vineri, noiembrie 8, 2024

„M-am înşelat. Lumea nu mă vrea”. Armenia, victoria celor fără de putere

Puncte cheie:

  • Undeva, în Caucazul de sud, atât de puţin cunoscut şi de prezent în spaţiul public şi în conştiinţa occidentală, acolo unde se termină Europa creştină (sau, mai corect, istoric vorbind, unde „începe Europa creştină”, Regatul armenilor fiind primul stat care a adoptat creştinismul ca religie oficială, în anul 301), în zona aceea „crepusculară” din uriaşii Munţi Caucaz, zonă de confluenţă strategică, politică, economică şi culturală dintre Rusia (lumea postsovietică) şi Orientul Mijlociu, un popor mic dar brav a dat dovadă de tenacitate şi dorinţă de schimbare politică, spunând NU la ceea ce părea deja a fi prea mult;
  • Puterea celor fără de putere a triumfat la Erevan, punând capăt celor 10 ani de conducere politică autoritară (cum altfel?) ai fostului preşedinte Serzh Sargsyan, care, după ce modificase Constituţia în 2015 pentru a da putere sporită funcţiei de prim ministru, începând cu următoarea legislatură (îşi pregătise deci perfect viitoarea poziţie politică, din timp), şi-a încheiat al doilea mandat trecând direct pe funcţia de premier, pe baza majorităţii din Parlament, pe care o deţine încă Partidul Republican, poziţie din care urma să aibă tot atâta putere câtă avusese ca preşedinte;
  • Fără majoritate în Parlament, fără partid, fără guvern, fără poliţie, fără jandarmerie, fără servicii secrete, zecile de mii de protestatari din Erevan (Armenia are doar trei milioane de locuitori), de 11 zile în stradă, l-au determinat pe Sargsyan să cedeze şi să renunţe la funcţia de prim ministru, în care fusese învestit de Parlament acum o săptămână. Gestul surprinzător a fost făcut chiar în ajunul celebrării Zilei Genocidului Armean (sărbătoare naţională), când, pe fondul nemulţumirilor populaţiei, ar fi fost posibil să iasă în stradă sute de mii de oameni la Erevan;
  • „M-am înşelat. Mişcarea de stradă este împotriva mandatului meu” [de premier], a spus fostul preşedinte şi (deja fost) premier, când a văzut că protestele nu contenesc, ci dimpotrivă, cresc în intensitate. Planul lui simplu, politicianist, bazat pe majoritatea parlamentară discreţionară și complet desprins de voința populară, nu a mers;
  • Ceea ce învăţase Sargsyan de la mentorul şi apropiatul său politic de la Kremlin, Vladimir Putin, nu a funcţionat în Armenia, mica republică postsovietică neînghiţind vechea stratagemă a „democraţiilor orientale” (vezi Rusia, Turcia, Egipt, China etc.), cea a trecerii Liderului Absolut de la o funcţie la alta, cu revizuirea constituţiei şi potenţarea funcţiei care urmează în „planul personal de carieră”, doar pentru a-şi prelungi sau permanentiza domnia politică;
  • Armenia se adaugă așadar unei liste a ţărilor din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene (Georgia, Republica Moldova, Ucraina) care, începând din deceniul trecut, au produs „revoluţii colorate”[1] menite să îndepărteze de la putere o serie de lideri care nu se mai dădeau duşi din funcţii – de la Voronin la Ianukovici – şi care, din diferite motive (politice, legislative, tehnico-organizatorice, logistico-financiare, acces la presă etc.) continuau să câştige alegerile, fie prin intimidarea ori eliminarea concurenţilor, fie prin acces inegal la resurse şi mass-media etc.;
  • Practic, din categoria ţărilor membre ale Parteneriatului Estic, în situaţia încremenirii la putere a liderului au mai rămas doar Belarusul lui Lukaşenko, cu acelaşi lider autoritar din 1994, și Azerbaidjanul, cu Ilham Aliev la putere din 2003. Iar dincolo de Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, îi găsim bineînţeles pe mult mai cunoscuții Putin şi Erdoğan, lideri absoluți în ţările lor de 18, respectiv 15 ani;
  • Democraţia îşi rescrie regulile peste tot în lume. Partidele încremenite şi nepopulare, care confecţionează „majorităţi parlamentare de carton”, bazate pe lipsa de interes a cetăţenilor pentru oferta politică şi implicit pe participarea scăzută la vot şi, ulterior, pe trocuri corupte şi cinice între lideri, se trezesc că nu mai pot face orice în Parlament şi nu mai sunt singure în ecuaţia puterii politice, fiind tot mai puternic contrate de un actor „politic” interesant, foarte dinamic, de multe ori impredictibil, cu o legitimitate pe care mulţi încă i-o contestă: Strada;
  • Cum şi dacă vor reuşi democraţiile parlamentare să convieţuiască pe termen lung cu Strada, în condiţiile în care partidele istorice refuză sau nu mai pot să se reformeze, rămâne de văzut. Alternativa ar putea fi pur şi simplu „pulverizarea” electorală a partidelor din mainstream, care nu înţeleg necesitatea „reinventării” lor politice urgente, aşa cum s-a întâmplat recent în Franţa şi Italia, sau la prezidențialele din Austria, parţial şi în alegerile din alte democraţii (Spania, Grecia, Cehia etc.), în care candidaţi ce păreau că vin „de nicăieri” și platformele lor, liberale sau iliberale, au obținut rezultate bune sau foarte bune, dacă luăm în considerare şi cazul Macron. Eșecul politicii clasice se vede peste tot, chiar dacă soluțiile diferă, de la țară la țară, în funcție de resursele existente;
  • Pentru Armenia, problemele nu se termină aici, iar greul abia începe. S-ar putea să urmeze multe dezamăgiri pentru protestatarii din zilele trecute, dar a fost dreptul lor să încerce o alternativă. Liderul opoziției, Nikol Pashinyan, a fost eliberat din detenție. Nu știm deocamdată ce intenții concrete are. Nu ştim dacă este liderul potrivit să conducă Armenia. Partidul Republican are însă în continuare majoritatea în Parlament. Erevanul nu are soluții economice și geopolitice de ieșire spre Occident. Dependența de Rusia este foarte puternică, iar ostilitatea în relațiile cu vecinii (Turcia, Iran, Azerbaidjan) va rămâne la fel de profundă. Conflictul cu Azerbaidjanul, din Nagorno-Karabah, poate reizbucni oricând, iar Turcia este tot mai amenințătoare. Democrația și economia locale sunt vulnerabile. Oricum am lua lucrurile, succesele Armeniei nu vor veni prea repede.

*

Armenia este o ţară mică, fără ieşire la mare, prinsă ca într-un clește între munţi masivi, amintiri istorice crâncene şi vecini ostili, oricum mai puternici militar şi economic decât ea, precum Turcia, Iran şi Azerbaidjan, ca să nu mai vorbim de respiraţia imperială a Rusiei, care se simte în tot Caucazul de Sud.

Doar micul vecin de la nord-vest, Georgia, îi mai poate oferi cât de cât o mică fereastră comercială şi geopolitică spre Europa, Marea Neagră şi Occident, insuficientă, se pare, pentru supravieţuirea, confortul şi securitatea ţării. Nevoia unui protector mare în apropiere a prevalat. Uniunea Europeană părea prea departe, dincolo de Georgia şi de Marea Neagră. Așa a ajuns Erevanul la compromisul numit „soluția Rusia”.

Izolarea geopolitică, blocarea căilor de acces spre Vest sau spre mare şi închiderea strategică de care suferă Armenia, la care se adaugă o cronică lipsă de resurse, au fost probabil motivele pentru care preşedintele Serzh Sargsyan, reales în 2013 pentru al doilea mandat, a preferat să nu semneze, la celebrul summit de la Vilnius, în noiembrie 2013, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi Acordul de Liber Schimb, optând pentru o apropiere politică şi economică de Rusia.

Anul trecut, Sargsyan (63 de ani) promisese că nu va încerca să-şi prelungească puterea la sfârşitul celui de-al doilea mandat şi că nu vizează postul de prim ministru. Nu spunea adevărul. Îl dăduse de gol revizuirea Constituţiei din 2015, prin care a transferat substanţial puterile de la preşedinte spre parlament şi guvern începând cu noua legislatură, deci spre un model de republică parlamentară. Nimic rău în asta, dacă manevra nu ar fi fost destinată doar pregătirii unei noi funcţii puternice, în folosul aceluiaşi Sargsyan. Văzuse că merge în Rusia, merge în Turcia (de la premier la preşedinte şi invers), de ce nu ar fi mers şi în micuţa Armenie? Fusese, deci, o reformă cu dedicaţie, aşa cum vedem că se întâmplă tot mai des în regiune, în care partide şi lideri aflaţi la putere schimbă legile în interes personal.

Din nefericire pentru Armenia, Uniunea Europeană și Statele Unite nu sunt în momentul cel mai prielnic cu putință, în care să fie dispuse să-și crească masiv prezența strategică în această mică țară muntoasă și fără resurse, aflată la granița dintre Europa și Asia, riscând să intre în confruntare pe acest teren accidentat cu Rusia, Turcia sau Iran.

Probabil, o posibilă soluție ar fi fost reușita de integrare a Georgiei, alături de care să realizeze o străpungere occidentală în Caucazul de Sud, între Turcia și Iran, o structură de două state proeuropene, conectată la Marea Neagră. Dar și aici jocurile par făcute de Rusia. Conflictele înghețate din Abhazia și Osetia de sud fac Georgia neeligibilă pentru NATO și Uniunea Europeană, deci și varianta unei conectări prin Georgia cade. Armenia pur și simplu nu poate fi extensia Occidentului în Caucazul de sud, fiind imposibil de conectat la economia apuseană și la sistemul de securitate al spațiului euro-atlantic.

Până să ne reamintim însă de marile probleme geopolitice ale Armeniei și de încercuirea ei nefastă, cu dramatice consecințe istorice, să ne bucurăm pentru reușita democratică a acestui popor curajos, care s-a opus pentru moment unui abuz politic al Partidului aflat la putere, dornic să-și permanentizeze liderul la conducerea țării, găsind tăria să spună Nu. Mai departe, vom vedea.

NOTE_____________


[1] https://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/13523270902860295

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Armenia face parte din Uniunea Vamală Euroasiatică rusească, e legată politic de Moscova. Armenia (rebeliune colorată 2018) are un protector în conflictul Nagorny Karabach cu Aserbaidjan: Rusia. Conflictele sunt multe în estul continentului. Autorul păstreaza scenariul „noi” contra „rușilor”?

    … „… Din nefericire pentru Armenia, Uniunea Europeană și Statele Unite nu sunt în momentul cel mai prielnic cu putință… „….

    E. Macron în vizită azi la D. Trump (am văzut pledoariile la TV) pledează pentru relații internaționale „multilaterale” într-o lume multipolară, cere lui D.T un dialog cu Rusia, Iran, Turcia în conflictele de azi. Locuitorii în Ucraina (rebeliunea portocalie) de est plătesc un preț prea mare pentru ajutorul „frățesc” rusesc din est? Locuitorii din Siria (cotele UE?) trăiesc în groază de multi ani masacrați de un „conducător iubit” sprijinit militar de Putin.
    Iranul e activ în zona orientului apropiat până la Marea Mediteraneană.
    Care ajutor, care garanții poate oferi Franța (Murir pur Danzig?, Polonia- Franța 1939) azi locuitorilor din estul continentului (Europa patriilor până la Ural, De Gaulle refuză o Uniune militară UE 1956, ține distanță de NATO/SUA).

    Când va fi ziua libertății și păcii pe pamântul nostru în flăcări, chinuit de măceluri războinice de atât de mult timp?

    Când va fi ziua cu Menschenkinder înfrătiți cum sugerează inelele olimpice?
    Nu avem alt pamânt al nostru.

  2. Pai tocmai aici e problema, cum spune autorul, nevoia unui protector mare i-a aruncat in bratele rusilor. Europenii si gringos au facut zero pentru a oferi armenilor o alta sansa. Nici Canada, sediul celei mai numeroase diaspore armene nu a facut nimic. Estimp, mai sexoasa Georgie, a beneficiat de suport american si german (Dr HG Wieck, fostul praesident al Bundes Nachrichten Dienst, a fost consilier al lui Shevarnadze). De ce? Petrolul azerilor, la pachet cu protectia mandrilor NATOisti turci? E de mirare ca au ajuns unde au ajuns? Ursul cand te ia in brate nu te mai lasa, intrebati-l pe Leonardo :)

  3. Bravo lor! Ar trebui sa fie o sursa de inspiratie si pentru protestatarii nostri. Asta se intampla cand stai 11 zile in strada non stop. Poti rasturna un guvern. Turcia ar putea fi solutia pentru Armenia, cu conditia ca Turcia sa-si schimbe politica, sa abandoneze prietenia cu Putin si sa se comporte ca un adevarat membru NATO.

    • Problema e ce faci după ce răstorni acel guvern. Pui un guvern tehnocrat, fără alegeri, iar după aceea te miri că iar au câștigat ”foștii”? S-a folosit deja de 3 ori până acum metoda asta, începând cu Stolojan, continuând cu Isărescu și ajungând la Cioloș. Chiar nu învățăm nimic, niciodată?

      Turcia n-are cum să fie soluția pentru Armenia, e exact ca și cum ai spune că Ungaria ar putea fi soluția pentru Transilvania.

      • Din nefericire, o parte din românii transilvăneni au început să reflecteze asupra soluției Ungaria-Austria. Cine ar fi crezut ?!!?
        Dar sunt momente in care exasperarea, la care i-a adus miticismul, fanariotizarea regățeană, face ca nicio alternativă să nu mai pară chiar hazardată. Privind la rușinea Teleorman-Pavianul cu mantie nici nu e de mirare.

        • Românii transilvăneni pot să reflecteze la ce doresc ei, însă punerea în practică a acelor reflecții ar da foc întregii provincii big time. Am folosit și eu ideea că peste 50 de ani ar putea exista din nou o frontieră la Predeal, dacă lucrurile continuă în direcția actuală. Dar asta ca argument în favoarea mutării capitalei undeva în zona Sebeș – Alba-Iulia – Blaj, nu ca argument în favoarea capacității Ungariei de a rezolva ceva în Transilvania.

          România e disfuncțională datorită mentalității bucureștene (balcanice, orientale, la modul general) în administrația publică, iar mutarea capitalei ar aduce mentalitatea transilvăneană în administrație în decurs de 1-2 generații. Însă Ungaria n-are nimic de-a face cu așa ceva, astea sunt probleme interne ale României. Exact cum problemele la care se referă articolul sunt problemele interne ale Armeniei, pe Turcia le poate eventual agrava, dar nu rezolva.

    • S-a intimplat si in Romania, dar ori ai uiat ori ai deschis computerul de-abia acum.
      Ultima data s-a incercat o ambitie, cu „guvernul meu” si a iesit cistigator iarasi GIO.
      In Armenia a fost inlocuita clona lui Putin doar.
      Caci noul premier, Karen Karapetian, a mai fost premier, ba si angajat de rang inalt la Gazprom
      (mai exista asa cazuri!). Si e un apropiat al demisionarului Serj Sargsian.
      Rusia e multumita

    • Pentru că situația din România e net diferită, față de cea din Armenia. Dacă Băsescu, după epuizarea celor două mandate permise de constituție, l-ar fi pus pe Boc președinte ca să devină el însuși prim-ministru, atunci aveai situația din Armenia. Faptul că ție nu-ți convine ce partid a câștigat alegerile nu înseamnă că democrația a fost confiscată în România. Poate că trebuiau alegeri anticipate în urma demisiei lui Victor Ponta?

      În ciuda retoricii ”progresiste” și ”revoluționare”, în România nu democrația e problema, democrația e OK. Problema este că ”lupii tineri” fentează democrația cu guvernări ”tehnocrate”, după care se miră că democrația îi ajunge din urmă și soluția lor este să răstoarne guverne legitime. În realitate, lucrurile sunt mult mai simple: legitimitatea se obține numai prin alegeri. Dacă nu câștigi alegeri, n-ai ce căuta la guvernare. End of story.

    • Pentru că după ce triumfă revoluția din stadă zavragii se bosumflă și nu mai ies la alegeri. Pe care alegeri le câștigă apoi Bau-bau o Teleroman sau Gorj cu sub 20% din votrurile alegătorilor înscriși pe liste datorită preței scăzute la vot.

      Aucum indifernt ce zice autorul, nu e încă nicio victorie în Armenia.. O țară mică izolată și săracă, prinsă între doi vecini mari și ostili (precum Rusia & Turcia) va fi greu de guvenrat de către opoziție. Oamenii vor lefuri, slujbe, pomeni, pensii și prosperitate occidentală cât încape. Cum astea nu vor veni prea repede va rula curând filmul cu „Imperiul contraatacă”… Să nu utăm nicio clipă că economia țării e în ghearele oligarhilor lipiți de regimul putlerist. Foarte probabil că e vorba dpar de niște Saturnalii…

  4. inteleg ca partidul lui a castigat alegerile; atunci de unde si pana unde „zecile de mii” din strada reprezinta vointa popuilara? asta pute a santaj occidental de la o posta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro