sâmbătă, mai 8, 2021

Man Booker Prize, Julian Barnes si justitia morala post-comunista

Romancierul Julian Barnes a primit in fine ceea ce merita de mult timp: cel mai prestigios premiu literar britanic. Ca si dl C. Rogozanu (care scrie despre acest premiu pe „Vox Publica”), sunt si eu un fan al lui Julian Barnes. Inca din momentul cand am citit, cu ani in urma, „Flaubert’s Parrot”. Am citit apoi in „New York Review of Books”, in februarie 2000, eseul-recenzie aparut de fapt ca replica la o controversata biografie a lui Koestler scrisa de David Cesarani, am aflat cat de influentat si cat de apropiat a fost Barnes de autorul lui „Darkness at Noon”. Il numea pe Cesarani un „tomb-robber”. Istoria conteaza pentru Barnes, cum a contat pentru Koestler si Orwell.

Se uita adeseori ca Barnes a publicat, in 1992, un fascinant mini-roman despre problema culpabilitatii liderilor comunisti, despre dilemele justitiei morale, ca si ale celei penale, intr-o tara imaginara, o combinatie de Bulgaria si Romania. Am folosit aceasta carte, intitulata „The Porcupine” ca lectura obligatorie (required reading) de-a lungul anilor la cursurile mele despre comunism si post-comunism. Ca si Christopher Hitchens, cu care a fost prieten (poate ca mai si sunt, e greu sa urmaresti the ups and downs din lumea intelectuala, britanica, americana, romaneasca etc), ca si Martin Amis, autorul nu doar al unor excelente romane , dar sial volumului „Koba the Dreead. Laughter and the Twenty Millions”, Barnes a studiat atent istoria insangerata a veacului trecut, veacul lagarelor de exterminare, al proceselor-spectacol, al camerelor de gazare, al Gulagului si al Auschwitzului.

Voi citi cat mai curand noul roman al lui Julian Barnes. M-as referi acum la cel despre post-comunism si despre destinul unui dictator doborat de un val al schimarii in care conspiratia s-a intersectat cu protestul de masa, cu justificata revolta anti-totalitara (aflu cu bucurie ca a fost tradus de Mihai Moroiu la Nemira in 2007, cu titlul „Porcul spinos”). Un roman despre abulie morala, despre iluzii pierdute, despre tensiunile etice ale decomunizarii, despre insolenta fostilor magnati. Stoyo Petkanov, personajul lui Barnes, este de fapt un Todor Jivkov imaginar, decrepit, incontinenst (la propriu si la figurat), si cinic. Iata cum si-i aminteste Petkanov (inchis in asteptarea procesului) pe Nicolae si pe Elena Ceausescu, ce gandeste despre sordidul si totusi tragicul lor sfarsit: „‘They bungled it. You should have been displaying my body to the American media by now.’ He imagined the lying headlines. He remembered the Ceausescus, the splayed bodies. Tracked down and hurriedly shot after a secret trial. Nail down the vampires, quick, quick, Nicolae’s body, the very body he’s hugged on many a state occasion, emptied of life. The collar and the tie still net, and an ironic, half-smiling expression on those lips that Stoyo Petkanov had many times kissed at the airport. The eyes were open, he remembered that detail. Ceausescu was dead, his corpse was displayed for Romanian television, but his eyes were still open. Had no-one dared close them?” („The Porcupine”, Knopf, 1992, p. 76)

Romanul vorbeste despre natura efemera a puterii care se vrea absoluta, despre soarta jalnica, in cele din urma, a micilor si marilor tirani, de la Jivkov, Honecker si Ceausescu la Mengistu, Mugabe si Castro: „Now, look at them. Erich running away to Moscow, holing up like a rat in the Chilean Embassy, waiting for a plane to North Korea. Kadar dead after the betrayal of opening his frontier: you could never trust a Hungarian. Husak dead too, eaten up by a cancer, gibberingly acccepting the last rites from a priest in a frock, beaten down by that scribbler he should have banged up for life. Jaruzelski not up to it, joining the other side, saying he now believed in capitalism. Ceausescu, at least he went down fighting, if running away and being executed by a firing squad counts as fighting. He was always a mad hog, Nicolae, out for the main chance, playing both sides against the middle, refusing to join the fraternal action in 1968; but at least he had a bit of spine and tried to hold the things together until the end. And then, worst of all, there was the weak fool in the Kremlin who looked as if a bird had shat on his head. Getting into that publicity duel with Reagan. Please let me give away some more SS-20–now will you put me on the cover of Time magazine? Man of the Year. Woman of the Year, thought Petkanov.” (p. 79)

De fapt, Petkanov, pesonajul inventat de Barnes, nu este doar Jivkov, ci si Ceausescu, ori un fragment din posibilul univers mental al acestuia. Cand isi rememoreaza marile onoruri, suntem parca in filmul lui Andrei Ujica: „The Order of the Elephant from Denmark. The title of Doctor Honoris Causa of the Central University of Ecuador. The Order ‘Great Collar of the Nile’ from the Arab Republic of Egypt. The Order of the Great Cross of the White Rose from Finland. … The Great Cross of the Equatorial Star Order from Gabon. The Karl Marx Order from the German Democratic Republic. … The Pahlavi Order with Collar from Iran. The Order ‘The Great Girdle of Meritof the Republic’ from Italy. Also the Aldo Moro Gold Medal. Also the Simba Award for Peace.” (pp. 116-117) Imi amintesc perfect bancurile care circulau in epoca despre „Premiul Simba”, noi ii spuneam Samba, nascocit, se pare, special pentru Ceausescu, echivalentul timbrelor din inexistentul stat Maluku Selatan, platit, pe cai misterioase, de sectorul de propaganda externa de la CC, condus ani de zile de Mihai Dulea…

Ieri am discutat la seminarul meu despre revolutiile din 1989 despre ceea ce s-a numit „the Gang of Four”. I-am analizat pe rand, pe Gustav Husak (cu proxy-ul sau Jakes), pe Erich Honecker, pe Jivkov si pe Ceausescu. Cativa dintre studenti vazusera „Autobiografia” la West End Theatre. Despre ultimii doi dictatori le-am recomandat sa citeasca romanul lui Julian Barnes, una dintrre cele mai profunde incursiuni literare in ambiguitatile generate de eforturile de a-i trage la raspundere pe fostii potentati pentru faradelegile din anii cant se aflau la putere. Le-am spus ca predictia mea e ca scriitorul va primi premiul Man Booker. Azi dimineata, cand am deschis „New York Times” am citit articolul despre acordarea premiului pentru „The Sense of an Ending”, al unsprezecelea sau roman, descris drept „a slim and meditative story of mortality, frustration, and regret”.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. ah, ce veste buna! si mie mi-a placut la nebunie candva Flaubert’s Parrot, Barnes este intr-adevar un autor minunat. articolul dvs. m-a prins taman cand ma uitam pe Kindle dupa ceva nou de citit si tocmai ce am gasit cu bucurie The Sense of an Ending la jumatate de pret. :)))

    multumesc de sugestie!

  2. este f bun romanul, dar mi-au placut un pic mai mult ”the sisters brothers” si „jamrach’s menagerie” din cele 6 nominalizate pe lista scurta. in schimb, foarte interesant este patrick mcguiness cu „the last hundred years” despre ultimele 100 de zile ale regimului Ceausescu, pe care o citesc acum, deasmenea o carte nominalizata, dar pe lista lunga

  3. Interesant… Abia acum realizez ca am inceput dar nu am terminat “Flaubert’s Parrot”…. Habar nu am de ce. La fel si cu o alta carte a lui al carei titlu imi scapa. Am sa incerc insa si “The Porcupine” , vazand ca vine cu asa recomandari…

  4. Ma bucura foarte tare acest articol (si vestea premiului). Imi place Barnes (si nu doar pentru titlurile mentionate, ci si pentru cele mai putin istorice „Love, etc”, si altele, si altele). „The Porcupine” a avut un loc destul de discret intre cartile lui Barnes, pe nedrept, pot spune. Cind am citit cartea, am fost socata de acuitatea analizei facute comunismului romanesc/bulgar de catre Barnes, precum si a anilor tulburi de dupa, si m-am intrebat cine a fost sursa care i-a dat toate informatiile. (Am avut cam aceeasi senzatie cind am vazut filmul „Das Leben der Anderes”, realizat de un vest-german de vita nobila, si am ramas siderata de profunzimea cu care a inteles ce se intimpla in Estul Germaniei).
    Ca anecdota: am recomandat „The Porcupine” unei colege de-a mele bulgaroaice, care avea, cred, 10 ani in 1989. Mi-a returnat-o dupa 2 zile, spunind ca pur si simplu nu se simtea in stare sa o citeasca…Am intrebat-o de ce, si a spus ca „nu vrea sa isi aminteasca”. Cred ca cei care aveau sub 10 ani in ’89 isi pot permite luxul asta, noi ceilalti nu prea putem sa nu vrem sa ne amintim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Jurnal de cărți

Amintindu-ți trecutul îți retrăiești viața Au trecut deja câteva luni- nu multe- de la apariția în atât de prestigioasa...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro