Școala românească merită și trebuie așezată pe drumul cel bun.
Incapacități și incompetențe pasagere, dar numeroase au făcut ca reforma Școlii, însăși ideea de Educație să nu mai poată fi văzută ca fundamentală pentru viitorul copiilor, elevilor și studenților. România devine încet-încet țara unde Școala fuge de acasă. Abandonul școlar, scăderea numărului absolvenților, al studenților, prejudiciul imens produs de doctoratele plagiate ale demnitarilor și nu numai, carența eticii și a integrității în arhitectura sistemului educațional, exodul absolvenților, al specialiștilor sunt un rezultat al lipsei de viziune privind tipul de educație cerut de adaptarea corectă la lumea de azi. Sună dramatic?
Dar chiar e: priviți cum funcționează societatea românească, priviți cum nivelul barbariei produsă de civilizația tehnologică viciază comportamente sociale civilizatorii, norme și reguli constructive, cum lipsa modelelor, a reperelor devine norma, devine regula. Dar în raport cu norma și regula europeană suntem, în continuare, la coadă.
Cred că Educația în România nu contribuie substanțial la dezvoltarea personală a copiilor, a adolescenților, a tinerilor. De mai multă vreme, între cei care educă și cei care primesc educație este creată o prăpastie periculoasă. Pericolul este întârzierea mentală, anemierea potențialului cognitiv și proliferarea comportamentelor social ineficiente pentru dezvoltarea socială. Prăpastia este rezultatul unei arhitecturi ineficiente a sistemului educațional. Ca și în arhitectură, dacă planul nu e bine gândit pentru a răspunde prin rezistență, funcționalitate și estetică, atât prezentului cât și viitorului, atunci construcția educațională e labilă. Școala românească nu pune în centru nevoia reală de dezvoltare personală a elevului, a studentului. Concepe pachete curiculare pe modelul aglutinării fragmentelor (discipline, cursuri etc.), în loc să promoveze coeziunea întregului ca vector al dezvoltării personale.
Școala românească e orientată spre un tip vechi de Educație. În ciuda „reformelor”, a zecilor de modificări ale Legii, a mulțimii ordonanțelor de urgență, urgența nu a fost (cu puține excepții) – și nici acum nu este! – Educația, ci Politicul neprofesionist al Educației. Toate acestea nu au în vedere Subiectul viu al educației – copilul viu, elevul viu, studentul viu – ci proiecțiile lor birocratice, ipostazele lor virtuale. Arhitectura curiculară se adresează Minții (mai mult capacității de memorare), mai puțin Corpului și Sufletului. Cu atât mai puțin sintezei acestora. Când Școala separă Mintea (capul) de Corp, ceva e iremediabil disfuncțional. Odinioară, această sinteză a fundamentat civilizații și culturi.
Dezvoltarea personală ar trebui să fie coloana vertebrală pentru formarea copiilor, elevilor și studenților prin încurajarea creativității, interdisciplinarității și a gândirii libere. Celor pe care îi educăm le oferim „materii”, „discipline”, „cursuri și seminarii”, „laboratorare”, dar nu le oferim acel tip de discipline care organizează, structurează, dezvoltă și afirmă creativ potențialul personal. Le cerem să învețe ce le dăm noi: și ce le dăm noi e deja trecut. Dar ce ne dau ei? Vorbim de predare, dar nu vorbim de primire. Ce ajunge la ei/ele din ce le dăm noi? Cum spune un mare expert în educație și creativitate, noi nu știm ce va fi peste un an-doi, dar ne iluzionăm să creăm Educația viitorului.
Viitorul este în personalitatea elevului, a tinerilor. Dacă personalitatea lor se formează în afara Educației dezvoltării lor personale, înseamnă că se pierd anual imense resurse umane și materiale. Cine se iluzionează să creadă că Școala înseamnă numai discipline, materii și cursuri, și nu platforma creativă a cunoașterii, integrității și experienței, se înșeală. Personalitatea funcționează ca un întreg. Dacă i se dă șansa. Ea nu poate fi decupată arbitrar, funcționărește.
Ciclurile școlarității ar trebui să includă acele discipline care, dincolo de aportul cognitiv sectorial, aduc coerența organică a exprimării personalității. Educarea Vorbirii, a Respirației, a Dicției, a Mișcării, a Analizei Imaginii, a Expresivității, a Comunicării publice și interpersonale sunt câteva din ceea ce ar putea produce schimbarea. Scriam odată despre sisteme educaționale care au inclus de foarte mult timp în design-ul curricular practica actelor vorbirii, a discursului verbal și, în general, a formelor Vorbirii în public. Acele sisteme au avut și au rezultate reale. Iar acolo unde filosofia vocaționalului a fost inclusă, rezultatele au fost și mai evidente.
Dar noi nici nu visăm la introducerea disciplinelor performative care să creeze, să dezvolte modurile acțiunii participative. Le dăm teste-grilă, examene orale sau scrise (când ei/ele scriu de mână tot mai puțin). Dar nu e vorba aici de noi discipline, ci de schimbarea modului de a considera copilul, tânărul ca un simplu recipent căruia, periodic, îi testăm și apoi îi certificăm capacitatea de primire a cunoștințelor. Și îi dăm o diplomă. Când ar fi mult mai bine să îl vedem ca pe o persoană care va avea o relație proprie cu propriul său viitor, nu cu ce credem noi că e acest viitor. Asta presupune o altă paradigmă de comunicare cu elevul, cu studentul.
Mulți dintre ei funcționează în cultura digitală mult mai bine decât noi. Curiozitatea lor nu mai e spre carte, cât mai ales spre imagine, spre informarea și comunicarea virtuală. Educația ar trebui să ranforseze modul comunicării pe viu nu pentru a contracara efectele (unele nocive) ale civilizației 2.0, cât mai ales pentru a o așeza pe aceasta în justă relație cu propria lor prezență fizică, cognitivă și psihică în lume. Consumul excesiv de virtual dăunează grav sănătății. Care nu e virtuală!
Acest Manifest e pentru cei și cele care doresc o Educație mai bună pentru copii lor. Dar și pentru aceștia. Dar și pentru Oamenii Școlii care vor o Educație reală, autentică. Părinții, familiile ar trebui să se lupte pentru aceasta mai mult decât pentru …ora de religie și ora de educație sexuală. Au și acestea importanța lor, dar pentru dezvoltarea personală a copiilor lor esențială e repunerea personalității lor în centrul Educației.
Harta Educației, așa cum e ea „desenată” acum, nu e deloc aceeași cu „teritoriul” pe care îl reprezintă. E a unei țări străine unde copiii sunt luați la Școală fără garanția că vor învăța limba propriei personalități. Ar trebui să luptăm pentru Dezvoltarea personală în Școala românească.
O poți face o singură dată. Pentru copilul tău. Pentru lumea sa.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De accord cu ideile din articol.
Am totusi observatia ca dezvoltarea personala ar trebui integrate in modul de transmitere a costintelor si deprinderilor, la toate materiile.
De altfel, am mai sustinut acest lucru: vremea materiilor a trecut. Organizarea procesului isntructiv-educativ pe materii pe ani de zile e depasita.
La fel, scoala este in acest moment doar una dintre institutiile educative-instructive. Se adauga familia si extracurricularul.
Faptul ca scoala s-a transformat din principal institutie educatv-instructiva in una dintre institutiile instructive-educative nu este o chestiune de limbaj sau de nuanta, ci un stare de fapt radical noua, distincta.
Sistemele avansate din lume au recunoscut acest lucru, mai mult sau mai putin direct.
====
La fel, materiile nu mai sunt piese fundamentale ale procesului instructive. Nu mai exista „matematica” sau „romana” sau „istorie”, deorece cunosterea in acest mileniu nu mai este liniara si temporala, ci relationata si subordonata obiectivelor.
Ca o soltie de compromise apare idea organizarii materiilor in acest mod- materii distincte pe pioade semestriale.
Un pas timid a fost facut prin organzarea noilor programe scoale pe cicluri. E putin, dar e un inceput.
====
Din pacate insa, resursa umana din invatamant este prabusita si nu exista nici o modalitate de indreptare, nici un process serios de perfectionare. Disuctiile esuaza intotdeuna n problema salariilor cadreplor dicdactice, pe principiul ca un salariu mai mare inseamna si o competatnta si rprocupare mai ridicae. Acest lucru este insa imposibil, el putin din simplul motiv ca „nu mai inveti cal batran in buiestru”. Altfel spus, un cadru didactic uzat de ani de predare si mai ales- rod el/ea insusi (insesi al unui system de invatamant catastrofal nu mai are cand si cum sa se perfectioneze.
O alta eroare este viziunea restrictive a reformei, utian du-se ca nu exista de fapt cerere pentr personae cu o pregatire mai ridicata. Ca , de fapt, este suicient a scrii si sa citesti pentru a ocupa 90% din locurile de munca. Cat priveste antrepenoriatul, acesta este de mult lasat deoparte de cvasimajoritatea cetatenilor care isi doresc- imia pare rau sa o spun, dar e realitate – revenirea la communism.
Un sector privat de afaceri puyternic poate sa apara numai daca atitudinea fata de start-up este prietenoasa, favorabila. Prin atitudine favorabila nu inteleg in nici un caz impozite mici! Nici granturi sau ajutor de stat. Atitudine prietenasa inseamana a las contribuabilul intreprinzator sa se concentreze 90% din timp si doar 10% pe fiscalitate. In present, multi fug de antrepenoriat din cauza hatisului fiscal descurajant. Nu pornesti o afacere gandndu-te ca fiscul paote intrpreta cine stie cum sau ca poti oricand gresi samd.
=====
Am impresia ca „larga dezbatere nationala” in ce priveste invatamantul, anuntata pomitator de Presedinte, are loc defapt numai la HotNews…
Domnule profesor,
Ideile dumneavoastră trebuie să pătrundă sub carapacea groasă a unicului neuron pe care îl posedă funcţionărimea din ministerul educaţiei. În loc să îmbunătăţim conceptul de învăţare şi să căutăm resurse moderne, ne înecăm în tone de dosare INUTILE! Timpul alocat inepţiilor (ce să mai spunem de numărul de copaci tăiaţi pentru atâta hârtie risipită degeaba!) ar trebui dedicat în exclusivitate elevilor. Monstruoasele „proceduri” şi rubricaţii care tind la infinit ne transformă în fiinţe plate şi insipide, rubricate şi „procedurate” şi auto-suficiente şi torturate psihic. Păcat! Avem multe de oferit!
Cu consideraţie.
Cred ca dezvoltarea personala trebuie luata ad litteram. Fiecare se ocupa ca … daca ramai pe mana autoritatilor si a cadrelor didactice risti sa ramai cu cei 7 ani de acasa … asta bineinteles daca ii ai …