Printre primii au fost arestaţi Gică Elefterescu, fost la Justiţie, Brănescu, fost la Învăţământ, Basile Petresco, deputat, procurorul Constantin Lipan, marele industriaş Grigore Bucşan, „prinţesa“ Ada Razu, Ianache Duduleanu, fost mare proprietar. La Universitate, carismaticul profesor Ghiţă Blidaru a dispărut, urmat de naivul Alexandru Andronic, la fel, Ștefan Gheorghidiu. Nici măcar Spirache Necşulescu n-a scăpat, îi mai făcea să surâdă pe ceilalţi deţinuţi, până când a murit din bătaie, gardienii nu apreciau inocenţa burlescă. Abia după aceea însă, s-a pornit marea urgie, când, după prigoana celor mai de vază, a început nimicirea oamenilor obişnuiţi. Aşa l-au ridicat şi pe candriul Mitică Popescu, pe romanticul Marin Miroiu, pe fantastul Lăcustă-Termidor ori pe Ion cel Anapoda. Moş Tache s-a stins la scurtă vreme după ieşirea din puşcărie, Ianke a izbutit totuşi să ajungă la Palestina, Kadâr a murit la Canal.
Revoluţia proletară
Treptat, şi strada a început să arate altfel: pălăriile au fost înlocuite de şepci şi basmale, paltoanele, de pufoaice, voaletele şi bastoanele au dispărut subit, cravatele s-au împuţinat, la fel ciorapii de mătase, cămăşile călcate, gulerele cu balenă. Nici feţele nu mai erau aceleaşi: trăsăturile line şi regulate, ovalul blând, capetele îngrijite au fost înlocuite de figuri aspre, feţe colţuroase, priviri reci şi piezişe. Mimica, expresia corporală s-au schimbat şi ele: ţinutei drepte i-a luat locul încovoierea încordată, mersul calm şi măsurat s-a transformat într-o trântă dezarticulată cu aerul, pasul uşor a devenit tropăit greoi, privirile au coborât pe caldarâm, colţurile gurii s-au lăsat. Aceasta era lumea nouă, statul muncitorilor şi ţăranilor, dictatura proletariatului.
Dacă eliminarea celor sus-puşi s-a făcut relativ rapid, în mai puţin de doi ani, de altfel aceia nici nu erau foarte mulţi, nimicirea claselor de mijloc a durat aproape cinsprezece, în care valurile de teroare s-au succedat peste sate, târguri şi oraşe, secerând preoţi şi învăţători, negustori şi meşteri, ţărani gospodari, funcţionari şi liberi profesionişti, oameni de toată mâna, trăind mai curând modest, dar decent, or, tocmai aceştia erau marii inamici al noii stăpâniri: decenţa, cuviinţa, rostul.
Inginerii sociali bolşevici ştiau prea bine că cerbicia cea mai de temut nu era neapărat de găsit în vilele de la şosea ori apartamentele somptuoase din marile bulevarde, ci mai cu seamă în casele cu trandafiri şi boltă de viţă ale burgheziei mici şi mijlocii. Acolo erau cultivate valorile ce puteau genera stabilitate şi prosperitate, spontan şi în proporţii de masă: hărnicia, buna gospodărire, răspunderea, chiverniseala, lucrul socotit, răbdarea şi cumpătarea. Industrioase şi cu simţul familiei, clasele mijlocii formau nu doar o structură puternică şi trainică, dar se şi reproduceau irepresibil, transmiţând urmaşilor agoniseala şi valorile. Aceasta structură trebuia distrusă, iar istoria regimului comunist nu cunoaşte luptă mai aprigă decât împotriva clasei de mijloc. Ţelul distrugerii nu era doar eliminarea fizică a indivizilor, ci eradicarea spiritului (mic) burghez, nimicirea speranţei după o viaţă independentă, căpătuită, tihnită şi rostuită.
O retorică demagogică exulta rachiuna şi răzbunarea săracilor împotriva bogaţilor, când ultimii încetaseră să mai existe, răspândiţi prin puşcării ori flămânzind ascunşi prin pivniţe şi poduri. Principalele ţinte ale revărsării urii de clasă nu mai erau însă persoanele, practic anihilate, ci modul lor de trai, stilul, modelul ce l-ar fi putut lăsa în urmă.
Secera terorii şi ciocanul propagandei au răsturnat scara valorilor: într-o absurdă logică reparatorie, celebrate erau acum grosolănia, incultura, brutalitatea, simplitatea ignară, devenite insigne ale superiorităţii politice şi investite cu legitimitate morală, ca un fel de virtuţi agreste ale năpăstuitelor clase muncitoare, în timp ce cultura, fineţea, sensibilitatea, rafinamentul, discreţia şi bunul gust se refugiau dispreţuite şi ruşinate, ca mucegaiuri decadente ale claselor exploatatoare.
Variaţie a temei naziste ce opune divinului blond, sculptural şi naţional, evreul sfrijit şi cosmopolit, leit-motivul proletcultist era muncitorul-activist, greoi şi necioplit, cu faţa brăzdată, vorbe puţine şi scurte, privire mohorâtă, grav şi autoritar, contrapus burghezului decadent, superficial, frivol, slab şi inutil.
Moravuri şlefuite în Europa de secole, şi preluate de burghezia română, au fost izgonite din repertoriul valorilor, devenind stigmat infamant al lumii vechi. Nu doar politeţea, eleganţa, bunele maniere, generozitatea convivială ori atenţia afabilă erau proscrise, dar până şi fermentul ludic, atât de propriu culturii citadine, a fost îngropat sub sterilul dictaturii proletare. Urbanitatea autentică şi cizelată, cea care înfruntă contingentul prin spirit, joc, creaţie şi experiment a trebuit să se ascundă în faţa rigidităţii solemne şi greoaie a celor care citiseră cel mult o carte. Nimic nu irită mai rău gândirea rudimentară şi totalitară decât umorul, ironia, sensurile secunde, cochetăria, măruntul superfluu, acele licăriri ludice ce ţin de spaţiul libertăţii. Buimac şi irelevant, lipsit de nivel politic şi conştiinţă revoluţionară, elementul mic burghez rămâne prin definiţie irecuperabil, orice ar încerca, oricât s-ar strădui, el nu poate înşela vigilenţa revoluţionară a comisarilor.
În mai puţin de două decenii, revoluţia culturală proletară a reuşit să-şi impună noile norme şi repere: mârlănia tovărăşească a învins buna cuviinţă mic burgheză.
În anii care au urmat, totala dependenţă de stat şi uriaşa dezrădăcinare a oamenilor trimişi să trăiască în sordide cazărmi de beton au creat noi cadre de viaţă, triste, urâte şi fără speranţă, modelând gusturile şi aspiraţiile, instalând o nouă normalitate, alterată şi falsă, un surogat kitsch şi degradant, dezvăţând responsabilitatea şi învăţând neputinţa, sufocând ce mai rămăsese din spiritul burghez şi desăvârşind dominaţia tovărăşismului.
Manelism
Odată cu schimbarea de regim, nu doar că nu s-a încercat vreun proiect civilizaţional în sens european şi emancipator, dar s-a accelerat alunecarea pe toboganul nemerniciei şi dezastrului naţional. Preocupaţi exclusiv de prădarea ţarii, clasa politică şi marii administratori, adică trepăduşii partidului comunist sub conducerea securiştilor, au dat liber la dezmăţ. Dacă vechiul regim ţinea societatea sub obroc, reprimând orice expresie spontană, după Răsturnare noua viaţă publică a s-a construit ca bâlci al deşănţării şi inepţiei, unde măscărici şi marionete delirează neruşinat şi cinic, în batjocura unui public ignorant şi dezorientat. Puşcăria şi casa de nebuni s-au mutat în canalele media, devenite gazde ale smintiţilor şi mişeilor ce oglindesc naţia pe ecranele televizoarelor, oferind modele de stil, gândire şi reuşită. Un învăţământ care a redescoperit analfabetismul şi unde prosperă şcoala fraudei şi corupţiei formează exact publicul apt să absorabă exemplele date de drojdia prezentată drept „politicieni”, „oameni de afaceri”, „mondeni”.
Probabil că nimic nu exprimă mai bine post-comunismul românesc decât manelismul, înţeles ca umbrelă stilistică ce transcende un fenomen de subcultură suburbană, devenind un loc geometric al imposturii, indecenţei morale, stridenţei, lipsei de scrupule, primitivismului şi barbariei. A doua revoluţie culturală a izbândit: mârlănia tovărăşească a fost înlocuită de obscenitatea manelistă.
Bildungsbürgertum*
Şi totuşi… Chiar dacă a dislocat roca socială a claselor mijlocii, concasorul noilor vremuri n-a reuşit s-o macine. Deposedate de baza materială, lipsite de structuri sociale, dar mai ales radical delegitimizate, păturile mijlocii şi-au păstrat însă capitalul imaterial, plasându-şi eforturile şi speranţele în singurele valori ce nu le puteau fi confiscate: cultura, educaţia şi civilizaţia. În anii de opresiune s-a menţinut o categorie educată, ce-şi profesa tenace valorile şi stilul de viaţă, în tăcere, aproape clandestin, refugiindu-se în gesturile supravieţuirii cotidiene. O regăseai în cozile de la Cinematecă, în tirajele epuizate ale editurilor literare, în cei care, departe de a nici nu observa lipsa apei calde la bloc, şi-o încălzeau la plită pe cea necesară duşului zilnic, în cei care îşi epuizează şi azi ultimele resurse pe educaţia copiilor, în părinţii olimpicilor, ai studenţilor din străinătate ori ai „corporatiştilor”din ţară. I-am fi crezut eradicaţi, ei nasc hipsteri.
În contrast cu ţările europene civilizate, unde „lumea bună” nu se pune între ghilimele, la noi, lumea educată nu şi-a găsit locul deplin în interiorul naţiunii,
continuând să trăiască înconjurată de suspiciune, dispreţ şi adversitate. Într-o istorie a modernizării simulate, emanciparea plebei a fost înlocuită cu înjosirea elitei, iar „omul nou”, rămas plebeu, l-a refuzat pe cel educat, de la prepotentul fascist, scârbit de slăbiciunea şi decadenţa intelectualilor, trecând prin tovarăşul din popor, al cărui enorm pumn revoluţionar zdrobea năpârca burjuie, până la manelistul şmecher, care face „politică“ şi „afaceri“ şi nu dă doi bani pe fraierii cu ochelari.
De peste şase decenii, categoriile educate duc o existenţă colaterală, neregăsindu-se nici în moravuri, nici în politică, nici în economie, nici în cultura dominantă. Este de aceea explicabil de ce şi ele suferă de sindromul neputinţei deprinse, retrăgându-se politic, părând dezinteresate ori apatice. Mai mult decât alte categorii, clasa de mijloc educată a fost victima celor mai grele dezamăgiri şi trădări şi ţinta predilectă a manipulărilor şi diversiunilor, de la „burghezele” partidele-satelit ale PCR-ului, până la cadrilul obscen al formaţiunilor „de dreapta” din ultimii 23 de ani, până azi. Deşi de-a lungul deceniilor nu le-au lipsit curajul şi entuziasmul, după generaţii petrecute în marginalizare, rele tratamente şi înşelăciune, clasele educate au devenit retractile şi suspicioase faţă de o viaţă politică cu care le este greu să se mai identifice.
De altfel, partidele politice nici nu oferă alternative reale. Economia dominant clientelară determină un sistem politic ce se reproduce pe baza electoratului captiv, făcând inutilă atât reflexia ideologică cât şi o reală diferenţiere între partide, iar din alternanţa la guvernare, o farsă.
Într-o societate subdezvoltată şi mâncată de tagma jefuitorilor, etichetele politice nu fac decât să inducă în eroare şi să ascundă adevărul mizeriei, întreţinând iluzia opţiunilor politice. În sărăcie nu există libertate, iar acolo unde resursele sunt acaparate transpartinic, democraţia se transformă în alternanţă la jaf. De aceea,
priorităţile politice sunt de ordin civilizaţional şi nu doctrinar: adevărata confruntare politică din România nu este între o „stângă“ şi o „dreaptă“ inconsistente, ci între civilizaţie, europenism şi progres pe de o parte şi stagnare, economie clientelară şi stat captiv, pe de cealaltă. Câtă vreme sarcinile elementare de asanare şi ieşire din înapoiere nu au fost rezolvate, jocul stânga-dreapta e steril şi irelevant, singura alternativă la dezastru fiind realizarea unui model european de civilizaţie.
Or, purtătoare fireşti ale acestui model sunt categoriile educate, consubstanţiale cu civilizaţia occidentală, ele se află chiar pe buza faliei care la noi desparte, cultural şi politic, Europa de Răsărit, statul de drept de cel captiv, progresul de stagnare. De angajamentul lor politic în viitorii ani pare că va depinde evadarea din marasm.
Hipsterii
Acum, rolul activ este preluat de cei mai tineri dintre cei educaţi: să-i numim hipsteri. E bine, hipster. Înseamnă să tinzi către civilizaţie, catre modernitate, să absorbi de la distanţă stiluri, atitudini, problematici, mentalităţi şi percepţii cu care tu, în lumea ta săracă şi înapoiată, n-ai putea şi n-ar trebui să ai de-a face, ori nici măcar să le cunoşti. Hipsterul e cel care transgresează înapoierea şi refuză să facă parte din lumea a treia, aceea pe care i-au lăsat-o moştenire părinţii şi-n care-l ţin conducătorii. Hipsterul e racordat direct la modernitate, face saltul peste decalaje, iese din izolare, nu acceptă dictatul mizeriei şi retardării istorice.
Hipsterul român nu este echivalent celui occidental: dacă pentru ultimul, hipsterismul este o modalitate generaţională de cultură urbană dintr-un lung şir, pentru cel dintâi este expresia liberă a recuceririi unei modernităţi cosmopolite pierdute în urmă cu generaţii. Hipsterul român e cel care comunică de la egal cu cogenerii săi europeni, dezinhibat şi firesc, tinerii occidentali minunându-se să găsească în peisajul infect al oraşelor noastre comuniste colegi de generaţie la fel de cool şi smart ca cei din metropolele lor de baştină.
Decomplexat, hipsterul este cel care vrea să-şi trăiască tinereţea şi modernitatea sincron cu timpul său, sfidând o realitate mizerabilă. Hipsterul este un copil al virtualului devenit artist al simulării, comportându-se “ca şi cum“ ar trăi într-o ţară normală, prosperă şi civilizată. Emul stilistic al occidentului, perseverând cu bovarică obstinaţie în a-şi crea alte coordonate civilizaţionale, pasionat creator şi consumator de cultură urbană, el invocă de fapt un progres pe care poate că şi-l va apropria. Hipsterul este promisiunea şi visul de modernitate şi emancipare a primei generaţii care n-a aplaudat ritmic dinaintea portretului lui Ceauşescu. El este stră-strănepotul direct al bonjuristului filfizon, precursorul României moderne, cel privit cu piezişă ură pizmaşă de fanariota slugă ciocoiască, la fel cum el acum, de manelist.
Protestele
Sentimentul general şi cel mai spectaculos ce-l trezesc protestele este surpriza. Surprinde tema şi motivul invocat al protestelor, păstrarea mediului, într-o ţară inundată de gunoaie, unde preocuparea pentru mediu este întâmpinată cu iritare, suspiciune, ori cel mult cu ironie, ca un fârlifanţ ridicol şi ipocrit.
Cel mai mult surprinde însă saltul stilistic. Pentru prima oară protestele nu mai au acel aer cenuşiu, mohorât şi greoi, atât de “estic”, specific ţărilor de amprentă sovietică. Nici o continuitate de stil cu patetismul încrâncenat al maselor ce¬¬-şi strigau în primăvara lui ’90 deznădejdea faţă de perpetuarea bolşevisto-securistă, nici o legătură cu răcnetelor oamenilor muncii disperaţi de perspectiva pierderii sau micşorării lefii şi alocaţiei, lumi distanţă faţă de marginalii cu priviri injectate, plătiţi mai an să stea în ger la “căruţa cu paiaţe”.
Atmosfera este nouă, modernă, fără urmă de violenţă ori crispare, protestele sunt flexibile, cu forme şi modalităţi creative, atitudinea este relaxată, manifestaţiile sunt disciplinate fără a fi înregimentate, paşnice fără a fi timorate, domneşte toleranţa, spiritul este civilizat, maniera, cool, adie un vânt de occident. Se simte altă lume.
Dacă la toate acestea se adaugă şi perseverenţa, anduranţa, dar mai ales participarea numeroasă, atunci avem într-adevăr un eveniment social inedit, unde pentru prima oară tineretul urban educat reuşeşte nu doar să iniţieze, dar să şi menţină şi mai ales să amplifice o manifestare civică şi politică dincolo de marginile generaţionale, aducând-o la semnificaţie naţională.
Cu totul remarcabilă este şi capacitatea protestelor – cel puţin până acum – de a aglutina curente adiacente, ori manifestări parazite, de a dezamorsa provocările, de a rezista deturnărilor şi tentativelor de preluare a controlului ori de confiscare. Şi ce nu s-a tot încercat, de o lună încoace !? Aproape că nu există vectori politici, economici, instituţionali, oculţi sau nu, care să nu fi organizat vreo “intervenţie” printre demonstranţi, fără a mai vorbi de diverşii activişti politici, civici ori ideologici, dornici a-şi tenta norocul şi pe seama acestei mişcări.
Deloc surprinzătoare este atitudinea establishmentului, care priveşte cu teamă şi oroare protestele, reacţiile sale întinzându-se de la ignorare voită, până la atacuri furibunde şi black PR. Ele pun spectacular în evidenţă decalajul civilizaţional dintre tineretul urban educat şi sistemul clientelar politico-economic şi de presă. Ceea ce se înfruntă acum nu sunt doar interese divergente ci, mult mai important, aspiraţii diferite. Miza nu este o doar o exploatare minieră, în fond, doar încă una din nenumăratele lovituri date interesului public din ’90 încoace, ci afirmarea vehementă a unor aspiraţii burgheze de corectitudine, decenţă şi temeinicie în contrast cu improvizaţiile derizorii, precare şi interlope ce domină viaţa publică şi economia.
Cât priveşte intelighenţia, deranjată din confortul rutinei cu care de decenii acompaniază opinionistic circul ieftin al vieţii publice, ea reacţionează rebarbativ la proteste, cu mina morocănoasă a celui căruia i se tulbură intempestiv somnul.
Motivul de fond al protestelor este apărarea statului de drept, căci o lege radical anticonstituţională, ca cea contestată prin demonstraţii, constituie o agresiune de comparabilă gravitate cu lovitura plebiscitară anti-instituţională din vara lui 2012. Nu însă acest motiv sperie şi oripilează clasa politică, ci mesajul de profunzime transmis de proteste, acela al dorinţei de afirmare a tineretului urban educat drept categorie politic relevantă, animată de dorinţa de a acţiona politic şi dotată cu capacitatea de a o face. Să vrei şi să poţi. Până acum au vrut şi au putut doar foştii activişti comunişti, securiştii, vechea nomenclatură, purtând totodată de grijă ca nici o altă categorie să nu devină politic relevantă. Neaşteptat după două decenii, partea tânără şi educată a populaţiei aspiră acum activ la relevanţă politică, în mod spontan şi necontrolat de establishment.
De altfel nu este prima oară când categoriile cu opţiuni moderne de civilizaţie se exprimă politic. Au mai făcut-o şapte zeci de mii cu ocazia alegerilor locale din Bucureşti, atunci când au votat un candidat independent fără şanse, nu în speranţa alegerii aceluia ca primar, ci pentru a da expresie unei opţiuni de civilizaţie, a unui alt mod de viaţă, pentru un trai după modelul occidentului prosper: un recensământ civic şi civilizaţional unde s-au numărat cei care îşi doresc altceva decât tot avem parte de 23 de ani.
Este rezonabil de imaginat că aproximativ a zecea parte din popor tinde spre construirea unei ţări prospere şi civilizate, aşa cum putem vedea dincolo de frontierele naţionale, spre vest. Protestele – în măsura în care vor continua fără a fi deturnate ori confiscate – aduc acum în atenţie tineretul urban educat, ca potenţial actor politic. Ar fi cu totul nerealist să vedem aci un tineret ardent escaladând cerurile spre un mâine care cântă. Mai curând, viitoarea elită a ţării, având exigenţe de civilizaţie şi construind premise pe care generaţiile precedente nici măcar nu le pot înţelege.
__________________
* Burghezia educată/Burghezia prin educaţie
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Daca la prima parte a articolului (sosirea tavalugului comunist) subscriu, cu o adaugire:
” Aceasta era lumea nouă, statul muncitorilor şi ţăranilor”, la care va rog sa nu-i neglijati pe cei din „patura intelectualilor”, mai departe, mai ales cind vorbiti despre „hipsteri”, ne despartim.
Mai ales din cei cu pancartele „jos capitalismul” ori altele asemanatoare.
„Atmosfera este nouă, modernă, fără urmă de violenţă ori crispare, protestele sunt flexibile, cu forme şi modalităţi creative, atitudinea este relaxată, manifestaţiile sunt disciplinate fără a fi înregimentate, paşnice fără a fi timorate, domneşte toleranţa, spiritul este civilizat, maniera, cool, adie un vânt de occident. Se simte altă lume.” Eseu ;)
Si? au ei niste cereri unitare, niste conducatori care sa aiba curajul sa iasa in fata?
Impotriva cui se revolta? a tuturor partidelor? si ce vor sa puna in loc?
Daca toate partidele sint „aceiasi mizerie” vreau solutia. O astept.
Un partid unic, al hipsterilor?
subscriu intrutotul celor scrise de Dvs. Analiza dlui Lalu este foarte buna pina la subcapitolul ”hipsterii”, unde autorul impune o viziune neconforma cu realitatea, dupa parerea mea.
Pentru mine a fi nevoit sa alegi intre hipsterism si manelism e cam acelasi lucru cu alegerea intre holera si ciuma. Ba chiar hipsterismul mi se pare mult mai nociv decit manelismul, datorita aparentei lui modernitati si congruente cu hipsterimul occidental, care daca e occidental e automat un lucru bun. Nu e deloc bun. Cel putin manelismul nu pacaleste pe nimeni, Hipsterimul romanesc e doar o forma fara fond, cum zicea un mare om de cultura roman, de care hipsterii cei cultivati habar nu au.
Vi s-a raspuns deja aici:
„Aproape că nu există vectori politici, economici, instituţionali, oculţi sau nu, care să nu fi organizat vreo “intervenţie” printre demonstranţi, fără a mai vorbi de diverşii activişti politici, civici ori ideologici, dornici a-şi tenta norocul şi pe seama acestei mişcări.
Deloc surprinzătoare este atitudinea establishmentului, care priveşte cu teamă şi oroare protestele, reacţiile sale întinzându-se de la ignorare voită, până la atacuri furibunde şi black PR.”
si mai ales aici
„Cât priveşte intelighenţia, deranjată din confortul rutinei cu care de decenii acompaniază opinionistic circul ieftin al vieţii publice, ea reacţionează rebarbativ la proteste, cu mina morocănoasă a celui căruia i se tulbură intempestiv somnul.”
Iar tu, draga @bec, tocmai cand eram pe cale sa constat siderat ca poti scrie un mesaj intreg fara macar o insulta, a trebuit sa dai cu bata-n balta in ultima propozitie.
Altfel, in linii mari, e de inteles – nu esti hipster.
mai bine manelist decit hipster, dragutule bace. De fapt mai bine orice, iar in cazul vostru oricare ”insulta” e totusi doar o modesta caracterizare a marilor voastre personulitati.
Pai nu alege :D
Stai acolo, in lumea ta, cealalta, cea foarte bine descrisa inainte de „hipsteri” ;)
Te potrivesti FOARTE bine acolo :P
Pana la eticheta plantata arbitrar de „formatorii de opinie” cu simpatii remegeciste termenul de „hipster” practic nu exista! Este doar o gaselnita scornita pentru a duce in derizoriu orice opinie contrara „iluminatilor” cianurati care sustin exploatarea si pe care o anumita parte a comentatorilor a preluat-o pe nemestecate. A te raporta in schimb la „manelisti” exprimandu-ti preferinta pentru ei spune multe despre nivelul persoanei care face aceasta „alegere”: fix „mandrul exponent al clasei muncitoare” aflat la prima generatie urbanizata, inca nedesprins total de apucaturile ancestrale.
„manelist”=persoana pt care „a avea” e mai important decit „a fi”, iar „a arata” este mai important decit „a avea”; pt care furtul, evaziunea, incalcarea legii nu sunt in afara scarii de valori normale; care se hraneste din deranjul / discomfortul produs altora (nu va doresc sa fiti singurul intelectual dintr-un bloc de manelisti din berceni).
„hipster”= (cu o definitie aplicabila inainte de proteste) persoana pt care e important sa fie diferita de mainstream; pt care individualitatea emai pretioasa decit turma; care isi manifesta individualitatea diferit (prin muzica, haine, preocupari).
daca „bec” e manelist, why bother with him?
@XXX: I’m not bothered by him, am doar o problema cu manelistii in general! Dpmdv exista cel putin o televiziune careia ar trebui sa i se ridice licenta si sa fie pusa sa plateasca si daune ca fiind principallul autor moral al manelizarii, fiind primii care i-au adus „pe sticla” si le-au creeat notorietate!
chiar asa? mai nociv hipsterismul, asa fara fond cum ziceti, decit manelismul???? mai mult decit ciudat ce spuneti.
Genial. Multumesc.
Subscriu 100%, cel mai bun text despre noi, BEFORE and NOW pe care l-am citit. Viziunea clara,limpede,inteligenta si nealterata a dlui Lalu este mai adevarata ca oricind.
si da, MULTUMESC!
ma regasesc … am pus linkul tau la statusul de mess – sper sa-l citeasca toti prietenii :)
hipsteri, i hope
Felicitări pentru text, domnule Lalu!
Aşa este, ei sunt cei care vor şi pot. Atenţie însă la acroşarea cam neelegantă a celor care vor, dar nu pot momentan. Mâine, unii dintre aceştia s-ar putea să poată….
Curb your enthusiasm dude!
Romanii sunt imaturi social si incapabili de a se organiza. Azi oscileaza intre neo-legionarism si hipster-anarhism. Reflexe ale disperarii. Hipsterii balcanici cu idealismul lor rupt de realitatile psiho-sociale ale propriilor societatii sunt simptomatici pentru neputinta, confuzia si teama de a se privi in oglinda. Polarizarea manelist-hipster ca si protestele hipsterilor sunt spasme sociale ale neputintei de a gandi si actiona pragmatic, de a gasi solutii viabile. ‘Sa schimbam totul din temelii,’ este un strigat de disperare, un mecanism de aparare in fata realitatii: ultima banca a Europei.
Exista societati pe al caror caracter colectiv se muleaza etica protestanta, adica luarea regulilor in serios, pragmatismul, iar alte societatii care fiind imature nu pot trece peste interesul individual, astfel sunt corupte, ipocrite, superstitioase. Romania nu da nici un semn de schimbare. Ramane aceeasi mocirla saturata de prostie si exploatata de smecherie.
la fel vad si io;
articolul vibrant optimist,cum ii shade bine omului cu viitorul luminos in fatza
intre paragraful Revolutia proletara si Manelism mi s a parut ca s a rupt filmul !!?
apoi mi am adus aminte ! pai da; a fost revolutzia intregului nostru popor atunci si normal,momentul de inceput al unei noi ere,un inceput ca fat frumos din lacrima
Excelent comentariul Dvs, daca as fi putut l-as fi scris eu, l-am salvat si pentru altii. Ati sintetizat foarte bine situatia fara iesire a Romaniei, pentru mult timp de acum incolo. Dl Ralu crede ca hipsterismul ar fi o strapungere, evident si din nefericire, se inseala.
De acord cu comentariul dvs.
Este clar o urma de disperare si in acelasi timp este o neputinta a protestatarilor de a intelege modul de functionare al societatii si de a actiona in consecinta.
Daca lucrurile ar fi clare in capsorul lor atunci ar merge la vot,asta daca nu cumva au mers deja si au votat cumva, si ar faca ca alegeri gen voiculescu sa nu fie posibile! Voiculescu in parlament sau Becali europarlamentar exprima puterea de intelegere a acaestei natii. Ne place sau nu ne place hipsterii nu avut mijloace sa schimbe cu adevarat -sunt masa de manevra la butoanele unora.
In ceea ce priveste persoana independentului care insa nu a primit suficiente voturi de la simpatizantii lui ca sa intre in consiliul local arata cat de maturi si mai ales, lml cer scuze ca folosesc termeni asa de duri, cat de inteligenti sunt.
Cu bine!
sunteti absurzi. poate ca romanii sint toti prosti. dar voi nu ati avut in viata voastra de crescut un copil sau de condus un birou de oameni: daca le spui ca sint timpiti, rezultatele vor fi mai proaste, nu mai bune. dati voi exemplu de cum ar trebui sa actioneze aia destepti, si cum ar trebui sa fie educata marea masa.
altfel, comentariile voastre sint complet autiste.
un lucru e destul de clar: oamenii astia nu au avut cu cine sa voteze la ultimele alegeri. alternativa nu exista. sint multi in starea asta, iar de cei care fac strategii la dreapta nu pot vorbi – nu am cuvinte sa-i calific.
buna ziua,
in general e un articol bun. doar cu o mica observatie. clasa muncitoare a trait prost si inainte de 44, si dupa razboi, si pana in 89 si dupa 89 in capitalism.
dictatura proletariatului a fost numai pe hartie. si in lozinci. viata lor nu s-a schimbat cu nimic. si drept dovada singurele miscari de rezistenta anticomunista au fost tot muncitoresti. valea jiului sau brasov. si pe considerente economice. nimic ideologic. in timp ce rezistenta/disidenta prin cultura a fost mai mult sau egala cu zero. bine cu mici cazuri izolate. pe care le stim cu totii…. in timp
Eu nu cred. Caracteristica principala a hipsterului ( unica de altfel): cauta sa- si umple timpul cu ceva. Daca-i iese… Viata sociala ii e idealul iar el este idealul realizat al socialismului. Pentru ca e gnostic aproape 100%. Ma lipsesc. Il prefer pe Thomas Mann.
Apreciez atat fondul si forma acestui articol. Patetic, in sensul bun al cuvantului, chiar romantic, imi perrmit sa cred ca tradeaza afectiunea autorului pentru meleagurile natale. Trecand peste ocazionalele exagerari stilistice – simt enorm si vaz monstruos – am o singura obiectie semnificativa. Folosirea „manelismului” ca simbol a ceea ce este mai josnic, murdar, necivilizat si demn de dispret in cultura si societatea romaneasca. Dupa parerea mea, maneaua ca fenomen muzical si artistic, nu merita aceasta asociere. Oricine care a calatorit atat in India cat si in Balcani va putea confirma originalitatea, varietatea si efervescenta acestui gen muzical. Impletind o traditie milenara a Indiei cu muzica populara a Balcanilor, maneaua are desigur grade foarte variate de calitate. O ureche muzicala antrenata poate face relativ usor o taxonomie calitativa a domeniului. Nu mai vorbesc de conotatiile rasiste, anti-tigani, inradacinate in termen – desi sunt convins ca nu aceasta a fost intentia autorului. Traiasca hipsereala!
Daca ati fi citit mai atent, scuteati timpul pierdut cu excursul muzical:
„manelismul, înţeles ca umbrelă stilistică ce transcende un fenomen de subcultură suburbană, devenind un loc geometric al imposturii, indecenţei morale, stridenţei, lipsei de scrupule, primitivismului şi barbariei.”
Este evident din tot articolul ca sensul in care este folosit termenul manelist, ca si cel de hipster, de altfel, e unul generic.
Dl. Lalu, care in opinia mea a scris cel mai bun articol pe care l-a semnat pana acum aici, nu cunoaste suficient de bine noulimba romaneasca (desi evident e indragostit de cuvant, in sensul bun).
Un termen mai potrivit, poate, ar fi fost cel de „cocalar”.
Obiectia mea se referea exact la definirea si respectiv asocierea „manelismului” cu lista de atribute negative enumerata de dl Lalu. Nu sunt foarte convins nici ca „subcultura suburbana”, adica Faramita Lambru sau Nelu Ploesteanu, merita o asociere similara. Cocalar, insa, merge perfect.
@Mihnea Vasilache:
Cred ca faceti o confuzie! Referirea la „manelism” si eticheta de „manelist” aplicata cuiva nu se refera la interpretii pe care i-ati enumerat, acestia isi trag mai degraba originile in muzica lautareasca interbelica, gen Zavaidoc & co.
Manelistii „adevarati” sunt cei „minunati”, „fara numar”, „preparate din carne” s.a.m.d. (nu consider demn a le insira numele aici! ;) ). Ori autorul tind sa cred ca s-a raportat ma degraba la acestia si la „publicul lor fidel”.
Imi cer scuze anticipat. Categoric nu este problema mea. Totusi am sa va intreb.
De ce v-ati ales nickul „Prostu’ satului”?
In principal pentru ca mi-e de mare ajutor cand trebuie sa ma lamuresc repede cu cine stau de vorba atunci cand intru in vreo polemica. E o metoda care nu da gres. Mai sunt si alte motive.
Dar pana la urma e doar un pseudonim. Decat un pseudonim, ca sa-i fac fericiti si pe cei care tanjesc la calitatea de cocalar.
@prostu’satului: cred ca tocmai ati dat definitia perfecta a cocalarului (= manelist + hipster autohton)!
Poate. Am mai zis-o si altadata, pentru mine notiunea de hipster e neclara. Am folosit-o in acceptiunea data de dl. Lalu.
nu a existat nimic clar legat de hipsteri, de la aparitia lor (in societate) si pana azi; hipsterii se sustrag, cum spunea cineva mai sus, oricarei etichete si granite culturale. in plus, 99,9% din hipsteri, inclusiv eu, nu vom recunoste ca suntem hipsteri tocmai pentru ca nu vrem sa fim etichetati/ inregimentati nici macar unui hipsterism mainstream! nici originea sociala (a hipsterilor) nu a fost vreodata/ si nu este un indiciu: poti fi hipster si absolvent de facultate+doctorat, cu un job in industrii creative, dupa cum poti fi hipster si absolvent de liceu, cu un job la barul din colt; hipsterul trece peste clasele sociale mult mai usor decat altii, si probabil ca aiciu sta forta lui…. in sfarsit, in vest hipsterii au o istorie lunga, sunt la a doua/treia generatie, una mai diferita ca alta… in concluzie, nu pot fi nici clasificati prea usor, nici ironizati, nici transformati in eroi! grea misie cu ei! :))
… O completare: Razvan Lalu spune… „hipsterul e cel care transgresează înapoierea şi refuză să facă parte din lumea a treia, aceea pe care i-au lăsat-o moştenire părinţii şi-n care-l ţin conducătorii. Hipsterul e racordat direct la modernitate, face saltul peste decalaje, iese din izolare, nu acceptă dictatul mizeriei şi retardării istorice.”…
Tot acest paragraf este suficient de graitor si poate fi inteles si asa: hipsterul transgreseaza inapoierea (inclusiv a paturii/clasei sociale in care s-a nascut) şi refuză să facă parte din lumea pe care i-au lăsat-o moştenire părinţii…. se va folosi de orice mijloace, de la stilul vestimentar la spiritul antreprenorial, ca sa razbata si sa se intalneasca cu hipsterul provenit din alte paturi/ clase sociale, unele mai avantajate de soarta, altele nu.
Aşa cum aţi observat, mi-am îngăduit să folosesc termenul de “manelism” într-un sens mai larg, şi anume: „… manelismul, înţeles ca umbrelă stilistică ce transcende un fenomen de subcultură suburbană…”
Este o opţiune ce ţine doar parţial cont de valoarea muzicală/culturală a manelei, încercând să dea un nume la “ceea ce este mai josnic, murdar, necivilizat si demn de dispret in cultura si societatea romaneasca”, aşa cum bine spuneţi.
Dacă prin acest demers, nedreptăţesc maneaua, rămâne totuşi, cred, subiect de discuţie. De altfel, şi Dvs. admiteţi că “…maneaua are desigur grade foarte variate de calitate”. Veţi fi probabil de acord, că producţiile situate în josul scării nu merită neapărat clemenţă. Pe de altă parte, domeniul e foarte dinamic, am putut auzi manele “soft”.
Dar nu de manele vorbim, ci de “manelism” ca stil.
La origine, in perioada fanariota, manelele erau melodiile preferate de elita conducatoare, melodiile curtilor domnesti, ale boierimii. E interesant cum sensul cuvantului s-a schimbat peste secole si in ziua de azi reprezinta semnatura emblematica a (sub)culturii (sub)urbane.
Multumesc, m-ati racorit!
Era imposibil daca nu se gasea cel putin unul politically correct. Ne lasi ?
Banuiesc ca dl Vasilache asculta manele la bloc cu baietii pe scara. Eu prefer Mozart.
Felicitari pentru articol!
Desfasurarea succinta a mentalitatilor pre-comunism, comunism si post comunism, ofera continuitate logica. Tabloul de ansamblu este superb, zugravit in culori vii si obiective. In final rasare prezentul 2013 si surpriza tinerilor protestatari ecologisti, care ne-au depasit pe toti.
Multumim autorului pentru text si idei, pentru claritate. Am citit de mai multe ori, mai multe pasaje, caci elocventa autorului trezeste placerea lecturii. Putem retine multe exprimari, dar poate ca cea mai importanta e concluzia de final, la care subscriu, desi nu mai sint la tineretea dintii:
„… viitoarea elită a ţării, având exigenţe de civilizaţie şi construind premise pe care generaţiile precedente nici măcar nu le pot înţelege”.
Ceva intelegem noi, dar sintem foarte bucurosi ca ne-au depasit tinerii, copiii nostri.
Cred in continuare ca ramane valabila afirmatia regelui Carol I din scrisoarea publicata in martie (daca nu ma insala memoria)1871, intr-un moment in care decisese sa renunte la domnie si sa paraseasca Principatele Unite: romanii nu se lasa guvernati de altii si nu sunt capabili nici sa se guverneze ei insisi.
Din pacate, singurul domeniu in care dovedim o uimitoare eficienta organizatorica este acela al articularii coteriilor, cu deosebire politice, manate de pofta irepresibila de praduiala si furaciuni. In rest, echipe de zgomote si carne de tun; ca totdeauna, multa maimutareala a formelor occidentale golite de continut.
Foarte interesant articol, l-am citit cu placere.
Parerea mea e ca ce se intampla acum in Bucuresti, Cluj (si mi-as dori sa se intample si in Timisoara) este unul dintre cele mai bune semne.
Toti l-am injurat pe Brucan cand a spus de cei 20 de ani necesari si iata ca sunt 24 in curand si abia acum societatea romaneasca da semne ca exista o minoritate care redescopera adevarata scara a valorilor.
Probabil asta se intampla din cauza ca s-a stopat migrarea creierelor, oricat ne-am plange, nivelul real de trai a crescut, pentru cine a invatat si vrea sa munceasca, iar Vestul Europei a inceput sa aiba probleme.
Felicitari pentru articol, l-am citit cu deosebit interes. Mi-amintesc ca inainte ca manelele sa devina mainstream, asistam cu oroare la degradarea productiilor muzicale consumate la scara larga. Credeam ca nu se poate cobori mai jos de-atat, dar manelizarea institutionala de acum dovedeste contrariul. Singurul aspect negativ al articolului dvs este referinta la evenimentele din 2012, devenita un cliseu repetat obsesiv in media romaneasca. Poate gresesc, poate nu, dar citesc de multa vreme articolele de pe acest site si nu mi-amintesc ca T.Baconschi sa fi fost criticat obiectiv pentru ca a spus despre protestatarii din Universitatii ca reprezinta „mahalaua inepta”. Nu ati spus nici un cuvant despre aducerea in derizoriu a institutiei prezidentiale, cel care ne reprezinta oficial statul castigand alegerile cu clipuri electorale de tip manea. Cu toata bunavointa, dar se pierde orice speranta daca si-o generatie promitatoare ca cea a hipsterilor isi gaseste repere in oameni ca Baconschi(garda veche a nomenclaturii) sau M. Macovei (procuror in regimul comunist).
un text poetic scris pentru postaritate, dar la fel de irelevant, prost orientat si provocator peste 10 ani, ca si acum :)
ce ii scapa cu desavarsire autorului este faptul ca „hipsterii”, multi dintre ei, tind sa isi asume, total si fara discernamant, nu doar cicilizatia occidentala, dar mai ales erorile si autismul frumos ambalate care sunt „fashion” acum in occident. iar ocolirea DNA de duminica trecuta arata ca, dincolo de vestimentatia fara „gulere cu balena” (orice ar fi aia), e destul de clar ca la vremuri noi, tot noi.
cat despre „Până acum au vrut şi au putut doar foştii activişti comunişti, securiştii, vechea nomenclatură, purtând totodată de grijă ca nici o altă categorie să nu devină politic relevantă. „
dar „liderul protestelor” (contestat, dar lider), Claudiu Craciun (lucrator in guvernul tarieanu, lansat public de antonescu, ponta, dan voiculescu etc, ce e? nu e tot hipster?
http://inliniedreapta.net/salvati-rosia-montana-se-transforma-in-ucideti-gazele-de-sist-romania-intre-bulgaria-si-modelul-american/
Mda, spre deosebire de „excelentele” articole pro-RMGC ale lui Tapalaga de pilda!
Nimeni n-a putut sa dea un raspuns articulat, fara injurii, la o simpla intrebare „de ce am sustine DNA-ul care nu a anchetat in vreun fel ce se intampla la Rosia Montana”!
Doar incercari penibile de a-i denigra pe cei care protesteza, doar pentru ca nu va sprijina „agenda politica”!
Daca independenta justitiei ti se pare o „agenda politica”, friendo, atunci mi-e teama ca ti se potriveste perfect eticheta de hipster, in acceptiunea ei originala, cea de forma fara fond. La fel ca protestatarii momentului, pesemne ca daca nu intuiesti un efect imediat, demersul nu merita osteneala. Exact ca puternica si concomitent imbecila lozinca „Cianura ucide!”
Vorbim aici despre controlul asupra justitiei, „friendo”, nu despre „independenta” sa!
Nu mai avem justitie independenta de la „asesorii populari” incoace, mascarada asta cu DNA-ul este pur si simplu o banala lupta intre doua tabere! De asta nu s-a agitat nimeni in legatura cu „protestul” pentru ca nu este o miza reala. Justitia asta despre care vorbesti n-a ridicat un deget pentru RM, despre ce vorbim?
Amice, esti mult prea convins de ceea ce crezi tu, apropos de justitie, si lucrul asta nu te plaseaza in pozitia prea buna ca sa asculti un argument de la altii! Imi pare rau…
Pana una alta insa, Ponta a trimis „proiectul rmgc” IN PARLAMENT, nu a rezolvat problema cu o OUG pentru ca si lui, si ministrilor lui, le este frica de DNA. Tot DNA-ului trebuie sa-i multumim ca guvernul plimba privatizarea CFR de la un ministru la altul, fara sa aiba nici unul curajul sa semneze ceva. Si tot DNA-ului trebuie sa-i multumim ca (surprinzator si de neimaginat cu 10 ani in urma!!!!) cumparatorul, mai exact Gruia, declara ca e dispus sa dea banii inainte, pe riscul lui, etc, etc. Ia incearca sa compari privatizarea CFR, si situatia din 1999-2000, aia fara DNA, cand au cedat licenta de exploatare sau au dat-o pe nimic…. cred ca nu e nimic de argumentat aici.
„un text poetic scris pentru postaritate, dar la fel de irelevant, prost orientat si provocator peste 10 ani, ca si acum”
De obicei concluzia urmeaza analizei, tezei etc. Nu pentru tanarul Andries, care recircula aici aer vechi, imbogatit cu hidrogen sulfurat. .
Dle Peter Manu, sigur puteti mai mult. Curaj
ups, ma gandeam la ce o fi vrut sa zica Peter Manu si mi-am uitat numele pana sa imi dau seama ca nu are nimic de zis
Constatam, olfactiv, Costine.
Iar cand reusesc sa trec peste ce-mi spune simtul olfactiv, trebuie sa-l citez pe Dorin Tudoran: „Despre ei înșiși, cuibarii cred că sunt linia cea mai dreaptă între două puncte. Numai că punctul de la care pleacă este jigodismul, iar punctul la care ajung tot jigodismul”.
Pe Dorin Tudoran, (ex) consilierul lui Domprofesor Voiculescu va vine sa il cititi? Va suparati daca va spun ca nu ma mir?
articol superb scris, stilistic,o incantare!
daca ar fi fost vorba despre o alta capitala a lumii ar fi fost aproape genial.
sunt de acord cu prima portie de 70%.mai apoi se incearca o bizara
legatura intre elita interbelica si o presupusa viitoare-elita demonstranta.
nici pomeneala.nu stiu,autor,daca ati fost pe acolo,eu am fost si cred ca
am inteles ca aceasta multime este profund eterogena.
am intalnit si manelisti,sa stiti.
am intalnit si demonstranti de partid,am intalnit fosti colegi de la universitate.
am intalnit foarte multi naivi,exaltati,habarnisti dar si artisti,pensionari sau
drogati.
nu o luati ca pe o critica,sunt de acord cu articolul foarte bun,am vrut doar
sa nuantez putin,ceea ce probabil ca ar confirma ideea sa principala, a unei coagulari
ce respinge trecutul.
cu concluzia articolului nu sunt de acord.e prea imperativa.nu lasa loc de respiratie.
deci,felicitari din suflet:scrieti foarte bine!
Da. Consistent și frumos. Poate doar puțin cam disprețuitor față de oamenii simpli, au și ei foarte mulți oameni frumoși.
Cât despre proteste, proiectăm fiecare ceea ce ne dorim asupra unui grup atipic. Ceva tot o să fie, fără îndoială, schimbat. Față de dezastrul actual orice schimbare e o șansă de mai bine.
Felicitari pentru articol, o buna radiografie a transformarii urbane postbelice!
Nu va lasati influentat de criticile care vizeaza paragrafele referitoare la „hipsteri”, ele izvorasc din alte motivatii decat pura analiza stilistica sau sociala, resorturile celor care ii eticheteaza ca atare pe cei care se opun RMGC isi au radacini profund „cianurate”… ;)
Foarte bun articolul, autorul nu a luat in brate notiunea de hipster, nu a propus-o ca fiind o evolutie catre normalitate ci doar un pas mic, mult prea mic.
Maneaua nu a venit odata cu 1989, ne alesesem cu ea mult mai devreme, daca va aduceti aminte de celebrele „Mavi do Mavi” sau „Hopa ina na ina”, se incingeau manelistii prin carciumi chiar si prin ’85, ele au fost aduse odata cu studentii arabi si turci care studiau prin universitatile din Romania, erau pur si simplu muzica lor populara. O muzica simpla, sentimentala, adresata maselor, pe care noi am adoptat-o si la care am adaptat versuri de mahala, maneaua slaveste smecherul, puscariabilul si nesimtitul. Bisnitarii de pe Covaci sau str. Kent, cei care aveau relatii de bisnita cu studentii pomeniti mai devreme au fost primii care au aruncat cu banii pe dedicatii maneliste. Apoi ne-am furat-o cu totii, a devenit sport national, s-a potrivit ca o manusa pe purtatorii de curele D&G si pe sotiile lor cu Louis Vuittoane importate pe relatia Istanbul…
Hipsterii saracii, mai un HipHop, mai un electro, e ceva mai bine, iar palariile sunt dragute foc, are dreptate Lalu, dau o nota de burghez, mai bine hipster fratilor, e un pas inainte.
Hipsterul nu e un admirator al civilizaţiei şi modernităţii, nu transgresează înapoierea şi nu refuză să facă parte din lumea a treia, după cum nu e racordat direct la modernitate, nu face saltul peste decalaje şi nici nu iese din izolare.
De fapt, la o examinare atentă, hipsterul nostru, ca şi cel occidental, e o fiinţă absurdă, un mutant, care nu seamănă cu nimic şi nici nu e original, care ţine discursuri absurde despre faptul că vaccinurile produc autism, virusul HIV nu există, dar a fost inventat de occidentali, maşinile poluează şi telefoanele mobile produc cancer dacă nu sunt iPhone, dar te protejezi de cancer mâncând raw vegan şi salvând câinii maidanezi.
Însă acelaşi personaj este necesar, fiindcă îndeplineşte o funcţie socială pe care nu o poate îndeplini altcineva şi de pe urma sa câştigă întreaga societate. (Cam aşa, ca franţuzul din 1968.) Netezeşte asperităţile, potoleşte conflictele, restabileşte echilibrul. Chiar dacă în momentul de faţă face o pagubă unora, pe termen lung contribuie la civilizare.
Fiindcă în mediul social modern, în lumea televizorului HD, a telefonului mobil care bate la fund un supercomputer din 1990 şi a Golfului care se bate de la egal la egal cu un Ferrari de pe timpuri, nu mai există motivaţiile care îl puneau în mişcare pe mic-burghezul din 1938 (a cărui situaţie era totuşi precară…), pe muncitorul din 1933, pe demnitarul (co)mu(n)ist iradiat din 1964 sau pe ţăranul venit la oraş monoindustrial din 1985. (Oraşul era monoindustrial, nu ţăranul.) Nu se mai ridică problema proprietăţii de Stat contra celei private, a religiei interzise sau, dimpotrivă, promovate prea agresiv, a avortului legal sau ilegal, a puşcăriei dizidentului sau a vilei (co)mu(n)istului din Primăverii. Tehnologia rezolvă problema muncii şi a distracţiei, sistemul financiar rezolvă problema costurilor, justiţia noastră aşa şchioapă cum e rezolvă problema ordinii. Singura problemă pe care şi-o ridică fiecare cetăţean, de la ultimul aurolac la magnat industrial e: „îmi trebuie XXXX… am banii necesari pentru el?”
Ori dacă totul e judecat în funcţie de bunurile materiale şi banii necesari pentru a le finanţa, apar întotdeauna conflicte – fiindcă atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile legale şi financiare, nu mai există nimic care să te ţină pe loc. „Manelistul cu turnuleţe” poate să aibă toate actele în regulă pentru teren, toate autorizaţiile şi certificatele necesare pentru construcţie, toate contractele în regulă cu Enel, Apa Nova, REBU, Distrigaz şi RDS, toate impozitele şi facturile plătite la timp, dar asta nu face hărăbaia lui cu turnuleţe să arate bine şi nici nu îl face pe el să fie mai puţin urâcios cu cei din jur. Abia îl stimulează să fie şi mai urâcios, scârbos şi fiţos, mai ales dacă e convins că toţi cei care au o casă mai rezonabilă sunt proşti, tâmpiţi, cretini, fomişti, urâţi, „pitici nenorociţi”, cum ar fi zis un mare şi gras politician român.
Deci dacă nu ar exista stupida creatură cu eşarfă la gât, care ţipă „Jos capitalismul!”, ceea ce noi numim „capitalism” ar degenera într-un soi de feudalism. O lume în care legile, ordinea, regimul creditului, reglementările primăriei sunt întoarse cu susul în jos, în care oricine are bani (sau îşi imaginează el că are şi că e un tip important!) şi-ar face de cap şi ar da în cap. Celor pe care îi crede mai slabi decât el. Trebuie să existe o alternativă, unii care să spună că pe ei îi doare la bască dacă au o casă cu 4 camere şi vecinul una cu 12, abia sunt mai ecologişti decât el şi consumă mai puţin gaz şi curent. Nu fiindcă ar fi neapărat adevărat, ci fiindcă oferă un alt reper de natură ideologică la care să te poţi raporta.
Aşa cum am spus cu alte ocazii, aveţi o vână sociologică puternică şi autentică. Nu cred că 6-7% din sociologii profesionişti ar gândi cum o faceţi Dvs. Dar poate că sunteţi chiar de meserie !?
Oricum, vă citesc întotdeauna cu atenţie. Reuşiţi să surprindeţi o situaţie complexă şi paradoxală, în care categorii comportamentale controversate pot funcţiona ca regulator al unor tendinţe profund disfuncţionale (“dacă nu ar exista stupida creatură cu eşarfă la gât, care ţipă “Jos capitalismul!”, ceea ce noi numim “capitalism” ar degenera într-un soi de feudalism.”).
Nu sunt de meserie. Dar faptul că nu sunt de meserie nu înseamnă că nu am cap şi raţiune :)
Un mare rau care ne-a ramas mostenire de la comunisti este conflictul fara logica, cu implicare emotionala, disputa sterila, fara un scop si fara miza. Observ si in spatiul public de azi urmarile acestui rau care ne face sa fim dezbinati desi avem interese comune, traim in aceeasi tara, vorbim aceeasi limba. Dezbinati suntem mai usor de condus. Impartiti pe caprarii – tigani, romani, unguri, intelectuali, basisti, uslamisti, iubitori de caini, neiubitori de caini, oameni ai muncii, tarani, capitalisti/anticapitalisti, corporatisti, hipsteri, cocalari – suntem condusi ca niste turme fara minte de putini indivizi care au un scop precis si sunt uniti de asta: puterea cu orice pret.
„am inteles ca aceasta multime este profund eterogena.
am intalnit si manelisti,sa stiti.
am intalnit si demonstranti de partid,am intalnit fosti colegi de la universitate.
am intalnit foarte multi naivi,exaltati,habarnisti dar si artisti,pensionari sau
drogati.”
Exact.
Mai rau, toata aceasta multime eterogena este permanent infiltrata, pândita si de primejdia deturnarilor, confiscarilor, etc.
Dincolo însa de complexitate si eterogenitate, tineretul urban educat se manifesta în mod fatis, or asta cred ca trebuie salutat.
„Care este valoarea valorilor noastre?” – Nietzsch
Confruntati cu doua atitudini extreme,manelisti sau hipsteri,ne grabim sa ne declaram in favoarea uneia sau a alteia,si ratam esentialul (o data in plus!) :ce este reprezentativ pentru noi,asa cum suntem,si nu cum am vrea sa fim,nici cum ne catalogheaza altii???
Cred ca orice schimbare,cu vocatie evolutiva ;) ,trebuie sa porneasca de la o realitate asumata,ca sa aiba sens!
In cazul de fata,niciuna dintre categoriile descrise aici nu reprezinta românul,asa cum este el,unic si complex!
Manelistii accentueaza apartenenta balcanica a natiei,in tot ceea ce notiunea de „balcanism” are mai peiorativ,ceea ce produce aderarea masiva a unei largi parti a populatiei,care sufera de o criza identitara acuta,provenita din saracie…
Hipsterii considera ca nu pot avea nimic in comun cu altcineva decat cu occidentalii,ale caror reusite,stil de viata sau mentalitate sunt mai mult decat preferate,visate si idolatrizate!…Aceasta atitudine denota,insa,EXACT aceeasi criza identitara acuta ca a celor pe care-i combat cu dispret…
Cu alte cuvinte,romanul de azi,indiferent de varsta,educatie sau conditie sociala,cauta solutiile propriilor probleme,acolo unde ISI DORESTE sa se afle acestea,si nu acolo unde sunt!!!
O solutie ar fi deci,sa admita ca este doar(!) ROMAN,cu tot bagajul pe care aceasta apartenenta il implica,sa nu se limiteze la clisee si nici sa nu admita vreo fatalitate,ci pur si simplu sa traiasca LIBER,respectuos de valorile care-i corespund cu adevarat!
Cu toata afectiunea si respectul pe care-l am pentru tinerii din Ro,nu-i admir inca asa cum as dori,pentru ca mi se pare ca ei tind sa inlocuiasca o dependenta cu alta,continuand sa nege o realitate,doar pentru ca nu le convine!
Inundarea spatiului public cu elemente din cultura americana (cuvinte,atitudini,tutuire generalizata,etc.),pe de o parte,ca sa bruieze manelele,si tot ceea ce ele reprezinta,pe de alta,produce o CACOFONIE…care nu este doar o simpla caricatura societala,fara consecinte profunde,pentru ca ea divizeaza o societate,deja fragilizata din lipsa de valori comune….
Uniunea face forta unei natii,in Ro suntem inca in stadiu primitiv in care ne opunem visceral unii contra altora,e deci absolut normal ca situatia tarii sa fie asa cum este…
Un articol frumos ca o zi perfecta de toamna , cu melancolii si premonitii,cu frunze imbatranite de bruma , cu lujeri de trandafiri uscati pe care o floare mica si proaspata isi exhiba increderea ca iarna este suficient de departe pentru a-si mai putea rodi fructul mic si rosu, cu cerul imobil si albastru pe care , ah!, norii mari si albi ca niste catedrale , ai verii, nu se mai ridica…si deodata, o pata mica de miscare care se apropie , marindu-se si desirandu-se, latindu-se si alungindu-se , zumzaind si lipaind, inconsistenta si rasfirata ca o coada de cometa … mai apoi , trecand si lasand in urma , rascolit , praful existentei zilnice, cateva scame , un nor umed de rasuflaturi , emotii si dorinte ( putina nevoie de tandrete, o incredere vaga ca sfarsitul e inca departe si ca-i priveste doar pe ceilalti, in nici un caz cianuri, speranta ca nici unul dintre noi nu va incapea intre falcile crude si fetide ale sortii, Ponta, te-am renegat, Base , nu mai reprezinti pe nimeni)…hipsteri…
Sa nu cutezam a vedea in hipster nici burghezul roman, nici pasoptistul revolutionar. Protestele recente il imbraca in niste haine pe care nu le merita. Hipsterul roman e monumentul complexelor, campionul inadaptarii, negationistul progresului. Hispterismul romanesc e un flower power intarziat. Sa fim eco, sa salvam pamantul, sacrificand oamenii. Hipsterii se vor noii elitistii, inventand niste ierarhii sociale paralele. Toate elucubratiile ascultate, citite, vazute nu vor corporaliza nici un curent artistic candva. Generatia copy-paste promoveaza digital, nu creeaza nimic nou. Totalitarismul counist a lasat rani adanci in noi, de vreme ce nu putem vedea decat in doua culori, manelism si hipsterism. Dorinta de notorietate in cadrul unei ginte de hipsteri nu e nici un izvor revolutionar . Dezgustul nostru fata de aparatul clientelar politico-mediatic e perfect justificat, dar sa nu fim atat de orbi incat sa vedem salvarea acolo de unde nu va veni niciodata.
felicitari pentru articol !
o radiografie corecta a societatii de ieri si azi, a ciocoilor vechi si noi.
din nefericire schimbarile in tara au venit mai mereu din afara sau ca urmare a conjuncturilor exterioare. romanul moare de inanitie inainte de a schimba ceva.
este evident ca statul roman (prin institutiile lui) este falimentar si incapabil de a se reforma (asta ar presupune oameni c un anumit intelect nu semi/analfabeti).
doctrina stat-asistat care a permis perpetuarea primului si supravietuirea celui de al doilea s a epuizat. ce era considerata industrie, cu muncitorimea aferenta, nu mai exista. prelungirea agoniei, prin imprumuturi fmi si crestere economica din taxare si impozitare (!), reprezinta ultima gaselnita.
Da, și în general să fiarbă-n inimi răzvrătirea, să-nceapă al lumii vechi apus!
Nu neapărat în general, ci doar dacă nu se poate altfel. În rest, evocaţi îndeajuns de pertinent fundalul demersului.
http://www.ziardecluj.ro/coana-mita-hipsterita/