sâmbătă, mai 21, 2022

Mai avem 13 ani de rezistat

Mai întâi o poveste. „Vrem să fim robi egiptenilor”

Știți povestea Exodului, nu? După vreo patru secole de sclavie petrecute de „fiii lui Israel” în pământ egiptean, Dumnezeu își aduce aminte de legământul făcut cu Avraam și hotărăște să-i scoată pe iudei din Egipt. Suntem, se pare, în vremea faraonului Ramses, prin anul 1290 înainte de Christos, iar numărul iudeilor aflați în Egipt în robie era, ne spune Biblia, de 600.000. Moise e cel pe care Iahve, Dumnezeul îndrăgostit, îl alege să-i ducă la împlinire hotărârea. El va conduce operațiunea „fugii din Egipt” și sub îndrumarea lui are loc traversarea deșertului înspre „Țara Făgăduinței” în care „curge laptele și mierea”. Moise e cel cu care, în timpul traversării, într-un tête-à-tête pe muntele Sinai, Dumnezeu reface legământul cu poporul lui Israel și tot el e cel căruia Dumnezeu îi dă „tablele” Decalogului, actul fondator al omenirii morale. Pe scurt, Moise e cel care-i scoate pe iudei din robie punându-i pe drumul spre libertate.
Dar, nu după multă vreme de la ieșirea din Egipt, „toată obștea fiilor lui Israel”, deși Dumnezeu le dăduse iudeilor în permanență semnele bunăvoinței sale, începe să cârtească: de ce au plecat ei din Egipt? Deși sclavi, spun ei, „ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine pe săturate”. Nici unul dintre semnele divine ale însoțirii nu-i potolește. Supremul gest de răzvrătire are loc exact când, profitând de absența lui Moise angajat în faimosul dialog cu Dumnezeu pe muntele Sinai, iudeii își calcă legământul, abandonează spiritul pur al Dumnezeului unic și își fac zeu de închinare din statuia, fabricată ad hoc, a Vițelului de aur. Și totuși, deși ofensa e mare, Dumnezeu își iartă poporul pentru o ultimă oară. Însă când, ajunși în fața Pământului Făgăduinței, iudeii sunt cuprinși de panică și vor să se întoarcă în Egipt, mânia lui Dumnezeu nu mai poate fi oprită de Moise. Toți cei care s-au îndoit, toți cei care au cârtit și au regretat vremea robiei egiptene vor fi pedepsiți să rătăcească 40 de ani în pustiul Sinaiului. Nici unul dintre cei care traversaseră Marea Roșie, nici măcar Moise, nu va ajunge să pună piciorul în Canaan. Cei 40 de ani ai pedepsei reprezintă exact timpul necesar pentru primenirea unei generații. De atât era nevoie ca să dispară cei care cunoscuseră Egiptul și care erau periodic cuprinși de nostalgie după frumoșii ani ai robiei. Cum bine spune un exeget biblic: „Se vede treaba că Dumnezeu îi scosese din Egipt, dar nu scosese încă Egiptul din ei.”*

Noi, astăzi

De 27 de ani încerc, aproape zi de zi, să înțeleg ce se întîmplă cu noi. Iată, am ieșit din comunism, dar nu și comunismul din noi. După 1989 poporul român a făcut cu dumnezeul politicii moderne un legământ de democrație și libertate. Însă, de 27 de ani, el merge către Țara Făgăduinței plângând după Egipt. Nu am murit încă toți cei care ne-am născut atunci. Nu s-a primenit țara. Nu au trecut „cei 40 de ani”, vârsta unei generații. Nu s-a născut nici un Moise între noi. Nu întâmplător atât de mulți dintre cei care de zece zile, seară de seară, manifestează în toată țara au vârsta de 20-30 de ani. Sunt cei care, tocmai pentru că nu au crescut cu gustul robiei, vor intra în Canaanul democrației.
Și nu întâmplător astăzi arătăm așa cum arătăm. În România, nu Moise ne-a purtat prin pustiul tranziției către Țara Făgăduinței. Dimpotrivă. Cei care au stat la cârmă 27 de ani au fost: fii de „ilegaliști” crescuți în cultul tatălui comunist; fii de milițieni de sat care băteau sălbatic și făceau legea în fiecare fund de țară cot la cot cu secretarul de partid; elevii lui Ristea Priboi luați în 1977 (anul defecțiunii lui Pacepa) de la Ștefan Gheorghiu, de la Institutul de Științe Economice, de la Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) – pentru a primeni cadrele DIE; ofițeri ai Securității și marii lor turnători. Mai toți, deveniți „oameni de afaceri”, ne-au împuțit imaginea capitalismului și a economiei de piață. Ce Dumnezeu puteai să aștepți de la acest mâl fecund al răului, care a acoperit țara după ce apele inundației comuniste s-au retras de peste noi? Uitați-vă ce monștri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul șiroind de pe ei. Uitați-vă la chipurile lor, la cefele lor, la fălcile lor, la pântecele lor, la dinții lor, la limba pe care o vorbesc, la aroganța  și tupeul lor, la felul în care se adună, se grupează și se regrupează mereu, la felul în care își pun rudele, prietenii și amantele în posturile-cheie ale țării, la felul în care își transformă în arme tocmai victimele sărăcite de ei, cărându-le prin țară cu lista și autocarul.
Cu ei vreți să ne ținem legământul făcut de ochii lumii cu dumnezeul democrației? Cu ei vreți să rămânem în UE? Nu vedeți că nici nu am gustat bine din civilizația Occidentului și ne  spun, prin glasul Academiei, al Partidului și al ofițerilor de la Interne ieșiți la pensie, că e mai bine să ne întoarcem la naționalismul râios și cu coada sus al lui Ceaușescu? Nu vedeți că, atunci când dau de greu, activiștii de azi scot din desaga cu provizii ideologice cărticica securistă cu divizarea și destrămarea țării? PSD-ul de astăzi nu este un partid accidental de hoți, ci forma de supraviețuire a unei tradiții devenită regulă de căpătuială vreme de 45 de ani. Sunt toți cei care, ca preț al slugărniciei totale, primiseră dreptul să „stea lângă oala de carne și să mănânce pâine pe săturate”. Se obișnuiseră să fie cei care furau bucatele, apoi împărțeau prostimii schelete de pui vineți. Astăzi sfărâmă „tablele” statului de drept, pe care scrie, exact ca acum 3000 de ani, „să nu furi!”. E ridicol să le ceri, lor tocmai, să se reformeze și să se pună pe guvernat „de-a-devăratelea”. Trebuie să fii tare naiv să-ți imaginezi că dialogul cu ei este posibil. Ce să dialoghezi cu unul pe care-l prinzi noaptea că-ți cotrobăie în dulapul cu legi? Adevărul lor e mereu în urmă, în memoria robiei și a furtișagului și a arbitrarului din Țara Egipetului. Uitați-vă cum demolează edificiul democrației din toate părțile, părând că povestea cu ordonanța 13 n-ar fi decât unul dintre iepurii pe urmele căruia ne-au pus. Între timp și-au tras la dispoziție din buget miliarde de euro, și-au făcut „firme de casă”, au reînviat „Cântarea României” sub numele grețos de „Pasărea Măiastră”. Între timp, condamnații penali care vor să ne întoarcă în Egipt ne râd în nas din fotoliile Parlamentului.

Se pare că mai avem 13 ani de rezistat până vom intra în Țara Făgăduinței, în Țara statului de drept. Ei bine, da, dacă e nevoie vom sta în Piață 13 ani. Iar eu o să fiu cu voi, și am să vă țin pumnii de pe un norișor, dragii mei.

NOTE _________________

*Brandt Pitre, Misterul Cinei de pe urmă. Isus și rădăcinile iudaice ale Euharistiei, trad. din engleză de Monica Broșteanu, București, Humanitas, p. 97.

Distribuie acest articol

146 COMENTARII

  1. Frumoasă metafora cu exodul. Da, exodul nu a fost o simplă deplasare între două puncte, unul de plecare şi altul de sosire. El a fost, înainte de toate, o transformare interioară, o metanoia. Moise nu era un ghid montan, nici politic, ci un ghid spiritual. Iar călătoria israeliţilor era în primul rând interioară. Astăzi, energia acestor sute de mii de tineri ce se adună în oraşele României trebuie folosită în bine spre a declanşa o metanoia a stării de spirit a românilor: de la apatie la trezvie. Apoi, în mod cert, s-ar produce şi .. „schimbarea la faţă” a României.

  2. Aceste discutii si ce vad in piata si acea banderola cu REZIST mi-a provocat un soi de iluminare caci ma intrebam de cand a inceput aceasta reactie a unei parti a populatiei care este sensul ei mai adanc care poate fi telul ei strategic si care ar fi scopurile si mijloacele tactice si foate pe scurt voi spune ca;
    a) Telul strategic este rezistenta activa si pasnica caci numai asa ne vom curata asemeni metaforei folosite de dl Gabriel Liiiceanu de zgura comunismului a robiei comuniste, simbolizata in banderola cu sloganul definitoriu al miscarii :REZIST
    Pornind de aici intelegem ca telul strategicse va realiza in cat timp va fi necesar (metaforic dl Liiceanu indica 7 ani )pentru aceasta eliminare de deseuri si reaparitia in mare numar a „romanilor liberi”, a celor care in foarte mica proportie au fost si in inima si sufletul lui 89, murind cu sloganul de atunci pe buze: „vom muri dar vom fi liberi”,care azi devine REZIST ca sa afim liberi pentru minoritatea eliberata si care acum duce lupta pentru eliberarea unui mari majoritati a populatiei.
    Pana la referendum acest lucru va trebui explicat tarii si oamenilor inclusiv celor de la Cotroceni cu cei asemeni lor dandu-se examenul cel mai greu.
    b)Iar mijlocul tactic si prin care se vor atinge teluri punctuale tactice cum ar fi azi in primul rand recunoasterea prin scuze a erorilor facute de guvern care astfel daca se va mai curata si de cateva edecuri restante, va putea eventual sa ne dovedeasca ca a inteles sensul acestui cuvant pe care pronia i l-a soptit in ureche unui manifestant poate ca anonim, ;REZIST , si repet ca aceasta permaneta rezistenta este mijlocul tactic folosibil cat timp va fi necesar , si va deveni o insigna a partidul celor fara de partid care daca vor vota nu vor da niciodata celui votat un cec in alb. Doamne Ajuta!
    PS Daca Biserica intelege ce spun aici, daca intelege ca poate a fost o vointa exterioara noua care ne-a indrumat pasii si nu dinspre Soros sau multinationale, ci dinspre Tatal Nostru, avem sansa ca si ea sa lucreze smultan cu noi la acest mars prin pustie pe care noi l-am inceput acum 14 zile. .
    PPS:Aud ca unii vor sa se transforme aceasta miscarein partid adica reprezentant al unei parti.
    Never Never Never! Voi, noi nu vrem sa fim o parte, vrem sa fim trezirea constiintei unui intreg, a poporului roman si a ne transforma in partid ar insemna totalitarism
    Este mult mai simplu . Doar vom schimba paradigma votului.:
    Va votam,, dar tot noi votantii vostri va dam jos ! Adica sa se termine cu lozinca; am fost votati asa ca… Nu dlor asa ca faceti ce promiteti si nimic mai mult..Faceti ce trebuie si noi judecam asta. Votul nostru care la comunisti nu conta si la voi este doar un cec in alb la noi nu va mai fi astfel
    Inca odata;Doamne Ajuta!

  3. Interesanta metafora literara, dar concluzia este gresita, intrucit nu de comunism trebuie sa scapam in 40 de ani, ci de indolenta si fobia de educatie, pe care o avem de vreo doua milenii. Comunism a fost si la germani, si la polonezi, si la unguri, iar statele baltice au facut chiar parte din URSS, asa ca nu acolo trebuia cautata cauza victoriei PSD in alegeri: presupun ca nu 40, nici 400 de ani n-o sa ne scoata din mentalitatea „sa ni se dea”.

  4. Articolul este aproape bun,Spun asta pentru faptul ca daca vrem democratie trebuie sa actionam ca atare.Am votat de curand si a iesit ce-a vrut majoritatea,Intai au cerut demisia ministrului,acum vor caderea intregului guvern,apoi ce ar trebui sa urmeze-anarhia.Ma asteptam sa vad lozinci de genul:
    -Urgent Lege raspunderii magistratilor
    -DNa impartial
    -SRI in slujba poporului
    -Judecarea lui Basescu si acolitilor lui.
    -Judecarea tradatorilor si vanzatorilor de tara.
    -Clarificarea averii moralistului Iohanis.
    -Suntem cu ochii pe voi.
    -etc de acest gen.
    Sunt liberal in gandire si actiuine.Unde mai sunt liberali nevopsiti? putini doar la ALDE cu care am si votat.

  5. A-ti facut o paralela veridica intre evadarea de sub comunism si fuga din robia egipteana. Am vazut in unele comentarii un ton de dezamagire ca trebuie sa mai asteptam 13 ani, sau descurajare ca nu se va mai intampla minunea de a fi liberi si chiar teama de nu cadea in alta belea.
    Pentru reusita de a face o societate noua, dreapta si prospera pentru tot poporul, din pilda fugii din Egipt invatam ca numai cei curajosi si credinciosi cauzei vor reusi. Plangaretii si cei care nu invata a indura greutatile vietii nu vor intra in noua societate, vor cadea victime partidului care le va oferi mizilic si promisiuni ieftine de moment.
    Am increderea ca se va ajunge cu bine in societatea promisa.
    In Tara Promisa au intrat doar doi barbati, care la iesirea din Egipt erau peste 20 de ani, Iosua si Caleb. Doar cei doi au dat dovada de curaj, rabdare, cinste si perseverenta la incercarile vitrege din pustiu. Restul barbatilor au fost tinerii sub 20 de ani la iesirea din Egipt si cei nascuti in pustie.
    De remarcat, numaratoarea s-a facut numai pentru „barbatii de la 20 de ani in sus … pe toti cei in stare sa poarte arme.” ( Numeri cap. 1, vers. 2, 45, 46)

  6. In teritoriul Romaniei, de secole, se repeta aceiasi metoda: problemele interminabile ale lumii inconjuratoare asalteaza sufletul amortit de confort al localnicilor. Mereu, suntem priviti ca niste MICI privilegiati cu un coltz de rai. Mereu se cultiva defectele noastre de tot felul pentru ca sa „scapam din dintzi” acest coltz de rai. Am ajuns iar ( a cata oara ? ) sa platim pe altii sa vina sa ne ia din tot mai putinul cu care suntem lasati de cei de dinaintea lor: visul nostru romanesc este sistematic tulburat de unii pana isi fac „suma” si apoi urmeaza altii care chipurile „ne elibereaza” de ceia ce ne-au lasat anteriorii. Ha haa haaa ! E mai bine sa nu depinzi decat de Dumnezeu, pentru ce sa mai depinzi si de altii ? Slava Domnului ca El NU depinde de noi, lumea ar fi atunci un balamuc. Bastinasi nascuti aici ( fie ei de orice descendenta ) fac sistematic „incurcaturi” cu tot soiul de straini interesati sa se amestece aici pana ce intervin urmatorii straini sa ne „elibereze” de strainii anteriori. Iar noi, NU vrem sa intelegem sa depindem doar de noi. Noi NU cautam necazurile altora si NU platim pe altii sa le rezolvam necazurile lor, tot asa nici altii nu vor face asta pentru nimeni: in mod special pentru niste visatori cu mura-n gura, care isi impusca sistematic liderii care i-au scos din incurcaturile in care s-au lasat bagati. Daca suntem atat de lamuriti de „inferioritatea” noastra ( cantitativa si de orice fel ) fata de colosii istoriei, nu avem clarviziunea sa discernem cat bine si cat rau ne fac unii ? Suntem anchilozati mental si moral de compromisurile cu care ne-am obisnuit, si nu se chinuie nimeni ( nici noi ) sa ne destepte. De ce sa ne elibereze altcineva cand este mai profitabil sa ne insele, caci noi ne inselam asezandu-ne in „pumnul” lor „binevoitor”. Fiti realisti oameni buni, chiar si criminalul comunist Ceausescu ( sunt convins ca a facut crime ) a fost luat in serios in momentul in care a facut gestul de suprema provocare de a planifica o banca a comunismului: capitalism comunist gen China ! Si abia atunci i-au „platit” toti toate politele, inclusiv recunoscatorii romani, care abia acum observa ca pe vremea lui nici macar nu se pomenea somaj ! Da ! Tinea si el coruptia morala si de casta partinica sub calcai cat putea, acuma coruptia troneaza cu Ordonanta in mana unde vrea ea, si scuipa din avion in cetatenimea tarii. Nooooostim ! Iar noi ascultam imnul national in sensul sau contradictoriu.

    Sunt nascut in 1970, am evaluat comunismul 20 de ani si postcomunismul inca 27. Cu „industria de fiare vechi” Ceausescu a platit o datorie de 20 miliarde dolari, in maximum 1989-1964=25 ani. Cu economia postcomunista, si pagubind frenetic mostenirea economica a comunismului, am acumulat in 27 ani, o datorie de circa 100 miliarde euro = vreo 120 miliarde dolari. Astea sunt FAPTE dragi intelectuali, publicisti si jurnalisti. Nu aveti, nici unul macar, curajul sa dezbateti din 1990 pana acum, acest cosmar economic national, sa nu pareti nostalgici. Dar eu vorbesc de o nostalgie evaluata la 120 miliarde dolari. Cand in 1990 anumiti bastinasi si straini au capatat „ciolanul” acesta in dinti, multi dintre publicistii de azi, au devenit „pragmatici”. Unii nici nu se nascusera.

    Lumea are interesele sale, noi trebuie sa le servim pe ale noastre. Ne vom lasa scufundati in latrina pana ce urmatorul salvator national ne va trage de acolo cu riscul sa-l impuscam si pe el: va prefera asta decat sa fie si el un alt membru al unui popor de latrina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro