeană erau din ce în ce mai prezente avertismentele privitoare la iminența declanșării unei noi conflagrații. Și aceasta din cauza faptului că, așa după cum scrie Matei Vișniec, “europenii și-au dat seama, la începutul anului 2022, că pe fond de pace, de societate de consum, de expansiune a industriei de divertisment și de fascinație pentru lumile virtuale au uitat că libertatea trebuie apărată cu armele”.

Despre respectiva uitare și despre necesitatea unui anume echilibru este, la urma urmei, vorba în sus numita piesă. Care și constată, și avertizează.  Servindu-se pentru aceasta de mijloacele și instrumentele comediei. O comedie în care Vișniec și dialoghează, și polemizează cu întemeietorul genului, grecul Aristofan.

Formula aleasă de dramaturg este aceea a teatrului în teatru. Adică a unui mega-spectacol care se naște sub ochii noștri și în care este actualizată povestea Lysistratei și a unui grup de femei care au avut năstrușnica idee de a opune gustului exacerbat pentru război al soților o grevă sexuală. Grevă ce și-a dovedit o vreme eficiența. În ultimă instanță, la capătul unor negocieri în care femeile s-au dovedit a fi și mai categorice, și mai inteligente, bărbații au cedat șantajului. Așa că au făcut voia femeilor, și-au scos și din vocabular, și din conștiințe tot ceea ce înseamnă arme, război, luptă. Înlocuindu-le cu ceea ce poetul numea luxe, calme et volupté. Ori cu ceea ce în literatura medievală  franceză este numit sub  genericul  oisiveté. Aceasta până în clipa în care a sosit vestea iminenței unui nou atac al perșilor.

 Îngrijorate de starea de nepregătire și de indiferența soților, femeile s-au adresat iarăși Lysistratei ajunsă nonagenară. Care le-a sugerat diverse soluții, printre care și una menită să salveze de la o presupusă extincție rasa europeană.

Formula teatrului în teatru, recursul la un corifeu (foarte bine, viu, dinamic, autoritar așa și atât cât trebuie jucat de Dimény Levente), corifeu care are și misiunea păstrării ordinii în rândul personajelor,unele neștiutoare, altele din calea afară de vocale,  îi permite dramaturgului aliajul trecut-prezent pe care se fundamentează esența piesei. Matei Vișniec propune un joc pe claviatura timpului, cu repetate salturi de la Antichitate la prezent.  Ca și cu acute incursiuni în dezordinea îngrijorătoare a lumii actuale. Abil concretizate în text ca și în spectacolul regizat la Oradea de Anca Bradu și prin apariția unei tupeiste reporterițe TV (Trabalka Cecilia), și prin recursul la inserarea de vox-uri (realizate cu participarea unor actori fie profesionișți, fie de bonne volonté precum Baliga Anita, Barabás Hunor, Barkóczi Réka, Bódis-Kosoczki Gergő, Ghenț Adrienn, Hajdu Géza, Kerekes Dalma, Márton Bence, Nosz Tamás, Porszter Abigéla, Scurtu David) și parodierea unui talk-show de televiziune (Fodor Réka și Kovács Levente jr.).

Care e mesajul spectacolului? Cred că el este conținut în dictonul horațian Est modus in rebus. Dacă nu cumva chiar în ceva de genul Paza bună trece primejdia rea. Lucruri ce par a fi uitate de lumea scoasă din țâțâni în care trăim.

Cum se concretizează scenic mesajul în chestiune? După părerea mea, într-un spectacol în linii mari bun, poate nițeluș cam lung, uneori marcat de obositoare repetiții. Un spectacol care cred cp ar fi câștigat mult dacă regizoarea ar fi operat o seamă de restrângeri și amputări în text.

Lysistrata, dragostea mea de la Teatrul Szigligeti din Oradea își găsește puternici piloni de susținere în muzica de scenă compusă de Ovidiu Iloc. Pe care pe alocuri poate că aș fi dorit-o nițelus mai veselă. Ovidiu Iloc a asigurat deopotrivă pregătirea muzicală a actorilor, iar rezultatele în acest domeniu sunt cu totul remarcabile. Unor artiști pe care, din apariții scenice anterioare, îi știam ca buni cântăreți (îi amintesc aici pe Tasnádi -Sáhi Noemi, Töth Tünde, Trabalka Cecilia, Kocsis Anna, pe Nagy László Zsolt, actor tânăr pe care mă bucur să îl văd tot mai sigur pe sine și în evoluții din ce în ce mai complexe, și pe deja menționatul Dimény Levente) alăturându-li-se și ceilalți componenți ai distribuției. Adică Ilyes Klaudia, Szabó Eduard, Tőtős Ádam și deja amintiții Kovács Levente jr. și Fodor Réka. S-a muncit mult și cu rezultate absolut remarcabile la armonizarea vocilor așa încât corurile sună foarte bine.

Am înțeles necesitatea ca Lysistrata nonagenară să fie jucată (altminteri foarte bine) de Tóth Tünde, mi-au scăpat însă motivele reale pentru care Lysistrata tânără este interpretată de două actrițe și ele foarte bune. Ilyes Klaudia și experimentata Tasnádi- Sáhi Noémi. S-a vrut oare ca prin asta să fie subliniată ideea că în fiecare femeie se ascunde o Lysistrată? Că revolta apare la diverse vârste?  Nu prea cred că era nevoie. Cum nu era deloc nevoie nici de patinele cu rotile cu care este înzestrată prima Lysistrată.

Scenografia creată de Andra Visniec este elegantă, echilibrată, eficientă. Uneori însă o încarcă, din păcate, inutilul exces de video și de vizual (Bozsodi –Nagy Zoltan, Dan Băsu, Marton Bence, Vigh László Miklós). Chiar nu mi se pare că ar fi fost nevoie ca atunci când se vorbește despre felurite păsări acestea să ne fie și desenate. Cred, în schimb, că s-ar fi impus ceva mai mult umor din partea regizoarei. Cel din voxuri nu mi s-a părut tocmai suficient și e cam la prima mână. Aș fi dorit ceva mai de substanță. Lucru plasat în cele mai relevante segmente din spectacol.

 Teatrul SZIGLIGETI din Oradea

LYSISTRATA, DRAGOSTEA MEA de Matei Vișniec

Regia: Anca Bradu

Scenografia: Andra Vișniec

Muzica: Ovidiu Iloc

Mișcarea scenică: Dimény Levente

Video&Visual: Bozsodi –Nagy Zoltan, Dan Băsu, Marton Bence, Vigh László Miklós

Cu: Ilyes Klaudia (Prima Lysistrată), Tasnády-Sáhi Noémi ( A doua Lysistrată), Tóth Tünde (A treia Lysistrată), Szotyory József, Nagy László Zsolt (Soțul Lysistratei), Dimény Levente (Corifeul), Fodor Réka, Kocsis Anna, Trabalka Cecilia, Kovács Levente, Szábó Eduard, Tőtős Ádam (toți în mai multe roluri) și Baliga Anita, Barabás Hunor, Barkóczi Réka, Bódis-Kosoczki Gergő, Ghenț Adrienn, Hajdu Géza, Kerekes Dalma, Márton Bence, Nosz Tamás, Porszter Abigéla, Scurtu David (în inserturi video)