vineri, decembrie 8, 2023

Mai 2015: Putin şi Rusia stalinismului renăscut

Incontestabil, Vladimir Putin are dreptate.Justificarea pe care Preşedintele Rusiei a oferit-o încheierii Pactului Ribbentop- Molotov este una pe care Generalissimul Stalin ar fi aprobat-o, la rândul său. Actul din 23 august 1939 a fost un gest menit să apere nu doar securitatea URSS, ci întreaga cauză a păcii.

Incontestabil, Vladimir Putin are dreptate. URSS a fost, incă din clipa naşterii ei, un bastion dedicat umanismului şi solidarităţii între popoare. Energia ei a fost devotată doar binelui. În lagăre s-au aflat doar cei care nu au înţeles cuvântul avântat al progresului. “Povestirile din Kolîma” ale lui Varlam Şalamov nu sunt decât scorneli reacţionare.

Incontestabil, Vladimir Putin are dreptate. Soarta Poloniei la 1939 a fost una pe deplin meritată. Nimicirea ei sub şenile de tancuri a fost un gest umanitar, menit să redea popoarelor oprimate de regimul de la Varşovia libertatea lor. Morţii de la Katyn sunt un cost dialectic pe acest altar al eliminării unui stat artificial şi periculos.


Incontestabil, Vladimir Putin are dreptate. Naţiunile baltice, Basarabia şi Bucovina de Nord sunt teritorii pe care Armata Roşie le-a redat, cu generozitate, poporului muncitor. Deportările,execuţiile, repopulările sunt etapele unui progres către edificarea noilor state sovietice socialiste.

Incontestabil, Vladimir Putin are dreptate. URSS a fost cel mai fidel şi loial aliat al Germaniei naziste, în cei doi ani de după 1939. Livrările de alimente şi de cele energetice au fost executate cu bună credinţă. Transferul de prizonieri dintre cele două ţări prietene a fost dus la bun sfârşit, spre a cimenta o glorioasă frăţie de arme. Solidaritatea dintre tiranii a fost una fără de fisură.

Incontestabil, Vladimir Putin are dreptate. Nimic nu se află mai presus de interesele sacre ale poporului rus şi ale URSS. Dreptul al existenţă al naţiunilor este judecat în funcţie de acest criteriu suprem. Libertatea, demnitatea, inviolabilitatea graniţelor sunt detalii pe care Rusia, ca şi URSS înaintea sa, le poate ignora, în numele destinului ei istoric. Anexarea Crimeeii şi distrugerea Ucrainei sunt legitime, de vreme ce Rusia are un mandat secular asupra acestor teritorii. Rachetele, tancurile, navele şi coloanele de soldaţi în marş sunt expresia acestei Rusii ce visează la ziua în care Stalin îngenunchea o întreagă Europă centrală şi de Est.

Elogiul Rusiei staliniste şi al politicii ei de rapt, în complicitate cu Germania lui Hitler, este autenticul mesaj pe care Rusia de astăzi îl transmite popoarelor noastre. El este lipsit de ambiguitate ca o teză leninistă: imperialismul este unicul mod de articulare al Rusiei lui Putin.

Intimidarea, agresivitatea, tactica războiului hibrid nu sunt accidente, ci strategii menite să redea Rusiei soclul de pe care a fost coborâtă, o data cu prăbuşirea URSS. Rezistenţa faţă de avans hegemonic este condiţia supravieţuirii noastre înseşi. Libertatea şi demnitatea noastră ne sunt ameninţate, încă o dată. Spectrul lui Stalin revine, o dată cu umbrele morţilor de la Katyn.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Nu numai Stalin.

    Și Nicolae II, și Alexandru III + II, și Nicolae I. Unul dintre ”alexandri” a spus clar:
    „Acolo unde se ridică o dată steagul Rusiei nu mai coboară niciodată”.

    Opinia chinezilor despre ruși în jurul anului 1900:
    „le curg balele de lăcomie”, „insaţiabili”, „rău intenţionaţi”, „ahtiaţi după bunurile altora”, „intratabili”.

    Opinia ministrului (rus !!!) Witte despre manevrele diplomatice în legătură cu Manciuria (aceeași perioadă):
    „Acapararea de către noi a peninsulei Liaotung (Kwantung) a fost un act de o perfidie fără precedent.” (Unii specialiști îl prezintă drept o prefigurare a Pactului Ribbentrop-Molotov).

    Continuitatea fiind perfectă NUMAI CINE NU VREA NU VEDE – Putin și gașca atașată fiind doar ultima matrioșkă.

  2. Domnule Statomir,

    Putin a spus ca acest pact a fost bun pentru Rusia. Si avea dreptate. Cand rapesti, dintr-o semnatura de condei, teritorii intregi, de la mai multe tari, in contextul in care intreaga ta existenta se bazeaza pe furt de teritorii, dislocari de populatie, chin si jale adusa, atunci da, este un pact bun.

  3. Intamplator sau nu, Katyn a fost reeditat sub micul Stalin. Asasinatele, teroarea interna si agresivitatea externa au revenit. Stalin sau un Hitler nu au fost doar niste monstruoase accidente istorice, ci dovezi ca incredibilul este posibil. Exemple pentru baietei frustrati ajunsi in fruntea unor puteri nucleare.

  4. Natiunea rusa, din ziua in care s-a cristalizat (acum aprox 1000 de ani) si pana azi, a fost o natiune de iobagi. Conceptul de libertate, justitie, democratie, toleranta, le este total strain (cred ca nici macare teoretic rusii nu inteleg aceste concepte) – desigur cu exceptia unei minoritati cu totul infime. Cei 10 ani de pseudo-libertate de dupa 1990, in fapt anarhie si jaf in avutia publica din partea fostei elite comuniste, nu au facut decat sa creasca aversiunea rusilor pt. conceptele mai sus enuntate.
    Atunci este de mirare ca in Rusia Putin a ajuns comandant suprem? Tot ceea ce cer rusii este un pic de securitate materiala si stergerea complexelor de inferioritate pe care le au fata de restul lumii civilizate – lume la care aspira in subconstient, dar la care nu pot ajunge dat fiind complexele lor istorice (si pe care le mascheaza emfatic prin sintagma „sufletul rus nu poate fi inteles de catre straini”). In rest, casta de tirani de la Kremlin, poate face tot ce doreste, cu constiinta impunitatii totale.
    Putin si poporul rus se potrivesc si dat fiind incomensurabilele bogatii pe care zac – pe de o parte, si rezultatele lamentabile – pe de alta parte, ei se constituie in cel mai mare paradox schizoid din istoria umanitatii. Din pacate nimic nu prevesteste o schimbare a comportamentului lor istoric, astfel ca ei isi continua marsul funest in istorie, impotriva civilizatiei, vietii si a lor insisi.

  5. Domnule Profesor ,
    intradevar chinezii au dreptate despre balele lui Putin.
    Va rog scrieti si continuarea caci trebuie neaparat sa ne pregatim pentru ce vine.
    Poate sa mergem in schimb de experienta in Finlanda sau cite divizii avem nevoie ?
    Zi buna

  6. Actualitatea e ca marele unionist George Simion a fost expulzat din Basarabia, cu interdictie de a trece 5 ani Prutul, si ca presa civica ignora stirea, fiindca dupa numarul Dilema anti-Eminescu din 1998 Poetul National nu mai e geniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro