joi, martie 28, 2024

Marșul lui Viktor Orban și „greutatea” geopolitică a Ungariei

Universitatea de Vară Balvanyos – organizată la Tușnad, cum corect observa unul dintre lectorii din acest an – a fost conceputa ca un spațiu de dialog româno-maghiar. Ea s-a transformat la un moment dat într-un moment al întâlnirilor maghiaro-maghiare, ca într-un final să devină o scenă a monologului partidului lui Viktor Orban și a grupării politice reprezentate de Tokes Laszlo. Această evoluție a evenimentului exprimă pierderea calității și capacității de partener de dialog a organizatorilor în raport cu clasa politică și cu intelectualitatea română și într-o măsură importantă cu Uniunea Democrată Maghiară din România, ca reprezentant politic determinant al comunității maghiare din România.

Momentul culminant al programului Universității a fost reprezentat de prezența liderului Viktor Orban, premierul în exercițiu al Ungariei, care în acest an a susținut o prelegere cu titlul “Timpul nostru”.

Am asistat la un eveniment electoral si mediatic, Ungaria se află la mai puțin de 9 luni de alegerile parlamentare din 2014, urmate de cele europarlamentare. Discursul de o oră al premierului Ungariei a beneficiat de o acoperire mediatică excesivă, acesta fiind transmis în direct de postul național de televiziune, de Duna TV, dar și de radioul public, respectiv retransmis la oră de vârf de organele de presă de stat amintite. De altfel, acoperirea mediatică pe întreaga perioadă a Universității a fost foarte puternică și este o expresie a strategiei de comunicare ofensive a principalului partid de guvernământ din Ungaria (FIDESZ) dar și a poziției de putere a acestuia în utilizarea organelor de presă de stat.

Mesajele de campanie electorală au dominat și conținutul prelegerii, Viktor Orban a trecut în revistă rezultatele mandatului de premier, expunându-și viziunea prin care maghiarii pot să devină o națiune puternică la nivel mondial. În ultimii 3 ani, în toate prelegerile susținute în cadrul Universității de Vară Balvanyos, Orban a insistat aspupra contextului global în schimbare, arătând că omenirea se confruntă cu noi provocări care duc la redesenarea raporturilor de putere politice, economice și culturale , iar, în cadrul acestui proces de criză, Ungaria are oportunitatea de a se redefini ca națiune puternică și liberă. Orban prezice nici mai mult nici mai puțin declinul și falimentul societății occidentale. Pentru națiunea maghiară, schimbarea de regim a început odată cu preluarea puterii de către dreapta națională în anul 2010. Premierul Ungariei redirecționează furia cetățenilor maghiari cauzată de criza economică în direcția multinaționalelor, a băncilor și a Uniunii Europene, arătând că aceste entități afectează independența și suveranitatea națiunii maghiare pentru că dispun în mod excesiv de resursele materiale și umane din Ungaria, respectiv de valorile produse de maghiari.

Întreaga politică a guvernului Orban este sub zodia națională, a interesului națiunii maghiare, care, prin măsurile adoptate, urmărește schimbarea de regim și recâștigarea controlului asupra resurselor proprii și a valorilor produse de maghiari. Prin interesul național se justifică toate măsurile lui Viktor Orban: adoptarea unui nou act fundamental (se evită utilizarea expresiei de Constituție), a legii de reglementare a mass-media, a legii de organizare judiciare, a noilor coduri civile și penale, impozitarea suplimentară a băncilor și multinaționalelor, scăderea cheltuielilor de regie, apă canalizare, gaze, energie electrică, reforma din educație și sănătate etc. Dubla cetățeniei pentru maghiarii din afara Ungariei apare ca o soluție de reunificare a națiunii maghiare fără modificarea granițelor.

Viziunea lui Viktor Orban pentru gestionarea crizei economice, politice și identitare este prezentată ca o soluție originală, o rețetă unică și fără cusur, un hungaricum, care poate fi adoptat de celelalte state occidentale.

Această este singura rețetă pentru ca națiunea maghiară să devină puternică și competitivă în lume; pentru acest deziderat a solicitat premierul Ungariei sprijinul electoratului la următoarele alegeri parlamentare, inclusiv al maghiarilor din afara Ungariei, care pot deveni mai puternici dacă au un stat mamă puternic.

Și totuși, Viktor Orban și al său guvern sunt copilul neînțeles al Europei și al puterilor Occidentale. Reacțiile puternice ale statelor Occidentale au condus până la adoptarea de către Parlamentul Uniunii Europene a Raportului Tavares privind derapajele de la principiile democratice ale Ungariei. Mai mult, derapajele Ungariei, dar și criza politică din anul 2012 din România au determinat UE să inițieze măsuri pentru crearea unui cadru instituțional comunitar pentru monitorizarea și sancționarea derapajelor de la principiile democratice ale statelor membre. Ungaria este exemplul care demonstrează că fostele state comuniste integrate în UE nu au dezvoltat anticorpii necesari pentru a preveni derapajele de la principiile democratice sau pentru a le corecta atunci când ele se exprimă. Aceste state sunt expuse regreselor de la democrație mai ales în perioadă de criză economică și/sau politică.

Regimului Orban i se reproșează în fond că în umbra procesului de redirecționare a furiei cetățenilor maghiari cauzate de criza economică împotriva multinaționalelor, a băncilor, practic împotriva capitaliștilor care fură munca celor de jos, brokerii de putere, Guvernul FIDESZ a efectuat schimbări legislative fundamentale ce au afectat principiile democratice și nu respectă Criteriile politice de la Copenhaga. Noul regim creat este supus acuzațiilor de corupție, lipsei de transparență și monopolui în gestionarea resurselor publice. Regimul Orban reabilitează, reconstruiește persoaneje istorice, politice și culturale acuzate de dictatură și de promovarea unor concepte extremiste.

Oricine critică sau se pronunță împotriva măsurilor adoptate de guvernul național al lui Viktor Orban este demonizat, etichetat ca un socialist-liberal antinațional, antimaghiar.

Miza lui Viktor Orban este câștigarea cu orice preț a alegerilor parlamentare din primăvarea anului 2014. Orban este încă bântuit de pierderea la mustață a alegerilor din 2002 și 2006. Un astfel de episod nu este luat în calcul de FIDESZ pentru 2014, efortul electoral este imens, fiecare vot contează.  În acest scop, FIDESZ a recunoscut importanța menținerii unui dialog constructiv cu UDMR, care are capacitatea de a mobiliza maghiarii din România. FIDESZ nu are nevoie de agenți electorali în Transilvania, maghiarii de aici trebuie doar mobilizați să se prezinte la alegeri, opțiunea lor la urne este evidentă și puternică din perspeciva alegerilor parlamentare din Ungaria.

UDMR este interesat de dialogul cu Guvernul Ungariei, inclusiv din perspectiva alegerilor europarlamentare. Partenerii de dialog se pot susține reciproc sau cel puțin pot adopta o poziție de neutralitate. Desigur, dialogul nu este pe placul tuturor, după cum rezultă din declarațiile europarlamentarului Tokes Laszlo, care a atacat dur și nejustificat formațiunea condusă de Kelemen Hunor. Una dintre necunoscutele alegerilor europarlamentare este formula în care vor candida formațiunile maghiare: UDMR va avea propria listă fără un reprezentant al PPMT sau  acceptă pe propria listă un candidat al acestei formațiuni, respectiv, va exista un candidat independent, adică Tokes Laszlo? Aceste variante vor influența evoluția dialogului dintre FIDESZ și UDMR.

Din perspectiva comunicării politice, carismaticul Viktor Orban a avut o prestație excelentă la Universitatea de Vară de la Balvanyos. Premierul Ungariei a convins în marșul său susținut de cucerire a votanților maghiari în scopul menținerii puterii în noul ciclu electoral. Un nou mandat de premier ar consolida regimul Orban, chiar dacă s-a adeverit că pentru statele postcomuniste alternanța la putere este mai benefică evoluției lor democratice. Costurile politicilor originale ale regimului Orban sunt însă vizibile pe plan internațional, unde Ungaria este privită cu reținere și izolare. Abordările naționale excesive, chiar naționaliste, derapajele de la principiile democratice și ale economiei de piață ale regimului Orban crează temeri în rândul puterilor Occidentale și conduc la izolarea Ungariei.

Or, Ungaria a ratat toate momentele istorice cheie ale secolului trecut (falimentul diplomatic în primul război mondial și în al doilea război mondial) ca urmare a izolării sale internaționale din cauza opțiunilor unor regimuri politice interne cu deficit democratic și a unor lideri cu viziuni rupte de realitățile geopolitice ale vremii. Acește eșecuri au afectat pe termen lung și grav evoluția națiunii maghiare. În secolul XXI, în orice context geopolitc, maghiarii din afara Ungariei pot fi susținuți în demersul lor de păstrare a identității minoritare etnice doar de un stat înrudit puternic, care nu este izolat pe plan internațional din cauza temerilor pe care le provoacă în planul respectării principiilor democratice.

P.S.– aspectul cel mai îngrijorător al evenimentului a fost entuziasmul și adularea cu care auditoriul a primit, recepționat mesajul premierului Viktor Orban. Lipsa spiritului critic constructiv al participanților poate fi un semn al gradului de importare a doctrinei Orban în rândul comunității maghiare din România.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. O analiza foarte buna! Sper ca din ce in ce mai multi maghiari si romani sa-si dea seama de manipularea prestata de politicieni si de faptul ca timpul nationalismului a trecut de mult. Discursurile de genul lui Orban nu ar trebui sa aiba nici o priza in sec 21.

  2. Excelent articolul. Lipsa spiritului critic la adresa politicienilor este foarte pagubos. Populatiile romana si maghiara – aduse la stadiul de aplaudaci umili si servili de 50 de ani de comunism, asta e tristul adevar. Nu cred ca ne vom reveni inainte de 50 de ani de post-comunism.

    Pe de alta parte, Viktor Orban nu pare sa inghita tot ce se dicteaza de la Bruxelles, oare cumva sa fie totusi un lucru bun? In comparatie cu politicienii romani ca nu sufla in post, macar el pare ca mai incearca o minima rezistenta. Nu sunt de acord cu nationalismul lui, dar poate ca nu tot ce zice sau face e prost.

  3. „Un semn” ?! Semnul din PS…
    Locuiesc in Secuime si va confirm ca, din pacate, asa este…
    Desi este loc de convieturire pentru romani si maghiari la un loc in tinutul asta, maghiarii o tin pe-a lor cu separatismul si izolarea de romani…. nu asa se poate construi ceva de bine pentru cele 2 comunitati, dimpotriva…..in Secuime nimic nu leaga azi comunitatea maghiara de cea romanesca si asta mi se pare efectiv cel mai periculos si neproductiv, adica distructiv pur si simplu.

  4. Nu mai este un secret de mult – politica oficială maghiara alimenteaza o frustrare motivată a minoritati maghiare din România. Atâta doar ca nu poate oferi nimic prin Isteria anti- Europeană si anti-românească. Articolul surprinde regretul autorului prin care maghiarii din România sunt pastrati in captivitatea discursurilor sforaitoare in dauna pluralitatii de opinii din Ungaria.
    De fapt, si cu regret cauzate de infantilismul electoratului Roman de toate culorile naționale sau politice.

  5. oare care sa fie motivul ca primele cinci comentarii sint atit de laudative !?
    poate´´falimentul diplomatic în primul război mondial și în al doilea război mondial) ca urmare a izolării sale internaționale din cauza opțiunilor unor regimuri politice interne cu deficit democratic și a unor lideri cu viziuni rupte de realitățile geopolitice ale vremii. ´´acest faliment ar fi aratat altfel daca shtiau si ei sa intoarca armele !?
    iar eu domnule autor chiar daca nu sint etnic maghiar,dar shtiu ca udmr e fsn ul unguresc

  6. Viktor Orban este un politician abil, isi cunoaste „materialul” de lucru. Discursul sau etnocentrist este bine primit de catre maghiari, un popor mic dar cu un trecut maret, cu nostalgii imperiale greu de adaptat lumii moderne. Un viitor autonom, in afara Europei Unite, pentru o tara mica, in contractie demografica si economica apare unui observator extern o himera …
    Si totusi, FIDESZ va castiga viitoarele alegeri….

    • intru totul de acord;dar oare un ponta nu shi cunoashte si el electoratul ?
      si atunci intreb:oare refuzind un dialog,politicienii din romanica nu imping spre o anumita directzie?ba mai mult,parca si udmr a stat pe margine.
      nu doar ruminii shtiu sa se ghipseze,ha ha ha

  7. Pe scurt punctez la doar cateva propozitii din articol:
    1.) „Universitatea … Balvanyos … a fost conceputa ca un spațiu de dialog româno-maghiar.” Ei bine, marea majoritate a politicienilor romani invitati de ani de zile la aceasta tabara nu au dat curs invitatiei (nu cautati alte argumente, pt ca nu exista), aratandu-si nepasarea pt un dialog deschis. Din acest motiv. da, s-a ajuns ca doar partea maghiara prin Fidesz sa reprezinte singura parte dornica de conversatie.
    2.) Cei care nu au ascultat (exista casti si translatori la fata locului) in INTREGIME textul spus de premierul maghiar ci doar franturi, NU AU nici un drept de a critica ceea ce a spus. Este ca si cum ai critica o carte de 100 de pagini dar ai citit doar primele 4 sau 5 pagini.
    3.) Dupa 8 ani de guvernare socialista (2002-2010), in care s-a distrus TOT avansul cel avea Ungaria in blocul de Est dupa ’89, ba mai mult in acea perioada s-au oferit creditele in CHF (a existat un studiu al Bancii centrale al Elvetiei in care se atragea atentia politicienilor socialisti de la putere din Ungaria, ca riscul de indatorare din cauza miscarii valutei este extrem de mare pt populatie, dar acestia au dat din umar, ba mai mult, au indemnat in a ne face sclavii bancilor), deci dupa 8 ani, exista un politician care arata ca are sange in instalatie si acum toata lumea il critica?
    4.) Criticismul fata de Orban Viktor exista, dar intreb eu: cum sa existe, cand nu exista motiv adevarat de critica.
    5.) Minciuna si manipularea in Ungaria DEJA a inceput foarte dur din partea socialistilor pt ca stiu ca nu au reusit sa isi creasca tabara de 1/3 a alegatorilor in ultimii 4 ani.
    5.) Deci: daca O. Viktor nu doreste sa fie sclavul EU, care e problema?

    • 1. Cred ca partea maghiara are o problema cu intelgerea cuvantului „dialog”. Cu parere de rau unica ocupatie si atitudine aratata este cea in care ei spun „suntem minoritari si vrem totul”… Nu prea sau mai exact nu am vazut deloc o singura initiativa a formatiunilor politice maghiare in sprijinul Romaniei ci mai degraba o permanenta atitudine agresiva si provocatoare… Deci, pentru dialog e nevoie de 2 parti in care ambele sa aiba dreptul sa vorbeasca nu doar de o parte care doar se plange si revendica.

      2. Premierul maghiar trebuie sa isi aleaga cu grija frazele si cuvintele tocmai pentru a nu fi extrase din context.. atata timp cat considera ca nu e cazul sa faca asta cred ca are parte de tratamentul cuvenit… nu poti spune 10 fraze frumoase si apoi sa injuri… nu se face asta… desigur acesta e un exemplu extrem dar doream sa intelegi ce am spus…

      3. Politicienii pot doar sa indice dar nu pot ingradi libertatea oamenilor… Cum ar fi fost ca in Ungaria sa interzica creditul in CHF? ce ar fi zis atunci poporul maghiar? valabila aceasta intrebare si in Romania… ISarescu a iesit deseori la televizor si a tot spus ca trebuie sa ne indatoram doar in moneda in care ne este platit salariul… nu putea face altceva mai mult.. pur si simplu est-europenii au platit polita naivitatii financiare… ma numar printre ei apropos..

      4. pai vezi si tu ce modificari a facut si inca face la nivel de legislatie si nu numai… vorbim dupa…

      5. defineste ce inseamna „sclavul EU”… imi amintesc ca UE a cam bagat ceva bani in Ungaria si imi amintesc ca o multime de corporatii au investit bani acolo… cum ar fi daca v-ar lasa in pace de tot, fara nici o critica, dar si-ar retrage si firmele si eventual si-ar recupera si banii nerambursabili bagati acolo… ce zici, merge asa?

      Si la final, repet, domnul Orban are un discurs nationalist tipic… atata tot.. genereaza un dusman artificial si apoi se transforma el in pavaza care apara de acest pericol… nu stiu cum sa zic dar pana la Orban Ungariei nu i-a mers rau si acum merge rau peste tot datorita crizei… nu UE e inamicul si nici macar bancile… ar trebui sa incerce sa genereze locuri de munca in tara, sa scada costurile cu aparatul de Stat si sa cheltuiasca mai cu cap banii disponibili la buget… desigur, astea sunt sfaturi aplicabile si in Romania… deci, parerea mea e ca dusmanul indicat si problemele identificate sunt false, acestea fiind definite in functie de interesul partidului sau si al sau personal si singurul care plateste e de fapt poporul maghiar…

      • Nu numai pt Cyborg: :-)
        1.) Cred ca atunci cand iti incepi fraza cu „cred ca” arata o lacuna de informatii. Care nu e o problema, dar te intreb: vorbesti si maghiara? citesti in fiecare ZI stirile economice si politice din ambele tari? Daca nu, (ceea ce sunt aproape sigur) vei intelege de ce am inceput si eu cu „cred ca”. Cat despre invitatie la dialog…. de ex: tin sa te anunt ca cel mai mare sprijin pt aderarea Romaniei la UE a fost facut de catre Ungaria (chiar in perioada primului cabinet O.Viktor). Unde e logica? Vecini multumiti inseamna liniste si pace. SI: am amintit de nepasarea politicienilor romani INVITATI in a lua parte la dialog de ani si ani de zile. Acum tu intorci foaia, si acuzi partea ungara de lipsa dialogului. Ti se pare corect ce spui?
        2.) FIECARE politician spune multe. Verzi, albastre, umede si uscate …. Dar TU, l-ai ascultat sau citit pe Orban V. ca sa il critici? Pe cand …. PRESA … intelegi? … PRESA scrisa, audio si vizuala e cea care manipuleaza marea parte a populatiei. Imi pare rau daca si tu numai de acolo iti primesti informatiile si nu sapi … :-)
        3.) La ora actuala daca bine stiu politicienii in Germania au fost cei care au scos legi despre averile ilegale ascunse prin conturi elvetiene ca sa fie scoase la iveala. La ora actuala politicienii din Cipru sunt cei care prin lege confisca din depozitele mai mari de 100mii euro circa 50% din valoarea lor. Peste tot in lume politicienii (manipulati sau nu) scot legi. Deci da, se putea interzice imprumutul in CHF. Si SINCER, imi pare rau ca te-ai indatorat ….
        In 2009 guvernul socialist „imprumuta” dupa politica catastrofala pe care o au in Ungaria de la IMF 9 miliarde de Euro. In 2013!!!!!!!! la Balvanyos a fost prima data anuntat public de catre premierul maghiar :-) ca Ungaria plateste mai repede inapoi TOT imprumutul luat de catre socialisti. Ba in plus, acum o luna de zile cu un sut masiv in fund, au trimis IMF afara din Ungaria. In plus Banca Centrala a Ungariei ieri a anuntat acelasi lucru ca si ei ramburseaza din datoria lor catre IMF, fara a afecta rezervele Bancii Nationale. Reformele si taxele catre banci, fast food, telekom etc. au strans destui bani in buget. Pt ca guvernul lui Orban Viktor a avut sange in puta a strange de coa.e multinationalele si bancile.
        4.) Eu vad am citit si citesc ce modificari a adus in Constitutie actualul guvern maghiar. Tu le sti? :-)
        5b.) UE a acordat imprumut si nu a bagat bani in Ungaria!!!!! Grija mare la cuvinte!!!! Multinationale precum Mercedes, Bosch, Audi, Opel, Suzuki, Siemens, Nokia, Samsung, Nokian, etc, etc au investit in Ungaria ceea ce a generat locuri noi de munca, exact ce urmareste guvernul Orban. Sper sa lase documentul urmator cei de la redactie, in care se vede clar si se spune cu cat a crescut nr. locurilor de munca in ultimii ani :-) http://www.ksh.hu/docs/hun/xftp/gyor/fog/fog21305.pdf
        Sclavul Europei inseamna exact ce a facut guvernul socialist in cei 8 ani de guvernare: a dat din cap si executat tot ce eu dorit politicienii si bancherii internationali. Sper ca sti ca recent a fost redactat un document al Poloniei citat in Parlamentul UE in care tehnocratii de la Bruxelle sunt acuzati ca impun si doresc sa mentina o Europa divizata in doua. Cea de „vest” si noi esticii. Nu numai alimentar (cumpara acelasi produs facut de catre o multinationala in Austria si in Ro de exemplu si ai sa ma intelegi) ci suntem si se doreste sa fim discriminati si politic, agricol, financiar/economic si se vorbeste de o Europa cu doua viteze in acel document. Si trebuie sa iti spun ca vesticii sunt cei care doresc sa mearga mai acccelerat in viitor :-) Nu ti se pare ca Orban incearca si isi gaseasca aliati ca sa iasa din sclavia impusa?

        • Fara sa intru in dezbaterea economica (ce a facut UE, ce au facut socialistii, ce a facut Orban), as zice doar atat: Ungaria in 2013 este o tara in care a treia (doua?) formatiune politica a tarii are un brat armat, paramilitar care face deseori marsuri anti-tiganesti si acuza, din cand in cand, evreii de tot raul pe care-l sufera Ungaria. Si toate astea in Ungaria condusa de Viktor Orban.

          Iata progresul.

        • Punctele mele de vedere se bazeaza pe discutiile cu colegii maghiari avute la Budapesta in repetate randuri. Calatoresc foarte des acolo si in general ii ascult. Nu as spune ca sunt pozitivi la adresa lui Orban ba mai degraba critici. Unele din intrebarile lor au fost: „cand am avut probleme financiare a nationalizat fondurile de pensii, data viitoare ce o sa mai faca? si mie cine imi va mai plati pensia?”. Deasemenea majoritatea se plangeau de proiectul de regionalizare a Ungariei, reorganizare care urmareste ca Orban sa aiba o majoritate cat mai lejera in Parlament si sa isi asigure o domnie calduroasa pe termen lung… Si mai povesteau multe oamenii… deci, poate ca nu citesc presa maghiara dar am prieteni si cunostinte unguri si de aceea nu doresc sa jognesc aceasta tara ci doar imi dau cu parerea pe marginea unui moment mai prost pentru ea.. Cam atat… desigur, pentru unii acest moment poate fi bun dar pentru viitorul Ungariei nu cred ca e… Parerea mea…

    • Catre: UN CLUJEAN

      Deageaba incerci sa ne vinzi gogosi ca nu tine vrajeala !
      Universitatea Balvanyos s-a dorit a fi un dialog intre romani si maghiari dar a devenit un monolog promovat de reprezentantii extremismului maghiar. Politicienii romani nu au mai dorit sa se injoseasca in a participa la un eveniment in care se simteau a fi in alta tara …de fapt acesta a fost mesajul pe care doreau maghiarii sa-l comunice invitatilor romani …TINUTUL SECUIESC NU E ROMANIA ….
      Voi ungurii din nefericire traiti o realitate paralela cu cea existenta ….va credeti buricul pamantului si veti avea parte tot timpul de dusul rece al revenirii la realitate ….
      In perioada 1990-2010 ungaria a fost un exemplu de reusita a tranzitiei de la comunism la democratie . Impreuna cu Polonia si Cehia au fost preferatele occidentului in investitii si sprijin financiar. Dar Ungaria s-a gandit sa muste mana care a hranit-o . Promotorul acestei noi atitudini este populistul Viktor Orban …cel care a infuriat toti vecinii Ungariei transformand ungaria intr-o oaie turbata inconjurata de lupi …

  8. O sa fiu rautacios dar pot spune ca pentru Romania existenta lui Orban este o mana cereasca… De ce? Pentru ca Europa nu are nevoie de nebuni si nebunii… Deci, izolarea economica si politica a Ungariei este in avantajul strategic al Romaniei si de fapt a tuturor vecinilor Ungariei… e la mintea cocosului ca pe masura ce pozitia lui Orban se radicalizeaza si vocea nationalista a FIDESZ devine mai nervoasa Europa o sa puna Ungaria la colt si mai abitir… In consecinta izolarea economica a Ungariei o sa o duca in sapa de lemn si legile adoptate, total neprietenoase mediului concurential si deschis economic o sa creeze si mai multe gauri in buget… Experienta imi spune ca un lider devine vocal si agresiv cand funia se apropie de par si spre binele Romaniei eu sper ca el sa castige inca o data alegerile cu partidul sau in Ungaria pentru ca 8 ani de regresare economica o sa ii linisteasca de tot… Le urez succes la alegeri… In rest nu o sa se intample nimic in afara de faptul ca Uniunea Europeana o sa inteleaga pericolul prezentat de Ungaria pentru linistea acestei zone a lumii… In consecinta, numai bine pentru Romania… desigur, sper sa nu facem si noi pasi gresiti in drumul democratic pentru a ne aseza in acelasi colt…

  9. Ungaria a tot luat-o in freza in ultima suta de ani si politicienii ei tot mai viseaza cai verzi pe pereti. Daca ar fi de dimensiunile Germaniei ar conta ce spune in Europa si in lume, dar asa ? Ungaria, Romania – astea-s tari de mana a treia, nici macar de mana a doua la masa celor tari si mari. Orban e ridicol, dar ca orice ungur care se respecta e buszke, mandru nevoie mare ! Si la ce-i foloseste ?

  10. Vorbiti de lipsa spiritului critic a auditoriului uitand ca decenii de-a randul UDMR a mizat pe aceasta lipsa, manipulandu-si electoratul pe principiul „votati-ne indiferent cat de duplicitari politic suntem” (recte „vom face aliante cu oricine este la putere”) doar fiindca suntem „maghiari de-ai vostri”. Imi pare rau, insa votul pe baza de apartenenta etnica nu mi se pare fondat pe un monument de spirit critic. Tokes, Orban and co. profita numai de ceva ce a existat intotdeauna, diferenta este ca acum UDMR este deranjat ca cineva se cupleaza mai puternic la sursele de finantare de la Budapesta. Nu aveti decat sa ma acuzati de cinism, dar nu aplaud acest articol – el nu este generat de teama genuina ca Ungaria derapeaza – in viziunea UDMR este doar rau ca derapeaza intr-o alta directie decat cea dorita.

    Cat despre scoala de vara de la Tusnad – UDMR a creat-o si a avut intotdeauna acelasi scop – pe de-o parte pentru a da prilejul politicienilor ungari sa vina in contact cu maghiarimea de aici (cu incitarile de rigoare care s-au produs anual, singura diferenta, repet, este ca acum va deranjeaza din alte motive) si de a pune presiune pe autoritatile statului. Nimic neobisnuit in acest an.

    Cu alte cuvinte, dupa cum spune expresia englezeasca „you reap what you saw”. Enjoy!

  11. Din pacate domnul Asztalos nu este suficient de informat (ori este selectiv informat) in privinta politicii premierului Ungariei. Se pare ca n-a urmarit din aproape evolutiile care s-au desfasurat in ultimii ani, si aici ma gandesc in primul rand la evolutia relatiei dintre Ungaria si Bruxelles.
    Ca sa afle si dansul, ii transmit faptul ca Ungaria a ajuns la intelegere – cu o singura exceptie – in toate „problemele” cu UE. Si atunci a aparut „raportul” Tavares, care de fapt este un document politic, continand o multime de subiectivisme neacoperite dpdv stiintific sau juridic, contracarate punct cu punct de guvernul maghiar. Putem sa fim sau sa nu fim de acord in privinta casniciei ca fiind o institutie intre un barbat si o femeie, dar a forta varianta seculara „casnicie doar barbat + femeie” este extremism. Orban n-are nimic cu ideologii liberali sau de stanga. El doar contracareaza acest tip de extremism secular, care din pacate a ajuns sa domine centrele intelectuale din Europa. (Oare de ce s-a renuntat atat de repede in planul noii Constitutii a Romaniei la definitia casniciei…?) Este vorba de dogmatica seculara (nu ma refer la secularii ce tolereaza si alte vederi, ci la cei ce nu tolereaza „altceva”, pentru ca se cred atotstiutori), care are multe parghii poltiice pe care le folosesc pentru a-i agresa pe cei ce sunt „altfel” decat ei /ex. Orban Viktor/.
    Pe de alta parte premierul Orban nu „redirectioneaza furia cetatenilor maghiari” impotriva multinationalelor, asa cum da de inteles domnul Asztalos. El a luptat impotriva hiperprofiturilor institutiilor multinationale care au creat pozitii de monopol in Ungaria, scotand profituri imense din tara (profituri top la nivel de UE) si infuriati peste masura pentru ca Orban le-a cerut sa cotizeze mai mult la nevoile populatiei, scazandu-si profitul la un nivel mediu din UE. In momentul urmator Ungaria a inceput sa devina o tara care „a deviat de la principiile statului de drept si a democratiei”, … bla-bla-bla.
    Orban nu tolereaza nici un extremism in Ungaria. A desfiintat garda maghiara – infiintata sub conducerea guvernului precedent de stanga, „foarte democratic”… -, a declarat toleranta zero pentru orice forma de antisemitism, a initiat si implementat un program eficient – care da deja rezultate palpabile – pentru romi, a intarit si a largit privilegiile tuturor minoritatilor din Ungaria.
    Si multe altele.

    Personal nu-l idolatrizez pe Orban Viktor, dar il stimez. Il stimez, fiindca nu sunt orb, sa dau dreptate in orice privinta „vesnicului UE” sau „vesnicului Occident”, chiar daca fac parte dintr-o tara „post-comunista”… Cel putin asa cred „post-colonialistii”.

    Iar in ceea ce-l priveste pe domnul Asztalos, el mai are cateva probleme cu nepriceperea lucrurilor – ex. in privinta lui Balvanyos, sau mixarea partiotismului cu niste termeni plati si uscati, cum ar fi filosofia de partid, etc. Din lipsa de timp si spatiu acestea nu le voi aborda acum.

  12. Corectie pentru comentariul precedent:
    …………………
    In loc de:
    dar a forta varianta seculara “casnicie doar barbat + femeie” este extremism
    ………………….
    Corect:
    dar a forta varianta seculara “casnicie nu poate fi doar barbat + femeie” este extremism

  13. Eu, din articol, am inteles doar un singur lucru, ca Orban vrea sa castige alegerile. Despre ce vrea Tokes, pauza, nu se sufla un cuvintel. Despre Ardeal si ardeleni, iarasi pauza. In rest, bine ca-i criticati pe unguri, ati primit deja aplauzele nationalistilor romani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Csaba Asztalos
Csaba Asztalos
- Președintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminării - Membru UDMR. - Doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universității București - absolvent al - Program in Advanced Security Studies - Garmish Partenkirshen Germania - Centru European pentru Studii de Securitate ”George C. Marshall” - fost consilier al lui Marko Bela

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro