vineri, martie 29, 2024

Mai există reguli în(tr-o situație de) urgență?

Motto: It’s a state of emergency

It’s time we see

There’s a need to take action

This is a state of emergency

We’re too blind to see

All of these simple distractions (1)

Prietenul la nevoie se cunoaște; regula în urgență se vede. Spre deosebire de opinia care spune că starea de excepție reprezintă o suspendare a legii, vedem în aceste zile cum regulile devin mai importante ca oricând într-o țară care își dorește să evite anarhia. De la sfaturi care ne explică în ce fel atitudinea „merge și așa” poate fi una care să ne expună pericolului, până la ordonanțe (civile și militare) de urgență care să ne explice cum se aplică reguli existente, vedem că regulile (re)vin în prim-planul opiniei publice. Voi încerca să continuu să prezint unele chestiuni (mai) generale despre cum funcționează regulile, iar starea de urgență pare a pune sub lumina reflectoarelor unele trăsături ale regulilor pe care de multe ori (alegem să) le ignorăm.

1. Fă ce spune popa, nu ce face popa

Un întreg curent de gândire folosește calitatea emitentului drept criteriu de identificare a normelor juridice din noianul cotidian de reguli. Dacă regula este „spusă” de o anumită instituție, urmând o anumită procedură, atunci ea devine lege. Calitatea de „lege” este astfel asociată cu un „ritual” care dă o forță specială unei reguli. În termeni juridici, puterea de a face legi este asociată cu ideea de suveranitate. Cum în Constituția noastră se spune că suveranitatea aparține poporului, care o exercită prin aleșii săi, și de vreme ce Parlamentul este privit ca principala formă de exercitare a suveranității, actele emise de Parlament (după o anumită procedură) sunt Legi.

În mod excepțional (iar starea de urgență este o astfel de excepție), și Guvernul poate adopta acte normative similare legii (ordonanțele). Și aici trebuie urmată o anumită procedură și ne amintim că, oricât de (formal) exact se respectă această procedură, voința populară poate să cenzureze un act normativ in nuce. În același timp, Curtea Constituțională ne amintește (din când în când) că, deși doar Parlamentul este autoritatea legislativă prin excelență, delegarea legislativă este cel puțin la fel de justificată. Nu trebuie uitat însă faptul că toate aceste mecanisme au și dispozitive de siguranță: deciziile administrative pot fi cenzurate de instanțele de contencios administrativ, calitatea legii este verificată constant de către Curtea Constituțională.

Acum vedem că și Președintele poate legifera. Și el trebuie să obțină o confirmare din partea Parlamentului, dar aceasta survine ex post, după ce actul normativ a fost deja adoptat. Citind recentul Decret nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, observăm că el cuprinde o serie întreagă de dispoziții directe, plus direcții de acțiune care permit anumitor autorități administrative să adopte alte norme.

Rămâne însă întrebarea: orice spune legea (Parlamentul, Guvernul, Președintele) este obligatoriu? Celebra afirmație a Sfântului Toma din Aquino (lex injusta non est lex), readusă în atenția modernității de Martin Luther King jr., demonstrează că teza pozitivistă trebuie asezonată cu elemente de drept natural. Altfel spus, așa cum a remarcat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „justice must not only be done, it must also be seen to be done”, iar același lucru ar putea fi spus în general despre lege. Așadar, dacă un exponent al puterii publice ignoră o lege, va mai fi acea lege respectată de restul lumii? Câtă vreme încălcarea legii este o simplă deviere de la comportamentul normal (așteptat) și, deci, este sancționată ca atare, Universul va rămâne la locul lui. Nu contează cine a încălcat legea, el trebuie să sufere rigorile asociate de acea lege cu faptele sale, căci, nu-i așa, Constituția ne spune că „[n]imeni nu este mai presus de lege”.

Am văzut în ultimele zile astfel de exemple. Poate cel mai mediatizat a fost cel al fostului angajat al Ministerului de Interne (actualmente angajat al unei autorități publice locale) care a ascuns cu intenție faptul că a venit dintr-o zonă periculoasă și, în consecință, nu a urmat regulile privind izolarea la domiciliu. Iată un funcționar public care a considerat că „știe el mai bine” și a ales să nu respecte legea. Iar în final legea i s-a aplicat. Dar oare câți au făcut la fel și nu au fost „prinși”?

Un alt fapt a scăpat însă unei analize normative, în iureșul evenimentelor. La un moment dat, în primele etape ale crizei (încă nu se decretase starea de urgență, dar deja existau reguli privind autoizolarea), întregul Guvern a fost suspectat de infectare cu virusul COVID-19. Ce a făcut atunci Guvernul (în plenul său, deci fiecare membru al Guvernului)? Au ales să ignore regula pe care tot ei o instituiseră și au ținut o ședință de Guvern pe care au și difuzat-o pe toate canalele mediatice, ba chiar au organizat o conferință de presă. O țară întreagă a putut să vadă că se poate evita izolarea dacă îți pui o mască medicală pe față și încerci să stai la două scaune distanță de celălalt. Iar Parlamentul a făcut la fel atunci când a audiat membrii noului (aceluiași?) Cabinet. Apoteoza a constat în ceremonia (!) de învestitură de la Palatul Cotroceni când aceleași persoane au stat în prezența Președintelui. Același Președinte care după doar câteva zile a decretat starea de urgență… Iată cum, în câteva zile, toate autoritățile „legiuitoare” au reușit să încalce legea! Mai mult, toate aceste încălcări s-au făcut în lumina reflectoarelor și aplauzele milioanelor de (tele)spectatori.

Aceste fapte ridică o întrebare: oare ce forță mai are legea atunci când este încălcată „în plină zi” tocmai de către cei care au adoptat-o? Videoclipurile cu diferite figuri publice care ofereau sfaturi despre măsurile de distanțare socială în fața unei mulțimi (de reporteri) pentru ca în timpul sfaturilor să le încalce au făcut deliciul publicului. Dar ele arată că regula ajunge să cadă în derizoriu. Râdem de contravenient sau de idealismul regulii?

2. Conformarea voluntară și sancționarea instituțională

O celebră dispută privește rolul regulilor: sunt ele edictate în vederea respectării lor sau pentru a permite sancționarea contravenienților? Subiectul este extrem de controversat. Dacă ele sunt simple prescripții despre cum trebuie să acționezi, atunci se are în vedere conformarea voluntară. Dacă asta se urmărește, atunci regulile trebuie concepute în așa fel încât să aibă în vedere comportamentul spontan cel mai frecvent și să pună la dispoziție mijloace dintre cele mai facile pentru a asigura respectarea regulii. Aici se mizează pe „zăhărelul” convingerii subiectului regulii că este în avantajul lui să o respecte. Această teorie pleacă de la premisa că oamenii sunt principial buni și că au doar nevoie să fie „păstoriți” pentru a vedea „lumina”. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către romani pare a pleda către această teorie.

Dacă, din contră, se urmărește crearea condițiilor pentru a-i putea sancționa pe cei care nu respectă un anumit cod de comportament, atunci filosofia se schimbă. Nu putem pedepsi ceea ce nu este interzis prin lege – avem nevoie de o incriminare (clară) ca să putem pedepsi. Rolul regulii pare aici acela de a permite represiunea. Este situația polițistului care „stă în ambuscadă” pe o porțiune de drum unde viteza este drastic limitată (deși condițiile de trafic nu o justifică) pentru a „încasa amenzi”. O astfel de atitudine generează o reacție instinctivă a subiectului de a găsi mijloace de a evita sancțiunea, chiar dacă încalcă regula. Se intră într-o cursă „de-a șoarecele și pisica” în care cel care verifică respectarea legii și cel care o încalcă caută mijloacele de a-și atinge obiectivele. Să ne imaginăm de ce aplicația Waze are un succes mult mai mare decât cea similară a aceluiași producător, Maps: prima are „avantajul competitiv” că îți arată unde se află amplasate echipajele de poliție care verifică respectarea regulilor în trafic; în acest fel, ea permite șoferilor să evite sancționarea și, în același timp, să ignore regulile pe porțiunile de drum „nesupravegheate”. Fiecare consideră acțiunile sale legitime și se ajunge într-un cerc vicios. Regula nu mai este respectată pentru că este internalizată, ci doar de frica de sancțiune. Aici vedem „nuiaua” din mitul Sfântului Nicolae. Adepții acestei teorii ajung la generalizări de tipul „românul nu știe decât de frică”, pe care le recunoaștem ca aparținând curentului „copilul trebuie bătut că altfel nu înțelege”.

Mi se pare că această a doua teorie este una care, pe termen lung, duce la mai multe pierderi decât câștiguri. Am trăit într-o epocă în care multe reguli erau respectate doar pentru că ne temeam de reacția autorităților. Pot mărturisi că într-un stat totalitar mare parte din ingeniozitatea umană era folosită pentru evitarea acestor reguli. Și niciun sistem represiv nu poate lupta pe termen lung cu imaginația unei întregi populații. Pe de altă parte, nici o abordare „pură” în care se asigură respectarea regulilor doar „cu vorba bună” nu este mai puțin idealistă. Soluția trebuie să îmbine ambele tehnici, în proporții variabile și atent dozate. În principal, trebuie adoptate reguli care permit o facilă conformare voluntară. Acolo unde există zone de neacceptare, trebuie întâi adoptată o atitudine moralizatoare: „nu este bine ce ai făcut, pentru că…”. În termeni juridici, este vorba despre aplicarea sancțiunii avertismentului (sau mustrării) ca primă reacție la încălcarea unei reguli. Abia ca ultim resort ar trebui să se apeleze la sancțiunea propriu-zisă.

Cum schimbă starea de urgență aceste teorii? Păi în primul rând măsurile adoptate trebuie să fie ușor de respectat. Dacă îi spui omului doar că trebuie să se izoleze 14 zile în propria casă, dar el nu are o casă sau nu poate să se (auto)întrețină, regula va fi încălcată cu siguranță mai devreme sau mai târziu. Așadar, ar trebui identificate și servicii de facilitare de aplicare a regulii. De exemplu, am un prieten izolat acasă și căruia rudele îi aduc cele necesare și le lasă la ușă. Dar nu știe ce poate face cu deșeurile rezultate. Poate oare să părăsească locuința pentru a le duce la lada de gunoi? Oare acele reziduuri nu ar trebui să aibă un „traseu” special? Pot fi ele amestecate cu restul deșeurilor menajere? Întrebări la care marele legiuitor nu s-a gândit, ele fiind triviale.

Unde se plasează în acest context modificările de politică penală care sunt îndreptate către majorarea limitelor de pedeapsă pentru fapte care în timpuri „normale” ar fi fost (mai mult) ignorate? Se vorbește astăzi despre pedepse exemplare menite să „bage spaima” în contravenienți. Sunt ele o soluție? Pe termen scurt pot avea un efect de descurajare, dar nu vor funcționa pe termen lung. În plus, o persoană căreia i se aplică o astfel de pedeapsă exagerată se va simți persecutată pentru că a fost prima care a fost prinsă săvârșind fapta nu pentru că a comis cea mai gravă faptă. Așadar, sancțiunea nu trebuie (neapărat) înăsprită, ci trebuie aplicată cu consecvență. Atunci când nu una, ci zeci de persoane sunt sancționate (nu foarte drastic, dar vizibil), conformarea voluntară va crește, iar reacția socială se va îndrepta către solidaritate cu autoritățile. Cei apropiați vor fi primii care îi vor explica prezumtivului contravenient că nu îl lasă să facă ce și-a propus (sau că vor sesiza autoritățile dacă încălcarea se produce/repetă).

3. Fiecare pe cont propriu: Închidem țara?

În ultima vreme, toate forumurile juridice au fost inundate de „descoperirea” forței majore și de disecarea unui text care până acum era studiat doar în anul II la facultatea de drept. Chiar și legiuitorul a simțit nevoia să se preocupe îndeaproape de această instituție în contextul stării de urgență. Art. X alin. (3) din OUG 29/2020 vine tocmai în contextul în care ideea de forță majoră „legală” începuse să fie „cuvântul de ordine” în piață. Din cele patru condiții puse de Codul civil pentru a fi vorba despre o situație de forță majoră părea că nimic nu mai contează, cu excepția stării de urgență. Simpla existență a Decretului nr. 195/2020 era suficientă pentru a justifica forța majoră generalizată la nivelul întregii țări.

Atitudinea seamănă cu cea a elevilor care s-au bucurat că nu mai au școală și au înțeles din acest fapt că intră într-o vacanță avant la lettre. Glumele făcute de adulți despre situațiile hilare generate de experiența de stat acasă cu copiii demonstrează că nu toată lumea pare să se bucure de această „vacanță”… În termeni normativi, vacanța ar semnifica o formă malignă de anarhie, o zonă de anomie, de lipsă a regulilor – „totul este permis”. În momentul în care toată lumea ar invoca forța majoră, nediferențiat, atunci toate contractele ar fi suspendate de facto. Or, contractele nu sunt decât instrumente care formalizează în plan juridic diferitele relații dintre oameni. Dacă suspendăm aceste relații ajungem într-o logică a lui „scapă cine poate”. Cine ne va mai vinde făină (cine o va mai produce și depozita, în primul rând) și cine ne va mai lua gunoiul de pe stradă? Chiar și îngrijirea bolnavilor se face tot pe bază de contract…

În acest context, coeziunea socială însăși este amenințată. Este drept că anumite acțiuni sunt obiectiv împiedicate de măsurile impuse de autorități. Doar aceste acțiuni ar trebui să fie afectate de forța majoră. Ori de câte ori părțile pot găsi mijloace de a-și desfășura activitatea în noile condiții restrictive, ele vor trebui să o facă. Putem observa o aplicație în același art. X, în alin. (6) și (7). Forța majoră este un eveniment excepțional și trebuie să rămână așa. Altfel el ar putea conduce la o disoluție socială. Orice caz particular (obligație contractuală) trebuie analizat în contextul forței majore în mod individual. Regula (!) rămâne că obligațiile se execută (la timp).

*

Regulile continuă să se aplice chiar și în starea de excepție (urgență). Unele chiar devin mult mai vizibile. Urgența nu suspendă aplicarea regulilor, ci doar aplică anumite corecții (unele în sensul reducerii forței normative, dar majoritatea în sensul sporirii acesteia și a reacției față de încălcarea regulilor) sistemului de reguli are alcătuiesc dreptul obiectiv. Starea de urgență mai degrabă subliniază importanța regulilor, iar înmulțirea mașinilor de poliție din oraș în ultimele zile ilustrează tocmai acest mesaj al statului: legea continuă să se aplice!

De fapt, urgența este acel moment în care energiile individuale trebuie conservate dacă nu sunt orientate către necesitățile de bază. Deși pare că urgența accelerează acțiunile individuale, de fapt ea își propune să le tempereze și să le direcționeze. În plan juridic, art. 53 din Constituție ne spune că pe durata stării de urgență se limitează unele drepturi individuale. Scopul acestei limitări este acela de a permite societății ca un tot unitar să se salveze în această situație excepțională și să poată reveni la ritmul normal cât mai repede. Unul dintre sloganurile din ultimele zile surprinde tocmai acest obiectiv: „Nu există salvare individuală”!

Notă: O versiune puțin diferită (conținând și unele explicații de natură juridică) a acestui text a apărut pe Forumul juridic al Facultății de Drept, Universitatea București, la adresa https://drept.unibuc.ro/Forum-juridic-s938-ro.htm.

Note

1 Pillar, State of Emergency, „For the Love of the Game” (2008)

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Tot ceea ce scrie aici nu este valabil doar în starea de urgență ci, cel puțin la fel de mult, în afara ei. pentru ca orice lege să fie cu adevărat respectată (atenție la sensurile acestui cuvînt!), ea trebuie neapărat înțeleasă, ca nevoie, scop și metode, de către cei care trebuie să o accepte și de către cei care trebuie să impună aplicarea ei.

    Altfel, continuăm să jucăm leapșa, nu doar pe drumurile publice, cel puțin la fel de mortale ca o epidemie de virus de Wuhan, ci și cînd este vorba de sistemul de sănătate, de educația copiilor noștri, de pensii, lucruri care, pe termen lung și mediu, sînt cu mult mai mortale pentru o națiune decît o molimă. Din păcate, cel mai numeros grup compact de români, indiferent de etnie și de opțiunea politică asumată, doresc legi care să se aplice pentru că așa trebuie, evident, doar celorlalți, cu care nu sînt de acord. Iar din restul, majoritatea nu consideră felul cum folosim forța în relațiile sociale un subiect interesant.

    M-aș bucura ca în fața, eșecului anunțat al statului în gestionarea acestei stări de urgență, eșec apolitic, pentru că nu este efectul unui singur guvern și al unei singure guvernări, ci stă pe o abordare urmată cu o consecvență demnă de o cauză mai bună în ultimii 30 de ani, oamenii să înțeleagă că de fiecare dintre noi, de felul cum ne respectăm reciproc libertatea, depinde viața și împlinirea fiecăruia dintre noi. Mi-e teamă însă că, peste 3-5 luni, cînd prăpădul va trece și cei în viață se vor putea repune pe picioare și vor termina cu parastasele, o vor lua de la capăt, așa cum o facem de peste o jumătate de veac.

    • Sunt perfect de acord. Tocmai de aceea am spus că starea de urgență este doar o lupă care ne ajută să vedem regulile cu toate (im)perfectiunile lor…

    • „Tot ceea ce scrie aici nu este valabil doar în starea de urgență …”

      Problema este că în starea de urgență, așa cum o adminitrează politicienii români, este posibilă înfăptuirea de imense abuzuri.

      Starea de urgență NU poate însemna pierderea oricăror drepturi cetățenești!

      Mă, întreb, bunăoară, în situațiile de acest fel, ce rost mai are avocatul poporului, altfel, extrem de activ în păstrarea privilegiilor cleptocrației.

      https://www.g4media.ro/de-ce-s-a-grabit-romania-consiliul-europei-nu-incurajeaza-statele-membre-sa-ceara-derogari-de-la-cedo-purtator-de-cuvant-masurile-de-urgenta-adoptate-pentru-combaterea-epidemiei-nu-justifica-activa.html

      • Drepturile cetățenești vor fi restrânse, ideea este să nu se exagereze (adică restricțiile să fie necesar eîntr-o societate democratică). Dar ne uităm acum dacă nu la Italia și Spania, la campioana democrației europene – Franța – și vedem măsuri similare (observați că nu am spus nimic despre Germania…). Iar simpla declarație referitoare la cEDO este un proces birocratic (poate grăbit, dar nu de speriat). Oricum există o practică a Curții de la Strasbourg care arată că ei continuă să monitorizeze încălcarea drepturilor fundamentale, inclusiv verifică în ce măsură restricțiile sunt justificate. Așadar nu este vorba despre o abolire a acestor drepturi; controlul rămâne activ.

    • Așa este. Iar lipsa unei decizii este cea mai proastă decizie. Eu nu critic aici planul, ci încerc să arăt că ar trebui să învățăm din greșeli. Fool me one – shame on you; fool me twice – shame on me. Dacă această stare de urgență ne va învăța cum trebuie să ne organiză, eu zic că măcar câștigăm ceva din nenorocirea asta: experiență. Era o anecdotă care spunea că directorul regional al unei corporații multinaționale ia o decizie care cauzează o pierdere importantă. Boardul corporației nu îl concediază, ci îi spune că își va continua mandatul pentru că, de fapt, corporația a investit acea sumă de bani „pierdută” în experiența managerului…

  2. Din nefericire se constata cum – fiecare vede altceva- Ordonanta de urgenta ca si toate ordonantele cu caracter de lege ce au urmat ,au in principal ,ca baza , dorinta de a imprima in mintea noastra ,a cetatenilor , respectarea unei situatii de urgenta asa cum este pandemia de coronavirus . Nici un guvern ,nici o natiune nu a mai avut deaface cu asa ceva . Suntem pusi in fata unei situatii ce poate evolua catastrofal ,iar presedintele a arat clar disponibilitatea tuturor institutiilor statului de a implementa gradual (pe masura desfasurarii faptelor ) noi si noi forme de protectie . Dupa ce am inteles asta incepem sa ne gindim la responsabilitatile ce ne revin individual . Deocamdata izolarea individuala este singura modalitate cunoscuta prin care se pare ca putem trece mai departe o data cu temperaturile crescute ce vor veni . Concomitent se vor face masuratori multiple si deja guvernul a procurat cele necesare . Cit despre esecul statului nici macar nu poate fi vorba , evidenta ne arata valabilitatea masurilor luate (fara morti si fara un numar mare de infectii constatate )cel putin pina acum .Daca virusul este infrint si exista posibilitatea reinceperii unei vieti cit de cit asmanatoare cu ce a fost ,pagubele vor fi mici . Daca se extinde si epidemia creste in intensitate atunci viitorul poate fi incert , nu stim de pe acum cum va arata lumea .

    • Principala problema – nu numai in RO dar si in alte zone – a fost lipsa celor necesare pentru PROTECTIA INDIVIDUALA si a DISCIPLINEI.

      Daca ar fi existat aceste materiale si le-am fi utilizat corespunzator virusul ar fi atins numai pe cei care se cred invincibili din nastere – caci mai sunt si dintre acestia – sau pe cei care cred ca Dzeu este singurul care ii poate apara chiar si atunci cand ei se expun ostentativ in fata celor mai mari pericole – vezi inghititorii din Cluj Napoca.

      Social distance nu este suficienta pentru ca orice virus care se respecta se ia si de pe suprafetele contaminate.Ca si tuberculoza, de altfel – nimic nou aici.

      Lipsa
      – materialelor de protectie individuale,
      – a testelor si
      – a vaccinului
      ne-au adus aici.

      Intrebare de 100 de pct:

      Cat din efortul guvernului a fost investit in realizarea pasilor STRICT NECESARI pentru a acoperi aceste lipsuri si pentru a organiza distribuirea si folosirea lor intr-un interval de timp rezonabil???

      Unde am aruncat banii???
      Acolo unde nu ardea asa de tare dar da bine la populatia bugetara in special – stai acasa, bani pomana care nu se stie chiar acum cand si cum vor veni, scutiri temporare dar care vor fi scadente cand se termina urgenta, ceea ce este normal, etc…

      Deci ciritca mea este ca nu au vizat reintrarea in normal in perioada cea mai scurta cu putinta.

  3. Un plan era necesar din decembrie, cu inchiderea granitelor, spitale de campanie si teste la frontiere, gari.aerogari, autogari. Acum vom avea consecintele ca atare. Apoi, in Ro nu s-a facut nimic reforme pentru reducerea si jefuirea banilor publici. Digitalizare pe sponci, si proasta. Prin urmare, acum nu toti au carduri, conturi in banca, masini,telef mobile si internet. Ca atare este nevoie sa te duci la medic pentru o reteta lunara, de 2-3 pe saptamana pentru lapte, paine, legume si fructe. Apoi plata facturilor, asoc. de proprietari cu bani cash, tekekom la magazinele proprii la fel, etc. Pe urma si statul acasa, presupune reguli de convietuire la bloc, sa nu repare toata ziua, iar copiii sa merga cu bicicleta de plastic in casa, sa bata mingea, sa dea muzica tare. Altfel iti vine sa iti iei campii…Asa ca de ce masuri se vorbeste in ton cu realitatea! Ro nu este pregatita cu adevarat, cum nu a fost la Colectiv, la secete, inundatii, infectii nosocomiale. Totul este bine cand punem adevarurile sub pres si era nevoie de urgenta sanitara nu militara ca nu avem razboi.

    • Doar o precizare – sunt de acord cu Dvs. trebuai subliniat ca este vorba despre URGENTA MEDICALA care din pacate a imbracat forma unui razboi cu un dusman nevazut.

      Este la fel ca si cybersecurity attack – dar acesta din urma nu eate asa de vizibil pentru multi dintre noi.

  4. Această perpetuă NEPREGĂTIRE indică amplasarea în lumea politică și în cea administrativă a unor inși care au cu totul și cu totul altă treabă decât cea pentru care sunt plătiți!

  5. De acord cu Dvs.

    „Scopul acestei limitări este acela de a permite societății ca un tot unitar să se salveze în această situație excepțională și să poată reveni la ritmul normal cât mai repede.

    Starea de urgenta pp ca resursele trebuiesc prioritizate pentru a atinge tintele vitale, absolut necesare si ulterior de a redresa societatea, economia.

    Nu a venit nici un lider din RO sa spuna public:
    – anticipam imbolnaviri usoare dar si decese – pare evident dar cand spui toate lucruile astea cumva pregatesti populatia pentru ce este mai rau si iti asumi politic aceasta situatie
    – suntem pregatiti sa investim cu MAXIMA PRIORITATE in achizitia de materiale si echipamente medicale pentru a limita pierderile umane care evident vor exista
    – dorim sa RELUAM cat mai urgent posibil ACTIVITATEA NORMALA in cel mai scurt timp posibil.

    Ultima linie mi se pare cea mai importanta – acolo ar trebui sa ajungem si sa fie trimis un mesaj clar si raspicat pentru a intelege ca tot, dar tot ce se petrece pe durata acestei stari de urgenta, sa fie aliniat la revenirea rapida la normal.

    Partial Presedintele a incercat astazi un mesaj in acest sens.
    Totusi sublinierea clara ca VREM SA REVENIM LA NORMAL apare stearsa sau de loc…

    Ceea ce vad acum este o ploaie de pomeni care se vor intoarce impotriva noastra, a fiecaruia dintre noi, si a statului in general.

    Speranta se creaza cand vezi un plan realist si NU un unul care incurajeaza pomenile.
    Evident ca nu s-au asteptat ca impactul sa fie asa de mare conducatorii nostri…

    Unde este clarviziunea conducatorilor nostri?
    Si aici ii bag in aceeasi oala pe toti politicienii si pe Presedintele RO.

    Dat in aceasta situatie, imi pare extrem de rau, principalul vinovat este Presedintele – el este cel care ar trebui sa coordoneze mai bine si sa impinga lucrurile in directia revenirii la normal cu maxima viteza posibila in conditiile date

    PS
    Daca mai aud la 1.00AM ca trece politia cu SONORUL dat la maxim si ma anunta ca trebuie sa stau in casa pot sa arunc cu oua in masina lor avand in vedere ca suntem in stare de urgenta??? Va intreb pentru ca sunteti jurist – Marturisesc sincer ca Dzeii i-am tras peste ei asta noapte si cumva nu stiu care este next possible action…

    • În primul rând, cred că a existat o ezitare în a lua anumite măsuri (declarația inițială a Președintelui cum că va declara starea de urgentă peste 24h, sau ordonanța militară care se aplică după ce se termină week-end-ul, sunt greșeli clare într-o situație de urgență). Dar eu cred că această ezitare a avut cel puțin două motive. Unul dintre motive este sistemic: administrația nu era pregătiă și s-a simțit nevoia să se dea un „avans” pentru c ainstituțiile cu pricina să poată să se organizeze. E ca și cum ai spune: am fost atacați; peste 2 zile să fiți pregătiți să vă apărați. Dacă israelienii ar fi gândit așa în 1973, acum Israelul nu mai exista… Să sperăm doar că această ocazie va permite acestor instituții să-și definească niște proceduri (și) pentru astfel de situații.

      Al doilea motiv este de ordin politic: o acțiune drastică la început ar fi fost prost percepută de alegători. Să nu uităm că suntem încă într-o logică electorală în acest an… S-a sperat că abordarea etapizată va face să scadă gradul de respingere a măsurilor dure din partea populației. Nu suntem singurii: exemplul cel mai vizibil este SUA unde tot un an electoral a făcut ca Trump să facă bravadă despre cum ei sunt cei mai tari până când primarul New York-ului a început să urle că el este copleșit. Iar acum vedem trupele în stradă… Nici Germania nu a fost mai pregătită pentru această situație. Deși presa nu titrează așa de mare ca în cazul Italiei, situația Germaniei este similară ca întindere a efectelor epidemiei.

      În al doilea rând, cu privire la întrebarea Dvs. „juridică”, eu aș sune că legea permite Poliției în situații extraordinare să ia măsuri extraordinare. Dar, tot pare o scenă din Caragiale, în care „garda orășenească” trece la miezul nopții prin mahala și strigă din toți rărunchii „E liniște. e pace! Dormiți bine, oameni buni!” Prevenția nu înseamnă să strigi că trebuie respectate regulile, ci să te asiguri că ele sunt respectate. Este suficient ca toate canalele de informații să repete acest îndemn, iar Poliția să se ocupe cu identificarea contravenienților. Puteți să-i dați în judecată pentru prejudiciul cauzat, dar vă va fi extem de greu să dovediți cât valorează somnul Dvs…

      • … Dar, scuzați-mă că intervin, pentru că au distrus Institutul Cantacuzino, punând astfel în primejdie populația, și creând o vulnerabilitate de securitate națională, îi pot da în judecată?!

        Dar, pentru că au delapidat fondurile din Sănătate și nu au fost construite spitalele regionale despre care am fost informat că sunt absolut necesare (conform studiilor prezentate public), generând astfel o vulnerabilitate în securitatea națională, îi pot da în judecată?!

        Dar, pentru politicile inepte, care în loc să se bazeze pe testarea masivă, precum în statele în care s-a demonstrat că a avut un cert efect pozitiv, preferându-se izolarea, și-atât, pot să-i dau în judecată?!

        Dar, pentru distrugerea industriei care producea măști și dezinfectanți, cu firme-bidon ale SRI și interese de clan de tip mafiot, de nu se mai găsesc de niciunele în farmacii, pot să-i dau în judecată?!

        Dar pentru vulnerabilitatea de securitate demonstrată de incompetența și ineficiența armatei în cazul unui eventual atac chimic, sau biologic, într-un război „pe bune”, pot să-i dau în judecată?!

        ….Nu mai scriu, pentru că pe măsură ce mi le-amintesc încep să mă enervez!

        • React cu stampila la votare – and Act – haideti cu propunerile de politicile publice, cu monitorizarea miscarilor gutumanilor in teren si cu sesizarea institutiilor statului pentru a lua masurile necesare.

          Dupa iesirea din starea de urgenta – propun doua petitii pentru accelerarea recuperarii prejudiciilor create de FElix si N0047, ACTION – cum ziceam.

        • Deși întrebarea este retorică, o să schițez un răspuns: puteți să-i dați în judecată, dar veți avea o mare problemă. O să cerți să judece unor judecători care vor spune că nu înțeleg ce pot ei să facă pentru că ei nu pot înlocui Administrația. Adică instanțele nu pot guverna prin hotărâri judecătorești pentru că ei nu au făcut studii de administrație și politici publice, ci (doar) studii de drept. Și asta este o problemă sistemică. Justiția care controlează administrația (secțiile de contencios administrativ) este copleșită de incopetența administrației din ultimii ani și nu mai are fizic timp să se aplece pe toate problemee semnalate și nici puterea de a spune cum se face. Ea doar poate spune că administrația nu a adoptat o măsură legală sau că nu a adoptat nicio măsură și să o adopte odată; dar nu poate spune CE măsură trebuie adoptată. Și mai țineți minte discuția de acum vreo 2 ani când CCR a explicat că justiția nu are voie să se uite pe chestiunile de oportunitate?

      • Multumesc mult pantru raspuns.

        Inteleg si accept ca a fost o intarzierea in luarea unor masuri de urgenta.
        Dar directia lor nu mi se pare buna – poate nu a fost ea explicata populatiei, poate ca chiar se duce intr-o parte care nu rezolva situatia de urgenta ci doar o panseaza- nu am inca suficiente date sa pot sa trag o concluzie finala

        Inteleg si stiu cat este de greu sa scapi de mimetismul unor masuri in UE – pentru ca inca o data este o mimare de actiune – stati toti in casa, in mare masura ineficienta – dar un lider rational reuseste sa argumenteze si sa fundamenteze o directie noua, reala si utila chiar daca este Presedintele unei tari nu foarte mari din UE.

        Chiar daca RO nu isi oprea toate motoarele in economie, caci asta este situatia acum, din cauza a ceea ce se petrece acym in restul UE am fi fost sever atinsi. De aceea apelul meu este ca sa se accentueze ideea RELUARII cat mai urgent posibil a ACTIVITATII NORMALE in toata Europa pentru a ne limita pierderile, intrpun efort coordonat si ordonat dar intr-o directie corect si fezabil aleasa. Europa inca este haotica – asa imi pare si asta va intarzia procesul de relansare economica care va veni si de la sine dar va dura mai mult si va costa enorm.

        PS
        Vad ca s-au potolit cu zgomotele nonnecesare din timpul noptii.
        Am scapat si eu si ei, dar mai ales eu.

  6. Din nefericire ceea ce avem acum in RO asa cum au avut si chinezii si cum este in Italia, Spania, in multe tari din UE, dar si USA se numeste tehnic – termen relativ nou

    KETTLING in our houses.

    To avoid allusions to military confrontation, kettling is sometimes described as „corralling,” likening the tactic to the enclosure of livestock. Although large groups are difficult to control, this can be done by concentrations of police. The tactic prevents the large group breaking into smaller splinters that have to be individually chased down, thus requiring the policing to break into multiple groups.[5] Once the kettle has been formed, the cordon is tightened, which may include the use of baton charges to restrict the territory occupied by the protesters. The cordon is then maintained for a number of hours: the ostensible aim is to leave would-be „violent” protesters too tired to do anything but want to go home.Further criticism has been made that in some instances the tactic has been used to foment disorder with the aim of changing the focus of public debate

    Aceasta tehnica a fost folosita de Jandarmerie in 10 August 2018.
    este o tehnica condamnata pe plan international si recunoscuta ca fiind indreptata impotriva celor care sunt nemultumiti si protesteaza.

    SIgur ca acum se poate afla si numarul de la pantoful meu – daca asta este un lucru de care este interesat cineva – dar ceea ce este clar este ca este un ABUZ.

    Acest ABUZ se va intoarce maine impotriva celor care ne conduc pentru ca nu si-au definit clar si explicit TINTA. Ghinion!

    Multumesc mult acum celor care i-au mai lasat in posturi de conducere – multumesc cand il vad pe Despescu si pe Arafat alaturi de Velea, ultimul care nu mai poate face fata celor 2. Este ofensiva invizibila asupra un sistem obosit si coplesit numeric de #ciumarosie – si nu exagerez cu absolut nimic.

    Uite unde se fac acum spitale de campanie – in Bucuresti – ceea ce mi se pare normal – si in Constanta – ca acolo le place unora…Nu mai avem trasporturi in portul Constanta – toate navele stau acasa sau sunt ancorate in diferite porturi si atunci ce pana mea cauta spitalul ala in Constanta???

    mai bine trimiteti spitalul in SUceava, Vaslui caci acolo vor veni italienii nostri care pot sa fie purtatori de virusi.

    • La Constanta/Mamaia sunt o groaza de hoteluri, goale acum, si izolate de restul orasului care vor fi folosite pentru carantinare si izolare. Poate de aia la Constanta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro