Candidatul social-democrat și favorit în alegeri, Victor Ponta, s-a lansat în campanie pe tema Marii Unirii. În discursul său a făcut dese referiri la românism și ortodoxie ca lianți ai unirii. Nu a fost greu să sesizăm referirea la principalul contracandidat, creștin-democratul Klaus Iohannis. Reacțiile nu au întârziat să apară, a devenit un subiect de presă, alimentat atent de apropiați ai PSD, precum domnul Vasile Dâncu, cunoscut ca strateg al partidului. După câteva zile, domnul Ponta a revenit și a explicat că nu a avut deloc intenția de a-l exclude pe domnul Iohannis; că toți românii, indiferent de etnie și de religie, au drepturi egale. Dar campania social-democrată e brodată pe motive naționale, iar candidatul nu pierde nicio ocazie pentru a vizita o biserică. Tema Iohannis-alogen este periodic readusă în atenție pe canale media „prietene” sau de diverși reprezentanți ai partidului.
Purtătoarea de cuvânt a campaniei domnului Ponta, Gabriela Vrânceanu-Firea, a organizat o conferință de presă în care a atacat virulent viața de familie a domnului Iohannis. „Nu eşti un om complet fără să creşti un copil” este fraza cheie, în jurul căreia senatoarea Firea și-a construit argumentul. Declarația a fost imediat aplaudată sau criticată, după caz; o sesizare a fost depusă la CNCD; subiectul a ținut prima pagină. După câteva zile, domnul Ponta a intervenit spunând că doamna Firea a greșit, că respectă viața privată a candidaților și că aceasta nu trebuie să fie subiect de dezbatere. Dar în mod constant candidatul social-democrat pozează alături de familie și insistă asupra rolului copiilor în propria lui viață. În paralele, aceleași canale media și alți comunicatori ai campaniei amintesc constant de „lipsurile” din viața domnului Iohannis.
Purtătorul de cuvând al PSD, Dan Șova, tot într-o conferință de presă, a făcut o legătură între felul de a vorbi al domnului Iohannis („gângav”, spune domnul Șova, probabil nestăpânind bine sensul cuvântului) și capacitatea sa intelectuală. Din două fraze a mutat accentul pe „încet la minte”, rezultând o nouă linie de atac la persoană. Ca de fiecare dată, subiectul a fost dezvoltat pro și contra. Ca de fiecare dată, după câteva zile, domnul Ponta s-a delimitat de declarații și și-a „certat” amical colegul de partid pentru greșeală. Ca de fiecare dată, tema este amintită constant pe fundalul campaniei social-democrate, dar niciodată de candidat.
Modelul repetitiv este destul de limpede. Trăsturi ale principalului contracandidat au fost atent selectate și creionate strident într-o formă care îl face altfel, care sperie apelând la prejudecăți populare. Au fost pe rând lansate în spațiul public de comunicatori apropriați candidatului social-democrat. Domnul Ponta a așteptat ca subiectul să crească înainte de a se delimita public, dar fără să penalizeze vreodată pe cei ce l-au inițiat. Temele sunt menținute în atenție pe fundalul campaniei, prin diverse canale, și contrapuse atent cu imaginea de normalitate a domnului Ponta.
Nu mai putem vorbi de erori sau de excese de comunicare. Cred că este destul de clar că în spate se află o manipulare cinică a urii. Campania domnului Ponta se adresează direct fricilor și prejudecăților din subconștientul unei majorități tăcute, construing imaginea unui Iohannis care este diferit de „noi” prin atât de multe lucruri încât trebuie să îl respingem; încât putem să îl urâm. Cuvintele nu trebuie spuse direct pentru a înțelege că ne aflăm în fața unei incitări la ură, folosite premeditat în scop electoral. Pentru a atinge acest obiectiv, partidul a renunțat și la fațada ideologică: social-democrații români își construiesc campania de excludere pe religie, etnie, familie, presupuse dizabilități.
În fața unui astfel de mod de a face politică, avem obligația de a spune nu, nu este acceptabil. Dacă nu pentru conștiința lor, măcar pentru a noastră.
Aparut pe site-ul Fundatiei pentru o Societate Deschisa
Din trecutul NU PREA îndepărtat.
Const. Kirițescu ”Istoria Războiului Pentru Reîntregirea României” Ediția II- a Editura Casei Școalelor Pag.329
La nord, divizia 51 austroungară, eşind în sfârşit din defileul de la Ţânţarul, începe înaintarea în şesul Bârsei şi ocupă Codlea. Frumosul şi bogatul sat, care face corespondenţilor de războiu germani impresia unui târguşor rupt din Thuringia şi transportat la poalele Carpaţilor, este din nou în mîna duşmanului. Populaţia săsească primeşte pe Unguri şi pe Germani cu urale; fetele le aruncă flori.
O ură de moarte împotriva Românilor stăpâneşte sufletele acestor practici şi bine hrăniţi stăpânitori ai bogăţiilor Ţării Bârsei. Căci ei sunt, mai presus de orice, oamenii privilegiilor. De cînd Andrei II, regele Ungurilor, a adus în veacul XIII pe coloniştii saşi din ţinuturile Rinului odată cu cavalerii teutoni, fondatori ai celor şapte Burg-uri, şi i-a stabilit pe pămînturile iloţilor valahi, ei s´au obişnuit a stăpâni neturburaţi de nimeni toate bogăţiile frumoasei ţări.
Codlea e tipul satului înfloritor săsesc, în care contrastul dintre sasul privilegiat şi acaparator şi Românul prigonit şi despuiat, apare mai evident decît oriunde aiurea. Ale Saşilor sunt proprietăţile mari şi productive, ale lor pădurile nesfârşite, ale lor păşunile grase cu vitele frumoase. Dar sus, în râpe şi văgăuni, sărăcăciosul cătun românesc, ca o prevestire fatală, îşi resfiră casele din ce în ce mai mult spre vale, îşi înmulţeşte sufletele şi pretinde dreptul său la bogăţiile pămîntului ţării. Curând, soarta Râşnovului vecin, cucerit paşnic de români, va ameninţa şi pe mândrii locuitori ai satului născut în jurul cetăţii dela Schwarzburg. Zeiden va deveni Codlea, după cum Rosenau a fost înghiţit de Râşnov.
Iată de ce fetele săsoaice presară flori în calea „fraţilor liberatori” şi aruncă priviri de sfidare, îmbătate de bucuria succesului, înspre cătunul din deal, unde lacrimi se şterg pe furiş şi pumni se strâng în tăcere. Va bate însă, peste puţin timp, şi ceasul biruinţei celei de veci. Atunci Saşii îşi vor potrivi pe buze un silit zîmbet prietenos faţă de Valahul dispreţuit, dar bălanele domnişoare din Codlea nu vor mai ieşi în rochii albe, ca să semene cu flori calea biruitorului…”
Notă: la data publicării acestei ediții ”refăcută în întregime și mult adăogită”, sașii ardeleni erau cetățeni ai României Mari cu drepturi depline DE 7 ANI !
Așa am ajuns să ne umflăm în pene (de păun jumulit) cu casele Prințului Charles din Viscri-Weißkirch, festivalurile kitsch-medievale din Sighișoara-Schäßburg & diverse ”turnuri ale slăninilor” săsești, încă înălțîndu-se mohorîte pe la marginea abandonatelor (și cvasi-ruinatelor) sate transilvane fortificate.
Da, aveți dreptate. Și când te gândești că inconștienții ăia de sibieni (români în foarte mare majoritate) au votat și răs-votat ca proștii un sas ca să le fie primar!!!…
Interesant comentariu, dar recunosc ca-mi depaseste capacitatea de interpretare. Oare ce-ar trebui sa inteleg:
1. Ca resentimentele romanilor fata de sasi inca nu s-au stins, deci KI nu are sanse la prezidentiale, desi „balanele domnisoare” au drept deplin de vot?
2. Ca romanii au fost incapabili sa se organizeze (si sa genereze bunastare) asa cum au facut-o sasii colonizati in teritoriile respective?
3. Ca ne impaunam cu realizarile altora, cu presupunerea ca noi n-am fi fost capabili de ele (si implicit ca bine a facut regele Andrei II sa dea acest pamant sasilor)?
Poate adaugati o „deslusire”, asa ca pentru ingineri ca mine – care intentioneaza de altfel sa voteze KI, desi sunt semi-regatean si semi-moldovean (din Basarabia), cu usoare urme de grec si francez prin ADN.
@Ovidiu Voicu: Iohannis nu este creștin-democrat ci liberal, dacă ne luăm după apartenența partinică. Sau creștin-liberal, dacă ne gândim la alianța pe care se sprijină.
Brandul lui Ponta: Jaful national.