vineri, martie 29, 2024

Mark Carney, gardianul stabilităţii financiare globale

15 noiembrie 2008. La două luni de la debutul oficial al crizei, liderii celor mai dezvoltate state ale lumii, constituite în grupul G20 (fost G7), reprezentând 85% din PIB-ul mondial şi 2/3 din populaţia globului, se întâlnesc în mare grabă la Washington. Ca şi când atunci ar fi aflat pentru prima dată că ceva nu este în regulă, constată cu uimire că: Responsabilii cu politicile, factorii de reglementare şi cei însărcinaţi cu supravegherea din unele ţări avansate, nu au apreciat corect creşterea riscurilor pe pieţele financiare şi nu au atras atenţia asupra acestora, au tolerat inovaţiile financiare, nu au luat în considerare ramificaţiile sistemice ale acţiunilor locale de reglementare.”

FMI, la rândul lui, publică în 4 februarie 2009 documentul “Lecţiile crizei financiare şi reglementarea viitoare a instituţiilor şi pieţelor financiare şi a managementului lichidităţilor”. Chiar dacă acceptă că “nu există nici o îndoială că în urma crizei vor fi necesare schimbări majore în formele şi funcţionarea pieţelor financiare”, documentul atrage atenţia ca vor trebui “evitate măsurile luate în grabă, care pot duce la reglementări excesive şi ineficiente şi care ar putea sufoca inovaţiile financiare”. Entuziasmul reformator va trebui deci ţinut în frâu, altfel cine ştie, luaţi de valul reglementărilor, am putea omorî din greşeală găinile care fac ouă de aur.

Cuprinşi dintr-o dată de grija pentru soarta lumii, cei douăzeci îşi asumă nobila misiune de a crea un sistem financiar “mai sigur, mai sănătos, mai transparent şi mai responsabil”, misiune pentru a cărei realizare sunt mobilizate nenumărate instituţii: FMI, WB, FSB, OECD, BCBS, FATF, IOSCO şi alte multe organizaţii, organisme, agenţii, forumuri, comitete şi comiţii, cu acronime scoase parcă din săculeţul cu litere al jocului de scrabble. În 2009 se constituise un Comitet pentru Stabilitate Financiară, FSB (prin reorganizarea Forumului de Stabilitate Financiară, FSF) căruia G20 îi încredinţează coordonarea acţiunilor de reglementare a sistemului financiar. Primul preşedinte al FSB a fost Mario Draghi, actualul preşedinte al Băncii Centrale Europene. În noiembrie 2011, preşedinte al FSB este numit Mark Carney. Cine este de fapt acest Mark Carney? Personajul are un CV fabulos. Crescut în grădina Goldman Sachs (ca şi Mario Draghi de altfel), a fost, pe durata crizei, Guvernatorul Băncii Canadei, iar în prezent este Guvernatorul Băncii Angliei. Pâna la urmă “sistemul” a reuşit să-şi impună omul şi lupul a fost pus de pază la stâna cu oi. De altfel, majoritatea băncilor centrale şi a organismelor de reglementare şi supraveghere sunt populate cu “personalităţi” provenite din industriile financiare, care se bucură de o deosebită “apreciere” pentru vasta lor “expertiză” în utilizarea banilor noştri, în folosul lor, bineînţeles. Se pare că liderii G20, ca noi toţi de altfel, am devenit prizonierii acestui “sistem”, care protejează interesele bancherilor şi puţin le pasă de stabilitatea economiei lumii.

Liderii G20 s-au întâlnit din 2008 până în prezent de 12 ori. Nici vorbă să se revină la reglementările adoptate cu ocazia crizei din 1929 şi care au asigurat o stabilitate a sistemului financiar de mai bine de o jumătate de secol. Deveniseră o frână în calea ambiţiilor de creştere ale noilor industrii financiare. Era nevoie de nişte reglementări noi, care aparent să “revizuiască totul”, dar care, în realitate, “să nu schimbe nimic”. Grea sarcină. De abia în 2012, în Mexic, la Los Cabos, apar primele propuneri de reglementări, a căror implementare se speră să se finalizeze până în… 2019. Poate până atunci, lumea uită de criză.

Brisbane, Australia 2014: “Pentru a se ajunge la un sistem financiar puternic şi rezilient (rezistent la şocuri) au mai rămas de rezolvat unele probleme critice” legate de: reformarea entităţilor prea mari ca să fie lăsate să cadă, reglementarea sistemului bancar din umbră, reforma derivativelor, etc.

Antalya, Turcia 2015: “Pe pieţele financiare se menţin riscurile şi incertitudinile” “Pentru a se ajunge la un sistem financiar puternic şi rezilient au mai rămas de rezolvat unele probleme critice.” (nu s-au obosit nici măcar să schimbe textul)

Hongzhou, China 2016: “Realizarea unui sistem financiar deschis şi rezilient este esenţială pentru asigurarea unor creşteri şi dezvoltări sustenabile. În acest scop rămânem determinaţi (cine?) să finalizăm rezolvarea problemelor critice restante din cadrul regulator…” Se înregistrează însă şi prima victorie: noile reglementări prudenţiale Basel III păstreaza neschimbat nivelul capitalului minim obligatoriu.

În raportul din 30 august 2016 al Comitetului pentru Stabilitate Financiară, raport care se prezintă sub forma unei scrisori adresate liderilor G20 de către preşedintele Mark Carney, ni se spune că noile reglementări sunt deja „puse la treabă”, doar că mai sunt nişte mici probleme de rezolvat, pe ici pe colo, mai ales în “părţile esenţiale”: implementarea măsurilor pentru oprirea şantajului băncilor prea mari ca să fie lăsate să cadă („end Too Big to Fail”), creşterea siguranţei şi robusteţei infrastructurii pieţei derivativelor, transformarea sistemului bancar din umbră într-un sistem de finanţare rezilient bazat pe piaţă. Ni se atrage însă din nou atenţia că „Sistemul de reglementări va trebui să fie capabil să gestioneze riscurile sistemice care ar putea să apară, fără însă a înfrâna în vreun fel dezvoltarea inovaţiile financiare.” Până la urmă, de ce atâta interes pentru aceste inovaţii financiare? Păi fără ele se duc de râpă toate visurile de creştere ale noilor industrii financiare. Ele sunt principalele produse cu ajutorul cărora băncile au realizat în ultimii ani nişte venituri fabuloase, în realitate ele nu sunt de nici un folos economiei, în schimb pot provoca oricând o criză, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat.

În scrisoarea adresată în 3 iulie 2017 liderilor G20 adunaţi la Hamburg, Mark Carney ne dă vestea mult aşteptată: la zece ani de la debutul crizei financiare, ne putem bucura în sfârşit de un sistem financiar „mai sigur, mai simplu şi mai drept”. De acum băncilor li se va impune să aibă „… un capital de cea mai bună calitate de zece ori mai mare decât la începutul crizei…” Conform reglementărilor Basel, capitalul propriu al unei bănci trebuie să reprezinte cel puţin 8% din volumul creditelor. Un capital de 10 ori mai mare ar însemna 80% din volumul creditelor, greu de crezut că aşa ceva ar fi posibil. Un avizat înţelege însă că Mark Carney se referă doar la aşa-numita “componentă de calitate a capitalului” (veşnica problemă a virgulei), nicidecum la întreg capitalul, care rămâne cum am stabilit. Cu ocazia crizei s-a constatat că acest capitalul propriu, după ce că era mic, conţinea şi cantităţi apreciabile de active de valoare îndoielnică. Mark Carney se dovedeste un manipulator de geniu. Ai noştri au de la cine învăţa. Am avut o dată proasta inspiraţie de a cumpăra nişte ciuperci de pădure, la marginea şoselei. Când am ajuns acasă am constatat că doar câteva erau bune, acestea fuseseră aranjate cu grijă, la vedere, deasupra grămezii, restul erau stricate. De-acum, numărul celor bune va fi de 10 ori mai mare. Câte vor mai fi stricate? Cum ne-o fi norocul.

Prin urmare, G20 şi-a făcut treaba. Nu este nevoie să renunţăm la derivative, ar fi şi păcat, când ele fac atât de mult bine economiei, câte o criză pe ici pe colo, ce mai contează. Este suficient dacă facem ca piaţa derivativelor să devină mai transparentă şi înfiinţăm contrapartide centrale de compensare. Sistemul bancar din umbră s-a cuminţit şi va asigura în continuare atragerea de resurse financiare de pe piaţă. Marile bănci îşi vor dezvolta capacităţi interne de absorbţie totală a pierderilor. Ca acestea să devină operaţionale, rămâne doar ca toate statele să adopte cât mai rapid aceste reglementări. Aici nu pot să apară decât mici probleme juridice şi de sincronizare, a căror rezolvare cade în sarcina autorităţilor locale. Până când? Nicio grabă. Oricum, Trump s-a pronunţat deja. După părerea lui, noile reglementări ar fi prea aspre cu sărmanele bănci. Cât despre problemele create de măsurile „neconvenţionale” aplicate de băncile centrale pentru salvarea sistemului financiar, nu s-a vorbit de loc la Hamburg. Aceste măsuri au reuşit se stopeze dezagregarea băncilor, însă au produs noi vulnerabilităţi: cantităţile de dolari, euro, lire şi yeni au crescut de câteva ori prin tipărirea de bani, fără însă să apară inflaţia care în mod normal însoţeşte astfel de acţiuni, fapt pe care însă nimeni nu îl poate explica; aplicarea îndelungată a programelor de relaxare cantitativă a facut să crească enorm datoria publică a multor state. Aceste „tratamente financiare” au avut efectul administrării morfinei bolnavilor cu dureri mari, aflaţi în faze terminale: alină suferinţa dar nu vindecă boala. Lumea stă pe o uriaşă bombă financiară care poate exploda oricând, cu efecte mult mai distructive decât cele din 2008.

În raportul publicat în octombrie 2012 de un grup de experţi condus de finlandezul Erkki Liikanen, raport elaborat la solicitarea Comisiei Europene, de fapt un fel de contra-raport la liniştitoarele rapoarte G20, autorii atrag atenţia că “nu există nici o garanţie că noile cerinţe privind capitalul vor fi suficiente că să limiteze riscurile din operaţiile de trading sau creditarea excesivă în special în zona imobiliară. În activităţile de trading şi alte activităţi de investiţii, băncile continuă să se bucure în realitate de subsidii, finanţându-şi aceste activităţi din depozitele clienţilor, garantate explicit de state, precum şi din alte ajutoare implicite.” În sfârşit cineva care spune ce trebuie, dar ce folos, raportul nu a produs nici un efect, zace probabil uitat pe undeva. Erkki Liikanen pare un om onest care ar fi fost mult mai potrivit pentru şefia FSB.

Se împlinesc 10 ani de la primele manifestări ale crizei. În 1939, la un deceniu după începutul precedentei crize mondiale, lumea era împărţită: de o parte conducători nevolnici, care nu vedeau nici o ameninţare şi, de cealaltă parte, dictatori ambiţioşi care contestau capacitatea democraţiei liberale de a găsi soluţii crizei. Aşa a început Al Doilea Război Mondial.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. excelent ! mai ales ca articolul este scris de un inovator / ginditor autentic si nu de unul dintre acei trepadusi financiari (camatari) care au fost la originea celor mai mari catastrofe umane / sociale. „inovatiile financiare” se rezuma la inselarea tuturor mina n mina cu cozile lor de topor analfabete si inepte (politrucii). au distorsionat piata libera, competitia bazata pe munca si valoare, in detrimentul imbogatirii fara scrupule si lacomiei fara margini. acesti paraziti sint la orginea inversarii valorilor si decadentei morale la care asistam astazi.

  2. E grav ce s-a întîmplat 2008 după falimentul Lehmann Brothers (preşedintele Bush nu a intervenit). Dependenţa lumii industrializate de bursele din NY, Londra, Asia, etc. a avut consecinţe negative pentru UE în ultimii 10 ani. Ne desparte mai mult decît apa Atlanticului de americani (cetăţenii americani deţin acţiile firmelor, au parte la proprietatea companiilor, la cîştiguri/ riscuri). Ne desparte mai mult decît apa canalului de britanici (cetăţenii britanici deţin acţiile firmelor, au parte la proprietatea companiilor, la cîştiguri/ riscuri. E proverbial flairul britanic pentru fair play în sport, acceptarea înfrîngerii ca gentlemani). Pe continent se întîlnesc rareori tradiţiile americane sau britanice (Olanda, Elveţia).

    Cred că e lucid, ironic formulat:

    … „.. Cât despre problemele create de măsurile „neconvenţionale” aplicate de băncile centrale pentru salvarea sistemului financiar, nu s-a vorbit de loc la Hamburg. Aceste măsuri au reuşit se stopeze dezagregarea băncilor, însă au produs noi vulnerabilităţi: cantităţile de dolari, euro, lire şi yeni au crescut de câteva ori prin tipărirea de bani, fără însă să apară inflaţia care în mod normal însoţeşte astfel de acţiuni, fapt pe care însă nimeni nu îl poate explica; aplicarea îndelungată a programelor de relaxare cantitativă a facut să crească enorm datoria publică a multor state. Aceste „tratamente financiare” au avut efectul administrării morfinei bolnavilor cu dureri mari, aflaţi în faze terminale: alină suferinţa dar nu vindecă boala. Lumea stă pe o uriaşă bombă financiară care poate exploda oricând, cu efecte mult mai distructive decât cele din 2008… „…

    Nu ştim încotr-o se îndreaptă UE 2017- 2022 sub conducerea leaderului (taxa Tobin de 1% pe speculaţiile la burse cu derivate şi alte produse financiare e de mult timp o cerere a stîngii UE) necontestat de la Paris E.Macron. Etatismul şi intervenţia statului francez e cu totul altceva decît sistemul anglosaxon prezentat de autor. Soziale Marktwirtschaft 1949-1989- 2017 e un concept cu care CDU/ A. Merkel cîştigă în septembrie alegerile (5% somaj, 2% creştere economică, export peste 1100 miliarde Euro pe an, favorizat de un EURO ceva mai moale decît D-Mark, BIP german de 4.367 miliarde Euro 2016, în Franta 2.465 miliarde Dolari) pentru Bundestag.

    … „.. Se împlinesc 10 ani de la primele manifestări ale crizei. În 1939, la un deceniu după începutul precedentei crize mondiale, lumea era împărţită: de o parte conducători nevolnici, care nu vedeau nici o ameninţare şi, de cealaltă parte, dictatori ambiţioşi care contestau capacitatea democraţiei liberale de a găsi soluţii crizei. Aşa a început Al Doilea Război Mondial…. „….

    Nu cred că există pericolul acut al unui conflict militar mare 2017 şi în viitorul apropiat. Conflictele de interese 1945- 1989 între SUA şi URSS au fost dure şi periculoase. Am scăpat 1989 de pericolul unui război atomic între NATO- Pactul de la Varşovia. Conflictele de interese în zona Pacific sunt temperate azi de interesele economice mult mai importante, dominante în mentalitatea pragmatică a asiaticilor de azi.

    Creşterea dobînzilor începută în SUA şi în zona Dolar ar putea lovi puternic în curînd Italia, cu datorii de stat exorbitant de mari de 132,6 % (Grecia 179 %) şi un sistem bancar grav avariat. Aici văd problemele grave de azi în UE şi în ţară.
    Ce se întîmplă la Bucureşti în momentul creşterii dobînzilor pentru datoriile de stat de 39,2 %, datorii în permanentă creştere?

  3. Mi se pare normal ca autorul, premiat in 1983 de Academia Romana, sa creada ca derivativele (probabil ca nici una din ele) nu au nici un folos pentru economie. In 1983 in Romania era ilegal sa cumperi ceva cu intentia de a vinde acel lucru la un pret mai mare mai tarziu, indiferent de efectul asupra economiei.

    Pe undeva are probabil dreptate ca masurile luate pana aici nu vor preveni urmatoarea criza, dar asta e mai mult pentru ca este o problema foarte complicata si nu neeaparat pentru ca Mark Carney a muncit candva la Goldman Sachs.

    • Nu a spus, in intelegerea mea, ca nu ar fi nevoie de derivative.

      Pana la urma e si o chestiune de piata regional: utilizare lor e mult mai intense in SUA fata de UE.

      Personal, nu cred ca respective criza a avut la origine disfunctionalitati pe piata bancara, pentru ca de fapt ele au fost posibile – si chiar tolerate – pentru ca piata in general nu oferea alternative suficiente, nu era sufficient de libera pentru a permite fructificare caplitalului prin antrepriza si investitie directa. Cred asta pentru ca social vorbind, ceea ce oamenii isi doresc, vor obtine. Ori, e in firea omului sa vrea mai mult.

      Acum avem in UE un fond de investitii sub managementul UE, ce ar trebui sa prezinte un effect de levier pentru capitalul privat. In teorie. Din ultimele mele lecture (cam vechi e drept, de pste 6 luni), fondul nu a dat rezultatele scontate (in fine, a avut rezultate dar nu la nivelul scontat, desi rapoartele oficiale erau optimiste – suspect de optimiste dupa mintea mea.).

      Dar cu o economie sub-monetizata, cu investitii ale romanilor in alte state mult sub cele ale strainilor in ROmania si cu un premier care reflecta starea de spirit a unora fata de sectorul bancar, nu stiu in ce masura furtuna ce va veni ne va atinge. :-)

    • Cred ca autorul se referă, in special, la derivativele cu bube grele negociate OTC….
      Si ca sa speculez puțin, cred ca are in vedere CDS…..
      Piața ptr.derivatives atinge o valoare fenomenală. Probabil undeva între 40-50 trilioane $. Adica valoarea PIB al Terrei !!! Această piață este nereglemetată.
      Tu ce crezi?!? E normal sa fie nereglemetată?!?
      Dar naked CDS cu datorii suverane ?!? Dar naked short-sell cu CDS pe datorii suverane e normal sa existe?!? Mai pre limba noastră, „pariuri” la niste valori astronomice ca Grecia, X, Y, Z o sa dea faliment sunt ok?!? Aduc vreun folos economiei?!?
      Dar inchierea unui contract de despagubire/asigurare (impropriu spus CDS) ptr cazul in care unui X (cu care cel care a incheiat contr.de despăgubire NU are nici o legătură) i s-ar intampla nu stiu ce aduce vreun folos economiei?!? Păi atunci beneficiarul asigurării are tot interesul ca lui X sa i se intample nenorocirea!!! Nu?!!
      Si e prea lunga problematica ptr.a continua aici.

  4. Criza din 2008, orice s-ar spune , a fost manageriata incomparabil mai bine decit criza din 1929, atit in Europa si cit in SUA, acolo unde a fost generata de fapt.
    Si asta fiindca se cunostea de mult ca „ingineriile financiare ” dezvoltate de mintile supersofisticate ale super specialistilor de pe Wall Street scoliti la cel mai celebre universitati americane , ca si si bula imobiliara generata de aceasta multi transmitere si depersonalizare a credituiui vor avea un deznodamint brutal . Solutiile erau si ele cunsocute, numai detaliile au diferit dela zona financiara la zona financiara si dela stat la stat. Schimbul de administratie catre socialistu Obama in USA, a fost sustinut de marea finanta, tocmai pentru ca o noua administratie consrvatoare nu putea aplica masuri cu iz socialist, precum salvarea dela faliment prin injectii de bani publici catre gigantii auto si banci.
    Comportamentul nesabuit in materie de finante al tuturor adminstratiilor americane dela Nixon si pina la Bush2 inclusiv, nu putea avea un altfel de deznodamint.
    In final, fiind previzuta si asteptata, criza s-a incheiat cu consecinte minime. Somajul a crescut , dar a fost suportabil, nimeni nu a murit de foame, benzina a curs valuri, vinzarile de masini au mers chiar bine, magazinele erau pline, toata lumea cumpara, foarte putini rau platnici au fost scosi din casele supra evaluate si pentru care bancile dadusera in valuri credite generoase, nimeni nu s-a sinucis, etc., etc.
    Si in final ? Bancile au redevenit tot mai bogate, ingineriile financiare s-au readaptat, rau platnicii primesc din nou credite peste capacitatea de a le restitui, societatea este din ce in ce mai polarizata intre saraci si ultra bogati.
    Toate astea sint semintele unei noi crize.
    De data aceasta se pare ca va fi mult mai grava fiindca atmosfera internationala este mult mai inveninata.
    Si atunci, tare imi este teama, ca iesirea din criza , se va face numai printr-un razboi, care va reaseza lumea !

    • Sunt de acord, aproape, 100% cu opinia dvs. Dar, cu următoarele observații.
      E adevărat, criza începută in 2008 a fost mai bine gestionată decât cea din ’29, dar lipsesc: întoarcerea la Glass-Steagal act, aplicarea legii penale la operațiunile frauduloase enorme, raspunderea cu averea/bunurile proprii pentru operațiuni fin.frauduloase/riscante la iresponsabilității, confiscarea extinsă.
      Salvarea băncilor s-a făcut necondiționat (Vorbim de US, GB si, in mai mica măsură,de UE) !!! Dreptului societății/statului de a hotărî cu privire la gestiunea/soarta băncilor, care la momentul salvării aparțineau practic statelor, a fost criminal neglijat.

  5. Pentru a intelege cat de cat lucrurile trebuie sa incepem cu terminarea razboiului rece. Atunci a inceput sa deschida piata mondiala si marii producatori au inceput sa-si mute toate facilitatile de productie in China, India, tarile asiatice, iar in Europa in fostele tari comuniste. Aceasta a dus de la o inflatie substantiala la o deflatie progresiva. Este cunoscut ca pe timpul crizelor banca centrala a unei tari scade dobanda pentru a incuraja consumul, iar in timpuri bune creste dobanda pentru a nu supra tura economia.

    In America tiparirea de bani nu a mai condus la o inflatie substantiala din motive destul de simple. In urma tiparirii de bani cursul unei monede scade scumpind produsele importate si ieftinind produsele exportate. Cum China si toate tarile asiatice traiesc exportand produse in America, ele au fost nevoite sa cumpere masiv bonduri americane pentru a prevenii scumpirea propriilor produse exportate in America. Astfel inflatia nu mai aparut ba chiar avem si deflatie. Cand si-a dat seama lumea cum sta treaba, pretul unciei de aur (cel mai sigur refugiu in caz de inflatie) s-a prabusit de la 1900 dolar/uncia la in jur de 1200. Scaderea masiva a dobanzilor a condus si la supra indatorarea populatiei (fiecare dintre noi crede ca merita o casa mai buna, o masina mai buna, o barca, etc), cresterea masiva a pretului caselor, a actiunilor zone in care inflatia e mai greu de masurat sau e ascunsa de media inflatiei (de ex chiria se va scumpii mult mai mult intr-un oras mare decat intr-un oras mic de unde toata lumea pleaca).

    Cat despre Mark Carney el nu a facut nimic deosebit in Canada, tara care nu are anvergura SUA fiind o tara in special furnizoare de materii prime. In timpul crizei financiare din 2008 s-au bagat miliarde de dolari in banci si in economie in special in producatorii auto. Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Banking_in_Canada (la sfarsit) spune ca s-au bagat peste 114 miliarde din care numai 69 miliarde au fost virate de CHMC care e o agentie ce asigura ca imprumut o sa fie restituit bancii in cazul in care proprietarul unei case nu mai poate platii imprumutul. Dupa lege daca atunci cand faci un imprumut nu ai 20% avans esti obligat sa faci o asigurare si CHMC va despagubii banca daca va fi cazul. Ca sa evite prabusirea pretului la case CHMC a acceptat si pe aceia care nu indeplineau conditiile si pe cei care nu aveau nevoie de asigurare (aveau mai mult de 20% avans). Bancile au ajuns sa cumpere ele asigurare pentru cei cu minimum 20% avans si astfel daca apare o criza ele vor fi la adapost. Pretul la case a explodat si daca prin anii 2000 costa in jur de 250000 -300000 astazi costa 1.2-1.4 mil in Toronto si mai mult in Vancouver in conditiile in care salariile au cam batut pasul pe loc. Mark Carney nu a facut decat sa tina dobanda jos prea mult, lucru care il face de altfel si de cand e la conducerea Bancii Angliei facand ca imprumuturile sa fie ieftine.

  6. Prin masurile lui Mark Garney, Canada de-abia a simtit criza din 2008, principalele patru mari banci din Canada nu au fost deloc sufocate de credite junk. Masurile imlementate in Canada au fost dupa criza recunoscute ca cele mai sanatoase, motiv ptr care UK a decis sa si’l puna cu orice pret guvernator al sistemului bancar, o tara care la vremea respectiva era considerata hub’ul financiar al Europei. E usor sa vorbesti cand nu prea stii ce impact au avut masurile lui.

  7. Erkki Liikanen crede ca bancile din SUA si UE din ziua de azi depind de depozitele clientilor ca sa-si finanteze imprumuturile asa cum se intampla in banci rudimentare din cateva tari africane. Poate ca ii prindea bine un internship la goldman sachs.

    Problema nu e neaparat legata de cerintele de capital sau de inovatiile financiare. Cum spune Bogdan mai sus, e mai complicat. Si apropo, relaxarea cantitativa nu e o operatiune care presupune indatorarea statului, deci nu e asta cauza cresterii datoriei publice.

    • Wow!!! Am trăit s-o aud si pe-asta. Cum adică Q.E. nu presupune îndatorarea statului?!? Păi….sa ne gandim puțin. Dacă cheltuirea, cu larghețe, a 800mld.$ (in vreo 70-80 de ore!!!) a unor bani care nu existau ci trebuiau emiși/tipăriți de către FED nu presupune îndatorarea US la FED de ce ar trebui ca vreodată statul să se indatoreze?!? Păi vorbește cu FED, cere bani si that’s all….. De ce ar mai fi nevoie de Bonds?!? Că hârtie ptr $ e kăkălău….
      Si stai că am vorbit doar de cele 800 de la prima strigare…… Că pe restul QE cine le-a mai numărat?!?
      Daca e adevărat că: intern@goldmansachs lucrurile sunt grave. Pe bune!

      Nu doar că, în practică, QE înseamnă îndatorarea US, dar e chiar o îndatorare mult mai mare decit pare la prima vedere. Par exemple! Goldman Sachs&co in trouble (nu intru in detalii). US fuga la senat, fuga la FED…. Decizie: QE.
      Cum se procedează?!? FED = banca centrală cu capital majoritar privat. Prin legea dn 1911 FED emite/tipărește monedă la cererea US care printr-un act se obliga sa returneze FED banii emisi de către aceasta, la care se adaugă dobânda firească….
      In cazul de față. In baza hotărârii senatului ratificată de admnistratie FED a eliberat direct si necondiționat, la dobândă real negativă (ptr.US care trebuie sa returneze toți banii + dobanda real pozitiva) banii către banci (dar nu doar).
      Sensul/ratiunea QE era acela ca bancile de investiții, băncile comerciale să crediteze economia. Dar….bancile (GS, JPM, BoA, HSBC, etc) ce au facut??!? Păi, banii nefiind condiționați de nimic, au cumpărat US Bonds purtătoare de 5-6% dobândă?!? You got it?!!?
      Așa că nu trebuie decât să adunăm dobânda/interesul plătit de US la imprumutul de la FED + interesul ptr.bonds US cumparate de banci cu banii de la US ptr.care bancile plătesc 0% interes….
      Mișto afacere!!!!

      • Nonsense:

        1. E o confuzie aici: prin QE, banca centrala cumpara direct instrumente cu risc redus (govt bonds) sau colateralizate din bilantul bancilor. Nu se arunca cu bani din elicopter, se tranzactioneaza active contra active (asset swap), scopul e inlocuirea unor active din bilantul bancilor cu lichiditati si nu e nevoie ca guvernul sa se indatoreze. In rest, de acord cu dvs in legatura cu scopul. Nu inteleg referinta dvs la Federal Reserve Act (1913), e imprecisa si irelevanta. Nu cred ca alte banci centrale din tari dezvoltate functioneaza altfel (eg BoE). A propos, puteti sa furnizati o referinta serioasa care sa sustina ca cresterea datoriei publice e o consecinta directa a QE?

        2. Politica monetara o fac bancile centrale, care in general sunt relativ independente. Politica monetara nu se voteaza in congres sau parlament. La insinuari si teorii ale conspiratiei nu ma pricep, in general prefer alegatiile sustinute de probe.

        3. Chestia cu tiparitul banilor e o marota libertariana, care in cea mai caritabila lectura e o metafora pt unitatile de cont create de banca centrala din nimic. Nu e nevoie nici macar de hartie. Personal, nu vad o problema cu instrumentul in sine.

        Astept argumentele dvs. Numai bine.

        • @r2

          ‘Asset swap’ e o simplificare explicativa a QE si e o expresie pe care persoane ca Bernanke sau Eugene Fama au folosit-o verbatim in legatura cu QE. Dar sigur, completarea dvs e corecta pt alt context tranzactional.

          In legatura cu QE si echivalentul sau functional, precum si referitor la alte mituri despre cum functioneaza sistemul bancar (apud Liikanen), las aici un link:

          http://bilbo.economicoutlook.net/blog/?p=661

          (Nu sunt de acord cu partile normative de macro de pe blogul respectiv, dar la nivel descriptiv mi se pare mult mai bun decat ce poti sa gasesti in textbook-uri mainstream gen Mankiw.)

          Re GS: nu pot sa spun mai mult decat faptul ca am un interes profesional si academic in securitizari si restructurari. Am fost studentul unei persoane care are multi ani de GS (NY-Lon) si pe care o respect foarte mult. Daca aveti posibilitatea sa faceti un internship sau sa obtineti un job la GS veti invata foarte mult intr-un timp scurt, langa oameni interesanti si intr-un mediu super profesional. Sa nu credeti cumva ca un business ca GS se organizeaza doar in niste departamente undeva pe West St/Fleet St. Orizonturile sunt mult mai largi.

          Numai bine si mult succes.

          • Ok, e vorba de un “asset swap” metaforic. Indiferent cum ii spunem, the Fed detine in jur de 2.5 trilioane US debt. Inainte de criza, valoarea asta era infima. Cumperi obligatiuni inseamna sa creditezi emitentul, let’s not beat around the bush. Deci banca centrala imprumuta guvernul. Ok, o face pe termen limitat, nu la nesfarsit, pentru ca – cel putin teoretic – la un moment dat portofoliul ala va fi lasat sa expire si banca centrala isi va lua lichiditatea inapoi (inchizand astfel acel metaforic “asset swap”). Fara un cumparator ca banca centrala, treasury yields n-ar fi fost astazi acolo unde sunt, si implicit nici restul dobanzilor din economie, pentru ca toate se raporteaza intr-un fel sau altul la treasuries. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau. QE a prevenit o spirala negativa a preturilor si un blocaj al pietelor financiare cu consecinte economice severe (spre deosebire de altii, eu nu cred ca pietele financiare se pot echilibra singure in momente de criza). Intrebarea este daca e vorba doar de o criza de lichiditate, rezolvata printr-o injectie de lichiditate care va fi retrasa cand nu mai este necesara, sau mai exista in spatele ei si una de solvabilitate. Vom vedea daca pot lasa activele sa expire fara sa le inlocuiasca. Pe termen mai lung, presimt ca o sa ne lovim canva si de partea cu solvabilitatea. Oricum, nu bancile centrale vor fi cele vinovate daca guvernele nu sunt solvabile intr-o buna zi, ci cei care cheltuiesc banul public aiurea. Eu cred ca bancile centrale nu au avut de ales.

            • Felicitări !! Sncer.
              In definitiv, spuneti exact ceea ce spuneam eu….. Are prea puțină relevanță „numele de botez” al operațiunii respective sau efectul in contabilitatea băncilor deținătoare de toxic assets (ptr.ca la ele ne referim in chestiunea cu swap-ul). Noi vorbeam despre efectul asupra statelor insele si, in cazul de față, asupra îndatorării sau nu a US…..
              Una peste alta, US este garantul acestei operațiuni QE/assets swap, etc….. Băncile au luat o cură majoră la detox operand o transfuzie de sânge sănătos printr-un swap interesant de sânge

          • Intern = a student or trainee who works, sometimes whitout pay, at a trade or occupation in order to gain work experience.

            Traducerea in romana ar fi: student/elev aflat intr-un scurt stagiu in productie in timpul vacantei scolare. Unii o fac pentru niste bani de bere, altii pentru experienta in productie si stabilirea de contacte personale in vederea unui job in viitor, dupa absolvire, altii ca sa-si infrumuseteze cv-ul (daca e vorba de o companie cu nume rasunator, gen GS).

            Mai poate insemna in romana si ucenic. Am cunoscut un ucenic croitor care, in primii vreo cinci ani de ucenicie, nu a avut dreptul sa faca altceva decit sa coasa nasturi si sa mature prin atelier la sfirsitul zilei de munca.

            Studenti stagiari in timpul verii am avut si eu (nu in Romania, ci in America), insa nu puteam sa le dau nimic serios de facut, asa ca ii puneam (si eu) sa „coasa nasturi”. Pe calculator.

            Intern a fost si Monica Lewinsky. Si inca la Casa Alba.

            Nu e mare brinza sa fii intern. Esti inca departe de a sti cu adevarat ceva intr-o meserie.

            Daca ai fi fost intern la vreun MacDo, nu cred ca ai fi venit pe blogul asta cu porecla inern@macdo. Dar, fiind intern@gs, ti-ai inchipuit ca asta paralizeaza si da automat greutate opiniilor tale in ochii prostimii. Maniere a la D. Daianu.

            Sint sigur ca tot ce te intereseaza e sa ajungi cit mai rapid la bani, la cit mai multi bani (si unde sint mai multi bani decit la GS?) si ca putin iti pasa ca reputatia GS in ochii americanilor e la citiva metri sub nivelul solului. Cam pe acolo pe unde dau din gura dealerii de automobile uzate.

          • @r2

            „Asset swap” nu e doar metaforic, e realmente o inlocuire a unor active cu alte active in bilant care are implicatii legate de disponibilitatea lichiditatilor si implicit pt cerintele de capitalizare. Pt ca e un ‘asset swap’, tinta nu e multiplicarea activelor fata de pasive, si deci nu e vorba de solvabilitate aici.

            Nu creditezi emitentul cand cumperi obligatiuni de pe pietele secundare. La momentul achizitionarii obligatiunilor pe piata secundara creditarea emitentului e deja consumata. Ce se petrece e doar un transfer al unor drepturi de plata catre un nou beneficiar, care de pilda le poate achizitiona la discount. E cu totul altceva.

            Nu sunt de acord cu ideea ca ‘dobanzile in economie’ se raporteaza la treasuries. Sunt de acord cu ce spuneti despre efectul paliativ al QE.

            @Incantarea de sine

            Iertati-ma pentru aparenta de narcisism. Pseudonimul era usor sarcastic si are legatura cu contextul primului post, nu cu parcursul meu profesional. Nu am jignit pe nimeni si nu am agresat oameni pe blog pentru lucruri pe care nu au niciun motiv sa le cunoasca. Nu-l cunosc pe dl Daianu (din presa, mi se pare un tip decent), si spre deosebire de alti comentatori, nu am o problema cu premiile d-lui Frustok-Matei (sincer, mi se par niste realizari admirabile). Nu vad nicio problema cu ucenicii de la macdonalds, am avut la un moment dat un job asemanator. A sti cum si unde sa cosi nasturi mi se pare o arta si e poate mai interesant decat discutiile despre QE. Nu e nevoie sa fim josnici si sa facem apropo-uri la Monica Lewinski, putem sa dialogam civilizat cu necunoscuti chiar si pe internet. Am sa fac eu primul pas si am sa schimb pseudonimul in speranta ca pe viitor veti schimba si dvs tonul.

            • Cand dai bani contra unui activ nu spui “hai sa facem un asset swap” decat daca tii neaparat sa te exprimi metaforic sau eufemistic. Aia cu “nu creditezi emitentul cand cumperi obligatiuni pe piata secundara” e tot un fel de a ne ascunde in spatele cuvintelor. Conteaza prin cate maini a trecut obligatiunea pe piata secundara si la ce pret, sau catre cine e acum datoria emitentului? Bancile centrale nu sunt numai un “lender of last resort”, ci si un “buyer of last resort” (scuze, asset swapper of last resort :D).

            • Nu e absolut nimic controversat sau metaforic in faptul ca ‘banii’ sunt un asset.

              Cred ca dvs incercati sa argumentati ca prin QE ‘banca centrala imprumuta guvernul’ pt ca de fapt fiecare transfer de obligatiuni pe pietele secundare echivaleaza cu un nou ‘imprumut’. Nu vad cine ce imprumuta cui aici.

            • “Nu e absolut nimic controversat sau metaforic in faptul ca ‘banii’ sunt un asset.”

              Eu n-am zis ca banii nu sunt un asset, si cred ca am fost suficient de clar.

              „Nu vad cine ce imprumuta cui aici.”

              Sa reluam. Cumpararea de titluri de stat poate fi considerata un asset swap, daca tinem neaparat sa-i spunem asa, doar daca pozitia se mai si inchide, iar lucrul asta inca nu s-a intamplat. Swap-up va putea fi inchis doar in masura in care titluri de 2.5 trilioane detinute acum de fed vor trece treptat de la banca centrala in mainile altor creditori (titlurile existente expira, guvernul va trebui sa plateasca datoria catre banca centrala, lucru care nu se poate face decat imprumutand 2.5 trilioane de la altii, nu se stie in ce conditii si cu ce impact asupra dobanzilor). Daca lucrurile nu merg cum trebuie si banca centrala va fi obligata sa devina creditor permanent, cumparand alte titluri cand astea de acum expira (in piata secundara, n-are nicio importanta), este ca si cum guvernul ar avea un creditor gigantic care nu-si cere niciodata banii inapoi. As vrea si eu un creditor din asta. Poate sa-mi cumpere „obligatiunile” in piata secundara, nu ma deranjeaza deloc :D

            • Eu cred ca exita aici o confuzie in legatura cu scopul QE si a emisiunii titlurilor de stat.

              In QE scopul nu ca banca centrala sa cumpere titluri de stat ca sa amelioreze bonitatea guvernului. Banca centrala nu are nevoie de instrumentul asta pentru ca poate oricand sa creeze un depozit al carui titular e guvernul si sa-l crediteze instant tastand niste cifre. E mult mai simplu decat sa emiti titluri, prospecte, publicitate etc, sa astepti sa le cumpere X si Y si apoi dupa ani de zile sa le cumpere banca centrala de la X si Y printr-o masura exceptionala cum e QE ca sa faca guvernul fericit. Nu e asta scopul titlurilor si nu e asta scopul QE.

              In QE, e vorba de un tratament contabil al bilantului unor banci/companii, in asa fel incat asseturi cu risc redus (treasuries si alte instrumente) sunt inlocuite cu alte asset-uri; bani lato sensu. De aici vine ‘asset swap’ si la asta se refera Bernanke, Fama, Bill Mitchell etc (cititi link-ul pe care l-am postat pentru clarificari). Tratamentul asta contabil se face prin achizitionarea acestor titluri, si e firesc sa fie de pe pietele secundare pentru ca ele trebuie sa figureze ca active pe bilantul beneficiarilor QE, adica banci, insurance companies etc. care au ‘imprumutat’ deja guvernul, altfel QE nu are sens. Nu banca centrala imprumuta guvernul, pretul platit pt titluri nu e un imprumut catre guvern si nu e incasat de guvern. Bancile si companiile de asigurari nu sunt intermediarii sau agentii bancii centrale, si nici nu ar fi nevoie de asa ceva.

              Daca o banca centrala independenta alege sa anuleze datoriile scadente ale guvernului, o va face din consideratii de politica monetara, nu din camaraderie sau pt ca guvernul isi doreste un creditor care e baiat bun. Si oricum, in cazul asta nu se cheama deloc ca ‘a imprumutat guvernul’, dimpotriva..

            • Tot paragraful ala cu “sa astepti sa le cumpere X si Y si apoi dupa ani de zile sa le cumpere banca centrala” nu are sens, pentru ca obligatiunile deja exista. Nu trebuie nimeni sa faca prospecte noi special pentru QE sau sa astepte „ani” dupa X sa-i vanda lui Y. Scopul QE este (in plus fata de politica monetara expansionista clasica) acela de a influenta nivelul general dobanzilor pe termen mai lung / preturile activelor si de a da un mesaj puternic pietei (nu stiu daca urmareai discutiile de dinainte de QE despre solvabilitatea guvernelor si market swings generate de asta, discutii care s-au incheiat si in America si in Europa dupa programele masive de asset purchases) (scuze, asset swaps, tot uit :D). Nu dai un mesaj pietei dand imprumut guvernului pe usa din spate. Stai in spatele celor care fac asta in mod obisnuit intrand si tu in piata si alegand ce maturitati si ce fel de active cumperi. Ori asa, ori e doar o chestie contabila, cum spui tu.
              With that, I rest my case.

            • Citindu-va, mi se pare interesanta sugestia dvs conform caruia emisiunile titlurilor de stat se fac pe fondul anticiparii unei QE care se va finaliza prin debt cancelling si ca exista un soi de hazard moral aici in ceea ce priveste guvernul. Cred ca aici e nevoie de un model si de o verificare empirica. Raman cateva tehnicalitati in legatura cu care cred ca nu suntem de acord, dar daca am priceput gresit punctul dvs de vedere, e vina mea in intregime. Apreciez rabdarea dvs. de a ramane in discutie.

  8. „Cine este de fapt acest Mark Carney? Personajul are un CV fabulos. Crescut în grădina Goldman Sachs (ca şi Mario Draghi de altfel), a fost, pe durata crizei, Guvernatorul Băncii Canadei, iar în prezent este Guvernatorul Băncii Angliei. ”

    In perioada acelei crize economia Canadei a fost afectata cel mai putin din Grupul G7; si asta datorita sistemului ei bancar cat si a guvernatorului din acea perioada respectiv Mark Carney (care era angajat pe baza de contract ne-renoit la finele a 4 ani la cererea sa !).

    Eu as propune in locul lui Mrk Carney care, in opinia autorului are destule „bube in cap”, al nostru guvernator care-i de peste 25 de ani in aceasta functie (salariat permanent nu pe contract de 4 ani) si nu se mai da plecat; e chiar mai longeviv in functie primul presedinte de trista amintire .

    • Ai dreptate si in ceea ce priveste personalitatea lui Mark Carney ( e suficient sa fie comparat cu jalnicul Alan Greenspan , de a carui incompetenta vad ca nu mai pomeneste nimeni ) si in ceea ce priveste mult prea lunca raminere pe post a lui Mugur isarescu.
      Dar , a propos, fiindca am impresia ca te misti in sistem, vazi vreun posibil inlocuitor al lui isarescu ? Pune=te un moment in pozitia de a fi factorul decident ! Croitoru, Daianu si altii de prin sistem, ti se par capabili ?

      • @ Dan Nicolescu (08/09/2017 la 13:46)

        Nu ma „misc in sistemul (bancar)” ci doar sunt un client al banciilor.

        In privinta inlcocuitorul celui care si-a luat prima de pensionare de 100.000 Euro cand a implinit varsta de pensionare dar nu s-a pensionat (asa cum am aflat din media din Romania), dupa experienta directa, traind si muncind aici, cred ca in primul rand in Romania ar trebui sa se termine cu sistemul comunist de „persoane/personaliati de neinlocuit” si sa se treaca la sistemul de contract pe durata limitata (max. 2 mandate de 4-5 ani oricat de epocale realizari ai avea), cu performante de atins bine definite si cu recompense sau penalitati tot la fel de precis defintite.

        Dintre cei enumerati de dvs. n-as putea spune care s-ar califica. Oricine ar fi ales /selectat pe baza unui contract, stiind ca are obligatii / raspunderi ca si recompense (inclusiv un al doilea si ultim mandat) ar performa la maxim; altfel continuam sa ne amagim cu „democratia originala” a la Romania si avem oameni vesnici in functie ……….si ne miram ca nu progresam.

        In alta ordine de idei confirm cele scrise de MirceaM (10/09/2017 la 13:34); nici o banca din Canada (potrivit directivelor Bancii Centrale) nu-ti acorda un mortgage in cuantum mai mare de 1/3 din venitul – nu salariul – anual al familiei si se acorda numai in moneda tarii.

  9. dupa ce am citit articolul ma simt ca dupa o predica in Noua Biserica Tudose : bancile sint diavolul, sint responsbile de toate relele de pa pamint, etc!

  10. Subscriu si eu la ce au spus deja altii. Daca mergea doar cu lozinci, indemnuri moralizatoare, huo Carney / Goldman Sachs si jos derivativele era simplu, dar nu e cazul.

  11. Sa nu uitam cum s-a finalizat criza din 29, cu un razboi de toata frumusetea care a scos industria din colaps si a distrus natiunile mici, la 10 ani de la aceasta criza se lustruiesc din nou rachete si focoase, se vand mai multe arme decat paine, Romania se pregateste si ea sa cheltuie mai mult pe armata decat pe Sanatate si educatie la un loc. Istoria nu se schimba, doar oamenii si memoria lor.

  12. Toti Guvernatorii Bancilor Nationale au cate o echipa de consilieri, care au vechime alaturi de ei (dl. Vasilescu pt. dl Mugur Isarescu BNR este un exemplu). Si in perioada in care Guvernatorul BNR a fost prim ministru al Romaniei, acesta i-a fost consilier). Sunt curios daca dl. Mark Garney a venit (si primit) la Banca Nationala a Angliei cu echipa din Canada :)

    Cat despre Erkki Liikanen, politician social-democrat pur sange, anul de gratie 2004 se pare ca a fost un an bun (cf. Wikipedia):
    „Liikanen has been Governor of the Bank of Finland since 12 July 2004. As such he also became a Member of the Governing Council of the European Central Bank (2004–present) and Governor of the International Monetary Fund for Finland (2004–present)”

    Modelul financiar finlandez sa fie de urmat? A fost doar o poveste faptul ca finlandezii s-au opus scaderii nivelului taxeor si impozitelor, care oricum este f. mare fata de alte tari din UE (ar fi pe locul 3 dupa Suedia si Danemarca)?

    Deci sa nu ne opunem cresterilor dobanzilor la rate pt. ca sunt benefice? Pentru cine?:)

  13. Exista, dupa mine, trei mari cauze principale, nu foarte greu de inlaturat, pentru a preveni alte crize de amploarea celei incepute in toamna lui 2008
    1. Nesepararea activitatii bancare comerciale de baza de cea investitionala cu grad ridicat de risc. Castrarea legii Glass-Steagall (aparuta prin 1933 tocmai pentru a nu mai face posibila o criza ca cea din `29), proprietay tarading la greu (adica foloseti banii clientilor fara acordul lor) folosind tot felul de instrumente riscante, fara acoperire au facut varza bilanturile bancilor si au pus in pericol depozitele (inclusiv contributiile la tot felul de sisteme de asigurari) multor milioane de oameni. Bailouturile erau gandite pentru banci comerciale nu pentru fonduri speculative asa ca multe banci- inclusiv GS, au facut pe dracu`n patru sa fie incadrate la banci comerciale, pentru a beneficia de programele Fed-ului (TARP, de ex). Nici macar Volcker rule nu a avut o perceptie clara, de necesitate, bancile fac profiruri frumoase in diviziille de brokeraj si „investitii” in derivate, De reamintitt cateva scheme, ca cea din linkul urmqator
    https://www.reuters.com/article/us-goldmansachs-abacus-factbox/factbox-how-goldmans-abacus-deal-worked-idUSTRE63F5CZ20100416
    „The U.S. Securities and Exchange Commission is accusing Goldman Sachs Group Inc of committing fraud in a complicated transaction involving securities known as collateralized debt obligations.
    Goldman’s marketing materials for the deal never mention Paulson’s having shorted more than $1 billion of securities. Goldman receives about $15 million in fees.
    In August 2008, RBS unwinds ABN’s position in ABACUS by paying Goldman $840.1 million. Most of that money goes to Paulson, who made about $1 billion total.”
    Sa nu-si imagineze cineva ca criza din 2008 nu fost prevazuta si poate chiar alimentata de rechinii care au shortat la greu in timp ce vindeau produsele fraierilor lacomi, care nu dispar niciodata. Daca aceste tranzactii s-ar face doar de catre fonduri de investitii si nu pe banii clientilor (care nu beneficiaza niciodata de vreun castig cand „afacerea” merge dar care trebuie apoi „salvati” cand banca -si face praf capitalurile „angajate”) nu am fi avut o criza atat de mare, doar cateva falimente ale unor fonduri de investitii riscante care putea fi lasate linistit sa „fail”, oricat de „big” erau.
    2. Lipsa de prudentialitate in acordarea de credite ipotecare. Asta merge mana inj mana cu punctul 1, s-au „ambalat” tot felul de porcarii in pachete atractive, cu profituri frumoase-pe hartie, si lacomii s-au grabit sa le cumpere, mai ales ca veneau de la institutii renumite, nu pe banii lor, ci pe banii altora. Aici discutam de Fed, de reglementari ale bancii centrale privind conditiile minime impuse bancilor comerciale in acordarea a imprumuturilor ipotecare etc.
    3. Derivatele (instrumente financiare care au ca suport un anumit activ) au fost tranzactionate fara acoperire. Si inca se mai practica metoda. Altfel spus orice derivat pe care il ofera banca sau brokerul trebuie sa fie acoperit de existenta acelui activ. undeva, la nivel de broker,chiar de de rangul paispe, maket maker sau mare banca care livreaza cotatia sau activul de baza. Sa spunem ca shortezi ceva, pe difernta, acel activ ar trebui sa existe la brokerul care ti-l imprumuta sa „te joci” cu el. via cineva care chiar il are, altfel se shorteaza ceva inexistent, care poate avea efect de cascada in piata. Nu ar mai trebui permis nimic „naked” fie ca vorbim de commodities (sa ne gandim cat aur sau petrol se tranzactioneaza vs cat exisat fizic pe piata, sau cat se estimeaza a fi produs), monezi sau asigurari de risc (sa ne gandim la CDS-uri, ce valori sunt „asigurate” si ce bani stau in spate, in caz de belea globala)
    Dar toate aceste masuri ar face ca profiturile sa nu mai fie atat de mari in vremurile bune si riscurile preluate exclusiv de investitorii care aplica constient de riscuri in acest tip de tranzactii (care sunt mult mai putini vs fraierii care-si pun banii in depozite, ptr ca aici e bataia pestelui, banii aia sunt ca un borcan de miere pentru muste, se doreste a fi folositi pentru profituri riscante si „salvati” cand e naspa, al dracu` capitalism mai e si asta!)
    Daca aceste trei conditii minimale ar fi respectate am avea riscuri infinit mai mici …dar si profituri mult mai mici ale „bancilor comerciale”, inadmisibil si insuficient pentru benficiarii parasutelor de aur.
    Vorbim de SUA pentru ca este cea mai importanta piata, pentru ca foarte multe resurse importante sunt cotate in dolar si pentru ca de aici au cam plecat mai toate crizele majore din ultima suta de ani.
    Vorbind de Canada avem practic alta conceptie, cu sau fara Carney.
    „Starting in the nineteenth century, Canada and the United States took divergent paths: Canada set up a concentrated banking system that controlled mortgage lending and investment banking under the watchful eye of a single, strong regulator. The United States allowed a weak, fragmented system to develop, with far more small (and less stable) banks, along with a shadow banking system of less-regulated securities markets, investment banks, and money market funds overseen by a group of competing regulators.”
    „For more than a century, the Canadian system has proven itself far more stable than its U.S. counterpart, the authors conclude. „[B]ut there is a caveat to keep in mind: greater stability may have come at a cost. A more concentrated and regulated financial system may have been slower to innovate, may have been slower to invest in emerging sectors, and may have provided services at monopoly prices.”
    http://www.nber.org/digest/dec11/w17312.html
    Asa ca rspunsul este relativ simplu: dorim stabilitate fiancaiara? OK, reglementam cateva chestiuni de baza, stiind ca vor fi ceva costuri pe parcurs (sau mai bine spus castiguri mai mici in perioadele de expansiune) dar nu vor fi crize majore (adica pierderi semnificative in perioadele de contractie)
    Mark Carney nu cred ca poate face prea multe la nivel global, cel mult cateva „indicatii”. Restul ramane la latitudinea bancilor centarle si parlamentelor care reglementeaza asumarea de riscuri vs dezvoltare.

  14. Mi-a placut discutia despre QE si fiindca tot a venit vorba de BoE ia sa vedem cam cum vad ei treaba, asa, pe intelesul nostru
    „What is quantitative easing?
    Quantitative easing (QE) is when a central bank, like the Bank of England, creates money and uses it to buy financial assets – mostly gilts (government debt) – from businesses like pension funds. We also buy a smaller amount of corporate bonds.”
    „Does quantitative easing involve printing money?
    Quantitative easing doesn’t involve literally printing more money. Instead, we electronically create new central bank reserves – the money that banks use to pay each other – and use this to pay for the assets we buy.”
    http://www.bankofengland.co.uk/monetarypolicy/Pages/qe/qe_faqs.aspx
    poate nu era clar ce fel de assets utilizeaza bancile centrale atunci cand cumpara …aaaa, datorii guvernamentale, in principal? Legatura cu indatorarea nu exista? Adica banii din nimic cumpara datorii care nu se vor mai returna in veci. Mi se pare corect :P
    De la cei care si-au facut praf lichiditatile curente sau imediate (mai degraba alea imediate, avand un „stoc” mare de bonduri greu de vandut rapid si la pret bun) , dupa cum vedeti nu prea se omoara cu cumpararea de bonduri „private”.
    Ca „electronicii: aia nu produc musai infatie nu e un secret, mai degraba compenseaza deflatia, si sporesc increderea in „marfa” cumparata, datoriile alea care nu mai au cumparatori, fie din lipsa de incredere fie din lipsa de lichiditate. Ei nu intra in totalitate ci doar in mica masura,(daca sunt bine gestionat) in circuitul comercial uzual, (unde folosim M2 si M3) grosul e in MO,…ar urma o sterilizare… dar, cine stie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Frustok-Matei
Stefan Frustok-Matei
Ştefan Frustok-Matei a fost până în anul 1991 cercetător şi apoi director ştiinţific al Institutului de Proiectări Automatizări. În anul 1983 i s-a decernat Premiul Academiei Române pentru realizarea unui robot destinat aplicaţiilor industriale. În perioada 1990-1993 a fost membru al IFAC (International Federation of Automatic Control). A participat la constituirea uneia din primele firme private de informatică de gestiune din România, companie care este activă şi în prezent. Între anii 1997 şi 2000 a făcut parte, în calitate de partener, din echipa de coordonare a diviziei de consultanţă a unei mari companii multinaţionale de audit. Este autorul cărţii “Global Casino” apărută la Editura Paideia în 2016. https://www.facebook.com/pg/sfrustokm/book_preview/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro