Pornind de la cartea „Omul fara chip. Incredibila asceniune a lui Putin” de Masha Gessen, recent aparuta, am discutat cu istoricul Adrian Cioroianu despre personalitatea si motivatiile lui Vladimir Putin si despre idiosincraziile politicii rusesti de astazi.
Contributors.ro: Miscarile de strada si protestele de dupa alegerile parlamentare din Rusia semifica un declic in constiinta rusilor, o schimbare de atitudine in ceea ce-l priveste pe Putin, rusii incep sa-si inchipuie o Rusie fara Putin
Adrian Cioroianu: Personal cred ca este vorba de o evolutie, de o acumulare in timp, a lucrurilor. A fost acesta recunosterea de catre cei doi ( Vladimir Putin si Dimitri Medvedev) ca totul a plecat de la un troc politic, un aranjament – sigur, putem sa-i spunem si si agreement, dar acest lucru nu schimbadatele problemei. Practic, un presedinte il scoate il scoate din palarie pe succesor si acum, in septembrie au recunoscut acest lucru, iar fostul premier ii propune fostului viitor presedinte sa devina premier. O parte din rusi nu au receptat bine acest lucru, iar in Occident nu a produs nici surpriza, nici placere. Mai curand a fost o recunoastere a faptului ca politica Rusiei este intepenita intr-o intelegere deloc reprezentativa pentru un stat care cel putin spune ca vrea sa mearga pe drumul democratiei. N-am nici un fel de indoiala ca nu numai in mediul moscovit, nu numai in Sankt Petersburg, ci in foarte multe orase ale Rusiei acest eveniment, la care se adauga ulterior alegerile parlamentare, au constituit declicul de care vorbiti. Nu cred ca daca Medvedev ar fi spus ca vrea sa candideze pentru un nou mandat de presedinte lucrurile ar fi fost mai pasnice. Poate nu ar fi fost acum manifestatiile, dar pe termen lung acest sistem din care fac parte atat Putin, cat si Medvedev este cel criticat de oameni. Putin este exponential, isi asuma rolul de varf de lance al sistemului. Cei ce ies in strada nu ies doar impotriva lui Putin, ci impotriva sistemului.
Contributors.ro: Un fost consilier de la Kremlin spunea ca Putin face parte dintr-o patura larga de oameni ce vor o revansa dupa caderea Uniunii Sovietice. Cartea Mashei Gessen parca despre asta vorbeste cel mai mult, vorbeste despre un Putin care incearca sa preia toata puterea statului, nationalizeaza televiziunile… Vi se pare unilaterala o astfel de viziune?
Adrian Cioroianu: Din pacate nu este deloc unilaterala, Nu numai nationalizarea televiziunilor sau oprimarea opozitiei, dar si reluarea imnului de stat din vremea Uniunii Sovietice si reabilitarea, intr-un fel, a lui Stalin in istoria oficiala si a unor simboluri staliniste, parada de 9 Mai de anul trecut toate acestea sunt semnale ce pot fi rezumate prin celebra fraza rostita de Putin acum cativa ani: „Destramarea URSS a fost cea mai mare catastrofa geopolitica din secolul XX”. Sunt convins ca nu numai Vladimir Putin crede acest lucru, multi rusi sunt si ei de acord. Exista un orgoliu al imperiilor, o nostalgie imperiala. Rusia in timpul tarilor a fost un imperiu, Uniunea Sovietica a fost de asemenea un imperiu, chiar daca nu mai ieseau cu icoana, ieseau cu Steaua rosie sau cu portretele lui Marx, Lenin. Ceea ce s-a produs in 1991 reprezinta pentru anumiti rusi si cred ca si pentru domnul Putin un fel de rana nevindecata. In toti acesti ani Putin a actionat in spiritul acestor idei. Si promisiunile din programul pentru viitorul mandat arata acest lucru. Printre ele se numara si promisiunea modernizarii fortelor armate, pe fondul cresterii pretului petrolului.
Am citit recent o analiza in care se spunea ca in 1999, cand Putin devenea presedinte, pretul unui baril de petrol era de 27 de dolari, astazi pretul e de patru ori mai mare. Rusia s-a trezit cu un flux de bani de care Vladimir Putin a beneficiat politic. Sigur, nu numai el, multi rusi si-au vazut veniturile crescand, exista o stabilitate economica, mai multa ordine, acestea impreuna cu campaniile impotriva oligarhilor l-au apropiat pe Putin de rusul de rand, dar acest lucru nu ma face sa cred ca ambitia administratiei lui Putin n-a ramas restabilirea unui statut important pentru Rusia la scara internationala.
Contributors.ro: As vrea sa va citesc una dintre concluziile acestei carti a jurnalistei Masha Gessen: „Adevarul simplu si si la indemana este ca Rusia lui Putin e o tara unde rivalii politici si criticii insistenti sunt adesea ucisisi unde macar o parte din ordine isi au originea in biroul presedintelui”. Este o acuza ce apare frecvent la adresa lui Vladimir Putin
Adrian Cioroianu: Cu totii am intalnit astfel de opinii, nu putem nega ca ne gandim noi insine cat de implicat e presedintele Rusiei in astfel de evenimente, de la disparitia sau asasinarea unor ziaristi la anumite campanii de discreditare a adversarilor politici. Pana la manifestatiile din decembrie 2011, opozitia, de cate ori se aduna intr-o piata din Moscova sau din alt oras, era intampinata cu trupe ale politiei sau trupe de interventie rapida, adunarile erau dispersate, participantii amendati sau, uneori, arestati. Regimul nu agrea ideea ca opozitia are o voce importanta in societate. Exista dezbateri neincetate privind inceputurile carierei politice a lui Putin. De pilda, despre anul 1999, cand Putin era prim ministru iar Moscova si alte orase erau confruntate cu explozii ale unor blocuri de locuinte, soldate cu sute de morti. Au fost aceste explozii opera unor ceceni sau au fost, asa cum cred unii, anumite aranjamente in care era implicat si FSB?
Sigur ca e cinic sa gandesti asa si nimeni nu doreste sa ii fie confirmata ideea ca Valdimir Putin ar fi fost cel cu cheia detonatoare pentru aceste explozii. Dar vreau sa spun ca intr-o societate in care enigmele persista, evident ca se vor dezvolta teoriile conspiratiei. Drept pentru care Putin e vazut de unii ca fiind autorul acestor explozii, autorul moral al executarii ziaristei Politkovskaia, autorul moral al altor violente asupra unor opozanti sau jurnalisti. Singurul care ar putea sa faca lumina in acest caz este, deloc paradoxal, Vladimir Putin. Dar acest lucru nu se poate face decat printr-o democratizare a societatii rusesti.
Contributors.ro: De unde credeti ca provine inversunarea lui Putin impotriva scutului antiracheta asa cum se desprinde din programul sau politic ca viitor presedinte?
Adrian Cioroianu: Rusia se simte amenintata. Vladimir Putin probabil ca este sincer convins de acest lucru. Dar as spune ca acesta este un detaliu mai putin importan decat altele. Conteaza ca foarte multi rusi cred acelasi lucru. Ideea amenintarii este o constanta in istoria contemporana a Rusiei, fie ca e vorba de Rusia comunista sau de Rusia post-sovietica. Iar mentalitatea de cetate asediata creaza probleme in relatia cu vecinii. Unul dintre acesti vecini e NATO, prin diverse tari, printre care si Romania. Rusia nu e dispusa sa priveasca la proiecte precum scutul antiracheta altfel decat ca la o amenintare. Cine face acest scut, americanii si anumiti aliati NATO. Atunci e o amenintare la adresa Rusiei. E o schema relativ simpla care isi are corespondentul in ceea ce in Razboiul Rece se numea jocul cu suma nula. O victorie a adversarului inseamna o infrangere a noastra, a rusilor. Nu conteaza ca este vorba de un joc de hochei, de un scut antiracheta sau de o arma performanta, de un savant mai bun. Daca ei au ceva ce noi n-avem, inseamna ca suntem in pierdere, gandesc rusii. Prin avatarurile carierei mi-a fost dat sa discut cu oficiali rusi aceasta idee a scutului, cand Romania nu era pe harta lui. Planurile initiale erau Polonia si Cehia. Rusia nu era nici atunci deloc incantata. Multi rusi se tem ca radarul din componeta scutului ar baleia si partea vestica a Rusiei. Ei nu sunt convinsi ca noi ne temem de Iran. E greu sa-i convingi ca de fapt NATO nu vede in Rusia un adversar, pentru ca acesta e adevarul. E important ca Rusia vede in NATO un adversar si asta complica mult lucrurile.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Witte: „Nu legile, nu civilizatia, ci armata”
Manualul cadetilor: „Rusia nu este un stat comercial sau agrar, ci unul armat, iar vocatia ei e sa stirneasca groaza in lume.”
EDVARD RADZINSKI „Ultimul tzar”
As fi preferat sa-l ascult pe istoric, titlul, care suna ca o concluzie bifata dintr-un plan, e prea transant pentru un diplomat. Cu lansarea cartii e altceva, un eveniment similar a „intampinat” si alegerile parlamentare din decembrie trecut, cam dupa un cliseu aproape antisovietic. Sunt de acord, comunismul si stalinismul ne-au creat multe belele si ne-au adus in sapa de lemn, dar a macina in continuare la aceeasi moara a trecutului nu va face painea mai alba pentru nimeni, ceea ce ar fi o lipsa de pragmatism. Cred ca a venit timpul ca Occidentul sa iasa din stereotipii si sa trateze manifestatiile din Rusia cu aceeasi masura ca si pentru cele din Vest (Occupy, Riots etc.), ca pe niste simboluri ale democratiei, mai firave dar angajate, si sa se ingrijoreze cu adevarat cand acestea ar lipsi. Mi-a placut foarte mult definitia compromisului data de Amos Oz, la Ateneul Roman, care inseamna nu intoarcerea si a celuilalt obraz, ci intalnirea celuilalt la jumatatea drumului. Rusii au, intr-adevar, o mare anxietate fata de amenintarile externe, dar acestea nu s-au nascut pe un loc gol (sa ne amintim de campaniile lui Napoleon si Hitler), motiv pentru care percep declaratiile de bune intentii care nu sunt insotite si de garantii drept tentative propagandistice, de „spalare a creierelor”. Ma gandesc, de pilda, ca daca rusii ar obtine garantiile de securitate pe care le cer in cazul scutului antiracheta, lucrurile s-ar mai linisti, iar vecinatatile ar deveni mai putin crispate, nemaivorbind de imensele castiguri economice. Stim cu totii ca dupa despartirea ireversibila de comunism, sub forma acelui „Adio, tovarasi!”, ar trebui sa urmeze, ca sursa de incredere, acel binefacator „Bine ati venit, domnilor!”…
Cum poate cineva sa compare manifestatiile din Rusia cu cele de tip „ocupy”. Exista cea mai vaga urma de democratie intr-un sistem care a reusit performanta de a trece de la absolutismul tarist la cel comunist iar acuma e pe cale sa inventeze dualismul bicefal???
„Demonicul” Putin.
Dupa dezastrul rusinos numit Yeltsin, care a vulnerabilizat Rusia intr-un mod fara precedent, venirea lui Putin (sau echivalent) a fost o necesitate, impusa firesc. A intarit semnificativ, intr-un deceniu si jumatate acest stat federal, pastrand un echilibru relativ intre autoritarism asumat si libertate consimtita.
Rusia a fost, este si va fi, pe termen lung un obiectiv de cucerire, prin orice mijloace, de catre „vestul” catolic-protestant, in cea mai larga acceptiune: dispune de cele mai mari (cantitativ) si diverse resurse din lume. Orice, oricat, inclusiv resurse strategice care conditioneaza evolutia multor domenii economice. Putin a si spus-o clar, de altfel, subliniind aparitia doctrinei nesuveranitatii niciunui stat, in spiritul globalizarii, asupra resurselor sale strategice. Este o amenintare „subtila” la adresa Rusiei, pe care strategii Ru. o cunosc inca din anii….1930 – 35. Stalin a atras atentia asupra acestui lucru si a ordonat ca niciodata sa nu fie comunicate volumul si structura resurselor URSS. Totul doar (sub)estimat, atat.
Este deci natural ca, avand in vedere obiectivul mentionat, „lumea civilizata” sa demonizeze intens si continuu establishmentul rus. Hitler a facut-ocu sarg, dorind sa extermine fizic „ubntermensch”ii slavi, Churchill a vrut sa invadeze URSS in iunie 1945 (Operation Unthinkable), iar procesul continua. De aceea, Putin trebuie sa fie hiperdemonizat: „asasin de ziaristi”, „dictator”, „tar” etc. Este o continuare unilaterala a Razboiului Rece, care TREBUIE sa slabeasca Rusia, astfel incat, in momentul declansarii atacului, pierderile „civilizatilor” atacatoare in numele unor scopuri umanitare sa fie minimale, iar rusii sa fie atomizati, definitiv eliminati ca putere, usor de stapanit, cu resursele imediat si neingradit accesibile invingatorilor.
Iar Putin stie asta……
Desigur, as da mult sa gresesc!
De ani de zile civilizatia occidentala se straduie sa sprijine ursul, colosul cu picioarele de lut. Patton ar fi putut sa le-o traga serios in freza si nu a fost lasat de politicieni. Churchil a insistat in privinta unei politici mai ferme si a fost contracarat de Roosevelt. Dupa razboi, francezii si germanii nu mai stiu cum sa-i mai menajeze. Nu exista dusmani mai mari ai Rusiei decat cei din interior. Nimic nu slabeste Rusia mai mult decat perpetuarea unui sistem total anti-democrat. E incredibil … s-a reusit trecerea de la absolutismul tarist-comunist la dualismul bicefal. Halal democratie. Sa le traiasca.
eu nu văd unde e bicefal
văd doar un putin ; medvedev mi se pare o paiață.