joi, martie 28, 2024

… Mais où sont les „Je suis Charlie” d’antan?

… pentru a-l parfraza pe Villon: „Unde ne sunt „Si eu sunt Charlie„-istii de-odinioara? Cand, in 2015, dupa atentatul oribil de la redactia Charlie Hebdo, am refuzat sa fiu si eu Charlie, ca toata lumea „buna”, cu naturelul simtitor, … ei bine, atunci toata lumea (sic) mi-a sarit in cap, cum ca, mai direct, mai pe ocolite, as gira uciderea caricaturistilor pentru delict de opinie, libertatea presei, etc! Atunci mi-am amintit de poezia lui Nicolae Labis, aia invatata in liceu (si-i foarte frumoasa – merita invatata!), cu Moartea Caprioarei: „Mănânc şi plâng. Mănânc!” Eu nu mancam, scriam si vorbeam la telefon sau pe email, dar ideea ramane, in linii mari aceeasi: cand vine vorba de supravietuire, fie ea fizica sau intelectuala, mananci si inima si rarunchii gingasiei asteia de opinie publica.

[Nota: Ca tot veni vorba, sunt lectii de viata care trebuie invatate de mic. „Puiul” lui Ion Alexandru Bratescu Voinesti, bunaoara, la care am plans de sarea camasa pe mine la cinci ani – iarta-ma, Adriana, dar cu asta nu pot fi de acord cand vine vorba despre reforma invatamantului: copiii trebuie sa invete ca se mai si moare, si ca-n viata mai exista si alegeri dureroase.]

Atunci, am refuzat sa fiu Charlie, pe motiv de bun-simt. Caricaturile lor – si nu ma refer doar la cea cu Mahomed, ci-n general – erau la nivelul scrijeliturilor din buda de baieti nu de liceu, ci de Scoala Generala. Care „eternizate” cu briceagul, care cu pixul, erau, precum cele de la Charlie Hebdo, pe acelasi calapod – putzoist. As spune „umor grosier” daca ar exista asa ceva. Dar ar fi un oximoron. Umor grosier nu exista. Umorul e, prin insasi natura sa, fin. Umorul, hazul, satira, presupun inteligenta.

Va scutesc de apelativele primite atunci, pe diferite cai. Credeti-ma pe cuvant. N-au haz. Oile, asa, in general, sunt pasnice de felul lor, doar pentru ca-si stiu limitele. Au bun simt. Stiu si ele ca nici o oaie n-a scris Critica Ratiunii Pure.  Oile mai indraznete, insa, alea duse la oras, au pretentii de intelectualitate. Alea n-au haz. Ba, uneori, in turma, oile sunt mai periculaose decat lupii-n haita, ca-s mai multe decat lupii.

Nu voi da nume, ca n-are rost. „Je suis Charlie„-istii (iarta-ma, limba romana!) de-atunci se stiu si singuri. Nu ma indoiesc ca au facut-o cu buna credinta, oripilati de brutalitatea masacrului. Da’ unde-s oamenii aia acum, dupa ce acelasi Charlie Hebdo a publicat infantilismul ala de caricatura cu Simona Halep pe post de tiganca vanzand fiare vechi? Unde-s, ca nu-i mai vad? Unde ne sunt zapezile si mioarele de alta data? Ca nu poti fi Charlie astazi, dar nu maine! Nu poti fi Charlie cand iti convine, si cand nu, nu! [Nota: Acum vreo luna am ajuns si pe la Paris, si chiar m-am uitat la Charlie Hebdo – acelasi infantilism teribilist care-mi intoarce stomacul pe dos.]

Inc-o constatare si gata, pentru ca deja i-am acordat subiectului o importanta exagerata: Nu-mi amintesc sa fii vorbit vreodata atat de mult de vreo scrijelitura de pe-un perete dintr-o buda de gimnaziu nici cand fumam acolo pe-ascuns. Din punctul asta de vedere, Simona Halep si-a demonstrat, inca o data, bunul-simt, refuzand sa comenteze penibilitatea.

Haideti, sa nu ne mai prefacem! Am fost cu totii la gimnaziu, am fost cu totii la buda, am vazut cu totii (poate unii dintre noi le-am si facut) aceste pseudo-caricaturi. Haideti s-o si recunoastem: Cine erau victimele „glumelor”? (Distanta dintre bullying si libertatea de exprimare se stergea repede (sic) in buzile tineretilor mele.) Nu tovarasa directoare, ca te dadea afara din scoala. Si nici, in cazul meu, Scoala Gnerala Nr. 2 din Brad, tiganii – ca astia erau o minoritate de temut (cu care, in treacat fie vorba, m-am inteles atat de bine ca mi-au scapat pielea de mai multe ori, de-a lungul timpului petrecut in orasul natal.)

Si-acum, in loc sa ne enervam, sa ne gandim.

Mănânc şi plâng. Mănânc!

Distribuie acest articol

79 COMENTARII

  1. Și autorii de glume grosiere au dreptul la supraviețuire.

    Mai greu e să accept alimentarea urii dintre popoarele europene. Și cu reacții penibile ale ambasadorilor respectivelor popoare. Una e să discuți „cu rețineri” despre un guvern sau altul, și alta e să faci cioară proastă (care consideră un trofeu sportive a fiind fier vechi) o sportivă deosebită a Europei, legându-te de faptul că aparține poporului român. Eu m-m gândit să popularizez o caricatură cu o maimuță ce nu face distincția dintre mâini și picioare când joacă fotbal. Dar locuiesc în Franța, și mărturisesc că pe lângă faptul că nu vreau să alimentez ura, mi-e și teamă de procuratura franceză.

    Altfel sunt sigur că ura franceză față de români, ca punct oarecum slab al Europei, este stimulată de imigranții din Africa de Nord și Centrală. Odată am fost la un curs despre cum se redactează un CV în Franța. Am arătat unul după reguli europene. Profesorul francez s-a arătat încântat, profesoara algeriană l-a aruncat la coș.

    • CH, CH, daca nu stii, si sper sa nu afli vreodata, aromanii sunt mai tribali / fanatici decat arabii … . Luati o poza de-a lui Becali, trageti-o’n tipla si uitati-va la ea, zi de zi . Crede-ma ca stiu ce scriu. Daca Halep este cipanca, nu va vad bine . Frantooo, tin’te bine ca venim!

  2. Felicitari pentru articol.
    Veti fi acuzat ca nu intelegeti finul umor frantuzec. Cica nu Simonei ii era adresata caricatura, ci este despre stereotipurile francezilor.
    In plus, pentru cei obisnuiti sa stea in genunchi cind e vorba de francezi, ne contorsionam:
    «Având un român câștigător, asta ne stârnește spiritul de cocoși nebuni, șovinismul împins la extrem și invidia tradusă prin glume proaste la adresa câștigătorului. Așadar e-o glumă ieftină, de duzină, care critică în special atitudinea francezilor care nu știu să piardă.»
    Adica, il minjesc cu noroi pe cineva din dorinta de a vedea lumea ce umor fin am si a mai vedea ca imi fac autocritica :P

  3. Ah, please!

    Je suis Charlie. Ca sa va confuzez mai bine, in acelasi timp je suis Simona.

    De acord, calitatea desenului e voit slaba. Calitatea umorului nu tocmai.

    Mi se pare interesant un studiu comparativ al reactiilor la caricaturi. Ne-am inflamat exact ca lumea musulmana, insa – slava domnului! – reactia a fost diferita. Ce spune asta despre poporul roman, oare?

    Si, cel mai important:
    In ce fel ar trebui sa-mi strice bucuria pentru Halep desenul acela?

    • Corect. Merg umpic mai departe, chiar asa rau am ajuns, chiar asa de nesiguri de noi, etnic, cultural, intelectual incat sa ne deranjeze o caricatura aruncata la mishteaux de un vasile francez care nu si-a baut calvadosu’ de dimineata? Asta e subiect care tine prima pagina, bloguri etc? Atat de aproape am ajuns de talibani, ca e ca in ferma animalelor, in penumbra nu se mai deosebeau oamenii de porci. Si da, lasati CH sa scrie, daca nu ne place nu cumparam, nu ucidem oameni.

    • Calitatea umorului e inexistentă. A denigra persoana în sine și a folosi ca scuză ”umorul” e o problemă de competența unor cabinete de specialitate. Dacă identitatea lor, ca francezi, se exprimă cel mai bine prin a-și bate joc de identitatea națională a altora, atunci răspunsul musulmanilor a fost exact ceea ce au meritat. Agresiunea psihică la adresa cuiva nu e demnă de laudă, e demnă de dispreț.

      În mod sigur musulmanii care au pus mâna pe Kalașnikov-uri nu știau să exprime ideea asta, dar a plesni pshic o persoană pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face ustură mai rău decât a plesni fizic aceeași persoană.

      • „Dacă identitatea lor, ca francezi, se exprimă cel mai bine prin a-și bate joc de identitatea națională a altora, atunci răspunsul musulmanilor a fost exact ceea ce au meritat.”

        „…atunci răspunsul musulmanilor a fost exact ceea ce au meritat!” Gloanțe și moarte. Asta merită în opinia ta orice râde de identitate națională, religii, dumnezei, profeți și alte chestii care ne-mpart în triburi și ne aruncă unul la gâtul celuilalt. Mda. Ce să mai răspunzi la așa enormitate?

        • @Ego – exact asta o să-ți răspund: dacă ne întâlnim față în față, eu sunt suficient de educat (la modul cel mai propriu al termenului) îmcât să nu-mi bat joc nici de religia ta, nici de naționalitatea ta și nici de identitatea ta, orice formă ar avea ea. Dar dacă tu crezi că îți pot bate joc, s-ar putea să nu-ți placă ecoul :)

          A face asta la adăpostul unei pagini de ziar, deci în public, nu e doar lipsă de educație, e și lașitate. De altfel, ăsta e un criteriu important pentru comportamentul civilizat: să nu spui niciodată despre un om ceva ce nu i-ai spune față în față.

          P.S. al câtelea nick-name e ăsta? :)

        • mie mi se pare ca dl.Harald sugereaza ca identitatea nationala e o chestiune prea abstracta prin simbolismul ei, pentru a face obiectul unei ironii; iar simbolul national nu poate fi obiectul unei ridiculizari, tocmai pentru ca e prin definitie distinctiv: nu are nici un sens sa ironizezi nici kilturile, nici turbanele, ci comportamente si ideologii, fie ca sunt inflexibile, fie ca sunt nefiresti
          in cazul de fatza nu vad insa in ce consta identitatea sau simbolul national, ca e vorba de un trofeu castigat de o persoana fizica, nu de o reprezentanta a natiunii; cel mult putem vorbi despre o pseudoidentitate atribuita nemeritat; dar asta e in ochii privitorului, rolul artistului fiind acela de a sugera, nu de a exprima adevaruri absolute

      • Nu cred ca se poate pune egal intre CH si francezi. Nu vad legatura cu identitatea nationala. Ca orice extremisti CH fac propaganda disimulata si profita de cele mai josnice sentimente si frustrari umane. Majoritatea francezilor nici macar nu citesc revista respectiva. Si sa nu uitam ca nici francezii nu au fost mereu la fel de toleranti fata de spiritul Charlie Hebdo. Acum cateva decenii, cand se numea Hara Kiri au si interzis-o.

        • @Ventidius – prin „identitatea lor, ca francezi”, mă refeream la cei de la CH, la cel care a desenat caricatura, la redactorul care a aprobat publicarea etc. Nu-mi dau cu părerea despre națiunea franceză în ansamblu, asta ar însemna să cobor exact la nivelul celor de la CH.

          • Pai, e vorba mai degraba de optiunea ideologica, nu de identitatea lor ca francezi. Oamenii sunt leftisti, detesta notiunea respectiva.

  4. Nu e bună logica, scuzați! Cei care au zis atunci „je suis…” au spus-o , evident, din solidaritate de moment, nu pentru că ar fi apreciat umorul lor. Deci nu se pune problema că dacă spui „je suis…” la un moment dat, rămâi cuplat pentru totdeauna. Dacă ajuți pe cineva o dată, sigur, îți asumi o anumită răspundere pentru el, dar nu e normal să îți deturnezi viața din acel moment decât în cazuri excepționale.
    Pe scurt: ieri, je suis Charlie?, azi, je suis Simona!, e foarte corect și nu e nicio contrazicere, neam deloc. Deși motivul din primul era major, cel din al doilea caz e insignifiant, chiar inexistent, după opinia mea. Dar analiza umorului trebuie să fie secundară (sau paralelă, hi, hi) analizei vieții. Dvs. le amestecați.

  5. Je suis Charlie
    si apreciez admiratia francezului, disimulata in invidia rautacioasa, pentru perseverenta in a razbate invingator dintr-o modesta societate a tinichelelor (si lichelelor)

  6. Ma tem ca Charlie d’antan erau la fel de grosieri si lipsiti de umor ca si Charile d’aujourd’hui. Din lipsa de inteligenta si-au gasit o tinta usoara in insulte primitive la adresa musulmanilor.
    Mai recent, din lipsa de vanzari, pana sa ajunga la Simona H, s-au apucat sa insulte victimile belgiene ale atacurilor teroriste, apoi pe Mme Macron (enceinte), Shoah, etc. In primitivismul lor visceral ei nu pricep ca insulta nu este echivalenta cu satira, catavencii d’antan erau geniali comparativ cu pigmeii de la Charlie hebdo.

  7. Foarte bun articolul ! Nici eu nu am fost nici Charlie – nu-mi plac caricaturile lor, sint chiar de spital de psihiatrie, nu m-am raliat la miscarea aia idioata ”welcome refugees”, nu mi-am atasat vreun steag la poza de profil de pe Facebook – vezi atentatele din Franta, nici nu intentionez sa fac astfel de gesturi in viitor pentru simplul motiv ca urasc spiritul de turma ! E ceva organic , an acquired taste sa spun asa, lasat de pe vremea comunistilor : uniforme la scoala, blocuri gri, acelasi program TV, aplaudat la comanda, ca pinguinii….lista e deschisa !
    Sint ingrozit de faptul ca in Vest, pe care-l credeam evoluat mult in ce priveste puterea de discernamant, spiritul asta de turma este ridicat la rang de calitate !
    Si dupa afirmatia asta multi vor sari si vor apara valorile Vestului. Da, inca mai sint multe – legi, organizare, libertate etc. – ce noua ne lipsesc, daaaar IQ-ul multora din Vest lasa de dorit in multe privinte.

  8. Apropos de scris pe peretii budei, nu musai in topic, dar poate in spirit.

    Prin anii 70 spre 80 in plina campaniei de sporire a natalitatii, (se daduse ordin ca nicio sansa de a se naste un copil sa nu se piarda) cand ministru al invatamantului era una Aneta Spornic (din dinastia Pamblica), am vazut prima oferta de servicii (un exemplu de initiativa privata avant la lettre) in spiritul indemnurilor maretului conductator care ne zicea sa facem totul eficient:
    F*T SPORNIC!!
    Scris pe unul din peretii unei cabine wc din localul IPB Polizu.

    PS Evident, asteriscul e de la mine.

    • Si cel care a scris acest „angajament” chiar credeti – daca ar fi avut toate „conditiile” – ar fi fost determinat chiar s-o faca ? Desigur intreb in spirit de gluma: ne mai decretim fruntile !

        • Bine, cred ca de fapt el a scris Spornic nu SPORNIC, ca sa piara orice dubiu ca ar fi voba de un adverb.
          Dar, ca s-a jucat cu cuvintele este fara dubiu; pe peretii respectivi erau mesaje destul de elevate intelectual (incomparabil cu un wc public). Probabil ar trebui scrisa o cronica a acestei literaturi din grupurile sanitare din mediul universitar.

          Cu „decretim” erati in tema, oricum.
          Era epoca decretului, evocata, de curand, in mod aiuritor de unii neo-anti-comunisti.

  9. Nici eu nu am putut fi Charlie la vremea respectiva. Nu pentru ca m-ar fi deranjat vreun pic insultele aduse islamului. Sau pentru ca as considera cumva ca actele teroriste pot fi justificate. Din contra. Dar sunt victime cu care nu numai ca nu ma pot solidariza dar nici macar nu pot avea compasiune. Nu ma induioseaza masacrul savarsit de Hitler impotriva SA sau asasinarea comunistilor germani, nici epurarile lui Stalin impotriva aparatului de partid sau a canaliilor din Armata rosie, nici soarta comunistilor din Chile. La fel nici cu Charlie Hebdo cu idelogia lor asumata de extrema stanga nu ma pot identifica vreo clipa. In privinta romanilor care au adoptat precum oile spalarea de creier Je suis Charlie, cred ca au gasit justificari sau autoculpabilizari la indemana si acum. Ma intreb insa ce justificari ar fi gasit daca CH ar fi bagat batul prin gard cu ocazia Colectiv. Pentru ca am inteles ca nici victimele unor astfel de drame nu scapa sarcasmului lor fin.

    • Eu cred ca violenta naste violenta. Adica, in contextul exemplelor pe care le-ati dat, odata acceptat asasinatul ca arma politica, el va fi din ce in ce mai mult folosit in acelasi scop, ba va ajunge chiar sa fie acceptat ca si un mijloc legitim. Va fi folosit, apoi, pentru orice: eliminarea „inutililor”, a „suboamenilor”, a „adversarilor poporului”, a „necredinciosilor”, a „impurilor”. Societatea ar trebui sa respinga violenta, fie ea si de limbaj.

      • Sa respingi violenta ilegitima este normal . Dar sa te solidarizezi pana la identificare cu niste extremistii doar pentru ca se intampla sa fie victimele altor extremisti nu mi se pare in regula. Sa alegi sa devii comunist pentru ca te opui nazismului, sau sa devii nazist pentru ca detesti comunismul nu mi se par alegeri deloc in regula. Identificarea e problema, adica Je suis Charlie.

  10. „…Mais où sont les “Je suis Charlie” d’antan?”

    N-am fost atunci, nu sunt nici acum…
    Dar, fără legătură cu recentele evenimente, pentru că tot veni vorba…
    Dacă „umorului fin franțuzesc” „Deux menus enfants pour le prix d’un” , sau „Les chrétiens marchent sur l’eau, les musulmans coulent”, cu referire la Aylan, i s-ar fi răspuns cu aceeași „satiră rafinată”, spre exemplu, printr-un „panseu” cum că redactorii și caricaturiștii Charlie Hebdo sunt oameni cu greutate pentru că le șade bine cu plumb în ei, ar fi apărut cu siguranță reacții de condamnare.
    Cred că există unele limite care nu ar trebui să fie depășite.

  11. Nu ati fost Charlie ? Nici nu v-a chemat la un moment dat Alin Fumurescu – Schengen?
    Nu m-ar mira atunci sa fiti complet lipsit chiar si de # stag . Ca si mine.
    Doar ca eu sunt mai batran si cand am citit pe coperta unei carti titlul //Eu votez cu DNA // am cautat dintr-un vechi reflex numele lui Adrian Paunescu la autor.
    Nu era el – era altcineva , mult mai tanar , pe nume Charlie.

  12. Aveti total dreptate pana la final. La final, poate gresesc eu, sugerati ca, de fapt, Charlie Hebdo s-ar feri sa o ironizeze pe doamna directoare precum, pe vremuri, elevii care scrijeleau in toaleta se luau doar de cei mai slabi. Sunt de acord cu dumneavoastra ca Charlie Hebdo practica un umor infantil si, fundamental, neamuzant in mitocania lui, caruia unii incearca sa-i gaseasca valente ironice si autocritice. Totusi, trebuie sa recunoastem ca ei se iau de toti: de doamna directoare, de gastile care domina scoala, de ultimii prapaditi. De asemenea, libertatea de exprimare nu se discuta. Noi putem sa ii criticam dar, fundamental, ei au dreptul sa publice cate prostii isi doresc. Faptul ca unii au raspuns cu violenta la un umor tembel nu arata decat ca violenta este ultimul refugiu al incompetentilor si extremistilor. In acest sens, eu raman la parerea de acum cativa ani: putem sa-i criticam oricat pe cei de la Charlie dar toate criticile trebuie sa utilizeze aceleasi arme pe care le folosesc si ei: pixul si foaia. De asemenea, pot sa ne injure pe noi, romanii, cat isi doresc, Je suis Charlie in continuare atunci cand alternativa este un negru refugiu in fundamentalism.

    • Pai nu se mai iau de toti, la la ironizarea islamului au renuntat, se pare argumentele musulmanilor au fost convingatoare.

  13. Vorbim aici de două nivele de analiză, atît de îndepărtate unul de altul încît nu se poate să le amestecăm.

    1. Chestiunea de gust legată de umor. (Minoră.)

    2. Chestiunea legată de asasinarea unor umoriști acuzați de prost gust sau atitudini jignitoare. (Incredibil de importantă. Esențială libertății cuvîntului și civilizației occidentale)

    Și după părerea mea, gluma cu Simona Halep – nu numai o sportivă dar și o DOAMNĂ mai mult decît perfect respectabilă – a fost stupidă, insipidă, nesimțită și neamuzanta. [ Sărutări de mîini doamnei. Nu vă necăjiți de la o prostie crasă. ]

    În marea imagine însă, punctul 2 nu are NIMIC de a face cu punctul 1.

    Așa că, acolo unde contează cu adevărat, „Je suis Charlie” și voi fi pentru restul vieții mele, pînă mă va ajunge glonțul criticilor de umor jihadiști.

    • Cand spui Je suis Charlie, te identifici cu tot ce presupune Charlie Hebdo, inclusiv cu ideologia lor asumata de extrema stanga. Una e sa condamni un act terorist si alte sa te identifici cu victimele sale. Asta e singura problema cu „Je suis Charlie”. Te identifici cu o victima daca ai afinitati cu aceasta. Daca nu, nu. Te multumesti sa condamni abuzul. Pentru ca sunt victime si victime. Unele sunt chiar mai dezgustatoare decat calaii lor. Te identifici cu cei din batalioanele SA doar pentru ca au cazut victima lui Hitler? O gramada de montri au cazut victima epurarilor lui Stalin. Te identifici cu astfel de victime? Succesul campaniei Ju suis Charlie e rezultatul influntei ideologiei de stanga in Occident si degringoladei valorilor sale.

      • „Cand spui Je suis Charlie, te identifici cu tot ce presupune Charlie Hebdo, inclusiv cu ideologia lor asumata de extrema stanga.”

        Nu.

        • @Absurdistan
          Adica spui ca esti Charlie atunci cand tu de fapt vrei sa spui ca nu esti Charlie?
          In orice alt loc decat in Absurdistan ar fi un paradox.

      • Nu sunt de acord! Nu asta e ideea, să cauţionez orice porcărie. De unde ştie altcineva cu ce mă identific eu din Charlie? Mă identific în acel moment, ca om. Adică, pe înţelesul Dvs.: sunt om ca şi Charlie! Azi sunt român, măine pot fi american. Azi aici, mâine-n Focşani, hi, hi!

        Mă rog, a venit vorba, eu nu am spus niciodată ” Je suis..!”

        Dezgustătoare ideea că sunt victime mai rele decât călăii! Cum măsuraţi asta? Sunteţi cumva legionar?

        • @Gabriel Deliu
          Orice om poate deveni victima, daca sufera un abuz. Spre exemplu, procesul lui Ceausescu a fost un abuz, dupa modelul proceselor staliniste. Cred ca este un exemplu suficient de elocvent de victima probabil mai dezgustatoare decat calaii sai. Dar pot fi gasite zeci de exemple. Orice om oricat de scelerat poate cadea victima unui act terorist, unei talharii etc. Asta face din el o victima nu neaparat un martir.

          • Unde am spus că orice victimă e un martir? Răstălmăciți.
            Dar e foarte periculos să cântărești răul și în felul acesta să îi dai o confirmare. Chiar și în exemplul dat, nu putem spune despre Ceaușescu că a fost mai rău decât cei care l-au executat. Nu avem criterii și e bine așa. Principiul de nederminare al lui Heisenberg e, iată, bun!

            • Nu am spus mai rau ci doar mai dezgustator. Dar chiar si raul poate fi masurat. Poate ca nu a fost Ceausescu mai rau decat cei care l-au executat, dar a facut in mod sigur mai mult rau decat ei. Si poti sa-ti imaginezi ipoteze chiar mai relevante. Sa zicem ca un pedofil sadic, in loc sa fie judecat, este torturat si linsat dupa ce e prins de unii membrii ai comunitatii in care a actionat. Este el o victima? Fara indoiala. Este el un individ mai dezgustator decat calaii sai? Destul de probabil.

  14. Mda, sigur ca umorul nu poate intra in spatiul public altfel decat fin, ca sa rada si oamenii dastepti, altfel, daca’i banc porcos in cautarea unei vulgate emitatorul este indubitabil o bruta patibulara, numai buna de arestat si varat la bulau. Ce atata libertate de exprimare! Ia gata, la munca, nu la agresiuni verbale in coltu’ strazii si prin ..private publice!

  15. Dom’le, eu sunt Charlie în continuare. Un adevărat gentilhomme are alte metode să răspundă la mitocănie, cu un mot d’esprit pe măsură ( scuzați lipsa diacriticelor franțuzești, layout-ul franțuzesc e doar pentru francezii de origine controlată) iar Alah, Dumnezeu sau Iehova nu au nevoie de mitraliere ca să îi pedepsească pe infideli. Bunăoară le pot lua umorul :)
    Pe de altă parte, atitudinea asta cu „dai în mine, dai în fabrici și uzine” credeam că e de anii ’80. Până la urmă, ăștia suntem: despre străbunicul se zice că avea talpa piciorului așa de bătătorită încât se rupea orice ghimpe când călca pe el. N-a colectat „feraille” ( francezii n-au de unde să știe că meseria asta la noi e rezervată pe criterii etnice) dar a vândut grâu și țuică, și-a ținut copiii la școli și iată că sunt a treia generație în pantofi. Nu văd de ce m-aș simți jignit de o glumă pe care, dealtfel, o poți citi și în alte registre. ( desenul însă mi se pare slab, ceea ce în opinia mea e un păcat mai mare decât mitocănia glumei).

    • Aveti respectul meu pentru acest comentariu.
      Inversunarea vindicativa a autorului este mult mai lipsita de haz si de bun-simt.
      Asta se intampla cand luam glumele in serios. Glumele, bune sau proaste, sunt glume.
      Putem alege sa nu radem. Iar in umila mea opinie mesajul caricaturii e ceva mai adanc decat cel simplist inteles de majoritate.

  16. Je suis Charlie!
    Ador caricaturile lor, ma amuza? Nu. De fapt, nici nu le cunosc, cu mici exceptii ultra-mediatizate, care-mi displac in marea lor majoritate!
    O mentiune speciala de dezgust pentru cea cu Simona Halep! :(
    Dar si o exceptie : Mahomed care se plange ca e iubit numai de idioti! :)
    Accept insinuarile + sau- abile, rareori subtile si deseori gretoase, pe care acestea le fac? Nu.
    In opinia mea, nu trebuie sa-mi placa, sau sa fiu de acord cu ceea ce fac unii cu libertatea lor, ca sa militez pentru libertatea de exprimare a tuturor! In limitele pe care le permite legea, evident! Pentru orice fel de derapaje grave, exista instante de recurs.
    In orice caz, nu e in spiritul francezilor sa arunce si copilul, cu apa in care l-au spalat…de aceea, je reste Charlie :)

    • Sunteti Chearlie pentru ca aveti suficiente afinitati cu ideologia lor de extrema staga ca sa nu va deranjeze asa ceva. Restul sunt doar justificari. Banuiesc ca vi s-ar parut de neconceput sa va identificati cu o ipotetica revista de satira nazista(daca ar exista asa ceva), in cazul in care islamistii ar dat atacul acolo. Si nu calitatea sau lipsa calitatii caricaturilor din acea revista ar fi contat.

      • Caricatura cu Halep nu pare de extrema stângă, dimpotrivă ( parcă ei îi ajută pe imigranți), dar nu cred că încalcă vreun articol de cod penal, deci e doar o mitocănie… nu e nevoie de cruciade împotriva ei…

        • @Mihai Badici
          Caricatura cu Halep, sau cu cine o fi acolo, e doar gunoi de umplutura. Oricat de angajat politic ar fi un un ziar, mai baga si stiri despre mondenitati, pisici, vreme sau alte mizerii neutre politic, pentru clickbait.

          @EllA
          Deci nu va deranjeaza de fapt extremismul in sine. Atata timp cat extremismul este legal, va puteti solidariza, ba chiar identifica cu el. Daca in tarile civilizate national-socialismul si rasismul ar mai fi inca legale, lucru deloc de neconceput, avand in vedere faptul ca interzicerea lor a fost mai degraba un accident politic, ati fi putut sa va identificati chiar si cu nazismul.
          Nu ma intelegeti gresit, nu am nici o problema cu faptul ca aparati dreptul la libera exprimare, la o justitie corecta sau orice alt drept atunci cand acestea sunt incalcate, indiferent daca victima ar fi cel mai scelerat om din lume. Dar este o mare diferenta intre a protesta impotriva unui abuz sau a incalcarii unui drept, cu totul altceva sa te identifici cu victima. Poti si e firesc sa protestezi daca unui om i se incalca dreptul la un proces corect, fie ca e vorba de pedofilul cel mai odios sau de un dictator ca Ceausescu, dar sa te identifici cu astfel de victime e lipsit de bun simt. De asta am si zis mai sus, caricaturile lui CH, oricat e murdare ar fi, ma lasa indiferent, campania „Je suis Charlie” insa ma dezgusta.

      • Din cate stiu eu, propaganda nazista e interzisa prin lege in tarile civilizate.
        Spuneam deci,si repet, ca sustin fara rezerve libertatea de expresie atata timp cat ea respecta cadrul legal.
        Asa inteleg eu rolul meu, de cetatean liber intr-un stat democratic si civilizat. Respect pe toata lumea care respecta legile care reglementeaza convietuirea in societate, indiferent de divergentele de opinie. Nu plec in vacanta si nici nu particip la aceleasi dineuri, cu caricaturistii de la CH, dar militez pentru libertatea lor de exprimare. Cred ca ideile de tipul „ok, libertate, DAR…INSA… TOTUSI…” contrzic insasi definitia libertatii.

        • @Ela – libertatea nu e acordată prin lege, libertatea e restrcționată prin lege. A fi liber nu înseamnă a face ceea ce îți permite legea.

          • Wow, asta da idee inovatoare!
            Nicio problema, deci, sa va intre in casa si sa vi se instaleze in living, confortabil si durabil, un grup de cativa necunoscuti, liberi, carora le place mai mult mobilierul dvs,decat al lor? Uups…dar si dvs erati liber sa locuiti cu cine doriti, si nu neaparat cu ei :), problema deci!
            Va doresc succes in „confruntarea” libera a libertatilor dvs, reciproce!

            • @Ela – recitiți-vă comentariul, încercați să-l înțelegeți și o să vă convingeți că răspunsul meu precedent rămâne valabil :)

  17. sunt sigur ca nu am vazut nicio caricatura – in sensul propriu al termenului de caricatura – la vreo buda in scoala sau liceu. in rest, p@^% si p%#@ desenate, da, am vazut. articolul ar fi avut sens daca scriai despre comparatia dintre caricatura cu mahomed cu turbanul in forma de bomba si reactia musulmanilor si caricatura cu halep si reactia romanilor. mai pe scurt, articolul avea sens daca scriai despre ipocrizie. altfel, e un exercitiu stilistic esuat. pacat.

  18. Încă nu ați înțeles ce vi s-a reproșat data trecută: libertatea de expresie trebuie protejată ÎN SPECIAL atunci când nu suntem de acord cu ideile exprimate. Dacă nu ar fi fost revoltătoare pentru unii, caricaturile din CH n-ar avea nevoie de protecția nimănui. Conversați-vă cu domnul Șora pentru explicații suplimentare. Nous sommes toujours Charlie. Ca să știtz.

    • Nous sommes toujours Charlie. Adica commie, pentru a evita orice ambiguitate. Domnul Sora si prietenii sai francezi din tinerete stiu de ce.

          • Nu înţelegi şi pace!
            De fapt nu vrei să înţelegi pentru că eşti, într-un sens, fanatizat.
            Identificarea cu Charlie este punctuală, doar în faţa gloanţelor, nu le ia nimeni copiii în întreţinere şi nici negii de pe nas.
            Pe de altă parte, ar fi amuzant dacă nu ar fi foarte trist, ca un „caracter” care „semnează anonim” să îşi permită să vorbească despre caracterul oricui, cu atât mai mult despre cel al D-lui Şora. Asta spune, dacă nu tot, oricum destul.
            E caraghios şi faptul că ai parazitat, practic, întregul subsol al articolului. Nespunând, de fapt, mare lucru, doar făcând comunişti pe unii şi pe alţii, într-un stil, iartă-mă, foarte comunist, de altfel.

    • De acord cu lucrurile spuse direct si cu libertatea de exprimare, pentru ca este evident ca intre ironia fina si batjocura este o diferenta dar amindoua au ca scop luarea in deradere a unei deficiente de comportament sau de gandire. Avem de a face cu o ironie dramatica, in sensul in care desi am reusit sa luam un premiu acesta nu este decat o exceptie care confirma regula celorlalti, cu miile, care nu sint si nu vor sa se incadreze in civilizatia pe care de altfel ne-o dorim cu totii… mai putin armata din Ferentari sau Simileasca sau Fata Luncii samd care oricum nu au treaba cu tenisul decat daca ar fi ceva de castigat.

      In cazul fierataniilor si a conationalilor nostri care scotocesc dezbracati prin gurmeul francezilor dupa diverse chestii, ironia este dubla, in sensul ca pe deoparte este ironizat fin acel public francez nationalist nemultumit de faptul ca o romanca – evident o ”tiganca” – le-a luat salatiera, pe de alta parte este ironizat comportamentul caldararului care din orice tabla face un scop.

      Pe primii i-a bucurat asocierea – in „prostia” lor – pe cand, pe ceilalti nationalisti, români setfoa, i-a ofensat ca, o victorie, indelung asteptata si exagerat mediatizata, s-a intors impotriva noastra a tuturor de doua ori, odata cu Charlie si apoi cu Firea. Dar asta este reversul medaliei. Acesta este amarul pe care trebuie sa il incercam de fiecare data cand ne urmam terapia de civilizare si din acest motiv avem catavenci si pitipoance.

      Sint multi români needucati dar patrioti, sinceri in intelegerea mica a ofensei dar mai trist este ca dintre cei educati o mare parte au o gandire de tip schizoid, aceasta facand ca ironia, indiferent de procentul de amaraciune, sa fie mai greu de digerat. Iar daca va poate bucura acest fapt si ei au tiganii lor care „canibalizeaza” periferia satelor elvetiene motiv pentru care si elevetienii au afisat ciori in mesajele lor politice, dandu-i de francezi, ceea ce cred ca este mult mai grav.

    • Rasismul, antisemitismul si altele asemenea sunt si ele „idei” care in opinia Dvs. ar trebui protejate. Va reamintesc ca, din contra, sunt incriminate, legal vorbind.

    • ” libertatea de expresie trebuie protejată ÎN SPECIAL atunci când nu suntem de acord cu ideile exprimate…”

      Dar NU despre asta este vorba!
      Satira CH este despre viață și moarte, chestiuni existențiale (vedeți comentariul meu anterior).

      OK. Ei și dumneavoastră spuneți că putem să ne batem joc de orice (NU de creștinism, ori țigani etc., ci de Religie, Etnie, Viață și Moarte – vedeți Aylan – Alan Kurdi).

      Bine, să zicem că accept cu pretextul că reprezintă „o satiră adresată burgheziei franceze”,… whatever.

      Păi, timid, câțiva au încercat să se exprime liber după ce CH a mai micșorat echipa redacțională cu sprijinul fraților Kouachi. Doar că nu a mai fost la fel de respectată libertatea de exprimare, iar „satira adresată burgheziei franceze” care avea ca subiect evenimentele din Rue Nicolas-Appert nu a mai fost acceptată.

      Eu am învățat cam așa, și cred că puteți să-i transmiteți și d-lui Șora, că dacă glumim și avem simțul umorului exprimându-ne liber, trebuie să fie reciproc. Iar tu ai voie să faci mișto de mine, iar eu nu am voie să fac de tine, se cheamă batjocură, nu satiră. Și să nu-mi ceară cineva să empatizez cu golanii care-și bat joc sub pretextul libertății de exprimare de principii care în cazul lor sunt intangibile!

  19. Well, well, look what the cat dragged in…Ser Fumurescu s-a intors, dupa caderea din gratii a basescului. Trebe’ ca nici Aligica nu e departe, Tismaneanu asijderea. Tema e comod blajina, n-ai cum sa gresesti. Ma intreb, care e poppneata du jour, Klaus?

  20. Hm! E momentul dlui Fumurescu. Și returnează pe backhand și uppercut totodată. Parțial sunt de acord cu dumnealui, mai ales în ceea ce privește calitatea artistică a „operelor” publicate. La o bere intre fundamentaliști de-ai noștri poate că ar merge, dar libertatea de expresie implică și presupunerea că cei ce o folosesc, nu abuzează de ea. Bomba din turbanul lui Mahomed nu părea nici subtilitate, nici finețe. Dar tocmai aici intervine problema: pentru a-i „pedepsi” pe caricaturisti și editori, fundamentaliștii lor au folosit exact bomba din turbanul caricatural.
    Acum ne inflamăm că superba victorie a Simonei e umbrită de asocierea ei cu o imagine negativă a unei etnii din România, care scandalizează opinia publică franceză prin felul de înțelegere a libertăților.
    Cu carucatura despre Simona Halep e totuși puțin altfel. Nu e foarte clar cine e luat în vizor și nici cât de lungă e bătaia. Mihai Şora susține că ultima ispravă a celor de la Charlie Hebdo este despre mentalitatea falsă a unor francezi despre români, iar Maria Grapini așteaptă scuze de la Emmanuel Macron(!!!). Numai Simona nu poate să zică nimic despre asta. Îmi pare cea mai bună variantă.

    • mie mi se pare chiar laudabil faptul ca se spune de o anumita etnie ca aduna fier vechi. Este o activitate onorabila in sensul intelegerii de la Paris, pt mediul inconjurator.

      Daca fonfanitii de francezi ar fi vrut cu adevarat sa jigneasca ar fi avut alte teme de car neu vreau sa vorbesc deoarece ma infurii.

      • Salut NT,
        Chiar voisem să scriu despre asta, dar mi-e că fonfăiții mizau pe necunoașterea valorii artistice a pocalului de către români, reducându-l la valoarea materialului și m-am temut că nu m-aș face bine înțeles dacă apelez la reciclare. Sau dacă ofer asta ca o alternativă singulară la gustarica de lebede. N-aș vrea să se creadă că evenimente punctuale pot fi generalizate sau apartenența la o etnie sau alta ar putea fi înjositoare. De asta am scris „o imagine negativă a unei etnii”, fiind oarecum convins că niciunii nu pot spune că nu au și minusuri.

      • Da, corect, adevărul e că „epoca de plastic” i-a cam lăsat fără obiectul muncii, în copilăria mea, tot ce era de metal ( găleți, fărașe, stropitori, cazane) de ei era făcut… acum ar mai fi cazanele, restul sunt de plastic :)

    • Ei, daca si coana grapini s-a pronuntat, atunci mi s-au conturat si mie opiniile.
      N-am cautat sa verific si asta dar, parc-o vad cum se otzara la Macron de la tribuna PE: uite-ma aici sus, aia mica si stupida de sus… heei… iuhu!
      Parca ii si seamna putin caricatura. Deci are sens. Merci Charlie!
      Cine se simte cu musca pe caciula sa ridice piatra.

    • Domnul Sora poate nici nu ii apara pe cei de la Chalie Hebdo. Poate isi apara optiunile din tinerete, e una din distractiile preferate ale celor de o anumita varsta.
      Noi, astialalti, care am beneficiat din plin de minunata lume noua pentru care a luptat domnul Sora in tinerete avem motive mai putine ca sa ii apreciem pe cei de CH, cu atat mai putin sa ne identificam cu ei.

  21. Oamenii cu „Je suis Charlie” au reacționat cînd trebuiau să reacționeze, fiindcă libertatea de exprimare era în primejdie. Iar acum nu reacționează fiindcă nu trebuie să reacționeze, fiindcă nu se pune în primejdie libertatea de exprimare.
    E nerelevant dacă glumele lui Charlie sînt proaste. Libertatea de exprimare există și pentru prostii.
    Unii se simt ofensați. Domnule Abdul, scuze, Alin Fumurescu, dreptul de a nu fi ofensat nu există decît în coșmarul numit corectitudine politică.

  22. Frumos spus „libertatea de opinie”.( Caci fiecare pasare ar vrea sa i se auda trilul.)
    Dar numai sa nu iti exprimi opinia ta impotriva opiniei mele.
    De aici faimoasele „fake news”.
    De aici canaliile, pardon, canalele tv de genul Antena 3 ori Romania tv.
    Dar si opiniile analistilor nostri cum ca Trump ar fi la fel ca Dragnea, ori ca odata cu alegerea lui Trump, Apocalipsa ne asteapta.
    Daca totul e permis, nimic nu e interzis.
    Avem si noi Hebdo, se numesc hateri: nimic nu le place la Simona..
    Simona, dupa cistigarea trofeului de Grand Slam, a fost pusa in doua situatii dificile:
    – huiduielile de pe Arena Nationala (pesedistii spun ca huiduielile erau pentru Simona, si dupa citi hateri are, nici nu ar fi fost de mirare ca unii s-o fi huiduit);
    – caricatura cu postura „fina” de cumparatoare de fier vechi.

    intrebare: pentru celelalte cistigatoare de Roland Garos, caricaturistii CH s-au desfasurat la fel? sau doar cu tiganii de romani?
    Sper ca spusele mele sa fie incadrate in libertatea de opiunie.
    Daca aceasta caricatura „fina” venea de la, piei Satana, unguri, au si ei caricaturisti, mai sareau atitia in apararea caricaturistilor francezi?

  23. Ma intreb oare ce fel de oameni se amuza citind aceasta revista care se presupune ca reprezinta libertatea sublima de exprimare in Franta? Am mai spus-o, atunci cand isi vor face un acoperis si o nocturna decenta pe Philippe Chatrier, atunci sa deseneze caricaturi „cu iz de buda” de scoala secundara. Pana atunci, sa ne scuteasca francezii cei rafinati.

  24. Puteți discuta și discursa foarte mult pornind de la caricatură (eu aș numi-o caricatură de caricatură). Cert e că Charlie s-a mai învârtit de oarece notorietate în spațiul virtual. Astfel de așa-zise caricaturi au și acest rol: spui / faci o prostie sfidătoare și toată lumea vorbește despre tine. Negativă sau pozitivă, publicitatea e publicitate.
    Despre finețea umorului franțuzesc, vă pot spune că națiile care muncesc mult au naturelul cam nesimțitor la umor. Dacă vă uitați la un serial de așa-zis umor nemțesc ori franțuzesc, vă va veni să vă împușcați. E un fel de Trăzniți în NATO (dacă n-ați picat peste, zappând, felicitați-vă). Asta e: țiganii adună fier vechi, românii sunt țigani, Simona Halep e româncă. Deci.
    În lipsă de inspirație, cineva a afirmat desenând inepția „Des couilles? J’en ai. moi!” Da’ talent – manque de bol!

  25. Io nu mi-s Ciarli prîntu ca nu-i istina aia cu ferotaniili.
    Acu` să stigă „lubenițaaaa, viniți la lubenițăăă”. Parol!
    Să pune?

    • Post-Gazette si-a schimbat politica editoriala incepand din luna martie, adoptand o linie conservatoare si pro-republicana. Pana atunci, i-a sprijinit consecvent pe democrati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro