joi, octombrie 21, 2021

Mai găsim gentlemani în sportul românesc? Rugbi, scurt studiu de caz

„Românii își transformă complexele de inferioritate în complexe de superioritate, exprimate printr-o bășcălie care dizolvă cu aversiune tot ceea ce nu înțelege.”[1]

Ana Blandiana

Ministerul Tineretului și Sportului recunoaște tradiția rugby-ului în acest spațiu. Aici au avut loc primele meciuri de rugby din România și nimeni nu poate șterge această realitate istorică. Nimeni nu-și dorește să minimizeze importanța sau valoarea acestei tradiții sau a acestui sport.

Stadionul <Arcul de Triumf> a fost inclus, alături de alte două obiective, în angajamentul asumat de România în contextul EURO 2020, ceea ce a presupus o investiție uriașă, un efort public semnificativ. De la 2 milioane de euro, cât valora stadionul la momentul includerii în programul de reabilitare, a ajuns să valoreze peste 30 de milioane, cât a însumat valoarea lucrărilor finanțate de CNI și MTS.

Față de stadionul preluat inițial spre reabilitare, avem acum un centru sportiv de excelență, care include terenuri de antrenament, sală de conferințe, spații pentru oficiali, săli pentru presă, centru de medicină sportivă, post de control anti-doping, puncte de prim-ajutor pentru spectatori, săli VIP, restaurant, muzeu, un mic hotel pentru sportivi, 151 de locuri de parcare subterană, spații tehnice, adăpost de protecție civilă etc.

Conform Legii nr.69/2000 a educației fizice și sportului, Ministerul Tineretului și Sportului este organul administrației publice centrale de specialitate care coordonează activitatea din domeniul educației fizice și sportului. În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale, Ministerul Tineretului și Sportului organizează și susține activități sportive și evenimente în vederea promovării programelor de sport.

Astfel, Ministerul Tineretului și Sportului are obligația de a se asigura că bunurile aflate în administrarea sa vor fi utilizate în așa fel încât acestea să corespundă obiectivelor care au stat la baza fundamentării investițiilor în infrastructură, finanțate de la bugetul de stat.

Pe cale de consecință, Ministerul Tineretului și Sportului este primul interesat în găsirea (identificarea) acelor programe care să conducă la creșterea calității vieții cetățenilor prin oferirea de alternative pentru practicarea sportului, petrecerea timpului liber și prin atragerea tuturor factorilor interesați în aceste demersuri.

Ministerul Tineretului și Sportului, ca administrator de drept al Stadionului <Arcul de Triumf>, obiectiv de interes național, dorește să apere istoria rugby-ului și să-i asigure pe mai departe condițiile necesare pregătirii și activității competiționale. Aici se vor putea desfășura în continuare meciurile și antrenamentele sportivilor rugbiști, dar în baza unui calendar care va include și solicitările venite din partea altor sporturi. Competiția sportivă presupune fairplay, iar Ministerul Tineretului și Sportului dorește să dea și altor sporturi șansa de a-și desfășura activitatea pe Stadionul <Arcul de Triumf>.”[2]

STADIONUL „ARCUL DE TRIUMF” SAU TRIUMFĂTORUL EȘEC AL UNUI SET DE POLITICI PUBLICE

Ce este o politică publică? În principiu, și avem aici diverse tipuri de definiții (Thomas Dye, William Jenkins, James Anderson), este vorba de un set de decizii luate, de un curs al acțiunii guvernamentale prin care se încearcă atingerea unor scopuri prin mobilizarea de resurse publice, urmând ca astfel să fie rezolvată o problemă sau un grup de probleme semnalate de una sau mai multe comunități.

Probabil cu bune intenții – nu vreau să-mi imaginez situația contrară – Guvernul, prin ministerul de profil, a convenit cu Federația Română de Rugbi că programul de modernizare al stadioanelor din București, menit să permită organizarea unor meciuri de fotbal din cadrul competiției „EURO 2020”, ar trebui să includă și stadionul „Arcul de Triumf”.

Cu alte cuvinte, problema modernizării bazei sportive a rugbiului românesc putea fi rezolvată prin respectivul program de investiții; deci Guvernul tocmai definea un set de politici publice menit să rezolve mai multe probleme printr-un singur program, oportunitatea fiind un eveniment sportiv prestigios din calendarul sportiv continental.

Prin urmare, în 19 septembrie 2018, ministerul de profil și federația semnau un protocol prin care partea guvernamentală se angaja să promoveze un proiect de hotărâre de guvern în care să stipuleze: „…constituirea unui drept de folosință gratuită, în condițiile legii, asupra construcției edificate – Stadionul Național de Rugby – Arcul de Triumf, pe o perioadă de 49 de ani, pentru FRR, după semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor„.

Ulterior, în Ordinul ministrului sporturilor, nr.990 din 17 octombrie 2019, s-a prevăzut că: „În termen de 30 de zile de la recepția finală a obiectului de investiții (…), MTS va iniția procedura de avizare interministerială a proiectului de act normativ privind darea în folosință gratuită către FRR a imobilului ante-menționat, în condițiile legii.[3]

Doar că, între timp, politica guvernului s-a schimbat. În noiembrie 2020 apăruse deja știrea că fostul ministrul a sporturilor, Ionuț Stroe, se pregătea să propună un proiect de hotărâre de guvern prin care să se înființeze Complexul Sportiv Național ‘Arcul de Triumf’[4], structură a ministerului de profil ce ar urma să administreze întreaga bază sportivă care nu ar mai fi urmat astfel să se întoarcă în administrarea FRR, așa cum preciza protocolul încheiat în 2018 și Ordinul 990/2019.

În luna februarie ac., noul ministru al sporturilor, Eduard Novak, a pus în dezbatere publică proiectul hotărârii de guvern pe care o gândise deja Ionuț Stroe, privind înființarea Complexului Sportiv Național ‘Arcul de Triumf’, precizând în nota de fundamentare că: „necesitatea înființării Complexului Sportiv Național <Arcul de Triumf> este justificată de satisfacerea nevoii de pregătire a loturilor naționale și olimpice reprezentative ale României și organizarea și desfășurarea  competițiilor sportive la nivelul standardelor internaționale„.[5]

Într-un comunicat public mai larg, pe care l-am redat integral încă de la început, postat pe site-ul MTS în 29 ianuarie 2021, setul de politici publice definit în anii 2018 – 2019 este practic total redefinit prin schimbarea din temelii a problemei pe care este menit să o rezolve: o problemă a sportului românesc în general, și nu una a rugbiului românesc, în mod particular.

Deciziile ministerului au provocat nu doar protestele reprezentanților FRR, care se văd astăzi în situația în care semnătura unui fost ministru al sporturilor de pe protocolul din anul 2018 nu mai este respectată de succesorii săi, ci și protestele unor suporteri ai rugbiului, care s-au strâns în fața stadionului de la Arcul de Triumf duminică, 7 februarie,[6] pentru a-și arăta nemulțumirea și hotărârea de a continua acțiunile de contestare a noilor decizii luate de MTS.

Cu tristețe putem constata astăzi eșecul deplin al programului de investiții al Guvernului destinat programului „EURO 2020”: (i) investiția de la stadionul Dinamo nu a început nici până în prezent; (ii) niciun stadion nu a fost finalizat la timp, altfel spus dacă nu intervenea pandemia, programul era complet ratat; (iii) nu este foarte sigur că stadionul Giulești va putea fi recepționat la timp și va fi deplin funcțional pentru partidele de fotbal „EURO 2020” care vor avea loc în vara anului curent; (iv) MTS este decis să nu mai returneze Stadionul ‘Arcul de Triumf’ FRR, așa cum s-a angajat în anul 2018.

GENTLEMANII CARE CONDUC RUGBIUL ROMÂNESC

(1) „Federația Spaniolă de Rugby (FER) a anunțat că va depune o reclamație la Rugby Europe pentru a se analiza arbitrajul lui Vlad Iordăchescu la meciul dintre echipa Spaniei și cea a Belgiei, scor 18-10 pentru belgieni, rezultat de care a beneficiat România, care s-a calificat la Cupa Mondială.

Federația menționează că luna trecută i-a cerut fără succes președintelui Comisiei de Arbitri a Rugby Europe, Patrick Roben, să schimbe brigada de arbitri de la meciul Belgia – Spania, având în vedere faptul că România avea nevoie de o înfrângere a Spaniei pentru a se califica la CM.

Echipa națională de rugby a României a pierdut în Georgia, duminică, scor 16-25 (6-10), dar a obținut calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019, în urma succesului surprinzător obținut de Belgia în fața Spaniei, cu 18-10 (12-0).

Spania, echipa favorită la calificare înaintea ultimei etape, va trebui să treacă mai multe meciuri de baraj pentru a ajunge în Japonia. Ibericii consideră că victoria Belgiei în fața Spaniei l-a avut ca ‘autor’ pe arbitrul Vlad Iordăchescu.”[7]


(2) „Federația Română de Rugby așteaptă clarificări în privința eligibilității jucătorului de origine tongană Sione Faka’osilea pentru echipa națională a României, după ce presa internațională a relatat că jucătorul naturalizat recent ar fi jucat pentru echipa de rugby în șapte a statului Tonga, fapt care contravine regulamentelor.

FRR a trimis o adresă către Rugby Europe și World Rugby, forurile continental, respectiv mondial al sportului cu balonul oval, pentru a clarifica această situație.

Faka’osilea a debutat pentru România în Rugby Europe Championship contra Rusiei, la Soci, în martie 2017. De atunci, el a jucat de 12 ori pentru <stejari>.”[8]

(3) „Prezentă la toate edițiile Campionatului Mondial, naționala de rubgy a României va rata turneul final din 2019, ediție găzduită de Japonia. Federația Internațională (IRB) a luat această decizie după ce <stejarii> l-au folosit pe tongolezul Sione Fakaosilea, deși nu ar fi avut acest drept.”[9]

O succesiune de trei știri din anul 2018, pe care le-am redat mai sus, ne introduce în atmosfera unui an de tristă amintire din istoria rugbiului românesc, un an de criză, în care succesiunea de participări continue la Campionatul Mondial a fost întreruptă printr-o rușinoasă suspendare din motivele pe care probabil, dacă nu le cunoșteați deja, le-ați înțeles cu siguranță din pasajele de mai sus.

Dacă cineva s-a așteptat ca această criză să provoace demisia de onoare, în corpore, a conducerii federației, s-a înșelat. Nimeni nu și-a depus mandatul, nimeni nu s-a simțit vinovat de cele întâmplate, niciun gentleman nu s-a mai găsit în garnitura care decide viitorul rugbiului românesc.

Singurul care a încercat să atragă public atenția asupra situației critice de la federație a fost un fost vicepreședinte, Victor Istrate, care într-o scrisoare deschisă[10] – cu titlul „Este adevărat d.le Petrache: Rugby-ul nu este un sport pentru ghiolbani” – i-a cerut demisia președintelui Alin Petrache. Și cam atât, pace și liniște, inclusiv printre suporterii echipei naționale.

Ce am găsit interesant în scrisoarea lui Victor Istrate, este mărturisirea privind istoricul modernizării Stadionului „Arcul de Triumf”, idee cu care îl creditează pe fostul președinte al federației de până în anul 2000, Dumitru Mihalache, dar și pe cei care în mandatul 2014 – 2017 au făcut posibilă transpunerea ideii în faptă: președintele FRR Hari Dumitraș și secretarul federației, Florin Matei.

La sfârșitul lunii februarie ac. ar urma (cu un an întârziere) să aibă loc noile alegeri la FRR. Momentul este unul sensibil pentru actuala conducere, așa că decizia MTS de a transfera stadionul recent modernizat în administrarea sa a ajuns motiv de temă de campanie. În mod puțin ciudat, actualul președinte a federației pare că-și construiește campania pentru alegeri în jurul ideii că este singurul care se poate opune opțiunii Guvernului.

Stadionul Arcul de Triumf

Din câte știu, pentru Alin Petrache se anunțase un contracandidat la începutul anului, și anume pe fostul jucător al CSA Steaua, Anton Pisarlogu.[11] Între timp, între Alin Petrache și Anton Pisarlogu s-au desfășurat negocieri „fructuoase”, așa că la alegerile din 27 februarie prezumatul challenger-ului va face parte din „echipa” Petrache[12], cel care, previzibil, va obține un nou mandat.

QUO VADIS RUGBIUL ROMÂNESC?

Care este treaba cu rugbiul? vă întrebați probabil. Desigur, situația actuală din rugbiul românesc nu diferă absolut deloc de situația generală a sportului românesc; iar situația actuală a sportului românesc nu este altceva decât fidela imagine în oglindă a societății în care trăim. Iar acesta este un foarte bun motiv să vorbim (și despre) rugbi.

Un scurt istoric, mai întâi. Avem echipe de rugbi în România cam de prin anul 1913, evident formate în mediul universitar. Ideea jocului de rugbi în România a fost importată, cum se întâmpla totul pe atunci, din Franța, care în perioada antebelică încerca să inițieze pe continent o replică la turneul națiunilor britanice din insule.

În 1919 Comitetul Olimpic Român propune cu succes organizarea unei competiții rugbistice la Olimpiada de la Anvers, doar că, pe fondul lipsurilor de după război nu reușește în cele din urmă să participe. O face abia în anul 1924, unde pierde ambele meciuri jucate (împotriva Franței și Statelor Unite), dar se clasează totuși pe locul trei și obține bronzul.

În 1931 se înființează Federația Română de Rugbi, iar în 1939, la Brașov, se înființează și prima echipă de rugbi din afara capitalei. După care urmează războiul. În deceniul șase au început să apară echipele muncitorești și departamentale (susținute de ministerele de interne și al apărării), fără ca cele studențești să dispară. Doar că puterea comunistă punea altfel accentul în coordonarea dezvoltării sportului: echipele departamentale și muncitorești erau încurajate, cele universitare tolerate.

În anul 1948, după ce învățământul superior minier și-a mutat centrul la Petroșani, desprinzându-se din mediul universitar bucureștean, tradiția rugbiului universitar a fost adusă și în Valea Jiului, deși inițial echipa mai titrată a fost una muncitorească, și anume Minerul Lupeni. Dar Știința, echipa studențească a recuperat în timp și, în anul 1959, a promovat în prima ligă națională. Știința a fost echipa de rugbi cu care am crescut, încununată cu o aură eroică din punctul meu de vedere.

Când lucrurile mergeau prost, rugbiul m-a atras și am continuat să mă antrenez. Sportul m-a scos de pe stradă, unde aș fi fost doar un bătăuș și m-a adus pe teren, unde eram recompensat pentru duritatea mea și nici nu încălcam legea.”, spunea Daniel Cudmore[13]. Eu nu am fost vreun dur, pe mine rugbiul m-a atras doar ca suporter, pentru că antrenamentele membrilor echipei, din câte puteam să văd, nu erau pentru mine.

În jurul acelei echipe universitare de rugbi se crease o aură boemă și chiar puțin eroică, ceva cu totul distinct față orice altă echipă sportivă din Valea Jiului, fie că era vorba de fotbal, popice sau tir cu arcul, acolo unde zona mai avea un cuvânt de spus în sportul național și internațional.

Când mi-am dat probele sportive pentru admiterea la facultate, i-am avut pe rugbiști printre spectatori. Era un spectacol, îmi aduc aminte, pentru că în tribune se paria la fiecare cursă organizată pentru intrarea în baremul de admitere la 1000 de metri. După primii 600 de metri eram în frunte, am fost imediat cotat, dar am terminat al cincilea. Când am trecut linia și îmi trăgeam sufletul, un zdrahon din echipă s-a ridicat și mi-a arătat pumnul: „Băi căprioară, am pierdut pe mâna ta! Poate te caut la vestiar!” Au fost momentele mele de glorie, mai ales pentru că în final nu s-a ținut de cuvânt.

Prin anul trei am suferit enorm că la un meci internațional al Științei cu o echipă universitară britanică am fost blocat de serviciu la cantină de un administrator și un prodecan absolut nerezonabili. Parcă îmi aduc aminte cum se cutremura aerul în campus de încurajări, mai ales că echipa a pierdut în ultimele minute, la o lovitură de pedeapsă diferență și după ce britanicii au oprit o tentativă de eseu în cinci metri.

Peste ani am asistat la un meci de juniori al fiului meu. Singurul, recunosc, într-o toamnă însorită. Nu era prea în formă, venea după o viroză parcă, dar a făcut o cursă de aripă pe care n-am să o uit vreodată, pentru că l-au scos la limită în afara terenului, cam brutal, și apoi a ieșit cu o confruntare bărbătească între băieți, ceea ce a arătat că acțiunea fusese cu adevărat periculoasă.

Mai sunt toate acestea astăzi posibile? Mi-e teamă tot mai mult că nu. Rugbiului românesc i-a cam plecat terenul de sub picioare. Echipele de club sunt sărace, terenurile de antrenament și sălile sunt în mare parte deplorabile. Mizele naționalei au ajuns de mult derizorii. Nu ne mai putem confrunta de la egal la egal cu Italia, Argentina, Japonia, Canada, de fapt nici măcar cu Georgia. De britanici și marile forțe ale emisferei sudice nici nu îndrăznesc să mai vorbesc. Rusia, Germania, Portugalia și Spania ne pun astăzi probleme.

MTS caută să se înstăpânească peste Stadionul „Arcul de Triumf”, numai Dumnezeu știe cu ce scop, iar afaceristul Gigi Becali se laudă că echipa sa – care este un fel de tarabă la care scoate la vânzare jucători, și nu o echipă care să facă cu adevărat performanță sportivă – va juca din anul 2021 pe „Arcul de Triumf”[14].

În noile condiții va mai putea fi vreodată organizat tradiționalul turneu internațional de rugbi din iunie, de la București? Iarăși mi-e teamă că nu. Aș spera că vor încerca alte centre universitare cu tradiție – Timișoara sau Clujul, ori măcar Iașul – să preia organizarea turneului, dar îmi amintesc cât de greu a găsit federația un stadion pentru meciul ce trebuia să aibă loc în februarie cu Belgia (noroc că nu a mai avut loc), primind în extremis acordul Craiovei.

De ce ar mai veni astăzi tinerii la stadion pentru rugbi? Mi-e greu să răspund. Tot ce pot să spun este că ar trebui probabil să lăsăm mândria la o parte (complexele noastre de inferioritate, transformate în ridicole complexe de superioritate) și să tragem cu ochiul la programul național maghiar de încurajare a rugbiului[15]:

La Budapesta a fost inaugurat un stadion modern, dedicat rugby-ului, celebrând astfel împlinirea a 50 de ani de la primele meciuri oficiale din Ungaria. Situat în pitorescul parc Kincsem, la marginea Budapestei, stadionul de rugby face parte dintr-un complex sportiv care include o pistă de ogari și principalul hipodrom al țării. Pe acest stadion se va juca doar rugby. <Această realizare este rezultatul unei strategii pe termen lung, pe o perioadă de opt ani. Dintr-o comunitate mică de rugby, am reușit să devenim ceva care face parte din cultura sportivă națională>, a declarat Antal Kiss, noul președinte al Federației Ungare de Rugby.”

În caz contrar, ne putem pregăti liniștiți să jucăm rugbi în viitor cu echipa națională pe stadionul din Sfântul Gheorghe, ca sparring partner pentru naționala Ungariei.

NOTE


[1] Din volumul „Fals tratat de manipulare”, Ed. Humanitas, 2013

[2] Comunicat de presă MTS privind situația stadionului național „Arcul de Triumf” – http://mts.ro/uncategorized/comunicat-de-presa-privind-situatia-stadionului-national-arcul-de-triumf/

[3] https://adevarul.ro/news/sport/cum-vrea-ministerul-tineretului-sportului-ia-stadionulpe-rugby-ul-romanesc-facut-istorie-1_601d76115163ec4271aa9ee9/index.html

[4] https://www.prosport.ro/alte-sporturi/se-infiinteaza-complexul-sportiv-national-arcul-de-triumf-marea-miza-preluarea-stadionului-de-catre-mts-exclusiv-19134067

[5] https://newsweek.ro/sport/ministerul-tineretului-si-sportului-prin-efractie-in-casa-rugby-ului-romanesc

[6] https://www.g4media.ro/protest-la-stadionul-arcul-de-triumf-suporterii-au-iesit-in-strada-stroe-si-novak-au-defrisat-stejarii-reactia-ministerului.html

[7] https://www.telekomsport.ro/scandal-urias-in-rugby-ul-mondial-arbitrul-roman-de-la-belgia-spania-aparat-de-forul-european-condus-tot-de-un-roman-17971228

[8] https://ziare.com/sporturi/rugby/reactia-federatiei-romane-de-rugby-dupa-dezvaluirile-presei-din-spania-1507544

[9] https://sport.hotnews.ro/stiri-teamball-22451408-nationala-romniei-exclusa-campionatul-mondial-rugby-stejarii-platesc-scump-pentru-folosirea-lui-sione-fakaosilea.htm

[10] https://www.digisport.ro/rugby/alin-petrache-atacat-de-un-fost-vicepresedinte-al-frr-este-adevarat-rugby-ul-nu-este-un-sport-pentru-ghiolbani-715727

[11] Fost consultant politic al premierului Viorica Dăncilă (https://romania.europalibera.org/a/exclusiv-anton-pisaroglu-consultantul-dancila-ameninta-psd-judecata-datoriile-campania-preziden%C8%9Bial%C4%83-/30642068.html)

[12] https://www.prosport.ro/alte-sporturi/rugby/anton-pisaroglu-despre-intentia-mts-de-a-prelua-stadionul-arcul-de-triumf-e-inacceptabil-ca-rugbyul-sa-fie-injosit-19200991

[13] Actor canadian, a practicat rugbiul în tinerețe, la fel ca și frații săi, Jamie și Luke, la Gannon University din Vancouver

[14] https://newsweek.ro/sport/de-ce-vrea-gigi-becali-sa-joace-fcsb-pe-stadionul-de-rugby-arcul-de-triumf-motivatia-unui-scandal

[15] https://www.stiripesurse.ro/ungaria-incurajeaza-rugby-ul-prin-construirea-de-stadioane-in-romania-este-fix-invers_1621045.html

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Nu mai avem rugby?
    Sa ne povestit ce va fi dupa retragerea Simonei Halep din tenis!
    Iar cazul arbitrilor de la meciul de rugby contestat pare sa sune la fel ca in cazul de „rasism” al arbitrului Coltescu. Pina la urma UEFA a gasit o formulare din Justitia noastra: fapta nu exista.
    Dar daca francezii spun ca sintem hoti si tigani, e de bon ton sa le dam dreptate cu asupra de masura. Sa ne turnam cenusa iin cap n piata publica si sa ne rupem hainele de pe noi.
    Despre contradictiile dintre diferitii ministri am citit si eu: niste zapaciti. Orice Gîgă cind ajunge la putere da jos tabloul inaintasului si il atirna pe al sau; din prima zai.

    • @ Victor L
      Pentru provocarea dvs. răspunsul vine chiar din textul meu:
      „Care este treaba cu rugbiul? vă întrebați probabil. Desigur, situația actuală din rugbiul românesc nu diferă absolut deloc de situația generală a sportului românesc; iar situația actuală a sportului românesc nu este altceva decât fidela imagine în oglindă a societății în care trăim. Iar acesta este un foarte bun motiv să vorbim (și despre) rugbi.”
      Mulțumesc!
      Să auzim numai de bine!

    • @Redrick
      Nu sunt documentat pe tema cu care m-ați provocat.
      Dar dacă dvs. sunteți, m-aș bucura să văd despre ce este vorba; și odată cu mine cred că și alți cititori ai Contributors.
      Mulțumesc!
      Să auzim numai de bine!

  2. Rugby-ul este educație și spectacol. În zilele acestea mă uit cu satisfacție la meciurile din Six Nations ale acestui „sport de golani jucat de niște gentlemeni”. Îmi aduc aminte de vremurile cînd România a învins Franța și o mulțime de români jucau în campionatul francez. Mai mult decît un bun material, încărcătura simbolică a deturnării stadionului „Arcul de Triumf” este lucrul cel mai grav. Mă gîndesc cum ar fi un fel de „F(aci) C(e) S(pune) B(ecali)” englez să pretindă să joace pe Twickenham! Ceea ce face guvernul român este lipsit de onoare.

  3. „nu este foarte sigur că stadionul Giulești va putea fi recepționat la timp și va fi deplin funcțional pentru partidele de fotbal „EURO 2020” care vor avea loc în vara anului curent” – Din cate stiu eu, pe Stadionul Giulesti nu e programat nici un meci de la Euro. De altfel, toate meciurile se vor disputa pe Arena Nationala.

  4. Excelenta radiografie a rugby – ului romanesc. Chiar si in situatia actuala de criza in care a fost adus rugby-ul de la noi de Alin Petrache si de PSD, Romania inca se mai situeaza in primele 20 echipe ale lumii. In schimb fotbalul, acest sport de cocalari la care nu stiu daca Nationala Romaniei se mai claseaza in primele 50 ale lumii, nu are dreptul sa foloseasca stadionul Arcul de Triumf.

  5. O completare minora: medalia de bronz la Olimpiada din 1924 am luat-o fiind doar trei echipe participante.
    In rest, ca martor din tribune al memorabilelor victorii ( 15-12 si 15 -0!) impotriva Frantei din anii ’80, dar si, mai tarziu, impotriva Scotiei pe Dinamo, a extraordinarului meci pierdut onorant impotriva Noii Zeelande ( prima echipa!) pe Stadionul 23 August – ca sa citez doar cateva ce-mi vin in minte – nu pot fi decat trist. Iar odata cu decaderea accentuata a rugby-ului romanesc au disparut si jucatorii romani prezenti constant in campionatele vestice de prima mana, ceea ce le permitea un contact direct cu „lumea buna” a acestui sport. Urmeaza calificarile pentru RWC 2023 si tare mi-e teama ca le vom rata; si , de data asta, nu la „masa verde”.

    • Salutări.
      Nu oricine își permitea sa participe. Ideea este cea a pionieratului.
      La fel și în legătură cu participarea României la primele trei ediții ale Cupei Mondiale la fotbal: 1930, 1934 și 1938.

    • Salutări.
      Nu orice țară își permitea să trimită o echipă de rugby la J.O. in 1924.
      Ideea primcipală este cea a „pionieratului” înainte de cea a performanței sportive: medalia de bronz.
      La fel și în legătură cu participarea României la.primele trei ediții ale Cupei Mondiale de fotbal: 1930, 1934 și 1938.

    • M-am intristat, am vrut sa scriu un alt comentariu dar incercand sa ma verific cu „Wikipedia” , rugby nu apare ca sport olimpic, nici macar demonstrativ, (nici in 1912 cum credeam eu si nici 1924, ci doar formatul in 7, recent)
      Poate sapam mai multi si reusim sa vedem unde e greseala!

  6. Cateva mici completari, va rog sa luati seama: 1 – stadionul preluat inițial spre reabilitare valora 2.5 milioane euro iar valoarea noii constructii s-a ridicat la 28.5 milioane euro. 2 – cele 2 terenuri de antrenamente existau si inaintea praduirii stadionului National de Rugby (unul cu gazon sintetic si unul natural) si post de control anti-doping. 3 – programul de modernizare al stadionului National de Rugby din București, menit să permită organizarea unor „ANTRENAMENTE de fotbal din cadrul competiției „EURO 2020”! 4 – protocolul nr. 12293 din 19.09.2018, încheiat între MTS și Federația Română de Rugby, prevede înapoierea bunului construit către FRR, precum și OM nr. 990 din 17.10.2018, care stipula inițierea în 30 de zile de la recepția lucrărilor a „proiectului de act normativ privind darea în folosință gratuită către Federația Română de Rugby, a imobilului ante-menționat, în condițiile legii”. 5 – Vineri 04 decembrie 2020 a avut loc receptia stadionului. Atasat va transmit linkul unde puteti gasi toate actele: https://newsweek.ro/sport/exclusiv-documentele-care-arata-destinatia-stadionului-de-rugby-arcul-de-triumf

  7. dar, pt ca asta intentionam sa adaug, pentru …”detractori”, pe google apar 4 olimpiade cu rugby 15, si….la toate gasim fie 2 participante sau cel mult 3 (in 1920, s-a jucat un singur meci care a decis aur sau argint – deci nu avem de ce sa ne rusinam) – iar in 1924 s-a lasat cu bataie , intre suporterii francezi si americani, presupun, ce a ce a condus la excluderea rugby 15, pana in zilele noastre.

Dă-i un răspuns lui iatcu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzice să mai gândească pentru a nu-i ofensa pe...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.