Magul

Cum-necum, Putin se vinde cum nu se poate mai bine. Știrile despre el determină instantaneu creșteri de rating ale programelor televiziunilor, majoritatea cărților ce încearcă să îi deslușească personalitatea dispar din librării mai abitir ca din brutării pâinea caldă.

Au scris despre Putin și esența puterii sale istorici, politologi, sovietologici, kremlinologi, experți în studii de rusistică și uite așa se face că aproape la două-trei luni în rafturile librăriilor apare câte o nouă carte consacrată Țarului. Așa că era mai mult decât firesc ca Vladmir Vladimirovici să devină și personajul unor scrieri de beletristică. Un pas decisiv în acest sens este reprezentat de romanul Magul de la Kremlin datorat italo-elvețianului  Giuliano da Empoli. Nu cred că e departe clipa în care imaginea lui Putin va face furori într-un blockbuster cinematografic.

Cartea lui da Empoli, publicată în anul 2022 la prestigioasa editură franceză Gallimard, recompensată cu Marele Premiu al Academiei Franceze, are imensa calitate de a fi un adevărat best-seller și aceasta fără a face vreo concesie senzaționalului ieftin.  Este o scriere de ficțiune, nu un tratat de  politologie. Documentarea romancierului e desăvârșită, faptele și personajele transferate din viața reală se simt cum nu se poate mai bine rostind replicile inventate de Empoli și, da, povestea este una cu adevărat rusească. Deși nu se prea bea nici ceai și nici chiar foarte multă votcă. Este, în schimb, luat însă în derâdere paharul de lapte al lui Gorby.

Magul de la Kremlin e scrierea cuiva familiarizat cu marea literatură rusă, cu romanele în care este descris infernul Gulagului sovietic, cu mecanismele  puterii staliniste și cu metamorfozele ei  până la Brejnev, Gorbaciov sau Elțin, cu memoriile marchizului de Custine. Cum, la un moment dat, Giuliano da Empoli s-a numărat printre consilierii fostului premier italian Matteo Renzi, cum același da Empoli este autorul unui număr însemnat număr de cărți de non-ficțiune, în principal aplicate studii de politologie, și cum, astăzi, tot Empoli este profesor la Scieces Po din Paris,era de așteptat ca romanul să fie presărat cu un însemnat număr de reflecții puse în gura celui numit Vadim Baranov. O lungă perioadă de vreme consilier principal de imagine al Țarului. Pe care a avut ocazia de a-l cunoaște încă din zilele în care Vladimir Vladimirovici era un cvasi-necunoscut și aproape insipid șef al FSB-ului și în care i-a intuit și pregătit o fulminantă ascensiune oligarhul Boris Berezovski.

Spre deosebire de Berezovski,  mai apoi de Hodorkovski care, în primele pagini ale cărții este numit simplu Mihail (el e cel care i-o fură lui Vadim pe Ksenia) sau de atâția alți siloviki, de mulți dintre cei aflați o vreme în imediata apropiere a lui Putin care i s-au crezut prieteni (pesemne nu știau ce înseamnă prietenia sovietică încă de la Stalin) sau de opozanți precum Garry Kasparov, Baranov a înțeles devreme că” puterea este ca soarele și ca moartea. Nu poate fi privită în față. Mai cu seamă în Rusia “. Așa că la scurtă vreme după încheierea Jocurilor Olimpice de la Soci, simțind că ceva nu mai e tocmai ok în relația cu Putin, Baranov a demisionat. Iar.” poveștile despre el, în loc să se stingă, se înmulțiseră”.

 Fraza aceasta de la începutul romanului e echivalenta celebrei ziceri marchiza ieși la ora 5. De aici începe povestea francezului fascinat de Moscova, de romanul Noi  al lui Zamiatin, francez devenit un fel de alter-ego peste secole ale atât de celebrului dar și de detestatului de Custine și care ajunge pe neașteptate să se afle în preajma lui Baranov. Personaj  în care nu e nicidecum greu să îl descoperi pe Vladislav Surkov. Socotit de mulți ca fiind MachiIavelli a lui Putin. Pasiunea pentru romanul lui Zamiatin, nu prea știm bine cum aflată de Baranov, de altfel nu o știe nici francezul,  îl aduce pe acesta în locuința fostului Machiavelli. Care povestind cum i-a fost existența în imediata apropiere a lui Puitin, reface parcursul ascensiunii și miezul filozofiei politice a magului de la Kremlin.

Putin a fost al cincilea premier din timpul în care la Kremlin se afla bătrânul Eltin. Un premier inventat de Berezovski care i-a intuit potențialul, nu însă și toate meandrele personalității. Făcând parte, cum crede o bună bucată de vreme Baranov, din ceea ce Stanislavski numea categoria marilor actori, Putin le-a lăsat lăsat la început multora impresia că ar fi putut fi lesne manipuiabil. Nu a fost însă nicidecum  astfel și așa s-a produs ieșirea din scenă a lui Berezovski care nu i-a înțeles avertismentele.

 Putin nu a fost nici un moment însetat de popularitea ieftină. Nu și-a dorit premiul Nobel pentru pace. A înțeles cinic că e depășit la capitolul imagine de Stalin. Și aceasta datorită masacrelor. A artei de a descoperi vinovați, de a-i pedepsi și de a da o anume satisfacție maselor. Va reacționa conform învățăturii lui Stalin încă din primul moment mai dificil l sale. Tragedia de pe Kursk. Își va aminti momentul în care Clinton nu s-a putut abține și a râs de Eltin. Râzând astfel de Rusia. Apărarea onoarei patriei va însemna lozinca fundamentală a lui Puitin. În numele acestei onoare totul este posibil. Așa a început cu mulți sni în urmă tragedia Ucrainei.

Aici se află marele merit al cărții lui da Empoli. În faptul că oferă o cheie în vederea înțelegerii războiului de acum din Ucraina.

Giuliano da Empoli –MAGUL DE LA KREMLIN; Traducerea: Bogdan Ghiu; Editura Humanitas, București, 2023