joi, martie 28, 2024

Marea Britanie, Brexitul și arta spionajului

Marea Britanie nu a mai jucat un asemenea rol miliar și de securitate în Europa din 1940, pe când se confrunta cu un continent ocupat de Hitler.

În pofida reducerii bugetului pentru apărare și a degringoladei de la Whitehall, forțele armate britanice, susținute de submarinul nuclear Trident, sunt cele mai puternice din Europa.

Semnul de întrebare ridicat de dl Trump în privința angajamentului SUA față de NATO, în contexul temerilor crescânde legate de amenințările Rusiei, evidențiază rolul indispensabil al Marii Britanii.

În prezent, soldații noștri sunt mobilizați în Estonia. Forțele Aeriene Regale (RAF) au trimis avioane de război Typhoon în România.

Poate și mai important este faptul că, în materie de informații, suntem o superputere – un element de importanță vitală nu doar ca piedică în fața Kremlinului, ci și în ceea ce privește atacurilor teroriste.

În Marea Britanie, încă încercăm să ne revenim după groaznicul atac de luna trecută, de la Westminster. Evenimente de altfel mult mai cumplite s-au înregistrat la Paris, Bruxelles și Berlin.

Teroriștii islamiști nu țin cont de frontierele naționale, și nici nu au vreun respect pentru viețile nevinovate.

Finanțarea, propaganda și structurile lor de comandă se întind de la țărmurile noastre peste Europa, spre Orientul Mijlociu și mai departe.

Deși se folosesc de servicii de comunicare ultracodificate, ei încă mai lasă în urmă discrete amprente electronice sau de altă natură. Tocmai în această privință, serviciile noastre de informații oferă și au nevoie de cooperare.

Alte țări dispun de excelentă specializare în acest domeniu  Dar  combinația de potențial uman și capacitate de colectare electronică a informațiilor, de care dispune Marea Britanie, este cea mai bună din Europa.

Filmele cu James Bond, oricât de neplauzibile ar fi, i-au făcut faimoși în întreaga lume pe agenții MI6. Dar cel mai mare atu al nostru este mai puțin cunoscutul – GCHQ.

El perfecționează arsenalul nostru crescând de armament cibernetic, care ne oferă capacitatea de a lansa prin internet un atac distrugător asupra altor țări.

Principala misiune a bărbaților și femeilor care lucrează la “Doughnut”, clădirea strict supravegheată de lângă Cheltenham, este aceea de a crea și de a sparge coduri.

Dar ei dispun totodată și de capacitatea imbatabilă de a accesa computere și alte aparate, precum telefoanele mobile, cunoscută sub numele de CNE sau Computer Network Exploitation (Exploatarea rețelelor de computere), cum i se spune în jargonul spionilor.

Toate aceste tehnici imposibil de detectat pot transforma telefoanele mobile în niște dispositive de urmărire și pot porni de la distanță microfoane și camere video.

Și, cu avertizare prealabilă, pot citi ce apare pe un ecran sau ce se scrie pe tastatură, făcând ca până și cele mai sigure criptări să devină inutile.

Cel mai important este faptul că acoperirea GCHQ la nivel mondial și capacitatea de a înmagazina și analiza traficul de pe internet îi permit să depisteze și să urmărească rețele pe care serviciile de spionaj mai mici nici nu le pot vedea.

Grație excelentelor noastre legături cu Statele Unite, dispunem de un inegalabil acces la informațiile pe care le colectează, nu doar prin spionii CIA sau cu ajutorul geniilor electronice de la NSA, ci și din formidabila lor rețea de sateliți.

În plus, agențiile noastre coopereză bine – spre deosebire de “baronii“ aroganți din alte țări europene sau de complicata birocrație din Statele Unite.

Ele se bucură de încrederea publicului și de acces rapid la factorii decizionali.

Acel sistem și capacitatea pe care o propagă sunt tratate cu respect – și nu cu puțină invidie – în restul Europei.

Fără a dezvălui sursele și metodele la care apelăm noi și aliații noștri apropați, serviciile noastre de spionaj împărtășesc bucuros informații despre prinderea spionilor, gangsterilor și teroriștilor din alte țări europene, astfel sporindu-ne siguranța.

Ar trebui să fie recunoscătoare.

Și totuși, disprețul arogant și dezinformarea față de ce înseamnă securitate reprezintă de multă vreme unul dintre aspectele reprobabile ale elitei politice din multe țări ale „bătrânei Europe”,  precum Belgia, Franța, Germania și Italia,

Persoane, precum politicianul belgian Guy Verhofstadt, s-au lansat în atacuri populiste la adresa serviciilor britanice și americane de informații, lăudând oameni precum Edward Snowden, fugarul de la Agenția pentru Securitate Națională a Americii

Tentativele de prevenire a atacurilor teroriste islamiste au fost considerate drept niște atacuri nejustificate la intimitate și la adresa libertăților cetățenești.

Multe țări au ignorat și pericolul sporit venit din partea Rusiei lui Vladimir Putin.

Ele critică Statele Unite, adăpostindu-se în același timp sub umbrela nucleară americană.

Numai SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia și Estonia respectă pragul NATO de 2% din PIB  pentru cheltuielile pentru apărare.

Toate cele 28 de state membre ale alianței au promis să îl atingă, dar abia până în 2024.

După cum sublinia recent Heritage Foundation, un grup de reflecție american, orașul New York cheltuiește mai mult pe menținerea ordinii decât cheltuiesc pentru apărare cele 13 țări membre NATO cu cele mai mici cheltuieli în domeniu luate laolaltă.

Iar o bună parte din cheltuieli nu sunt de prea mare folos. Puține dintre ele respectă o altă condiție NATO: o cincime din cheltuielile pentru apărare să fie alocată modernizării. În schimb, aceste țări își cheltuiesc micile lor bugete pentru apărare pe salarii și clădiri.

De prea multe ori, noi, greul cade pe noi, cei din Marea Britanie, americanii și un mic grup de aliați cu adevărat eficienți.

Acum, combinația dintre președinția cu limbă ascuțită a lui Donald Trump și apropiata plecare a Marii Britanii din Uniunea Europeană oferă o binevenită doză de realism acelei lumi comode și visătoare.

După cum pe bună dreptate sublinia Theresa May în scrisoarea sa pe tema Brexitului, “Securitatea europeană este astăzi mai fragilă ca niciodată după Războiul Rece”.

Declarația a fost interpretată – incorect, afirmă miniștrii – ca un avertisment că Marea Britanie și-ar putea întrerupe cooperarea cu Europa în domeniul apărării, securității și informațiilor, dacă Europa adoptă o poziție dură la tratativele pe tema Brexitului.

Cred că e un lucru puțin probabil, iar amenițarea nici n-ar trebui pomenită ca tactică de negociere. Pentru ambele părți, cooperarea e mult prea importantă.

Dar dna May și Marea Britanie abordează cu siguranță problema de pe o poziție de forță.

Serviciile europene de informații și securitate se grăbesc, în unele cazuri chiar cu disperare, să se asigure că Brexitul nu va afecta cooperarea în domeniul securității. Chiar după votul din iunie, șefii serviciilor lor de spionaj au subliniat asta cât se poate de clar.

Într-adevăr, nu există niciun motiv ca Brexitul să afecteze asemenea relații. Ar putea chiar să le întărească, având în vedere că însuşi guvernul afirmă că părăsim UE, nu și Europa.

Cooperăm deja îndeaproape cu multe țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Cele mai strânse relații le avem cu ceilalți membri ai celor “Cinci Ochi” – America, Australia, Canada și Noua Zeelandă.

Israelul nu este membru al UE, dar GCHQ cooperează îndeaproape cu serviciile sale de informații, după cum sublinia recent și directorul GCHQ, Robert Hannigan, aflat la sfârșit de mandat.

Șefii spionajului nostru, în majoritate, se așteaptă ca această strânsă cooperare cu alte țări europene, mai ales prin intermediul agenției Europol, să continue în timpul Brexitului și după aceea.

Într-o declarație publică fără precedent, Alex Younger, șeful MI6, spunea că serviciul său “va dori și se așteptă la continuitate” în cadrul acestor relații.

Scrisoarea dnei May pe tema Brexitului recunoștea că “a ne slăbi cooperarea și a nu milita pentru principiile europene ar fi o costisitoare greșeală”.

Și totuși, deși ambele părți au de beneficiat de pe urma cooperării, cruda realitate este aceea că țările europene au nevoie de noi, și în special de GCHQ, mult mai mult decât avem noi nevoie de ele.

Dacă politicienii europeni vor încerca să pedepsească Marea Britanie din cauza Brexitului, printre cele mai puternice glasuri ce se vor împotrivi se vor număra propriile lor servicii de informații și de aplicare a legii.

Totuși, rezultatul cel mai probabil ar fi ca politicienii de pe continent să înțeleagă că, în ceea ce privește securitatea, epoca grandomaniei s-a terminat.

Indiferent de isteria lor pe tema confidențialității, adevărul e că Marea Britanie dispune de cele mai eficiente servicii de spionaj din Europa și de cel mai dur regim de supraveghere.

El oferă protejarea confidențialității și un control judiciar la care oamenii din majoritatea țărilor europene pot doar să viseze.

Cu siguranță că Brexitul va avea prețul său.

Dar, la fel ca și președinția dlui Trump, s-ar putea ca el să facă țările letargice și zgârcite din Occident să realizeze, în sfârșit, că libertatea și securitatea nu pot fi decât rezultatul unui efort și al unui sacrificiu.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Ei, se pare ca urmasii lui James Bond sunt de neegalat…
    Daca atotputernicii si atotstiutorii ofiteri de informatii britanici au lasat Brexit -ul sa se intample, atunci fie le convine, fie nu-i afecteaza negativ. Asa ca totul ar trebui sa fie sub control, din punctul lor de vedere…

    Brexit -ul este o experienta din care toata lumea poate trage invataminte. Inclusiv serviciile de „intelligence”. Va trebui sa asteptam cativa ani, dar, dupa trecerea acestora, vom putea sa judecam mai bine ce a castigat si ce a pierdut Marea Britanie, iesind din UE. Si ce a pierdut/castigat UE, bineinteles.

    In functie de rezultatele negocierilor pentru Brexit, daca interesele comerciale ale Marii Britanii si ale UE vor ajunge sa fie divergente, sa nu ne miram daca cooperarea ofiterilor de informatii britanici cu cei europeni va fi (din ce in ce mai) limitata.
    Cat despre politicienii europeni, gasesc ca este de datoria lor sa-si arate loialitatea fata de UE. Adica sa descurajeze, prin tot ceea ce vor face, eventuale alte „dezertari” din UE. „Unirea face puterea”, iar dezbinarea nu poate ajuta decat dusmanii…

    In majoritatea lor, cetatenii britanici considera ca Marea Britanie se poate descurca mai bine singura, decat in UE. E posibil sa fie asa, dar mie imi pare ca, in secolul al XX! -lea, modelul fortaretii inexpugnabile si complet independente este depasit. „Obsolete”, carevasazica… Om vedea…

    • P.S. Se pare ca, odata cu anuntul oficial al Brexit -ului, febra negocierilor a inceput. Este normal ca fiecare dintre partile implicate sa incerce sa-mi maximizeze importanta si sa castige o pozitie de forta. Iar mas-media nu se poate sa nu joace un rol important, in inerenta propaganda.

    • da’, am vazut comentarii multe de genul asta. garla. adevarul e ca cine’si imagineaza uk la atelajul condus de livada franco-germana, viseaza syfy. generatoarea fostului imperiu care si-a ras in barba vreo doua sute de ani si mai bine de toata europa, cu legaturi economice puternice in commonwealth, legata nu numai simbolic la nivel de monarhie de doua tari cu economii de varf (Canada, Australia), ea sa tina docila capul plecat si sa accepte aberatiile luxemburghezo-germane.. haida-de, nu trebuie neaparat sa’l citesti pe JK Jerome ca sa-ti dai seama ca nu se va intampla niciodata.

  2. Este o încercare disperată de a ne vinde ceva dinafară: o protecție militară, suport informațional, eventual servicii financiare. Si daca UE nu este interesată? Să-i lăsăm să-și mențină armata si capabilitățile de spionaj pentru uzul propriu si sa ne angajăm noi să ne facem o armată comuna, care să genereze locuri de munca in toată Europa. După Brexit, nici nu vor mai avea nici cu ce să-și mențină forța militară, nici pentru ce, eventual să se apere de UE, pentru ca altcineva nu-i amenință. Din păcate, după Brexit, britanicii se vor vinde oricui va dori să-i cumpere: indieni, chinezi, arabi, doar ca să-și mai țină coada sus.

  3. Lipsa unui plan economic coerent pentru Brexit trădează faptul că toată în toată această mișcare, britanicii au fost cu bună știință cozile de topor ale SUA si Rusiei în încercarea de a opri expansiunea UE. Cred că scenariile au fost centrate fie pe generarea unui val de populism care să ducă la dezmembrarea UE fie pe forțarea obținerii de privilegii suplimentare pentru UK si stoparea centralizării puterii la Bruxelles. Din nefericire pentru ei, reacția popoarelor continentale, de strângere a rândurilor, simultan cu dezvăluirea modului de operare a RUsiei prin știrile false, si modul jalnic de acțiune a lui Trump, se pare că va duce la eșuarea acestor planuri. Olanda a votat cum trebuie, în câteva săptămâni vom vedea rezultatele în Franța și dacă iese Macron, s-a terminat totul. Practic englezii au predat continentul Germaniei, care se vede stăpâna fără să tragă niciun foc. Iar dacă ei ne arată pisica securității, si noi le-am băgat batul prin gard cu Gibraltarul si o eventuală intrare rapida a Scotiei in UE si o Irlanda reunificarea. Clasa politică britanică actuală e jalnică si lipsita de orice viziune.

  4. Câteva cifre seci despre performanta UK, din presa lor de acum câteva zile: productivitatea cu 25% mai mică decât în Germania si Franța, 85% din populație mai săracă decât media UE15, nu fata de țările bogate din UE, deficit comercial cronic, dezindustrializare masivă, utilitățile publice în mâna continentalilor (DE, FR), dezechilibre majore între Londra și restul tarii. City-ul vulnerabil la viitoarele reglementări UE, care vor fi țintite să aducă pe continent serviciile legate de zona Euro. Acesta este contextul real al acestui bluf de poker, în cre s-au hotărât să-i frâneze pe ceilalți, nu sa copieze ce funcționează de la nemți si tarile nordice în domeniul social și al sănătății. Mai rău este că odată manevra eșuată si infara posibilității de a influența deciziile UE, s-ar putea ca si America să-i lase din brațe, pentru că au cam aceleași probleme structurale, de a-si găsi locul intr-o lume în care încep să performer si China si India si Brazilia si char si vecinii mexicani.

  5. Si mai interesantă în acest context este alianța pro „free trade” între Germania (UE) si China. În drum spre întâlnirea cu Trump, Xi Jiping a făcut o escală în Finlanda, plină de semnificații, părând a spune ca interesele noastre sunt si aici, în UE si in coasta Rusiei. Pentru China este vital ca actuală UE, deschisa comerțului internațional și spre transferul de tehnologie civilă să existe și să funcționeze în forma actuală. Eu mă tem de o provocare a Rusiei în țările baltice, dintr-o încercare disperata de le da un rol britanicilor. Trump, cu stilul său haotic pare să fi fost îngrădit de establishmentul American, odată cu demisia lui Michael Flynn si plecarea din consiliul de securitate a lui Steve Bannon. Numai idioții pot crede că cineva din structurile militare ale SUA poate să-și dorească o Rusie puternică, dovada ca blocada economică continua. Mai rău este că această metodă subversivă de acțiune, începe să prindă contur si la noi. Ev. Zilei a virat încet spre a publica articole anti UE, ieri am citit zeci de cometarii pro Ruse, anti UE si anti SUA la niste articole din Adevărul și România Liberă și mi-e greu să cred că brusc am devenit un popor prorus.

  6. @ Ioan,
    nu ai obosit? tu chiar crezi in ceea ce scrii? parca ai fi un vechi activist vorbind despre putredul capitalism.
    Lasa-i, dle, sa moara prosti!

  7. „Indiferent de isteria lor pe tema confidențialității, adevărul e că Marea Britanie dispune de cele mai eficiente servicii de spionaj din Europa și de cel mai dur regim de supraveghere. El oferă protejarea confidențialității și un control judiciar la care oamenii din majoritatea țărilor europene pot doar să viseze”.
    Este doar un fragment dintr-o adevarata oda adusa „organelor” de catre un ziarist independent, pe care nu-l forteaza nimeni sa faca asta, din Marea Britanie. Trebuie, asadar, sa multumim organelor din MB pentru ca ne protejeaza, chiar impotriva vointei noastre, de teroristi si rusii cei rai, interceptindu-ne dupa bunul plac convorbirile si bagindu-si nasul in viata noastra fara a fi invitati. Mi se pare siderant mai ales tupeul cu care se spune ca organele lor ne ofera protejarea confidentialitatii la un nivel la care majoritatea tarilor europene pot doar sa viseze. Asa este, daca este vorba de visele organelor din tarile respective, care dintotdeauna si-au dorit sa defineasca ele ce inseamna „confidentialitate” – in fapt, chiar nimic. Nimic nu poate sa vrea sa ascunda un cetatean responsabil de organele patriei sale, care-l apara zi de zi si ceas de ceas.
    Se vorbeste mult de atacurile populistilor la adresa valorilor noastre democratice si despre faptul ca rusii ar fi cei care i-ar sprijini din umbra. In fapt, chiar si in cele mai bune case occidentale, precum Marea Britanie, n-a mai ramas mare lucru din democratie, si asta nu din cauza populistilor, ci pentru ca cei care ar fi trebuit s-o apere au abdicat de mult de la datorie si de la cel mai elementar bun simt. Nici in Romania lui Ceasca si Gheorghiu Dej nu intilneai, in Scinteia, asemenea ode la adresa Securitatii – se stia de catre toata lumea ca organele faceau treaba murdara a partidului si nu e nevoie sa fie aduse in lumina reflectoarelor. Nimeni intreg la minte nu s-ar fi apucat sa laude activitatea de cenzura a corespondentei, de exemplu, asa cum face dl. Lukas mai sus, sau, asa cum fac altii in ziua de azi, in cazul teroristilor de la Guantanamo, torturarea dusmanilor poporului pentru a-i face sa recunoasca tot. Exista, se pare, o elementara decenta, care pare sa fi disparut astazi, cind este posibil ca un ziarist occidental sa publice asa ceva. Nu pot sa mai spun decit ca, citind articolul d-lui Lukas, ti se face rusine de rusinea lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro