vineri, martie 29, 2024

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la Chișinău, domnul Igor Dodon se teme că va fi abandonat de regimul Putin și schimbat cu alți agenți de influență, mai cool, mai credibili, mai convingători în abordarea electoratului din republică în următorii ani. Vremea lui a cam trecut. A dat fuga să se vadă cu bătrânul comunist de la Minsk, care conduce autoritar Belarusul de 27 de ani, să îl întrebe dacă poate fi folositor cu ceva pe acolo, dacă știe să se pregătească „ceva tare” pe linia Uniunii Rusia-Belarus, să i se dea și lui un sfat, să îl ajute să rămână și el cumva în grația Kremlinului, după ce l-a desființat doamna Maia Sandu acasă.

Debarasarea de „loserii” locali obedienți este o practică veche și cinică a regimurilor imperiale, pentru care, de fapt, pionii din teritorii nu contează ca persoane și destin politic, ci doar ca idee. Anticipăm că bătălia pentru postul vacant de agent principal pro-rus de la Chișinău va fi dură, că vor intra în competiție nume surprinzătoare iar unii se vor umili de o manieră îngrozitoare pentru a primi „bastonul de mareșal al Rusiei pentru Republica Moldova”.

Și aici, în România, încearcă unii să sărute inelul ofițerului KGB iar spectacolul este grotesc. Deunăzi un fost ministru de Externe, un infractor și un individ jalnic, s-a gândit să se umple de penibil până la capăt și a trimis o scrisoare în care cere iertare Țarului pentru “nechibzuința conducerii României, aservită intereselor occidentale”, rugându-l „să nu ne pună țara pe lista țărilor neprietene” și, în subtext, dacă tot se caută un lider de influență, să anunțe că își oferă serviciile de infractor onest, șomer de lux și dușman sincer al Occidentului, radicalizat de umilința suferită în Parlamentul European.

La noi, guduratul pe lângă Moscova produce (încă) indignarea sau râsul părții integre a societății românești, în marea ei majoritate, și asta de vreo 150 de ani încoace. Nu poți cocheta cu un regim dictatorial și criminal, care își otrăvește sau trimite opozanții politici în închisoare, care invadează țările vecine, care lucrează pentru destabilizarea democrațiilor liberale occidentale. La Chișinău însă, lucrurile sunt mult mai echilibrate iar mica republică post-sovietică se zbate din 1991 încoace să evadeze din „paradigma fifty-fifty în care este împărțită societatea moldovenească de 30 de ani și în care singura miză pare să fie atingerea unui chinuit 51%, într-o direcție sau în cea opusă.

Doamna Maia Sandu l-a învins așadar definitiv pe domnul Igor Dodon, împingându-l la periferia politicii din republică sau poate chiar (vom vedea curând) în afara vieții politice locale. Fostul președinte socialist nu va mai reveni niciodată în prim planul politicii de peste Prut. O altă figură îi va lua locul curând, așa cum domnul Dodon i-a suflat rolul domnului Voronin după 2009. Așteptăm deci nominalizarea Kremlinului.

PAS, partidul președintei pro-occidentale a Republicii Moldova, va câștiga alegerile parlamentare din 11 iulie. Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că problema majorității parlamentare tot nu va fi rezolvată sau în cel mai bun caz va fi „cârpită” iarăși printr-o soluție improvizată, care ar putea readuce compromisul fetid în politica locală, pentru a nu mai aminti de coaliția doamnei Maia Sandu cu socialiștii domnului Dodon de acum doi ani, în ideea de a scăpa de oligarh. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna ca PAS să aibă nevoie la vară de mandatele obținute de Partidul Nostru sau, mai rău, de Partidul Șor pentru a completa majoritatea. Poftim, este imposibil? Dar coaliția cu socialiștii domnului Dodon nu era imposibilă, în 2019?

Teoretic, sunt 53 de partide înscrise oficial în Republica Moldova, care ar putea depune liste de candidați (nu o vor face toate, de bună seamă), dar sondajele ne arată că nu este realist să ne așteptăm la un parlament cu mai mult de cinci partide. Nu putem încă evalua dacă AUR-ul moldovenesc, recent înființat, va avea sau nu relevanță electorală pe 11 iulie. La cât de volatile și dinamice sunt însă contextele politice în prezent, nu putem exclude nicio variantă.

Desigur, marea miză pentru 11 iulie ar fi obținerea unei majorități absolute a PAS sau eventual intrarea în Parlament a unui alt partid de orientare liberală pro-occidentală. Mă gândesc în primul rând la domnul Andrei Năstase și Platforma DA. La o privire mai atentă, obiectivul este însă greu de realizat. Nu imposibil, dar greu. Bazinul de alegători al celor doi foști aliați este cam același și ce pui într-o parte iei din alta…

O mobilizare excepțională a electoratului pro-european și, da, iarăși a diasporei din Vest cu pașapoarte moldovenești, ar putea duce PAS spre 40-42%, un scor pe care oricum unii îl consideră nerealist. Dacă totuși s-ar putea obține cu câteva procente peste 40%, atunci distribuirea mandatelor ar putea produce, la limită, „minunea” unei majorități parlamentare a PAS. Șanse puține, dar merită luat în calcul și un asemenea scenariu ultra-optimist.

Intrarea în Parlament a Platformei DA, condusă de fostul vicepremier al cabinetului Maia Sandu din 2019, ar fi o altă variantă fericită, care ar evita necesitatea unui compromis nefast. Cu condiția ca cele două partide înrudite să colaboreze armonios și eficient, o sarcină grea prin părțile noastre, după cum vedem și la noi. Am toată admirația pentru partidele mai mici de extracție liberală și pro-UE (unele explicit pro-unioniste), cărora le dorim succes, dar deocamdată sondajele nu ne permit să luăm în considerare un legislativ cu mai mult de cinci partide. 

Orice altă variantă de majoritate, chiar cu PAS în poziția de principal partid al guvernării, ar însemna plantarea semințelor instabilității politice, ale viitoarei crize și căderi de guvern.

Dincolo de calculele formării majorității parlamentare în viitorul parlament de la Chișinău, mult mai importantă este tema culturii politice din Republica Moldova și ieșirea din paradigma fifty-fifty, a societății divizate aproximativ egal în cele două opțiuni strategice opuse, una privind spre Vest, cealaltă spre Rusia. Nu știu dacă acest blocaj cronic se poate rezolva în următoarea legislatură, probabil că nu. Dar momentul politic actual pare cel mai bun din ultimii 10 ani pentru partida pro-occidentală.

Cercetări sociologice recente arată că percepția asupra României este în curs de îmbunătățire și de creștere a atractivității. M-aș bucura să vedem Bucureștiul la înălțimea acestui moment politic, dovedind viziune, competență, responsabilitate, tact și eficiență politico-diplomatică. De la președinte la premier și de la ministrul de Externe la ambasadorul nostru de la Chișinău, premise favorabile există, rămâne doar ca „alinierea aștrilor” și mesajele concrete de sprijin ale României și Uniunii Europene să contribuie la formarea masei critice în direcția corectă.

Pentru a păstra discuția în termeni realiști, va trebui să acceptăm că, pe termen lung, rezolvarea blocării republicii de peste Prut în zona tampon depinde în mare parte și de Rusia. Dacă Rusia ar renunța la a mai ține captivă Republica Moldova în zona gri a Europei de Est (chestiune care ține și de implicarea fermă a UE și a SUA și poate de negocieri între marile puteri), foarte probabil societatea și politica din republică s-ar detensiona treptat iar inclusiv vorbitorii de limba rusă din Basarabia (cea adevărată, dintre Prut și Nistru) ar fi încântați să vadă că devin parte a Uniunii Europene, printr-un mecanism sau altul, ceea ce le-ar oferi șansa unei vieți incomparabil mai bune.

Transnistria este însă o altă temă de discuție, mult mai dificilă. Probabil că soluționarea acceptabilă de către toate părțile nu este posibilă nici măcar pe termen mediu iar mica fâșie separatistă va reprezenta buturuga de care se va împiedica multă vreme carul Republicii Moldova, până când o viitoare generație de politicieni non-conformiști va avea curajul unei abordări „out of the box” și va curma această lungă încurcătură istorică.

Ceea ce vreau să spun în acest articol, în esență, este că avem semnale tot mai clare și mai puternice că, în absența acțiunii sistematice anti-occidentale a Moscovei în Republica Moldova (prin agenții de influență despre care am vorbit), cetățenii acestei republici nu ar avea, de fapt, nicio dilemă sau reținere în a-și asuma destinul politic european. Pentru Rusia, Republica Moldova nu este nici pe departe la fel de importantă ca Ucraina, dar „linia roșie” de care vorbea recent Președintele Putin se referea, bineînțeles, la închisoarea spațiului ex-sovietic, din care până acum doar Statele Baltice, care s-au mișcat foarte repede, au reușit să evadeze.

Opoziția la perspectiva europeană este alimentată strict de interesele strategice ale Rusiei și de campania de manipulare și ostilitate anti-occidentală întreținută de Moscova. Nu este o opoziție „naturală” (culturală), imuabilă, a unui segment al cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnia lor. Este o lecție importantă și pentru Uniunea Europeană și liderii de la București. În viitor va trebui lucrat mai puțin cu nivelul politic și mai mult direct, cu cetățenii. E vremea diplomației publice și a diplomației economice, a comunicării intense și substanțiale pe toate canalele disponibile, a conectării la interesele și așteptările generației tinere, a investiției masive și de calitate în educație.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Evoluţia situaţiei politice din Moldova( victoria Maiei Sandu şi creşterea apetenţei moldovenilor pentru România) nu cred că este întâmplătoare. Probabil, în spatele uşilor închise se negociază dur pe linia Biden-Putin, cu Moldova obiect al negocierilor între multe altele. În definitiv, Rusia trebuie să cedeze şi ea câte ceva, nu-i aşa?
    Se prefigurează o victorie a Maiei Sandu în viitoarele alegeri anticipate, care va duce la o apropiere puternică a Moldovei de România. Pentru asta ar trebui ca Germania şi „europenii noştri” ca Hungaria să nu-şi mai bage nasul prin Moldova. Altminteri, să fim optimişti, lucrurile merg în direcţia bună.

    • Nu negociaza nimeni Moldova. Ce sa faca Biden cu ea?
      Industrie nu, armata nu, pozitie strategica nu… nici de vacante nu e buna.

  2. ” un fost ministru de Externe, un infractor și un individ jalnic”.
    Cin` sa fie, cin` sa fie?
    (Sincer, nu stiu despre jalnica scrisoare.)

  3. „Dacă Rusia ar renunta la a mai tine captivă Republica Moldova”… Din pacate istoria ne spune ca Rusia niciodata nu renunta la ceva pe care a pus mana… O solutie „out of the box” pentru Transnistria ar fi negocierea bilaterala Moldova si Ucraina, plecand de la situatia de la sfarsitul anilor 40. Ucraina n-ar accepta niciodata revenirea la vechile granite, dar retrocedarea catre Moldova a unor zone majoritar romanesti in schimbul Transnistriei ar trebui sa fie un targ echitabil. Ucrainenii si moldovenii din Transnistria ar putea forma o majoritate in cazul unui referendum. Iar Ucraina ar avea sanse mai mari de integrare a minoritatii rusofone (care nu e formata doar din rusi). Dar cel mai important ar scapa de perspectiva de a fi vecina cu Rusia atat la est cat si la vest. Ucraina si Moldova au de ales intre a gasi o rezolvare, sau a ramane prizonieri pe veci ai Rusiei. Ramane o singura problema, un astfel de scenariu ar putea fi o cutie a Pandorei, punand in discutie si alte schimburi inter-sovietice (si nu numai) de teritorii (inclusiv Crimeea). Un risc poate prea mare pentru o lume atat de subreda.

    • de acord, un schimb de teritorii Ucraina-Moldova (Transnistria vs zona din Bucovina cu populatie romana) ar fi un gigant pas inainte pentru Moldova si presedinta Maia Sandu (si singurul mod in care se poate scapa de controlul rusesc, care nu va inceta atat timp cat Transnistria e parte din Moldova). Alternativ se poate negocia direct cu Rusia transformarea Transnistriei in zona „independenta” sau parte a Rusiei (dupa modelul zonei rusesti de la Marea Baltica intre Polonia si Lituania)…Moldova ar ceda 5% din teritoriu dar si-ar castiga independenta si singura posibilitate de a progresa

    • Ucraina e membru fondator al ONU.
      Repmoldova e stat membru al ONU!
      In Ucraina nu exista nicio regiune majoritar moldoveneasca, in afara de cateva raioane – un soi de plase care compuneau pe vremuri judetele.
      Transnistria e pentru Odesa, nu pentru artificiala repmoldova, care nu prezinta interes decat legata de Odesa!
      Batman bate pe Superman, iar celălalt pe Shrek.

      • In primul rand, nu sunteti famliarizat cu gandirea „out of the box”. Astfel de abordari nu trebuie sa fie realiste (din contra), nu au rolul de a pune ceva in aplicare, ci de a depasi crizele de idei. In acest moment sitatia Transnistriei este intr-o astfel de criza; fie se pastraza starea de fapt, fie devine provincie ruseasca (ce-o sa zica ONU? – ce-a zis si referitor la Crimeea). In ambele variante Rusia detine controlul absolut.
        In al doilea rand, nu are relevanta statutul de membru ONU, doua state isi pot renegocia oricand frontierele (inclusiv Romania a renegociat cu Bulgaria statutul unor insule si ostroave care au fost remodelate de cursul Dunarii). Ce se poate face pentru zece metri, se poate si pentru zece kilometri.
        In al treilea rand, in Ucraina erau inregistrati oficial 250.000 de romani si 150.000 de moldoveni (nesemnificativ la scara Ucrainei, dar 10% din populatia Moldovei). Ca Ucraina minimalizeaza aceste cifre (raportand la dimensiunile tarii si populatia totala, nu la zonele de granita) si duce o politica de asimilare e altceva.
        Simpla punere in discutie a unei noi ipoteze, chiar fantezista (negocierile ar putea dura zeci de ani), dar care ar exclude complet Rusia din ecuatie ar schimba pozitiile la masa negocierilor. Si nici macar nu trebuie mers atat de departe, ar fi suficient ca Ucraina sa-si foloseasca influenta asupra etnicilor proprii din Transnistria pentru a o reintegra in Moldova. De ce nu o face? Poate pentru ca ucrainenii ii urasc pe romani la fel de mult ca pe rusi. Repet, despre asta este vorba, a gasi idei noi pentru a depasi criza actuala, a trece peste diferendele istorice, si de a muta control din mainile Rusiei.

  4. Am vrut sa-i citesc scrisoarea lui Severin, dar m-a plictisit si am renuntat. E adresata lui Putin si lui Lavrov, probabil ca a primit ordin de acolo sa scrie ceva care sa apara la ziar. Jalnic, intr-adevar, cum o fi ajuns si cine l-o fi impus pe asta ministru de externe si apoi Europarlamentar? E de mult pe lista lor, era atat de compromis ca divulgarea, oficiala, nu mai avea nici o importanta. Au sacrificat un pion care nu avea nici o sansa sa se transforme in regina.

  5. Intotdeauna reușiți sa mă binedispuneți!
    …cel putin 150 de ani?
    minus 24 de ani dupa eliberare si minus cel putin un an si jumatate dupa revolutionare.
    Ca sa numai vorbim de perioada de dinainte de 1878, pentru sudiști, dar mai ales despre inerția infinita, de fumul dens si maxima perversitate specifica uzurpatorilor României.
    Mareata Transnistrie de dincoace de Nistru, pana la Budapesta, Belgrad si Salonic, si minuscula fîșie care poate fi oricând blocată si evacuată, daca am avea alternativa la petrolul si gazul rusesc cu care se dezvolta Austria care detine petrrromul.

    • …si Btati slava, si Viena …
      (marog, de mom ce in Cehia doar președintele mai e filorus dupa explozia subita a depozitului de armament…
      Nu cred ca vor fi nevoie de maimult de 100 de trenuri de calatori si vreo suta de marfa si un culoar dedicat, ca sa evacuezi in cateva zile tot ce mai e de evacuat din minuscula TRANSNISTRIE.
      Președintele Igor nu a fost niciodată omul rușilor la nivelul celui ucrainean care a fugit in Rusia dupa rev portocalie – probabil si de frică. Iar Transnistria; recte, Respublica Moldovenească Nistreana e inca in incubație, fiind legată in mod direct de Regiunea Odessa de aproape trei decenii – o replica in oglinda a Kaliningrad ului, creata in pripa.
      (in Regiunea Odesa ucrainenii detin controlul datorita moldovenilor, romanilor, bulgarilor si gagauzilor, care nu sunt toti prorusi.

  6. Atunci cand Maia Sandu si-a asumat intelegerea cu Dodon, moralistii au acuzat compromisul si riscul de a fi inghitita de „puterea intunericului”. Putini au sesizat ca avea sprijin din SUA si UE, ca miscarea sa riscanta totusi, elibera scena politica de la Chisinau de puterea malefica a lui Plahotniuc, care acaparase practic toate institutiile statului. Am spus atunci ca Maia Sandu va face istorie. Dupa alungarea lui Plahotniuc, atunci cand i s-a confirmat ca reformele nu pot fi continuate cu Arlechino & socialisti & ceilalti agenti imperiali, a stiut sa se retrrga demn de la guvernare si sa pregateasca alegerile, pe care le-a castigat triumfal, nu? Declansarea alegerilor anticipate a fost , de asemenea, un joc de sah de stat impecabil. Nu stiu cine o consiliaza, dar intreaga prestatie de pana acum a fost impecabila, nu doar la nivel strategic. Greul abia urmeaza, dar cred ca va continua pe aceeasi cale. Pentru ca oamenii cu integritate dovedita, cu modestie si fermitate, si altele, reusesc sa convinga oamenii. Si oamenii din comunitatea lor, dar si partenerii politici externi. Daca stii sa iti construiestii credibilitatea, poti coagula un val politic al schimbarii. Politica adevarata, altceva decat vedem pe la noi, si chiar in alte parti, cere o educatie si niste calitati, pe care putini le au. Ne miram poate ca Romania exista si este acolo unde este, cu toata sleahta de politruci care ne-au invadat viata, istoria. E nedrept ca ii uitam pe politicienii adevarati care au facut istorie in Romania, asa cum face acum Maia Sandu la Chisinau.
    PS Despre fostul ministru de externe, se spune ca e jalnic si infractor, pai s-a spus destul, nu e grea ghicitoarea. Jalnici or fi mai multi, dar infractori…

  7. „Nu poți cocheta cu un regim dictatorial și criminal, care își otrăvește sau trimite opozanții politici în închisoare, care invadează țările vecine, care lucrează pentru destabilizarea democrațiilor liberale occidentale”.
    Da afaceri, o fi voie sa faci cu dictatorul criminal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro