vineri, martie 29, 2024

Mama rusă

Am văzut la teve o rusoaică, disperată, plângând și zicând așa: „Am doi copii la vârsta încorporării. Singură i-am crescut… Iar acum să mi-i ia, să-i ducă să omoare copiii altor mame?!” Biata femeie. Mai citiți-i o dată vorbele. Cu toate că, lipsind în transcriere, patosul intonativ al îngrozirii, timbrul și tremorul vocii, ponderea translingvistică, de cuprins real al sufletului și minții sale, se pierde. Ce m-a cutremurat în exclamația femeii era faptul că, aparent, ea nu urla doar împotriva nedreptății de-a i se ridica forțat băieții, cei crescuți cu-atâta trudă, cu viața ei însăși, pentru a muri omorâți. Părea să ascundă spaima-i strict personală față de uciderea propriilor prunci, implicit a propriului său suflet și viață. Drept fiind și că nu-și permitea asta, fiind interzis să deplângi cu anticipație eroismul cu care statul te obligă să te mândrești. Și mai ales antihristul acela perfid, care-i patriarhul Kiril, un personaj mai scârbos și draconic tocmai deoarece n-ar trebui să fie la fel de nebun și iremediabil precum ateul Putin.

Dar să lăsăm liota de aberații omenești care fac front comun în jurul delirantului criminal suprem. Revenind la nenorocita asta de mumă, una din milioanele acestui război ticălos și absurd, nu cred deloc că se autocenzurase de teamă politică, nu striga împotriva condamnării la moarte a fiilor săi, nu contra uciderii lor mai mult decât sigură, deși contempla clar însuși lucrul acesta. Și totuși încerca să alunge gândul, perspectiva, probabilitatea cea mai mare. Pe de o parte chema în ajutor conștiința tuturor mamelor (voi toate veți suferi ca mine), pe de altă parte își urla frica de-ai fi transformați fiii în criminali. În ucigașii altor copii ca ei, în înfigătorii de pumnale în inimile altor mame.

Automat îmi venea în minte imaginea cordului străpus cu multe cuțite al Fecioarei Maria, simbol iconic extrem de familiar în lumea catolică. Afară de trupul hristic, răstignit sau culcat în mormânt transparent, dar zemuind de hemoragii și plin de răni exagerat evidențiate, această inimă, inclusiv individualizată, desprinsă de orice chip sau tablou, multpreastrăpunsă și șiroindă, a devenit un fetiș iconic în sine. E ridicată uneori în văzduh drept stindard și insignă sau emblemă a esenței psihodramatice a credinței, a templului local, a hramului, a comunității creștine. Ca atare obsedând ochii și devoțiunea catolicilor mai ales în încinsele țări latine dintre cele două tropice. Drept e, sunt țări în care perioadele de pace și antantă socială au fost mai rare sau scurte, așadar și familiaritatea cu suferința nedreaptă și risipirea prostească și crudă a vieții au fost mai mari, aproape nelipsite de lângă sânul fiecărei generații. Așa se face, poate, că acolo oamenii simpli și sinceri plâng sau hohotesc mult mai frecvent în biserici, se roagă cu voci netemperate, își duc penitența până la forme, mișcări și cazne corporale impresionante, venerează trupul stigmatizat/hăcuit al Mântuitorului și inima plină de săbii, spade, suliți și stilete a Maicii Sale. Rugându-se cu ochii ațintiți la patimile cumplite și tăcute ale Maicii Sfinte, ei își compară și micșorează propriile dureri. Identificându-se întru durere și moarte, luând istoricele suferințe fondatoare ca semn și certitudine a alinării, salvării emoționale, supraviețuirii, dorind ca respectivele cruzimi și suferințe arhetipale să fi rămas ispășitoare, totodată protejându-le sau compensându-le propria viață față cu contemporanele bestialități, neomenii, barbarisme.

Printre ortodocși arhetipul marial pare a fi mai moderat în reprezentare și asumare. Pare, sau cel puțin oficial așa se declară. Și chiar ar fi așa (căci nu vedem nici icoane și nici statui în care sângele să înfioare și străpungerile să fie extreme, de maxim impact vizual și emoțional) dacă n-am ști bine că ideea, imaginea și referirea la Maica Domnului cea chinuită, îndurerată, plângândă și suspinândă, cu inima frântă de durerile nu doar ale gravidității taince și social contestate, ale nașterii, lăuziei, disprețului, prigoanei și urii, ci mai ales ale științei că Pruncul îi va fi cândva martirizat brutal, au însoțit imaginarul constant, religiozitatea cotidiană și refugiul emoțional și mental al tuturor femeilor din lumea tradițională sătească. Chiar și analfabete, nu puține țărănci de odinioară cărau cu ele, ascuns printre haine, textul numit Visul Maicii Domnului. Inclusiv actul fizic al colportării, nu doar rememorarea și recitarea drept rugăciune a textului (descriind viziunea maternală a pătimirilor hristice), însemnând constantă asumare personalistă a dramei și mântuirii prin resemnare și răbdare întru nădejdi postume.

Pe de altă parte, numeroasele Legende ale Maicii Domnului din tot spațiul ortodox îi subliniază Maicii omenescul angoaselor mult dincolo de orice dogmă. Scena frescelor cu nativitatea din orice biserici o arată întotdeauna așteptându-și îngerii și păstorii în semișezândul universalei poziții omenești a lăuzei care-a trecut prin durerile sfârtecării carnale. Iar cele trei moașe, „inventate” de către Evanghelia lui pseudo-Matei doar ca agente ale verificării virginității, procedează în fresce la efectuarea primei scalde a Pruncului, total în pofida faptului că mulți dogmatici vor fi contestat necesitatea unei asemenea băi curățitoare de urme ale nașterii comune, obștești. În disputele reprezentării iconografice respective a câștigat bunul simț omenesc, experiența tuturor femeilor de pe pământ impunând o pictură ce nu are nevoie de cuvinte (mai ales „bărbătești”), dar în care experiența și sensibilitatea maternal-feminină „vede” și resimte fără ocol durerea și suferința comună. Revenind la legendele foarte populare, e de subliniat că tânăra Maria e de perceput ca netrăind nimic din binecuvântarea promisă de arhanghelul Miraculoasei Bunevestiri, ci parcurgând doar un traiect existențial de chin, durere, suferinți. Vezi blestemele și binecuvântările aruncate peste animale și oameni într-o labilitate și reactivitate tipică depresiei postpartum, constant păzându-și Fiul cu anxietatea exagerată a presentimentului și chiar a conștiinței prigoanelor și Crimei arhetipale.

Ca atare, prin solidaritate întru suferință și empatie maternală devine Fecioara primul și cel mai adorat dintre sfinți, cel mai intim mentalului folcloric creștin, cel mai frecvent evocat în rugăciuni. Cu-atât mai mult cu cât în satul de odinioară soțiile și mamele aveau majoritarmente o viață de chin, corvoadă, frustrări, teamă, traume, sacrificiu, violențe domestice (inclusiv celebrul Cântec al miresei, repetat obsesiv pe tot parcursul zilelor și nopților de nuntă românească, pedagogizând despre pătimiri, lacrimi, supușenie, răbdare, înghițit/îndurat abuzuri fără crâcnire, nerecunoștințe, ordine, pretenții, trudă, durere, lipsă de compasiune). Gravidități și nașteri multiple, moartea pruncilor și bolile, dublate de nevoia și obligația de a munci bovin, le obliga pe femeile adulte și în etate să se refere constant la Maica Domnului, să îi invoce nonstop grija și mila, aceasta rămânând intimul și singurul mijlocitor dumnezeiesc pe care-l mai credeau, prin similaritatea pătimirilor existențiale, capabil de empatie, solidaritate, proteguiri de gen. Firesc, pentru soțiile și mamele comune războiul agrava mult povara, suferința, angoasa și urâciunile vieților lor cotidiene, aruncându-le în excepționalul negativ, în culmile disperante ale dramatismului. Femeile ortodoxe nu venerau mântuitoarea vărsare de sânge hristic, nu meditau asupra crucifixului și crucificării masculine, nu atingeau sau proslăveau hemoragiile trupurilor zeiești, totuși luându-și drept prototip existențial pe atotsuferitoarea Maică arhetip, în durerile Sale raportându-și umilințele și necazurile personale, sperând ușurare după chipurile transfigurării.

În rest, despre porunca Să nu ucizi! nici nu mai vorbim, întrucât toată omenirea masculină din raza iudeo-creștină a înțeles că nu s-ar referi interdictiv la ucisul în genere (Să nu ucizi, PUNCT!), ci doar la ucisul ilegal. Acela permis de decretele militare chiar lasă să se-nțeleagă că legal poți ucide inclusiv cu plăcere, de unde și inevitabilele acte de sadism pe timp de război, cu scuza vindicativă a acestuia.

Fug flăcăii Rusiei care pe unde pot. Fug bărbații cu un pic de minte, dezertarea rușilor fiind singura cale corectă, curată, onestă, sfântă. Este de admirat gestul Mongoliei, care a deschis granițele dinspre Federație și a invitat să se refugieze din țările riverane toți cei ce – budiști ca ei, cândva – ar vrea să fugă de obligativitatea de a muri și de a ucide. Căci pentru budiști Viața, adică respectarea vieții oricărui regn biologic, e dogmă și virtute supremă. Iată de ce violența, mânia, cearta și lipsa de vocație ocrotitor-maternală constituie în culturile orientului un fel de păcat capital. Tocmai de aceea, adică din preaplin spiritual și sapiențial, Dalai Lama repetă în cam toate cuvântările și dialogurile sale că a-ți reaminti mereu de propria mamă, de toleranta absolută, atotrăbdătoarea și atotprotectiva Mamă, a-i aplica modelul suferitor și iertător nu doar în propria familie ci față de tot mediul social și ambiant, e singura metodă la-ndemâna oricui de a evita mult rău și suferință, de-a radia pace și bine în tot jurîmprejurul.

Din nefericire vorbim preapuțin cu și drespre lucrurile astea. În război nu numai muzele, adică frumosul, virtutea, morala, dreptatea (și multe altele ținând de Bine și Adevăruri) tac; ci și Dumnezeu. E evident cu-atât mai mult cu cât, iată, un slujitor capital al acestuia, Kiril al Rusiei, e la fel de demonic precum sperjurul dictator absolut. Să revenim însă la mame. La Mama Rusă, care își plânge anticipat atât proprii fii, cât și pe fiii mamelor pe care aceștia sunt trimiși forțat să-i ucidă. Desigur, Putin n-are nici mamă nici dumnezeu, și n-ar fi pe lume veselie mai mare ca cineva să-l împuște, cât mai grabnic, chiar pe el. Până acolo însă, iată, se-ngroașă vremea jelirii și a disperării pentru toată lumea.

Ca toate mamele ruse, femeia respectivă era deja o răstignită. Legal dar nedrept, aberant, imoral, criminal. De pe propria cruce ea deplângea și pe mamele ucrainiene, necerând salvare pentru sine ci pentru copiii de ambele părți ale unei mașinării al cărei cap vinovat e o șleahtă de descreierați care se cred Dumnezeu, însă întruchipează moartea și împânzesc iadul. Măicuța de astăzi este Fecioara însăși suită pe Cruce, totodată știind că, trimiși în luptă la ordin de satană, niciunul din fiii ei nu va trăi, nici nu va-nvia.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Un text superb. Felicitări.
    Mama trăiește cu grija copiilor și când aceștia ajung la pensie (nespeciala).
    Cred ca dintre marile religii monoteiste numai creștinismul, și în special cel catolic, a înțeles nevoia unui model feminin.

    • Există o singură femeie menționată în Coran: Maryam bint Imran. Maria, fiica lui Imran. Și ortodocșii știu despre sfinții Ioachim și Ana, iar Ioachim e exact acel Imran din islam.

      Competiția dintre religii ar trebui să aibă niște limite. Mai ales când se referă la personaje venerate de toate. Maria e menționată de 70 de ori în Coran, mai des decât în Biblie.

      • Competitia intre religii este ceva creat artificial de catre sustinatorii acelor religii .
        ,,Maria e menționată de 70 de ori în Coran, mai des decât în Biblie. ”
        Un motiv suficient sa aruncam Biblia la cos , nu-i asa ?!
        In plus ,, Biblie ” inseamna ceva si Sfinta Scriptura , altceva .

  2. Si dupa cum bine vedem si dupa cum bine vom si intelege „ femeia mama” si ficele ei , in totalitate, se ridica la lupta .In Iran s-a dat startul .Mama ce in crestinism are chipul ,Mariei ”asuprita de secole de noi barbatii , cei lipsiti total de stiinta recunoasterii a ceea ce inseamna „femeia ” si imensa ei suferinta, atunci cind ii mor copiii , incepe sa intelega puterea pe care o are o mama in societate .Nici Rusia„ barbatului” Putin nu va putea scapa din inclestarea si stinsoarea mamelor din aceasta lume .Barbatii rusi fug din calea adevarului ,fug .nu din pricina loviturilor ucrainienilor ,ci fug de frica de a ramine in istoria lumii asemeni criminalilor de razboi .Acesti copiii ai Rusiei isi gasesc justificara fugii in lipsa resurselor militare .Bombardeaza aiurea, fara de tinta , doar ca sa scape de „ gloante ” si sa isi poata justifica astfel fuga .Ortodoxia ar trebui sa se exprime foarte clar si sa incerce sa determine ortodoxia Rusiei spre a condamna razboiul altfel asocierea „cuvintului ” va spulbera viitorul a ceea ce ne tine uniti pe multi dintre noi .Inca o data „ mama ”Maria va deveni fiinta magica care aflata sub multiplele ei forme de reprezentare, existente in mod diferit in mintea credinciosului (de oriunde in lume ) va opri razboiul .

  3. Înțeleg fondul articolului dar sincer eu rămân complet insensibil la genul acesta de viziune anistorică a ortodoxiei. Kiril nu e o aberație. Apetența ortodoxiei pentru regimuri dictatoriale, puseurile asasine ale teologilor ortodocși apar regulat în istorie. Cu atât mai mult în Istoria României, marcată de participarea clerului ortodox la Holocaust atât indirect (prin propaganda antisemită) cât și direct în timpul rebeliunii legionare și în Transnistria. Da, e frumoasă digresiunea teologico-etico-filozofică asupra durerii mamei, chiar și atunci când vine vorba de Theotokos. Nu are absolut nici o legătură cu ce înseamnă o biserică ortodoxă în istorie. BOR și legionarii și Antonescu, Biserica sârbă și Miloșevici, Biserica greacă și dictatura coloneilor, Kiril și Putin – asta e istora, asta e Biserica aici pe Pământ.

    • Corect! Cele trei credințe monoteiste din partea asta de lume sunt pline de sângele propriilor adepți, precum și de acela al acelora ce nu le împărtășesc. Papi, dictatori… creștini, ayatollahi, toți gata să justifice cuceriri, carnagii: creștinarea Americii precolumbiene, turcirea, islamizarea, „Stat Islamic”… Și, în definitiv, mama rusoaică și mama din „Trei, Doamne, și toți trei!” suferă la fel, dincolo de alte și alte considerente, de orice fel ar fi ele.justificative: patriotism, eroism, victorie, steaguri împăturite, scrisori cernite de mulțumire pentru jertfă etc.

      • Așa e. Numai marxismul e fără pată și fără prihană. Zecile de milioane de oameni masacrați în secolul XX, se vede treaba că or fi fost masacrați în războaie religioase.

        Stalin o fi purtat un război sfânt împotriva propriului popor și împotriva Europei civilizate, Mao o fi purtat un război sfânt împotriva chinezilor, Pol Pot împotriva cambodgienilor etc.

  4. Pesimist, chiar sinistru, finalul!
    Dar am o obiectie: ” trimiși în luptă la ordin de satană”
    De ce?
    Pe Cel rau nu l-au votat Adam si Eva.
    Pe Stalin nu l-au votat rusii.
    Pe Pingelica nu l-am votat noi.
    Dar pe Putin la- votat poprul rus, si nu doar o singura data (errare humanum est!), ci iar, si iar, si aira, pinca l-am numit pe viata!
    Cine este de vina ca au alse pe Satana?!

  5. Cutremurator articol..

    Mother Russia poetry majestic
    Tells the time of a great empire
    Turning ‘round the old man ponders
    Reminiscing an age gone by
    ***************
    In mai toata lumea tara este Patrie, adica vine de la tata, la rusi, insa, mama e totul.
    Drept urmare ar fi f potrivit daca i-am spune lui Putin ceva de mama.

    • NT, e mai amestecata treaba cu patria la rusi. Ei au “rodina-mati’, adica patria-mama. Dar au si ‘otcizna’, pamantul tatalui (de unde si titlul lor pt WW2 – “Velikaia OTECESTVENNAIA Voina). Otecestvennaia vine de la otcizna, deci referinta tot la tata. Cat despre urari de bine pentru Putin, am inteles din presa ca e destul de neclara treaba cu parintii lui. Tatal: necunoscut, Mama: natura. Pana se lamureste chestia cu parintii insa, limba romana ofera numeroase alternative la fel de contondente.

  6. „Fug flăcăii Rusiei care pe unde pot. Fug bărbații cu un pic de minte, dezertarea rușilor fiind singura cale corectă, curată, onestă, sfântă. ”

    Teoria putinist-dughinista este ca razboiul este unul de aparare, in ciuda faptului ca se poarta pe teritoriul altui stat, pentru ca NATO le-ar pune in pericol existenta statala. (Similar si SUA au purtat razboaie de aparare pe teritoriile Afganistanului si Irakului.)
    Citez doar teoria lor, nu zic ca sunt de acord cu ea. Cred ca este permis un exercitiu de imaginatie.
    Daca teoria asta ar fi adevarata, atunci fuga de razboi a barbatilor ruşi mai este corecta si sfanta? Patriarhul Kiril ar mai fi satană în situaţia asta?

    In cuvinte mai simple este adevarata afirmatia ca razboiul de aparare este sfant iar cel de agresiune este satanic?

    Daca da, trebuie sa ne punem in pielea rusului de rând : leadershipul politic si religios spun la unison ca este un razboi de aparare, iar eventualele media straine la care ai avea acces spun ca este unul de agresiune. Cum discerni cine te minte? Este moral sa iti asumi judecata geopolitica in locul leadershipului statal? (In crestinism ne invata ca orice stapanire este cu voia lui Dumnezeu, cel puţin eu asa am inteles.)

  7. „își urla frica de-ai fi transformați fiii în criminali. În ucigașii altor copii ca ei, în înfigătorii de pumnale în inimile altor mame.”

    Nu putem decat spera sa nu apuce sa faca asta. Sa nu plangem de mila rusilor in conditiile in care multe mame in Ucraina plang pentru ca nu mai au fii, fiice, nepoti, soti. Civili, nu militari.

    • Ba pierd chiar copii, in cel mai propriu sens al cuvantului.
      Sau copii ale caror mame sunt ucise sau violate in fata lor.

  8. „Niciodată să nu conduci un popor liber'”(Centurionul care a participat la crucificarea Mântuitorului). Maica Domnului L-a născut pe Iisus. „Maica”(Maștera) rusă l-a născut pe Tiranul Putin. Numai că Lucifericul Dictator nu a fost născut în suflarea unui bou și nici bunii magi nu au venit să-l salute. Păgânul Putin a fost născut de o ursoaica turbată intr-o mlaștină subtropicala din care a fost scos de un dinozaur și care acum regreta că nu l-a înghițit pe loc. Propriu-zis, Imperialista si nesfanta Rusie, aflată în chinurile putrefacției, este administrată de un ghuj excentric. Dar rușilor, rusoaicelor le convine situația, indiferent de lipsuri, delațiuni, opresiuni, amaraciuni. Ce poți să faci? Rusia de azi seamănă cu un spital mizerabil, cu aerul acela pestilențial și blestemat. Ciudat popor! Cu totul atipic care actioneaza in numele unei ideologii criminale, fără să-și facă mea culpa. Fără să se rascoale. De unde reiese că, la ruși/rusoaice, libertatea e un termen inexistent. Kirill a subordonat militar biserica KGBistului insignifiant Putin. In acest sens, „Poruncile lui Dumnezeu pentru om” sau „Poruncile omului pentru semenul său” nu contează. Cupa cu venin pe care tiranii ruși o au, de trei secole, rezervată pentru oricine nu se golește niciodată.

    • Domnule Sandu, ca de obicei un comentariu superb la un text frumos, chapeau!! Da,Rusia un popor si un stat ambii bolnavi;Dar rusia era un stat bolnav si pe vremea Romanovilor(nu ca Rusia de astazi, evident) dar stau si ma intreb-apropo de Divinitate-CUM ar fi fost DACA (tot se implinesc anul asta 100 de ani de la infiintarea oficiala a URSS) Divinitatea ar fi acordat victoria albilor si nu rosilor in razboiul civil?!?!?!?!Ar fi fost Rusia de astazi mai aproape de normalitate,cel putin ca stat?!?!

      • Dar rușii nu cunosc normalitatea. Ei vor iluzii și poșircă fără care nu pot trai. Nu exista ruși slavi. Exista ruși sclavi. Rușii niciodată nu au dorit să cunoasca adevărul, darămite să cunoască libertatea. Rușii au fost conduși, dintotdeauna, de bestii, care nu au știut să empatizeze, decât chinuind și mintind, nu au putut să iubească, decât disprețuind gloata imensa despuiată, amețită, ignoranța și iresponsabila. Orice s-ar spune, dar cu ignoranța rușii stau bine. Iată de ce atitudinea lui Putin fata de ceilalți a fost întotdeauna aceea a unui ucigaș sau a unei năpârci. Ca să-i înțelegi pe ruși, ar trebui sa fii antropolog, criminolog, sau Freud. Chiar și cu „albi” in frunte, Rusia ar fi fost la fel de întunecata, la fel de agresiva. Cel mai distinctiv semn al rușilor este cruzimea vs mesianismul lor plin de sadism. Raul se afla in oameni, indiferent ce nume poarta. Rușii, facand parte din aceasta categorie, ar trebui sa poarte etichete de avertisment. Lumea s-a schimbat. Mentalul colectiv al rușilor nu s-a schimbat de cel puțin două secole. Frumusețea lui Dostoievski nu i-a salvat din putoarea dezmățului moral. Majoritatea cetățenilor acestui tăram profund putinizat și-au pierdut cu desăvârșire capacitatea de a evalua in mod independent mitologiile furnizate de ReiKhremlin. In fine, rușii au o psihologie afectiv-apocaliptica. Este psihologia stepei, a Hoardei nepereche. Aici se găsește explicația comportamentului „nerezonabil”, insondabil al guvernanților ruși ( albi, negri, roșii). Din 2014 și 2022. Ca urmare, Rusia este demnă de Cartea E(O)rorilor. Așa a fost zămislită, cu patru secole în urmă, așa va rămâne. Azi constatăm cu stupoare că primitivismul, asiatismul, feudalismul, tarismul și terorismul și-au dat mâna.

        • Domnule Sandu, din nou va multumesc si chapeau cu multa umilintza trebuie sa constat ca sint totusi trist pt.ca va mentineti pesimismul atit de superb argumentat si la varianta oferita de mine(care avea parca o doza de optimism, asa ca o portitza de scapare din melanjul asta urit si scirbos care este Rusia lui Putin de astazi) „cum ar fi fost DACA albii ar fi invins si cistigat razboiul civil”
          Dar, dupa cum ati argumentat,m-am lamurit,dar adevarul doare.Pacat ca sintem atit de aproapede ei si tara asta e atit de (monstruos) de mare.
          (trebuie sa fac efortul de a culege citeva dintre comentariile dvs pt. a le reciti iar si iar,e un fort pe deplin justificat.)
          Cu mult respect, o sapt. buna!!!!

  9. Oare mama rusa o fi fost incintata initial de operatiunea speciala? I-o fi pasat de ucrainienii care mor, sau ale caror case/sate/orase sint distruse? Sau mama rusa incepe sa filozofeze doar cind razboiul a ajuns in curtea ei?

    • Nu stim.
      Stim insa ca naratiunea s-a schimbat: de la „joc video”, trecând pe la „ucranenii isi bombardeaza singuri orasele”, „acolo sunt „armatele altor state” „, „rusii sunt ortodocsi, se apara”, „Ucraina nu este tara”, „acordurile de la Minsk nu au fost respectate”, si s-a ajuns la punctul de plecare cel vesnic „rusii se simt agresati de occident inca din 1945”;
      Clarificand, nu prea mai este nimic de adaugat, restul sunt insi care cad de la etaj sau de pe scari, chiar si atunci cand acestea nu exista.

    • Aha, deci este un „front” ?
      Asadar, rusii sunt acolo, nu ?
      In tara altuia, cum ar veni.
      Pentru pace si prietenie intre popoare.
      Intinderea aia de pe harta nu le-ajunge.

  10. să-i ducă să omoare copiii altor mame?

    Decat sa planga mama mai bine sa planga ma-sa!! e regula razboiului … fie el si pentru „democratie” in Siria ….
    Revedeti inceputul filmului Patton : Tineti minte nimeni nu a castigat razboiul murind pentru tara sa , ci facand dusmanul sa-si dea viata pentru tara sa

    • ,,Dinte pentru dinte …. ” e principiu de pe vremea Vechiului Testament .
      Mintuitorul Ii sus Hristos spune ca ,, lege noua v-am adus ” . Legea iubirii . Dar noi nu si nu ; ne calauzim tot dupa cele vechi …..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro