joi, martie 28, 2024

Marea Chină. Marele Partid. Marele Congres. Marea Strategie. Marea Dilemă. Marea Criză?

Puncte cheie:

  • Se încheie zilele acestea Marele Congres al Marelui Partid al Marii Chine, cu încercarea de a adopta o Mare Strategie pe termen (foarte) lung, pentru a da Marea Direcţie de dezvoltare şi a evita Marea Criză de care marele sistem hibrid comunisto-capitalist din Estul Asiei se teme de cel puţin un deceniu. Da, știm, totul e mare când e vorba de China, de la rezultate la oportunități, de la strategie la dileme, și de la probleme la riscuri;
  • Al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, un partid cu 89 milioane de membri (altminteri foarte selectiv, în ideea că reprezintă unicul partid politic al unui popor de aproape 1,4 miliarde de oameni, cu doar 7% din populaţia ţării), la care a participat o infimă parte a elitei nomenclaturii chineze, de doar 2300 de delegaţi, pare să fi consolidat puterea liderului actual Xi Jinping, reales pentru al doilea mandat de cinci ani;
  • Mai importantă însă decât realegerea în sine, deloc surprinzătoare, în fruntea sistemului partid-stat, este ridicarea „Marii Gândiri” a lui Xi Jinping la nivelul de reper istoric în dezvoltarea Chinei, prin includerea acesteia şi chiar a numelui liderului în Carta Partidului Comunist;
  • Doctrina lui Xi Jinping („Chinese Dream, People’s Dream”), încorporată în cel mai important document al statului chinez, este adusă astfel la rangul de bornă istorică a Republicii Populare Chineze, ultimul mare lider care şi-a văzut numele „încrustat” în “Constituţia” politico-ideologică fiind Mao Zedong, atunci când China dădea primele semne de ieşire din mizeria, sărăcia extremă şi starea de spirit revoluţionară de după 1949 şi făcea câţiva paşi timizi spre deschidere, spre conectare cu lumea exterioară şi spre minime liberalizări economice;
  • Astăzi, globalizarea pare să fie tema nr. 1 a strategiei externe a Chinei (ce ironie a istoriei!, exact atunci când Statele Unite se retrag din mai toate Acordurile Globale), pe lângă dorinţa de a menţine dificilele echilibre interne, economice şi sociale;
  • Dezvoltarea Chinei este ca mersul pe bicicletă. Trebuie să pedaleze continuu. Dacă se opreşte, cade. Nu e ușor să dai de lucru și să hrănești aproape un miliard și jumătate de oameni, chiar dacă în Occident circulă clișeul că “sunt chinezi și se mulțumesc cu un bol de orez”. China este condamnată să aibă creştere economică substanţială şi mai ales continuă, pentru a evita o prăbuşire gigantică în prăpastia din interiorul ei, o implozie a sistemului de proporții apocaliptice, adică exact riscul pe care trepidaţiile de pe bursele chineze, din ultimii doi-trei ani, par să îl anunţe;
  • Pentru stabilitatea economiei lumii, să ne dorim cu toţii ca hibridizarea comunisto-capitalistă să dureze cât mai mult, căci o criză severă a Chinei, în anii următori, ar însemna o mega-criză a lumii globalizate. Nimeni n-ar vrea să vadă ce ar însemna, pentru lumea întreagă, o recesiune a Chinei, o revoluție sau un război civil, și cât de scumpă ar deveni viața noastră fără exporturile Chinei;
  • Pe de altă parte, nu putem să nu facem deducţia logică (dar oare logica noastră „carteziană” funcţionează în uriaşa şi complicata lume chineză?) că această creștere economică planificată de guvern nu poate dura la nesfârșit și că, mai devreme sau mai târziu, în 5, 10 sau 15 ani, China va trece printr-o criză majoră, dată de incompatibilitatea structurală între direcţia ei economică şi tipul de regim politic şi social intern.

*

Xi Jinping a intrat de ieri în istoria Chinei milenare. Numele liderului şi al Doctrinei sale (Visul Chinezesc, Visul Poporului) a fost înscris în Constituţia/Carta Partidului Comunist, cu solemnitatea cu care probabil a fost încrustat numele Marelui Erou Mao Zedong, acum câteva decenii, când China trecea de la un statut intern şi internaţional la altul.

Dacă lucrurile acestea cu Gândirea Liderului adoptată în documentele fundamentale de partid şi de stat s-ar fi întâmplat oriunde altundeva, din Coreea de Nord până în Venezuela sau aiurea într-o republică bananieră din Africa, ar fi fost de râs şi atât. Dar chinezii ştiu ca nimeni alţii să te facă să nu râzi de toate marile cuvinte pe care le spun. Probabil dimensiunea colosală este motivul acestei percepţii diferenţiate, şi de aceea trebuie să luăm totul în serios când e vorba de China.

Marele Congres, abia încheiat, a marcat simbolic trecerea la o nouă etapă strategică a Chinei comuniste (comunisto-capitaliste), a treia de după 1949. După etapa eroic-revoluționară a lui Mao, o etapă însă a modestiei și abținerii pe plan internațional, a urmat etapa reformelor intermediare (Deng Xiaoping – Jiang Zemin – Hu Jintao), cu trezirea Dragonului adormit acum 500 de ani, iar acum pare să se intre în etapa de actor global (Xi Jinping), în care Beijingul, mult mai sigur pe puterile lui, devine capabil să propună mari proiecte strategice cu caracter internațional, vezi One belt, one road (Noul drum al mătăsii), și chiar să formuleze aserțiuni cu privire la ordinea globală.

Interesant și dezamăgitor pentru suporterii democrației liberale și ai ordinii liberale promovate de Occident după 1945 este că acest moment se petrece exact atunci când America, liderul tradițional al lumii libere, se retrage pas cu pas din ordinea mulilaterală globală și implicit din rolul de “putere care inspiră”. După neadoptarea/ieșirea din Acordurile de liber schimb cu Uniunea Europeană (TTIP) sau cu cele 12 țări din bazinul Asia-Pacific (TPP), după ieșirea unilaterală din Acordul climatic global de la Paris, după ieșirea din UNESCO, după de-certificarea Acordului nuclear al marilor puteri cu Iranul (JCPOA), acord susținut în continuare de UE, Rusia și China, administrația Trump se îndreaptă spre un unilateralism care erodează influența și baza de susținere internațională a Washingtonului în marile dosare internaționale.

“Ocuparea centrului scenei globale”, așa cum propune Xi Jinping, este facilitată de câțiva factori internaționali favorizanți dar este totodată limitată sever de alte considerente. În principiu, dezangajarea Americii lui Trump de la efortul de conducere și menținere a Occidentului unit, slăbiciunile Uniunii Europene care ar fugi cu contractele în dinți la Beijing, doar-doar ar primi câteva oferte (de la “marea Merkel” care a uitat că UE se crede o “putere normativă” și a renunțat să mai critice China pentru nerespectarea drepturilor omului atunci când merge în vizite la Beijing să încheie contracte, până la „micul Ponta” care spera și el acum 3-4 ani ceva firimituri), sau chilipirurile pe care China le găsește în Africa, un continent pe care l-a cumpărat deja pe jumătate, la preț de nimic, toate acestea contribuie la expansiunea economică și strategică a Chinei.

Pe de altă parte, criza nucleară nord-coreeană este actualmente principala problemă strategică și de politică externă a Chinei, care, dacă nu va fi corect gestionată, ar putea afecta grav statutul de Mare Putere al Chinei și mai ales credibilitatea de garant asupra regimului de la Phenian. În mare parte, această credibilitate a cam fost deja pierdută, odată ce lumea a înțeles că Beijingul a scăpat de sub control aliatul său din nordul peninsulei coreene iar cheia deznodământului acestei crize, în situația în care China nu reușește să determine, într-un fel sau altul, o succesiune la vârful regimului de la Phenian, se mută definitiv în mâinile imprevizibile ale lui Kim și, evident, ale președintelui Trump.

Dincolo de problema nord-coreeană, cea mai periculoasă capcană în care poate cădea China este totuşi cea internă, dată de tensiunea uriaşă existentă între China bogată şi China săracă, ultima numărând aproximativ 900 de milioane de oameni la limita sau sub pragul sărăciei. Decalajele între zonele dezvoltate Beijing-Shanghai-Hong Kong, de pe coasta Pacificului, şi provinciile sărace din vestul ţării devin incontrolabile. Mulţi ar spune, privind zgârie norii din marile oraşe, băncile şi luxul din marile companii că nici nu a mai rămas prea mult din baza ideologică marxistă a comunismului. Egalitatea socială şi economică, proprietatea întregului popor asupra mijloacelor de producţie? Vorbe goale. Dar ceea ce a rămas, totuşi, este esenţial şi face diferenţa faţă de o democraţie liberală: lipsa pluralismului opţiunilor politice, nerecunoaşterea drepturilor omului şi a libertăţii de expresie. Şi va veni momentul, mai devreme sau mai târziu, când această verigă lipsă va împinge sistemul chinez într-o criză structurală de proporţii, din care nu va putea ieşi decât cu o soluţie clară, într-o direcţie sau alta.

Faptul că există acum și o Grand Strategy pe termen lung, care acoperă totul de la economie la politica externă și de la armată la viața socială, pare să fie semnalul că lucrurile sunt stabile și așezate pe o direcție solidă. În general, sunt evitate stridențele iar tonul pare echilibrat. Nu lipsesc nici măcar temele postmoderniste specifice Occidentului (de exemplu, mediul), deși formulate în stil chinezesc: „buna comuniune a omului cu natura”. Doar dacă privești mult mai atent şi de aproape textele, atât cât permit traducerile din presa internaţională, observi câteva note mai deosebite și îngrijorări discrete. Ce ar putea să însemne oare “controlul absolut al partidului asupra armatei populare”? Teama unei consolidări a puterii generalilor?

A patra generație de lideri comuniști chinezi este esențial diferită: mai asertivă pe plan extern dar mai precaută, chiar temătoare, pe plan intern. Invers decât generația lui Mao Zedong, care miza totul pe controlul intern prin teroare absolută, fără să se teamă de vreo rebeliune sau opoziție, dar nu îndrăznea și nu se simțea capabilă să intre în politica mare a lumii, altfel decât cerându-și suveranitatea și neamestecul în treburile interne, ceea ce a dus inclusiv la ruperea relațiilor cu cealaltă mare putere comunistă, Uniunea Sovietică.

Cei de acum înțeleg bine că nu mai pot menține controlul intern numai prin teroare, poliție secretă și represiune. Trebuie să și livreze satisfacție economică și socială. China comunică, totuși, cu lumea. În China sunt mulți oameni extrem de bogați, un fel de comuniști alienați ideologic, niște mutanți ai regimului, care pot scăpa oricând de sub controlul partidului și își pot dori mai mult decât bani. Chiar și muncitorii încep să aibă mai multe pretenții decât în 1950-1960 sau în vremea Marelui Salt Înainte. Tehnologia își face simțită prezența, la fel ca investițiile occidentale, televiziunile, internetul (așa cenzurat cum este uneori) sau milioanele de tineri chinezi plecați la studii în Occident. China nu mai este atât de ușor controlabilă intern, cum era acum o jumătate de secol.

Dacă într-o zi lucrurile nu vor mai merge strună iar Marea Gândire a Marelui Lider nu va mai aduce automat succese pentru China, respectiv profit pentru cei bogați și orez pentru cei de jos, atunci Marele Partid va intra într-o Mare Dilemă. Ceva va trebui să sacrifice. Ce anume, libertățile economice sau “orânduirea politică”? Dacă suprimă economia de piață și privilegiile elitei îmbogățite, ciocnirea cu cei care au deprins deja beneficiile libertăților şi ale bunăstării va fi dură, investitorii vor fugi, motorul economic se va opri iar nivelul de viață va scădea rapid. Dacă renunță la monopartidism și permit pluralismul politic, competiția pentru putere va duce practic la încheierea regimului hibrid comunisto-capitalist și la nașterea noii Chine postcomuniste. Dar aceea nu va fi o naștere ușoară, așa cum toți ne putem imagina.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Nu. Exemplele tarilor foste comuniste care au permis „democrația” și „multi-partidele” arată clar că aceeași clasă politică va continua „supremația”. Și din Rusia/Romania se pleacă la studii afara, și aici avem internet și alte „mofturi”. Dar lipsa culturii civice și teamă de implicare politica a rămas în ADN-ul oamenilor. Va fi și cazul Chinei, cel puțin 2-3 generații vor continua linia partidului. Nu mai vorbesc de cazul Mexicului – aglomerație umană care, și după 90 e ani, are același partid. Inegalitate socială, libertate „de gândire”, generații întregi plecate, și..?

  2. „…mai devreme sau mai târziu, în 5, 10 sau 15 ani, China va trece printr-o criză majoră, dată de incompatibilitatea structurală între direcţia ei economică şi tipul de regim politic şi social intern.” Nu va faceti griji, observatia asta facuta de Marx acum ceva timp, despre contradictia dintre dezvoltarea mijloacelor de productie si relatiile de productie si sociale ramase in urma si tensiunile care apar de aici, e valabila si actioneaza universal, inclusiv in China. Cum or s-o rezolve chinezii om vedea.

    • buna ziua

      detensionarea acestui „conflict” mentionat de Dumneavoastra se va Napusti in Siberia; cresterea organica Demografica apopulatiei chineze NU poate fi incartiruita in granitele actuale, „bufferul” territorial este Siberia, fost teritoriu chinezesc in timpul Dinastiei Ming

  3. Cred ca China si-a gasit un imparat asa cum a avut si cautat din totdeauna si acum se indreapta cu pasi siguri catre o hegemonie de durata.

  4. Pare un articol de acum 30 de ani, cu ceva nume modificate.

    Doar că acum 30 de ani, marea criză ar fi urmat mult mai repede.

    Devreme ce au performanță economică, chiar și în vremuri de criză ca în 2008, e mai greu cu crizele în China.

    Nu cred că au fost crize din cauză că un fenomen nu s-a încadrat în șablonul de gândire al unui observator.

    Totuși care e linia economică pe care vrea să o urmeze China în următorii 5 ani?

  5. Nu ştiu de ce, dar tema MARELUI partid, MARELUI congres şi a MARELUI lider, m-a binedispus; asta poate fiindcă mi-am adus aminte de vremurile de altădată când comunismul românesc producea şi el MARI partide, congrese şi lideri….
    Dl Naumescu percepe ceea ce se întâmplă în China prin prisma democraţiei clasice şi sugerează că, mai devreme sau mai târziu, dezvoltarea forţelor de producţie în China va duce automat la saltul calitativ spre democraţie(…). Numai că, din nenorocire, sau poate din fericire, vom trăi în noua eră a informaţiei cu aspectul ei numit globalism(care poate deveni o adevărată ideologie…). Şi aici constatăm că China vrea să facă „marele salt înainte”, respectiv, trecând de la internaţionalismul proletar comunist, taman la globalism care, probabil, li se pare cam acelaşi lucru(…). Şi aici iar mă cuprinde buna dispoziţie. Toate-s vechi şi nouă-s toate? Uite că eu unul mă îndoiesc. China, de fapt, deşi vrea să fie o putere globală, nu propune nimic. Şi nici nu cred că va rezita taifunurilor globale.
    Dar altceva îmi strică buna dispoziţie. Şi anume că, în plină revoluţie globală, marile democraţii euro-atlantice par că nu mai ştiu ce să facă. Pur şi simplu privesc înlemnite cum tot eşafodajul lor politico-democratic se prăbuşeşte. Nici ele nu au nicio propunere, ori se retrag în carapacea proprie, ori visează că sistemul lor politic este etern.Dar, mai degrabă, trebuie să constatăm că sistemul LOR democratic devine cam inoperant în condiţiile globalismului(…)

    Ar trebui o ALTĂ filozofie. Sau, poate, o ALTĂ credinţă.

  6. O analiza buna de data asta, domnule Naumescu, desi ii lipseste finalitatea. Cred ca momentul ceremonial bifat acum de China vrea sa certifice, in special pt urechile SUA, ca Pax americana dn ultimul secol a luat sfarsit si ca oficial am intrat in era unui policentrism global – unde statut de puteri globale incontestabile au SUA, UE (Franta si Germania), Rusia si China, adica exact membrii permanenti din Consiliul de securitate ONU.
    Mai cred ca dupa ce au cumparat minele de minereuri din Africa, suprafate agricole uriase in America de Sud, cateva active strategice in Europa (porturi, infrastructura), China a procedat corect cu acest statement.
    Pana acum, China s-a tinut tare de cartea expansiunii economice si a fost destul de inteleapta militar, dar o schimbare reala si puternica de status quo are loc fie prin razboi, fie prin ocupatie economica. Pozitia SUA imi pare fragibilizata de naivul tandem Franta – Germania, in timp ce de cealalta parte a lumii exista deja aparent un tandem China – Rusia in mai toate dosarele.
    Cheia ecuatiei ramane insa in mainile politicii externe a SUA, daca va putea sa-si apropie mai mult aliatii pentru ca in esenta avem inca un episod din ciocnirea Occident – Orient (desi Rusia mai degraba am putea-o considera o putere europeana, decat asiatica).
    Referitor la marea eventuala criza economica chineza, sunt de parere ca acum stau mai bine ca niciodata pentru ca au intarit aceste piloane externe in Africa, America de Sud si incearca si in Europa. Deci, meciul SUA – China&Rusia are o miza decisiva – Europa(UE).

  7. Ultimul paragraf e o incercare de a gindi in viitor si, dupa cum toti stim, viitorul e departe de a fi sigur. Premiza e insa neadevarata si provine din studiul cartilor si ziarelor si nu al realitatii de la fata locului.

    1) Chinezii sint in general multumiti de progresele facute si chiar daca se pling, de altfel ca oricare alti cetateni, inclusiv cei ai celor mai avansate tari, sint plini de speranta pentru un viitor mai bun (in opozitie cu europenii, de exemplu, care sint blazati si unii viseaza chiar in mod serios la trecut).

    2) Chinezii sint indoctrinati cu ideea ca au 56 grupuri etnice si ca doar o mina de fier poate tine tara unita. E o mantra pe care am auzit-o de la intelectuali din China si din afara Chinei. E o iluzie sa ne inchipuim ca milioane de chinezi vor iesi pe strada pentru a cere pluripartitism. Conflictele in China sint limitate si se refera la abuzuri locale mai laes in ceea ce priveste confiscarea de terenuri de catre puterea centrala. O miscare globala pentru democratie nu mai exista de la Tiananmen.

    Dl. Naumescu nu sufla o vorba despre Hong Kong care e deosebit de important pentru a lua pulsul democratiei in China. Acolo exista o miscare democratica destul de importanta si felul in care evolueaza poate fi un indicator (fie el slab) pentru China (si pentru cit de utopica e ideea ca ar putea avea loc o revolutie democratica intr-un stat politic totalitar – desi economic destul de liberal).

    Majoritatea analistilor politici scriu precum cronicarii „unii de la altii chizmind” insa e nevoie si de calatorii in tarile pe care le analizeaza …

  8. Buna ziua!

    Eu sper ca influenta Chinei in Europa sa fie stopata cumva. „Drumul matasii” este cea mai mare greseala pe care Europa o inghite de la China.

    E simplu:

    1. Producatorii autohtoni vor muri. Chiar daca au calitate buna, produsele europene vor pierde la capitolul „pret”. Prostia aia pe care o auzisem ca oamenii au inceput sa caute calitatea este praf in ochi; „oamenii” sunt acei 1%, bogatii. Singura modalitate cu care se putea combate China era transportul. Daca se face aceasta linie expres si produsele vor ajunge in maxim 2 saptamani, s-a terminat. Cum economiile sunt tinute de productie si industrie, Europa va intra in faliment.

    2. Daca producatorii mor, angajatii vor intra in somaj. Vom avea doar servicii si corporatii. O sa ne servim intre noi pana cand n-o sa mai stim de capul nostru; sau, mai rau, pe altii.

    3. Cand o sa intelegem ca s-a stricat tot mecanismul economic european sau mondial atunci cand China a intrat pe piata?

    Exista, totusi, o cale prin a stopa China: taxe mari. China stie asta si de aceea pluseaza. Va fi o lupta interesanta.

    Am o intrebare, domnul meu: preferam sa moara capra noastra sau a vecinului?

  9. „Ich sage nur China China China“ cancelarul (1966 bis 1969) Kurt G. Kiesinger la Bonn. Spun numai China China China. A venit altfel după 1969: Ostpolitik Willy Brandt/SPD, conferinta de la Helsinki 1975, eliberarea 1989 de sub dominația sovietică în estul continentului. Cu atât mai surprinzător e ascensiunea, succesul Chinei în timp record sub directiva a trei conducători: Mao Zedong, Deng Xiaoping și Xi Jinping. Sunt de părerea autorului, bilateral statele naționale europene nu rezolvă mare lucru în raport cu ascensiunea Chinei.
    .
    … „…. Faptul că există acum și o Grand Strategy pe termen lung, care acoperă totul de la economie la politica externă și de la armată la viața socială, pare să fie semnalul că lucrurile sunt stabile și așezate pe o direcție solidă. În general, sunt evitate stridențele iar tonul pare echilibrat. Nu lipsesc nici măcar temele postmoderniste specifice Occidentului (de exemplu, mediul), deși formulate în stil chinezesc: „buna comuniune a omului cu natura”……. „…..

    E. Macron vorbește, vorbește, ține 2017 o cuvântare după alta, cu premisa: numai o Uniune Europeană unită (modelul centralist francez pentru ZE) poate avea o pondere remarcabilă în lume. De fapt nu s-a schimbat mare lucru în organizația cea mai globală. La ONU cei 5 au sediu în consiliul de securitate au vot VETO. Nu e democratic, nu e schimbat de la început 1945 până azi. Nimic nou în lume?

    China investește în Ungaria, Cehia, întreține cu statele est- centraleuropene așa numitul format 16+1. Pentru sumitul „strada de mătase“ China a invitat și lumea a venit la Peking. Este conceput o rețea de relații economice și instituții internaționale cu centrul de gravitație la Peking. Numai mari puteri si binevoitoare ca China pot garanta stabilitate și pace pe lume e doctrina Pekingului de azi. Occidentul, Vestul e în declin și numai Republica Populara China este în stare să exporte modelul propriu în lume. Instituțiile create și altădată dominate de Vest sunt schimbate de diplomatia chineză din interior sau ocolite prin înființarea de instituții& conferințe noi. La prima vedere e vorba de sprijin pentru partenerii economici: cum se realizează o metropolă într-o țară în curs de dezvoltare, cu trafic public de persoane, cu canalizare etc. Firmele care pot construi, inginerii care planifică, finanțarea proiectelor, totul oferă China într-un singur pachet (canal transoceanic în Nicaragua) . Mezajul e simplu: cine vrea să urmeze exemplul prosper al Chinei e bine să fie condus de un guvern forte. Canonul de valori occidentale e criticat deschis (Tagesanzeiger Zürich), e declarat ca obstacol în drumul spre modernizare după modelul Chinez. Pe harta globului China deține relații cu porturi (cumpără, Pireus Grecia) maritime, are legături comerciale pretutindeni. Pentru Asia, Afrtica și America Latina s-a creat Organizația Shanghai pentru Cooperare, la fel Asocierea cu statele BRICS.

    Sintem din nou în faza concurenței „sistemelor“. China trebuie să devină un centru important în politica globală (o deviere de la directivele lui Deng Xiaopings cu accent pe neamestec). Acțiuni agresive militare nu sunt de așteptat (Taiwan, insulele din Marea de Sud al Chinei, sunt excepții).

    Concurența sistemelor ia avânt.
    Asaltul imigranților spre UE înseamnă? UE 2017- 2022 caută un loc sub soare? Președinția 2019 UE.27? Refondarea UE.27?

  10. Eu imi mentin parerea ca occidentul, in goana dupa profit, a facut o greseala atunci cand a acceptat sa produca tehnologii in China. Dupa anii 60 chinezii au avut acces la toate tehnologiile din lumea asta, le-au copiat cu succes iar apoi le-au vandut mult mai ieftin devenind astfel a doua mare putere economica. Lucrul asta ar trebui sa ne dea fiori. Poate ca singura solutie de diminuare a influentei si credibilitatii Chinei este o actiune prin Coreea de Nord. Atunci China ar trebui sa aleaga intre doua tabere: occidentul cu investitiile sale sau sprijinul acordat Coreei de N.

  11. Marea Chină? Încă nu, dar până în 2050 e foarte posibil. Mai ales după Marea Reîntregire, adică după reunificarea cu Taiwanul. Iar reunificarea cu Taiwanul se poate realiza dacă China va renunţa la doctrina comunistă (sau socialistă, mai nou) şi va reveni la doctrina confucianistă, sigur, adaptată la condiţiile de azi. Doctrina confucianistă ar fi acceptabilă şi pentru cei din Taiwan. Nu văd ce i-ar mai împiedica să se unească după revenirea la doctrina lor tradiţională. Iar după unirea lor, da, China va redeveni Marea Chină.

    • Ma indoiesc. Taiwanul nu prea are legatura cu Marea China. In realitate, Taiwanul este un teritoriu colonizat recent de chinezi in sec. XVII, colonizare care dealtfel este meritul europenilor, care au ocupat primii insula si au deschis-o pentru emigranti. Pana atunci era ocupata doar de niste aborigeni inruditi cu filipinezii.
      Si ma indoiesc, de asemenea, ca comunismul va renunta la China, daca nu se intampla vreun cataclism major. Nicaieri comunismul nu a renuntat la putere din cauza succesului economic, ci din cauza dezastrului economic fara iesire.
      Caci de fapt asta este problema, China apartine comunismului, nu comunismul Chinei. Relativul liberalism economic din China este o alegere deliberata a Partidului avand ca scop intarirea puterii comuniste. Alegerea partidului e insa dependenta strict de indeplinirea acestui scop. Daca partidul va considera ca este pus in pericol in mod real de aceasta evolutie economica, va intoarce foaia. Si nu va avea nici o problema sa trimita din nou cateva milioane de burgheji sau imburgheziti in lagare de reeducare.

      • China vă contrazice, ea consideră Taiwanul parte inalienabilă a ei. Nu va ezita să înceapă război dacă Taiwanul se declară independent. Iar în ceea ce priveşte comunismul, viaţa vă contrazice. Dacă până şi Rusia, mama comunismului, a ajuns să-l abandoneze …

  12. Hm, analize savante din turnul de fildes, dar NIMIC despre cum si-au bagat coada Hillary si democratii in FABRICAREA si INVENTAREA intregii istorii cu Trump si Rusia.

    Paul Dragos Aligica, de pe fb:

    „Asadar se pare ca dosarul ce sta in mare masura la baza povestii cu Trump si Rusia a fost fabricat si platit cu sponsorizarea Partidului Democrat, cu ajutor rus si cel mai probabil in coniventa cu FBI-ul. Urmariti cum se incearca musamalizarea nu doar in SUA dar peste tot unde mass media sunt populate de aceste creaturi fara coloana vertebrala, caracter, onoare si aflate in deficit patologic de bun simt si inteligenta, a imensului, formidabilului scandal generat de aceasta revelatie absolut remarcabila.

    Analisti si jurnalisti romani, dragi colegi de breasla:

    NU e acceptabil ca dupa ce de luni de zile sustii explict si implict tema respectiva, dupa ce o folosesti ca sablon interpretativ si mananci si rostogolesti toate, dar absolut toate, gogosile create si difuzate in siajul acestei imense porcarii care in ultima instanta este un atentat la democratie si stabilitatea internationala, azi sa NU spui nimic despre asta. Sa te porti ca si cum nu s-ar fi intamplat. NU este acceptabil. E o rusine, e o abdicare de magnitudini colosale de la profesionism si bun simt.

    Publicul romanesc merita altceva… Indiferent de ce credem sau dorim, si indiferent cum vor evolua lucrurile, este INACCEPTABIL acest tratament al unei teme pe care tu insuti ai considerat-o pana acum atat de importanta si ai servit-o publicului roman ca atare. Nu stim cum se vor sfarsi lucrurile -poate ca pana la urma se va dovedi ca Trump a conspirat totusi cu Putin- dar e o stire de etapa importanta. Este cu adevarat ceva semnificativ cu privire la care publicul trebuie sa mediteze si sa fie informat.

    Este strigator la cer ca dupa ce ai facut un an de zile linie de stiri, de interpretare de stiri, de geopolitica si de moralitate publica din povestea asta, dupa ce ajunsesei sa citesti si fortezi insasi ideea de politica externa a tarii si interes national in functie de chestia asta, ACUM sa te faci ca ploua si sa te uiti in alta parte ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

    NU uitati ca dadeati sfaturi si induceati opinia nationala si abordati tema interesului national in functie de asta. Nu numai ca e mapraxis. Este mai mult decat atat.”

  13. 1.Asa cum bine intuieste autorul, China devine constrinsa la tranzitia la capitalism.Cresterea economica de tip ,,capitalist” si-a atins limitele fizice si ,,depasit” pe cele de MEDIU!Chiar fara sa fi atins aceste aceste limite, cresterea economica de tip ,,stat” nu avea resurse financiare de cca. 50 – 60.000 de Dolari, pentru a crea cele (minim) 200 milioane de locuri de munca industriale, servicii industriale si agricultura, pentru 900 de milioane de persoane in ,,China saraca”! Unica solutie a devenit ,,liber la capitalism”, cu o tranzitie dureroasa pentru saracime, care in urmatorii 20 de ani va repeta istoria tranzitiei romanesti – urmata de o saracie lucie a populatiei de rind cu baronii locali in zonele respective.Chinezul sarac sau flamind va putea apoi sa-si strige situatia oriune, fara interventia sau ajutor de undeva si fara consecinte pentru guverne de tipul celui din ROMANIA de azi.Doar e democratie!
    2.Miliardarii si saracimea, populismul si institutiile politienesti eficiente vor fi viitorul postcomunist al Chinei, deoarece societatea economica moderna nu are alte variante in tarile postcomuniste sau inapoiate.
    (EXCEPTIA va ramine deocamdata lumea foarte dezvoltata, prin clasa ei mijlocie.)
    3.In aceasta schimbare este nevoie de un autoritarism extrem si o mina de fier, care sa tina in friu situatia politica si sociala cita vreme cazanul economic va fierbe la foc incins, citeva ,,cincinale” postcomuniste.Viziunea de schimbare si autoritarismul insotitor, par a fi consecinta MARELE CONGRES, fara a se putea spune lucrurilor pe nume!

  14. E vorba de mare prostie sau de o diversiune rauvoitoare sa afirmi ca azi USA se retrage de peste tot in lume, inca o marota a progresistilor=socialistilor -democratilor americani care nu-si revin din pierderea alegerilor prezidentiale si a controlului asupra Congresului dupa 8 ani de imbecilitate si impotenta marca Hussein Obama..Cine nu crede asta sa intre pe timelineul meu sa vada marile si oceanele lumii bradate de nave americane in misiune , porturile lumii cu nave militare americane in rada , aeroporturile militare dn bazele americane pe care zilnic sint aduse trupe militare americane caci o America puternica peste tot in lume nu doar in curtea ei este princialul obiectiv al Partidului Republican, primul partid american si care a fost infiintat de Presedintele Abraham Lincon .,,In rest is peace” asa cum incheie Shakespeare ,,Hamlet „.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro