joi, martie 28, 2024

Manual de navigat în apele tulburi ale lui 2020

Viața este, esențialmente, despre discernământ. Cu cât avansezi în viață, cu atât ești chemat să ai discernământ asupra unor spețe din ce în ce mai complexe.Din fericire, baza de date pe care o ai la o vârstă mai avansată, popular numită experiență, e și ea din ce în ce mai vastă, deci poți să faci alegeri fericite în spețe din ce în ce mai complexe. De aceea oamenii mai educați, adică cei care au baze de date mai vaste, dar și motoare de căutare mai performante, iau decizii mai bune, adică, spus pe scurt, au un discernământ mai dezvoltat, navighează mai bine prin viață. E preferabil să fim conduși de așa oameni. Cu cât educația e mai slabă, cu atât deciziile luate se bazează pe instincte și nevoi primare și nu pe analize complexe.

E firesc, așadar, ca oamenii să simtă nevoia unei citiri simplificate a realităților complexe. Religiile și-au îndeplinit foarte bine și rolul de a oferi o citire simplificată a vieții, pe lângă rolul de tămăduitor al sufletului: Cartea Sfântă a oricărei religii, pe lângă filosofia profundă asupra lumii pe care o prezintă, încearcă și să substituie lipsa de capacitate analitică a oamenilor needucați, ajutându-i să discearnă pe baza argumentului ”ăsta e cuvântul Domnului”.Un astfel de exemplu, simplist, simplu de înțeles, este, pentru musulmani, învățătura de a nu mânca porc. Fiind destul de greu să explici poporului înfometat că porcii sunt purtători de paraziți și creșterea lor distruge mediul în nordul Africii și Asia Minoră, a fost mai simplu să convingi oamenii, spre binele lor, să nu mănânce porc ”pentru că așa scrie în Coran”. Milioane de vieți salvate, probabil…

În vâltoarea evenimentelor de acum, mulți oameni simt nevoia unor argumente simple, chei de citire ale realității, care să îi ajute să se poziționeze în una din taberele aparent beligerante. De aici vine și marea confuzie care duce la escrocheria și șantajul sentimental la care oamenii normali la cap sunt supuși:

  • e limpede că toți cei normali la cap nu suportăm rasismul, dar, tot pentru că suntem normali la cap,
  • nu acceptăm ca lupta împotriva rasismului să fie folosită ca pretext pentru autotdetonarea civilizației noastre.

Escrocheria constă în asimilarea tuturor celor care nu vor nici rasism, dar nici statui demolate, nici magazine arse, cărți sau filme interzise, nici haos și anarhie, cu „oameni răi”. Escrocherie care funcționează pentru că cultura noastră creștină ne învață să ne simțim destul de ușor vinovați și să ne căim. E binecunoscut că suntem o cultură a vinovăției.

Și aici intervine, din nou, discernământul:

  • prin discernământ societățile noastre, majoritar albe și creștine, sunt cele care duc cea mai dură luptă împotriva rasismului,
  • societățile noastre, majoritar albe și creștine, au abolit sclavia,
  • societățile noastre, majoritar albe și creștine, au făcut presiune pe conducătorii Africii de Sud pentru a aboli apartheidul,
  • societățile noastre, majoritar albe și creștine, sunt cele care duc cea mai aprigă luptă globală pentru egalității și drepturi,
  • societățile noastre, majoritar albe și creștine au produs Declarația Drepturilor Omului,
  • societățile nostre, majoritar albe și creștine sunt cele care fac loc altor confesiuni, chiar dacă creștinii de pe alte plaiuri sunt masacrați,

pe scurt, educația și civilizația dobândite de-a lungul secolelor au făcut din societățile occidentale principalul bastion al luptei pentru eliminarea rasismului. Facem asta din convingere, nu din constrângere. Pentru că suntem, esențialmente, buni. Cea mai bună dovadă că suntem realmente buni este că niciunul dintre cei care strigă că ar fi asupriți nu are elanul salvator să se mute într-o țară în care cei asemenea lui sunt majoritari.
Un minim simț al discernământului te face, așadar, să vezi șmecheria căreia nu trebuie să îi cădem pradă:  nu trebuie să ne simțim vinovați pentru orice, doar pentru că creștinismul ne-a învățat să ne căim pentru faptele rele făcute.
Da, noi, societățile occidentale, suntem remarcabili, unici chiar, pentru că ne căim pentru lucrurile făcute ieri pe care azi le judecăm ca greșite. Ne căim și în fața poporului evreu pentru holocaust, ne căim în fața fostelor colonii din Africa. În schimb nu știu ca alții să se căiască, de exemplu, pentru Genocidul Armean. Pentru că ne căim:

  • noi am scos Africa din foamete și război în ultimii 50 de ani, dar pentru că suntem proști am livrat-o Chinei,
  • noi ajutăm democrațiile emergente să înflorească,
  • noi transferăm cunoaștere, cultură și educație,
  • noi îi salvăm pe cei care ar muri în Mediterană,

și câte și mai câte.

Acum însă cineva trebuie să spună remarcabilului popor creștin: să aveți discernământ!

Fiți mândri de ceea ce sunteți, fiți puternici și da, să îi tratăm pe toți egal! Dar pentru a-i putea trata pe toți egal trebuie să fim noi puternici, și asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm călcați în picioare de descreierați șmecheri, care, asemeni cerșetorului milionar care se îmbracă în haine ponosite pentru a-ți produce milă, se erijează azi în apărătorul cauzelor celor slabi, spărgând câteva vitrine Rolex pe drum.

Întrebarea esențială, dragii mei, rămâne:cum poți să discerni între cel care vrea cu adevărat un mai bine în societate și dezaxatul care te fraierește azi, te fură mâine și te omoară poimâine?
Destul de simplu, zic eu: priviți persoana, ascultați-o vorbind și acționând. Întrebați-vă dacă ați fi confortabil ca respectivul să îți fie, după caz, copil, frate, soț, ginere, părinte sau dacă te-ai simți reprezezntat de un așa lider politic.
Dacă, privindu-vă în oglindă, răspunsul este ”da”, atunci go ahead! Faceți la fel și aliniați-vă lui și cauzei.
Dacă răspunsul este ”nu”, atunci să știți că omul din voi tocmai a detectat un inamic mortal al modului vostru de viața. Mod pe care vă sugerez să îl apărați cu orice preț, evident în limitele legilor noastre, pentru că alternativa e nasoală rău de tot.

Articol aparut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. D-le Funeriu,

    Tot respectul pt perioada cat ati fost ministru al Invatamantului. Reformele de atunci, duse la bun sfarsit, ar fi schimbat din temelii cloaca de profi universitari si cercetarea din RO, ca si invatamantul liceal, profesional, etc.

    Dar sunt unele chestii in articol care nu se leaga:

    „noi am scos Africa din foamete și război în ultimii 50 de ani, dar pentru că suntem proști am livrat-o Chinei,”
    – pai cine a bagat Africa in datorii ca nu mai reusesc sa plateasca nici dobanzile, nu occidentalii, ma rog miliardarii din Vest ? Cine constrieste linii de cale ferata, sosele, scoli, spitale, in Africa ? occidentalii sau China / Rusia (URSS inainte) ?
    „noi ajutăm democrațiile emergente să înflorească,”
    – ce democratii emergente infloresc, ca imi scapa. Poate va referiti la RO sau la Ucraina, unde coruptia se mareste in fiecare an ? – se cheama asta democratia, gen „take it or leave it” ?
    „noi transferăm cunoaștere, cultură și educație,” – unde, ca vad numai racolari de inteligenta care sa fie adusa la „centrul imperiului”, unde sunt banii? cum va relatati la rasismul in crestere ? lasam BLM, rasismul clasic, pur din Vestul Europei ? aaa, tu vii din RO ? aha …
    „noi îi salvăm pe cei care ar muri în Mediterană,” – dupa ce n-au ce manca, n-au speranta de viitor in tarile lor, din cauzele mentionate la pct 1 ?
    – nu prea inteleg …

    • – Cine a băgat Africa în datorii?! Africa. Un singur exemplu: Prima țară africană independentă a fost Ghana. Avea tot ce-i trebuie ca să se dezvolte. Era unul din producători importanți de cafea ai lumii. Numai că prima grijă a primului guvern ghanez al lui Kwame Nkrumah a fost să treacă la industrializarea socialistă a țării. S-au construit baraje și combinate fără a avea materii prime și piață de desfacere. A venit foametea. Nkrumah a fugit la București unde a și murit de cancer. Țara a intrat într-o spirală a datoriilor și a dus-o dintr-o lovitură de stat în alta. Scenariu s-a repetat pe întregul continent,

      – Da, anual lumea civilizată risipește sute de miliarde de USD pentru educație, sănătate, alimentație. Fără acești bani zeci de milioane de africani ar pieri în timp ce liderii Africii își trag vile și mașini de lux în Europa.

      – Ce „racolări de inteligență” se pot face din Africa?! Cunoașteți cazuri de savanți Aficani adușicu forța în SUA sau Europa. Cunoașteți cazuri de savanți africani, în general?! Există așa ceva?

      – Cine îi scapă pe ilegalii ce încearcă să ajungă pe mare în italia?! Nu tot fundațiile a diverși idioți albi?! Ați văzut vreun african mișcând un deget să salveze un alt african?

      Ca să înțelegeți ar trebui să aveți organul ăla dintre urachi cât de cât funcțional…

      • Incep cu ultima fraza
        „Ca să înțelegeți ar trebui să aveți organul ăla dintre urachi cât de cât funcțional…”
        – nu crezi ca esti cam obraznic, nea galusca (ca sa fiu in ton) ?
        – cum se duc banii din Africa ijn profiturile corporatiilor, vezi aici
        https://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2017/05/africa-poor-stealing-wealth-170524063731884.html
        – pai si de unde crezi ca invata liderii astia africani sa-si traga viloaie si ferrari ? nu de la vestici, care o practica de sute de ani ? o intrebare pt guta …
        – n-am spus ca oamenii sunt adusi cu forta intr-un loc s-au altul. nu. dezechilibrele te forteaza. cine intretine aceste dezechilibre, cine profita de aceste dezechilibre, gen mii de romani in plina epidemie o apuca catre Germania ? iar o intrebare pt guta …
        – tu ai vazut vreun alb (mai gras …) care sa se opuna inechitatii economice, sociale, exploatarii, dintre Europa si Africa ? eu nu prea … si vorba aia se platesc in Europa (de vest) sute de profi in economie, ca sa nu mai spun de filozofie, umanisti, etc …
        – intelegi acum ?

        • – Dom’le vorba aia: „Mai bine obrznic decât prost”

          – Unde se duc banii în Africa? Știm cu toții: Pe apa Sânbetii. Nu trebuie să mă uit pe Al Jazeera pentru a afla asta. Întrenbarea e alta: Cum naiba de din cele 54 de țări africane nu se găsește una singură care să nu-i toace aiurea?!

          – Aha! Deci conducătorii africani care-și jumulesc popoarele pentru Ferrari-uri și vile în Europa sunt nevinovați. Oameni răi i-au învățat să facă asta, că altfel ei erau pâinea lui Dumnezeu și ar fi împărțit tot ce au cu cei 3000 de aficani ce mor de fame în fiecare oră… Io zic că recitiți încă oată chestia aia cu organul dintre urechi :) Poate chiar vă pică fisa până la urmă

          – Întrebarea era alta: Ați văzut dumenavoastră vreun savant african?! Dacă da aveți vreun exemplu de savant afrian racolat de capitaliștii cei răi?! Că doar pretindeați că Occidentul ar „racola inteligența africană„ și de aia rămân ei în urmă.

          – Ce înseamnă „echitate” în mintea dumenavoastră: Eu produc, dumneavoastră stați cu ochii la soare și umă aia împărțim pe din două?! Cool:)

          De atlfel și pe dumneavoastrp vă doare la bască de aficani. Gargarisiți doar ca să fiți trendy. Abonamentul de internet, telefonul mobil, hainele la modă, mesele la restaurant și multe altele ce nu sunt strict necesare existenței ar putea salva de la moartea prin înfometare măcar câțiva din miile de africani ce vor muri de foame în următoarea oră. Le veți da ceva?! Nu le ve dați NIMIC. Veți continua să folosiți acei bani pentru a debita nonsensuri despre „umanism” online.

      • Foarte ampla explicatia Dvs. Multumesc.

        Poate ca unii se obisnuiesc sa primeasca doar, sa se victimizeze si atunci nu mai progreseaza.
        Secretul cred ca este ca din ceea ce ai sa folosesti, sa creezi si sa mergi inainte spre mai bine.

        Nimanui nu i se cuvine nimic.
        Pentru orice este nevoie de sudoare< Pentru a merge in doua picioare omul a cazut de multe ori

      • O mică corectură
        Marele conducător al poporului liber din Ghana, Kwane Nkrumah a murit la București, dar nu de cancer, ci de luess generalizat!

  2. Cu tot respectul ce care il am pentru d-voastra dle Funeriu , solutia mi se pare cam naiva.
    Extrapolati-o la nivelul Romaniei. Duceti-va in satele Moldovei , ale Baraganului , etc. , scoateti-i din circiuma pe cei adinati acolo la 8 dimineata si spuneti-le : intelegeti-ma si votati-ma pe mine , dr. Funeriu cu doctorat la Strasbourg , nu ii votati pe Iordache cu asa zis doctorat la Balti (sau cam asa ceva) sau pe absolventii Academiei de Informatii sau de Spiru Haret!
    Credeti ca veti avea succes?
    Asa cum ati inceput articolul , discernamintul este dat de educatie. Iar proportia de oameni educati este prea mica pentru dreptul de vot universal!

  3. Nu stiu daca anume rasismul a fost problema. Eu as spune ca o fi si rasismul, dar cazua principala sunt abuzurile si mai ales atitudinea statului in pandemie. Au luat masuri proaste, incoerente, si-au aratat incompetenta. In acelasi timp au facut inutil uz de forta si cel mai important au intimidat, s-au purtat urat cu proprii cetateni. E clar la toata lumea ca nu grija de cetatean sau de batrani a fost in capul lor. Am vazut in timpul pandemiei ca politia si-a facut de cap, sunt oameni si ei. In Belgia de exemplu au fost si aici accidente gen omorat un adolescent pe scooter fiindca nu a oprit la dorinta lor. Am vazut cum fugareau lumea in parc, si efectiv isi bateau joc de oameni prin atitudine si vorbe, ei distrandu-se pe seama cetatenilor. Ii inteleg sunt tineri, au facut ce le-au facut pana acum parintii si sistemul de invatamant, politisti mai in varsta nu am vazut. Uite ca vine nota de plata. Dar nici politicul nu e prost, el face ce stie cel mai bine, joaca iar cartea rasismului, nationalismului, imparte si conduce. Cand intreprinderile in faliment incep sa concedieze oameni cu miile trebuie sa indrepti undeva furia. Aceste intreprinderi nu prea se uita la culoare. Acum cand ar trebui sa ei masuri sa negociezi cu businessul sa propui solutii (complicate) te faci ca esti ocupat sa stingi incendii.

  4. Oare despre discernamint este vorba sau despre o cultura a vinovatiei ce -vezi doamne- ne ameninta sau ne caracterizeaza pe toti ?. Oare religia acopera astazi , prin mesajul ei , intreg spectrul societatii romanesti sau universal , spectru ce capata noi forme de intelegere digitala ? Oare intreaga sociatate romaneasca se caieste pentru faptele facute si daca da, pentru care fapte ,cele bune sau cele rele .Oare societatatile oamenilor albi au abolit sclavia sau doar si-au corectat imensa greseala de a se folosi de sclavii , de robi (asa cum a fost la noi robia romilor ) sute si sute de ani .Oare apartheidul si actiunea de abolire nu era decit o alta corectie ce a survenit , in momentul – Mandela – ,in Africa de Sud ? .Oare declaratia drepturilor omului este exclusiv apanajul -omului alb- sau doar rezultatul presiunilor uriase a omenirii (ca un intreg ) si a unei noi inteleri (si a omului alb ) raportata la notiunea de OM? . Oare NOI (care sunt acesti noi )noi oamenii planetei , cred ca zice textul -fara indoiala – , fara diferenta de religie de culoare , de apartenenta politica , de sex , de indiferent ce alta forma discriminatorie , ca nuanta ,se doreste a face diferenta (vezi si clipul cu oamenii gay din Rusia ). Vedem cu totii , cum un incident banal (o arestare oarecare a unui cetatean ce avea asupra lui bacnote de dolari false ,daca este sa ne luam dupa cele spuse in media ) in care un OM (indiferent cit de bun sau de rau este el vazut de catre unii sau altii ) a strigat , mereu si mereu , sugrumat fiind de nefericitul picior al unui politist , NU POT RESPIRA- si de aici totul s-a schimbat . Statuile (simboluri ale unei lumi de mult apuse )ce pina mai ieri reprezentau parti din istoria unor natiuni , dar care in perceptia colectiva sunt asimilate cu robia, cu sclavia cu orisicare alta forma de represiune sunt distruse . Dorinta tuturor cetatenilor planetei de a fi respectati , nemarginalizati din motive diverse, ce tin de nasterea lor , dorinta de trai intr-o lume fara conflicte ,intr-o lume ce poate oferi bunastare tuturor , produce mutatii uriase in intelegerea noastra . Acei politicieni ce inteleg asta si vor milita pentru o astfel de lume sunt cistigatorii de miine ai acceptului universal .

  5. Istoria de pina la nasterea”MEA” trebuie stearsa, rasa de pe fata pamintului si din memoria oamenilor. Carti, filme, statui, monumente – la gunoi :P
    Vandalizam statuia lui Churchill, si ridicam statui lui Marx (cu girul unui fost mare mahar al UE).
    Ideologia marxista este o idee exceptionala, dar a fost prost aplicata; sa revenim la ea.
    Hai la lupta cea mare, cretin cu prost sa ne unim!

    • Si eu zic la fel, statuile nu ar trebui daramate. Istoria poate fi manipulata astfel.“‘Who controls the past,’ ran the Party slogan, ‘controls the future: who controls the present controls the past.’” (1984)
      Asa a zis un evreu: De ce sa daramam Auschwitz? Sa ramana ca un monument care sa ne aduca aminte de raul produs.

  6. Mă îndoiesc că printre „dragii” domnului Funeriu m-aș afla și eu, pentru că, spre deosebire de domnia-sa care are mai multe certitudini decât îndoieli, eu sunt tentat să mă gândesc mereu la alternative, iar în opinia dânsului, „alternativa e nasoală rău de tot”. Probabil, prin exprimarea colocvială domnul [fost] ministru al învățământului, a dorit să fie ghiduș și apropiat cititorului. Mă rog, chestiune de stil și gust…

    …Iar alternativa pe care o tot invoc eu la radicalismul antireligios este toleranța. Pentru că, așa cum bine observă dl Funeriu, fundamentalismul religios are efecte sociale „nasoale rău de tot”, dar fix la fel sunt efectele fundamentalismului ateu (adică, tot religios). Prin urmare, fiți de acord să acceptăm alternativele, să ne obișnuim cu alteritatea.

    …Pentru că nici un fel de extremism, etnic, religios, de natură sexuală șamd., nici măcar de felul acesta, nu fac bine societății… adică, „sunt nasoale rău de tot”, domnule Funeriu : https://www.youtube.com/watch?v=OK_WP8G7xA4

  7. Mare dezamagire!
    Aveam un asa de mare respect pentru Dvs, domnule Funeriu! Inca mai am, caci nu va consideram perfect, dar ma doare sa va vad ignorant intr-o chestiune asa de grava.

    Pe scurt, unde gresiti e acolo unde folositi sintagma „societățile noastre, majoritar albe și creștine”. Cateva din acele afirmatii sunt corecte dar numai daca excludeti din aceste societati albe si crestine Statele Unite, ceea ce nu ar trebui, caci sunt majoritar albe si crestine. Da, UE, acum, e un campion al drepturilor omului, al luptei contra foametei si inechitatii, al tolerantei si incluziunii. Dar daca nu vorbiti de Europa strict, facei afirmatii factual gresite.
    Trebuie de asemenea precizat ca numai vorbind de Europa de azi aveti dreptate. Caci Europa de ieri a fost groaznica, a fost Europa extremistilor religiosi care au eradicat populatiile indigene de pe continente intregi (vezi genocidul indigenilor din ambele Americi: https://en.wikipedia.org/wiki/Genocide_of_indigenous_peoples), a traficantilor de sclavi (https://en.wikipedia.org/wiki/Atlantic_slave_trade), a colonialismului, a fascismului, rasismului ridicat la politica de stat (vezi Holocaust), a razboaielor mondiale devastatoare.
    Dar europenii, ca societate, au invatat. Pana si Africa de Sud a invatat, mai recent.

    Alte societati majoritar albe și creștine nu au invatat insa.

    In Statele Unite nu numai ca abolirea sclaviei s-a facut la generatii dupa Europa (uite aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_abolition_of_slavery_and_serfdom) dar a fost graduala si a existat rasism legal si apartheid inca cel putin un secol dupa. Joe Biden, cal mai prezentabil dintre candidatii la presedintie a fost criticat pentru pozitia din tineretea sa vis-a-vis de masurile (busing, vezi dezbaterea unde a fost umilit de Kamala Harris) de reducere a apartheid-ului american. Nu mai vorbim de Trump. Americanii nu au aderat nici pe vremea lui Obama la Declaratia Drepturilor Omului. Nu respecta nici legile razboiului (tortura, asasinate – droning, privare de libertate – Guantanamo Bay etc.). Nu respecta nici propriile legi (care sunt si internationale) despre azil politic, vezi incarcerearea masiva a refugiatilor din America Latina si despartirea copiilor de parinti practicate ca politica de stat.
    Iar sub guvernul actual SUA sunt in actor care actioneaza in directa contradictie cu ce afirmati Dvs despre societati majoritar albe si crestine si o fac exact pentru ca se cred superiori din cauza culorii si religiei (white supremacy).

    Sunteti un white supremacist, domnule Funeriu? Daca nu, ajustati-va acele portiuni din articol, care altfel este un apel pozitiv la bine.

    Caci Europa nu e un exemplu pozitiv astazi pentru ca e majoritar alba si crestina ci pentru ca in urma unor experiente traumatizante s-a maturizat ca societate, in fine. De fapt, acolo unde insasi Europa treneaza o face din cauza culorii si a religiei (vezi comportamentul BOR si respingerea imigrantilor vietnamezi de la noi, respingerea refugiatilor sirieni in diverse tari europene, Brexit-ul bazat pe xenofobie etc).
    Nu poti sa indemni la toleranta si egalitate si in acelasi timp sa te mandresti ca esti alb si crestin.

    Iar acest argument „niciunul dintre cei care strigă că ar fi asupriți nu are elanul salvator să se mute într-o țară în care cei asemenea lui sunt majoritari” este descalificant. Este argumentul celor care desconsidera violul si hartuirea sexuala spunand ca victima ar fi putut sa se mute, sa-si dea demisia etc.
    Idea ca minoritatile ar trebui sa se mute ca sa fie majoritare altundeva nu e decat un argument pentru apartheid.

    • Nu intelegeti sau va faceti ca nu intelegeti. Nu e vorba de faptul ca europenii albi au fost ingeri sau ca nu au savarsit niciodata lucruri abominabile, la fel ca toti ceilalti dealtfel, pentru ca toate rasele si civilizatiile au procedat la fel atunci cand au avut puterea si ocazia. Ii judecati aspru pe europeni prin raportare la un comportament ideal care nu a existat niciodata.
      E vorba de faptul ca europenii sunt singurii care s-au simtit culpabili si si-au pus cenusa in cap pentru ce au facut si de faptul ca macar au incercat sa indrepte lucrurile, ceea ce a contat enorm. Europenii au avut sclavi si au facut comert cu sclavi la fel ca majoritatea societatilor umane. Dar sunt singurii care si-au pus problema imoralitatii sclaviei si comertului cu sclavi si au luptat cu suficienta consecventa pentru desfiintarea acestora din proprie initiativa, de multe ori impotriva propriilor interese imediate. Franta, Anglia si alte tari din vest au desfiintat sclavia de pe teritoriul lor inca din evul mediu si din acel moment orice sclav care punea piciorul acolo isi castiga automat libertatea. Asa si-a castigat libertatea generalul Dumas, tatal scriitorului. Daca azi sclavia e interzisa in lume e exclusiv meritul europenilor, care au socotit ca e datoria lor sa isi impuna principiile morale si celorlalti, inclusiv prin forta. Toti ceilalti, inclusiv africanii, au renuntat la sclavi si la acest comert numai constransi de europeni sau sub influenta ideilor acestora. Nu europenii au inventat comertul cu sclavi negri, nu europenii i-au inrobit pe negri. Conationalii negrilor insisi au meritul asta. Sclavia si comertul cu sclavi era o plaga generalizata a societatii africane, cu mult timp inainte ca europenii sa ajunga sa calce pe acolo. Sclavii reptezentau intre 30% si 90% din populatia acestor societati africane. Majoritatea statelelor indigene precoloniale s-au constituit in scopul vanarii sclavilor si comercializarii lor. Era principala marfa a societatii africane, de multe ori singura pe care o ofereau. Daca statele africane si negustorii de sclavi negri nu ar fi oferit europenilor sclavi la preturi de nimic direct in factoriile lor de pe tarmul Atlanticului, acestia nu ar fi avut nici macar posibilitatea sa ii obtina. Interiorul continentului era un teritoriu interzis pentru ei, in special din cauza bolilor tropicale, in fata carora nu aveau imunitate. Abia in sec. XIX medicina moderna le-a deschis poarta interiorului Africii. Colonialistii europeni din acel secol erau insa eliberatori de negri, desfiintarea sclaviei fiind unul din obiectivele lor obisnuite. Da, americanii si-au eliberat sclavii mai tarziu decăt alte tari europene, dar au facut-o din proprie initiativa.
      Si chiar au dus un razboi pentru acest obiectiv, riscand integritatea tarii, varsandu-si sangele lor si pe cel al propriilor copii pentru un tel altruist. Asta in conditiile in care prejudecatile rasiale nu erau neparat straine printre abolitionisti. De unde proiectele de a coloniza sclavii eliberati in Africa, care au dus la fondarea Liberiei. Caci compasiunea fata de soarta sclavilor negri nu implica neaparat contestarea white supremacy, asa cum compasiunea pentru animale nu inseamna neaparat contestarea superioritatii umane fata de restul animalelor.
      Asa se face ca un white supremacist si colonialist precum Cecil Rhodes a putut fi un eliberator de sclavi negri, ba chiar nu a vazut nimic nenalocul lui in dreptul acestora de a vota, in conditiile votului censitar, binenteles. De fapt, e foarte probabil ca negrii care se revolta azi plini de ura impotriva statuilor unor colonialisti albi, sa se bucure azi de libertate si drepturi ca urmare a activismului unor astfel de white supremacists exaltati de viziunea lor asupra misiunii omului alb.

    • Are de lucru Daniel Funeriu! Si asta e doar pe internet. Imi imaginez ce e in afara internetului. Daca asa e si in Rusia sau China se poate explica de ce Xi si Putin vor sta la carma mai mult decat Ceausescu!

  8. Genocidul Armean/Armenesc dar nu Armenian.

    Majoritar crestine in unele tari din Europa de Est si alte locuri parasite de Dumnezeu. In unele locuri ceva mai civilizate nereligiosii sint in majoritate (vezi tabel mai jos).

    https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_irreligion

    Altfel de acord cu restul, in masura in care nu se apeleaza la crestinism. Cred ca umanism ar suna mai bine dar eu nu umblu dupa voturi intr-o tara care se declara in proportie covarsitoare (peste 90%) crestina.

    • @corector _ „Genocidul Armean/Armenesc dar nu Armenian.”

      Nu este un motiv de supărare, întrucât am convingerea că cititorii au înțeles fără dificultate (la fel ca și dumneavoastră, de altfel) la ce s-a referit dl D Funeriu.
      Domnia-sa s-a gândit la „le génocide arménien” pentru că dl Funeriu trăiește în Franța. Acesta este probabil unul dintre principalele motive pentru care este astăzi „puțin mai străin” de realitățile românești asupra cărora își exprimă uneori opiniile, precum și ușoara aroganță față de cei rămași în țară.

      • @Constantin

        Nu m-am suparat pe formularea dlui Funeriu. Daca vrea sa fie ales in Romania direct si nu pe lista de partid ar trebui sa-si adapteze discursul si sa vorbeasca o limba neaosa. Despre partea mea poate sa scrie direct in franceza, pas de problème. Nu stiu unde mai traieste distinsul autor dar stim pe unii plecati cu mult inaintea dinsului si care nu „uitat vorbit romanestea” (imaginati-va un accent american la ultimele cuvinte):)

        Despre faptul ca fiind crestini sintem mai buni decit necrestinii eu personal sint tare in dubiu. Tarile nu se conduc dupa principii crestine dar daca cineva crede altceva e liber sa creada. Lumea e mult mai complicata decit cred cei cu BLM sau de cum reiese din postarea dlui Funeriu.

        • Asta spune si D Funeriu în articol si anume ca lumea e complicata si ca e nevoie de o grila simpla de întelegere a fenomenelor. Dar atentia ti-a fost complet distrasa de cuvantul armenian.

          • @Dan Bruma

            Nu, atentia mi-a fost distrasa de repetarea cuvintului „crestin” si lingusirea boborului roman in proportie de 90% declarat crestin. Si Holocaustul a fost un rezultat al gindirii unei majoritati albe si crestine. Asta nu se mai pune?

  9. Si de o parte si de alta, de-a lungul istoriei oamenii din diferite rase si etnii au facut greseli si s-au ucis unii pe altii pentru resurse, terenuri mai bune si afaceri, averi. Problema este a conducatorilor tarilor respective si a conducatorilor grupurilor rasiale si etnice care au practicat reconcilierea si dreptatea, sprijin material si social. Albii i -au pus pe amerindieni din Am.de Nord in rezervatii, au decimat populatii amerindiene din Am.de Sud si exemplele abunda in istorie. Dar problema recenta de rasism este data de cresterea inegalitatilor sociale si economice, diluarea educatiei si formarii profesionale, forme culturale desuete, cresterea delicventei sub cele mai variate forme, goana exacerbata dupa profit. Situatia de acum asociata cu pandemia arata ca insasi esenta si structura, functionalitatea capitalismului ar trebui reformata. Ceea ca a fost bun pentru secolul XX nu pare a mai fii bun pentru acest secol.

    • Yep.

      Capitalismul bietul de el chiar trebuie reformat. Uite ce bine l-au reformat în Vemezuela par egzamplu. Chiar mă întreb de ce nu încercați să vă găsiți fericirea pe acolo? Sau în China capitalisto-socialistă unde ați avea ocazia să lucrați 60-70 de ore cu piciorul sau trunchiul legat de bancul de lucru cu un soi de zgardă electronică ingenioasă? Umanismul merge acolo atât de departe încât există plase între scări și tot soiul de zăbrele la geam pentru ca turditorii disperați să nu se poată sinucide.

      • Si pt cine isi rup oasele ? nu tot pt noi ? sa putem cumpara bunuri tot mai ieftine ? ar trebui vorbit o data deschis despre ipocrizia occidentala.

        • Hahahahaha! Ipocrizia occidentala! Asta e super buna! Dar partidul comunist chinez ce face? Nu vede ca poporul chinez este „exploatat” de catre „ipocrizia” occidentala?

      • Nu sustin negarea capitalismului cum credeti dv. Dar ar trebui regandite anumite aspecte economice si sociale. Asa ca asemenea afirmatii sa le tineti pt.dv. Puneti mana si cititi istoria capitalismului care a evoluat odata cu progresul stiintei si tehnicii dar si a societatii in general. In Venezuela nu aveti decat sa va duceti dv., consilier pe probleme de capitalism.

        • Inca o data, regandite cum aceste aspecte ? E normal sa fiti trimis in Venezuela daca nu veniti cu solutii! Asa puteti macar sa aveti o experienta care ar putea sa va ofere solutia!

          • In ecuatie intra planeta cu tot ceea ce ne ofera, omul cu tot ceea ce poate sa realizeze, economia cu toate formele de manifestare care ne da calitatea vietii, politica ce exprima existenta tarilor si instrumentele guvernarii. Intre aceste elemente s-au produs rupturi cu impact major asupra omului. Si trebuie regasit un echilibru structural si functional pentru ca si relatiile interumane sa fie cele care trebuie.

    • Iată un exemplu elocvent pentru modul in care propaganda poate afecta oameni inteligenți și culți. Domnul Aristotel, înfierbântat probabil de ceva documentare rasiste de duzină (ce mustesc evident de o formă de rasism antialb), a început a cuvânta in numele albilor pe care îi înfierează dezinvolt -de parcă domnia lui nu ar fi tot alb- și se lasă astfel contaminat de bună voie și cu voioșie de morbul rasist al urii de sine. Vorbește aiurea și acuzator despre albi ca să-și întărească falsa căință sădită de cei câțiva artizani iutubari.

      Ne explică savant cum:
      „Albii i-au pus pe amerindieni din Am.de Nord in rezervatii […]”
      Cum adică „albii”? Articulat. De ce nu „niște albi”? Cum poate un om educat să generalizeze in halul ăsta și să prezume o motivație rasială (deopotrivă cu o vastă conspirație in care a fost implicată TOATĂ populația albă din Americi) pentru izgonirea unor indieni primitivi de pe pământurile pe care hălăiduiau fără a le stăpâni (căci nu aveau nici măcar noțiunea de proprietate)? Ș-apoi…de când rezervațiile oferite de federația americană ar fi ceva rău? Chiar ștergem realitatea traiului prosper pe care indienii l-au obținut in aceste spații? Îi ține cineva cu forța acolo? Sunt rezervațiile un soi de lagăre concentraționare? Nu? Apăi atunci ce rost are să vă mințiți și amărâți singur de dragul unor indieni sătui ce beneficiază de reduceri masive de taxe?

      Poate nu se înțelege incă incotro bat cuvintele mele. Haideți să înlocuim „albi” cu „evrei”, iar pe „indieni” cu „femei”. Ce iese? Păi evreii le-au vârât in rezervații pe femei transformându-le in sclavele lor. Cum așa?! Păi iaca așa reiese din Biblie -o colecție de basme populare cu autor colectiv- o (primă) producție de masă a neamului evreiesc: că femeile sunt destinate să servească înmulțirii neamului evreiesc, că e musai să stea cuminți in căminul lor (=rezervație) și să fie roabele evreilor (prin căsătorie). :) De unde rezultă -pe logica antirasistă a junilor înflăcărați- că toți evreii sunt suprematiști rasial, sclavagiști, misogini radicali și că orice femeie ce refuză să se cătorească ar putea fi antisemită (incă e discutabil dacă însăși instituția căsătoriei e rasistă sau nu, in definitiv e tot o crație a albilor) :)

    • Si cum ar trebui reformata ‘functionalitatea” capitalismului? Se pare ca cei care vor sa-l „reformeze” au în idee sa-l demoleze mai întai fara sa aiba vreo idee cat de cat clara cu ce sa-l înlocuiasca.

  10. De cand lumea si pamantul liderii au dat „tonul la muzica” mulimea proasta/incuiata/inapoiata/descuiata , i-a urmat. Totul s-a dat peste de cand liderilor le este frica si de propria umbra, frica sa nu greseasca, intre noi fie spus gresesc pe rupte.
    Frica nu este un tovaras bun de drum, o stie fiecare din propriile experiente.
    Lumea liderilor e impartita respectiv este polarizata , polarizare dusa la extrem de cei care nu mai accepta nici un lider ei avend impresia ca se poate trai in haosul produs, mai bine dupa reguli numai de ei stiute.
    Suntem in pragul unuei „revulutii culturale” similare celei chineze din anii 60, exista destule paralele si ar trebui tras un semnal de alarma, aruncarea statulilor, interzicerea unor filme, folosirea unor cuvinte etc.etc. fiind expresia neintelegerii instoriei si a asumarii acesteiea.
    Ce pretentii poti avea de la generatii crescute cu Wikipedia, telefonul mobil, a retelelor de socializare si a Feke News- urilor ? liderii actuali nefiind departe de aceleasi fenomene.

    • Super de acord. Point extra: si cine i-a crescut pe astia, generatia Pepsi sau whatever, doar cu FB si altele? Euh.. parintii, prea preocupati de job, something, stuff, etc. Asta e. Sunt primul care nu dau cu piatra, si imi recunosc limitarea, aia cata e. So, hai sa nu mai ‘blame’ ceva difuz; educatia, aia cata e, incepe si se termina de acasa. Restul e finger-pointing.

  11. Un text de bun simț care încearcă să tempereze elanul „antirasiștilor” băștinași (din fericire, nu prea mulți și nici prea organizați). Din păcate, autorul, in spiritul său tolerant și democrat, comite o mare eroare afirmând că:

    „e limpede că toți cei normali la cap nu suportăm rasismul”

    când, in realitate, marea majoritate a oamenilor sunt rasiști și xenofobi. Inclusiv mulți dintre cei sănătoși mental.

    In loc să respingem rasismul, ne acomodăm cu el, iar cei mai mulți reușesc să-l țină sub control. In plus, cei educați disting intre rasismul instituțional (care constituie definiția tradițională a rasismului) și cel personal. Eroarea domnului Funeriu apare și pentru că nu a dorit să distingă intre diferitele manifestări și forme de rasism.

    Cei mai mulți dintre „antirasiștii” de sezon -iar acest termen nu poate fi folosit decât intre ghilimele când e vorba de afecte, iară nu de structuri/politici statale- sunt rasiști ce au scăpat de sub control propriile instincte. De aici și coagularea gregară și violențele ulterioare. O gloată de rasiști extremiști, de barbari ațâțați de ură rasială urlă, ocupă și distrug spațiul public sub pretextul antirasismului doar pentru că rasiștii moderați din instituții și-au abandonat misiunea încredințată de cetățeni, fiind incărcați de o culpă colectivă artificială, de sorginte ideologică. In gloată vedem cum se agreghează rasismul indiferent de culoarea decrebratului care zbiară „jos rasismul!”. Pe străzi își dau mâna in frenezia vandalizării atât rasiști negri ce urăsc tot ce este alb, cât și rasiști albi ce își urăsc propria rasă. Evreii cunosc mai bine fenomenul urii de sine, au chiar și un nume pentru acei semeni antisemiți. Acum îl descoperim și noi, mai ales că sentimentul ignobil este ambalat de discursul revanșard cu fundament ideologic.

    Aici nu este vorba de a ne arăta superiori in raport cu alte rase (gen „creștinul alb” a făcut și a dres, pe când negrul hindu/musulman/whatever nu a fost in stare), ci de a sublinia că solidaritatea de rasă și ura de rasă și orice sentimente rasiale nu sunt nicidecum atributul unei rase/culturi/civilizații, căci, dacă e să citim cu atenție istoria descoperim că TOATE rasele au comuis crime oribile motivate rasial. Este o puerilă iluzie să crezi că un negru obișnuit este cumva ferit de rasism, că el nu poate urî un alb sau un galben, că nu poate avea/dezvolta complexe față de celelalte rase, că nu o să-i treacă niciodată prin cap să-și răzbune străbunii pe care, iată, îi descoperă acum intr-o nouă și nu prea suavă versiune. Orice alb care cântă in strună unui negru furios, ba mai mult, îi pune arma in mână in plină răzmeriță, nu e altceva decât un rasist scelerat care visează la distrugerea rasei albe.

  12. Domnule Funeriu,
    Va felicit pentru demersul „jurnalistic” si pentru ideile continute in articol. Personal, v-am asimilat si inca o fac cu reformatorul „Educatiei” romanesti. Reformele incepute in mandatul Dvs., daca ar fi fost continuate, ar fi inceput sa isi arate roadele in prezent, la 10 ani dupa ce ar fi fost puse in practica. N-a fost sa fie asa. „Sistemul” comunisto-securist ( condus atunci, CA SI ACUM, de aceeasi oameni de pe vremea lui Ceusescu ) a preluat stafeta ( era sa spun „stacheta”…) si a oprit in loc orice reforma. Rezultatele se vad si le vom vedea si peste urmatorii 10 ani…Stiu ca e greu, daca nu imposibil sa lupti cu „hydra” universitara, dar daca nu dumneavoastra, atunci cine sa o faca ? Daca nu cei care au discernamant, atunci cine ?
    Va doresc sanatate si putere pentru a duce lupta mai departe !

    PS Poate ne veti explica in alt articol cum de e posibil ca intr-un stat membru al UE, o institutie de invatamant superior sa fie condusa de indivizi afiliati politic ( rectorii UPB au fost si sunt IN ACELASI TIMP, parlamentari !…). Cum e posibil asa ceva si nimeni si nimic nu a impiedicat aceasta ANOMALIE ?!. Pentru ca, daca cel de la varf este si politician, e usor de intuit cat de apolitici sunt cei pe care ii conduce ( decani, prodecani, cadre didactice etc …)

  13. Stimabile, societățile albe nu au făcut decît să corecteze niște orori pe care tot ele le-au introdus în societate, așa educate și civilizate cum erau. Să te lauzi cu asta e ca și cum un psihopat care a ținut ostatică și a torturat o persoană se laudă că, într-un final, a eliberat-o și ar trebui premiat pentru asta.

    • In istoria civilizatiilor umane de regula nu exista decat doua variante de psihopati, cei care isi elibreaza in final victimele si cei care prefera sa le tortureze pana mor, fara sa le elibereze vreodata. Cand nu ai decat aceste doua posibilitati, prima nu mai pare atat de odioasa mai ales daca dupa ce isi elibereaza victima psihopatul nostru prinde gustul actelor altruiste si nu se multumeste cu atat, ci porneste sa salveze si victimele celuilalt psihopat. Mai ramane de precizat faptul ca nici victimele psihopatilor nostri nu sunt nici ele altceva decat tot niste psihopati, dar fara noroc, ajunsi la ananghie din intamplare si atunci avem un tablou complet.

  14. Sunt trei feluri de oameni: simpli, mediocri si intelepti.
    Oamenii simpli cred in Dumnezeu ca asa e de cand lumea si asa se cuvine.
    Uneori unii oameni simpli dau de niste oameni mediocri care in loc de Facatorul cerului si al pamantului, in loc de Parintele luminilor, in loc de Domn si stapan al vietii lor vorbesc de un barbos ascuns in nori, de un prieten imaginar, de un ceainic pe orbita sau de un monstru zburator din paste fainoase. Sub imperiul noutatii revelatiei, al uitatului in sus spre acei mediocri, astfel de oameni simpli ajung si ei mediocri, crezandu-se intelepti. Unii mediocri se cred intelepti ridiculizand oamenii simpli, altii se cred intelepti si marinimosi si filantropi privindu-i cu condescendenta.
    Oamenii mediocri au impresia despre religie ca e stiinta sau etica primitiva, si isi scuza stramosii cu autosuficienta intelegatoare ca atata au fost in stare, dar acum nu mai prea au rabdare cu religia de astazi, care se incapataneaza sa nu evolueze dupa dictatele stiintei. Oamenii simpli, in simplitatea lor, insa, stiu ca religia este despre alta lume.
    Oamenii intelepti realizeaza ca oamenii simpli, prin credinta, stiu mai mult despre om, despre univers si despre relatia omului cu universul decat oamenii mediocri care se cred intelepti.
    A crede ca religia e doar o incercare esuata a omului primitiv de a face stiinta moderna e intr-un fel ca a crede despre opera lui Kenneth Grahame, The Wind in the Willows, ca e doar o carte pentru copii. E o carte pentru copii la suprafata, dar inteleptii gasesc in ea cea mai profunda descriere a religiei.
    Capitolul The Piper at the Gates of Dawn e monumental. Punctul culminant mai jos, plus link catre versiunea completa.

    Perhaps he would never have dared to raise his eyes, but that, though the piping was now hushed, the call and the summons seemed still dominant and imperious. He might not refuse, were Death himself waiting to strike him instantly, once he had looked with mortal eye on things rightly kept hidden. Trembling he obeyed, and raised his humble head; and then, in that utter clearness of the imminent dawn, while Nature, flushed with fulness of incredible colour, seemed to hold her breath for the event, he looked in the very eyes of the Friend and Helper; saw the backward sweep of the curved horns, gleaming in the growing daylight; saw the stern, hooked nose between the kindly eyes that were looking down on them humorously, while the bearded mouth broke into a half-smile at the corners; saw the rippling muscles on the arm that lay across the broad chest, the long supple hand still holding the pan-pipes only just fallen away from the parted lips; saw the splendid curves of the shaggy limbs disposed in majestic ease on the sward; saw, last of all, nestling between his very hooves, sleeping soundly in entire peace and contentment, the little, round, podgy, childish form of the baby otter. All this he saw, for one moment breathless and intense, vivid on the morning sky; and still, as he looked, he lived; and still, as he lived, he wondered.
    „Rat!” he found breath to whisper, shaking. „Are you afraid?”
    „Afraid?” murmured the Rat, his eyes shining with unutterable love. „Afraid! Of Him? O, never, never! And yet—and yet—O, Mole, I am afraid!”
    Then the two animals, crouching to the earth, bowed their heads and did worship.
    Sudden and magnificent, the sun’s broad golden disc showed itself over the horizon facing them; and the first rays, shooting across the level water-meadows, took the animals full in the eyes and dazzled them. When they were able to look once more, the Vision had vanished, and the air was full of the carol of birds that hailed the dawn.
    As they stared blankly, in dumb misery deepening as they slowly realised all they had seen and all they had lost, a capricious little breeze, dancing up from the surface of the water, tossed the aspens, shook the dewy roses, and blew lightly and caressingly in their faces; and with its soft touch came instant oblivion. For this is the last best gift that the kindly demi-god is careful to bestow on those to whom he has revealed himself in their helping: the gift of forgetfulness. Lest the awful remembrance should remain and grow, and overshadow mirth and pleasure, and the great haunting memory should spoil all the after-lives of little animals helped out of difficulties, in order that they should be happy and light-hearted as before.

    http://www.gutenberg.org/files/27805/27805-h/27805-h.htm#VII

    • @AT

      Asistam cu uimire si prosternare la nasterea unei noi filozofii: „Filozofia dupa AT”. La baza ei sta profunda revelatie despre natura umana a „inteleptului” autoproclamat (se subintelege, vezi mai jos) AT, care decreteaza:

      „Sunt trei feluri de oameni: simpli, mediocri si intelepti. Oamenii simpli cred in Dumnezeu ca asa e de cand lumea si asa se cuvine. Oamenii intelepti realizeaza ca oamenii simpli, prin credinta, stiu mai mult despre om, despre univers si despre relatia omului cu universul decat oamenii mediocri care se cred intelepti.”

      Lasand ironia la o parte, nu putem sa ignoram faptul ca oameni educati, cum este si AT, fac astfel de afirmatii. Sa vedem cum de este posibil acest lucru.

      Articolul lui Daniel Funeriu incepe cu afirmatiile: „Viata este, esentialmente, despre discernamant … Oamenii mai educati, adica cei care au baze de date mai vaste, dar si motoare de cautare mai performante, au un discernamant mai dezvoltat … Cu cat educatia e mai slaba, cu atat deciziile luate se bazeaza pe INSTINCTE PRIMARE si nu pe analize complexe.”

      Aceste afirmatii sunt de bun simt, insa exista un caz in care nu corespund realitatii: cazul in care „educatia” include indoctrinarea religioasa. Argumentare:

      Unul dintre „INSTINCTELE PRIMARE” ale omului este „instinctul de conservare”, care asigura supravietuirea individului.

      «Autoconservarea este in esenta procesul unui organism care se impiedica sa fie ranit sau ucis si este considerat un instinct de baza in majoritatea organismelor. Majoritatea il numesc „instinct de supravietuire”.»
      «Durerea si frica sunt parti integrante ale acestui mecanism. … Frica face ca organismul sa caute siguranta si poate provoca o eliberare de adrenalina, care are ca efect o rezistenta crescuta si simturi sporite, precum auzul, mirosul si vederea.»

      https://en.wikipedia.org/wiki/Self-preservation

      Deci, instinctul de conservare duce la eliberarea de adrenalina, care este mecanismul prin care orgnismul isi sporeste sansele de a evita un pericol mortal. Totusi, acest mecanism nu ajuta deloc in cazul in care moartea are cauze naturale (nu violente). Oamenii sunt constienti de faptul ca moartea este inevitabila, si atunci, in fata unei disparitii totale si definitive, singurul mecanism care poate sa tempereze frica (declansata de instinctul de conservare) este autoamagirea transformata in credinta ferma („hardware”) prin indoctrinare religioasa de la varste fragede. Prin rastalmacirea sensului mortii conform dogmelor religioase, aceasta va fi internalizata in mentalul celui indoctrinat ca inceputul unei existente feerice, fara de sfarsit, si nu ca un pas in neant (ceea ce de fapt este). Acest mecanism reprezinta antidotul anxietatii declansate de instinctul de conservare confruntat cu spectrul mortii. Prin idoctrinare religioasa, deci prin „educatie”, unele „analize complexe” (de care vorbeste dl. Funeriu) reprezinta de fapt manifestarea inconstienta a unui tip de „instinct primar” dobandit, nu innascut (nu este un „instinct primar” veritabil, dar se manifesta similar cu acesta – vezi reactiile viscerale ale celor indoctrinati religios – escamotate uneori – atunci cand este pusa in discutie existenta lui Dumnezeu).

      Acest mecanism duce la convingeri de tipul celor pe care le citim in comentariul lui AT:

      „Oamenii mediocri au impresia despre religie ca e stiinta sau etica primitiva, si isi scuza stramosii cu autosuficienta intelegatoare ca atata au fost in stare, dar acum nu mai prea au rabdare cu religia de astazi, care se incapataneaza sa nu evolueze dupa dictatele stiintei. Oamenii simpli, in simplitatea lor, insa, stiu ca religia este despre alta lume. Oamenii intelepti realizeaza ca oamenii simpli, prin credinta, stiu mai mult despre om, despre univers si despre relatia omului cu universul decat oamenii mediocri care se cred intelepti.”

      ***

      P.S. Oamenii de stiinta („oamenii simplii”, in descrierea lui AT) NU cred in Dumnezeu:

      Un sondaj facut in anul 1998 printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (tara cu cele mai multe Premii Nobel pentru stiinta), publicat in revista „Nature”, arata ca marea lor majoritate nu crede in Dumnezeu. Ce este si mai important este evolutia credintei in Dumnezeu in randul oamenilor de stiinta, in secolul XX. Sondajul arata urmatoarea situatie:

      In anul 1914:

      – Necredinciosi – 52,7%
      – Agnostici – 20,9%
      – Credinciosi – 27,7%

      In anul 1933:

      – Necredinciosi – 68%
      – Agnostici – 17%
      – Credinciosi – 15%

      In anul 1998:

      – Necredinciosi – 72,2%
      – Agnostici – 20,8%
      – Credinciosi – 7%

      «Leuba a afirmat ca nivelul mai mare de necredinta a celor „mai mari” oameni de stiinta se datoreaza „cunostintelor, intelegerii si experientei lor superioare”. In mod similar, omul de stiinta Peter Atkins de la Universitatea Oxford a comentat studiul nostru din 1996: „Poti sa fii un om de stiinta si sa ai credinte religioase. Dar nu cred ca poti fi un adevarat om de stiinta, in sensul cel mai profund al cuvantului, pentru ca (n.m. stiinta si religia) sunt categorii de cunostinte din alte lumi (alien categories of knowledge).” Astfel de observatii ne-au determinat sa repetam a doua faza a studiului lui Leuba, pentru o comparatie actualizata a convingerilor religioase ale oamenilor de stiinta „mai mari” si „mai putin mari”.

      Din grupul nostru de oameni de stiinta „mai mari” au facut parte membrii ai Academiei Nationale de Stiinte (ANS). Studiul nostru a constatat respingerea aproape universala a transcendentului de catre oamenii de stiinta ai ANS din categoria stiintelor naturale. Neincrederea in Dumnezeu si nemurire a biologilor din ANS a fost de 65,2% si, respectiv, de 69,0%, iar printre cercetatorii fizicieni ai ANS a fost de 79,0% si 76,3%. Majoritatea celorlalti au fost agnostici in ambele probleme, cu putini credinciosi. Am gasit cel mai mare procentaj de credinta printre matematicienii ANS (14,3% in Dumnezeu, 15,0% in nemurire). Cercetatorii biologi au avut cea mai mica rata de credinta (5,5% in Dumnezeu, 7,1% in nemurire), cu fizicienii si astronomii avand procente putin mai mari (7,5% in Dumnezeu, 7,5% in nemurire).»

      https://www.nature.com/articles/28478

      https://www.nature.com/articles/28478/tables/1

      ***

      P.P.S. Nu as fi scris acest comentariu daca cei indoctrinati religios (cum este si AT) nu ar polua constatnt comentariile cu propaganda dogmatica si atacuri la adresa „oamenilor mediocri”, adica acei oameni care nu cred in basme cu entitati supranaturale. In momentul in care exista reactii la comportamentul acesta agresiv, acesti indoctrinati religios ii acuza pe cei care indraznesc sa le raspunda de „ateism militant” (am patit-o de mai multe ori).

      Ateii reprezinta o minoritate in Romania (si in lume), asa ca in aceste zile acestia s-ar putea alatura protestelor declansate sub lozinca „Viata Negrilor Conteaza” („Black Lives Matter”) cu o noua lozinca: „Convingerile Ateilor Conteaza”. Bineinteles ca „oamenii mediocrii”, precum savantii atei, nu vor face acest lucru. Asta nu ii va impiedica, insa, pe cei indoctrinati religios, sa ii acuze (in masa) de „ateism militant” pe toti cei care le supun analizei critice sistemul dogmatic – deci si ideea existentei lui Dumnezeu (CU ARGUMENTE LOGICE, nu cu dogme).

      Cei indoctrinati religios manipuleaza „oamenii simpli” cu ideea ca si ateismul este tot o religie bazata pe dogme. FALS! Ateii NU demonstreaza inexistenta lui Dumnezeu ci demonstreaza, argumentat, INCOERENTA SISTEMULUI DOGMATIC CRESTIN, si de aici REZULTA IN MOD LOGIC IMPOSIBILITATEA EXISTENTEI unui Dumnezeu CA SI CEL DESCRIS DE DOGMELE CRESTINE.

      Vezi o astfel de demonstratie logica aici:

      https://tinyurl.com/yd6y6ycp

      • Cata vreme ramai prizonierul fixatiei reductioniste a scientismului, nu poti patrunde misterele existentei.
        Mediul universitar este cel mai puternic ideologizat din cate exista. Profesorii, in bulele lor academice impenetrabile, au creat mediul cel mai dogmatic cu putinta, pentru ca sunt prizonierii prejudecatilor lor mai mult decat oricine fara sa isi dea seama. Cu cat esti mai inteligent, cu atat esti mai capabil sa-ti rationalizezt prejudecatile.

        https://www.youtube.com/watch?v=_1MBI5z0MMY

      • ERATA:

        • Oamenii de stiinta („oamenii mediocri”, in descrierea lui AT) in loc de Oamenii de stiinta („oamenii simplii”, in descrierea lui AT)

        • Bineinteles ca „oamenii mediocri” in loc de Bineinteles ca „oamenii mediocrii”

      • tovarasu cetatean, nu luati cuvintele lui AT drept o insulta personala, sau o chemare la arme a crediciosului impotriva necredinciosilor, chiar daca la sfarsitul articolului autorul (DF) cumva sugereaza o asemenea nefericita polarizare a societatii.
        Cel mai sigur indiciu al calitatilor individuale este rodul activitatii sale („Pomul dupa rod se cunoaste”) nu cuvintele mestesugite, oricat de inspiratoare (sau amagitoare) ar fi ele. Bineinteles sunt aici gradatii (comparati de ex Cotroceni cu un palat facut de Sile Camataru sau Becali etc)
        In fine, argumentul ca calitatea oamenilor de stiinta ar fi invers proportional cu credinta lor are ilustre contraargumente (Sir Isaac Newton, Gregor Mendel, etc) iar mai spre timpurile noastre mai celebrul A Einstein afirma un talc la care ar trebui sa va ganditi „There are things that can be counted but don’t count and things that cannot be counted but do count”

        • @cetatean (cu „avatar” – alt „cetatean”, nu eu)

          Comentariul tau reprezinta o manipulare. Argumentatie:

          I. Repet ce am spus in comentariul anterior: „nu as fi scris comentariul” in care ii raspundeam lui AT „daca cei indoctrinati religios (cum este si AT) nu ar polua constatnt comentariile cu propaganda dogmatica”.

          Deci, nu consider „cuvintele lui AT drept o insulta personala”. Comentariile lui reprezinta o incercare CONSTANTA de a submina rolul stiintei in progresul cunoasterii, cu consecinte (potential) grave asupra modului in care societatea se raporteaza la stiinta, deci si la educatia stiintifica din scoli. Confuzia, odata raspandita in societate („profesorii au creat mediul cel mai dogmatic cu putinta”), are repercusiuni grave asupra modului in care este conceputa programa scolara, ceea ce reprezinta calea sigura spre inapoiere socio-economica in secolul XXI.

          Studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania:

          Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca. Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii”.

          „Una peste alta, concluziile autorilor raportului nu sunt incurajatoare: Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa”.

          Dar, dincolo de aspectul fascinant, din punct de vedere antropologic, al modului in care romanii de azi vad si inteleg lumea, dintre multele informatii cuprinse in raport una pare cu deosebire tulburatoare si ne loveste drept intr-un punct nevralgic.

          Tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna.

          Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari , masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei.

          http://tinyurl.com/mhfsnoy

          II. In secolul XX a existat o crestere constanta a procentului ateilor si o scadere semnificativa a celor care cred in Dumnezeu (doar 7% in anul 1998) printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (tara cu cele mai multe Premii Nobel pentru stiinta):

          In anul 1914:

          – Necredinciosi – 52,7%
          – Agnostici – 20,9%
          – Credinciosi – 27,7%

          In anul 1933:

          – Necredinciosi – 68%
          – Agnostici – 17%
          – Credinciosi – 15%

          In anul 1998:

          – Necredinciosi – 72,2%
          – Agnostici – 20,8%
          – Credinciosi – 7%

          Exemplele punctuale date de tine reprezinta un tertip, care eludeaza o realitate: procentul savantilor atei creste ca urmare a progresului stiintei, de-a lungul timpului.

          Isaac Newton a trait intre anii 1642-1726. Sa ne amintim ca Galileo Galilei a murit „arestat la domiciliu” in anul 1642 – anul in care s-a nascut Newton – fiind acuzat de erezie de catre Biserica Catolica (Inchizitie), si asta cu toate ca Galileo Galilei nu era ateu! Deci, Isaac Newton s-a nascut intr-o perioada in care Biserica controla cu mana forte (cenzura) mostenirea culturala a europenilor, deci si educatia primita de copii (indoctrinarea generalizata a acestora), de la cele mai fragede varste.

          Nici Gregor Mendel (1822-1884) nu a trait in secolul XX, secol in care cunoasterea stiintifica a facut progrese de neimaginat pentru oamenii secolului XIX.

          Un aspect interesant din biografia lui Gregor Mendel: acesta „s-a zbatut financiar sa-si plateasca studiile” asa ca „a devenit un calugar in parte pentru ca i-a permis sa obtina o educatie fara sa fie nevoit sa plateasca pentru ea”.

          https://tinyurl.com/ycthnurm

          In ceea cel priveste pe Einstein, acesta nu credea in existenta lui Dumnezeu.

          Richard Dawkins (profesor la Oxford intre anii 1995 si 2008):

          „Apologetii religiosi nu pot sa fie total blamati pentru ca sustin ca Einstein este unul de-al lor. Einstein a folosit cuvantul Dumnezeu in mod metafofic si iresponsabil, insa ca sa fim corecti cu Einstein, el nu ar fi putut anticipa proportia interpretarilor necinstite ale citarilor lui, din ziua de azi. Asa ca este bine sa vedem o scrisoare scrisa cu putin timp inainte de moarte, care ar trebui sa ingroape definitiv mitul ca Einstein credea in Dumnezeu. Impreuna cu alte diferite surse, aceasta scrisoare confirma definitiv ca Einstein a fost, in sensul realistic al cuvantului, un ateu. Scrisoarea privata exprima viziunea, care nu a fost destinata uzului public, despre Dumnezeu, religie si tribalism a uneia dintre cele mai fecunde minti din timpurile moderne. Natura personala a scrisorii si momentul din viata in care a fost scrisa, intaresc implicatiile convingerii cu care Einstein a scris-o”.

          Scrisoara lui Einstein catre filosoful Eric Gutkind, 3 Ianuarie 1954 – pasaje cheie:

          „Cuvantul Dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti. Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia. Aceste interpretari subtile sunt foarte variate in functie de natura lor si nu au aproape nimic in comun cu textul originar (n.m. «colectie de legende» – Biblia). Pentru mine, religia Iudaica, ca si toate celelalte religii, este o incarnare a celor mai copilaresti superstitii. Poporul evreu, caruia cu bucurie ii apartin si cu a carui mentalitate am afinitati profunde, nu are din punctul meu de vedere calitati deosebite fata de alte popoare. Din experienta mea, el nu este mai bun decat alte grupuri umane, insa este protejat de cele mai rele cancere prin lipsa sa de putere. Astfel, eu nu pot sa vad nimic «ales» la el.”

          Letter to philosopher Eric Gutkind, January 3, 1954

          https://tinyurl.com/ybjy92nv

          https://www.livescience.com/23758-einstein-god-letter-auction.html

          ***

          In concluzie, si in anul 1998 mai exista credinciosi printre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA, insa acestia reprezinta doar 7%, spre deosebire de atei care reprezinta 72,2%. Deci, afirmatia ta: „argumentul ca calitatea oamenilor de stiinta ar fi invers proportional cu credinta lor are ilustre contraargumente” – reprezinta doar o manipulare. Exemplele punctuale date de tine reprezinta un tertip, care eludeaza o realitate: procentul savantilor atei creste ca urmare a progresului stiintei, de-a lungul timpului.

          Toti membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA sunt „de calitate”, insa asta nu inseamna ca ei nu pot sa aiba convingeri eronate. Totusi, daca tinem cont de faptul ca analizam opiniile elitei care cerceteaza fundamentele Universului (din care face parte si omul), avand in vedere profunzimea cunostintelor acestora despre Univers (spre deosebire de AT si alti indoctrinati religios), este RATIONAL sa ajungem la concluzia ca 72% au dreptate si 7% se inseala, mai ales ca aceasta diferenta nu este una bazata pe factori conjuncturali, ci una care s-a tot marit in ultimele decenii de acumulare exponentiala de cunostinte stiintifice.

          Deci, „tovarasu cetatean” (cu „avatar”), „cuvintele mestesugite” din comentariul tau nu pot sa tina loc de argumente.

          • toarsu cetatean, o minima politete implica reciprocarea pluralului intre persoane care nu au facut cunostiinta.In plus primesc acuzatii de manipulare (.a cui? electoratului? oamenilor de stiinta? credinciosilor? si cu ce scop?)…e clar ca este o neintelegere sau un mod diferit de relationare, si de asta am zis sa nu fie cu suparare, insa din pacate nu vorbim aceeasi limba.
            Apoi:
            -„studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania” – este oare aceeasi autoritate care recomanda finantarea Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania? sau doar a cheltuit bani ca sa concluzioneze ca educatia (inclusiv stiintifica) in Romania este deficitara, in special comparat cu tarile care aduc progresul tehnologic….pai puteati sa intrebati pe oricine pe strada, in fabrici si uzine si economiseati si niste bani
            – „Totusi, daca tinem cont de faptul ca analizam opiniile elitei care cerceteaza fundamentele Universului (din care face parte si omul), avand in vedere profunzimea cunostintelor acestora despre Univers…” poate nu ati aflat inca ca circa 80% din materia si energia universului este „neagra” adica nedectabila si nici nu avem o teorie care sa explice asta…cam ce spunea si Einstein acum 70 ani (traducere gratuita pentru @kinn)
            In fine, Sir Isaac Newton avea o zicere plina de modestie (spre deosebire de atotstiutorii contemporani)…”Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi mă distrez găsind câteodată pietricele netede sau o scoică deosebită, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea.” nu cred ca a fost constrans sa spuna asta de frica aprobarii banilor pentru studii sau „tenure track” sau interzicerea publicarii in Nature sau mai stiu eu ce corectitudine profesionala care este azi mai „puternica” decat Inchizitia acum 5 secole

            • @cetatean (cu „avatar” – alt „cetatean”, nu eu)

              Si acest nou comentariu reprezinta tot o incercare de manipulare. Argumentatie:

              I. Pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii scrie asa:

              „Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica si Inovare (ANCSI) este institutia publica prin intermediul careia Ministerul Educatiei Nationale realizeaza atributiile in domeniul cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si inovarii. ANCSI, conduce sistemul national de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare si are rol de sinteza si coordonare in aplicarea Strategiei si Programului de guvernare in domeniul cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si inovarii.

              https://bit.ly/30RvqzC

              In plus, studiu s-a bazat pe un „chestionar comparabil cu cele aplicate in cadrul Eurobarometrului Special al Comisiei Europene„.

              Vezi „raportul de cercetare” (in format pdf) postat pe site-ul Universitatii din Bucuresti:

              http://cursuri.sas.unibuc.ro/mcs/wp-content/uploads/2012/09/1-STISOC2010_Raport-de-cercetare.pdf

              II. Te inseli! Avem o „teorie” care explica provenienta „materiei si energiei neagre a universului”, iar aceasta „teorie” este publicata in „cea mai citita carte a tuturor timpurilor”: Biblia. Conform acesteia, Dumnezeu este cel care a creat „materia si energia neagra a universului”:

              „La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul.” – Facerea (Geneza) :: Capitolul 1 – Biblia Ortodoxa

              Biserica Catolica are o contributie insemnata in descrierea Universului, de-a lungul istoriei sale. Una dintre cele mai „remarcabile” contributii este „teoria” conform careia Soarele se invarte in jurul Pamantului, „teorie” pe care a sustinut-o inclusiv cu ajutorul „inteleptilor” din institutia numita „Inchizitie”.

              „Este remarcabil faptul ca pentru 42% dintre romani Soarele se invarte in jurul Pamantului”, comenteaza autorii raportului finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania.

              https://tinyurl.com/ycthnurm

              Acest rezultat ne face sa ne intrebam daca nu cumva oamenii de stiinta se inseala atunci cand afirma ca Pamantul este cel care se invarte in jurul Soarelui, si nu invers, avand in vedere ca in Romania avem cel mai mare procent de credinciosi dintre toate tarile din UE. Conform sondajului „Eurobarometer Poll 2010”, la afirmatia „Cred ca exista un Dumnezeu”, au raspuns pozitiv 92% dintre romani.

              https://bit.ly/2AL6xuL

              „Toarsu cetatean” (cu „avatar”), manipularile acestea ieftine poate ca tin la „oamenii simpli” descrisi de „filozofia dupa AT”, insa nu si la cei care trec prin filtrul critic – nu dogmatic – afirmatiile tale.

              ***

              INCA nu avem o teorie care sa descrie materia si energia INTUNECATA (si nu „neagra”, asa cum o botezi tu), insa ipoteza existentei acestora se bazeaza pe FENOMENE OBSERVATE PRIN MASURATORI ale Universului (si nu pe „legende onorabile, dar primitive”). In cazul materiei intunecate, avem influentele gravitationale MASURATE care nu se datoreaza materiei pe care o putem detecta in momentul de fata, precum si OBSERVAREA faptului ca fotonii din radiatia de fond sunt incetiniti la trecerea lor printre galaxii mai mult decat se calculase initial, intarzierea datorandu-se trecerii prin ipotetica materie intunecata. Exista deja ipoteze de lucru despre natura materiei intunecate, ipoteze care vor fi TESTATE experimental. In cazul energiei intunecate, justificarea necesitatii existentei acesteia a venit tot in urma unor MASURATORI (deci nu a unei „revelatii” dogmatice), masuratori care au scos in evidenta faptul ca expansiunea Universului este una accelerata. Acest fenomen nu are INCA o explicatie teoretica, insa cu siguranta va avea intr-un viitor nu foarte indepartat (istoria evolutiei stiintei valideaza consistenta unei astfel de afirmatii).

              In cazul „existentei” lui Dumnezeu, NU EXISTA NICIUN FENOMEN OBSERVAT PRIN MASURATORI care sa sustina (si nici macar sa sugereze) aceasta „ipoteza” (dogma crestina) – DECRETAREA existentei lui Dumnezeu facandu-se pe baza unor „legende onorabile, dar primitive” (ca sa preiau descrierea Bibliei facuta de catre Einstein). Motivul pentru care avem astazi atatea religii contradictorii (vezi doar credinta in reincarnare) se regaseste tocmai in aceasta decuplare a religiilor de lumea reala. Crestinii nu pot sa ii convinga pe hindusi ca religia lor este „cea adevarata”, la fel cum nici hindusii nu pot sa ii convinga pe crestini ca religia lor este „cea adevarata”. La astfel de interpretari schizofrenice ale realitatii ajungem daca echivalam „cunoasterea” dogmatica cu cunoasterea stiintifica.

              [Apropo, sunt convins ca Decebal „se intoarce in mormant” vazand cat de nestatornici au devenit urmasii sai cand vine vorba de apararea „credintei adevarate”. Pentru el ar fi greu de inteles de ce religia dominanta in Romania nu este cea in centrul careia se afla zeul Zamolxe („considerat de multi autori romani ca zeul suprem din panteonul geto-dacic” – https://ro.wikipedia.org/wiki/Zalmoxis ). Pentru Decebal ar fi greu de inteles de ce romanii desconsidera astfel credinta celor mai vechi stramosi, dacii – ar fi greu de inteles relativitatea notiunii de „religie adevarata”. Oare ce parere ar avea Decebal despre mult invocata „mostenire culturala” a romanilor?!]

              Acestea sunt UNELE dintre considerentele RATIONALE care ii determina pe cei 72% dintre membrii „Academiei Nationale de Stiinta” din SUA (tara cu cele mai multe Premii Nobel pentru stiinta) sa NU creada in existenta lui Dumnezeu. Alte considerente (la fel de importante) sunt de natura pur logica, si au in vedere INCOERENTA SISTEMULUI DOGMATIC CRESTIN – de aici REZULTAND IN MOD LOGIC IMPOSIBILITATEA EXISTENTEI unui Dumnezeu CA SI CEL DESCRIS DE DOGMELE CRESTINE.

              Vezi o astfel de demonstratie logica aici:

              https://tinyurl.com/yd6y6ycp

  15. Excelent. Toate punctele facute, dpdv al meu de vedere, minus ultimul: „Mod pe care vă sugerez să îl apărați cu orice preț, evident în limitele legilor noastre, pentru că alternativa e nasoală rău de tot.”

    Euh?

    In limitele caror legi ale noastre?

    -alea care sanctioneaza meeting-urile mai mari de X persoane, apropos de COVID, dar cand se strang Black Lives Matter, legea nu se mai aplica?
    -alea care sanctioneaza rasismul, dar cand N crestini, sau evrei, sunt hartuiti, vanati, loviti, etc in EU, iar nu se aplica?
    -alea care sanctioneaza condusul fara permis, de ex, dar intratul in EU fara documente, pe mare, ala merge?
    -alea care sanctioneaza cand iti arunci un servetel pe jos pe strada [bad], dar cand spargi in ziua mare magazine sa furi, sau darami asa statui ca asa vrea muschii tai, e OK?

    Deci: care legi? Ce legi? Ce e aia lege ptr gloata? Ceee..?

    Ceea ce incerc sa spun e ca avem de a face cu o gloata care nu intelege ideea de lege/lex/etc. Doar bata si un pistol descarcat, de preferinta, in fata. Nu noi am ales aceste moduri de exprimare. Ei, gloata. Si unii dintre noi, nah, ca sa-l parafrazez pe OP, nu avem chef sa ingenuchem in fata lor; unii dintre noi, in fata nimanui; asta e.

    Deci, cut to the chase: o gloata abulica te ameninta, se [pardon] pe legi si alte alea. Care e raspunsul? Filozofie? Sau ceea ce parca stim din istorie ca a functionat sa opreasca barbarii?

    Inteleg, nu e politically correct. Si? Chiar, in situatia asta, mai avem greturi de-astea? Chiar mai e asta important?…

    • Nu stiu daca mai este cineva atat de naiv incat sa nu sesizeze motivul exclusiv electoral al unor asemenea actiuni – nu de alta dar mmai sunt doar vreo 4 luni pana la alegerile presidentiale. O anuita parte – si ca sa nu ne mai ascundem dupa deget vorbim aici de partidul democrat – isi doreste sa aduca la vot populatia de culoare in proportie mult mai mare, tinand seama de absenteismul acestei categorii la alegerile precedente. Deoadata au disparut toate celelalte probleme, a disparut pandemia – parca venea apocalispa, nu? – au disparut amenintarile teroriste, razboaiele, etc si dintr-o data populatia si-a zis ” asa nu mai merge cu rasismul asta, trebuie sa-i punem odata capat”

      Efectul poate fi de bumerang, mobilizand „activul” celeilalte tabere sau poate chiar sa deplasand in partea dreapta zone de populatie care priveste socata la asemenea aberatii.

      Si daca e sa facem o paralela, sa ne amintim de Germania anilor 20-30 si de violentele absolut egale ca agresivitate ale comunistilor si nazistilor. Stim cu totii cum s-a terminat atunci. Si atunci unii si-au imaginat ca pot folosi „strada”, pana „strada” le-a facut felul.

      Si inca ceva… este evidenta incercarea de manipulare subliminala a cel putin a mass-mediei „traditionale”, prezentand pe de o parte „atcivistii anti-rasism” iar de partea cealalta „extremistii de dreapta”. Ceva similar s-a mai incercat si acum vreo patru ani, prezentandu-l pe actualul presedinte ca un xenofob, plangand soarta imigrantilor ilegali care urmau sa fie despartiti de acel „zid”… efectul? A fost votat masiv tocmai in statele din sud, si tocmai de populatia majoritara hispanica.

  16. Realitatea e complexă, OK, toată lumea o știe. Unele complexități ne depășesc, însă. Spre exemplu, azi, nu știu câți dintre profesorii de matematică, de exemplu, știu cum funcționează sistemul financiar global. Sau cât știu despre variantele de PCR și detectarea ribovirusurilor.
    Pe de altă parte, un model este bun atunci când se potrivește realității. Nu există o relație de strictă proporționalitate între complexitatea modelului și valoarea lui cognitivă, în sfera de care vorbiți.
    Pe de o altă parte, nu este nevoie ca toți oamenii să posede toate instrumentele cunoașterii la același nivel de finețe.
    Ceea ce-i leagă pe oamenii care cunosc de cei care lucrează 14 ore pe zi și nu au timp să-și hrănească creierul cu informație curată este altceva. Sau ar trebui să fie altceva. Spre exemplu, credința că unii au nevoie de ceilalți + empatie + multe alte lucruri. Dacă unii capătă însușirea de a putea fi substituiți de mașini și algoritmi, atunci situația se împute. De fapt, de aici cred că vine problema, nu de la faptul că unii se lasă intoxicați și atrași în cacialmale.
    Nu e despre rasism, nu e despre modele, nici despre epistemologie, nici pe departe despre democrație, e despre putere și exercitarea ei. Despre menținerea unui statu quo. Pentru că dacă alegerile democratice ar aduce la putere pe cei mai buni, în condițiile în care se perenizează la putere dinastii de sânge (Kennedy, Bush, Clinton etc.) și găști ajutătoare pe diferite paliere, atunci înseamnă că poporul greșește: îi scad veniturile și el protestează! Pentru ce?
    A propos de îndemnul de a discerne (grea misiune în vremuri de disrupție și disonanță cognitivă semănată și injectată masiv pe toate căile și canalele!), ce părere aveți despre îndemnul la revoltă antirasistă lansat de Joe Biden? Credeți c-o face pentru că are un fiu negru care a fost acuzat că primea 50.000 USD per month din Ucraina?
    Uitați-vă aici, la un model simplist al realității și la previziunile pe care le face în 1960 domnul intervievat:
    https://www.youtube.com/watch?v=9xEiOb_WvDE
    Multe s-au îndeplinit.
    Când luați în bărdacă religia, care oferă modele simple oamenilor simpli, greșiți măcar în parte: sunt religii în care ignoranța este socotită cel mai mare păcat. E adevărat că din scriptorium-urile mănăstirilor nu ies lucrări despre molecule noi, proiectate de calculator, însă rolul religiei nu trebuie văzut cu ochelarii de cal al utilitarismului materialist actual.
    Este de apreciat că ne reamintiți că o viață negândită și neînțeleasă nu merită a fi trăită, dar textul nu concurează manualele clasice, cum ar fi cel al lui Epictet, spre exemplu.

  17. Sa zic si eu ceva.
    1.Toate popoarele au asuprit alte popoare la un moment dat macar si prin elitele lor.Deci toti ar avea de ce sa-si ceara scuze si iertare la un moment dat.
    2.George Washington ,Thomas Jefferson au fost proprietari de sclavi.Deci jos statuile?
    3.Nu intamplator negrii vin din Africa ,rasa galbena din Asia, albii din Europa.Dumnezeu sau legile evolutiei au avut grija sa nu se amestece oamenii.Globalizarea fara creier e mai rea decat incalzirea globala.
    4.Rasa alba s-a cam saturat de globalizare.Sa ramana doar turismul din aceasta globalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Funeriu
Daniel Funeriuhttp://contributors
Ministru al învățământului din 2009 până în februarie 2012. În anul 1999 a obținut titlul de doctor în chimie la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg, sub coordonarea laureatului Nobel în chimie, profesorul Jean Marie Lehn. Între 1999 și 2006 a activat ca cercetător științific la The Scripps Research Institute, La Jolla, California și la AIST, Amagasaki, Japonia. În anul 2006 a obținut un grant de cercetare oferit de Uniunea Europeană (UE), de 2 milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant). Tot în 2006, a fondat o echipă de cercetare în cadrul Universității Tehnice München.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro