joi, martie 28, 2024

Mafia filorusă românească supune Uniunea Europeană unui test de stres

“Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor. Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui” (Ps. 145,3-5)

Actuala putere din România are un rol de etapă în subminarea proiectului european. Şi-l exercită prin folosirea ipocrită a vocabularului instituţiilor europene acţionând în fapt împotriva lor.

Agresiunea este asupra capitalului simbolic al unor cuvinte precum dreptate şi merit. Dacă vor reuşi să împiedice persoana care merită cel mai mult dintre candidaţi să acceadă la funcţia de procuror-şef european ideea de meritocraţie va fi discreditată definitiv în România. Nimeni nu va mai crede că cei care au învins Europa mai pot fi opriţi să facă ce vor. Nu va mai exista nici o speranţă că occidentul poate influenţa cu ceva evoluţia lucrurilor în ţara noastră.

S-a ajuns la această situaţie prin excesele socialiste ale Bruxelles-ului în linie cu ale globalismul instituţionalizat care au dus la criza trans-atlantică şi au redus presiunea pentru civilizarea României. Acum se poate juca la mai multe capete, ceea ce înainte nu era posibil.

O parte din sistemul din România a evoluat prooccidental şi susţine obiectivele europene de servire a cetăţeanului, chiar dacă într-o formă semi-militarizată din punct de vedere al structurilor de putere. Cealaltă parte a evoluat putinist, încearcă să asigure intern o stabilitate în stil autoritarist, a pumnului în gură, iar în plan extern să ofere câştiguri economice celor care sunt dispuşi să o agreeze.

Sub-sistemul putinist, care îl numeşte pe celălalt sub-sistem “stat paralel” mai are doar o scurtă fereastră de oportunitate, declinul în sondaje al oamenilor săi împinşi în faţă fiind evident, drept pentru care face tot ce are puterea să facă pentru a nu mai exista alegeri libere, sau dacă vor mai exista, pierderile să fie cât mai mici până la revenirea la putere. Ocupă toate poziţiile, distruge tot ce e timp să distrugă din construcţia instituţională prooccidentală.

Un pas în acest proces este încercarea de lichidare a simbolului Kovesi, în care occidentul a investit mult. Împrejurarea candidaturii sale face posibilă împuşcarea a doi iepuri dintr-o lovitură, oprirea sa servind şi interesele mafiei pe plan naţional, şi pe cele ale aliaţilor ei autoritarişti.

În cazul în care Bruxelles-ul va da dovadă de impotenţă politică şi nu va face ce e de făcut perspectivele pentru cetăţenii pro-occidentali din România sunt un val imediat de agresiune, reprimare, reţineri abuzive, urmate de transformarea României într-un stat de felul Rusiei.

Rămâne de văzut dacă decidenţii europeni sunt capabili să dea un semnal puternic că zbaterile mafiei filoruse, din care în România aflăm doar o parte a reţelei trans-naţionale, sunt inutile. Dacă îl dau putem spera că democraţia liberală va supravieţui ca sistem politic.

Ar fi ceva neaşteptat, împotriva naivităţilor de până acum, dar speranţa moare ultima.

Notă

Text trimis şi platformei Marginalia.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Cred ca faceti o greseala. Sistemul actioneaza pe mai multe planuri, inclusiv din interior. Deocamdata avem doar o hemoragie controlata, care insa incepe sa dea rezultate. Dupa mine e vorba de zbaterile haotice ale spanzuratului. Tensiunea se acumuleaza in societate si va fi extrem de greu, pentru oricine, sa-i puna dop.

  2. Exact asta e si opinia mea. Recunosc, nu la fel de articulata ca a dumneavoastra, dar asta simt si eu.
    Multumiri pentru articol.

  3. Articolul descrie onest o situatie complexa. Ceea ce este corect, insa perspectiva oferita este teribil de incorecta. Si anume ca nu exista un set de solutii simple pentru problemele sistemice. Ba da, exista! Insa n-avem curajul sa ne confruntam cu prejudecatile si lasitatile noastre.

  4. Sincer, nici spre mafiile filo-europeană, italiană, securistoid-neaoșă nu prea mă trage inima.
    Mai apoi, să ne închipuim spre ce ar merge natural România, în absența mafiei filo-ruse. Poate spre Fanar? Poate spre voievodate și jupânate? Spre Bruxelles, nu prea cred.
    Despre decidenții europeni, aghesmuiți de sciatică, nu cred că au vreo idee măreață despre Europa. Contextul geopolitic nu-i prea ajută, nici el. E ca-n povestea în care doi lupi și-un miel se gândeau ce să mănânce la cină. Un lup e SUA, celălalt e China, iar Europa ia rolul ce-a mai rămas.
    Rusia ia ce pică, iar din România va pica bine, pentru că România e o oaie care nu-i deloc în stare să-și ducă lâna diplomatică. Ca piticul dintr-o gașcă, care înjură gașca adversă și care la un moment dat, când se plimbă singur pe străzi lăturalnice și întunecoase, fără scut antirachetă, se întâlnește cu …

    • Un comentariu in care-mi regasesc cateva idei. Lumea de astazi este la o raspantie majora, sunt schimbari geopolitice care ne depasesc si noi, in naivitatea sau prostia noastra, ne bagam in cearta celor mari. Cred ca vom iesi fara pene.

      Ce se intampla astazi in interior nu e de loc nou.
      Romania a inventat putinismul avant la lettre. Carol al II-lea a fost un Putin mai putin inzestrat, dar l-a anticipat cu 60 ani. Carol Caraiman obisnuia sa spuna: n-am eu c.rul atat de mare pentru cati ar vrea sa-l linga! Si asta in plina si glorioasa perioada interbelica.

    • @Ghe. – societatea are direcția ei proprie în care merge, iar decidenții aghezmuiți de sciatică încearcă doar să se poziționeze ”în fruntea bucatelor”.

      În următorii 30-50 de ani, centrul de greutate al Europei se va deplasa spre est, iar prin 2050 axa Varșovia – Istanbul va deveni evidentă pentru toată lumea. Într-acolo se îndreaptă lucrurile, iar România va fi inevitabil în trenul ăsta.

    • CE ROST AR MAI AVEA MOTTO ul biblic al articolului – care pe scurt suna asa ”blestemat e cel care se increde in oameni ” – ce rost ar avea aceste vorbe , decat acela de a atesta ca si autorul impartaseste pesimismele forumistului @ Gheorghe conform carora NICI O MAFIE NU PREZINTA INCREDERE deoarece orice Mafie e omeneasca.
      Ma mir totusi ca Mafia ateist – stiintifica nu a bagat de seama ca s-a ivit o prada obscurantista
      si ca e cazul unui nou asalt intru deversarea cliseelor standard (…Giordano Bruno…Inchizitia…ce mult costa Catedrala.. ce merțan are Dniel…..)
      Pentru ca psalmistul spune de fapt să nu te increzi in om , ci doar in Dumnezeu .
      Sigur – raportat la obiectul articolului – se intelege cine ar fi trimisa lui Dumnezeu pe pamant.
      pentru care ducem lupta sfanta.
      Chestia e ca RELIGIA ESTE OPIU (un fel de ”iarba” din secolul 19) PENTRU POPOR si orice neomarxist al zilelor noastre stie ca Dumnezeu nu exista pentru ca El nu poate ei vazut.

      • Nu as vrea sa se inteleaga din postarea mea ca ironizez CREDINTA celor care se bazeaza pe Dumnezeu. Eu respect toate credintele, inclusiv credinta ca ar exista o ”mafie filorusa romaneasca”.

        Exista intradevar o risipa de energie prosteasca , stangacii grandiose si lipsa de diplomatie in VEST care in mod normal ar impinge pe romani in bratele Rusiei.

        Cu toate acestea ADN ul romanesc este atat de impregnat de sentimentul anti-rusesc incat
        niciodata in viitorul previzibil nu vom vedea ceva care sa aduca a sentiment romanesc filo-rus.
        Asa ceva nu poate exista in cazul statelor a caror existenta a atarnat mai mereu de un fir , intrucat se afla in bataia CRIVATULUI SIBERIAN. Ma bucur sa vad ca de exemplu colegul forumist @Harald identifica la randul sau Polonia si Turcia ca viitori stalpi europeni . EXACT !
        Polonezii, turcii si romanii sunt cei care au fata de rusi cel mai profund sentiment de ORI NOI ORI EI !

        PS. Nu-mi spunti despre amicitia din ultimii ani a lui Erdogan cu Putin – acolo e doar o partida de vanatoare organizata de doi baieti in comun – dupa un sir de gafe geopolitice incredibile ale americanilor secondati de vest europeni.

  5. „S-a ajuns la această situaţie prin excesele socialiste ale Bruxelles-ului în linie cu ale globalismul instituţionalizat care au dus la criza trans-atlantică şi au redus presiunea pentru civilizarea României”
    E o gluma, nu? Eu stiu ca cine nu e trumpist sigur e socialist, asta e o axioma, nu e nimic de polemizat :) Dar de unde ideea ca Bruxelles-ul a redus presiunile? Deocamdata, UE e singura care pune presiuni. Si – din cand in cand – ambasadorul SUA.
    Iar aia cu sustinerea obiectivelor europene intr-o forma semi-militarizata, poate o detaliati…

  6. „Tavariscii” din PSD, ALDE si UDMR, dimpreuna cu manuitorii lor (de diverse nationalitati si cu diverse interese finale), sunt disperati si, disperati fiind, in razboiul lor cu Justitia si cu progresul, nu mai au timp decat de tactica, nu si de strategie. Ba, in curand, nici de tactica nu vor mai avea timp. Merg din greseala in greseala, inghit piese sacrificate de adversar, vor sacrifica chiar ei piese importante, dar ii pandeste mat -ul. Opozitia pro-europeana trebuie sa actioneze coerent si sa creeze cat mai multe „fronturi” care sa faramiteze „unitatea de monolit a partidului”. Nu mai e mult pana cand ALDE si UDMR se vor ascunde, schelalaind, iar atunci va veni lovitura de gratie. Maurul isi va fi facut datoria… :)
    Aveti putintica rabdare, stimabililor!… It ain’t over till the fat lady sings!… :)

  7. Simbolul Kovesi s-a abătut cam mult de la calea cea dreaptă, împreună cu simbolul Coldea. Iar cel mai bun exemplu e tocmai Sebastian Ghiță. Ani întregi și-a văzut liniștit de șmenurile lui cu statul, fără să-l deranjeze nimeni. Tocmai într-o vreme când simbolul Kovesi era și ea pe cai mari.

    Pe de altă parte, e un reflux de așteptat al pro-europenismului. O generație formată în comunism a ajuns în final la putere, oameni care au astăzi 50-60 de ani și care nu știu să jongleze elegant cu argumente bruxelleze fiindcă ei n-au crescut cu așa ceva. Generația asta va trece în cel mult 8 sau 10 ani. Însă n-ar trebui să ne punem prea mari speranțe în noua generație de socialiști, unsă cu toate alifiile post-moderniste. Socialismul nu e o soluție pentru nimic, oricât de modern și de progresist ar fi el.

    • Ce vorbesti domnule? ”…oameni care au astăzi 50-60 de ani și care nu știu să jongleze elegant cu argumente bruxelleze fiindcă ei n-au crescut cu așa ceva”. Serios?
      Cati ani ai dumneata? Eu am peste 60 de ani si este adevarat ca nu știu să jonglez cu argumente bruxelleze. Nici nu stiu ce este aia, ”sa jonglezi elegant cu argumente bruxelleze”.
      Dar ma mandresc cu faptul ca pe la 9 ani ascultam, este drept ca neintelegand mare lucru, ‘Teze si antiteze la Paris’. Dar intelegeam foarte bine, „Actualitatea politica’ si ‘Din lumea comunista’. Iar mai tarziu, prin anii 1970+ si 1980, eram abonat la Newswek, Time Magazine si Aviation week and Space Technology. Pariez ca nici nu ai auzit de ultima, dar te asigur ca avea efectul anticomunist cel mai puternic.
      Asa ca, ”ce-ai facut dumneata in ultimii douazeci de ani de comunism, domnule Harald?”. Sa nu-mi spui ca jonglai, fie si elegant, cu argumente bruxellleze.

      • @Liviu Petre – cred că ar trebui să citiți comentariile la care răspundeți. De câte ori e nevoie, până le înțelegeți.

    • Sunt sincer mâhnit că trebuie să numesc ambele aliniate aserțiuni. Cât despre răspunsul agresiv și arogant al dlui Liviu Petre nu pot să spun decât că este scris corect gramatical. M-am gândit mult la soluții privind către perspectiva pe care o enunțați în al doilea alineat, chiar dacă practic nu am nici o influență. Îmi place însă exercițiul gândirii. Singura posibilitate ar fi varianta calului troian. Un program de țară cu valențe de stânga care să ascundă de fapt inducerea mentalităților și practicilor de dreapta. În condițiile în care Alianța USR+ nu are definită ideologia politică cred că ar fi cel mai bun cal de bătaie.

      • A fi o tactica buna. Cred ca in paralel cu PROGRAMUL pe care il sugerati ar trebui facut ceva la nivelul PR si LIMBAJ..Adica sa caute USR + in randurile lor si comunicatori care sa arate mai de la țară si alții mai batraiori . Astia ar trebui sa fie obligati sa urmareasca macar 100 de ore de transmisii mitocanesti de la RTV , in special de la talk show urile despre pensii (sun zilnice !) ca sa se obisnuiasca cu mediul electoral sarac.
        Asa – doar cu activsti gen corporatiisti sau gen fete ONG nemaritate inca mesajul lor, oricat de educativ ar fi nu va ajunge la urechile publicului tinta de care spuneam.
        Mi se pare insa ca USR + nu e de nici un fel interesat sa racoleze ceva plevusca din bazinul PSD , in timp ce populismul PSD va exercita intotdeauna fascinatie si dincolo de propriul orizont. Daca nu ar fi activitatea securistic patriotica de infiltrare a parlamenarilor PSD asa incat intotdeauna pe la jumatea mandatului o treime sa treaca sa unepereul momentului si sa-i subrezeasca nu stiu zau ce ne-am face.

  8. EU si statul paralel

    Regimurile autoritare sunt caracterizate de urmatoarele puncte:
    1. liderul nu are carisma, nu este considerat un exempul dar conduce individual
    2. coruptie ridicata
    3. amestec puternic intre spatiul economic privat si public
    4. lipsa ideologiei
    5. sistemul politic pluralist limitat dar exista
    6. nu are legitimitate
    7. lipsa statului de drept
    8. Adam Przeworski a teoretizat ca „echilibrul autoritarismului se bazeaza in principal pe minciuna, frica si prosperitate economica”.

    Putem identifica aproape toate punctele in actuala guvernare PSD-ALDE-UDMR.

    Aici trebuie remarcat preocuparea aproape unica a guvernantilor de a creste pensile, pensii speciale, salarile bugetarilor, internelor, armatei si sanatate. Atat ca oamenii vor primii cea ce ei cred ca e suficient, ei vor rezista la putere.

    Minciuna e integrata perfect in societatea romaneasca, fiind bazata pe ipocrizie, incompetenta si neimplicare.

    Frica este ultima. Si aici vine cazul LCK. Daca vor reusi sa o opreasca, atunci perceptia in societate e ca pot face tot ce vor. Justitia va fi calmata. Oamenii vor incepe din nou sa se exprime in urmatorul fel: „Ce te bagi daca nu e treaba ta?”. Activismul va slabi si va fi impins catre radicalizare.

    Atat cat oamenii nu vor pierde material nimic, toti vor sta calmi. In istorie, aceste regimuri au cazut doar in momentul disparitiei prosperitatii economice.

    Cum, de la inceputul anului tot auzim de urmatoarea criza economica, este posibil ca in curand guvernarea sa aterizeze fortat.

    Dar ei vor dori ca pana la alegerile parlamentare nationale sa se comporte ca Potemkin, creand o butaforie fantastica. Dupa aceea nu mai conteaza, oricum vor castigat alegerile.

    O probabila concluzie: urmatoarea alianta gumvernamentala ce va castiga alegerile va fi PSD-Ponta-ALDE-UDMR prin blocarea alegerilor libere(punctul 5) din diaspora. Ce nu e clar e rolul D-lui Dreagnea in aceasta alianta. Vom vedea.

    • Uăleu,dar ce precis sunteți în afirmații…Ați articulat clar cine pe cine a plagiat…. dar nu am înțeles eu bine… Vreți să repetați un pic mai clar? Ca să înțeleagă toți ceea ce afirmați așa de clar….

  9. Pui de securiști făcuti la beție, penalii patrioți, jecmănitorri și hoții sunt soarta țării?

    „.. un val imediat de agresiune, reprimare, reţineri abuzive, urmate de transformarea României într-un stat de felul Rusiei… „…

    Eu cu cine votez? I.L. Caragiale

  10. „S-a ajuns la această situaţie prin excesele socialiste ale Bruxelles-ului în linie cu ale globalismul instituţionalizat care au dus la criza trans-atlantică…”
    Cu asemenea comentarii autorul se discrediteaza, nu face altceva decat sa repete sloganuri propagandistice utilizate de populistii iliberali care ameninta constructia europeana.

  11. Daca guvernul democratic al lui Ungureanu a fost dat jos de o gasca kgbista-psdista care au manipulat o populatie indobitocita de antene pentru dl Arafat si contra guvernului si noi ar trebui similar sa zvarlim peste bord, eventual pana in mijlocul Kazahstanului aceasta gasca interlopa care pune treptat mana total pe puterea politica si nu numai in tara noastra pentru dna LCK. Succes si cohones!

  12. Păi, decizia a fost luată chiar azi, domnu Iordache. Intre MERKEL si PENCE . Că ne place că nu ne place , asta e ! Viitorul deceniu va sta tupșit exact sub cupola desenată de cei doi . Așa că bine grăieste dl KURT! Eu cu cine votez ? Cu Caragiale, evident ! Doar la Berlin s-a autoexilat Conu Iancu si tot acolo s-a prăpădit ,fără să-și finalizeze ”TITIRCĂ,SOTIRESCU ET COMP ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro