luni, ianuarie 25, 2021

Majoritatea tăcută

Planul de demitere a lui Traian Băsescu a avut la inceput o coerență politică de invidiat, o suplețe remarcabilă a construcției, o măiestrie a elaborării juridice care aproape că ar fi atras admirația unui observator neutru al jocurilor politice. Ceea ce părea însă o schelărie bine pusă la punct și un desen al rațiunii reci, cu trepte precise și scopuri clar trasate, o strategie cvasimilitară, a plonjat, odată cu interimatul lui Crin Antonescu, în plin abis irațional al umorilor, emoțiilor personale și colective și revanșelor existențiale. Teoretic, orice funcție în stat și, mai cu seamă, funcția prezidențială ar trebui să transceandă sau măcar să controleze, pe cât e omenește posibil, revărsarea, în spațiul public, a vulnerabilității emoționale a celui care o îndeplinește. Funcția prezidențială e, în primul rând, o funcție de reprezentare, prin care un om a fost ales să exprime, pentru un timp, aspirațiile unei nații și dorința de mai bine a cetățenilor ei.

Pendulând între mania grandorii și ura viscerală, aspirațiile la legitimitate ale lui Crin Antonescu capătă adesea accente patetice : de la umorul involuntar și raportarea voievodală la sine “Eu, Crin Antonescu…”, la mesaje de o violență extremă : “Dacă mi-am consumat nişte ani din viaţă, domnul Băsescu nu mai scapă de mine, şi nici aceşti bandiţi care îl înconjoară şi care au furat de au rupt şi fac tot ce pot să îl ţină pe Băsescu acolo. Oamenii ăştia de mine nu scapă decât dacă mă omoară!  Băsescu nu scapă de mine , decat dacă mă omoară… »

Crin Antonescu, potrivit propriilor declarații, domnește peste o Românie parțială aflată în luptă pe viață și pe moarte cu un om antrenat, la rândul lui, în asemenea războaie. “De o parte există opt milioane de oameni care și-au exprimat o opinie, din care peste 80 la sută au votat pentru demitere. Pe de altă parte există Traian Băsescu și toate mijloacele lui de intimidare.” De câte ori transmite un mesaj populației, președintele interimar spune același lucru : că patria lui are opt milioane de cetățeni al căror inamic public numărul 1 este Traian Băsescu. Unii îi mai atrag atenția că patria demiterii ar avea, de fapt, vreo 7 milioane de cetățeni din care unii s-au dus la vot din motive independente de persoana domniei sale, iar patria întreagă ar avea peste 18 milioane de oameni, dar detaliile nu schimbă datele problemei.  În plus, Crin Antonescu dă de înțeles că cei 7-8 milioane de cetățeni pe care îi va apăra cu prețul vieții au o etnie unică, sunt români pur sânge, sunt încă în viață, cu drept de vot, și se află la domiciliul lor stabil din țară. Lor li se adresează președintele interimar, cu ei comunică, pe ei îi consideră vrednici de a fi luați în seamă, ei sunt singurii cetățeni pe care îi recunoaște ca aflându-se înlăuntrul și nu în afara legii. Cine nu se încadrează în aceste condiții nu face parte din România lui Crin Antonescu.

Totuși, o țară nu e o listă electorală, fie ea și permanentă și actualizată, iar un președinte ar trebui să apere destinul țării adevărate, cu viii și cu morții ei, cu istoria și cu memoria ei, cu diversitatea și cu bogăția ei de experiențe și de oameni, cu viitorul copiilor ei. Majoritatea pe care președintele interimar pare să o excludă din orice calcul matematic ori politic este formată din tineri care trăiesc într-o societate globalizată și cărora politica nu le spune nimic, din cei plecați la muncă în străinătate și care au învățat prețul dar și avantajele cinstei și responsabilității, din oameni aflați încă într-o stare de uluire în fața răvășelii politice actuale și care așteaptă să se trezească dintr-un vis urât, și abia în ultimul rând din susținătorii lui Traian Băsescu.

Această majoritate e formată și din cetățeni care ar fi fost dispuși să susțină o schimbare de regim politic dacă ar fi descoperit intențiile nobile și generoase ale celor care au decis că nu se mai poate aștepta până la alegeri. Sau dacă ar fi simțit în discursuri și atitudini măreția unei viziuni dătătoare de speranță.

Dacă planul de demitere a lui Traian Băsescu se va poticni, cu sau fără Victor Ponta, președintele interimar va merge mai departe după propriul plan și va recurge, probabil, la proteste de stradă și la serviciile colonelului Dogaru, punând în act toată violența politică și mediatică acumulată în luni de zile de confuzie și agresiune asupra instituțiilor. Orice ar face, mai devreme sau mai târziu, Crin Antonescu va avea nevoie disperată de majoritatea tăcută a acestei veri învrăjbite și o va căuta. Dar s-ar putea să fie prea târziu pentru cariera lui politică.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Finetea premeditarii suspendarii am intuit-o, chiar daca, ignorant fiind in probleme de organizare constitutionala, n-as fi putut prevedea in veci succesiunea etapelor.
    In schimb discursul halucinant al bardului cvasipolitic l-am asteptat cu groaza. De o buna bucata de vreme, iesirile fara substanta ale liderului PNL m-au facut sa ma rusinez ca l-am votat in 2009. Ma bucurasem atunci ca fusesem alaturi de 33% dintre intelectualii acestei tari, azi ma minunez … parca pe masura ce iesirile la pupitru ale interimarului se intetesc, se dilueaza si urma de umanism in melanjul de patetism si grandomanie.
    Risc un pronostic: chiar si in eventualitatea unor alegeri prezidentiale inainte de termen, Antonescu nu obtine mandatul.

    • antonescu a intrat ca si conducator al masinariilor de paprtid. daca trece de ccr va fi impins de la spate de entuziasmul primarilor si activului de partid al usl. nu va dati seama ce forta este aceasta in contextul detinerii majoritatii primariilor, al consiliilor judetene si al antenelor.

      • cred ca supraestimezi puterea de convingere ( coercitiune) a primarilor asupra electoratului. si apoi, cred ca ai calculat gresit numarul de primari „raspandaci” favorabili lui cacarau. eu cred ca psd va avea candidat propriu la alegerile prezidentiale. pariu ?

      • Pertinenta, logica ta. Nu trebuie sa subestimam niciodata puterea adversarului.
        Ca in Zorro ( ca si cand eu as fi Zorro) sa zicem ca mai mult decat ma intereseaza
        ce gandeste ma intereseaza cum manuie sabia.
        Iar astia doi, s-au dovedit scrimeri redutabili.
        Ca nu-mi place pentru ce tel lupta, asta e o alta poveste.
        Oastea Democratiei este formata ( intotdeauna) din vrabii. Cealalta, din ursi.
        Ca sa aduni vrabii cate sa aiba puterea unui urs, nu e usor.
        De-aia a pierdut Spartacus, batalia. E greu, e foarte greu sa tii partea „celui slab”.
        Dar, dupa cum om fi vazut fiecare, prin pauzele din scoli, intotdeauna se gaseste
        cate unul care sa ia apararea celui slab. Chiar si cu riscul ca-l va astepta „gasca”
        dupa ore.
        Stiu ca asemanarile nu plac, dar Basescu este tot un Spartacus ( nu conteaza „marimea).

        PS. Filmul Spartacus ( cel cu Kirk Douglas) m-a marcat cand eram copil (8 -9 ani).
        Apoi, il uitasem.
        Ca dintr-un vis, dupa ani ( mai mult de 25 ) prin 96 , din goana unui autocar, i-am vazut
        statuia pret de cateva secunde ( sau, poate, fractiuni de secunda) intr-o localitate din
        Bulgaria. Atunci mi-am readus aminte ca e trac.
        Internetul din zilele noastre mi-a dat posibilitatea sa-l gasesc ( filmul) in youtube.
        Apoi am cautat date despre el. Chiar asa, din povesti, se pare ca mi s-a configurat
        ca unul dintre cei mai mari si mai adevarat om din istorie, in pricipal pentru ca a inteles
        ca daca nu obtii libertatea pentru toti, pentru absolut tot ce inseamna om, nu o poti
        obtine pe a ta.
        Din pacate, nu i s-a lasat alta cale de a o cauta, decat lupta armata. El, nu a beneficiat
        de … internet.

  2. Sincer, eu am facut parte din majoritatea asta tacuta. nu m-am dus la referendum pentru ca mi-era scarba de toti… dar si mai scarba mie acum cand vad cum basescu pretinde cu tupeu si nesimtire, ca toti cei care au stat acasa, l-au votat pe el. data viitoare sigur ma voi duce sa-mi aduc contributia la sutul care-l va trimite la lada de gunoi…

    • Mos Ioane , trezeste-te , nu au fost alegeri a fost un referendum de confirmare a unei proceduri parlamentare . Cei ce au stat acasa au contribuit la neconfirmarea ei , logic . Nu l-am auzit pe Basescu sa zica ca are peste 50% aprobare , cred ca s-a declarat incantat de cresterea la 25-30… . Gargara transparenta A3 .

      • Draga Gamma,
        Eu cred ca va grabiti: CCR nu a hotarat daca referendumul este validat sau nu.
        CCR asteapta Listele permanente actualizate dupa care se stabilieste cvorum-ul conform motivarii CCR.
        Citez :”Tot astfel, Curtea constată că şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.
        http://www.tvrinfo.ro/curtea-constitutionala-un-referendum-este-valid-daca-are-majoritatea-celor-inscrisi-pe-liste_18856.html
        Dacă nu se va valida referendumul, cum Curtea a respins sesizarea PDL privind art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 2012, articol care lasă Parlamentului o portiţă în cazul în care referendumul nu este validat, Parlamentul va stabili calea de urmat.
        Citat din decizia de luna aceasta a CCR: „în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.
        Procedura de urmat poate însemna după unii jurişti luarea la cunoştinţă de decizia CCR şi respectarea acesteia, dar nu se exclude un nou referendum.
        Jucat de data aceasta după noi reguli, fără cvorum, aşa cum stabileşte noua lege a referendumului, pentru a se evita ciclicitatea imposibilităţii luării unei decizii ferme.
        Dar ce se întâmplă dacă CCR nu va ajunge la o decizie cu două treimi, referendumul nefiind nici validat, nici invalidat şi prin urmare nu se constată nici intrarea în vigoare a demiterii, nici încheierea interimatului. Ei bine, atunci răspunderea ajunge la Parlament, care “va decide asupra procedurii de urmat”.

  3. Doamna Tatiana,
    Imi pare rau ca nu ati inteles cel mai important aspect al democratiei (puterea poporului) si anume ca majoritatea celor care voteaza hotarasc destinul celor care prefera sa stea acasa.
    Majoritatea tacuta nu poate sa influenteze destinul tarii prin neprezentare.
    Din pacate cei 50 de ani de comunism au distrus spiritul civic al romanilor si a transformat o buna parte a poporului intr-o masa amorfa, fara optiune politica.
    Prezenta la votul de la referendum a unui numar de peste 8.4 milioane de romani arata ca , incet, incet, romanii isi dau seama de puterea votului lor.
    P.S. O dovada de democratie este si sa publicati comentarii care nu va plac.
    Sper ca de aceasta data veti publica si comentariul meu.

    • Confuzie inradacinata de A3. Votul conteaza la ALEGERI.
      In cazul unui Referendum (cum a fost acum) pana si neprezentarea este un vot de BLAM – o spune pana si CCR-ul.

    • Imi pare bine sa va contrazic din urmatoarele motive:
      – s-au publicat pe cotributors multe comentarii care nu placeau, dar nu autorul hotaraste ce se publica si ce nu. Credeam ca stiti
      – in cazul de fata este vorba de un referendum, deci de a alege intre 2 optiuni. Cei care nu au venit sa voteze cred ca stiau din presa ca se face apel la neparticiparea la o actiune de violare a democratiei cu mijloace aparent democratice ( daca e prea greu de inteles mai cititi unele articole mai vechi).

      Prezenta celor care s-au dus sa voteze la referendum este clar influentata de antene si de intoxicari. A se vedea comportamentul tsatsei care vizita vila Dante. Sunt sigura ca s-a dus sa voteze.
      Si mai e influentata de cei care au fost fortati sa se duca la vot si de populatia care habar nu avea ce voteaza: exemplu cel al unui detinut care spunea ca voteaza pentru schimbarea Constitutiei.

      So …

    • Romanii despre care vorbesti, stimate D aniel Georgescu, au cam fost constransi sa voteze, mai ales dupa orele 20.Unii au fost amenintati, altii au votat , dar n-au stiut. A fost cea mai mare frauda , dupa cea din 1946.Abia astept rezultatul verificarii listelor electorale efectuata de parchet. Atunci va fi un spectacol distractiv de mare succes, in frunte cu „regizorul” Dragnea.El este cel care a redesteptat spiritul civic in romani, stimulandu-i cu cate o bere sau un mic, in cazul in care nu-i santaja putin.

    • nu cumva cei care ZBIERAU ca 80% din POPULATIA ROMANIEI il uraste pe Basescu trebuiau sa o si demonstreze? In Piata Victoriei, intre cei ce nu pot acuzati de a fi activisti, ca si pe blogul Blogary, s-a rafinat trecerea de la NEPREZENTARE (ca act individual si legitim) la BOICOT, adica transformarea unui act de nesupunere civica intr-un act politic. Reamintesc ca nesupunerea civica coagulata de (si in jurul lui) Mohandas Gandhi a creat India de azi. Iti reamintesc ca „insusi Nastase” in 2003 in fata cosmarului unui boicot la plata taxelor (de catre privati) a facut marche-arriere. Boicotul care implica numere mari nu poate fi ignorat, nici chiar de un partid post-comunist.

  4. Un text scris cu un talent ce pune în valoare observații de finețe.

    Contribuie la limpezirea imaginii reale a d-lui C. Antonescu, o marionetă neurotică ce, atâta timp cât s-a limitat la generalități neangajante și la retorica antibăsescu, a părut multora agreabil, ba chiar o soluție. Să nu uităm că în filmele sale, Chucky debutează stând liniștit pe canapea, o păpușă simpatică.

    Abia când începe să se miște, trecem în cealaltă dimensiune, dar e prea târziu.

    • sa nu exageram: Ipo-Crin este marioneta lui Felix. Miza este evident exonerarea lui Felix, Fenechiu si alti finantatori ai sai de belele juridice cu executare.

  5. „…Crin Antonescu va avea nevoie disperată de majoritatea tăcută a acestei veri învrăjbite și o va căuta. Dar s-ar putea să fie prea târziu pentru cariera lui politică.” –> DEJA e prea tarziu !!!

  6. Sunt foarte sceptic in ceea ce priveste aceasta „majoritate tacuta”. Mi-e teama ca majoritatea acestei majoritati nu e altceva decat atat: o majoritate vesnic tacuta de oameni fie resemnati, fie care cred ca e inutil sa voteze, fie dezinteresati, fie impovarati de alte lucruri, fie pt ei presupune un efort de timp si deplasare prea mare. Cu alte cuvinte oameni care de regula nu voteaza. Multi din ei oameni de bun simt dar n-as generaliza. Ma tem ca doar o minoritate a acestei „majoritati tacute” e formata din oameni vocali care au decis deliberat sa nu voteze de data aceasta.

  7. Un fost guvernator al BNR şi grupul său de analiză cer demisia lui Traian Băsescu

    Domnului Traian Băsescu, preşedinte suspendat constituţional

    1. Poporul român suveran – prin votul său constituţional la referendumul din 29 iulie 2012 – a decis să plecaţi din funcţia publică în care aţi fost pus de acelaşi popor suveran în anul 2009.

    Cei 8,4 milioane de cetăţeni care au participat democratic şi constituţional la vot cu o majoritate covârşitoare de 87% au aprobat demiterea.

    Voturile pentru demitere au fost în număr de 7,4 milioane, comparativ cu 5,27 milioane de voturi cu care aţi fost pus în funcţie în 2009.

    Nici o autoritate, nici o instituţie nu poate pune la îndoială şi anula – votul poporului suveran în sistemul de democraţie.

    2. Voinţa poporului a fost clar şi categoric exprimată. Vă cerem – din partea societăţii civile ca-acum – în ceasul al doisprezecelea – să daţi dovadă de respect faţă de voinţa poporului suveran şi să vă daţi DEMISIA IMEDIAT, să vă comportaţi ca un om politic raţional şi responsabil.

    În felul acesta, s-ar pune capăt crizei politice, care produce mari daune României şi pe care aţi provocat-o prin acţiunile dictatoriale şi prin violările repetate şi grave ale Constituţiei ţării.

    *

    * *

    3. Cvorumul de participare a fost îndeplinit, după cum arătăm mai jos.

    4. Datele oficiale privind numărul celor înscrişi în listele electorale permanente şi scăderea dramatică a populaţiei sunt următoarele:

    Anul

    Înscrişi în listele electorale permanente

    Datele oficiale ale

    Institutului Naţional de Statistică privind evoluţia populaţiei

    Scăderea populaţiei

    2000

    22,435 milioane

    2004

    18,45 milioane

    21,673 milioane

    – 762 mii

    2008

    18,46 milioane

    21,504 milioane

    – 170 mii

    2012

    18,31 milioane

    19,040 milioane

    – 2.460 mii

    a) În anii regimului Băsescu (2004 – 2012), cifra din listele electorale permanente a rămas practic neactualizată (18,3 – 18,4 milioane), în timp ce populaţia stabilă a scăzut cu 2,6 milioane de persoane în cei 8 ani,

    b) Faţă de anul 2000, populaţia a scăzut cu 3,6 milioane persoane.

    5. Dacă pornim de la populaţia de 19,04 milioane persoane stabilită la recensământ şi scădem persoanele sub 18 ani (cca. 3,5 – 3,7 milioane), rezultă un număr de electori de 15,5 milioane (sau 16,5 milioane dacă se ţine seama de migraţie). Aceste cifre se compară cei 8,4 milioane persoane care au votat şi rezultă că a fost atins şi depăşit cvorumul de participare (50% + 1).

    NOTA SPECIALĂ 1

    Toate acestea în condiţiile în care domnul Băsescu şi PDL – contrar Constituţiei şi legii partidelor – au organizat public boicotul referendumului, chemând cetăţenii la neparticipare. În acest boicot s-a implicat şi premierul Ungariei, Victor Orban, care a venit în România şi a îndemnat populaţia de etnie maghiară să nu participe la vot.

    NOTA SPECIALĂ 2

    Cvorumul de participare a fost impus incorect (contrar Constituţiei ţării, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, contrar faptului că la declanşarea suspendării şi a referendumului era în vigoare altă lege care nu prevedea cvorumul de participare).

    6. Domnule Băsescu, v-aţi agravat situaţia prin declaraţiile iresponsabile pe care le faceţi public, astfel:

    a) Constituie obiectul unui dosar penal – afirmaţia că a avut loc o „lovitură de stat”. Este clar pentru toată lumea că decizia Parlamentului (organul reprezentativ al poporului) de suspendare a Preşedintelui a fost constituţională; organizarea referendumului a fost constituţională; votul poporului suveran, cu o majoritate zdrobitoare, pentru demitere a fost constituţional şi perfect democratic.

    b) Constituie obiectul unui dosar penal – lipsa de respect faţă de votul poporului suveran – ce decurge din afirmaţia iresponsabilă că cei 8,4 milioane de cetăţeni ar fi participat prin votul lor – la o „lovitură de stat”. Toţi cetăţenii care au votat îl pot chema pe domnul Băsescu în faţa Justiţiei pentru această calomnie.

    c) Constituie obiectul unui dosar penal – ameninţările adresate primarilor, că vor fi trimişi în „celule”, dacă vor pune în aplicare „actualizarea listelor electorale permanente”, conform hotărârii Curţii Constituţionale.

    d) Constituie obiectul unui dosar penal – ameninţarea la adresa comisarului care se ocupă cu evidenţa populaţiei, care a comunicat că listele electorale permanente nu au fost actualizate.

    e) Constituie obiectul unui dosar penal – faptul că Ministerul Public a sechestrat toate listele electorale permanente, din iniţiativa doamnei Kövesi, deşi procesul referendumului este în curs. Este o acţiune de intimidare împotriva celor care – în mod justificat – au contestat cifrele din listele electorale permanente.

    7. Vom scrie în curând domnului Jose Manuel Barroso şi doamnei Angela Merkel, pentru a fi corect informaţi din partea societăţii civile din România.

    *

    * *

    8. Să ne reamintim ziua de 21 decembrie 1989, când sute de mii de oameni nemulţumiţi şi revoltaţi au ieşit în stradă şi au luat cu asalt regimul dictatorial. Să nu ajungem încă o dată în această situaţie, când mânia populară nu mai poate fi oprită.

    9. Demisia imediată, domnule Băsescu, dacă doriţi să faceţi un bine poporului român suveran şi României!

    8 august 2012

    Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”

    Florea Dumitrescu

    Gheorghe Stroe

    Cristian Apostol

    • Eu tot nu pricep de ce listele electorale trebuie refacute DUPA referendum. Adica ce mama naibii, nu iese ceva asa cum vrem noi, modificam tot ce putem pana iese?! E o tampenie! Nici nu mai e vorba de dl Basescu ci de niste principii. Daca ajungi sa calci in picioare orice pentru un scop, ce incredere sa mai am in acesti oameni? Ai o comisie de etica suspecta de a da un verdict neconform cu dorintele partidului, pac, o schimbam. Ai un Avocat al Poporului care mai si contesta ceva pe la CCR, si care risca sa ne deranjeze, pac, il schimbam. Ai o CCR care spune ca presedintele trebuie sa mearga la Bruxelles, pac, pleci repede de dimineata si iti bagi picioarele in ea de decizie, ca e neconforma cu dorintele partidului. Si tot asa…
      Am mai zis undeva: daca USL nu va mai avea bani la anul sa plateasca pensii si salarii si decide sa ia de la persoanele fizice tot ce depaseste 5000 de euro din conturi cine ii va putea impiedica? Pana sa decida CCR ca e anticonstitutional se „produc efecte”… Cei care au bani stransi la banci sunt putini, nu conteaza electoral, pe cand marea masa ce asteapta pomeni, da!
      Problema majora a Romaniei nu cred ca e dl Basescu, cu toate pacatele lui (mari!); faptul ca liderii USL nu par a constientiza fundul de groapa in care ne baga mie mi se pare insa mai grav. Increderea se pierde foarte usor si se recastiga foarte greu, cel putin asa stau lucrurile in Europa.
      In fine, se pare ca tot vorbim de pomana: dl Antonescu pare sa nu fi pierdut nimic la popularitate, in timp ce dl Ponta abia 7% (www.evz.ro/detalii/stiri/se-rupe-lantul-de-iubire-crin-il-pune-la-punct-in-public-pe-ponta-995700.html). In eventualitatea foarte probabila ca dl Basescu va fi demis (si daca nu va fi acum, va fi sigur la a treia suspendare, dupa alegeri, cu listele electorale actualizate) dl Antonescu foarte probabil va ajunge presedinte (masina de vot USL e foarte importanta – au o gramada de primarii). Sunt curios ce va face domnia sa, ca liberal, pentru cei 53% din romani care s-ar reintoarce la comunism (www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/sondaj-53-dintre-romani-s-ar-intoarce-la-comunism-273175.html)? Daca s-ar face referendum si ar vota acesti 53% (majoritatea!) sa ne reintoarcem la comunism, ar fi de acord domnia sa cu un Partid Liberal Comunist? Banuiesc ca ar fi de acord cu orice atata vreme cat el e presedinte…

        • In primul rand ca a promulgat legea majorarii salariilor profesorilor in 2008; cand dl Tariceanu i-a zis ca nu sunt bani, dl Basescu a replicat ca sunt, ca stie el. A promulgat-o electoral, la fel cum electoral au votat legea in parlament (in unanimitate). Mai tarziu, cand judecatorii au acordat drepturi salariale, dl Basescu a afirmat ca ar fi trebuit sa indice si sursele de bani. La fel ar fi trebuit sa faca si dansul inainte sa promulge legea respectiva… A fost o bataie de joc la adresa unei categorii sociale si-asa destul de incercata.
          Al doilea pacat a fost ca a iesit repetat sa spuna (ca si dl Tariceanu dealtfel, ca si dl Videanu) la sfarsitul anului 2008, inainte de alegeri, ca pe noi criza nu ne va atinge. Toti stiau ca ne va atinge; era suficient sa intrebe mediul privat. Sau nici macar asta; era suficient sa se uite cum evolueaza bursele europene, inclusiv a noastra. Daca eu stiam, care nu am facut decat sa ma uit la televizor (Bloomberg si Money Channel) si sa citesc ziarele, atunci dl Basescu nu are nici o scuza ca a incercat sa ne duca cu zaharelul. Chestia cu „nici altii n-au prevazut criza” nu tine: toti politicienii europeni stiau la sfarsitul lui 2008 ca va fi rau, dar au dat-o dupa cires. Aici e o discutie mult prea lunga…
          Al treilea pacat tine de promovarea fiicei dansului, EBA, ca parlamentar european. Stim cum a luat voturi de la filiale PDL din teritoriu care s-au repezit sa-i faca pe plac lui Zeus. Ca sa nu mai spun ca a declarat-o absolventa de nu stiu ce universitate americana, cand EBA a fost p-acolo o luna-doua la niste cursuri (cam ca dl Ponta la Catania). Nu mai pomenesc de celebrele gafe de exprimare si dezacorduri flagrante pentru cineva asa de educat…
          Al patrulea pacat a fost dezorganizarea „dreptei” din Romania: faptul ca relatia PDL cu PNL s-a deteriorat atat de mult i se datoreaza dlui Basescu in principal. Am pus „dreapta” in ghilimele fiindca nici PDL, nici PNL nu prea sunt de dreapta, dar impreuna ar mai fi putut avea o sansa.
          Al cincilea pacat tine de anuntul cu scaderea salariilor (si pensiilor). Nu ar fi trebuit sa i se substituie dlui Boc; daca dl Boc n-avea „sange-n instalatie” ca sa anunte asa ceva, trebuia sa-si dea demisia. Un prim-ministru trebuie sa-si asume, el singur, actele de guvernare.
          Cam astea sunt, in opinia mea, pacatele mari ale dlui Basescu; sper sa nu fi uitat nimic. Restul sunt maruntisuri

  8. Eu nu o consider o „majoritate tacuta”, stimata Tatiana.
    Mascarada lui ponta devenea „referendum legitim” daca se indeplinea cvorumul.
    Puteau sa fie si doar 3 persoane ( sau, doar el singur) de partea lui, aia era alta treaba.
    Important era sa se vada ca intr-adevar, tara era asa de suparata ca trebuia sa se renunte la
    calea normala si sa se ia o hotarare exceptionala.
    Daca usl-ul ar fi avut si cea mai mica banuiala ca nu intruneste cvorumul, nu il accepta nici
    sa-l tai. Il scotea din calcul chiar si sambata 28 august la orele 23, prin ordonanta de urgenta.
    Dar au fost siguri ca poporul asta e mai fraier decat ei. De-abia dupa orele 23, in ziua
    mascaradei, au priceput ca s-au incurcat in furaciuni si nu le-a iesit cat trebuie.
    Cati or fi „ai lu Basescu” nu se poate verifica nicicum. Pot fi 3 dar pot fi si toti.
    Nici nu are importanta. Ceea ce este impotant este ca „nu s-a indeplinit conditia numarul 1
    (cvorumul).
    Cei care s-au lasat fraieriti de ponta si au raspuns cu „prezent” ( suficient pt ponta, indiferent
    ce votau) nu pot fi suparati pe ceilalti ca nu au venit la balci, cum nici ceilalti (majoritari)
    nu pot fi suparati pe cei care nestiind de ce s-au nascut pe lumea asta, s-au dus si ei la vot,
    descoperind instrumentul asta democratic tocmai cand, tocmai democratic nu era.
    Nu e deloc tacuta. Dovada, ca suntem pe aici.
    Cand o fi votare si nu masluiala pe fatza, atunci (poate) reintram in normal.

  9. Stimata doamna,

    Cred ca ati folosit introducerea doar pentru a crea un efect de natura stilistica si a putea pregati ideea de baza a articolului dumneavoastra. Eu cred ca, de la bun inceput, tot ce a caracterizat lovitura USL a fost injustetea si ilegalitatea. Nu mai afirmati asemenea lucruri despre cea mai odioasa stratagema de preluare „curat constitutionala” a puterii din istoria Romaniei. Tot ce s-a facut in asa-zisul Parlament la inceputul loviturii a fost un abuz! Cum era firesc, lumea s-a concentrat si dedicat pe demiterea Presedintelui si a uitat cum s-a ajuns aici.

  10. Am două griji:
    1. Antonesc să fie un mitic adevărat. Confirmă. Aici am de adăugat că miticii lui Caragiale erau personaje simpatice. Antonescu este mai degrabă un manelist.

    2. Băsescu să demonstreze că este pentru lege și statul de drept doar când îi convine. În ce privește prevederile legii privind listele electorale permanente și cum aceste prevederi nu au au fost respectate, adevărul va ieși la iveală și Băsescu va pierde (chiar dacă se întoarce la Cotroceni). Sunt atent și la acțiunile Parchetului inclusiv la sediul CCR. Dacă Parchetul îl va servi pe Băsescu, atunci e și mai clar cum e cu statul de drept miticesc de tradiție austro-ungară.

  11. Listele Electorale Permanente vor fi folosite pentru stabilirea cvorumului.

    Pe 28 iulie (deci inainte de Referendum !!), BEC a emis o hotărâre de interpretare a articolelor din legea referendumului privitoare la listele electorale permanenente, stabilind că la referendumul de demitere se aplică definiţiile listelor date de legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Această hotărâre a BEC adaugă noi elemente în disputa privind categoriile ce intră în alcătuirea listelor electorale (element esenţial în stabilirea cvorumului referendumului din 29 iulie), de vreme de Traian Băsescu afirmă că în acest caz se aplică legea alegerii preşedintelui care spune că pe listele permanente intră toţi cetăţenii români cu drept de vot, inclusiv cei din străinătate, iar cei de la putere, inclusiv Crin Antonescu, susţin că se aplică exclusiv legea referendumului care stabileşte că listele electorale permanente cuprind doar alegătorii cu domiciliul în România.

    „Biroul Electoral Central hotărăşte: În cazul referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României sunt aplicabile prevederile Titlul I al legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, în măsura în care legea nr. 3/2000 nu dispune altfel”, se arată aşadar în decizia Biroului Electoral Central.

    Concret, BEC, învestit legal cu competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii 3/2000, a constatat că, întrucât legea referendumului 3/2000 face trimitere, atunci când vorbeşte despre liste electorale, la legi privind alegerea Camerei şi Senatului din 1992 şi 2004, acte normative modificate şi ulterior abrogate, singura lege în vigoare care se aplică la referendumul de demitere a preşedintelui este legea nr. 35/2008, cea care reglementează alegerea parlamentarilor prin vot uninominal. În plus, BEC atrage atenţia că legea privind alegerea parlamentarilor (oricare este în vigoare) este cea care are caracter „complementar” (care completează un act juridic, n.r.) în interpretarea dispoziţiilor legii referendumului, şi nu altă lege.

    Această lege 35/2008 are următoarele definiţii despre listele electorale:

    -Art. 2 pct 21: listă electorală – listă ce cuprinde toţi alegătorii care îşi exercită dreptul de vot în cadrul unei secţii de votare

    -Art. 25 – Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare.

    -Art. 26 – (1) Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea.

    (2) Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite.

    (3) Listele electorale permanente se întocmesc la comune, pe sate şi, după caz, străzi, iar la oraşe, municipii şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe străzi şi, după caz, blocuri.

    Prezentăm mai jos transcrisă întreaga hotărâre a BEC din 28 iulie.

    Hotărâre privind interpretarea art. 17, 18, 31 alin 3, şi art 62 din legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

    Având în vedere prevederile articolului 62 din legea din 3/2000 potrivit cărora prevederile capitolului 12 din din legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului se aplică în mod corespunzător în măsura în care legea 3/2000 nu dispune altfel,

    Văzând succesiunea evenimentelor legislative în timp, respectiv abrogarea legii nr. 68/1992 prin legea nr. 373/2004, la rândul ei abrogată prin legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali,

    Luând în considerare faptul că în cuprinsul legii 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se fac trimiteri, atât către legea nr. 68/1992 cu modificările şi completările ulterioare, cât şi către legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

    Având în vedere prevederile art. 17 alin. 1, din legea nr. 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile electorale şi la secţiile de votare organizate potrivit prevederilor legii 35/2008 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza copiilor de pe listele electorale permanente şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 15 din prezenta lege, care se aplică în mod corespunzător,

    Văzând că dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol stabilesc că reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari potrivit prevederilor legii nr. 68/1992,

    Ţinând cont de faptul că în conformitate cu prevederile art. 18 din aceeaşi lege afişarea listelor electorale, dacă legea permite o astfel de operaţiune, delimitarea, numerotarea şi aducerea la cunoştinţă publică a secţiilor de votare şi a localurilor de vot se fac potrivit prevederilor legii nr. 68/1992,

    Luând în considerare dispoziţiile art. 31 alin 3 din acelaşi act normativ conform cărora modelul ştampilelor care vor fi folosite la referendumul naţional trebuie să fie conform modelului celor aprobate prin legea nr. 68/1992,

    Vâzând că, în activitatea sa administrativ-jurisdicţională, Biroul Electoral Central are competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare,

    Luând în considerare jurisprundenţa anterioară a Curţii Constituţionale în materia contenciosului privind referendumul, respectiv Hotărârea nr. 4 din 23 mai 2007, în care a fost interpretat în mod similar caracterul complementar al dispoziţiilor legale privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului,

    În temeiul art. 25 alin 2 din legea nr. 3/2000,

    Biroul Electoral Central hotărăşte

    În cazul referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României sunt aplicabile prevederile Titlul I al legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, în măsura în care legea nr. 3/2000 nu dispune altfel.

    Documentul semnat de preşedinta BEC Gabriela Elena Bogasiu este disponibil la http://www.becreferendum2012.ro/DOCUMENTE%20BEC/Hotarari/Hot%20nr.34.pdf .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu este scriitoare, autoare a biografiilor istorice: Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu; Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee; Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca; Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu; Mihai I. Ultimul rege al românilor; Regina Maria. Ultima dorință, publicate la editura Humanitas.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.